<  "Aham-sphurana" index

Dialog cu un homosexual

Selecţii din pag. 115-120

ramana maharshi

Un domn cu faţa pământie, un străin, cu o mustaţă de tip creion se apropie de Bhagavan după ce toată lumea a părăsit sala. Se strecoară lângă canapea, cu mâinile uşor întinse în direcţia lui Bhagavan. Mă bucur că nu mă observă, fiind ascuns în umbrele din spatele sălii. Însoţitorii dorm la un metru de mine şi, evident, corpurile lor întinse i-au scăpat atenţiei.

Î: Am citit despre dv., domnule, în cartea lui Paul Brunton „A Search in Secret India”. Eram la ashram-ul lui Aurobindo când mi-a căzut în mâini cartea. De îndată ce am terminat de citit, mi-am dorit să vă cunosc, domnule. Am nişte îndoieli cu care-mi bat mintea de mult timp, care nu-mi dau linişte. Trebuie să mi le clarificaţi. Ştiu că ştiţi răspunsurile. Întrebările mele sunt de natură intimă, de aceea am aşteptat această audienţă privată. Chestiunile pe care doresc să le discut sunt de natură sensibilă. Prin urmare, înainte de a vi le înfăţişa, trebuie să ştiu dacă veţi păstra confidenţialitatea. Dacă cineva ar afla, aş putea avea probleme serioase. Vă rog, vă implor.

Nu putea fi convocat niciun translator la această oră şi, în orice caz, cu siguranţă, domnul nu ar fi fost de acord să fie chemat vreunul în mod special. Deci aici sunt înregistrate cuvintele originale ale lui Bhagavan în limba engleză.

B.: Da. Te rog să continui.

Î.: În cuvintele lui Blake, „unii sunt născuţi pentru o dulce încântare, alţii sunt născuţi pentru o noapte nesfârşită”. De ce?

B.: Soarta.

Î.: Poate fi soarta învinsă sau este insurmontabilă?

B.: Soarta corpului este, cu siguranţă, insurmontabilă. Dar nu şi tu.

Î.: Adică pot evada din corp deprinzând puterea taumaturgică a călătoriei astrale?

B.: Eşti de acord că corpul, odată ce a fost născut, poartă în el posibilitatea să fie brusc distrus?

Î.: Da.

B.: Deci nu există nicio speranţă de a păstra trupul pentru totdeauna. Nu te preocupa de ce se va întâmpla cu el.

Î.: Existenţa mea este legată de corp. Am dreptate?

B.: Nu. Chiar şi acum eşti fără trup. Realizează asta.

Î.: Cum?

B.: Natura ta reală este Conştienţa fără efort a Fiinţării.

Î.: Cum a ajuns Conştienţa fără efort a Fiinţării să ocupe un corp?

B.: Nu Conştienţa fără efort a Fiinţării este cea care se plânge de aparenta prezenţă a corpului. Metoda de realizare este să te întrebi „Cine sunt eu?”. Se face de fiecare dată când gândurile te distrag de la natura ta reală.

Nu analiza intelectuală este scopul întrebării „Cine sunt eu?”. Nu reflecta îndelung la ea. Pune întrebarea o singură dată. Întrebarea va opri avalanşa gândurilor. Atunci readu-ţi mintea la starea sa naturală. Practica trebuie efectuată până când mintea încetează să se tot îndepărteze [de Conştienţa fără efort a Fiinţării].

Î.: Dacă duc această practică până la o reuşită deplină, voi continua să trăiesc dacă corpul este deteriorat grav sau dacă este distrus cu totul?

B .: Da.

Î.: Voi încerca să o exersez. Dar trebui să ştiţi ceva. Sunt un păcătos şi un criminal. Am comis păcate uriaşe. Sunt posibile derogări? Are rost să doresc iertarea? Sau sunt condamnat la osânda veşnică în viaţa de apoi pentru toate batjocurile mele, fără posibilitate de exonerare? E nevoie să vă descriu pe larg crimele mele, ca să mă judecaţi?

B.: Nu judec.

Î.: Ce speranţă îmi mai rămâne atunci?

B.: Plata păcatului este moartea.

Î.: Îmi recomandaţi sinuciderea?

B.: Sinuciderea mentală este recomandată.

Î.: Asta ce-i?

B.: Metoda pe care tocmai v-am învăţat-o.

Î.: Funcţionează şi pentru păcătoşi?

B.: Mai ales pentru ei.

Î.: Dar ce ziceţi de uciderea corpului?

B.: Nu va aduce libertatea [căutată]. Când vehiculul fizic este epuizat, se va dobândi altul. Uciderea corpului nu ucide şi mintea. Pedeapsa trebuie să cadă asupra celui vinovat. Ce ştie corpul inconştient?! Este doar un instrument în mâinile minţii răutăcioase. Deci, dispune pedeapsa cu moartea pentru mintea culpabilă. Scufund-o în sursa sa, Inima. Las-o să piară acolo pentru totdeauna. Cum să faci asta? „Cine sunt eu?” este calea.

Î.: Am să vă fac o mărturisire gravă. Când mă uit la bărbaţi frumoşi, sau uneori chiar la copii sau la câini drăguţi, simt un impuls sexual pervers. Chiar şi forma dv. nu mi se pare neatrăgătoare. Ce ar trebui să fac? Dacă ar afla poliţia din ţara mea natală, m-ar putea băga într-un spital care „oferă tratament” nebunilor periculoşi; trăiesc tot timpul cu groază ca nu cumva să afle cineva şi să mă denunţe. Cum pot să mă vindec de această nebunie?

B.: Biblia declară că a privi o femeie cu poftă este acelaşi lucru cu a comite adulter. Deci, gândurile tale lascive nu sunt deloc nevinovate. Ele au aceleaşi repercusiuni [ca şi comiterea faptei în cauză]. De aceea, scapă de gânduri – de toate gândurile.

Î.: Acestea sunt impulsuri hiper-compulsive, nu simple gânduri.

B.: Metoda de abordare este aceeaşi — „Cine sunt eu?”

Î.: Dar păcatele mele trecute? [Şoptind aprig, grăbit, foarte aproape de urechea lui Bhagavan, deşi încă audibil pentru mine] Am făcut acte sexuale cu bărbaţi. Dumnezeu a distrus Sodoma şi Gomora doar din acest motiv. Care va fi soarta mea?

B.: Indiferent de păcatele pe care le-ai săvârşit, află asta: când piere mintea păcătoasă, pier toate viciile.

Î.: Din nou, „Cine sunt eu?”, doar atât?

B.: Este panaceul final.

Î.: L-am întâlnit o dată pe ocultistul englez Aleister Crowley şi am încercat să aplic câteva vrăji pe care mi le-a dat. Se folosea sânge de animale mici pentru a desena simboluri ezoterice pe o podea din rocă dolomită. Am incercat-o de cateva ori. Cu ultima ocazie, un flux minuscul de fum a ieşit brusc din simbolul „Wedjat” central şi s-a oprit la fel de brusc cum începuse. Nu există nicio explicaţie, pentru că acolo nu fusese plasat niciun combustibil. La scurt timp, însă, am auzit o voce vorbind în capul meu. Spre ghinionul meu, vocea părea să aparţină unui spirit răuvoitor, pentru că orice aş fi încercat, îmi turna în urechi numai prostii, injurii şi dispreţ tot timpul, fără pauză, zi şi noapte. Am ajuns în punctul în care am decis să mă sinucid. Cu ultimele puteri şi speranţe, am venit anul trecut la Pondicherry şi am implorat o audienţă la Maica Mirra Alfassa. Mi s-a acordat. I-am explicat situaţia mea. Ea mi-a spus: „Energiile tale vitale sunt în dezordine; asta le va corecta”, şi şi-a pus mâinile pe capul meu. Ştiţi ce s-a intamplat? Chiar în acea secundă, am fost exorcizat de spiritul rău! Ce părere aveţi despre asta, domnule?

B.: Cred că... dacă veţi solicita din nou o audienţă urgentă, s-ar putea ca Maica să nu mai fie atât de binevoitoare...

Bărbatul râse strident. Unul dintre asistenţii care dormea pe podea tresări. La auzul acelui râset malefic şi demonic, mi s-a ridicat părul de pe ceafă şi m-a furnicat tot corpul.

Î.: Am aruncat deja toate accesoriile magice. Aşa că nu-mi fac griji în această privinţă. Acum am întrebarea asta: Pofta sexuală, dorinţa de a vărsa sperma, fie prin masturbare sau prin coit — are, după dv., acelaşi efect ca şi actul în sine?

B.: Corpul nu are nicio voinţă proprie. Este inconştient. Mintea este cea care îl face să comită tot felul de păcate. Infracţiunea constă în gândul instigator, nu în faptă. O idee din minte este executată în plan fizic. Mintea pare că s-a săturat pe moment; dar după ceva timp, pofta revine. Ideea şi actul sunt ambele în minte. Organismul nu poate fi conştient de activităţile sale. Altfel şi-ar spune: „Eu acţionez”. Dar nu. Tu eşti cel care o spune, Tu, cel care te identifici mental [cu corpul]. Deci, ideile şi acţiunile sunt acelaşi [lucru]. Ele germinează din aceeaşi sămânţă otrăvitoare a egotismului.

Î: De câţi ani de practică „Cine sunt eu?” e nevoie pentru a atinge desăvârşirea?

B.: Variază de la caz la caz. Nu lăsa ca astfel de întrebări să te tulbure. Va dura atâta timp cât va fi necesar.

Î.: Pentru a fi eficientă, ar trebui să fie practicată în locuri sfinte precum Benares, Bodhgaya, aici, la Tiruvannamalai?

B.: Se poate practica oriunde.

Î.: Este esenţială prezenţa dv. fizică pentru succesul practicii?

B.: Nu va înlocui efortul tău.

Î.: Aş câştiga ceva dacă aş rămâne permanent în acest schit din junglă? Nu prea mă atrage. Am observat aici doi sau trei europeni — sau poate americani — care par să locuiască permanent.

B.: Locul este o funcţie a minţii. Dacă mintea se aşază la locul ei potrivit în Sine, această întrebare nu va apărea.

Î.: Ce îmi recomandaţi? Să mă întorc în oraşul meu? Sau să rămân aici la Tiruvannamalai, în prezenţa dv. fizică?

B.: Nu pot decide pentru tine.

Î.: Atunci spuneţi-mi asta: oriunde m-aş duce, pot fi sigur că binecuvântările dv. mă vor însoţi mereu?

B.: Bhagavan este mereu cu tine. Când te interesează să te gândeşti la El, Îl observi. Când eşti atras de alte gânduri, nu-L mai observi. El este o constantă. Este mereu cu tine. Tu eşti cel care tot aluneci...

Bărbatul păru mişcat. Îi prinse brusc mâinile lui Bhagavan, le strânse, le sărută şi le lăsă înapoi în poala Înţeleptului. Bhagavan nu arătă nici cea mai mică împotrivire, deşi în mod normal nu permitea oamenilor să-l atingă.

Apoi vizitatorul spuse: Sper că nu par o persoană rea sau inacceptabilă în ochii dv., domnule?

B.: [chicotind] Nu, nu. Ar îndrăzni cineva să spună aşa ceva despre tine?!

Î.: Domnule, oare iubirea dv. atotcuprinzătoare se va putea lărgi pentru a mă îmbrăţişa şi pe mine?

B.: [izbucnind în râs] Numai în îmbrăţişarea strânsă a lui Bhagavan toţi se nasc, toţi trăiesc şi toţi mor! Mulţi refuză să o recunoască; unii — câţiva — o Realizează!

Î.: Sper să mă încadrez în categoria celor care o realizează, domnule!

Fără să aştepte răspuns, se aplecă adânc în faţa lui Bhagavan, apoi o şterse afară din sală; fu ultima dată când l-am mai văzut pe acel vizitator.

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
8 februarie 2024