<  "Aham-sphurana" index

Despre Samadhi

din notiţele maiorului Chadwick

Selecţii din pag. 130-135

ramana maharshi

Bhagavan îl chemă pe Chadwick lângă el şi îi spuse ceva. Chadwick ieşi din Sală şi se întoarse imediat cu un caiet, din care citi următoarele notiţe pe care le luase într-o altă conversaţie cu Bhagavan.

Chad.: L-am întrebat pe Maestrul meu dacă l-ar deranja să-mi dea o explicaţie detaliată cu privire la termenul de Samadhi şi diferitele sale tipuri. Maestrul Ramana a încuviinţat cu bunăvoinţă şi a rostit cu drag următoarele cuvinte:

B.: Cuvântului Samadhi i se dă, în general, înţelesul de unire cu Realitatea, dar nu este chiar aşa. Samadhi înseamnă starea de identificare totală cu Realitatea sau CEEA-CE-ESTE. Următoarele sunt tipurile sale:

1. Savikalpa Samadhi

Mintea este forţată, printr-un efort de voinţă, să se ţină strâns de pura EXISTENŢĂ. Fără o astfel de atenţie sau voinţă deliberată, mintea începe să rătăcească din nou în lumea obiectelor simţurilor sau pe tărâmul gândurilor. Vrittis [turbioanele mentale] rămân în formă latentă sau ca seminţe.

Dacă concentrarea este suficient de intensă, se trece de aici la Aham-sphurana. În general, în Aham-sphurana nu se pierde conştiinţa corpului. Se simte în mod distinct pulsaţia sau scânteierea „eului-Eu” [Sinele] şi se trăieşte extazul.

Zăbovirea continuă în Aham-sphurana duce la Sahaja-samadhi, nefiind nevoie de Kevala-nirvikalpa-samadhi.

2. Kevala Nirvikalpa Samadhi

Mintea este cufundată temporar în Parabrahman, ca o găleată căzută în fântână, dar având ataşată o frânghie cu care să poată fi ridicată din nou. Frânghia reprezintă vasanas sau vrittis sau samskaras. Acestea sunt doar suspendate; ele dispar temporar, doar pentru a reapărea după ce transa ia sfârşit. Pe durata transei nu se percepe nici pulsaţia „eului-Eu” [aham-sphurana] şi nicio altă senzaţie, căci, pentru acea perioadă de timp, nu există un cineva căruia să i se întâmple ceva.

Persoana cufundată în kevala-nirvikalpa-samadhi nu este conştientă de trecerea timpului, deoarece pentru acea perioadă, remarcată doar de un alt observator, el este mort ca individ şi viu doar ca Realitate. Nu există minte în timpul transei kevala – astfel, nu se poate cunoaşte nimic şi nici „timpul”. Lipseşte complet conştiinţa fizică. Încetează chiar şi funcţiile corporale involuntare, iar corpul devine un cadavru, fiind imposibil de a-l deosebi de un cadavru real. Se poate chiar întâmpla ca acest trup să fie părăsit definitiv [de către suflet], din cauza intensităţii beatitudinii trăite. În acest caz, va fi inevitabil ca [sufletul] să preia un corp nou (fie grosier, fie subtil), deoarece au rămas vrittis sub formă de seminţe.

Există o mare diferenţă între yoga-nidra şi kevala-nirvikalpa-samadhi. Yoga-nidra realizată pe baza învăţăturilor lui Patanjali sau metoda de raja-yoga, dacă este aplicată greşit, este cea mai letală dintre toate piedicile de pe calea spirituală. Trebuie evitată cu mare grijă. Nu este altceva decât un lung răstimp similar somnului adânc.

Iată povestea unui om care exersa tapas [austerităţi yoghine], pe malurile râului Gange. El îl rugă pe un discipol să-i aducă nişte apă din râu, fiindcă îi era sete, dar, între timp, intră în transă. Se trezi 1000 de ani mai târziu. Nu mai văzu niciun râu, peisajul era complet schimbat, iar corpul îi era scufundat într-o mlaştină. Primul gând care îi trecu prin minte la trezirea din transă fu: „Mi-e sete!”. Prin urmare, 1000 de ani total irosiţi.

Yoghinul crede că, dacă are experienţa beatitudinii, se va mântui – nimic nu e mai absurd. Mulţi care fac vichara cred că au găsit Realitatea şi cad în această capcană. Este foarte greu de renunţat la această stare, căci creează o dependenţă mai mare decât cocaina, morfina etc.

Cum să-ţi dai seama dacă te confrunţi cu acest pericol? Imediat după o masă copioasă în care s-au servit felurile de mâncare preferate, te relaxezi. Apare o linişte plăcută în minte – fără gânduri – un fel de somnolenţă. Cam aşa este şi yoga-nidra, doar că intensitatea plăcerii este mult mai mare. Mintea nu gândeşte, nu doarme, nu visează, nu este ruptă total de percepţiile senzoriale, şi totuşi, NU este conştientă de sine [vigilentă]. Doar o minte goală.

Multe biete suflete, atunci când li se spune să rămână fără gânduri, intră în această stare, din cauză că este singura stare fără gânduri pe care o cunosc. Ele cred că acesta ar fi scopul investigaţiei de sine, cred că aceasta ar fi eliberarea. Dar este o fundătură, cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla unui aspirant.

Odată ce mintea se obişnuieşte cu acest tip de plăcere otrăvitoare, va dori din ce în ce mai puţin să iasă din ea şi, prin urmare, nu o va mai face. Dacă se depăşeşte etapa iniţială, nu mai este posibilă nicio salvare, fiindcă elementul tamas creşte continuu, şi va urma condamnarea veşnică. Pentru a o evita, mintea trebuie să se concentreze nu pe plăcere sau fericire sau bucurie, ci pe absenţa distracţiilor mentale în favoarea lui A FI, pur şi simplu.

După ce se atinge şi se depăşeşte o limită critică din elementul tamas [inerţie], elementele rajas [dinamism] şi sattva [armonie] sunt reduse la cantităţi neglijabile. Realizarea poate fi atinsă doar dacă elementul sattva este predominant, iar acest lucru nu mai este posibil, din cauză că deja lipsesc elementele sattva şi rajas. Nemaiavând destulă cantitate din acestea pentru a forma un corp grosier sau subtil armonios, nu mai este posibil niciun ajutor. Tamas creşte şi iar creşte necontrolat.

Corpul devine o legumă şi apoi putrezeşte. Nu este posibilă nicio salvare, decât dacă Ishvara [Domnul] Însuşi se înduplecă şi adaugă elementul rajas pentru a echilibra combinaţia de elemeente, încarnând bietul suflet în cine ştie ce corp primitiv, ca să poată evolua de acolo prin amplificarea elementului sattva.

Există acest mare pericol în metoda raja-yoga şi kundalini-yoga – de aceea Bhagavan nu le încurajează. Pericolul există chiar şi pentru practicanţii vichara care-şi doresc plăcere sau fericire mai mult decât eliberarea de sclavie.

Pe când locuia pe Deal [muntele Tirunvannamalai], Bhagavan a întâlnit un astfel de yoghin, pe nume Adityanath. Trupul îi era descărnat, total neglijat. Toată lumea credea că este în samadhi şi îl venera. Însă Bhagavan vedea adevărul. Sufletul se pierduse într-o transă yoghină [yoga-nidra]. Bhagavan a încercat să-l ajute o dată, însă bărbatul l-a alungat furios. Devenise dependent de plăcere, la care nu avea să renunţe niciodată. Bhagavan l-a lăsat în voia sorţii şi a plecat, pentru că nu se mai putea face nimic.

Iată de ce este important să menţinem CONŞTIENŢA FIINŢEI pe tot parcursul disciplinei spirituale. În momentul în care conştienţa de sine [vigilenţa] începe să fluctueze sau ne încearcă somnolenţa, trebuie să tragem cu încăpăţânare mintea înapoi pe tărâmul Fiinţei. Scopul nu este plăcerea sau fericirea. Singurul scop adevărat este distrugerea posibilităţii de manifestare [care implică automat unele limitări].

Conştiinţa liberă de limitări trebuie să fie menţinută pe tot parcursul disciplinei spirituale pentru ca să aibă succes. Naşterea este cea mai gravă boală a omului. Omul obişnuit crede că naşterea ar fi începutul existenţei. Nimic mai fals. Naşterea înseamnă asumarea a nenumărate limitări. Acest lucru trebuie înţeles la nivel intelectual chiar înainte să se înceapă orice practică cu rezultate semnificative.

3. Sahaja Samadhi

Nicio descriere nu poate nici măcar aproxima Realitatea. Fără concepte, fără senzaţii, fără experienţă, fără beatitudine, fără cosmos, fără persoană, fără Dumnezeu, fără nimic. SINELE ESTE ASTA în care sunt cuprinse manifestarea şi absenţa ei şi prin care poate fi percepută prezenţa sau absenţa manifestării. Mintea percepe Sinele ca fiind un extaz beatific. Sinele însuşi nu e nici beatitudine, nici agonie, ci ASTA care este.

Cuvintele încântare sau pace descriu mai bine Sinele decât ananda [fericire], deşi nicio descriere nu atinge Realitatea acestei stări. E starea cunoscută sub numele de Sahaja-stithi, care nu este nou creată, ci există deja chiar acum şi Tu eşti ASTA, dar mintea o maschează.

Caută mintea şi vei vedea că mintea nu a existat niciodată. Dar pentru ca să apară Realizarea, e necesar să descoperi direct că nu există. Atunci nu mai rămâne nimeni care să afirme „Eu am descoperit”, ci există doar Sinele. Este sfârşitul oricărui efort. NUMAI în această stare se obţine eliberarea de renaşteri.

Note suplimentare

Starea de Kevala Nirvikalpa Samadhi, deşi nu este la fel de rea ca cea de yoga-nidra, de fapt, nu este dezirabilă. Nu se întâmplă tuturor aspiranţilor. Este o pierdere de timp, care ar putea fi folosit pentru a distruge vasanele care împiedică atingerea scopului final. Scopul nu este de a atinge Sinele – ce mai prostie! cine poate atinge Sinele?! În afară de Sine, ce altceva ar mai putea exista?! Oare există două Sineşi?! Ci scopul este de a distruge iluzoriul non-Sine, astfel încât să rămână doar Sinele.

Kevala nirvikalpa samadhi, în general, este obţinut de către adepţii lui Patanjali şi şcolii sale Ashtanga-yoga. Există pericolul ca aspirantul să creadă că scopul final a fost atins odată ce mintea l-a cunoscut pe Brahman o dată. Asta-i o absurditate! Adeptul e tentat să intre mereu în kevala nirvikalpa samadhi în loc să-şi elimine vasanas. Este o mare ispită, din cauza beatitudinii grozave pe care o resimte, şi astfel amână îndeplinirea obiectivului ultim. Trebuie să apară Maestrul potrivit pentru a-l convinge că nu aceasta este starea finală.

Numai că, în această situaţie, există riscul ca adeptul să aibă impresia că ar fi un Brahmajnani [cunoscător al lui Brahman], să-şi amplifice ego-ul, să nu asculte de sfaturile corecte, să apară chiar şi trufia. Deci cel mai bine ar fi să evite această stare de kevala nirvikalpa samadhi. Membrii familiei trebuie puşi în gardă, căci neştiind când şi dacă corpul se va mai întoarce la viaţă [dacă va reveni conştiinţa corporală], ei ar putea incinera trupul.

Metoda vichara ocoleşte această etapă, care este înlocuită de aham-sphurana, deja descrisă. De fapt, kevala nirvikalpa samadhi este o cale secundară, la care nici nu trebuie să aspirăm. Unii îşi doresc Beatitudinea lui Brahman fără a-şi pierde personalitatea sau individualitatea – pentru aceştia, kevala nirvikalpa samadhi este ultima tentaţie.

Calea Jnana nu încurajează dorinţa de extaz beatific. Aspirantul pe calea vichara nu trebuie să aspire la nimic. Lipsa naturală a dorinţei este semnul distinctiv al aspirantului ideal pe calea Jnana. Chiar şi dorinţa de iluminare este o piedică serioasă. La fel cum eviţi şi alte dorinţe, fereşte-te şi de dorinţa pentru transa extatică, ca şi cea pentru iluminare, întrebându-te cui îi vin ele. RĂMÂI AŞA CUM EŞTI – liber de gânduri, idei, dorinţe şi orice alte tipuri de vrittis. Numai rămânând în starea naturală vei ajunge la adevărata libertate, deoarece această stare nu mai are nimic de a face cu întruparea sau sclavia în samsara.

De ce Sahaja samadhi este explicată doar prin negaţii?

Pentru că este dincolo de dincolo.

Aici, în afară de Sine, nu mai există nimeni care să experimenteze beatitudinea Sinelui; iar Sinele nu poate experimenta nimic, nici măcar pe Sine. Nu se pune problema de a pătrunde în ceva, căci nu există nimic în exteriorul Său pe care să-l pătrundă. De aceea starea este numită advaita [nondualitate] şi nu ekatva [unire].

Nici nu se pune problema ca jivatman [fiinţa umană] să reuşească să ajungă vreodată la Parabrahman. Dacă El este mulţumit de sinceritatea aspirantului, vine El însuşi şi îl distruge. Această acţiune se întâmplă în mod natural. Nu se manifestă nicio voinţă din partea lui Parabrahman care ar decide: „Haide să oferim eliberarea acestui jivatman (adică să-l distrugem)”. Dacă jivatman se apropie suficient de mult, este automat absorbit şi anihilat, dar pentru asta, trebuie să se apropie foarte mult.

Maestrul dă exemplul cu asteroizii care se deplasează pe o orbită apropiată de Soare – viteza cu care corpul se învârte în jurul Soarelui şi distanţa faţă de astru îl face să nu cadă, atras de imensa gravitaţie; prin reducerea unuia dintre aceşti doi factori, devine din ce în ce mai probabil ca asteroidul să se prăbuşească pe Soare.

Prin analogie, conform lui Bhagavan, gândul-„eu” şi tendinţa sa de a se identifica cu trupul sunt doi factori care împiedică ego-ul să se topească în Sine. Zdrobeşte-l total pe unul dintre ei şi e suficient.

Graţia Guru-lui seamănă cu forţa de frecare generată de nişte resturi cosmice, care reduc treptat viteza asteroidului şi îi modifică treptat orbita, astfel încât în cele din urmă va cădea, cu siguranţă, pe Soare.

Calea devoţională [bhakti] sparge creierul ego-ului: tendinţa de identificare cu trupul. Calea investigării eu-lui [vichara] sparge inima ego-ului: gândul-„eu”. Acestea două sunt aspecte ale aceluiaşi ego; uciderea unuia îl ucide şi pe celălalt şi ucide ego-ul.

Unii aspiranţi mă întreabă dacă sunt gata pentru eliberare sau de ce nu sunt deja eliberaţi. Asta arată că nu sunt deloc pregătiţi. Aspirantul cu adevărat pregătit nici nu poate gândi aşa ceva, căci abandonul de sine este total.

Ce este abandonul de sine?

A te preda înseamnă a înceta să mai ai griji, lăsându-l pe Domnul să facă ce vrea cu tine. Cel care s-a abandonat cu adevărat nu cere nimic, pentru că nu simte nici nevoie, nici dorinţă. El nu vrea nici măcar să nu mai sufere şi cu atât mai puţin să aspire la eliberarea de samsara.

Jnani este întotdeauna în samadhi, indiferent dacă corpul se mişcă sau stă locului sau este mort. Jnani nu poate vedea nici măcar propriul său corp; există un singur lucru pe care El îl poate face şi anume să FIE Sinele. Oamenii spun că Jnani este aşa şi pe dincolo. Din punctul de vedere al unui Jnani, acest lucru nu are nicio semnificaţie. Nu există nimic în el care să fabrice afirmaţia „sunt un Jnani”. Pur şi simplu, nu există nimeni în acel corp.

Un discipol înţelept nu se hotărăşte să-şi părăsească gospodăria şi nici să se mute în junglă. Îşi predă în tăcere facultatea de voinţă Puterii Superioare, care îl orientează cu blândeţe oriunde vrea Ea: în junglă sau în gospodărie, în rai sau în iad. Din moment ce s-a eliberat deja de ideea eu-sunt-trupul, nu s-ar mai putea gândi: „Sunt dus undeva.”

Ce este bhakti?

Iubirea neegoistă pentru Dumnezeu se numeşte bhakti. Această iubire nu este de dragul dobândirii unor posesiuni materiale, nici pentru atingerea tărâmurilor cereşti, nici pentru obţinerea mântuirii, nici pentru eliberarea de roata naşterilor şi a morţilor, nici pentru împlinirea unor obiective altruiste sau filantropice în sprijinul omenirii. Iubirea neegoistă nu este însoţită nici măcar de aşteptarea de a primi iubire în schimb; nu cere nimic. Iubirea neegoistă nu ştie decât să iubească, doar atât. Un bhakta serios nu este afectat de prezenţa sau absenţa acestei lumi sau a tuturor lumilor.

Aparenta lui existenţă de individ îi creează un disconfort inexplicabil [pentru alţii], căci pentru el totul este al Domnului. Voinţa sa dispare cu totul, fiind înlocuită de voinţa Domnului. Aceasta este dragostea pe care a avut-o Iov cel din Biblie pentru Dumnezeu, dragostea pe care gopis au avut-o pentru Krishna, dragostea pe care Karna a avut-o pentru Duryodana, dragostea care nu ştie decât să iubească. Dacă eşti capabil să-ţi cultivi acest tip de dragoste nebună, arzătoare pentru Dumnezeu, euforia rezultată îţi va îndepărta din minte grijile legate de serviciu, mijloace de trai etc..

Cel care se abandonează sincer nu are aşteptări în privinţa viitorului; orice s-ar întâmpla, el acceptă ca fiind voia Domnului; cu adevărat, el Îl vede doar pe Domnul în toate lucrurile şi evenimentele trăite în stările de veghe şi vis. Nu-l poţi face niciodată să simtă durere, deoarece în momentul în care corpul lui suferă, îşi spune: „Domnului îi face plăcere ca una dintre posesiunile lui să sufere aceste senzaţii; cine suntem noi să dezaprobăm voinţa Lui şi de ce ne-am face griji în privinţa deciziilor Sale? Nu ne revine decât să ne supunem Lui cu smerenie şi, păstrând tăcerea, să lăsăm restul în seama Lui; asta e tot.”

Cultivă-ţi această atitudine şi nicio grijă nu te va atinge. Nu te-ai născut din propria ta voinţă; rămâi nepăsător, indiferent şi detaşat, deopotrivă, de tot ceea ce urmează după naştere; aceasta este adevărata renunţare la sine.

A fi una cu Inima nu este un scop de atins şi nici nu poate fi un obiectiv ambiţios; este starea naturală a ta şi a tuturor; nu este o „realizare” să rămâi ca această pură Fiinţă nediferenţiată, în care facultatea de diferenţiere este moartă şi în care nu există concepte: este ASTA cu care eşti identic; eşti chiar Tu; TU EŞTI ASTA.

Ce este eliberarea? Robia completă faţă de Dumnezeu este cunoscută sub numele de eliberare.

Maiorul Chadwick din Anglia sosise cu un an înaintea mea şi a avut norocul să rămână la ashram până la moartea Maestrului. Mai sus sunt reproduse notiţele originale luate de maiorul Chadwick direct de pe buzele Înţeleptului.

Cu această ocazie, Bhagavan i-a cerut să citească doar acele părţi care tratează subiectul Samadhi. Fiindcă vorbea cam repede, mi-a fost greu să-l urmăresc. Deoarece îmi doream aceste informaţii, i-am explicat ulterior că nu am reuşit să-l urmăresc în Sală şi că aş dori să le citesc. A fost de acord şi mi-a predat un teanc de hârtii, pe care le-am copiat rapid. Am fost atât de fermecat de cuvintele lui Bhagavan, încât am copiat toate notiţele maiorului şi nu doar cele referitoare la Samadhi.

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
9 februarie 2024