<  "Aham-sphurana" index

Graţia Guru-lui şi gura tigrului

Selecţii din pag. 436-439, 420-421

ramana maharshi

Pag. 436-439

Î.: Termenii de Aham-sphurana [licărirea Sinelui] şi Sahaja-asamprajnatha-samadhi [unitatea cu Dumnezeu] sunt sinonimi. Am dreptate?

B.: Nu.

Î.: De ce nu?

B.: La un moment dat, după ce se aprinde focul sub o oală cu apă, va rămâne doar oala goală. Cu toate acestea, spaţiul din interiorul vasului poate fi oricând umplut din nou. Însă dacă vasul este sfărâmat în bucăţi, nu mai rămâne niciun spaţiu în care să torni ceva.

Sphurana [licărirea] indică faptul că golirea vasului este aproape de finalizare. Sphurana înseamnă nu doar claritatea în starea de Conştienţă-Subiectivă-susţinută-fără-efort-sau-voinţă; ci invocă şi un răspuns din Profunzimi; putem spune că ea cuprinde un aspect transcendental; dar chiar şi aşa, este încă o stare de subtilă dualitate.

Dualitatea încetează numai după ce mintea a fost iremediabil distrusă. Menţinerea neîntreruptă în sphurana este posibilă numai după ce ego-ul s-a predat, în cele din urmă. Numai cel aflat într-o asemenea stare fără de ego este eligibil să se trezească în Jnana. Cel lipsit de ego nu poate dori nici Jnana şi nimic altceva. De aceea se spune că cei care vor Jnana nu o capătă. Aşadar, când, în cele din urmă, Jnana apare, nu mai are nicio importanţă pentru aspirant. Jnana străluceşte la mult timp după ce ego-ul a capitulat definitiv.

Î.: Focul de sub oală este Graţia Guru-lui. Corect?

B.: Da.

Î.: Oala este mintea. Nu-i aşa?

B.: Da.

Î.: Conţinutul vasului sunt turbioanele minţii. Am înţeles corect?

B.: Da.

Î.: Poate fi spartă oala cât timp conţinutul său nu s-a evaporat complet?

B.: De obicei, este imposibil. Nu este bine ca distrugerea minţii să fie forţată brusc. Mintea trebuie să scadă şi să scadă şi, numai după ce a fost redusă la un punct minuscul, incapabil să se mai opună, atunci este distrusă de Sine.

O maşină circulă cu o viteză foarte mare. Dacă se ciocneşte brusc cu un obstacol mare şi greu ivit de după colţ, ce se va întâmpla?

Î.: Pasagerii maşinii vor fi toţi ucişi.

B.: Dar dacă şoferul apasă pe frână încet şi constant pe o anumită distanţă până la colţ, reducând astfel viteza înainte să întâlnească obstacolul?

Î.: Nu li se va întâmpla nimic.

B.: Tot aşa e şi cu mintea. De-a lungul a nenumărate naşteri, ţi-ai hrănit obiceiurile mentale. Nu vor capitula fără luptă. Lupta implică durere. Durerea este inevitabilă. De asemenea, aceste obiceiuri nu vor dispărea peste noapte; nu te aştepta să dispară brusc.

Vei avea nevoie de răbdarea păsării care şi-a depus ouăle din greşeală în timp ce zbura peste ocean şi apoi, neputându-se scufunda până în adâncimile oceanului, a continuat să bată intens din aripi peste suprafaţa valurilor, în speranţa că, într-o bună zi, efortul ei ar putea usca oceanul şi să-i dezvăluie puii.

Î.: Este absurd. Cum ar putea reuşi efortul păsării?

B.: A spune: „Voi ajunge la Sine cu mintea” este la fel de ridicol.

Î.: Dar atunci cum voi atinge Jnana? Văzând chipul nobil şi sfânt al lui Bhagavan, sunt şi eu inspirat să devin un Jnani ca el. Este oare greşită această ambiţie?

B.: Dacă vrei Realizarea, trebuie să fii pregătit să renunţi irevocabil la tot ceea ce crezi că ai, în primul rând, la tine. Va trebui să renunţi până şi la cel mai preţios lucru în ochii tăi. Acesta nu-i un sfat de a te îndepărta fizic de mediul în care trăieşti. Contează doar ca mintea să fie izolată de lumea sa familiară de percepţii senzoriale şi fabricaţii intelectuale şi să fie azvârlită în Inimă.

Î.: Atunci cum îmi voi cultiva detaşarea faţă de lume?

B.: Este nevoie de non-ataşament, nu de detaşare, care nu-i decât ataşamentul faţă de „virtutea” non-ataşamentului sau aversiunea faţă de „viciul” ataşamentului; non-ataşamentul implică inclusiv a fi non-detaşat. Singurul non-ataşament autentic este absenţa modificărilor minţii [chitta vritti nirodha].

Î.: Dacă renunţ la pasiunea faţă de lucrurile lumii, dacă renunţ mental la tot ceea ce cred că deţin sau preţuiesc, mi se va conferi Jnana în schimb?

B.: În schimb, ai putea obţine Jnana sau nu: chestiunea rămâne la mila Puterii Superioare. Renunţând la tot, trebuie să renunţi şi la ambiţia ta pentru Jnana. Atunci nici această întrebare nu mai poate apărea.

Î.: Sunt nişte condiţii foarte dure.

B.: Da. Dar ţi-a ţinut cineva cuţitul la gât şi te-a forţat să Realizezi Sinele?! Adevărul este că cei care înnebunesc de durerea samsarei ating inevitabil Realizarea. Când existenţa lumească a devenit cu totul intolerabilă şi chiar de neconceput, atunci Realizarea nu este departe.

Cât încă mai socoteşti samsara [iluzia] ca fiind acceptabilă, îţi va fi posibil să obţii Realizarea?! Cel care nu recunoaşte adevărul limpede că samsara este un blestem, nu o binecuvântare, poate el să obţină Realizarea?! Unii văd clar natura otrăvitoare a samsarei; la aceştia Realizarea ajunge într-o clipă.

Alţii stau pe gânduri: „Oare ce practică voi urma pentru a Realiza Sinele? Să practic tehnica lui Sri Ramana Bhagavan sau tehnica lui Sri Aurobindo?” Şi aşa mai departe.

Dacă îţi pică în mână o bucată de cărbune aprins, primul tău instinct va fi să-i dai drumul sau să te gândeşti: „Stau să mă întreb dacă este cărbune, turbă sau cocs …”? Cu toate acestea, oamenii reuşesc să se ţină cu dinţii de samsara – de ce? Deoarece avidya maya [iluzia ignoranţei] îi protejează ca o mănuşă de impactul durerii. Dacă ar simţi durerea neatenuată, din plin, ar renunţa la chinuri imediat, iar Realitatea n-ar mai avea contrapartea sa fictivă – maya [iluzia].

Deoarece, la prima vedere, durerea îi pare omului suportabilă şi este alternată cu aşa-numitele plăceri, care, fără să-şi dea seama, sunt doar o durere deghizată, omul se păcăleşte singur crezând că, ţinând bucata de cărbune incandescent care i-a fost înmânată cu forţa, îndeplineşte o faptă eroică, plăcută, numită viaţă, iar ca răsplata se va bucura de aşa-zisa plăcere.

Astfel, omul obişnuit, deşi îşi imaginează că o duce bine, trăieşte în suferinţă tot timpul, fiindcă îşi ignoră adevărata lui natură de Beatitudine Absolută. Omul este făcut să creadă că samsara este cumva „suportabilă”; iar din acest motiv, nu depune niciodată efort să iasă din ea.

Când Graţia Guru-lui intră în funcţiune, mănuşa ignoranţei începe să se sfâşie. Atunci norocosul destinat distrugerii totale în timpul acestei vieţi începe să sufere ca niciodată. Vechea lui părere despre samsara încearcă să-l convingă că aceste circumstanţe nefavorabile sunt doar nişte nori trecători şi că, în curând, lucrurile se vor îmbunătăţi; numai că nu apare niciun semn de îmbunătăţire.

Între timp, spărtura din mănuşă a devenit mai mare; mâna se zvârcoleşte arsă de flăcări insuportabile a ceea ce omul considerase înainte, cu naivitate, doar o „provocare”. În cele din urmă, exact când mănuşa se crapă complet, el înţelege că e inutil să se mai împotrivească şi aruncă cu dezgust jăraticul incandescent numit samsara.

Acesta este secretul despre cum Graţia Guru-lui aduce Realizarea: el nu aduce Realizarea de nicăieri; ci doar îndepărtează obstacolele din calea Ei, grăbind capitularea absolută a devotului. Chiar înainte de naşterea acestuia din urmă, binevoitorul şi milosul Sat-guru face o abilă selecţie din karmă, care în această viaţă să-i declanşeze Eliberarea acestui devot inocent, care şi-a pus toată încrederea în El.

Pentru a-l face să se predea la picioarele Sale cu inima, sufletul, mintea şi trupul, îl bombardează fără milă şi brutal numai cu nenorociri, îl îngenunchează complet şi astfel îi strecoară o puternică aversiune şi dezgust faţă de samsara. Sat-guru îşi ia libertatea de a adopta această abordare radicală numai în cazul acelor devoţi care şi-au pus complet viaţa în grija Lui.

Celorlalţi, le spune politicos: „Vă rog să continuaţi practica” şi apoi tace. Să ştiţi că, dacă Sat-guru a decis să acorde Eliberarea unui devot, nici zeul Brahma nu poate ridica vreo obiecţie. Prin urmare, singura modalitate sigură de a obţine Eliberarea este să câştigi Harul Sat-guru-lui.

Î.: [vărsând lacrimi de emoţie] Da, acum sunt pregătit să renunţ complet la samsara. Te rog fă cu mine ce vrei. Te rog să aduci nenorocirea în viaţa mea, dacă este necesar. Nu mă voi supăra. Vreau să ajung la Realizare cumva chiar în această viaţă. Sunt gata să plătesc orice preţ. Fie ca tot ceea ce am considerat vreodată a-mi aparţine să fie ars şi redus la cenuşă. Fie să mor ca un lepros. Dar, o! rogu-te, fă să primesc Realizarea în această viaţă!

Omul primi nişte apă de băut de la însoţitorul lui Bhagavan şi în curând se calmă. Bhagavan zâmbi, dar nu spuse nimic.

***

Pag. 420-421

Î.: A reuşit cineva să câştige admiraţia lui Maharshi?

B.: O! da.

Î.: Cine?

B.: Tu.

Î.: [faţa i se luminează de bucurie fudulă, dar reuşeşte să rostească cu decenţă] Cum se poate asta? Sunt o creatură extrem de lipsită de valoare. Chiar şi după ani de zile de când tot vizitez pământul sacru din Tiruvannamalai, am rămas o persoană neiluminată.

B.: Aşa este.

Î.: Nu înţeleg. nu sunt bun de nimic. Ce ar putea admira la mine marele Maharshi?

B.: Tenacitatea şi perseverenţa ego-ului tău. Această creatură slabă [Ramana] a venit aici şi a fost cucerită şi învinsă într-o clipită. Dar tu ai reuşit să rezişti atât de mult timp împotriva puterii infinite a [muntelui] Arunachala. Şi încă continui să lupţi. Pari neobosit. Cât de puternic eşti, mai ales în comparaţie cu acest fricos care a renunţat fără luptă de îndată ce doar a auzit numele acestui munte! Cu totul admirabil. Ce putere şi rezistenţă imensă îţi caracterizează persoana! Până şi zeii te invidiază pentru asta... [râde] 😊

Î.: [dezamăgit] O! înţeleg; Maharshi îşi bate joc de mine...

B.: [râzând] O! nu. Nu-i o ispravă uşoară să persişti în această greşeală. Nu-i o glumă să te războieşti neobosit cu Domnul Arunachala Însuşi. El doreşte să-ţi devore sufletul, dar tu ai reuşit să-i rezişti atât de mult timp şi continui să i împotriveşti cu putere.

Eu am capitulat din momentul în care i-am auzit numele. Slăbiciunea mea este proverbială. Dar uite ce putere ai tu! Din ceruri, îngerii te privesc uimiţi, gândind: „Iată un om care pare un prilej de poticnire pentru puterea Domnului Însuşi!”... 😊

Î.: În cele din urmă, voi pierde, nu-i aşa?

B.: Da, în cazul tău, este o simplă chestiune de timp. Odată ce capra a ajuns între fălcile tigrului, capra nu va mai rămâne vie. Unele capre au înţelepciunea să priceapă că ar fi inutil să se lupte cu un inamic atât de puternic şi de masiv şi, după una sau două încercări de eliberare, nu se mai zbat; atunci tigrul îşi răsuceşte imediat fălcile şi îi rupe gâtul, iar agonia celuilalt animal se termină rapid.

Alte capre continuă să se zbată până când pierd atâta sânge încât, în cele din urmă, devin inconştiente. Şi în aceste cazuri stă în puterea tigrului să pună capăt suferinţei caprei, dar din moment ce capra vrea să se joace pentru o vreme, nu-l deranjează puţină distracţie. La urma urmei, pe capră nu pare să o deranjeze durerea, ba poate că îi place chiar; atunci de ce lui, tigrului, ar trebui să-i pese?! Poate că este ultima dorinţă a caprei de a se juca de-a evadarea; de ce să i-o refuze sărmanei făpturi condamnate?!

Oricum, indiferent ce fel de capră ar fi, odată ce i-a intrat capul în gura tigrului, soarta îi este pecetluită. La unele, agonia durează mai mult decât la altele; ceea ce este irelevant, deoarece finalul este acelaşi pentru toate caprele prinse: anihilarea. Trebuie să recunoaştem că acest tigru este foarte pretenţios la selecţia prăzii; dar odată ce şi-a ales-o, este începutul sigur al sfârşitului inevitabil...

***

Î.: Parabola mi se pare fascinantă. Moartea între fălcile tigrului înseamnă Realizarea! Am dreptate?!

B.: Da.

Î.: Capra este ego-ul. Am dreptate?

B.: Da

Î.: Tigrul este privirea plină de Graţie a Guru-lui, aşa cum a menţionat Bhagavan în „Nan Yar” [Cine sunt eu?]? Am dreptate?

B.: Aici s-a explicat puterea mântuitoare a Dealului Arunachala.

Î.: Vreau şi eu să fiu ales ca pradă.

B.: Vino lângă acest Deal cât de des poţi. Este suficient.

***

[N.tr.:  Dealul Arunachala este mai cunoscut turiştilor sub numele de Annamalai.]

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
16 februarie 2024