Selecţii din pag. 154-155, 1423-1424, 770, 772
Î.: Care sunt indiciile pe baza cărora îmi voi putea da seama dacă fac corect vichara [investigarea de sine]?
B.: Dacă vichara are ca rezultat o stare în care mintea se identifică cu pura Conştiinţă Subiectivă, atunci ai făcut-o corect. Totuşi, nu este uşor pentru un novice să-şi dea seama, din cauză că el o confundă adesea cu starea de toropeală.
Când mintea se identifică cu pura Conştiinţă Subiectivă, ea sclipeşte indubitabil ca „eul-Eu” [Sinele]. Deci, răspunsul final la întrebarea ta este: vichara este făcută corect atunci când conduce la Aham-sphurana [licărirea Sinelui].
Î.: Şi cum voi recunoaşte „licărul” lui Aham-sphurana?
B: Nu ai cum greşi atunci când experienţa are loc cu adevărat. Orice descriere nu este doar inutilă, ci şi contraproductivă, pentru că atunci când aude descrierea lui Aham Sphurana, mintea răsuceşte şi distorsionează obişnuita percepţie a lumii, astfel încât să se potrivească perfect cu descrierea: asta, din cauză că mintea nu se lasă distrusă.
De asemenea, chiar dacă ai auzit vreo descriere a experienţei Aham Sphurana oferită în această sală, te rog să nu te oboseşti să o memorezi. Când Sinele licăreşte cu adevărat, vei şti cu siguranţă. Aham Sphurana nu are nevoie de o confirmare intelectuală. Este o experienţă directă a Sinelui, depăşită doar de Sahaja-sthiti a unui Jnani.
***
Î.: Este Aham-sphurana trăită doar de sufletele mature?
B.: Da.
Î.: Dar ceilalţi ce trebuie să facă?
B.: [zâmbind] Să se maturizeze!
Î: Cum?
B.: Calea este practica vichara.
Î: Acum aş dori să pun o întrebare puţin diferită, dar înrudită. Vă rog să-mi spuneţi cum pot afla cât de mult progresez în practica vichara?
B.: Criteriul după care poţi afla cât de eficient eşti în practica vichara este cât de mult timp poţi menţine mintea într-o stare de identificare cu pura Conştiinţă Subiectivă.
Mai concret, progresul e dat de gradul de absenţă atât a gândirii [imaginării unui lucru sau altuia], cât şi a moleşelii mentale. Cu toate acestea, dorinţa de a progresa este ea însăşi o piedică – aşa că scapă de ea. Pune-ţi întebarea cine este acela care vrea să îşi măsoare progresul.
***
Chadwick: [nefericit] Stau aici de luni de zile. Nu văd nicio îmbunătăţire la mine. Ba chiar, starea mea pare să se înrăutăţească. Gândurile îmi alunecă ca pe ceară. Folosesc constant metoda vichara a lui Bhagavan. Cu toate acestea, puterea armatei de gânduri care mă atacă zi de zi nu scade. Vreau cu disperare să Realizez Sinele în această viaţă. Sau, dacă mă voi naşte din nou, Bhagavan trebuie să fie şi el de acord să renască pentru a mă ajuta să Realizez Sinele în viaţa următoare. Fără Bhagavan ce pot face?
Cineva din spatele Sălii strigă: „El este un jivan-mukta [fiinţă deja eliberată]. Cum s-ar mai putea El naşte iarăşi în viitor? Nu-i asta o sugestie absurdă?!” Chadwick îl ignoră.
B.: Renunţă la ideea că lupţi pentru Realizare.
Ch.: [Îngrozit] Ce?! Bhagavan mă pune să abandonez căutarea? A decis El că nu sunt vrednic de Realizare?
B.: Ai fost atent la ce ţi s-a spus? Nu ţi s-a cerut să renunţi la căutare. Ţi s-a cerut să renunţi la ideea falsă că ar exista un „tu” care încearcă să se unească cu un „super-tu”.
Ch.: Da, unirea lui jivatman cu paramatman.
B.: Oho! Ai prins deja aceşti termeni. Chiar ieri am explicat. Cel care afirmă sau crede în existenţa lui jivatman [sinele uman] nu va Realiza niciodată Sinele.
Ch.: Păi, dacă jivatman nu există, atunci aspirantul ce este?
B.: Exact.
Ch.: [posomorât] Nu înţeleg nimic.
B.: Scapă de credinţa în existenţa eu-lui personal. Pui acum întrebări doar pe baza acestui fundament greşit.
Ch.: Dar trebuie să continui cu disciplina spirituală!
B.: Care este obiectivul disciplinei?
Ch.: Distrugerea eu-lui.
B.: Nu, depăşirea ideii că el ar exista.
Ch.: Deci, dacă scap de ideea că exist ca persoană individuală, atunci metoda „Cine sunt eu?” nu mai este necesară?
B.: Întâi şi întâi, scapă de această idee greşită. După ce ai renunţat la ea, nu o înlocui cu nicio altă idee, cum ar fi Aham Brahmasmi [Eu sunt Brahman] etc. Eliberează-te de toate ideile, adică de orice identificare mentală. Lasă mintea să rămână în starea de pură Conştiinţă Subiectivă, fără a se identifica cu nimic.
Apoi, când reapar gândurile, blochează-le cu contra-gândul: „Cui a apărut acest gând?”. Asta va opri dezvoltarea gândului. Apoi readu-ţi mintea în starea sa naturală de pură Conştiinţă Subiectivă. Aceasta este calea.
***
Chadwick.: Lui Bhagavan i se atribuie spusele că cei care intenţionează să urmeze cu succes vichara trebuie să aibă anumite calităţi. Poate Bhagavan să explice care sunt aceste calităţi?
B.: Este suficient să recunoaştem intuitiv că cele trei stări [veghe, vis, somn] sunt fenomene trecătoare fără vreo realitate. Dar, din nou spun, o astfel de intuiţie apare spontan ca urmare a practicii statornice a vicharei. Deci, în vederea practicii, chiar că nu-i nevoie să stai să te gândeşti la nesfârşit dacă eşti destul de competent pentru a continua practica cu succes. Dacă vezi că te atrage, cu siguranţă poţi continua să faci vichara.
***
Î.: Înainte de a începe vichara, este necesar să mă pregătesc cu practici preliminare, cum ar fi tehnici de respiraţie, vizualizări de imagini mentale plăcute etc.? Sau pot intra imediat în vichara?
B.: Cea mai bună pregătire pentru vichara este chiar vichara. Celelalte practici sunt pentru cei pe care — din anumite motive — vichara nu îi atrage.
Î.: Sunt total începător în practica spirituală. Oare să încep cu vichara? Sau ar trebui să încep cu o metodă mai uşoară, cum ar fi urmărirea respiraţiei, de exemplu, şi să trec la vichara după ce mintea s-a maturizat suficient?
B.: Nicio metodă nu este în sine uşoară sau dificilă. Depinde de temperamentul omului; ceea ce unuia îi pare uşor, altuia îi pare dificil. Ce trebuie să faci este să continui cu ceea ce te atrage. Nu contează care metodă este cea mai bună. Ce metodă te atrage?
Î: Îmi place să meditez, dar Bhagavan a opinat că vichara este singurul mijloc de a străpunge vălul ignoranţei. Deci, am tendinţa să mă acuz că urmez o metodă care, conform lui Bhagavan, nu mă duce la Realizare.
B.: Cine a spus că dezaprob alte metode? Poţi continua să-ţi urmezi metoda actuală până când vei simţi, mai mult intuitiv decât intelectual, că a sosit momentul să renunţi la ea. În acel moment, mintea va începe automat să tindă a reflecta neîncetat asupra „eu-lui”.
Fascinaţia pentru „eu” conduce la vichara spontană. Vichara, dacă nu este făcută de plăcere, nu aduce un rezultat de succes. Dacă o aşchie de lemn ţi se înfige în gingie, limba ta va încerca automat să o scoată, fără să fie nevoie de vreun efort conştient din partea ta.
Vichara va reuşi numai atunci când există acest grad de spontaneitate. Limba ştie că aşchia este un corp străin şi trebuie să fie scos de acolo. Va lupta până când corpul străin se va desprinde. În mod similar, mintea trebuie să distingă în mod natural ego-ul, căruia îi datorează aparenta ei existenţă, ca fiind o entitate străină.
Această perspicacitate va veni numai după o practică îndelungată. Practica poate lua orice formă care te atrage. Indiferent de calea pe care o urmezi acum, ea te va conduce de la sine către vichara la momentul oportun, cu condiţia să fii sincer şi hotărât în efortul tău.
***
Î: Când apar gândurile, trebuie să-mi întorc atenţia înapoi la pura Conştiinţă Subiectivă. Acesta este scopul vicharei. Este corect?
B.: Ceea ce spui este vichara, fără îndoială. Dar ea presupune mai mult decât atât.
Î.: Vă rog să explicaţi.
B.: În loc să te concentrezi aiurea pe Sinele Absolut, care este dincolo de înţelegerea sau percepţia minţii, lucrează cu ceea ce ai. Vezi ce este ego-ul. Ce este acest „eu”? Aceasta este investigaţia necesară. Nu poate exista nicio investigaţie asupra Absolutului. Nu opera cu ceea ce este necunoscut, ci cu ceea ce ai deja: sinele egotic.
***
B.: Odată ce practica vichara a adus un grad suficient de maturitate [stabilitate în introversie], mintea capătă aversiune faţă de gânduri şi acum se mulţumeşte să rămână cufundată în Fiinţa Sinelui.
Chiar şi atunci, totuşi, mai există „eul” subtil care observă faptul că mintea a rămas cufundată. Prinde-l şi examinează-l neîncetat – iar când el dispare, rămâne doar Jnana.
***
Î.: Am tot interogat „Cine sunt eu?” de câţiva ani. Nu văd niciun rezultat. Care este motivul? Unde greşesc? Vă rog să mă ajutaţi.
B.: Ce se înţelege prin vichara? Oare înseamnă să te analizezi intelectual pe baza întrebării „Cine sunt eu?” ?!
Î.: Păi, nu asta înseamnă?
B.: Nu. Vichara este efortul de a urmări de unde vine gândul, culminând cu descoperirea sursei sale: Inima ce străluceşte prin sine, adică Fiinţa Sinelui. Penultimul triumf în vichara apare atunci când este nevoie de un efort mai mare pentru a părăsi Strălucirea Inimii decât pentru a te cufunda în Ea.
Dacă te păstrezi necontenit în sursa gândului, va veni o vreme când ieşirea din ea devine cu totul imposibilă; practica vichara caută să permanentizeze această stare. Vichara înseamnă să urmărim sursa gândirii, astfel încât să putem rămâne exclusiv şi permanent acolo. Practica vichara este, pur şi simplu, asta: caută în interior de unde ia naştere gândul; odată găsită sursa, rămâi acolo odată pentru totdeauna.
[***]
Î.: Unii practică vichara pentru o perioadă scurtă de timp şi reuşesc Realizarea Sinelui. Alţii încearcă de zeci de ani, iar eforturile lor sunt răsplătite doar cu eşec. Care este explicaţia?
B.: Ceea ce contează este cât de introvertită este mintea. Trebuie să existe o disperare de a Realiza Sinele. Setea de a descoperi Realitatea, jinduirea, dorul arzător trebuie să aibă atâta forţă încât să prefacă mintea în cenuşă. Eforturile făcute cu jumătate de inimă nu te vor duce nicăieri.
Odată ce ştii că tot ce vezi este ficţiune, mai poţi fi mulţumit până când nu vezi Realitatea?! Cu cât simţi mai intens faptul că existenţa lumească este inacceptabilă [şi asta nu doar ca o simplă înţelegere intelectuală], cu atât ai şanse mai mari de a Realiza Existenţa Absolută. Perfecţiunea în vairagya [renunţarea la sine], aduce automat Jnana.
***
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre,
19 februarie 2024