<  "Aham-sphurana" index

Tantra şi sexul

Selecţii din pag. 138-140, 1283, 1288-1289

ramana maharshi

Pag. 138-140

Î.: Vreau să ştiu de ce există suferinţă.

B.: Şcoala Trika a shaivismului enunţă cele trei impurităţi [mala] din care cauză omul nu-şi dă seama că este una cu Fiinţa-Conştiinţă: anava-mala, maya-mala şi karma-mala. Aceste trei otrăvuri fac ca ego-ul să se îndepărteze iar şi iar de starea sa naturală de pură Existenţă şi să intre pe tărâmul nenorocit al gândirii, invitând astfel suferinţa.

Anava-mala este ideea „Sunt o persoană individuală care ocupă acest corp limitat de timp şi spaţiu; cu adevărat, acest corp este viaţa mea”.

Maya-mala este ideea „Lumea pe care o văd în jurul meu este în mod obiectiv reală; cu adevărat, eu fac parte din ea".

Karma-mala este ideea „Eu sunt autorul acţiunilor acestui corp; cu adevărat, eu controlez activităţile şi funcţiile corpului”.

Din cauza acestor otrăvuri care pângăresc psihicul omului, Sinele nelimitat devine limitat sub forma de ego. Astfel, el suferă necazuri şi durere, deoarece acestea apar în orice formă de limitare. Adevărata Fericire există doar în Cel nenăscut şi fără formă. Ceea ce se naşte va suferi cu siguranţă.

Aşadar, răspunsul la întrebarea „De ce există suferinţa?” este: Cauza tuturor suferinţelor este îndepărtarea de Sine şi rătăcirea ca ego.

Î.: Cum se poate vindeca suferinţa?

B.: Întoarce-te spre interior şi vezi cine suferă.

Î.: Toată lumea ştie că omul se naşte pentru a muri. Şi totuşi, de ce oamenii procreează?

B.: Vasanas [tendinţele, şabloanele] din minte îi îndeamnă spre tot felul de activităţi. Vasanas se deghizează cu viclenie în nevoi şi cerinţe legitime ale vieţii, pentru a nu fi recunoscute ca atare. Poate ai văzut că oamenii se plâng că nu li se nasc urmaşi. Observă straturile de iluzie implicate:

- fluxul-eu, care este lumina pură reflectată de la Sine;

- gândul-eu, care este prima modificare mentală apărută din flux;

- ideea eu-sunt-corpul, care este prima obiectivare realizată de gândul-eu;

- şi apoi alte gânduri, cum ar fi „vreau să mi se nască copii” etc..

Când cineva vine la mine cerându-mi binecuvântarea pentru a i se naşte un moştenitor, dacă aş începe să-i explic aceste lucruri, s-ar putea să dea foc la ashram şi să fugă imediat.

Î.: Nu se poate nega faptul că doar dorinţa sexuală este cea care îl determină pe om să se angajeze în actul sexual, chiar dacă motivul nu este procreaţia. Dar dorinţa este înnăscută. Omul nu poate fi blamat pentru impulsurile biologice ale corpului său. Totuşi, dacă dorinţa nu este eradicată, nu poate exista nicio speranţă de Eliberare. De ce a creat Dumnezeu astfel de impulsuri şi pofte în om? Nu cumva ele ridică o barieră între om şi Dumnezeu? Doreşte oare Dumnezeu să îngreuneze accesul oamenilor la El? Dacă da, ce fel de Dumnezeu ridicol este acesta? De asemenea, care este părerea lui B. despre practica antică hindusă a sexului tantric? Este autentică? Are vreun beneficiu?

B.: Impulsurile [sexuale] sunt vasanas [întipăriri mentale]. Vasanas nu au început, dar li se poate pune capăt printr-o vichara [investigaţie de sine] perseverentă.

Vichara nu poate avea ca obiect decât non-Sinele. Sinele nu are nevoie de ea. Unicul Sine nu are nevoie să descopere un alt Sine. Nu există 2 Sineşi. Ceea ce nu este Sinele nu e de natura Fiinţei şi, prin urmare, nu are nicio importanţă. Oamenii numesc practica Atma-vichara [investigaţia Sinelui]. De fapt, este Ahamkara-vichara [investigaţia ego-ului]. În loc să te întrebi: „Cum au apărut vasanas?”, întreabă-te cui îi fac necazuri acestea şi descoperă că, de fapt, nu a existat niciun necaz şi nicio vasana.

Întrebi despre nevoia biologică de sex. Ea este impregnată în complexul ego-minte-corp pentru a facilita reproducerea, conform legii naturii. Dacă actul nu ar implica plăcere, probabil că omul s-ar întreba „De ce să mai dăm naştere la copii?” şi s-ar putea să nu mai simtă niciun impuls pentru a propaga specia. Prin urmare, actul trebuie să producă un fel de bucurie paroxistică. Dacă ar fi numai o plăcere intelectuală, doar cei cu un intelect foarte dezvoltat ar fi capabili să nască copii. Dar natura nu vrea să fie aşa. Aşadar, plăcerea trebuie să fie mai apropiată de adevărata natură a omului, cea a Beatitudinii nelimitate.

Care este cea mai înaltă bucurie pe care o poate cunoaşte omul? Este starea fără de gânduri. O trăieşte zilnic în somn. Aşadar, natura a găsit de cuviinţă să introducă această Beatitudine [a lipsei de gânduri] în actul împreunării, astfel încât şi celor mai nătângi să li se ofere şansa de a da naştere unor progenituri, căci toţi sunt tentaţi de Beatitudinea inerentă Sinelui. Cu o clipă înainte de emiterea lichidului seminal, pentru o fracţiune de secundă, mintea dispare. Este ca atunci când o placă fotografică este expusă la lumină cu o viteză foarte rapidă a obturatorului [să zicem, de 1/125]. Gustul fericirii lasă în urmă o dorinţă puternică pentru şi mai multă astfel de fericire. Şi astfel, oamenii ajung să fie dependenţi de actul sexual.

Există şcoli printre susţinătorii doctrinei Tantra care consideră că Sinele poate fi descoperit prin concentrarea minţii asupra fericirii şi nu asupra actului, în momentul împerecherii. Ei spun că, dacă concentrarea este suficient de puternică, Sinele va fi revelat. În acest scop, ei pun accentul pe nevoia de „tot mai multă practică” [râde]. 😊 Am auzit că exista şi în Grecia antică o societate ezoterică care promova acelaşi punct de vedere.

Părerea mea este că [producerea Beatitudinii în timpul împreunării] este proiectată de natură doar pentru a împiedica ca reproducerea să fie disponibilă numai fiinţelor cu intelect superior şi pentru a le permite să procreeze şi celor fără mijloacele intelectuale necesare. Coitul este pentru reproducere – nu este o cale de acces la Sine. A transforma sexul în practică spirituală s-ar putea să nu fie de nici un folos – dar, desigur, nu avem dreptul să ne impunem opiniile nimănui. Există persoane care exersează perseverent această „disciplină spirituală” de zeci de ani; „această practică îşi este propria-i recompensă”, explică ei cu mândrie. Ce am mai putea să le spunem?! Îi lăsăm să-şi continue cu hărnicie „practica”... [râde din nou] 😊

***

Pag. 1283

Î.: Cum să-mi înlătur nevoia de a mă masturba şi de a mă deda la acte sexuale în toată regula?

B.: Cu cât omul devine mai ferm stabilit în Fiinţa beatifică a Sinelui, cu atât astfel de tendinţe dispar de la sine.

Î.: Dar impulsul mă copleşeşte câteodată în mod brutal şi irezistibil.

B.: Nu te tot gândi la ce-ai făcut. Este mai rău să te gândeşti obsesiv la acele acte decât să le faci ocazional. Soluţia este să rămâi una cu Fiinţa Sinelui; pe măsură ce avansezi cu practica, tot mai multe astfel de tendinţe vor dispărea de la sine.

***

Pag. 1288-1289

Î.: Ce părere are Sri Bhagavan dacă să fac un legământ de celibat [abstinenţă sexuală]?

B.: Este mai bine doar să te reţii, fără să faci un astfel de jurământ. De ce? Pentru că, dacă se întâmplă să-l încalci, nu vei şti ce să mai faci după aceea şi vei căpăta un complex de vinovăţie pentru toată viaţa. Aşadar, continuă-ţi disciplina spirituală pe care o urmezi şi lasă tendinţele inferioare din tine să se diminueze încet şi de la sine. Renunţarea bruscă şi agresivă la un obicei vechi duce la consecinţe periculoase. În romane mai poţi citi despre astfel de miracole, dar rareori vairagya [renunţarea] apare peste noapte.

În mod normal, vairagya este ca o avalanşă: capătă avânt doar cu timpul. Vasanele nu pot fi împrăştiate peste noapte; este nevoie de timp, de răbdare şi, mai presus de toate, de o practică perseverentă. Altfel, ar fi doar o smashana-vairagya [acel tip de detaşare temporară de plăcerile lumii şi aspectele materiale când priveşti un cadavru] sau prasava-vairagya [promisiunea pe care şi-o face femeia în timpul naşterii că n-o să-şi mai lase bărbatul s-o atingă vreodată]! [râsete în sală]

[...]

Î.: Până la urmă, India va obţine sau nu independenţa faţă de Anglia?

B.: Nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri. Există o Putere Superioară care are grijă de toate. Ea poartă întreaga povară, nu tu. Tot ce trebuie să faci este să te abandonezi Ei şi, după aceea, să mergi în direcţia indicată de Ea.

Î.: De unde să ştiu care este direcţia indicată de Ea?

B.: Abandonul de sine perfect îţi re-trezeşte o anumită intuiţie latentă. Fii atent la această intuiţie şi ea nu numai că-ţi va spune ce trebuie să faci imediat, dar, la timpul potrivit, te va conduce şi la Realizarea Sinelui.

Î.: Sri Krishna spune: „Karmanye-vadhikaraste...” [„ai dreptul la faptă, dar nu şi la fructul faptei...”]. Este aceasta doar un abandon parţial?

B.: Da. Cel care s-a predat total nu mai ţine la concepte precum: „Am dreptul să-mi fac datoria...”. Predarea totală înseamnă renunţarea completă la individualitate; nu are în vedere ce va veni „după”. Un astfel de om nu are nicio caracteristică personală. El, pur şi simplu, ESTE.

Î.: Şi cum reuşeşte un astfel de om să ducă o viaţă normală în lume?

B.: Ai văzut femeile când coboară dealul de la izvor? Sunt extrem de vorbăreţe. Şi totuşi, din ulciorul cu apă cumpănit pe cap nu se varsă nicio picătură!

***

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
25 februarie 2024