<  "Aham-sphurana" index

PREFAŢĂ

de Swami Rajeshwarananda

Selecţii din pag. 24-30

ramanashram

Pag. 24

Ramana Maharshi era o ființă asemenea lui Cristos, care întorcea și celălalt obraz dacă era atacat, așa cum reiese din următorul incident povestit de Sri Bhagavan însuși:

«În timpul zilelor de Skandashram, un om de la Kavale Mutt din Govapuri a venit să mă vadă. Avea o bună cunoaștere a scripturilor advaita și mi-a ținut o prelegere o zi și o noapte, citând generos din Upanishade și alte texte sanscrite. Din când în când se oprea, mă privea fix și mă întreba: "Ei bine? Nu recunoști corectitudinea a ceea ce spun?". Unii îmi cereau permisiunea să-l alunge, dar eu nu ziceam nimic. Curând, comportamentul său a devenit incontrolabil de exuberant. Se pare că se aștepta să-l laud pentru cunoștințele sale. Fiindcă tăceam, asta îl înfuria. Mi-a reproşat: “Stai mut ca o piatră, fiindcă nu știi nimic. Toată lumea îți spune Bhagavan. Eu sunt foarte şcolit în Scripturi. Cu adevărat, doar eu merit să fiu numit Bhagavan”. Văzându-mă că tac și la aceste cuvinte, a început să urle, să mă ironizeze și să râdă de mine, spunând: „Nu face nimic, stă degeaba, iar pentru asta e numit Bhagavan! Ce individ lipsit de valoare! Ha! ha! ha!", crezând că mă va provoca să-i dau o ripostă furioasă. Spre surprinderea lui, am început şi eu să râd de mine însumi, spunându-i: „Da, da, sunt de acord cu remarcile tale... cât de proști sunt acești oameni să creadă că sunt un Bhagavan!”. A fost șocat și s-a oprit din râs. Văzându-i privirea, am început să râd. Râdeam și râdeam și râdeam; lacrimile-mi curgeau pe obraji și tot mai râdeam. 😄 Toată lumea era uimită. Bărbatul și-a adunat lucrurile în liniște și a plecat»

Natura divină a lui Bhagavan se dezvăluie în aceste incidente și în altele similare – el nu nutrește resentimente sau rea-voință față de cei care încearcă să-l rănească sau să-i facă rău, ci încearcă să-i ajute să vadă unde greşesc și să-i întoarcă pe calea Adevărului.

[***]

Pag. 26

Trebuie reținut faptul că Maharshi nu a impus nimănui Vichara Marga [calea interogaţiei de sine]; dacă nu era atras într-o conversație pe această temă, nu o recomanda și nici măcar nu o menționa; nu era tipul de Swami care ține prelegeri; nu a pretins niciodată că știe ceva special sau ieșit din comun; valurile de pace care radiau din el îi făceau pe oameni să vină la el din proprie inițiativă. Fiecare găsea în el ceea ce căuta, iar el dădea indicaţii de dezvoltare spirituală în funcție de personalitatea respectivă. Nu toți erau atrași de „Cine sunt eu?”, dar cei care urmau alte practici spirituale au constatat că făceau progrese rapide chiar și după o singură întâlnire, adesea întâmplătoare, cu Maharshi. Astfel, indiferent de calea pe care omul putea să se apropie de Dumnezeu, în funcție de propriile purva-samskaras [întipăriri mentale], Maharshi îl ajuta să se ridice pe acea cale; iar când, la timpul potrivit, omul devenea suficient de copt pentru suprema Vichara Marga, el trecea la ea de bunăvoie, spontan şi fără efort.

[***]

În decembrie 1948, Sri Gajapathi Aiyyer și prietenul său Swami Rajeshwarananda au adus la Ramanashram cele şase caiete a câte 300 de pagini fiecare, pe care i le-au arătat lui Bhagavan. [...]

Pag. 29-30

Când ajunse să citească înregistrarea experienței sale «Eram în Madurai, vărsând lacrimi de dor la Templul Meenakshi, fără să am nici cea mai mică idee de ce... chiar și gândul: „De ce plâng?” nu-mi venea în minte.», Bhagavan zâmbi și spuse: Vezi ce frumos a notat copilul totul!

Swami Rajeshwarananda remarcă: Gajapathi simte că a comis o ofensă prin înregistrarea cuvintelor tale fără să-ţi fi cerut permisiunea.

B.: Nu contează.

Gajapathi: Am scris doar pentru propria mea amintire; dar dacă le arăt altora, nu va duce la confuzii? Bhagavan dă sfaturi spirituale fiecărei persoane în mod individual; dar dacă sunt prezentate unei alte persoane, oare nu va crede în mod eronat că sfatul ar fi aplicabil și în cazul său și, astfel, se va induce singură în eroare, cu consecințe nedorite? Cu toate acestea, Swami Rajeshwarananda vrea să le pună la dispoziția tuturor din ashram pentru a le studia.

Swami Rajeshwarananda: Cuvintele lui Bhagavan sunt mai solemne și mai sacre decât Upanishadele. De ce crezi că ar putea induce în eroare pe cineva?

B.: Şi alţii pot avea aceleași îndoieli ca cele scrise aici.

Gajapathi: Dar, la aceeași întrebare, Bhagavan dă răspunsuri diferite unor persoane diferite, în funcție de natura fiecăreia!

B.: Dacă răspunsul găsit nu va fi satisfăcător, căutarea va continua! Un Sadhaka serios nu se mulțumește cu un răspuns pe care-l simte a fi nepotrivit sau doar parțial satisfăcător. Un intelect devenit tot mai subtil prin scufundarea repetată și prelungită în Ființă, va respinge automat sfaturile care îl îndepărtează de Inimă. Ferma stabilire în Inimă întărește facultatea de intuiție, care va căuta, iar şi iar, numai acele cuvinte care o redirecționează către Inima ce străluceşte prin sine; o asemenea capacitate de discriminare nu vine de la fictivul simț al liberului arbitru individual; mai degrabă, este automată și vine prin harul lui Dumnezeu către căutătorul sincer.

Bhagavan, întinzându-și mâna după baston, remarcă înainte de a pleca:

„Există un destin care ghidează cursul evenimentelor. Nu trebuie să te nelinişteşti pentru nimic, imaginându-ţi că ai fi personal responsabil.”

[***]

Swami Rajeshwarananda,
Tiruvannamalai, decembrie 1950

< Sus >

 traducere de Răzvan A. Petre,
24 ianuarie 2024