Caroline Cory şi Eben Alexander

Caroline Cory a realizat filmul "Superhuman: The invisible made visible", din care puteţi viziona această secvenţă extraordinară despre VEDEREA FĂRĂ OCHI. De data aceasta, îl are ca invitat pe neurochirurgul Eben Alexander, cunoscut prin celebra sa experienţă în preajma morţii (NDE). Dialogul lor are ca laitmotiv conştiinţa şi cum o putem angrena pentru a ne depăşi limitele umane. Este plin de idei deosebite şi de referinţe.

- Bună ziua tuturor, mă numesc Caroline Cory. Sunt scenarista, regizoarea şi producătoarea unui nou film numit „Superhuman: The Invisible Made Visible” (Supraomenesc: invizibilul făcut vizibil). Este un film despre conştiinţă, despre puterea minţii umane asupra materiei, asupra realităţii noastre fizice. Este extrem de încurajator, foarte antrenant şi am dorit să apară în filmul meu experţi de top în domeniul lor.

Bineînţeles că unul dintre ei este dr. Eben Alexander, care este un neurochirurg instruit la şcoala de medicină Harvard. Este autorul cărţilor „Proof of Heaven” (Dovada despre Cer) şi „Living in a Mindful Universe” (Trăind într-un univers conştient), printre altele. Se ocupă foarte mult de chestiunea conştiinţei. Şi asta îmi place la el. Vorbesc despre el, dar sunteţi chiar aici, dr. Alexander, bine aţi venit. Mă bucur să vă văd.

- Caroline, îţi mulţumesc foarte mult pentru că m-ai invitat, este minunat să fiu aici.

- Îmi place să discut cu dvs., fiindcă aveţi pregătire ştiinţifică de medic, dar aţi avut parte şi de o incredibilă experienţă în preajma morţii. Pentru cei care n-o cunosc, am dori să ne povestiţi pe scurt această poveste, dar şi cum v-a orientat ea către domeniul conştiinţei, care nu are nicio legătură cu domeniul medical.

Dr. Alexander, mi-ar plăcea să aud din nou, pe scurt, cum a fost experienţa dvs. în preajma morţii şi cum v-a schimbat ea viziunea despre realitate.

- În primul rând, aş reveni la comentariul tău de început şi aş sublinia faptul că conştiinţa este, de fapt, o parte foarte profundă a medicinei şi, cu siguranţă, a neurochirurgiei şi a neuroştiinţei. Dar nu mi-am dat seama niciodată cât de profundă este această chestiune. Trebuie să înţelegem că toate observaţiile noastre despre realitate se petrec doar în interiorul propriei noastre conştiinţe. Deşi presupunem că realitatea pe care o percepem este solidă ca o stâncă, totuşi, realitatea fundamentală nu este chiar aşa, lucrurile devin mult mai interesante.

Aşa cum ai menţionat în introducere, experienţa mea de moarte clinică a fost cauzată de un caz sever de meningită bacteriană gram-negativă. M-a ţinut în comă timp de o săptămână. Dacă analizaţi dosarele medicale, este un caz care, după toate datele, ar fi trebuit să mă omoare sau să mă lase handicapat pe viaţă. Şi unul dintre aspectele care entuziasmează foarte mult corpul medical în legătură cu cazul meu este că m-am recuperat complet după două luni. Căutând în literatura medicală, chiar nu am găsit niciun alt caz de meningită de acest tip în care pacientul să se recupereze complet. Dar, desigur, asta face parte din povestea mai profundă.

Mi-am petrecut primii 54 de ani din viaţă cizelându-mi o viziune ştiinţifică foarte convenţională, aşa cum aţi subliniat mai devreme. Am fost 15 ani profesor asociat de neurochirurgie la şcoala medicală Harvard. Credeam că am ceva idee despre cum sunt legate creierul, mintea şi conştiinţa şi cum funcţionează ele, dar eram foarte departe de adevăr. Asta mi-a demonstrat călătoria mea în comă, în 2008.

Sunt foarte semnificative detaliile medicale ale bolii mele, care au fost recent prezentate într-un raport de caz medical, disponibil pentru oricine cu pregătire medicală. A apărut în „Journal of nervous and mental diseases” în septembrie 2018. Oricine doreşte să se uite la acel raport de caz îl poate găsi pe site-ul meu ebenalexander.com. La postările mele de pe blog din septembrie 2018, în al treilea paragraf există un link către acel raport de caz.

Ceea ce îţi atrage atenţia, dacă ştii ceva despre medicină, este faptul că afectarea neocortexului ar fi trebuit să nu-mi mai lase decât cel mult o rudimentară formă de conştienţă. Şi totuşi, ceea ce am trăit au fost nişte experienţe mult mai reale, solide, vibrante, vii, memorabile şi semnificative decât orice altceva am mai avut vreodată în viaţa mea. Toate acestea, într-un moment în care neocortexul meu – partea creierului despre care neuroştiinţa modernă spune că este responsabilă pentru detaliile conştientizării – era efectiv distrus. Aşa că, da, a pus sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că ştiu despre natura conştiinţei.

Acea extraordinară călătorie spirituală este descrisă complet în cartea mea „A proof of heaven” şi am dezvoltat-o în cărţile ulterioare „Map of heaven” şi apoi în cea mai recentă carte a noastră „Living in a mindful universe”. Cei care doresc să afle mai multe pot merge la ebenalexander.com, unde există o cantitate extraordinară de informaţii, o listă de lecturi şi multe altele despre istoricul meu, pentru a ajuta pe oricine este interesat.

Dar pentru domeniul medical, ceea ce este atât de şocant este faptul că am putut să-mi revin şi, mai ales, să-mi revin complet, ceea ce scoate în evidenţă puterea imensă a acestui fel de vindecare pe care o avem la dispoziţie. Aş spune că unul dintre cele mai importante aspecte ale călătoriei şi vindecării mele este că ne lărgeşte convingerile şi ne deschide dorinţa de a vedea toate căile posibile pentru vindecare.

Desigur, medicina ştie de zeci de ani că mintea este mai presus de materie, admiţând existenţa efectului placebo. Iar placebo nu înseamnă doar că pastila de zahăr îţi vindecă durerea de cap, ci nenumărate vindecări au avut loc datorită convingerilor oamenilor că se poate. Şi asta mi se pare cel mai interesant despre această trezire a conştiinţei şi înţelegerea ei. Iar pentru mine, dovada este că acea experienţă extraordinară pe care am avut-o – pe care mi-o amintesc şi astăzi ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri – era ceva deja cunoscut din alte experienţe în preajma morţii. Pentru a-l publica, evaluatorii editurii i-au întrebat pe cei trei medici care au întocmit raportul de caz în fişa medicală – care nu au fost implicaţi în îngrijirea mea, dar erau fascinaţi de recuperarea mea – i-au întrebat: „Cum explicaţi această recuperare miraculoasă?”. Iar ei au răspuns simplu: „A fost un NDE”. Asta, pentru că ei cunoşteau şi alte cazuri în care oamenii avuseseră o boală foarte gravă, letală şi, totuşi, s-au întors şi s-au vindecat extraordinar – lucru care se întâmplă adesea după un NDE profund. Este o recunoaştere a naturii spirituale a fiinţei noastre şi a esenţei noastre spirituale. Şi are legătură cu chestiuni precum puterea rugăciunii şi cu faptul că Sufletul nostru superior are libertatea de a ne manifesta visurile.

Dar ceea ce trebuie să realizăm este că ştiinţa noastră materialistă convenţională a fost foarte aridă şi a respins o mare parte din aceste adevăruri profunde. Trebuie să ştim că opinia standard din cultura noastră referitoare la astfel de credinţe, cum că ar fi un fel de misticism nesusţinut de ştiinţa modernă, este greşită. Ele sunt foarte bine susţinute de ştiinţa modernă, datorită vindecărilor miraculoase pe care le putem vedea în aceste cazuri. De aceea cartea nostră „Living in a mindful universe” cred că este atât de puternică, pentru că readuce în prim plan acest adevăr şi puterea credinţelor noastre şi puterea pe care o avem cu toţii de a manifesta lumea viselor noastre.

- Oameni buni, trebuie să citiţi toată povestea. Adică cum s-a petrecut şi ce aţi văzut pe partea cealaltă. Nu vreau să stricăm surpriza, ci vreau ca oamenii să citească cartea. Detaliile sunt extraordinare, despre cum v-aţi reconectat cu ceilalţi membri ai familiei şi alte lucruri de genul ăsta. Aşa că, dacă nu cunoaşteţi povestea asta, vă rog să vă faceţi timp. Mai cred, de asemenea, că citind o astfel de poveste, oamenii încep să o trăiască, chiar dacă nu au trecut printr-un NDE. Poate că astfel se conectează cu cealaltă lume sau se văd pe ei înşişi acolo sau ceva de genul ăsta. Cred că poate declanşa propria lor trezire către altceva. De aceea cred cu tărie că oamenii ar trebui să se familiarizeze cu această călătorie. Nu credeţi?!...

- Cred că da. Este important de menţionat că astăzi există milioane de suflete pe această lume care au fost martori la ceea ce am văzut eu. Deci mărturia mea se aliniază cu a lor. Motivul pentru care comunitatea ştiinţifică o ia pe a mea atât de în serios are de-a face, pur şi simplu, cu faptul că deterioarea neocortexului meu a fost foarte bine documentată. Dacă la începutul săptămânii de comă aveam 10% şanse de supravieţuire, am scăzut la 2% şanse la sfârşitul săptămânii, dar chiar şi aşa, medicii mei erau unanim de acord că, dacă urmam să supravieţuiesc, nu aveam nicio şansă să-mi revin. Credeau că voi petrece câteva luni într-un azil şi apoi voi muri din cauza bolii. Din această cauză, povestea mea atrage o atenţie extraordinară din partea comunităţii ştiinţifice.

Dar realitatea este că povestea mea se aseamănă foarte mult cu alte mii de cazuri pe care le cunosc ale unor oameni cu care am vorbit, oameni care au fost la conferinţele mele sau care m-au contactat prin e-mail sau, pur şi simplu, m-au tras deoparte pe stradă sau altceva. Dar punctele comune ale acestor poveşti sunt atât de izbitoare şi traversează toate culturile, toate continentele. Ceea ce povestesc oamenii ar putea fi influenţat de credinţele lor anterioare, cum ar fi credinţele religioase, şi totuşi conţinutul acestor experienţe este adesea foarte proaspăt. De exemplu, eu aveam o credinţă destul de convenţională, crescând într-o biserică metodistă din Carolina de Nord. Şi totuşi, experienţa mea în preajma morţii mi-a arătat fără nicio îndoială realitatea, nu numai a vieţii de apoi şi a acelei forţe divine infinit de puternice, ci şi faptul că ne întoarcem mereu şi mereu, că reîncarnarea este foarte reală.

Şi nu ştiam că există o bază ştiinţifică extraordinară. Şase decenii de studii la Universitatea din Virginia, peste 2500 de cazuri de copii cu amintiri din viaţa trecută, la care cea mai bună explicaţie este reîncarnarea. Nu aveam nicio idee despre asta înainte de comă şi totuşi, când mi-am revenit din NDE, am ştiut că este un fapt. Deci, nu, acestea nu sunt doar credinţele tale religioase care ţi se prezintă într-un cadru exotic atunci când aproape ai murit. Ci este universul care ne deschide calea spre nişte adevăruri profunde.

Este interesant că, atunci când începem să le studiem cu adevărat, când studiem experienţele din apropierea morţii din toate culturile, de pe toate continentele, din toate vremurile, ne dăm seama că punctele comune arată nişte adevăruri foarte profunde, care, în unele privinţe, s-ar putea alinia cu religiile. Deşi, nu cu religiile oficiale de suprafaţă, ci doar cu adevărurile contemplative profunde despre unificare, iubire, bunătate, compasiune şi milă. Fiindcă mesajele conflictuale provenite din religiile oficiale, din punctul meu de vedere, sunt adăugate de oameni care încearcă să controleze alţi oameni. Adevărurile mistice profunde sau contemplative ale tuturor marilor credinţe sunt de acord în privinţa acestei Unimi, acestei Forţe divine infinite. Şi nu este vorba de Dumnezeu sau Allah sau Brahman sau Vishnu, Iehova. Este vorba de o Sursă foarte profundă şi foarte reală a inteligenţei şi conştiinţei noastre, Forţa divină a iubirii pure. Acesta este adevăratul cadou pe care experienţele NDE ni-l aduc.

- Da, asta mă duce la următoarea întrebare, un fel de dublă întrebare. Aţi făcut cercetări sau aţi analizat, nu doar NDE-urile, ci şi alte tipuri de experienţe, cum ar fi experienţele extracorporale? Nu e necesar să ajungi neapărat într-un spital, bolnav sau în comă. Aţi cercetat şi vedeţi vreo corelaţie? Apoi vă voi pune următoarea întrebare.

- Da, de fapt, „Living in a mindful universe”, cea de-a treia carte a noastră, intră în detalii despre toate aceste aspecte, pentru că nu se poate dovedi existenţa vieţii de după moarte doar pe baza experienţelor din apropierea morţii. Punct. La urma urmei, oamenii nu au murit. Desigur, asta nu înseamnă să nesocotim faptul că oricine studiază NDE va fi şocat şi uimit de asemănările dintre poveşti, indiferent de situaţiile medicale ce le-au provocat.

Şi vreau să mai spun că există o întreagă altă categorie numită „experienţe de moarte împărtăşită” (SDE), trăite de oameni sănătoşi, normali din punct de vedere fiziologic. Poate fi vorba de cineva drag ce veghează la căpătâiul patului, ar putea fi o persoană dragă aflată la o mie de kilometri distanţă de muribund. Într-o experienţă de moarte împărtăşită, sufletul celui ce veghează însoţeşte şi asistă la toate lucrurile pe care le experimentează sufletul muribundului atunci când pleacă. Acesta din urmă nu are o NDE, ci o moarte definitivă. Dar experienţa de moarte împărtăşită se petrece unui suflet care se va întoarce. Şi aceştia descriu exact aceleaşi lucruri pe care le raportează cei care au o NDE.

Acum, ca să revin la întrebarea ta, în calitate de cercetător în neuroştiinţe, ceea ce a trebuit să fac – şi asta am şi făcut în „Living in a mindful universe”, în cea de-a treia carte – a fost să detaliez foarte mult toate dovezile ştiinţifice privind conştiinţa non-locală. Asta s-ar mai numi fenomene psi sau parapsihologice. Este o utilizare greşită a limbajului să le numim paranormale sau parapsihologice, sau să vorbim despre spiritual versus material sau natural versus supranatural, pentru că, dacă considerăm conştiinţa a fi parte a lumii naturale, atunci toate acestea fac parte din lumea naturală. Nimic din toate acestea nu este supranatural, deloc. Doar ne demonstrează manifestările şi posibilităţile mai largi ale conştiinţei şi la ce putem avea acces ca fiinţe umane.

În cartea noastră „Living in a mindful universe”, am studiat în detaliu, de exemplu, chestiuni precum remote viewing (vederea la distanţă), programe de spionaj psihic, care sunt absolut validate ştiinţific şi statistic dincolo de orice îndoială. Deci remote viewing este un exemplu. Au fost studiate ştiinţific şi experienţele extracorporale. De asemenea, chestiuni precum intuiţia şi presentimentul cunoaşterii de la distanţă. Precogniţia, da. Vindecarea la distanţă, de asemenea, este un efect foarte puternic pe care îl găsim în medicină, prin care oamenii pot influenţa sănătatea altora prin rugăciunea de centrare şi alte moduri de concentrare asupra unui anumit rezultat. Psihokinezia, abilitatea minţii de a manipula materia fizică la distanţă, de asemenea, a fost studiată ştiinţific.

Vă dau o sursă bine documentată despre aceste lucruri, mergeţi la uvadops.org – care este divizia de studii perceptuale a Universităţii din Virginia, uvadops.org – şi acolo există o multitudine de informaţii validate ştiinţific despre viaţa de după moarte, despre toate aceste fenomene de conştiinţă non-locală. Ei au scris unele dintre cele mai profunde cărţi ştiinţifice pe aceste subiecte.

Iar în „Living in mindful universe” am strâns nu numai toate aceste dovezi privind conştiinţa non-locală, ci şi experienţele în apropierea morţii NDE, experienţele de moarte împărtăşită SDE, amintiri din viaţa anterioară la copii explicabile prin reîncarnare. Fiecare bucăţică din acestea este un corp gigantic de cunoştinţe ştiinţifice care ne ajută să ajungem la nişte răspunsuri mai profunde. Iar primul lucru pe care îl reuşeşte este că desfiinţează modelul materialist, în care credeam înainte de comă. Ştii: „creierul creează conştiinţa, nimic nu există în afara lumii fizice”. Şi îl aruncă pe fereastră, pentru că acel model al realităţii este fals. Nu se potriveşte deloc cu niciuna dintre datele concrete. Avem nevoie de un orizont explicativ mult mai larg.

Un alt lucru important pe care l-aş menţiona este că toată această problematică a realităţii fizice minte-corp este profund legată de misterele fizicii cuantice – în special de paradoxul măsurătorilor şi de ceea ce se numeşte contextualitate, adică influenţa minţii şi a alegerii experimentatorului asupra a ceea ce se va descoperi în experimentele de fizică cuantică. Şi sfârşeşti prin a ajunge – aşa cum au ajuns şi părinţii fondatori ai fizicii cuantice, cum ar fi Werner Heisenberg, Erwin Schroedinger, John von Neuman, Eugene Wigner şi alţii – la profunda înţelegere a faptului că mintea sau conştiinţa este fundamentală în univers. Iar acest lucru este absolut dovedit de nenumărate ori de către cei care studiază conştiinţa.

Încă mai sunt unii implicaţi în fizica cuantică care spun „Staţi puţin, că fizica cuantică nu are nimic de-a face cu conştiinţa”. Dar o spun doar pentru că nu înţeleg ce se întâmplă în lumea studiilor despre conştiinţă şi ce anume este necesar pentru a explica toate acestea. Pe de altă parte, unii dintre fizicienii care cred că conştiinţa nu are nicio legătură sunt perfect împăcaţi cu ideea de infinite universuri paralele care apar la fiecare alegere. Nu, nu acesta este răspunsul, chiar dacă se potriveşte cu matematica şi fizica. Căci ce sens au aceste speculaţii în viaţa concretă de fiinţă umană? Când îţi dai seama că fizica nu face, de fapt, decât să ne indice primatul conştiinţei în univers, atunci toate celelalte mistere încep să aibă sens.

- Îmi place ce spuneţi, e incredibil, şi cu cât menţionaţi mai multe lucrări ştiinţifice şi cercetări, cu atât sunt mai bine validate. Îmi place asta. Deci, în acel NDE aţi mers undeva şi v-aţi întors. Unde v-aţi dus? Cum vedeţi realitatea? Adică aici este lumea fizică, este ceea ce vedem, ce observăm. Apoi există cealaltă realitate, care, unde este? Cum se îmbină împreună?

- Ne stau la dispoziţie mai multe tărâmuri diferite. Există acest tărâm material şi are o realitate fizică, dar totuşi, una dintre marile lecţii ale fizicii cuantice este că nu există un univers fizic obiectiv, independent de mintea care observă. Nu putem ocoli acest adevăr. Este absolut uluitor că nu poţi descifra această lume fizică fără ca interpretarea ta să fie puternic nuanţată de experienţa ta mentală. Iar acest aspect mental din noi are acces la mai multe tărâmuri diferite. Cel mai de jos şi mai dens dintre aceste tărâmuri este această lume materială. Dar chiar dacă trăim în aceste trupuri materiale, putem avea acces tranzitoriu la unele dintre acele niveluri superioare din tărâmurile ceva mai spirituale. Pe care, de exemplu, le întâlnim în vise. Lumea viselor este plină de o mulţime de informaţii şi posibilităţi care ne pot învăţa lucruri aplicabile în această lume.

De asemenea, aş spune că utilizarea anumitor droguri enteogene, uneori numite psihedelice – un cuvânt pe care nu îl agreez, pentru că este un cuvânt fals, halucinogen. Ele nu sunt halucinogene. Ci ne înfăţişează versiuni alternative ale realităţii şi tărâmuri spirituale. Enteogen este un cuvânt mult mai bun. Înseamnă aducerea spiritul în trup prin intermediul unei substanţe vegetale. Dar nu face decât să deschidă o uşă, o fereastră către nişte realităţi vibraţionale mai înalte la care avem acces.

Este important să înţelegem, totuşi, că o NDE nu este o experienţă tulbure, ca un fel de vis mistic efemer. Mulţi oameni cred că o NDE ar fi ceva foarte neguros şi obscur. Nu. Ba această lume este teribil de întunecată. Acea lume este absolut reală, solidă ca piatra. De aceea, la foarte mulţi reveniţi din aceste experienţe, aceste amintiri durează zeci de ani, dacă nu chiar un secol sau mai mult. Au venit oameni la mine şi mi-au spus „nu am mai spus nimănui asta până acum, dar” şi apoi mi-au împărtăşit fie o experienţă în apropirea morţii, fie una de moarte împărtăşită, fie o comunicare după moarte care poate li s-a întâmplat cu 50 sau 60 de ani în urmă. Dar îşi amintesc la fel de clar şi de limpede ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.

- Dar unde este cealaltă lume? Deci există acest tărâm şi apoi, celălalt tărâm este conţinut sau în afara...

- Ca să răspund la întrebarea ta, în primul rând, trebuie să înţelegi că această lume materială, oricât de mult ne-ar place să credem că există în exterior, nu este aşa. Ci este o hartă mentală. Eu şi Karen discutăm în cartea noastră, „Living in a mindful universe”, un concept foarte important pe care îl numim „iluzia supremă”. Şi anume că, deşi suntem obişnuiţi să stăm în mijlocul acestei lumi şi să o privim, să o ascultăm şi să ne folosim simţurile pentru a construi acest model, nu uitaţi niciodată că ceea ce vedeţi, de fapt, este un model mental alcătuit în mintea voastră, care presupunem a fi reprezentarea fidelă a ceea ce se află în afară. Numai că se dovedeşte că ceea ce este în afară este mult mai mult decât lumea fizică. Nici măcar lumea fizică nu poate fi considerată ca fiind independentă de tărâmul meu mental. Astfel că este întotdeauna vorba de domeniul mental. De aceea, meditaţia, rugăciunea de centrare prin care ne adâncim în interior, toate acestea sunt tehnici de a explora mai intens tot ceea ce este disponibil în exterior.

- Deci, spuneţi că stelele şi planetele există doar în conştiinţa noastră, nu sunt...

- Ele există în conştiinţă, dar, foarte important de subliniat, nu este vorba doar despre „conştiinţa umană”. Oamenii împrumută această proprietate de la univers, unde există ceva numit „stratul mental”.

Cei mai interesaţi de ştiinţă şi de fizica cuantică, v-aş îndruma spre revista ştiinţifică „Nature” din 2005. Accesaţi un eseu de o pagină scris de Richard Khan Henry, numit „Mental universe”. El explică foarte clar. Şi a fost şeful Catedrei de astrofizică de la Universitatea John Hopkins, deci nu este absolut deloc nepriceput la înţelegerea impactului fizicii cuantice şi al cosmologiei şi cum să le înţelegem. Iar el spune foarte clar că trăim în ceea ce este, în primul rând, un univers mental, adică există factori cauzali cu originea în acel strat mental.

De aceea efectul placebo chiar funcţionează. Pentru că provine de la un strat mental care este mai primordial, adică generează tot ceea ce există în această lume, care deci provine din acel strat mental al universului. Astfel, toate chestiunile astea devin foarte interesante. Începi să-ţi dai seama că nu putem lua materia fizică drept baza fiinţării, ceea ce se numeşte primordialul ontologic în filosofie, ci să admitem că conştiinţa este acest primordial ontologic. Deci nu este lumea materială.

Mulţi dintre noi se gândesc că „nu există decât lumea materială” şi, desigur, în formarea mea ştiinţifică ca medic, am fost învăţat să cred că totul se rezumă la interacţiunea moleculelor, a particulelor subatomice, a atomilor, a moleculelor şi că totul se construieşte pornind de la particule mici. Dar există dovezi extraordinare, în special în fizica cuantică, că trebuie să gândim o ordine cauzală de sus în jos.

Desigur, chiar şi în fizica cuantică există unii care încă se mai gândesc: „Dacă înţelegem micii electroni, fotoni, protoni, quarci şi ce mai e pe acolo şi construim modelul de la acel nivel, putem explica lumea noastră”. Păi, nu, pentru că, procedând aşa, ajungem la multe universuri posibile şi atunci trebuie să acceptăm interpretarea fizicii cuantice despre „mai multe lumi”, unde fiecare observaţie conştientă necesită un nou univers.

În schimb, modelul care pune la bază conştiinţa – numit idealism obiectiv, un alt sinonim ar fi idealism metafizic, idealism analitic, idealism ontologic – de fapt, toate vorbesc despre acelaşi lucru şi anume despre stratul mental primordial al universului. Pentru perspectiva fizicii cuantice, v-aş trimite la scrierile lui George F. R. Ellis, un matematician sud-african, care a scris pe larg despre principiile cauzale de sus în jos, care permit existenţa unui univers mental. David Bohm şi explicaţia sa privind ordinea implicită şi explicită, de asemenea, se referă la un fel de undă-pilot mentală. Sunt moduri diferite de a înţelege acest lucru.

Cea mai actuală şi, aş spune, cea mai bună explicaţie, din punctul meu de vedere, pentru cei care vor să înţeleagă cum de conduce fizica cuantică spre conştiinţă, este interpretarea relaţională a lui Carlo Rovelli. A făcut o treabă minunată, e un fizician italian. Şi, de asemenea, interpretarea metafizică a ei de Bernardo Castro. Bernardo este unul dintre susţinătorii cărţii noastre „Living in a mindful universe”, iar el a scris în ultima vreme nişte expuneri foarte frumoase în „Scientific american”.

Bine, dacă tot s-a blocat, haide să vă arăt un clip cu el din film, iar apoi vom continua. E fascinant. Îmi amintesc că atunci când l-am intervievat pe Eben, era exact aşa. Tipul ăsta e o enciclopedie. Străluceşte în a aduce laolaltă diferitele aspecte ale subiectului despre care vorbim. Atât de multe cercetări a făcut, atât de multe informaţii aduce. Aşa că, daţi-mi voie să continui. Am să vă arăt pe ecran unul dintre clipurile în care îl avem pe dr. Alexander.

«Mi-am terminat pregătirea de neurochirurgic la Duke în 1987 şi apoi am început să lucrez la Şcoala de medicină Harvard, după ce am făcut o bursă în neurochirurgie vasculară cerebrală. Şi în tot acest timp credeam că înţeleg multe despre creier, minte şi conştiinţă. Şi atunci am primit darul extraordinar al experienţei mele în apropierea morţii: am descoperit că ceea ce presupuneam a fi o viziune corectă a lumii era, de fapt, falsă, căci primordială este conştiinţa. Toată această realitate apare, practic, din conştiinţă. Şi asta ne deschide un imens orizont de înţelegere a conştiinţei şi a minţii şi a puterii pe care fiinţele umane o au asupra realităţii lor.

Scopul existenţei este, în atât de multe feluri, să te cunoşti pe tine însuţi. Conştiinţa de sine, acea calitate profundă a conştiinţei universului de a fi conştientă de propria existenţă, este inerentă universului.»

Dr. Alexander, ştiţi de ce l-am vrut în film? În primul rând, aşa cum am spus, este o enciclopedie. Dar şi pentru că a avut propria sa experienţă în preajma morţii, fiind în afara corpului, văzând că conştiinţa este primordială, nu invers. Păcat că l-am pierdut tocmai acum, pentru că urma să-i pun întrebări despre creier. În film nu vorbim doar despre vederea la distanţă. Vorbim şi despre faptul că avem acces la aceste lumi, că putem vedea de la distanţă, că putem muta un obiect cu conştiinţa, cu mintea, că putem vedea chiar şi legaţi la ochi. Aş vrea să aflu părerea lui despre asta. Ce face creierul ca să poţi vedea chiar şi cu ochii legaţi. Sper să refacem legătura.

Dar, între timp, întrebarea mea este: cum este posibil ca conştiinţa să ocolească creierul fizic, adică să comande creierului fizic ce să facă atunci când vrei să reuşeşti aşa ceva. De pildă, aşa cum spun în film, abilitatea de a comanda direct unui obiect să se mişte. Cum funcţionează asta? Pentru cei care nu au văzut filmul, vă recomand cu căldură să-l vedeţi. În primul rând, este amuzant, este ştiinţific, dar nu este plictisitor şi nu reia aceleaşi lucruri vechi. Facem experimente în direct, în faţa camerei de filmat, pentru a arăta cum este posibilă legătura dintre minte şi materie.

Mă opresc aici, sperăm că dr. Alexander va reveni. Michael, avem întrebări, până când va reveni dr. Alexander?

- Caroline, în opinia ta, apropo de realităţile vibraţionale mai înalte, câte tărâmuri diferite există?

- Mda, de aceea îmi place să vorbesc cu diferiţi cercetători şi profesionişti, profesori şi cercetători pe această temă, pentru că fiecare are perspectiva sa. Şi desigur, dr. Alexander a început să ne vorbească despre diferite lumi. Dar cum sunt organizate, unde sunt ele?

Desigur, oamenii de ştiinţă ne spun că există universuri paralele. Atunci, câte universuri paralele sunt? O infinitate? Şi ce fac ele? Dar pentru mine, lucrurile nu funcţionează chiar aşa. Pentru cei care nu-mi cunosc munca, vorbesc despre asta în cartea mea „The divine plan, beyond now and beyond 2250”. Eu cred că realitatea funcţionează uşor altfel.

Desigur, conştiinţa este fundamentală. Este fundamentală pentru întreaga existenţă. Deci unul dintre modurile în care se manifestă conştiinţa este sub forma lumii fizice. Un alt mod în care poate să apară este ca pură conştiinţă. Un alt mod în care poate să apară este ca viaţă inteligentă. Acesta este motivul pentru care cred că stă la baza întregii existenţe. Deci noi suntem conştiinţa manifestată ca o fiinţă inteligentă, ca o viaţă inteligentă. Şi avem capacitatea de a ne integra şi în cadrul aspectului conştiinţei manifestat ca o lume fizică. Deci este conştiinţa din interiorul conştiinţei din interiorul conştiinţei. Dar numai un aspect al tău face asta. Restul din tine este încă pură conştiinţă, ce rămâne în continuare conectată cu tot restul, care este tot ce există.

Acum, ce înseamnă întreaga existenţă? Ar fi o discuţie foarte lungă şi complexă. Vă recomand să citiţi mai bine cartea, pentru că este fascinantă. Deci când aspectul din tine care este conştiinţa intră în lumea fizică, eşti acum supus anumitor legi, anumitor reguli. Nu-mi place să le spun legi, ca şi cum ar fi nişte limitări. Eşti în interiorul jocului, dar nu încetezi să exişti şi oriunde altundeva, doar pentru că această parte din tine joacă acum acest joc.

Deci care sunt regulile jocului? Regulile acestui joc sunt că poţi să vezi doar limitat, poţi să auzi doar limitat şi trebuie să funcţionezi în cadrul acestor parametri, ceea ce devine experienţa ta fizică. Ideea este să reuşeşti să le stăpâneşti pe amândouă, pentru că încă exişti şi în afară – eşti şi tu cel universal, şi tu cel fizic. Deci trebuie să reuşeşti să le îmbini pe cele două şi să alternezi de la una la cealaltă, astfel încât să funcţionezi în interiorul sistemului fizic, aducând inteligenţă şi cunoaştere mai înaltă din sistemul exterior.

De asemenea, trebuie să înţelegi reţeaua planetară, cum harta realităţii se potriveşte cu geometria ta umană. Este o discuţie ceva mai lungă, dar pe scurt, pentru mine aceste tărâmuri nu înseamnă că îţi ridici conştiinţa şi te ridici tot mai sus în spectru şi abilităţi. Se petrece simultan din interior spre exterior şi din exterior spre interior. Fiindcă eşti amândouă, eşti atât în interiorul fizicului, cât şi în afara fizicului. Şi aici este măiestria. Iar exteriorul, tărâmul fizic este infinit. Este totul, este multiversul, totul. De aceea poţi să te conectezi la inteligenţa universului şi, în acelaşi timp, să fii în interiorul tărâmului fizic. Are sens? Sper că am răspuns la întrebarea pusă. Ce altceva, Michael?

- Ştiu că ai studiat lucrările acestei persoane. Ştii cumva dacă experienţa NDE a doctorului Alexander susţine învăţăturile lui Abraham Hicks?

- Nu ştiu. Adică, nu pot vorbi în numele lui, dar asta urma să fie una dintre întrebările mele. Şi nu-mi amintesc, de fapt, l-am întrebat despre scopul universului. Care este scopul, adică, pentru ce suntem aici? Abraham Hicks susţine ideea că ne aflăm aici pentru a avea o experienţă plină de bucurie. Nu există nicio obligaţie, cum ar fi karma sau altceva, care îţi impune să suferi, toate chestiile alea. Asta, pe scurt. Din ceea ce a spus în film şi din ceea ce mai discutaserăm, cred că, pentru el, scopul ar fi ca omul să prospere şi să se conecteze la acest universal, la aceste straturi superioare de conştiinţă ale realităţii. Dar iată-l din nou, a revenit.

Întreţineam atmosfera şi le-am arătat un clip din film. Apropo, ce părere aveţi despre filmul „Supraomul, invizibilul făcut vizibil”? Tratează despre conştiinţă, dar şi despre interacţiunea dintre conştiinţă şi lumea fizică. Ce părere v-a făcut filmul?

- Cred că aţi făcut o treabă foarte bună, adunând mulţi oameni interesanţi şi punând totul cap la cap sub forma unei poveşti fascinante. Mi-a plăcut foarte mult rezultatul muncii voastre şi sper că mulţi oameni îl vor urmări cu atenţie, pentru că în lumea ştiinţifică are loc acum o revoluţie extraordinară, cu implicaţii pentru noi toţi...

Nu aşa credeam noi că funcţionează lucrurile, dar în experienţele din apropierea morţii apare o suprapunere extraordinară a unui fel de conştientizare, ca în cazul acelei panoramări a vieţii, în care, în esenţă, simţim impactul acţiunilor şi chiar al gândurilor noastre asupra celorlalţi din perspectiva lor, adevărul lor emoţional, în timpul retrospectivei vieţii noastre. Iar Karen şi cu mine vorbim adesea de regula de aur: „Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ai dori să se poarte şi ei cu tine”, care este înscrisă în structura universului. Sunt cunoscute de mii de ani experienţele în preajma morţii în toate culturile, iar retrospectiva vieţii este o caracteristică comună. Ea arată că nenumăratele limitări ale sinelui uman fac parte din scenariul ficţional pe care se bazează acest spectacol al vieţilor noastre.

- Să vă spun motivele pentru care am realizat acest film. În primul rând, eu personal am anumite experienţe încă de la vârsta de cinci ani. Auzeam gândurile oamenilor, îi priveam şi ştiam exact ce e în neregulă cu ei şi ce se va întâmpla cu ei a doua zi. Puteam vedea ce se întâmplă în camera de alături. Aşa că eu am trăit şi trăiesc lucrurile de care vorbesc. Deci ştiu sigur că este ceva real. Apoi, faptul că am lucrat cu mii de oameni din întreaga lume, cărora le predau şi îi antrenez, iar mulţi fac acelaşi lucru, nu sunt singura.

Deci ştiu că este adevărat, nu doar că conştiinţa este fundamentală, ci că ea poate şi chiar surmontează lumea fizică, în sensul că îţi poţi crea experienţa pe care o doreşti. De aceea am vrut să fac filmul. Şi să aduc cât mai multe dovezi ştiinţifice.

Dumneavoastră, domnule drag, sunteţi cu totul fascinant. În primul rând, sunteţi o enciclopedie. Aveţi atâtea lucrări, aţi făcut atâtea cercetări, ştiţi atât de multe, aţi trăit atât de multe. Dar vreau să vă întreb, în calitate de neurochirurg, în legătură cu creierul. Ar fi două întrebări. Cât de mult cunoaştem cu adevărat din creier? Apoi, ce parte a creierului este responsabilă pentru puterile speciale ale oamenilor: să iasă din corp, să vadă la distanţă, să facă telekinezie, ce credeţi?

- Cred că toţi avem aceste puteri. Aceasta este cea mai importantă lecţie desprinsă din toate acestea, şi anume că convingerile noastre pot fi foarte limitative. Mai ales convingerile noastre sociale sunt în mod eronat restrictive. Oamenii ca tine au ştiut asta dintotdeauna, pentru că aş spune că ai doar un „văl subţire”.

Dacă vorbeşti cu Joe Mcmonagle, care este unul dintre cei mai renumiţi specialişti în vederea la distanţă din sistemul de securitate al Statelor Unite, el îţi va spune că da, toată lumea are aceste abilităţi, dar va sublinia, de asemenea, că unii dintre cei mai de succes astfel de clarvăzători pe care îi cunoaşte au avut o copilărie dificilă. Li s-au întâmplat evenimente dificile. Şi din cauza acestor evenimente dificile, au învăţat singuri să se disocieze, adică să-şi împartă conştiinţa în două sau mai multe module, astfel încât să reuşească bilocaţia şi alte lucruri de genul acesta. Cred că există tot felul de situaţii care pot face pe cineva să aibă un „văl subţire”.

În primul rând, un suflet foarte bătrân, după ce a trecut prin nenumărate încarnări aici, cunoaşte bine regulile şi acest mare adevăr profund că ne întoarcem din nou şi din nou – chiar dacă există acest program de uitare, care ne împiedică să păstrăm acest tip de cunoştinţe la vârsta adultă. Cum v-ar spune Jim Tucker şi dr. Ian Stevenson – care au realizat o imensă muncă la UVA privind amintirile copiilor din viaţa trecută – aceste amintiri trebuie culese înainte de vârsta de cinci sau şase ani. După aceea, se aşterne în mod natural vălul uitării.

Dacă luăm imensul domeniu al psihologiei transpersonale – din lucrările lui Stan Groff, Michael Newton, Brian Weiss şi alţii – se desprinde ideea că suntem mult mai mult decât un suflet care trăieşte într-un corp, care se naşte şi moare şi atât, ci suntem mult mai mult decât atât. Iar psihologia transpersonală demonstrează această idee făcând regresii în vieţile trecute, regresii între vieţi, regresii hipnotice şi altele de genul acesta, făcând rugăciunea de centrare, alte forme de meditaţie pentru a ajunge la această cunoaştere şi pentru a depăşi limitările programului de uitare, toate fiind modalităţi de a ajunge la Sinele nostru superior.

Dar oamenii ca tine se nasc cu această conexiune şi aş spune că se datorează faptului că eşti un suflet care a fost aici de multe ori şi te-ai întors ştiind că poţi duce în viaţa ta de adult această cunoaştere de dincolo de văl. Aşa că poţi profita de ea.

Sunt şi oameni ca mine, care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii cu acea viziune convenţională a lumii în care, în multe privinţe, credinţele mele nu permiteau existenţa unora dintre aceste lucruri. Şi totuşi, când am trecut prin NDE, totul s-a deschis complet.

Când m-am întors în această lume, eram încă foarte fragil, foarte la limită, cu un picior în această lume şi unul în cealaltă. Timp de şase luni am manifestat nenumărate efecte microelectronice, care apar în mod obişnuit după experienţele în apropierea morţii. Fenomene cum ar fi faptul că semafoarele de pe stradă se stingeau când treceam pe sub ele. Computerul mi se bloca tot timpul – ceea ce credeam că e din cauza infrastructurii Apple. Nu mi-am dat seama la început că acestea sunt efecte obişnuite după un NDE. Chestiile astea mi s-au întâmplat la greu timp de şase luni, apoi s-au mai liniştit.

Dar nu mi s-a dezvoltat ceea ce unii oameni care au avut NDE au căpătat după aceea, care pot vedea aure, pot vedea spirite, globi luminoşi, lucruri de genul ăsta, având conştiinţa normală în starea de veghe, în lumea materială. Eu pot vedea toate astea în meditaţiile mele, dar încă nu le văd atunci când sunt implicat activ în această realitate consensuală pe care o numim lumea materială. Şi astfel ies în evidenţă imensele potenţialităţi umane pe care le demonstraţi în filmul vostru.

Este important să înţelegem că efectul placebo şi vindecările miraculoase de boli precum cancerul, infecţiile grave, sunt acceptate de medicină de mult timp, de zeci de ani, ca un exemplu al puterii minţii asupra materiei. Şi, bineînţeles, dacă ne putem influenţa sănătatea atât de mult, acesta este doar începutul, pentru că există mult mai multe lucruri în această lume pe care le putem realiza dacă înţelegem că acest nivel mental are o putere extraordinară de a influenţa lumea. Începe cu sănătatea noastră şi cu sănătatea celor dragi. O rugăciune poate fi un agent foarte puternic. Pentru cine doreşte mai multe date ştiinţifice în acest sens, v-aş îndruma spre minunata carte a doctorului Larry Dossey, „Healing words”, în care vorbeşte mult despre studiile ştiinţifice ştiinţifice asupra rugăciunii şi cât de puternică poate fi aceasta.

- Bine, dar din experienţa sau din cercetările dumneavostră, aţi reuşit să localizaţi astfel de experienţe, în sensul că, deşi, desigur, conştiinţa nu depinde, dar poate fi în legătură cu o anumită parte a creierului? Întreb, pentru că eu colaborez cu oameni de ştiinţă care vor să afle ce face creierul pentru a ajunge la acea experienţă, fie că este vorba de vedere la distanţă sau telekinezie sau vorbirea cu...

- De fapt, ce se întâmplă este că creierul se dă la o parte. Vă voi da un exemplu foarte concret.

Sunt cercetări ştiinţifice care au analizat creierul unor persoane aflate sub influenţa a ceea ce se numesc enteogeni de tip serotonină 2A. Aşa cum spuneam, unii oameni folosesc cuvântul „psihedelice”, dar cred că „enteogeni” este un cuvânt mult mai potrivit. Acestea sunt droguri precum psilocibina (ciupercile magice), DMT (dimetiltriptamina), principiul activ din ayahuasca, de asemenea LSD şi alte droguri asemănătoare, toate afectează puternic receptorii de serotonină 2A din neocortex.

Neocortexul este suprafaţa exterioară a creierului – dacă vă uitaţi la creierul din craniu, suprafaţă lui exterioară e neocortexul. Este partea care ne face umani, partea care a evoluat cel mai recent. Neuroştiinţa modernă pretinde că toate detaliile conştiinţei se construiesc într-o parte a neocortexului. Dar asta nu înseamnă că şi alte părţi ale creierului, mergând până la străvechiul trunchi cerebral inferior, n-ar fi de asemenea implicate în acest fenomen al conştiinţei. Dar în ceea ce priveşte tot ceea ce vedem, ceea ce auzim, ceea ce gândim, lingvistica, percepţia corpului în spaţiu şi percepţia lumii din jurul nostru, fiecare detaliu al acestora se adună în acel neocortex. Şi de aceea boala mea a fost un model atât de frumos privind moartea umană. Pentru că tocmai neocortexul meu era complet distrus de către infecţie.

Dar, revenind la subiect, în aceste lucrări ştiinţifice care analizează oameni aflaţi sub influenţa acestor plante medicinale sau substanţe (LSD, DMT, psilocibină etc.) – cu ajutorul RMN funcţional sau magnetoencefalografia funcţională, care sunt două metode foarte bune de a evidenţia activitatea neuronală din creier – chiar în mai multe studii, se arată că, atunci când oamenii sunt sub influenţa acestor droguri şi au experienţe profunde – care poate că sunt cele mai memorabile experienţe pe care le-au avut ei vreodată – creierul se întunecă. Nicio parte a creierului nu devine mai activă, ci întregul creier se opreşte...

- Nicio parte a creierului nu devine mai activă decât în starea de repaus. Acesta este elementul important.

- În acest moment, toate părţile creierului nostru sunt mai active decât dacă am fi sub influenţa acelor substanţe, când s-a dovedit că creierul se inactivează. Acest lucru reiese dintr-o lucrare a lui Robin Carhart-Harris, de la Imperial College of London 2012, care a analizat psilocibina. Această lucrare se află în bibliografia cărţii „A proof of heaven”, chiar dacă referinţa din text la ea a fost eliminată de editori. De atunci s-au mai făcut şi alte studii similare. Un grup din Brazilia care a analizat DMT, principiul activ din ayahuasca, a constatat, de asemenea, că creierul se întunecă. O lucrare mai recentă a lui Carhart-Harris de la Imperial College of London arată că în cazul LSD (una dintre cele mai puternice substanţe de acest gen), folosind magnetoencefalografia şi rezonanţa magnetică funcţională, ambele arată acelaşi lucru: creierul se dă la o parte. Despre aceste studii am discutat în detaliu în cartea noastră, „Living in a mindful universe”.

Mai spunem acolo nu numai că conştiinţa nu este produsă de creier, ci conştiinţa primordială este filtrată şi permisă să intre de către creier. Dar vorbim şi despre faptul că amintirile nu sunt stocate în creier. Asta a fost foarte clar în experienţa mea.

Când m-am întors în această lume, nu aveam nicio amintire din viaţa mea de dinainte, nu aveam cuvinte, nu aveam limbaj, nimic. Când m-am trezit în ziua a şaptea de comă în patul de terapie intensivă, tot ce ştiam era unde fusesem: acea călătorie spirituală fantastică şi ultrarealistă – pe care am descris-o cu lux de amănunte în acea carte – prin multiple straturi de conştiinţă până la tărâmul central, negrul infinit, şi uniunea pură cu acea forţă dumnezeiască în toată eternitatea şi în tot infinitul. Dar nimic din toate astea nu pare a avea sens folosind limbajul nostru limitat, care este bun pentru a descrie o excursie la Disney World, dar nu atât de adecvat pentru a descrie acest gen de călătorii.

Atunci când m-am întors în această lume, nici măcar nu i-am recunoscut pe cei dragi de la căpătâiul patului, pe mama mea, pe surorile mele, pe fiii mei, habar nu aveam cine erau aceste fiinţe. Totuşi, limbajul mi-a revenit foarte repede, în câteva ore. În câteva zile, au revenit o mulţime de amintiri din copilărie. După două luni, totul a revenit. De fapt, surpriza surprizelor, mi-am dat seama, pe baza conversaţiilor cu familia şi prietenii apropiaţi despre evenimentele îndepărtate, că faţă de înainte de comă, amintirile au devenit mai complete după comă. În „Living in a mindful universe“ există un apendix referitor la faptul că amintirile nu sunt stocate în creier.

Şi, desigur, când iei la cunoştinţă toate dovezile ştiinţifice privind amintirile copiilor din vieţile anterioare, care sugerează explicaţia reîncarnării – toate fiind opera lui Ian Stevenson, dr. Jim Tucker, disponibile la uvadops.org – începi să pricepi că amintirile nu sunt stocate în creier. Cum ar putea fi, dacă aceste amintiri sunt păstrate între vieţi?!

Ceea ce ne readuce la întrebarea de mai devreme: unde se întâmplă toate acestea? Ei bine, trebuie să recunoaştem mai întâi că tot ceea ce apare în jurul nostru în lumea fizică nu este chiar aşa cum pare. Totul depinde foarte mult de nivelul mental ca să se manifeste.

- Încercăm să demonstrăm în film că societatea noastră este obsedată de supereroi. Îl vrem pe Batman, îi vrem pe toţi Supermanii, ca şi cum am avea în subconştient un ideal al acestor stări de conştiinţă. Credem că doar unii oamenii speciali pot face aşa ceva, aşa că mereu căutăm în afara noastră. Pentru că am avut aceste experienţe eu însămi, alături de sute şi mii de oameni din întreaga lume, ştiu că aceasta este o capacitate înnăscută şi nu este ceva în afara noastră, pe care o putem cultiva, dacă ştim cum.

În cazul dumneavoastră, spuneaţi că atunci când v-aţi întors din comă, nu aţi căpătat nimic în plus, adică nu puteaţi vedea aura sau ceva de genul acesta. Dar credeţi – acum, având acest nou model al realităţii – credeţi că oricine poate învăţa aceste lucruri sau totul vine din memorie? Oare există o modalitate de a-ţi transforma conştiinţa astfel încât să poţi extinde experienţele fizice şi conştiinţa să te ajute să muţi un obiect, să vezi prin perete, să vezi la distanţă?

- Cred că toate acestea ţin de potenţialul uman, care a fost deja cercetat şi se află în sfera posibilităţilor noastre. Trebuie să pricepem că suntem limitaţi doar de convingerile noastre. Şi cu cât putem să le punem la îndoială şi apoi să testăm realitatea de dincolo de ele... Pentru mine vindecarea este, aş spune, un fel de putere supraomenească, ce a contribuit la complexa mea recuperare, este o parte din ceea ce am trăit, ceea ce am făcut, ceea ce am manifestat prin revenirea în această lume.

Dar este important să subliniem că nu este vorba aici despre ego şi despre mica sa voinţă de a face acest lucru. Karen şi cu mine, deseori, îi învăţăm pe oameni în atelierele noastre de meditaţie să recunoaştem că vocea aceea mică din minte, vocea ego-ului nostru, nu-i decât un coleg de cameră enervant. Aşa i-a spus Michael Singer în cartea sa „The untethered soul”, vocea din capul nostru – şi cred că este o metaforă potrivită. E vorba să ne identificăm cu Sufletul superior, cu acel observator interior. Deşi am zis „interior”, el este, de fapt, parte a universului. Deci nu te lăsa indus în eroare, crezând că există doar în interiorul minţii tale micuţe. Nu, observatorul din interiorul tău este conştiinţa pe care o împărtăşeşti cu universul. Iar pe asta o poţi cultiva. Asta fac când intru în meditaţie.

Meditez o oră pe zi, antrenându-mi creierul cu bătăile binaurale de la Sacred Acoustics, foarte puternice – cine vrea să afle mai multe să intre pe sacredacoustics.com . Karen Newell – coautoarea celei de-a treia mele cărţi, „Living in a mindful universe” şi partenera mea de viaţă – este co-fondatoarea Sacred Acoustics (v-am făcut o mică dezvăluire). Deci le folosesc în fiecare zi pentru că sunt foarte puternice. Iar în carte vorbim despre cât de folositoare mi-au fost aceste meditaţii pentru a-mi defini calea de urmat. Aplic aceste meditaţii în multe moduri diferite, în scopul de a înţelege mai bine relaţia dintre creier şi minte şi conştiinţă şi pentru a explora posibilităţile liberului-arbitru.

Ori de câte ori vorbesc despre acustica sacră şi meditaţia folosind antrenamentul cu unde cerebrale, înţeleg un tip foarte profund de rugăciune de centrare. Pentru mine, aceasta înseamnă întoarcerea la unitatea minţii, a conştiinţei, cu acea forţă divină infinit vindecătoare din miezul întregii realităţi. Ea se află în centrul conştienţei noastre. Aşa că nu suntem niciodată cu adevărat separaţi de ea, chiar dacă cultura noastră modernă pretinde că acea forţă dumnezeiască, acea forţă a iubirii infinit vindecătoare ar fi separată şi undeva, în nori. Ei bine, nicidecum. Face parte indisolubilă din conştienţa noastră. Şi ne putem dezvolta relaţia cu acel observator. Observatorul este cel care recunoaşte vocea prostească din cap, colegul de cameră enervant, vocea ego-ului. Şi tot el te poate elibera, dezvoltându-ţi relaţia cu Sufletul superior, înţelegând cât de mult...

De exemplu, când am un conflict cu o altă persoană, fac o comunicare de la Sine superior la Sine superior în meditaţie, pentru a ajuta vindecarea relaţiei şi a readuce totul la o situaţie de câştig reciproc. Şi este un mod cu totul nou de a privi lucrurile, care cred că poate fi foarte eliberator şi revigorant şi, de asemenea, extrem de încurajator, odată ce vezi cât de mult poţi să-ţi influenţezi viaţa şi să ajuţi la vindecarea proprie şi a celorlalţi şi să-ţi împlineşti visurile.

- Din ceea ce spuneţi, se pare că nu contează metodologia, dumneavoastră meditaţi, alţi oameni fac diverse tipuri de meditaţie sau se concentrează, fie că este vorba de vindecare sau de o capacitate specială, ideea ar fi de a nu mai lăsa creierul să se amestece...

- Şi să nu-ţi mai asculţi vocea micului ego. Micul ego se foloseşte de frică şi îngrijorări şi te face să te îndoieşti, repetând „nu face aşa, că greşeşti”.

Nu! Pune pauză vocii micului ego! Doar crede şi ai încredere în univers, şi aşa vei avansa.

- Exact. Şi astfel, odată ce eşti perfect liniştit şi mintea este complet întunecată, cum spuneaţi, dar probabil că este foarte tăcută...

- Da, creierul. Şi aş vrea să vă întreb despre ceva ce am demonstrat în film, anume vederea legat la ochi. Desigur, când vezi prima dată asta, îţi spui: „Nu se poate, e fals, trişează” – şi poate că unii oameni trişează. Dar am vrut să investighez şi am verificat. De fapt, reuşesc şi eu însămi, m-am antrenat s-o fac. În film, am demonstrat ştiinţific că nu există niciun fel de lumină în mască, iar fără lumină nu putem vedea. Şi totuşi, oameni de pretutindeni, copii şi adulţi, se pot antrena să vadă legaţi la ochi. Le repet celor mai suspicioşi, am demonstrat ştiinţific că nu era un fals. Şi întrebarea mea ar fi dacă-i vorba doar de credinţă sau...

- Ei bine, să vă dau un alt exemplu, ca să ne întoarcem direct la miezul problemei. Există o carte frumoasă scrisă de Ken Ring. Ken Ring este unul dintre pionierii studiilor privind experienţele în apropierea morţii. A scris o carte intitulată „Mind Sight”. În această carte, el descrie mai multe cazuri de oameni care erau orbi din naştere. Ei nu văzuseră niciodată nimic în viaţa lor. Au o experienţă în preajma morţii, în care văd lucruri în jurul lor, văd lucruri concrete. Apoi, în alte experienţe în apropierea morţii, a fost documentat medical că creierul este total inactiv. Creierul lor este mort, fără flux sanguin etc., totuşi, pot percepe lucruri, pot afla şi îşi pot aminti lucruri despre care nu ar trebui să aibă habar, conform ştiinţei moderne convenţionale. Dar realitatea este că au.

Deci în „Mind Sight”, în această carte frumoasă, se vorbeşte despre persoane care nu văzuseră absolut nimic cu ochii lor fizici încă de la naştere şi totuşi, având o NDE – care este o deschidere către o Minte superioară şi un Suflet superior, unde ai acces la tot felul de informaţii – ei sunt martori la lucruri, le pot descrie frumos şi apoi se întorc în această lume. Ei sunt tot orbi. Corpul şi ochii lor fizici nu au văzut niciodată nimic. Şi totuşi, datorită a ceea ce se întâmplă într-o NDE... care se poate întâmpla şi într-o experienţă spirituală profundă, în meditaţie, în rugăciunea de centrare, într-o epifanie spontană, într-o comunicare cu cei decedaţi, există multe, multe moduri în care oamenii îşi dau jos legăturile de pe ochi. Suntem orbi, de fapt, când avem ochi care văd şi privim în jur. Iar atunci când blocăm acest simţ al vederii, putem vedea cu adevărat. Este fascinant acest paradox. Şi totuşi, asta descoperim despre minte.

De exemplu, să luăm vederea la distanţă. Cum se explică faptul că spionii psihici pot vedea lucruri aflate la celălalt capăt al lumii sau în celălalt capăt al sistemului solar. De pildă, unul dintre clarvăzătorii la distanţă din cadrul programului american a reuşit să vadă inelele lui Jupiter cu şase ani înainte ca nava spaţială Voyager să ajungă acolo şi să filmeze inelele lui Jupiter.

- Bravo ţie! Deci trebuie să învăţăm să avem mai multă încredere în noi înşine şi, desigur, există şi oameni ca tine care au aceste abilităţi încă de la naştere. Cu cât învăţăm mai mult împreună şi practicăm şi ne punem la îndoială convingerile, cu atât putem dovedi mai bine puterea Minţii unice, la care avem cu toţii acces.

- Cred că oricine poate face asta şi acesta este scopul filmului, să arate cât de mulţi oameni fac lucruri atât de speciale şi să înţelegem exact ceea ce spuneţi: că suntem conştiinţă. Şi că exprimăm doar o parte din noi prin aparatul fizic.

Dar pentru că avem atât de mulţi oameni care pun întrebări, să luăm o pauză pentru o secundă şi să vedem. Michael, avem întrebări pentru dr. Alexander?

- Aţi cuprins deja ultimele trei întrebări pe care le-am primit, ceea ce mi se pare interesant. Cineva dorea să ştie ce parte a creierului folosim atunci când vedem legaţi la ochi. Răspunsul corect este: niciuna.

- Aş vrea, totuşi, să adaug ceva, deoarece colaborez cu unii oameni de ştiinţă care se ocupă cu treaba asta, de exemplu, fac monitorizări cu EEG, qEEG, dar şi MRI. Cunosc trei persoane care încearcă să-şi dea seama dacă există o parte a creierului care se activează. Ei văd unele tipare, dar nu ştiu dacă au descoperit...

- Am ceva important de subliniat aici şi anume: Bine, căutaţi în creier! Creierul este fascinant şi vrem să ştim ce se întâmplă în creier, dar voi face o analogie aici. Dacă aş studia fiecare pixel al ecranului ca să înţeleg pe deplin cum funcţionează calculatorul meu, aşa este şi cu studiul creierului. Deci da, aş descoperi multe lucruri, dar nu şi cauza a ceea ce se prezintă pe ecran.

- Trebuie să ajungi la CPU, trebuie să mergi la niveluri mai profunde. La fel, e grozav să studiezi creierul, dar e ca şi cum ai studia ecranul computerului. Însă nu vei găsi în creierul fizic nici măcar ceva atât de simplu ca memoria. Nu vei găsi. Deci trebuie să cauţi mai adânc cauzele tuturor acestor lucruri. Creierul este doar punctul final al sistemului. Ca să ajungi la adevărurile mai profunde, la motivele relaţiilor, la retrospectiva vieţii, la călătoria sufletului, la marile aspecte ale fiinţei şi creşterii noastre, trebuie să cauţi în acele tărâmuri mentale, care sunt mult dincolo de fizic.

- Da, exact. Uneori, gândim foarte liniar, adică, dacă am putea identifica partea creierului care se activează când manifestăm o abilitate, atunci, poate, dacă am activa-o din nou, ne-am provoca acea capacitate.

- Ei bine, mulţi oameni s-au lăsat duşi pe această cale, dar este o cale falsă. Ei văd nişte corelaţii şi spun „Totul se întâmplă datorită fenomenului pe care îl vedem în această parte a creierului”, în loc să înţeleagă că ceea ce se întâmplă în acea parte a creierului este doar un efect al mentalului. Cum ar fi...

- Conştienţa persoanei. Deci, dacă stimulezi creierul mai multor oameni în acel punct special, vor fi ei capabili să vadă legaţi la ochi, vor fi capabili să vadă la distanţă? Aceasta este întrebarea. Iar ceea ce răspundeţi dv. este că nu. Pentru că aici e vorba de conştiinţa subiectivă.

- Conştiinţa este cea care stabileşte conţinutul a ceea ce pare că există obiectiv. Nu creierul.

Mai este vreo întrebare relevantă?

- Am să combin două dintre ele într-una singură, pentru amândoi. Ce i-aţi răspunde cuiva care sugerează că NDE ar putea fi doar o stare de vis sau că ar putea fi vorba de imaginaţie şi nu neapărat de o experienţă reală.

- Este o întrebare foarte bună şi iată ceea ce voi sublinia. În primul rând, de ce cred că oamenii de ştiinţă din domeniul medical au luat cazul meu atât de în serios: pentru că acest caz avansat de meningită bacteriană ar fi trebuit să mă ucidă. Dacă citiţi acest raport de caz, veţi înţelege că era vorba de o meningoencefalită absolut mortală. Chiar şi numai caracteristicile scalei de comă Glasgow sunt suficiente, iar dacă le corelaţi cu ceea ce am trăit, nu ar fi trebuit să simt absolut nimic. Sau cel mult doar o formă foarte slabă de conştiinţă, dacă ar fi fost corect modelul neuroştiinţific convenţional, al creierului care creează conştiinţa.

Deci faptul că am trăit mult mai mult, mult mai realist, mult mai viu, pe mai multe niveluri, cu mult în afara timpului şi spaţiului de aici şi acum... O realitate extraordinară, care a rămas proaspătă în memoria mea ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, şi totuşi s-a întâmplat în noiembrie 2012. Toate acestea sunt dovezi că nu au fost deloc generate de creier.

Şi de aceea este important să menţionăm cazurile despre care am vorbit mai devreme, studiile ştiinţifice folosind rezonanţa magnetică funcţională şi magnetoencefalografia care au examinat persoanele sub influenţa acelor droguri enteogene sau substanţe din plante, foarte puternice, în care nicio parte a creierului nu şi-a mărit activitatea peste linia de bază de repaus. Totul se întuneca.

De fapt, unul dintre primele studii de la Colegiul Imperial din Londra a folosit o scală vizuală pentru a măsura prin analogie cât de extinsă, transcendentă, nepământeană şi extraordinară a fost experienţa şi au găsit o corelaţie între gradul de uimire, de stupoare, şi gradul de întunecare şi inactivare a creierului. Deci experienţa nu provine din niciun loc din creier. Dimpotrivă, tocmai stingerea creierului permite ca fenomenul să se întâmple. Aşa au loc experienţele din apropierea morţii. Primul lucru pe care îl faci când mori este să-ţi scoţi creierul fizic din priză. Cu toate acestea, voi cita acum o expresie care îmi place, auzită de la mai multe NDE: „nu m-am simţit niciodată mai viu decât atunci când am murit”. Asta ne arată cum conştiinţa se eliberează din cătuşele creierului, din închisoarea în care trăim în mod normal.

De aceea meditaţia şi rugăciunea de centrare sunt atât de importante, pentru că sunt metode de a ieşi din această închisoare pe timpul acestei vieţi, după cum există numeroasele alte modalităţi de explorare a conştiinţei. Diverse tipuri de meditaţii, acustica sacră, şi altele care mai sunt. S-a demonstrat că bătăile binaurale îmbunătăţesc vederea la distanţă, îmbunătăţesc experienţele extracorporale. Deci avem diverse mecanisme pentru a elimina influenţa creierului.

Şi încă un lucru pe care îl voi menţiona doar în treacăt aici este că multe dintre aceste tehnici produc o oscilaţie lentă stânga-dreapta în trunchiul cerebral inferior. Exact ceea ce face acustica sacră. Este un fenomen descoperit de Richard Heinrich Dove la mijlocul anilor 1800, anume că utilizând două sunete cu frecvenţă uşor diferită în cele două urechi, se creează această oscilaţie lentă în partea inferioară a trunchiului cerebral. De asemenea, atunci când hipnotizatorii folosesc un pendul pentru a induce hipnoza, se folosesc circuitele din creierul mijlociu pentru a obţine o oscilaţie lentă stânga-dreapta. Cred că acesta este elementul comun în aceste tehnici.

Se foloseşte şi în cazul sindromului de stres posttraumatic. Acesta este adesea tratat cu EMDR (desensibilizarea şi reprocesarea mişcărilor oculare), o modalitate de a scăpa de amintirile posttraumatice. Şi aici se induc oscilaţii în partea inferioară a trunchiului cerebral. Deci există ceva în aceste tehnici meditative, cum ar fi cele cu sunetele acusticii sacre şi cu tehnicile hipnotice, care provoacă oscilaţii în partea inferioară a trunchiului cerebral, care eliberează cumva conştiinţa.

Asta am găsit eu că are mare eficienţă în meditaţiile mele, ca să mă pot întoarce în NDE, nu doar ca să recuperez amintirile din acel NDE, ci să revizitez şi să dezvolt relaţii cu fiinţele şi entităţile şi cu acea forţă vindecătoare infinită a iubirii din NDE-ul meu.

- Este acelaşi lucru şi cu capacităţile speciale, pentru că trebuie să linişteşti mintea până la punctul în care, aşa cum spuneţi, creierul să se dea la o parte. Iar apoi, prin intenţia ta – când intenţia este aliniată cu conştiinţa superioară, adică „vreau să fac asta, dar din inimă” – atunci se declanşează vederea la distanţă sau orice altă experienţă de acest gen. Indiferent dacă vorbim de NDE sau de învăţarea acestor abilităţi speciale, practic spunem acelaşi lucru: creierul trebuie să se dea la o parte, prin meditaţie, prin linişte totală. Are logică.

Este incredibil şi sunt uimită de câtă muncă aţi depus-o în acest domeniu, de cercetările şi de toate cunoştinţele pe care le aduceţi. Toate comentariile şi întrebările voastre vor rămâne şi, dacă nu v-am răspuns la întrebare, atunci vom reveni şi vom încerca să vă răspundem pe cât posibil. Dar între timp, dr. Alexander, unde pot oamenii să urmărească ultimele dvs. lucrări, pentru că ştiu că „Proof of Heaven” este despre povestea experienţei dvs., dar care este ultima noutate cu care vă ocupaţi?

- În primul rând, aş îndruma oamenii către ebenalexander.com, site-ul unde se află lista mea de lucrări, blogurile mele, unde există o cantitate imensă de informaţii, o mulţime de link-uri către interviuri şi prezentări, lucruri de genul acesta. Acesta ar fi un punct de plecare excelent.

De asemenea, în special în această perioadă cu pandemia de covid şi cu toate provocările pe care le aduce lumii, eu şi partenera mea, Karen Newell, am pornit unitedinhopeandhealing.com, pe care vă încurajez să-l vizitaţi. Am luat câteva interviuri minunate unor prieteni care sunt profund implicaţi în această cercetare. Oameni precum dr. Pim van Lommel, cardiologul olandez care a scris în „The Lancet” faimoasa lucrare despre experienţele din apropierea morţii a pacienţilor cu stop cardiac şi, de asemenea, frumoasa carte „Consciousness beyond life”. Dr. Anna Yusum, cu care am făcut un curs în care le predăm practicieniilor din domeniul sănătăţii să folosească tehnici meditative, în special acustica sacră. Am vorbit cu mulţi alţii: Raymond Moody, Anita Moorjani, sunt o mulţime de oameni de mare succes acolo. Deci unitedinhopeandhealing.com, căutaţi reluările şi veţi învăţa enorm de multe.

Apoi cred că aveţi linkul unui curs pe care îl oferim prin The Shift Network şi dacă urmaţi linkul, ajungeţi direct la pagina de înscriere pentru cursul nostru în şapte module. Puteţi urmări gratuit introducerea, care este o discuţie drăguţă cu şeful Shift Network pe care am avut-o, eu şi Karen, pentru a lămuri ce urmărim cu acest curs. Şi cred că va fi de mare valoare pentru oricine vrea vindecare, reîntregire, un sens şi scop în viaţă.

Acestea sunt sursele principale. Mergeţi şi la sacredacoustics.com pentru a afla mai multe despre tehnicile de meditaţie. Şi mai menţionez doar câteva. Cei interesaţi de ştiinţă, mergeţi la galileocommission.org, o pagină frumoasă, sunt unul dintre consilierii ştiinţifici ai acestui grup. Şi are mai mult de o sută de consilieri ştiinţifici, despre această revoluţie în studiul conştiinţei.

V-aş recomanda călduros să mergeţi, aşa cum am menţionat deja, la uvadops.org. Şi nădăjduiesc că oamenii ni se vor alătura la acel curs de la Shift Network. Şi, desigur, webinariile de la Unitedinhopeandhealing la fiecare două săptămâni, joi la ora 16:00. Avem invitaţi foarte interesanţi şi entuziaşti de fiecare dată, şi reluările merită greutatea lor în aur. Deci încurajez pe toată lumea să intre acolo şi să asculte reluările la unitedinhopeandhealing.com.

De fapt, scopul esenţial este să ne aducă pe toţi împreună, pentru că, la urma urmei, trăim cu toţii împreună. Aşa cum spun cei care au avut NDE, această lume este menţinută prin iubire, bunătate, compasiune, milă, acceptare. Şi pe măsură ce înţelegem că toţi împărtăşim o singură minte, ne simţim obligaţi să îi tratăm pe ceilalţi aşa cum am dori să fim noi trataţi, cu mult respect. Această regulă de aur este înscrisă în structura universului. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante lecţii pe care trebuie să o cunoaştem cu toţii. Şi că putem avea încredere în acest univers şi că suntem legaţi împreună prin această frumoasă forţă a iubirii binevoitoare.

- Îmi place, îmi place, asta spuneţi şi în film. Apropo, şi dr. Alexander apare în film, aşa că trebuie să-l vedeţi. Este captivant să demonstrăm ştiinţific că sunt posibile aceste puteri. Este foarte încurajator să începi să ai încredere în tine însuţi, aşa cum spuneaţi. Este un film despre supraoameni, de la superhumanfilm.com. Filmul „Superhuman” a fost lansat acum trei săptămâni, aşa că este încă foarte proaspăt. Se poate şi închiria, este disponibil pentru oricine. Vom pune toate link-urile, toate informaţiile, pentru ca să le aveţi. Iar dacă mai aveţi întrebări, vom reveni şi la ele, pe măsură ce vom revedea comentariile. Dr. Alexander, vă mulţumim foarte mult, a fost...

Caroline & Eben : Conştiinţa stă la baza Existenţei