<  Cuprins "Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii"


Frica - falsul stăpân (2)

Capitolul 1, "Frica - falsul stăpân", partea a 2-a, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Overcoming Fear and Developing Trust” (Isus ne vorbeşte - Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii) - şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

1b. Frica - falsul stăpân (partea a 2-a)

«Frica. Să ne uităm puţin la ea. Ce este frica? Pentru a stăpâni ceva, trebuie să îl cunoşti îndeaproape. O ştiţi deja foarte bine, dar trebuie să o cunoaşteţi şi în mod obiectiv, detaşaţi. De obicei, staţi prea aproape de ea pentru a o vedea ce este în realitate. Trebuie să faceţi un pas înapoi şi să o priviţi echilibrat, ca un om de ştiinţă, un explorator, un observator curios. Să facem asta împreună acum.

La prima vedere, frica este o senzaţie, ceva ce se simte. Pare să-ţi curgă prin corp, în general, neinvitată şi nedorită. Te dai înapoi în prezenţa ei. O cunoşti bine, dar o şi respingi. Vrei să dispară, să te lase în pace şi să nu se mai întoarcă niciodată. Te temi de ea – că va rămâne, că se va întoarce, că te va devia, că te va slăbi.

Şi te temi de ceea ce îţi spune. Te temi de mesajul său. Senzaţia este destul de rea, dar mesajul este cu adevărat devastator. Îţi faci griji, îl răsuceşti în minte, faci strategii: „Ce se va întâmpla dacă…?” Te simţi neputincios în faţa lui.

În mesajul ei se află puterea fricii, deoarece senzaţiile în sine nu au putere să îţi facă rău, deşi substanţele chimice eliberate în corp ca urmare a fricii îţi scad confortul. Nu îţi plac senzaţiile, aşa că te temi de ele. Ţi-e frică de frica însăşi.

Dar, cu adevărat, senzaţiile de teamă nu trebuie temute. Sunt neputincioase şi fără sens. Ele nu indică faptul că ar fi gata să apară un motiv real de frică – cel puţin nu în lumea voastră modernă, de obicei, unde frica apare numai în imaginaţie şi nu din spatele tufişurilor, ca în sălbăticie. Nu vă luptaţi cu tigrii acum, ci doar cu propria imaginaţie.

Mesajele fricii provin din propria imaginaţie. Ameninţarea nu se află în mediul înconjurător, ci în imaginaţia voastră. Ameninţarea nu este reală, ci imaginară. Subliniez acest cuvânt, imaginar, pentru că niciodată nu-i de ajuns să repetăm că frica este imaginară (deşi senzaţiile ei nu sunt), căci vi se pare că temerile ar fi justificate.

Vă simţiţi temerile imaginare ca fiind justificate şi este dificil să vă conving că-i invers. Dar voi continua să încerc s-o fac! Temerile provin din propria voastră minte. De unde le ia mintea? Asta trebuie văzut. Mintea le creează. Le generează. Le născoceşte. Bazându-se pe ce? Pe adevăr?

Aţi putea spune că mintea voastră egotică are intenţii bune, oferindu-vă idei despre cele mai nefavorabile scenarii. Lăsând intenţiile la o parte, trebuie să ne întrebăm, sunt utile aceste temeri? Poate că au intenţia să fie utile, dar chiar sunt? Dacă cineva cu intenţii bune vă spune o minciună, asta va face ca minciuna să devină un adevăr? Deloc. Intenţiile sunt irelevante. Este de încredere sursa? asta-i întrebarea cheie. Este mintea voastră un consilier de încredere? Se poate avea încredere că vă oferă informaţii exacte, adevărate, pentru a vă fi de ajutor? Ce veţi răspunde din experienţa voastră?

Dacă sfatul cuiva este util din când în când, înseamnă oare că trebuie să credem tot ceea ce spune acea persoană? Aceeaşi situaţie este şi cu mintea. Ceea ce oferă ea este folositor din când în când. Dar trebuie să ne întrebăm: “E îndeajuns?” La ce bun sunt informaţiile de la cineva care uneori sunt utile şi alteori nu sunt utile?

Fricile din imaginaţia voastră sunt chiar şi mai puţin credibile decât informaţiile pe care vi le oferă mintea, deoarece fricile nu se bazează niciodată pe fapte. O frică este o presupunere cu privire la viitor, iar viitorul nu poate fi cunoscut. Nu se ştie nimic real despre viitor. Este cert că viitorul nici măcar nu există. Deci, cum ar putea fi utilă o presupunere despre ceva din viitor? Toate fricile sunt cu adevărat inventate şi nu se bazează pe fapte. Aşa-zisele fapte pe care par să se bazeze sunt fapte ale trecutului – ce s-a întâmplat în trecut.

Poate trecutul să prezică viitorul? Uneori. Te ajută să ştii că uneori se pot întâmpla unele lucruri? Este util să-ţi fie teamă că s-ar putea întâmpla ceva? Cât de practic este? Starea de frică este practică? Dacă un gând de frică te aduce într-o stare de frică, care este o stare mai puţin eficientă decât o stare de calm (cu excepţia cazului în care fugi de tigri!), atunci cum te poate ajuta în viaţă o astfel de idee imaginară despre viitor?

Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ţi le pui. Observă-ţi gândurile. Observă la ce te gândeşti. Observă cât de des te gândeşti la viitor. Chiar şi gândul „Ce ar trebui să fac în continuare?” este un gând despre viitor. Chiar ai nevoie de acel gând?

Cui îi pui întrebarea asta? Şi cine este acel tu care întreabă? Acel tu poate să respingă uşor un gând şi să se concentreze pe ceva real şi adevărat aici-şi-acum.

Şi de ce-ai face asta? te-ai putea întreba. Aici-şi-acum nu pare să se întâmple mai nimic. Se întâmplă multe în mintea ta (toate fiind imaginare), dar nu se întâmplă prea multe aici-şi-acum, cel puţin în majoritatea timpului, sau cel puţin aşa îi pare minţii. Iar asta-i important. Doar în viziunea minţii, nu se întâmplă mai nimic aici-şi-acum. Şi din perspectiva minţii, gândurile sunt mereu foarte importante şi foarte necesare pentru a funcţiona. Mintea se respectă foarte mult! Şi dacă nu ar mai face-o? Desigur, mintea pledează pentru gânduri şi împotriva non-gândirii. Se bate pentru propria sa existenţă.

Ce este această voce din capul tău care te atrage continuu, te ademeneşte în gândire? Se pare că tu eşti interesat de gândurile tale, dar uneori nu eşti, deci cine este acest tu care uneori este interesat de gânduri şi alteori nu? Şi cine este acest tu care te ademeneşte în gândire? Eşti schizofrenic, disociat? Ce se întâmplă cu tine? Chiar aşa.

E un fel de schizofrenie, nu literalmente, desigur. Dar eşti disociat. Folosind cuvântul „tu” când vorbim despre tine, acel tu nu se referă mereu la acelaşi lucru. Se referă la doi de tu diferiţi. Se referă la un sine diferit de celălalt sine, având obiective sau interese adesea opuse. Vocea din capul tău nu eşti tu, cel care uneori o asculţi şi alteori nu. Vocea din capul tău nu eşti tu deloc, deşi pare a fi vocea ta, gândurile tale, ceea ce crezi. Meditează la asta pentru o clipă, pentru că este o realizare cutremurătoare, o zguduire a conştiinţei.

Nu eşti vocea din capul tău. Uneori eşti de acord cu ea, ceea ce se numeşte identificare. Te identifici cu vocea din cap. Dar alteori nu; doar o observi. Când o observi, atunci eşti în legătură cu cine eşti cu adevărat. Dar când te identifici cu vocea din cap, atunci eşti în legătură cu altceva, ceva care nu eşti, dar care se preface că ai fi tu, şi pe care îl numim adesea sinele fals. Are şi alte nume: sinele egotic, ego-ul, sinele condiţionat. Vocea din capul tău nu este cine eşti.

Asta-i o veste cu adevărat bună, pentru că acel tu din spatele vocii (ego-ul) nu este atât de înţelept, nici atât de drăguţ şi nici un tovarăş prea grozav. Ai observat? Vocea din capul tău se plânge mult. Greşeşte foarte mult. Judecă mult. Urăşte. Este supărată, răutăcioasă, invidioasă, meschină şi urmăreşte numai propriile interese. Dacă ai crezut că acesta eşti tu, atunci ai crezut şi că ai toate defectele astea.

Nu e de mirare că te-ai simţit prost! Şi era corect. E în regulă să nu te simţi bine când te comporţi în halul ăsta. Aşa şi trebuie să te simţi, pentru că nu eşti menit să te identifici cu acea voce, ci cu ceea ce i se opune şi care este bun, care este conştient de această voce – adevăratul tu.

Asta-i cea mai bună ştire dintre toate – că tu nu eşti acel tu din spatele acestei voci. De fapt, nu există niciun tu în spatele acestei voci! De aceea se şi numeşte sinele fals, nu numai pentru că nu este sinele cel real, ci pentru că nici măcar nu există. Nu există niciun tu în spatele acestei voci. Există doar o voce.

Cea mai bună analogie este cu programarea. Aşa cum nu există nicio persoană reală în spatele unei voci computerizate sau înregistrate, tot aşa, nu există nicio entitate în spatele vocii din capul tău. Ceea ce spune vocea este programat.

Şi, la fel ca o voce computerizată sau înregistrată, vocea din capul tău nu deţine nicio înţelepciune a ei. Este pre-programată, pre-înregistrată, deci cum ar putea ea să reacţioneze în mod eficient la curgerea vieţii tale clipă de clipă? Şi totuşi, pe această voce se bazează majoritatea oamenilor pentru a-i îndruma în viaţă, cel puţin o mare parte a timpului, fără să o pună la îndoială sau chiar fără să se întrebe ce este şi de unde vine.

Această voce este sursa tuturor fricilor şi sentimentelor tale de teamă. Nimic altceva. Temerile sunt gânduri înfricoşătoare care apar din mintea inconştientă, unde se află depozitul de programe şi condiţionări. Gândurile apar spontan, pe neaşteptate şi adesea fără sens, aparent de nicăieri.

Mintea inconştientă conţine tot felul de gânduri iraţionale şi neadevărate, inclusiv multe gânduri încărcate de emoţii, aşa că, atunci când intră în mintea conştientă, se transformă instantaneu într-un sentiment – o senzaţie de frică, în cazul unui gând negativ despre viitor. Crezi că aceste sentimente înseamnă ceva – că ar trebui să-ţi fie frică, că ar exista ceva de care să-ţi fie frică. Dar, de fapt, nu înseamnă nimic. Sunt gunoaie care răsar din groapa minţii inconştiente.

Unele frici sunt foarte vechi, primare, iraţionale şi nefondate, dar ele pot produce cele mai puternice sentimente. Având în vedere acest lucru, cât de mult poţi avea încredere în sentimentele tale? Se pare că, cu cât un sentiment este mai puternic, cu atât este mai adevărat. Dar oare este aşa? Mai degrabă, cu cât este mai puternic sentimentul, înseamnă că a fost crezut mai mult în trecut, chiar de strămoşii voştri, de omenire. Dar asta nu e o garanţie a adevărului. Strămoşii voştri şi omenirea de demult credeau o mulţime de lucruri neadevărate.

Aceste credinţe v-au fost transmise şi sunt prezente în mintea inconştientă, în ADN-ul vostru. Sunt o programare inadecvată şi o astfel de programare nu vă poate fi de ajutor astăzi, chiar dacă, la un moment dat, o anumită credinţă a fost adevărată şi utilă. Această programare inadecvată este impregnată cu emoţii primitive: ură, frică, răzbunare, invidie, lăcomie. Fiecare emoţie negativă pe care o cunoaşteţi ca fiinţa umană ce sunteţi aparţine omenirii timpurii, etapelor inferioare ale evoluţiei voastre. Aceste emoţii încă vă mai bântuie, deşi mulţi aţi obţinut o oarecare stăpânire asupra lor. Cu toate acestea, nu vă servesc şi nu v-au servit niciodată.

Ele includ frica, aşa cum am spus. Da, frica este o emoţie negativă, o emoţie nefolositoare. Nu are un scop util. Dar nu aşa v-aţi obişnuit să gândiţi despre frică! Nu spun că e greşit să vă fie frică sau că frica ar trebui eliminată, ci vreau să subliniez că frica nu trebuie să fie tovarăşul vostru constant şi că nu este prietenul sau ghidul vostru de încredere. Cu cât îţi respecţi mai mult frica, crezi în ea sau o asculţi, cu atât va rămâne mai mult.

Aşa funcţionează mintea inconştientă: Când crezi sau te laşi purtat de un gând sau o emoţie, mintea inconştientă spune: „Bine, asta se păstrează. Asta ţine de identitatea mea.” Pe de altă parte, dacă nu crezi un gând sau nu te laşi purtat de o emoţie, ea spune: „Bine, vom lăsa asta să se ducă” şi va apare mai rar.

În acest fel, puteţi determina într-o oarecare măsură ce spune vocea din capul vostru. Şi din acest motiv se schimbă şi evoluează în timp, prin autodisciplină, observare şi alegere. Vă puteţi modela programarea – vocea din cap – observând-o şi decizând ce anume credeţi şi dacă va juca vreun rol în deciziile voastre.

Şi întreb din nou, cine este acest tu care poate observa şi lua decizii cu privire la vocea din cap? Acest tu este cel care deţine controlul, cel care are adevărată putere, cu excepţia cazului în care îi cedezi această putere vocii din capul tău. Când faci asta, când îţi cedezi puterea acelei voci, laşi aspectul tău primitiv să-ţi conducă viaţa.

Această voce este vocea omenirii primitive, precum şi vocea condiţionării voastre actuale, a societăţii şi a familiei voastre. Dar nu vă lăsaţi înşelaţi, în această voce se manifestă într-o mare măsură omenirea primitivă. Societăţile încearcă să depăşească această latură primitivă a omenirii prin legi şi religie, dar încă este vie şi se manifestă ca vocea din capul tuturor. Cu cât veţi înţelege mai bine adevărul despre această voce, cu atât o veţi stăpâni mai bine.

Stăpânirea fricii depinde, în mare parte, de înţelegerea adevărului despre frică şi despre această voce şi ce se află în spatele ei (sau că nu se află nimic în spatele ei), deoarece atâta timp cât crezi gândurile tale de frică, vei fi la cheremul nu numai a emoţiei de frică, ci şi al tuturor celorlalte gânduri, credinţe şi emoţii primitive ale vocii din cap.

Frica vă leagă de latura primitivă a omenirii. Vă menţine în creierul inferior şi în afara creierului superior, creierul anterior, cortexul prefrontal, care este vârful de lance al dezvoltării fiinţei umane. Evoluţia vă conduce spre a funcţiona predominant cu creierul frontal şi tot mai puţin cu creierul inferior.

În mare măsură, această evoluţie se realizează prin educaţie, aşa cum este aceasta oferită de mine. Dar, în cele din urmă, voi trebuie să decideţi să obţineţi stăpânirea asupra stării de conştiinţă inferioară, creată prin ascultarea vocii din capul vostru. Trebuie să fiţi dedicaţi bunătăţii mai mult decât comportamentului oportunist şi de tip serviciu-pentru-sine. Calea minimei rezistenţe este să urmaţi vocea din cap, dar ea trebuie să devină „calea minimei circulaţii”, nu calea cea mai circulată.

La un moment dat al evoluţiei voastre, simţiţi că nu vă satisface să mai ascultaţi de această voce. Poate că aţi gustat din senzaţia minunată oferită de o stare autentic elevată şi vreţi mai mult din aceea. Asta se întâmplă de obicei: Vă daţi seama că există şi un alt mod de a trăi mai satisfăcător decât obişnuita cale a minimei rezistenţe.

Religiile voastre vă îndrumă altfel decât lumea. Şi eu v-am arătat altceva. Afirmaţia mea că „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa” nu înseamnă că eu personal, ca zeu, eram calea, ci că eu am găsit calea şi învăţăturile mele erau calea. Nu mi-am dorit să fiu venerat, dar a fost cea mai profundă dorinţă a mea să vă îndrăgostiţi şi voi de iubirea şi pacea despre care vorbeam, care este dreptul vostru din naştere, nu doar al meu.

Vă rog să ştiţi că există o cale de ieşire din suferinţă şi frică, o singură cale, şi asta vă învăţ acum. Mergeţi pe această cale: Nu urmaţi vocea din cap! Găsiţi o altă cale, o cale mai adevărată, o cale de iubire, o cale de pace. O veţi găsi în mod natural (nu aveţi cum să nu o găsiţi) îndată ce veţi înceta să vă cedaţi puterea vocii din cap.

Daţi-mi mie puterea, dacă mă percepeţi ca fiind dragostea. Dar dacă mă percepeţi ca pe un zeu, nu-mi daţi puterea voastră, pentru că atunci veţi proiecta asupra mea înţelegerile voastre greşite despre Dumnezeu. Nu sunt decât un arătător, un indicator al căii, dar calea este în voi, nu în vocea din capul vostru, ci în vocea Inimii, vocea propriei voastre intuiţii.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
28 iulie 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=KIJZGnunFZA

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 30 mai 2021.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
__ iunie 2021