<  Cuprins "Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii"


Frica de moarte

Capitolul 3, "Frica de moarte", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Overcoming Fear and Developing Trust” (Isus ne vorbeşte - Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii) - şi audiobook.

Notă: Acest capitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

Jesus

3. Frica de moarte

«Această frică este atât de puternică la unii oameni, încât merită un capitol separat. Ea nu este o frică universală, căci unii oameni nu se tem de moarte. Dar este o frică profundă, ancestrală şi, adesea, provenind dintr-o viaţă anterioară, căci moartea traumatică a fost frecventă în vieţile anterioare ale multor oameni. Aşa cum am menţionat mai devreme, frica de moarte este una dintre acele frici care provine din abisul fiinţei umane şi, posibil, din istoria vieţilor trecute ale sufletului. Frica de moarte sălăşluieşte în mintea inconştientă şi iese la suprafaţă câteodată, când o declanşează ceva.

Puţini oameni trăiesc frica de moarte în mod continuu, dar mulţi o resimt foarte puternic în mod periodic. Pe unii, intensitatea acestei frici îi sperie foarte tare. Le pare dificil de suportat şi ar vrea să dispară şi să ia măsuri împotriva ei.

Înţelegerea motivului pentru care frica de moarte este atât de puternică la unii ar putea fi utilă, deşi probabil va fi nevoie de mai mult decât simpla înţelegere pentru a diminua sau a elimina această frică. Dar să începem cu motivul pentru care există această teamă.

Motivul cel mai elementar este că frica de moarte este încorporată în fiinţele umane ca mecanism de supravieţuire. Teama de moarte vă ajută să evitaţi situaţiile periculoase atunci când apar. Instinctiv, ştiţi care sunt acele situaţii. Instinctele sunt încorporate în voi, ca şi în cazul animalelor, pentru a vă ajuta să supravieţuiţi. Instinctele aparţin programării utile cu care v-aţi născut. Instinctiv, vă este frică de înălţimi, de exemplu, sau de animalele mari.

Cu toate acestea, astfel de frici instinctive pot dobândi o forţă mai mare şi pot persista şi în afara unei ameninţări imediate atunci când sunt întărite de evenimente traumatice dintr-o viaţă anterioară sau din aceasta, care fac ca aceste temeri să devină copleşitoare şi, în consecinţă, foarte deranjante. De exemplu, dacă vă este atât de frică de înălţimi – poate din cauza unei căderi ce v-a provocat moartea într-o viaţă anterioară – încât nu puteţi urca nici măcar pe scara dintre etaje, atunci frica instinctivă a devenit problematică şi veţi avea nevoie să lucraţi psihologic pentru a-i diminua puterea. Această amplificare se poate petrece la orice tip de frică.

O frică exagerată de moarte este adesea rezultatul unei morţi traumatice sau dificile dintr-o viaţă anterioară. De exemplu, dacă într-o viaţă anterioară aţi murit într-o tragedie care v-a răpit şansa de a trăi o viaţă împlinită sau, poate, să vă luaţi rămas-bun de la cei dragi, atunci, în mod inconştient, s-ar putea să vă temeţi că situaţia se va repeta. Drept urmare, este posibil să aveţi o frică iraţională de moarte şi să nu ştiţi de unde provine.

După ce aţi avut o experienţă proastă, chiar dacă acea experienţă s-a întâmplat într-o viaţă anterioară, există, în mod natural, teama să nu se petreacă din nou. Acest mecanism face parte din modul în care învăţaţi şi are o anumită funcţionalitate. Dar când astfel de frici se amplifică, încep să ridice unele probleme, din cauză că vă limitează şi vă pot determina să evitaţi anumite situaţii.

Pentru a debloca aceste limitări şi pentru a ajuta persoana să se simtă mai deschisă şi mai încrezătoare în viaţă, va fi necesar un proces de vindecare, pentru că, din păcate, adesea, frica de un lucru se extinde şi la frica de alte lucruri, dacă i se permite să domine fiinţa. Frica creează frică, iar ăsta-i pericolul cu orice teamă: Poate conduce la o viziune de viaţă şi o personalitate înspăimântată, care limitează bucuria de a trăi.

Oamenii au personalităţi timorate sau personalităţi încrezătoare, şi e de ajuns un incident terifiant ca să le provoace o astfel de perspectivă. Iar odată ce cineva îşi închistează viaţa din cauza unei temeri, apar şi alte temeri. Odată ce se predă fricii, persoana poate căpăta cu uşurinţă obiceiul de a se supune fricii, ceea ce face şi mai dificilă depăşirea ei, deoarece frica este învinsă ignorând-o şi trecând pe lângă ea. Dacă oferiţi chiar şi unei singure frici iraţionale puterea de a vă opri, aţi pornit un model comportamental de evitare, care, adesea, devine o obişnuinţă.

Pe de altă parte, cei care manifestă încredere nu lasă temerile să-i împiedice să acţioneze. Nu le dau putere temerilor şi atunci descoperă că nici nu trebuie să se teamă de fricile lor, că nu trebuie să le ia în seamă. Dar cum să îi spui cuiva care îşi crede temerile că ele nu trebuie luate în seamă, când respectivul crede invers? Persoana ar trebui să aibă mai multă încredere în tine decât în acele temeri.

Aşadar, vedeţi problema: Fricile vă menţin într-o stare de limitare, neputinţă şi spaimă. Vă împiedică să încercaţi acele lucruri care v-ar ajuta să vă depăşiţi frica şi să căpătaţi încredere. Fricile sunt o dilemă fără ieşire. Şi asta-i problema. Aveţi nevoie de ceva încredere pentru a vă depăşi frica, dar însăşi frica este o lipsă de încredere. Deci, cum să clădiţi această încredere?

De obicei, încrederea se capătă încetul cu încetul, cu grijă, încercând la început ceva simplu sau uşor. De exemplu, când înveţi să înoţi, nu sări în partea adâncă a piscinei. Începi din partea ei nu prea adâncă şi te îndrepţi uşor spre apa adâncă. Tot aşa, capeţi nişte abilităţi în situaţii mai simple, pe care le foloseşti mai târziu în situaţii mai dificile. Deci, aşa creezi încrederea, prin paşi mărunţi, nu prin salturi mari. Mergând înainte într-un fel sau altul, trimiţi un mesaj inconştientului că intenţionezi să ai o nouă relaţie cu frica, că nu vei ceda fricii, că vrei să o depăşeşti.

Mintea inconştientă este, de fapt, destul de disponibilă pentru a fi programată, dacă există această intenţie. Fără o intenţie, totuşi, mintea inconştientă va continua să facă ce a făcut întotdeauna. Deci, dacă intenţionezi să te comporţi într-un mod nou şi apoi te comporţi ca atare, vei reprograma mintea, dacă eşti suficient de perseverent.

Cu toate acestea, merită menţionat faptul că intenţia singură nu va schimba nimic, în lipsa unei acţiuni conforme cu această intenţie. Intenţia deschide uşa schimbării şi a primirii ajutorului din partea forţelor spirituale al căror scop este să vă susţină creşterea, dar trebuie să vă şi demonstraţi dorinţa de a face paşi concreţi şi apoi să-i faceţi, oricât de mici ar fi.

Mulţi îşi opresc progresul în viaţă, din cauză că minimalizează valoarea paşilor mici. Ei se gândesc: „Ce mare diferenţă poate face asta?” Răspunsul este: Paşii mici creează încredere şi conduc la paşi mai mari. Sunt singurul lucru care poate conduce la paşi mai mari. Aşadar, trebuie să luaţi în considerare şi să faceţi acei paşi mărunţi, ştiind că ei sunt calea către schimbare.

Paşii mari pretind, pur şi simplu, prea mult. Oamenii se simt adesea copleşiţi când trebuie să facă un pas mare şi, prin urmare, nu mai fac niciun pas. Totuşi, este preţioasă orice mişcare sau efort de orice fel în direcţia în care doriţi să mergeţi. Aşadar, nu vă lăsaţi mintea să vă submineze progresul spunându-vă că nu sunt suficienţi paşii mici către obiectivul vostru. Poate că nu vor aduce rezultate imediate sau spectaculoase, dar măcar întredeschid uşa către un nou mod de a fi, iar apoi uşa se va deschide larg.

Deci, cum aplicăm acestea la frica de moarte? Nu sugerez că aţi putea depăşi frica de moarte cu paşi mici. Când o frică îşi are rădăcinile într-o viaţă anterioară, atunci vindecarea poate veni prin descoperirea cauzei acelei frici. Nu există o modalitate mai bună de a face acest lucru decât prin terapia de regresie într-o viaţă trecută. Aveţi acum metode de a lucra asupra problemelelor din vieţile anterioare şi vă revine sarcina să le folosiţi atunci când este evident că o frică provine dintr-o altă viaţă.

Ideea este că, atunci când ai o teamă bine înrădăcinată dintr-o viaţă trecută, teamă de moarte sau de orice altceva, perspectiva şi personalitatea ta vor fi adesea influenţate într-atât, încât vor fi încurajate să apară şi alte frici. Deci, pentru a-ţi modifica această înclinaţie de a lăsa frica să te guverneze, trebuie întâi să devii conştient de modul în care frica te-a condus până acum şi apoi să iei măsuri pentru a-i submina puterea pe care o are asupra ta, acţionând împotriva ei, chiar şi în lucrurile mici.

Pe scurt, nu-ţi asculta temerile, ci urmează-ţi bucuria. Nu lăsa temerile să te împiedice să faci ceea ce doreşti cu adevărat, ce-ţi face inima să cânte. Tu şi numai tu poţi alege să faci ceea ce te va face fericit, şi pentru asta te afli aici. Chiar crezi că viaţa nu vrea să fii fericit?! Tatăl te iubeşte şi doreşte să ai tot ce vrei şi tu: fericire, pace, dragoste, creativitate, prosperitate, bucurie, plăcere, învăţare şi creştere.

Nu Tatăl vă transmite frica, ci ego-ul primitiv, care este programat să nu aibă înţelepciune sau previziune. Programul pentru supravieţuire habar nu are ce trebuie să faceţi pentru a fi fericiţi şi nici măcar ce trebuie să evitaţi pentru a fi în siguranţă. Rulează anumite „benzi” în minte, dintre care multe sunt complet depăşite şi inutile, iar unele mai au încă o utilizare limitată, dar nu sunt deloc un ghid cum să trăiţi.

Bucuria vă ghidează în viaţă, nu frica. Nu lăsaţi gândurile voastre de frică să vă ghideze. În caz contrar, nu veţi găsi fericirea, deoarece frica şi fericirea nu sunt compatibile. Când acţionaţi conform temerilor, este ca şi cum aţi privi prin ochelarii de siguranţă, ca şi cum siguranţa ar fi singurul lucru important şi ca şi cum aţi fi protejaţi numai dacă urmaţi programarea ego-ului.

Ambele aserţiuni sunt false: Veţi fi în continuare în siguranţă chiar dacă nu ascultaţi vocea din cap. Instinctele vă vor proteja în continuare în orice moment. Însă gândurile de teamă se referă la un moment viitor care nu există şi nu va exista niciodată, iar aceste gânduri sunt ineficiente. Nu vă asigură securitatea.

De siguranţa voastră se ocupă, clipă de clipă, sinele instinctual şi Sinele vostru înţelept, Sinele cel adevărat. Nu trebuie să vă gândiţi la propria siguranţă pentru a fi în siguranţă. De fapt, tot gândindu-vă la ea, rămâneţi blocaţi în minte şi nu trăiţi din profunzimea fiinţei, acolo unde se află adevărata siguranţă şi fericire.

Revenind la subiectul morţii, regresia în vieţile anterioare este calea de a ajunge la rădăcina fricilor de moarte intense şi iraţionale. Ce mai puteţi face este să lucraţi psihologic pentru a vă depăşi celelalte frici. Orice faceţi pentru a depăşi o frică vă va ajuta şi la diminuarea altor frici. Când lăsaţi o frică să capete putere, le poate încuraja şi pe altele să apară sau să se întărească, şi tot aşa, când spuneţi “nu” unei frici, li se diminuează puterea şi celorlalte frici.

Acest lucru se datorează faptului că atât curajul, cât şi încrederea se dezvoltă odată cu fiecare succes împotriva fricii. Ori de câte ori decideţi să nu vă ascultaţi temerile, simţiţi adevărul despre viaţă, iar adevărul este bun! Descoperiţi că viaţa vă oferă inclusiv curajul şi încrederea de care aveţi nevoie pentru a rămâne deschişi către viaţă şi către oportunităţile pe care ea vi le aduce în mod natural.

Puteţi începe să vă eliberaţi de temerile voastre când înţelegeţi că sunt nefondate. Dar cum veţi descoperi acest lucru dacă nu renunţaţi să credeţi în ele? Totuşi, odată ce începeţi să vedeţi că gândurile voastre de frică sunt nefondate, temerile rămase îşi pierd puterea de a vă înşela. Dacă aţi descoperit că una dintre temerile voastre nu este adevărată, atunci puteţi începe să credeţi că nici altele nu sunt adevărate.

Această credinţă – că gândurile tale de frică nu sunt adevărate – înlocuieşte în cele din urmă credinţa că ar fi adevărate. Dar trebuie să ai o bază pentru această convingere, căci altfel nu o vei crede. Iată cum o personalitate timorată devine o personalitate curajoasă, deschisă: Încetul cu încetul, capeţi curaj şi încredere în viaţă, fiindcă înţelegi adevărul despre ea în timp ce îndrăzneşti să-ţi probezi temerile, înfruntându-le, chiar şi în paşi mărunţi la început, şi convingându-te că, în ciuda acelor temeri, nu doar că supravieţuieşti, dar mai şi prosperi.

Subliniez din nou ideea de paşi „mărunţi”, deoarece mulţi cred că trebuie să sară cu paraşuta sau să aibă un comportament ce sfidează moartea ca să-şi depăşească teama de moarte sau de alte frici. Însă mintea inconştientă se vindecă prin măsuri mai treptate, mai limitate. Măsurile extreme care nu corespund caracterului omului pot determina mintea inconştientă să-i saboteze succesul, deoarece încercarea de a trece de la o imagine de sine cu deficienţe la o imagine de sine atotputernică este un salt prea mare pentru ea. Mintea inconştientă se agaţă de vechile identităţi şi nu se schimbă uşor, chiar dacă este adaptabilă. Ca şi în cazul unui copil mic, trebuie să respecţi nevoia inconştientului de a avansa încet, ca să nu-ţi saboteze progresul sau să-ţi creeze alte probleme.

Încercarea de a-ţi înfrunta frica prea direct sau într-o manieră extremă te poate chiar retraumatiza. Trebuie să tratezi frica cu oarecare delicateţe. Trecerea de la a crede şi a simţi o teamă la a nu o mai crede şi simţi deloc este un proces care trebuie abordat cu grijă, însă persistent şi curajos – totuşi, lent. Trebuie să fii blând şi plin de compasiune cu sinele tău uman înspăimântat. Trebuie să accepţi şi să nu negi emoţia de teamă, dar să nu te laşi purtat de ea şi nici să nu crezi ce-ţi sugerează. Aici este o linie subţire de demarcaţie.

Depăşirea fricii este în mare parte o chestiune de a învăţa să accepţi emoţiile şi gândurile create de frică, dar să nu te laşi dus de niciunele. În privinţa fricii sau oricărei alte emoţii negative, tendinţa este de a fugi de ea, de a o nega, de a o reprima sau de a încerca să scapi de ea în vreun fel, inclusiv manifestându-te urât. Aceste modalităţi obişnuite şi condiţionate de a reacţiona la emoţii nu fac altceva decât să le menţină şi nu fac nimic pentru a le dezactiva sau pentru a corecta credinţele greşite ce stau la baza lor.

Pentru a vindeca o emoţie negativă, cum ar fi frica, este nevoie de acceptare şi curiozitate. Acceptarea face posibil să devii curios în privinţa fricii, iar curiozitatea face posibil să ajungi la capătul sau rădăcina ei – convingerile greşite care au generat-o. Credinţele greşite sunt cele care stau la baza oricărei emoţii negative, chiar şi a fricii.

De exemplu, dacă ţi-e frică de înălţimi, credinţa este că vei cădea şi vei muri. Crezi că înălţimile sunt periculoase, chiar mortale. Deşi există întotdeauna un anumit adevăr în convingerile care stau la baza unei emoţii – de pildă, că înălţimile pot fi periculoase – aceste credinţe merg şi mai departe prin exagerări, înţelegeri eronate şi minciuni.

În acest exemplu, ideea că ai putea cădea şi muri devine convingerea că vei cădea şi vei muri, ceea ce, pur şi simplu, nu este adevărat. Aceste convingeri greşite trebuie aduse la lumina zilei şi examinate cu un sentiment de curiozitate şi dorinţa de a înţelege ce se află în spatele emoţiei.

Gândurile de frică sunt întotdeauna iraţionale, deoarece provin din partea primitivă, iraţională a creierului. Gândurile legate de frica de moarte nu diferă. Da, vei muri cândva, dar gândurile tale nu pot prezice când, cum sau ce va fi. Adevărul este că moartea ta este un mister complet pentru tine şi va rămâne un mister. Nu vei şti cum îţi va fi moartea sau când va avea loc până când nu se va finaliza. Mintea se teme de ceva despre care nu ştie nimic, nu poate prezice şi nici măcar nu va trăi vreodată.

Frica de moarte nu are niciun scop. Moartea, ca multe alte lucruri din viaţă, nu poate fi prezisă sau controlată. Ego-ul este deranjat de acest lucru şi, prin urmare, pregăteşte strategii şi îşi face griji cu privire la moarte, dar fără niciun rezultat. Ego-ul este neajutorat în faţa morţii şi aşa şi trebuie să fie. Nu-i nicio problemă cu moartea, în afară de ideile şi temerile ego-ului în privinţa ei. Acestea trebuie examinate şi văzute drept cum sunt: false şi inutile.

A-ţi privi în faţă fricile este ca şi cum ai aprinde o lumină într-o cameră întunecată. Întunericul dispare când se aprinde lumina, deoarece întunericul nu a fost niciodată real. Temerile sunt aşa: lipsite de substanţă, o iluzie. Singura problemă este frica în sine. Este doar o credinţă, un gând înfricoşător. De fapt, nu există nicio problemă reală în privinţa căreia te avertizează frica.

Ceea ce, probabil, veţi descoperi prin investigarea temerilor legate de moarte este ce anume credeţi despre moarte şi despre ce se întâmplă după moarte. Mulţi se tem de moarte, deoarece cred că ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor sau că ceea ce urmează va fi dificil ori dureros sau că vor fi pedepsiţi pentru lucrurile pe care le-au greşit sau pe care nu le-au reuşit. Chiar şi persoanele care au trăit o viaţă bună şi chibzuită se tem adesea de moarte, deoarece cred că vor avea parte de judecată sau pedeapsă pentru puţinele lor deficienţe.

Indiferent care sunt convingerile religioase despre moarte şi viaţa de apoi, în general, nu le oferă oamenilor consolare sau pace, deoarece astfel de credinţe rareori sunt adevărate. Convingerile religioase le dau oamenilor impresia că, după moarte, vor rămâne aceiaşi, dar într-un alt loc, iar asta nu-i deloc adevărat.

În această viaţă eşti doar un personaj, iar viaţa acelui personaj se încheie când viaţa ta se încheie. Ceea ce rămâne după moarte nu este personajul, ci ceea ce l-a animat. În măsura în care crezi că eşti personajul, poţi continua să joci acel personaj şi în viaţa de apoi. Dar dacă ţi-ai dat seama în această viaţă că nu eşti acel personaj, ci Divinul îmbrăcat în acel personaj, atunci te vei simţi în viaţa de apoi ca o expresie a Divinului şi vei putea să îţi asumi altfel de roluri în viaţa de apoi, dacă vei dori.

În viaţa de apoi, ca şi în această viaţă, credinţele continuă să vă determine într-o mare măsură experienţele. Deci, pentru mulţi, viaţa de apoi este similară cu ceea ce au trăit în viaţa fizică. Dar dacă în această viaţă v-aţi trezit din visul credinţelor voastre, atunci în viaţa de apoi veţi putea aborda cu lejeritate orice credinţe rămase. Le veţi abandona sau le veţi privi ca pe o chestiune de experimentare şi explorare – pentru distracţie. Nu veţi fi mai închistaţi de convingerile voastre, aşa cum sunt atât de mulţi pe Pământ.

Deşi nu pot spune că viaţa de apoi este raiul perfect, aşa cum mulţi îşi imaginează, totuşi, este un mediu de învăţare perfect pentru fiecare suflet, căci este tot viaţă. Bunătatea stă la baza vieţii şi acest lucru nu este mai puţin adevărat după ce se termină viaţa de pe Pământ. Bunătatea guvernează totul, iar bunătatea atrage bunătate, la fel ca în viaţă. Dar dacă veţi dori să experimentaţi negativitatea, sunteţi bineveniţi s-o faceţi şi p-asta. Puteţi învăţa foarte multe în viaţa de apoi, şi chiar foarte repede. Este un mediu foarte flexibil şi adaptabil la voinţa voastră, astfel încât să puteţi descoperi foarte repede efectele voinţei şi deciziilor voastre.

Viaţa este interesantă şi este la fel de interesantă şi în viaţa de apoi. Viaţa de apoi este diferită, dar în multe privinţe, este la fel. Acolo nu există suferinţa care există pe Pământ, aşa că asta-i vestea cea bună. Dar nici nu-i raiul despre care vi s-a povestit, cu excepţia cazului în care credeţi că ar trebui să arate aşa, şi atunci veţi trăi acel rai pe care vi-l imaginaţi, cel puţin pentru o vreme. În viaţa de apoi, trăiţi ceea ce credeţi, motiv pentru care evoluţia se poate produce atât de repede. Rezultatele gândurilor şi convingerilor voastre sunt experimentate instantaneu şi, prin urmare, se desprind rapid învăţăminte.

Deci, pe scurt, viaţa continuă după moarte şi este destul de diferită, păstrând în acelaşi timp unele caracteristici ale vieţii de pe Pământ. În viaţa de apoi va fi în continuare vorba despre învăţare, creştere, evoluţie, creativitate, distracţie, explorare şi exprimare-de-sine. În continuare veţi avea o mulţime de profesori şi ocazii atât pentru divertisment, cât şi pentru învăţare. Veţi primi în continuare toate îndrumările de care aveţi nevoie pentru a vă dezvolta şi extinde talentele. Şi, mai presus de orice, viaţa de apoi este întemeiată şi ghidată de iubire, ingredientul prezent în toată creaţia şi viaţa din fiecare dimensiune.

Sunteţi fiinţe veşnice, iar asta înseamnă că nu există moarte. Moartea este doar o dezbrăcare de viaţă şi personalitate pentru a începe o altă viaţă în altă parte. Viaţa de apoi este foarte diferită de viaţa pe care o trăiţi pe Pământ, dar veţi descoperi că sunteţi încă vii – conştienţi – cu aceleaşi talente, înţelegere şi înţelepciune pe care le-aţi avut pe Pământ. Veţi avea toate calităţile bune pe care le-aţi avut pe Pământ, precum şi unele dintre trăsăturile negative, asupra cărora veţi continua să lucraţi în viaţa de apoi. Sufletul vostru va continua să evolueze în acel alt loc până când va decide să intre într-un alt corp fizic sau să treacă într-o altă dimensiune.»

traducere de Răzvan A. Petre
13 august 2021

< Sus >