<  Cuprins "Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii"


Frica de a nu fi iubit

Capitolul 4, "Frica de a nu fi iubit", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Overcoming Fear and Developing Trust” (Isus ne vorbeşte - Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii) - şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

4. Frica de a nu fi iubit

«Teama de a nu supravieţui şi teama de a nu fi iubit sunt cele două temeri de bază, iar toate celelalte provin din acestea două. În copilărie, viaţa ta depindea, literalmente, de dragostea părinţilor tăi, aşa că supravieţuirea şi iubirea sunt strâns legate în psihic. Acesta este motivul pentru care, când eşti respins sau pierzi iubirea cuiva, poate fi atât de devastator, mai ales dacă nu ai avut parte de iubire din partea mamei sau a tatălui în copilărie. Atunci orice respingere sau pierdere a iubirii poate fi un factor declanşator a acelei dureri vechi, primare.

Dacă nu ai primit suficientă iubire în copilărie, atunci la maturitate, obţinerea şi păstrarea iubirii unei alte persoane poate părea o chestiune de viaţă şi de moarte, de parcă supravieţuirea ta ar depinde de acea iubire, ceea ce, desigur, nu este adevărat când eşti deja adult. Supravieţuirea ta nu depinde de cineva care te iubeşte sau nu te iubeşte. Viaţa are grijă de tine. Viaţa îţi oferă ceea ce ai nevoie pentru a supravieţui, inclusiv prezenţa altor oameni. Dar trebuie să fii disponibil pentru a primi darurile şi sprijinul vieţii, însă frica te împiedică să fii deschis şi disponibil pentru recompensele vieţii.

Dacă ţi-a lipsit dragostea în copilărie, atunci nevoia ca alţii să te iubească devine adesea o forţă motrice. Nevoia ta de a plăcea şi a face pe plac altora îţi poate domina existenţa, lăsându-te fără vlagă şi totuşi, aparent încă insuficient de bun, nedemn de iubit. Din moment ce nu poţi controla dacă alte persoane te iubesc şi din moment ce alţii au adesea o capacitate limitată de a iubi, această nevoie de dragoste este rareori satisfăcută. Alţii nu te vor iubi niciodată aşa cum visezi tu să fii iubit, din cauză că au propriile ego-uri şi limite în puterea de a iubi.

Cei care simt cea mai mare nevoie de dragoste, de obicei, nu au primit-o când erau copii. Şi pentru că nu au primit-o, au crescut simţind că nu merită acest lucru: că nu pot fi iubiţi. Au luat la modul personal incapacitatea părinţilor lor de a-i iubi şi şi-au făcut o identitate din asta: „Nu pot fi iubit. Nu sunt ca ceilalţi oameni. E ceva în neregulă cu mine. Nu merit dragoste.”

Ca adulţi, se simt singuri, izolaţi, de parcă nu ar aparţine nimănui. Drept urmare, se închid faţă de ceilalţi, iar frica lor de a nu fi iubiţi devine o profeţie autoîmplinită: Le lipseşte dragostea, într-adevăr, dar nu pentru că nu ar fi disponibilă, ci pentru că ei nu sunt deschişi către ea. Sentimentele negative pe care le au faţă de ei înşişi le îngreunează perceperea şi acceptarea oricărei iubiri care le este oferită. Deci, probabil că vor continua să simtă că nu sunt iubiţi chiar şi atunci când sunt.

Deoarece se simt nedemni de a fi iubiţi, ceea ce primesc de la alţii nu le pare niciodată suficient. Orice dragoste pe care o primesc nu este niciodată suficientă pentru a-i convinge că sunt apţi de a fi iubiţi, din cauză că, până nu vor înţelege că din cauza propriilor credinţe se simt aşa, vor continua să simtă lipsa iubirii.

Sunt ca o găleată găurită: Nu pot reţine niciodată suficientă dragoste de la alţii pentru a se simţi împliniţi şi compleţi. Cred că au nevoie de alţii pentru a le umple această gaură, fără să-şi dea seama că doar ei înşişi o pot face. Trebuie să înveţe să astupe gaura ei înşişi, ca să poată simţi dragostea pe care alţii le-o oferă.

Acesta este motivul pentru care se spune că trebuie să te iubeşti mai întâi pe tine însuţi înainte de a-i putea iubi pe ceilalţi. Iubirea de sine este modalitatea de a acoperi acea gaură, astfel găleata se va umple şi se va revărsa asupra altora. În caz contrar, omul nu are suficientă dragoste în interior pentru a le oferi din ea şi celorlalţi: Găleată este goală sau aproape goală. Până când nu înveţi să te iubeşti pe tine însuţi, vei fi întotdeauna preocupat să capeţi dragostea de la alţii. Doar atunci când înveţi să te iubeşti, poţi să şi oferi dragoste, dar dacă nu are loc o anumită vindecare, acea zi nu va veni niciodată.

Este ironic faptul că cei care doresc iubirea cel mai mult tind, de fapt, să o dăruiască cel mai puţin sau, când o oferă, are ataşată de ea nişte interese: Iubirea este oferită pentru a căpăta iubire, dar asta nu-i iubire adevărată, nu-i aşa? Ei tezaurizează dragostea, ca şi cum ar fi în cantitate limitată şi nu infinită. Nu au înţeles că mijlocul de a simţi dragostea este să o dăruieşti gratuit – să o „risipeşti” pe orice!

Dar cum ar fi putut să afle acest lucru, când, în copilărie, au învăţat tocmai invers? Probabil, au învăţat că dragostea le este dată cu porţia şi doar atunci când se comportă într-un anumit fel. Au învăţat că dragostea este condiţionată şi dependentă de modul în care se comportă, ceea ce înseamnă că nu va fi prezentă când copilul greşeşte sau, pur şi simplu, acţionează ca orice copil la acea vârstă.

Cum ar putea ei simţi dragostea de sine când li se spune că uneori sunt de neiubit? Cât de demn de iubire eşti, dacă eşti iubit doar din când în când? Aceasta pregăteşte terenul pentru multă nefericire şi o viaţă plină de eforturi pentru a obţine dragostea din locuri nepotrivite, atunci când, în fond, ea este tot timpul disponibilă în interiorul fiinţei. Este în natura ta să iubeşti şi, prin urmare, oricine poate fi iubit.

Dorinţa de dragoste şi frica de a nu fi iubiţi îi dezavantajează în relaţii pe aceste persoane, relaţii care depind adesea de faptul că şi cealaltă persoană caută iubire sau alte lucruri din relaţie. Dacă ambii parteneri caută să obţină ceva, atunci ambii vor fi nefericiţi. Cele mai nefericite relaţii sunt între doi oameni cu nevoi, care caută să obţină dragoste unul de la celălalt. Mai des, ce fac oamenii care au nevoie de dragoste este că se vând pentru ea; se dăruiesc cuiva care este dispus să ia ceea ce au ei de oferit. Şi ajung să fie victime, din cauză că oferă prea mult celuilalt şi nu au grijă de ei înşişi.

Ce este regretabil este că cei care fac orice pentru a obţine dragostea, pentru a-i mulţumi pe alţii, nu ajung să se autocunoască vreodată. Sunt prea concentraţi pe ce le place şi de ce au nevoie ceilalţi, în loc de ceea ce le place şi le trebuie lor înşile. Nevoia de iubire îi face să se despartă de propria Inimă, adevăratul lor Sine, care încearcă să-i îndrume spre fericire, pace şi iubire – spre viaţa pe care sunt meniţi să o trăiască.

Inima ştie să te facă fericit, iar când eşti fericit, dragostea curge din tine către ceilalţi. Iar când dragostea iese din tine, dragostea se întoarce la tine de la ceilalţi. Dar nu că alţii te iubesc te face fericit, ci faptul că tu îi iubeşti pe ceilalţi. Atunci simţi dragostea – când tu îi iubeşti pe ceilalţi, nu când ceilalţi te acoperă cu dragoste. Întreaga lume te-ar putea iubi şi adora, dar dacă nu eşti conectat la propria ta Inimă, la adevăratul tău Sine, nu vei simţi dragostea lor, pentru că nu o vei recunoaşte în interior.

Cum să înveţi să te iubeşti pe tine însuţi, dacă nu ai făcut-o în copilărie? În primul rând, nu este necesar să iubeşti totul despre tine. Nu trebuie să fii perfect pentru a te iubi. Bineînţeles, este mai uşor să te iubeşti atunci când te comporti amabil şi drăguţ, dar chiar dacă nu o faci, poţi învăţa să te ierţi şi să-ţi accepţi imperfecţiunile şi să-l iubeşti pe acel tu care vrea să fie bun, care vrea să exprime iubirea. Acela este adevăratul tău Sine.

Te comporţi urât doar atunci când te identifici cu ego-ul, cu vocea din cap. Atunci este foarte dificil să te iubeşti pe tine însuţi, pentru că acea voce este critică, nemiloasă, meschină, invidioasă şi negativă. Nu sugerez să-ţi iubeşti sinele egotic, sinele fals, ci doar să accepţi că ego-ul face parte din condiţia umană şi să ai compasiune pentru tine şi pentru ceilalţi pentru situaţia neplăcută în care vă aflaţi cu toţii.

Accepţi că ai un ego, îţi ierţi comportarea care vine de la ego şi faci tot posibilul să nu-ţi dai frâu liber oricăror porniri. Ceea ce iubeşti la tine este dorinţa ta de a-ţi stăpâni ego-ul şi de a încerca să fii mai bun, să te armonizezi cu bunătatea ta inerentă.

Fii conştient de această bunătate. Observ-o în tine. Observă acel impuls de a fi bun şi plin de compasiune. Pe lângă comportamentul negativ al ego-ului, există şi acea bunătate acolo. Negativitatea ego-ului este setarea implicită a fiecărei fiinţe umane, calea minimei rezistenţe, căreia trebuie să i te împotriveşti. Ceea ce se opune căii minimei rezistenţe, acelei programări negative, acela eşti tu cu adevărat, Sinele misterios care trăieşte această viaţă, adevăratul tău Sine. Observă-l, recunoaşte-l, înţelege că acela eşti tu şi cine poţi fi tu, că nu eşti ego-ul. Cu fiecare efort de a te alinia la bunătatea ta înnăscută, acea bunătate va fi tot mai mult adusă în faţă. Adevăratul tău Sine este adorabil, total demn de a fi iubit. Fii conştient de el. Iubeşte-l. Apreciază bunătatea din tine şi din toţi ceilalţi, iar acest lucru singur va schimba lumea.

Ca toate fricile, teama de a nu fi iubit este o iluzie. Este imposibil să nu fii iubit, pentru că este imposibil să nu iubeşti. Este la îndemâna oricui să iubească. Nimeni nu este atât de handicapat sau de lovit, încât să nu poată iubi. Da, dacă nu ai fost iubit în copilărie, ai un handicap în această privinţă, dar capacitatea de a iubi nu este niciodată complet dezactivată.

Iubirea este o alegere. Poate că nu pare a fi o alegere, poate părea dificilă şi poate părea riscantă, dar este, totuşi, o alegere. Poţi întotdeauna alege să iubeşti. Şi, de fapt, vei descoperi că dragostea nu este deloc dificilă sau riscantă. Nu când te iubeşti pe tine şi pe ceilalţi eşti pus în pericol, ci când nu te iubeşti pe tine şi pe ceilalţi. Iubirea este cel mai sigur lucru şi este singurul lucru care chiar poate construi o viaţă frumoasă.

Ca toate fricile, teama de a nu fi iubit se depăşeşte făcând lucrul cel mai înfricoşător pentru ea: să iubeşti. Fă o investigaţie interioară ce te împiedică să îi iubeşti pe alţii, de ce nu numai că nu îţi exprimi dragostea, dar nici nu o simţi în interiorul tău. Întreabă-te: „Cum mă blochez să-mi exprim iubirea? Ce mi-e teamă că se va întâmpla dacă-mi exprim dragostea? Cum mă împiedic singur să simt iubirea din mine? Ce mi-e teamă să nu se întâmple dacă voi simţi dragostea?” Meditează ceva timp la aceste întrebări. Notează-ţi răspunsurile şi apoi analizează-le. Vei descoperi falsitatea gândirii şi a programării tale inconştiente.

Oricine iubeşte, dar nu toată lumea este conştientă de această dragoste. Mulţi se simt morţi pe interior, incapabili să iubească sau să simtă ceea ce simt alţii. Desigur, acest lucru nu este deloc adevărat. Credeţi că dragostea nu există şi, tocmai de aceea, nu o simţiţi. Această credinţă este o profeţie care se împlineşte de la sine.

Nu simţiţi iubirea pentru că, în copilărie, aţi căpătat obiceiul de a reprima iubirea, de a o nega şi de a nu vă permite să o simţiţi. Dragostea era prea dureroasă. Era dureros să aveţi dragoste pentru oamenii care v-au speriat sau v-au făcut să vă simţiţi rău. Ar fi trebuit să vă înveţe dragostea, dar v-au învăţat contrariul: V-au învăţat să vă temeţi să iubiţi. V-au învăţat să nu aveţi încredere în acest sentiment. V-au învăţat că dragostea doare şi acum vă este frică să iubiţi.

Pentru a învinge această frică, trebuie să înţelegeţi că dragostea este mântuirea voastră, nu ceva de care să vă fie frică. Trebuie să vă lăsaţi să o simţiţi. Trebuie să începeţi să observaţi că dragostea există deja în voi şi ce anume senzaţie vă dă. Descoperiţi cum este experienţa iubirii şi apoi acordaţi-i toată atenţia.

Orice este udat de atenţie înfloreşte. Asta e valabil şi în privinţa fricii. Temerile oamenilor devin atât de credibile pentru că le-au hrănit cu atenţia lor. Le-au dat viaţă. Acum trebuie să daţi viaţă iubirii din voi căutând-o, armonizându-vă cu ea şi neîmpiedicându-vă să o trăiţi. Spunându-i “da” în loc de “nu”, ea va începe să înflorească în voi.

Numai voi puteţi face această muncă. Nimeni altcineva nu poate simţi dragostea în locul vostru. Eu nu pot decât să v-o arăt şi să vă dau aceste instrucţiuni, dar în cele din urmă, voi trebuie să alegeţi să-i daţi viaţă, să lăsaţi iubirea să trăiască, să permiteţi iubirii să fie simţită şi exprimată. Acest lucru poate părea greu de făcut (mintea face ca totul să pară dificil), dar nu este greu. Odată ce aţi ales, veţi vedea că dragostea a fost acolo tot timpul, aşteptând să o observaţi. Iubirea se bucură când o descoperiţi. Îngerii se bucură de descoperirea voastră.

Noi toţi vă îndemnăm să vă aliniaţi cu dragostea, pentru că acesta este scopul vieţii pe Pământ. Câştigătorii jocului vieţii sunt cei care învaţă să iubească. Desigur, toată lumea învaţă în cele din urmă să iubească, deoarece jocul vieţii este aranjat să vă înveţe acest lucru. De aceea este, de fapt, uşor să învăţaţi să iubiţi: Forţele ce conduc universul doresc acest lucru pentru voi mai mult decât orice altceva şi vor face tot ce este necesar pentru a vă ajuta să învăţaţi să iubiţi. Din spate vă împinge Forţa universului când, în sfârşit, părăsiţi frica şi deveniţi tovarăşi de nădejde cu dragostea.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
14 august 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=vCKfJra9nZ4

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 11 aprilie 2021.