| Etapa | Exterior | Interior |
| 1 | Urmăreşte controlul exteriorului | Lipsă de autocontrol |
| 2 | Urmăreşte controlul exteriorului | Urmăreşte autocontrolul |
| 3 | Acceptă lipsa de control | Lipsă de ego |
< Sus >
Nuanţările schemei
Trebuie să
recunoaştem, însă, caracterul simplist al schemei de mai sus. În realitate, unii
iluminaţi continuă să fie preocupaţi de autoîmbunătăţirea psihologică, chiar
dacă nu mai au ego. Tiparele mentale sunt tot acolo, în inconştient, şi le
modelează trăirile vieţii, chiar dacă cu mai mică putere decât înainte de
trezirea spirituală. Niciodată nu poţi spune că ai devenit perfect. Oamenii
speciei actuale sunt departe de perfecţiune. Cel trezit nu se mai simte
„făptuitor”, dar oare cine acţionează prin el: condiţionările
inconştiente, încă prezente, sau
divinitatea, supraconştientul?!
De asemenea,
este o iluzie să credem că iluminarea şterge imediat karma. Este clar că karma
vieţii actuale (prarabdha karma)
continuă să dea roade. De pildă, un orb din naştere nu va primi în dar şi
vederea fizică, dacă cumva se iluminează spiritual. Este o karmă pe care o va
suporta până la moarte. Doar că iluminarea – dispariţia senzaţiei că ai fi
responsabil sau victimă a ceea ce ţi se întâmplă – te poate ajuta să rabzi mult
mai uşor neplăcerile vieţii, pentru că nu le mai iei la modul personal.
Etapizarea
de mai sus ne poate lăsa impresia că trezirea spirituală nu i se poate întâmpla
decât ego-ului spiritual, care este cel mai avansat evolutiv. Într-adevăr,
mărturiile ne arată că majoritatea iluminaţilor au fost nişte căutători
spirituali într-un fel sau altul, deci este mult mai
probabil ca un iluminat să provină din rândul celor cu ego
spiritual, adică mai maturi spirituali. Dar iluminarea este un cadou, nu un
merit, deci nu-i putem pune condiţii Graţiei.
Ego-ul este ca o schelă ce ajută la ridicarea construcţiei personalităţii umane, până la maturizare (până în jurul vârstei de 18 ani). După aceea, ego-ul poate dispărea, la fel cum schela poate fi îndepărtată de construcţie. Iluminarea vine, mai probabil, după ce s-au pus bazele minimelor condiţionări umane. Altfel, în lipsa unor condiţionări pozitive ferme, de genul sociabilităţii, iluminarea ar putea cauza comportamente ciudate (vezi cazul „nebunilor pentru Dumnezeu”)... Iar dacă personalitatea a fost cizelată de unele practici spirituale, cu atât mai interesant şi folositor pentru ceilalţi va fi mesajul prezentat de iluminat.
Şi ultimul
aspect, dar nu cel din urmă, este legat de întruchiparea iluminării, după cum îi
spune Isus.
Iluminatul Adyashanti, ca şi Richard Sylvester şi alţi iluminaţi ne spun din propria experienţă şi a altora că iluminarea poate fi un proces în 2 faze. La început apare Trezirea, care se caracterizează printr-o senzaţie de spaţialitate, martor detaşat şi vid. După o anumită perioadă variabilă, poate apare faza a doua, caracterizată prin intimitate cu tot ce există, o iubire neţărmurită şi necondiţionată. Pe aceasta din urmă, Isus o numeşte Iluminare. Adyashanti numeşte prima fază „trezirea la nivelul capului” (Ajna chakra), iar a doua, „trezirea la nivelul inimii” (Ahanata chakra). În plus, Adyashanti mai vorbeşte şi de a treia fază, trezirea la nivelul abdomenului (Manipura chakra), când trezirea se stabilizează şi dispar gândurile aproape complet. Ar putea exista şi alte niveluri de profunzime.
Isus spune că abia Iluminarea (faza a doua, de iubire necondiţionată) este semnul eliberarii de karmă şi de oprire a lanţului reîncarnării. Ea garantează şi Întruchiparea iluminării, când iluminatul manifestă în fiinţa sa umană Conştiinţa Divină, fără vreun amestec al ego-ului. Trezirea iniţială este abia începutul acestui proces de desăvârşire a iluminării, când încă mai sunt de eliminat nişte resturi egotice. Iar dacă cei treziţi spiritual nu duc acest proces până la capăt, înseamnă că nu şi-au terminat încă ciclul întrupărilor pământeşti.
În acest sens, vă recomand capitolul 7d, "Întruchiparea şi Iluminarea", din cartea „Credinţă, fapte şi ficţiuni”, dictată de spiritul lui Isus mediumului Gina Lake.
< Sus >
Realitate şi aparenţă
Am transpus cele trei etape ale ego-ului în graficul 1, de mai jos.
Graficul nr.1
Explicaţii:
În graficul 2 am reprezentat realitatea văzută din perspectiva unui iluminat, omul fără ego, care a atins stabilitatea:
Tot ceea ce ego-ul credea că este absolut real, iluminatul vede ca fiind relativ real. Adică real şi ireal în acelaşi timp – care este o exprimare paradoxală imposibil de priceput. Lumea dualităţii (creaţia) este o aparenţă în comparaţie cu Realitatea divină non-duală, unde nu există spaţiu-timp şi nimic altceva.
Nu e vorba că realităţile fizice ar dispărea complet, ci sunt văzute din Realitate doar ca nişte aparenţe ce creează Jocul vieţii. De aceea, iluminatul nu le respinge, ci doar nu mai este mânat de compulsiunile dinainte, ci continuă Jocul în deplină libertate şi cu nespusă iubire. Aceasta este singura diferenţă psihologică dintre un om cu ego şi un om iluminat. Dar este o diferenţă radicală, cu multiple consecinţe.
Graficul nr.2
Pe măsură ce evoluează, ego-ul spiritual se apropie de final, iluminarea. El şi-o imaginează ca pe o linie dreaptă subţire, cum ar fi axa timpului din graficul 1. Dar în momentul când soseşte iluminarea, se dovedeşte a fi cu totul altfel decât în imaginaţia ego-ului (vezi graficul 2): Nu e o linie, ci un dreptunghi. Nu are săgeata timpului, căci timpul nu există (şi nici spaţiul). Nu este doar vid, ci radiază ceva foarte, foarte plăcut – unii îi spun iubire sau fericire.
Dar acestea sunt doar nişte sugestii grafice...
Pentru aprofundarea subiectului vă recomand lectura capitolului 7c, „Trezirea spirituală”, din cartea „Credinţă, fapte şi ficţiuni”, dictată de spiritul lui Isus mediumului Gina Lake.
< Sus >
Jocul „Ghiceşte culorile”
Găsim în învăţăturile spirituale nondualiste afirmaţii de genul „Chiar şi când, aparent, ego-ul alege, de fapt, tot Dumnezeu alege”. Aceasta subliniază ideea că ego-ul este o iluzie, că nu există niciun „făptuitor” în afară de Fiinţa unică.
Ar însemna că Dumnezeu este un pic cam sadic, din moment ce alege intenţionat prost, nu-i aşa?! Sau chiar ignorant!...
Desigur că lucrurile nu stau aşa. Pentru a lămuri această situaţie paradoxală, definim aici ego-ul ca fiind setul de condiţionări inconştiente, pe care orice om le are. Există cazuri când Dumnezeu (Spiritul) lasă inconştientul să aleagă. După cum sunt cazuri când Spiritul ia decizia, împotriva tendinţelor egotice.
Dar de ce Spiritul nu-l conduce pe om întotdeauna către Spirit? Pare un nonsens.
Pentru a explica acest mister într-un mod simplu şi pe înţelesul oricui, vom apela la noţiunea de arbore decizional, pe care o cunoaşte toată lumea.
Să considerăm cazul simplu în care, la un moment dat (t1), putem lua doar două decizii diferite, care vor avea consecinţe diferite. La un moment imediat ulterior (t2), iarăşi întâlnim o bifurcaţie şi trebuie să decidem. În final, blocul decizional elementar din 2 paşi va avea 4 posibile consecinţe diferite. Vezi fig.1.
Curgerea evenimentelor are loc în direcţia normală a timpului, din prezent spre viitor, şi corespunde legii cauzalităţii.
După cum vă daţi seama, la fiecare nod începe un alt bloc decizional elementar (din 2 paşi, având t1 şi t2). Astfel, după câteva iteraţii, dacă ar trebui să figurăm arborele pe hârtie, ar deveni foarte „stufos”, chiar greu de desenat.
Strategiile manageriale se bazează uneori pe astfel de grafice ce tind să cunoască viitorul, încearcă să previzioneze efectele pe termen mediu şi lung ale unor decizii actuale. Totuşi, viaţa este imprevizibilă, iar mintea umană nu o poate descifra decât vag şi parţial. Dovadă, atâtea falimente, cu toată ştiinţa lor managerială...
Ei bine, aici nu vorbim despre mintea omenească, ci despre cunoaşterea directă a Spiritelor. Spiritele află direct din Akasha aceste informaţii, fără niciun efort intelectual. Pentru că Spiritele trăiesc în afara timpului, ele văd întregul arbore decizional (întins de-a lungul timpului) instantaneu, pe baza abilităţii lor divine intrinseci. Şi văd arborele decizional nu numai pe 2 nivele sau paşi (cum am reprezentat aici, pentru uşurinţă), ci pe foarte multe nivele şi nenumărate ramificaţii la fiecare nod (nu doar 2, stânga-dreapta), unele ramuri intersectându-se din loc în loc, ceea ce complică enorm structura. Chiar şi aşa, Akasha cunoaşte tot acest „grafic”, inclusiv influenţele provenind de la ceilalţi oameni cu care intră în contact, precum şi influenţele societăţii în ansamblu. Complexitatea este imensă.
Însă ce NU cunoaşte orice Spirit este „valoarea de Adevăr” a celor 4 efecte prezentate în fig.1. Am putea spune că, la început, Spiritele sunt cam naive.
Prin valoare de Adevăr – vA – înţelegem cât de util este respectivul efect pentru binele Întregului. Valoarea 1 corespunde nivelului „foarte bine” pentru Întreg, care înseamnă „foarte bine” şi pentru individ. Valoarea 0 corespunde nivelului „deloc bine” pentru Întreg (urmarea unei alegeri total egoiste). Alte valori intermediare între 0 şi 1 semnifică un „oarecare bine” pentru Întreg. Întregul semnifică Tot-ce-există, Fiinţa unică şi singurul reper luat în consideraţie în nondualitate.
Vom pune în corespondenţă valorile de Adevăr cu câte o culoare. În fig.2 am folosit doar 4 culori, dar în realitate, pot exista chiar mii de culori şi valori de Adevăr. În graficul nr.2, traseul se derulează în sensul invers săgeţii timpului, din viitor spre prezent, corespunzând cu legea scopului.
În fig.2 am reprezentat situaţia ideală în care Spiritul intuieşte valoarea de Adevăr a fiecărui efect din blocul decizional elementar. El va alege întotdeauna traseul ce îl conduce la cea mai mare valoare (în acest caz, culoarea albastră, unde vA=1). Asta înseamnă că, la t1, va lua decizia de a o lua la dreapta, având în vedere că, la t2, va decide să o ia tot la dreapta. Aşa cum spuneam, orice Spirit cunoaşte tot arborele (are o anumită putere de previziune), dar nu neapărat şi culorile ramurilor.
Un Spirit a evoluat când, la orice moment dat, el poate ghici cât mai exact ce culori au cele 4 ramuri din faţa sa. Fiecare moment este absolut nou şi numai experienţa îl va ajuta pe Spirit să intuiască cele 4 valori de Adevăr ale momentului şi astfel să ia decizia cea mai favorabilă Întregului.
În fig.3 am reprezentat un caz obişnuit, în care Spiritul ştie doar unele dintre culori. Ei bine, acum încep observaţiile interesante. Ce decizie credeţi că va lua Spiritul în situaţia prezentată în fig.3? O va lua la stânga sau la dreapta?
Răspuns: Spiritul va prefera întotdeauna varianta care îi revelează ceva ce nu ştie. În fig.3 e vorba de ramurile colorate în gri, a căror valori de Adevăr (vA) Spiritul nu le cunoaşte. Este un caz când Spiritul ar putea, de exemplu, să o ia la stânga la t1, pentru a devia pe ramura gri din stânga la t2.
Dar porneşte pe o ramură roşie, egotică!
Exact, asta înseamnă că „Dumnezeu alege ce vrea ego-ul”, afirmaţia de la care am început. Adică, un observator neutru ar putea crede că intenţia Spiritului este de a ajunge la vA=0, ceea ce echivalează cu „a-i face pe plac ego-ului”.
În realitate, motivul neştiut de observatorul exterior este curiozitatea Spiritului pentru ramura gri mai depărtată, pe care vrea s-o exploreze, neştiindu-i valoarea de Adevăr. Este posibil orice rezultat, iar Spiritul acceptă riscul, pentru că pe el îl interesează cunoaşterea, acumularea de experienţă. Astfel, într-o situaţie viitoare similară, el va avea mai mari şanse să ghicească corect culorile la t1.
Să luăm un exemplu: Să zicem că un om de afaceri poartă nişte negocieri dure cu un partener de afaceri, iar în final îl convinge să semneze un contract foarte nefavorabil celui de-al doilea. Am putea spune că omul nostru este veros, fără scrupule, egoist, un bandit. Dar iată că, după ceva vreme, observăm că acesta înfiinţează o fundaţie de sprijinire a oamenilor cu nevoi speciale. Şi toţi banii câştigaţi de pe urma păcălirii celuilalt afacerist îi bagă în această operă de binefacere.
Acum, cazul pare lămurit, dar în viaţă nu este chiar aşa. Dacă am cerceta de-a lungul timpului cât de mult bine face această fundaţie, părerile ar putea fi împărţite. De pildă, ar putea fi doar un paravan pentru spălarea de bani. Sau, dimpotrivă, ar putea fi o mană cerească pentru mulţi nevoiaşi. Valoarea de Adevăr finală depinde de mulţi factori pe care omul nu îi poate controla, dar Spiritul evoluat îi poate prevedea.
< Sus >
Concluzii despre joc
Un Spirit în curs de evoluţie va alege întotdeauna trasee ce conţin ramuri gri, din nevoia de informare completă. Chiar dacă ştie care este traseul optim (de exemplu, cu vA=1), totuşi, esenţială pentru Spirit este acumularea de experienţă. Spiritul ştie că va avea nenumărate ocazii în care să aleagă din nou. Fiecare nod decizional este o nouă etapă în jocul “Ghiceşte culorile”, deci nu este important să “câştige” etapa curentă, ci să capete experienţă. Să piardă o bătălie, ca să câştige războiul.
Astfel explicăm de ce Spiritul, deşi ştie deseori cum „ar alege Dumnezeu”, preferă totuşi „să lase ego-ul să decidă”. De fapt, nu ego-ul decide, ci tot Spiritul. Dar nu de dragul „greşelii”, ci din dorinţa explorării de noi trasee, din nevoia de informare completă. Cum spuneam, când Spiritul ştie sigur că urmarea finală va fi una nefastă pentru Întreg (cu valoare mică de Adevăr), nu o va alege. Şi totuşi, uneori alege o variantă care pare egotică pe termen scurt.
Am lămurit astfel paradoxul din învăţăturile nondualiste că: ego-ul este o iluzie, şi în acelaşi timp, este o energie cu care se luptă aspirantul spiritual. Cuvântul ego poate lua două sensuri distincte: sensul de „făptuitor” sau „decident” şi sensul de set de condiţionări inconştiente. Lupta se dă cu ego-ul în al doilea sens, dar cine luptă? Spiritul, spunem noi, dar nu-i nicio luptă, ci o complicitate. Doar ego-ul „făptuitor” se crede şi „luptător” ca să-şi întărească falsa imagine de sine.
Ego-ul este o iluzie când are sensul de „decident”. După cum afirmă nondualismul, doar Spiritul decide.
Dar prin ego se înţelege şi energia condiţionărilor inconştiente, care sunt cât se poate de reale, în al căror siaj intră Spiritul atunci când doreşte să exploreze variante total sau parţial necunoscute. NU o face din lene, din ignoranţă, din neputinţă. Spiritul nu are aceste defecte, ci dimpotrivă, este foarte activ, puternic şi într-o permanentă îmbogăţire.
Exemplu concret: Atunci când „eu”, aspirantul spiritual, mă lupt cu slăbiciunile mele omeneşti şi nu reuşesc să mi le elimin, se întâmplă că Spiritul tocmai a explorat o ramură gri care l-a condus la o valoare de Adevăr de, să zicem, vA=0,2, adică nu prea optimă pentru binele Întregului. Poate cu altă ocazie va ajunge la vA=0,9, şi atunci voi spune că am repurtat un mare succes în „evoluţia mea spirituală”, voi simţi că am devenit un om „superior”.
Dar „eu” nu am făcut nimic, pentru că nici nu exist ca decident. Tot jocul e înfăptuit de Spirit, care mă face să par uneori ignorant şi rău, iar alteori, înţelept şi bun. Nu există nicio vină a cuiva, în primul rând, fiindcă nu persoana decide şi, în al doilea rând, fiindcă Spiritul are toate bunele intenţii de a cunoaşte noul şi nici nu poate fi acuzat de vreo eroare. Căci cine l-ar acuza, dacă nu există decât El?!
< Sus >
"Evoluţie" atemporală
Spiritul nu trăieşte în timp. Timpul este inventat pentru fiinţele fizice. Şi totuşi, Spiritul pare a evolua, dobândind experienţă. Doar că evoluţia sa nu se face în timp, ci în non-timp (veşnicie). Este imposibil să ne închipuim ce înseamnă evoluţia în afara timpului.
Pentru început, putem accepta ideea că Spiritul evoluează odată cu acţiunile omului din această viaţă. Doar că Spiritul nu este limitat la această încarnare umană, ci are nenumărate altele. Şi ele sunt simultane, adică în non-timp. Spiritul lucrează în paralel la îmbogăţirea experienţei sale.
Acest lucru pare a veni în contradicţie cu legea karmei şi a reîncarnării, care prezintă o desfăşurare temporală şi cauzală.
Miza Spiritului este foarte clară: doreşte să devină expert la jocul „Ghiceşte culorile”. Spiritul creează şi unele legături karmice dintre vieţi. Este clar că omul nu va înţelege niciodată de ce unele vieţi au o legătură mai mare între ele sau deloc. Totul este jocul liber al Spiritului, ce vieţi împleteşte şi cum.
Când Spiritul a devenit maestru la jocul „Ghiceşte culorile”, el va alege în orice moment, prin omul în care este încarnat, ceea ce este bine pentru Întreg. Acest caz reprezintă starea de iluminare, când omul devine instrumentul perfect al Spiritului său atotcunoscător. Odată atinsă această măiestrie într-una din vieţi, Spiritul nu mai este nevoit să se încarneze în planul fizic şi nici să mai rămână în cel astral.
Dar pentru că Spiritul nu trăieşte în timp, cum să înţelegem această oprire a lanţului reîncarnărilor, din moment ce nu este un lanţ cu verigi una după alta?
Spiritul îşi alege „de la început” un număr de încarnări fizice, în care se aruncă simultan. Dar el poate suplimenta „oricând” acest număr. Tocmai această suplimentare nu se doreşte a fi pusă în aplicare. (Am pus cuvintele în ghilimele pentru a sublinia cât este de strâns legat limbajul omenesc de ideea de „timp”.)
Spiritul imatur vede arborele, vede efectele, dar fără culori – deci doar aspectul cantitativ. Spiritul evoluat vede şi culorile, deci discerne între calitatea deciziilor posibile. Evoluţia terestră a Spiritului se va încheia când arborele devine complet colorat. Deci Spiritul are nişte calităţi divine luminoase, cum ar fi citirea arborelui decizional în Akasha. Dar aceste calităţi divine trebuie cizelate şi dezvoltate, prin vederea culorilor din lumină. Iar asta înseamnă evoluţie în non-timp, în veşnicie.
< Sus >
Răzvan A. Petre
25 mai 2022