< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
De ce te atacă oamenii, de ce ai gânduri neplăcute, de ce te înconjoară energii negative?
Acceptând că e karma ta, asta te-ar putea ajuta să rezişti prin resemnare. Dar este nevoie să ai o adevărată smerenie şi să înţelegi că, totuşi, nu tu eşti cel vinovat dacă pedeapsa karmică vine de peste veacuri sau de peste neam.
Mai simplu este să admiţi că eşti atacat de demoni, care fie manipulează oamenii împotriva ta, fie te agresează direct energetic şi/sau telepatic. Nu tu eşti de vină nici acum, dar poţi înţelege că slăbiciunea ta, vulnerabilitatea ta la atacurile demonice este prezenţa în tine a EGO-ului. Dacă nu ai avea ego, orice atac ar trece pe lângă, ai fi blindat de un scut aproape impenetrabil. Dar având un ego, ai fisuri, breşe de securitate, prin care oricând poţi fi împuns dureros. Desigur, te vei replia, vei lupta cu adversarii, îţi vei bandaja rănile sufletului. Dar n-ar fi mai bine să renunţi la ego?!
Efectul ego-ului asupra aurei
Culoarea întunecată care apare în jurul Sufletului este ego-ul persoanei respective. Cum ego-ul acestei persoane este mare, el nu se identifică cu Sufletul. Datorită ego-ului, un strat de energie neagră s-a format în jurul său. Când ego-ul unei persoane este mare, este blocată și curgerea grației Divine asupra sa. (sursa)
Orice îţi doreşti la un moment dat se înregistrează în minte, iar Spiritul îţi va oferi ocazia să îţi satisfaci acea dorinţă, chiar dacă uitaseşi de ea. Ea însă rămăsese acolo, în inconştient, şi cerea o exprimare. De aceea, Spiritul este interesat ca tu să îţi consumi acea dorinţă până te saturi de ea şi astfel să se şteargă de pe lista de dorinţe neîmplinite. Numai că poate se va împlini în alt moment decât voiai tu.
Când te apropii sufleteşte de Sursa Vieţii, nu îţi mai doreşti lucruri lumeşti, căci va trebui să le consumi la un moment dat. Adică să pierzi timpul cu ceva inutil. Nu mai ai dorinţe. Sună dur, dar ca să-ţi eliberezi mintea de lumesc, ai nevoie să te eliberezi de dorinţele obişnuite.
Desigur, pentru asta trebuie să fi trăit destul timp, să ai multe experienţe la activ, ca să înţelegi cât de efemere sunt satisfacţiile omeneşti şi să tinzi acum numai spre satisfacţiile spirituale. Căci nu poţi trăi fără niciun fel de dorinţă. Trebuie să le înlocuieşti pe cele lumeşti cu cele cereşti.
NOTĂ: În zilele noastre, internetul face posibilă îndeplinirea virtuală a aproape oricărei dorinţe. Dacă ai, de pildă, nostalgia să cânţi la oboi, ceea ce este ca şi imposibil s-o faci la vârsta şi posibilităţile tale, e de ajuns să urmăreşti videoclipuri pe YouTube cu lecţii de oboi şi tot ce are nevoie un novice. După câteva ore, eşti deja tobă de informaţii şi, mai ales, de emoţia împlinirii acelei dorinţe a ta. Ai şters-o de pe lista de dorinţe doar mulţumindu-te cu satisfacerea ei virtuală. În doar câteva ore. Altfel, în realitate, ai fi avut nevoie de foarte mult timp, energie, resurse, iar, în final, ai fi constatat că nu are nimeni nevoie de oboiul tău. Şi ai fi ratat astfel ocazia să te ocupi mai serios de spiritualitate.
Iar Realitatea Virtuală (VR) duce experienţa psihologică la un nivel şi mai realist. Am putea spune că tehnologia cibernetică este o putere paranormală disponibilă oricui. Totuşi, nimeni nu primeşte instrucţiunile de folosire şi contraindicaţiile. În acest sens, este foarte periculoasă, la fel ca orice putere paranormală trezită într-un om netrezit (adică având încă ego). De aceea, educaţia spirituală a devenit obligatorie pentru păstrarea sănătăţii mentale a populaţiei.
Viaţa poate fi plăcută şi interesantă, uneori. Dar acest entuziasm nu durează prea mult. Cele mai multe clipe pe care le trăim sunt banale, iar unele, de-a dreptul dureroase. Viaţa terestră nu îţi poate oferi fericirea. Fericirea are o origine „extraterestră”.
Fericirea este o stare de linişte aşternută peste suflet. Pe acest fundal, orice lucru îţi pare frumos, minunat. Nu lucrul în sine este aşa, ci percepţia ta.
Dar omul caută fericirea chiar în obiectele acestei lumi, unde ea nu se află. Şi pentru că plăcerea oferită de aceste lucruri limitate este şi ea limitată, omul caută s-o mărească şi s-o prelungească. Prin exagerări, prin modificări chimice, prin diverse experimente. Dar nici până astăzi, omul nu a găsit secretul fericirii în lucrurile acestei lumi. Mai încearcă din răsputeri, încă. Până într-o zi, când va renunţa la această căutare sortită din start eşecului.
El nu caută unde trebuie. Fericirea este un dar al Spiritului, este o energie venită dintr-o lume paralelă. Când pricepe asta, omul nu mai dă toată atenţia materiei în care trăieşte. Pe deplin fericit nu poate deveni decât după moarte, când va trece în planul paralel de unde vine fericirea. Acum, se bucură de clipele liniştite petrecute pe Pământ, care nu sunt decât o promoţie a ceea ce va urma dincolo.
Iar clipele neplăcute le consideră un avertisment să nu se lege sufleteşte de prilejurile plăcute pământeşti, care sunt nişte surogate trecătoare, nişte momeli de a uita de sursa Fericirii adevărate.
Se pare că, totuşi, unii rari oameni au găsit Fericirea adevărată chiar trăind această viaţă pământească. Asta, pentru că accesează substratul vieţii, care este Conştiinţa divină.
Când eşti singur şi relaxat, ego-ul se poate manifesta cam aşa: Cauţi să-ţi aduci în minte o stare plăcută, un gând frumos, un proiect entuziast. Vrei să-ţi UMPLI mintea cu ceva plăcut, de care eşti ATAŞAT şi să respingi gândurile despre lucruri urâte, respingătoare. Asta e opera ego-ului, care vrea să-şi ofere o stare plăcută. Desigur, nimeni nu îl condamnă pentru asta. Este chiar rolul lui: să elimine lucrurile neplăcute şi să le aducă pe cele plăcute. Ăsta e ego-ul. Deci pare a fi un „băiat bun”!
Dar tocmai aici zace falsitatea. De la acest imbold natural, ego-ul va trece către lucruri mai grave, pentru a-şi păstra starea de bine în mijlocul provocărilor vieţii. Deseori nu va mai fi singur, ci se va lovi de diverşi oameni, iar atunci ego-ul va începe să lupte pentru „pacea” sa. Va lupta cu toată agresivitatea, exact din acelaşi motiv: pentru pacea sa. Vezi contradicţia?
Iată cât de periculoasă este tendinţa egotică de a-ţi produce singur (cât mai multă) plăcere. De altfel, e uşor să cazi în narcisism prin acest mecanism egotic. Vei încerca să-ţi maximizezi mereu plăcerile personale. Iar dacă cineva se va opune, îl vei nimici.
Spiritual vorbind – începând cu clipele de singurătate, când îţi este mai uşor s-o faci, nefiind deranjat de nimeni – ar trebui să înlocuieşti dorinţa de a-ţi fie ţie personal bine cu dorinţa de a te simţi Marea Conştiinţă care conţine atât fiinţa ta, cât şi alte fiinţe, lucrurile frumoase şi pe celelalte, totul. Deci în loc să te focalizezi asupra propriei mici fiinţe, să te dilaţi, să cuprinzi multe fiinţe deodată.
Sau să chemi în ajutor propriul Spirit, să-ţi dea El o inspiraţie frumoasă, un gând înălţător care să-ţi coloreze în culori vii actuala dispoziţie. Dar nu un gând strict personal, ci unul care să te scoată din egocentrism.
Totuşi - dacă ai putea să faci asta - cel mai bine te poţi simţi când renunţi să faci ceva ca să te simţi bine. Atunci eşti total relaxat şi senin. Să nu faci ceva mental, adică să nu chemi anumite gânduri sau emoţii pozitive sau plăcute. Nu mă refer la nevoia de mişcare fizică, a trupului, care are propriile nevoi. Mă refer la agitaţia mentală ce vine din nemulţumirea faţă de ceea ce este în momentul prezent în spaţiul tău psihic – ca dispoziţie, stare, afect.
De fiecare dată când simţi să îţi lipseşte ceva sau că îţi dau târcoale grijile, stresul, anxietatea, iată cam ce tehnici de supravieţuire egotice aplici de obicei: sau pui o melodie frumoasă, sau îţi aduci o amintire plăcută, sau speri că totul va fi bine (binele tău), sau îţi abaţi atenţia cu divertismente etc. De acum încolo, evită-le! Au fost utile pentru altă epocă. Eşti în altă etapă evolutivă.
Foloseşte fiecare grijă sau necaz sau minut de răgaz drept încă o binecuvântată ocazie de a-ţi aminti intens de Forţa ce zace în tine, de Spiritul Divin ce vrea să se exprime prin tine. Cere-I insistent să-ţi vorbească prin semne, prin energii, prin stări, să-Şi facă simţită Prezenţa, iar tu să-I aduci omagiile tale, fiind îmbibat de Iubire şi de Seninătate. Şi chiar dacă nu le vei simţi imediat, tu insistă şi concentrează-te la Prezenţa Interioară, ştiind că nu există nimic mai frumos şi mai plăcut decât Ea. De ce să-ţi pierzi timpul cu paliative, când ai la dispoziţie panaceul universal?!
Deviza de fiecare clipă să fie: „Să te bazezi pe Mine, în cele mai mici amănunte!” (Viaţa Impersonală, cap. 17) Te abandonezi Lui, îţi dispar instantanteu grijile şi stresul.
Spiritul meu are cu adevărat Puterea chiar şi de a-mi controla organele interne. El este inteligenţa mea reală, iubirea pe care o simt uneori. Spiritul ESTE.
Dar atunci eu cine sunt? E mai uşor să-mi dau seama cine NU sunt. Să mă separ de non-eu. Să-mi rog Spiritul cu umilinţă să mă ajute să-L descopăr în fiecare amănunt şi să îmi depăşesc tiparele de gândire şi emoţionale (ego-ul).
În final, voi fi numai ce vrea El. Acela voi fi eu, cel adevărat. Un spectator al jocului energiilor, fiinţelor, obiectelor, dar şi un jucător de partea Spiritului. Voi asista cum magnificul Spirit Divin invizibil se manifestă prin mine. Iar eu mă voi simţi liber, făcând ireproşabil ce îmi ordonă Superiorul, având deplină încredere că e bine să-L urmez în toate. Voi avea mereu prilejuri de bucurie în acţiune, şi de fericire în inacţiune.
Când gândeşti, imaginile ţi se înfăţişează pe un ecran mental aflat, să zicem, la 20-30 cm în faţa ochilor minţii, deci aproape. În schimb, când te scufunzi în Conştiinţă, ea se întinde până la orizont, este un spaţiu nesfârşit, în care intră totul (gânduri, emoţii, senzaţii). Cuprinzi totul în tine şi vederea nu îţi mai este obturată de acel ecran cu gânduri care ţi se vâră în faţă.
Ochii minţii se comportă ca nişte ochi fizici. Când te concentrezi pe o imagine, ochii se focalizează spre centru, unde se află imaginea. Dar dacă te străduieşti să îţi DEFOCALIZEZI privirea internă, atunci vei privi PRIN acea imagine, spre depărtare (ca la stereograme). Orice gând îţi produce neapărat şi o imagine sau mai multe în şir. Propune-ţi să nu te mai atragă acestea, ci să rămâi cu privirea în depărtare.
Acest fapt îţi va produce plăcere, pentru că te vei simţi de neatins, superior, mai presus de gânduri. Şi chiar este o stare de vibraţie uşor superioară stării de concentrare mentală. Când vreun gând insistent te va atrage spre el, vei simţi o mică neplăcere, din cauza coborârii vibraţiei. Deci e mai plăcut să te menţii deasupra gândurilor, o plăcere naturală pe care abia ai descoperit-o...
Stereogramă Trandafir galben
Priveşte de la 40 cm cu ochii relaxaţi, adică focalizaţi în depărtare, iar trandafirul galben se va ivi în relief, detaşat de fond.
Căutătorule de adevăr!
Lasă deoparte tot ce ai învăţat de la alţii, toate metodele şi definiţiile! Rămâi acum doar cu tine şi gândurile tale!
Fii onest şi recunoaşte că, la urma urmelor, adevărul despre eliberarea ta spirituală este că:
- Nu poţi defini CE anume vrei să eliberezi din tine.
- Nu poţi spune CINE vrea să elibereze acel ceva.
Cine sau ce trebuie eliberat? Cine sau ce vrea să elibereze? Eşti blocat. Acum eşti sincer şi profund, faţă în faţă cu adevărul. Rămâi în această sfântă neputinţă!
După atâţia ani de spiritualitate, ai ajuns la adevăratul început. Când nu ştii ce vrei. Spui că vrei eliberarea. Dar a CUI din CE? Rămâi în această sfântă neînţelegere!
Simţi că există un potenţial încătuşat. Simţi că se va descătuşa prin tine. În propria minte, tu eşti doar Simţirea şi nimic altceva: simpla percepţie. Şi ce este acel potenţial încă nemanifestat? O percepţie completă, a întregii Realităţi. Deci percepţia vrea o percepţie nemărginită. Aha! Rămâi în această sfântă percepţie!
Trebuie să munceşti până în ultima zi de viaţă împotriva ego-ului, neştiind dacă acest efort spiritual îţi va aduce vreun beneficiu. Dacă poţi trăi cu gândul ăsta, eşti deja mântuit!
Când, vreodată, te vei Trezi spiritual, să ştii că e doar Graţia Divină, nu e meritul muncii tale spirituale. Dacă poţi trăi cu gândul ăsta, eşti deja mântuit!
După iluminare, vei lucra zilnic cu tine însuţi ca să păstrezi fericirea cerească, fără de care nimic lumesc nu te va mai satisface. Dacă poţi trăi cu gândul ăsta, eşti deja mântuit!
Vei muri neluând cu tine nimic, nici victoria împotriva ego-ului, nici lumina metafizică, nici eliberarea de minte – toate astea sunt la fel de efemere şi iluzorii ca cel care le-a trăit. Cele mai preţioase experienţe vor rămâne Divinului. Tu ai să dispari definitiv, ca un abur ce eşti... Dacă poţi trăi cu gândul ăsta, eşti deja mântuit!
Pentru ca omul să poată întâlni Spiritul, trebuie redus voltajul. Diferenţa este imensă. Oricum, Spiritul va face toate eforturile să-şi reducă vibraţia. Problema este ca ego-ul să şi-o ridice. Atunci, un prim contact ar fi posibil în condiţii de siguranţă.
Dar este ego-ul în pericol? El se simte în pericol întotdeauna când pierde controlul. Iar Trezirea tocmai pierderea controlului înseamnă. În unele cazuri nefericite, omul a ajuns la psihiatrie după un episod iluminatoriu. Asta ne arată că Spiritul nu a fost suficient de prevăzător, iar ego-ul s-a ars, fiind imatur încă.
«Iluminarea este viaţa obişnuită trăită în pace absolută, ştiind că tu nu eşti o entitate separată, ci totalitatea vieţii. Asta e tot. Iluminarea nu este o experienţă spirituală. Este o experienţă fizică, chiar una dureroasă. Vei vedea cum corpul începe să freamete când creierul ţi se decuplează de la toate acele credinţe şi idei anterioare. Când părerile ţi se năruiesc una după alta, trupul simte asta. De aceea îmi scrieţi: „Cesar, nu ştiu ce se petrece. Pierd controlul!” Nu pierzi controlul, ci n-ai avut niciodată control. Pentru că tu n-ai existat niciodată. „Am atacuri de panică!” Bine-ai venit la bord! „Mă simt bolnav, obosit!” Vezi, lumea ta se prăbuşeşte, iar corpul experimentează asta.» ~ Cesar Teruel
< Sus >
Răzvan A. Petre
17 februarie
2020