<  Înapoi la Iluminare prin Neo-advaita


Iluminaţi Neo-advaita: HALINA PYTLASINSKA

traduceri de Răzvan-Alexandru Petre

halina pytlasinska
Halina Pytlasinska, iluminată "neo-advaita"

web  Website

youtube  Halina Pytlasinska interviu video cu transcriptul (engleză)

ESEURI TRADUSE

Valul nu este separat de ocean red Lumea fără „mine” red Limbajul dualist red Un sens intuit red Eliberarea

VACUITATEA red Totul este perspectivă - există doar eliberare red Calitate versus cantitate red Anarhie în loc de autoritate

LIBERTATEA red Libertatea este iubire necondiţionată  red Viaţa este Dumnezeu în travesti red Libertate 


Valul nu este separat de ocean

Există dorinţa ardentă de a exprima sentimentul fiinţei care a apărut atunci când noţiunea de identitate-de-sine mi-a dispărut în urmă cu câţiva ani. Nu mă mai văd ca un individ separat care trăieşte într-o lume de obiecte separate, ci mă simt, mai degrabă, ca un val aparţinând unicului ocean de energie. Viziunea non-dualistă asupra lumii a înlocuit mult mai mica identitate-de-sine avută anterior. Renunţarea la conceptul de a fi un sine separat a provocat o expansiune energetică din limitele corpului spre exterior către orice. O bucurie şi o uimire ca a copilului a înlocuit criticismul adultului. Cumva, se recunoaşte faptul că esenţa vieţii este o singură unitate.

 

Lumea fără „mine”

Nu mai există un „eu” localizat care priveşte şi percepe lumea. Există doar vederea şi simţirea. Este dificil a se construi o comunicare fără a folosi cuvântul „eu” sau „aceasta este perspectiva mea” sau „mi se întâmplă mie”. Toate acestea sunt afirmaţii incorecte, deoarece nu mai există un „eu”. Lumea continuă ca înainte, cu mişcare şi activitate, dar acum există o perspectivă care este dincolo de povestea „eului”, există o viaţă intensă în lume fără „mine”.

 

Limbajul dualist

Limbajul şi gândirea sunt o parte intrinsecă a visului dualist al separării. O perspectivă non-dualistă este imposibil de exprimat în cuvinte, deoarece limbajul este, prin natura sa, dualist. Limba poate sugera sau descrie aspecte ale vieţii, cum ar fi să mănânci o portocală. Descrierea gustului şi a texturii poate transmite experienţa, dar nu va putea niciodată înlocui mâncatul obiectului real.

Pe măsură ce am crescut învăţând să folosesc limbajul şi raţiunea din emisfera stângă a creierului, a apărut o schimbare de la sentimentul intuit al fiinţării la lumea gândirii, analizei şi etichetării. “Eu” s-a dezvoltat şi a devenit spectator şi organizator.

Există amintiri din copilărie despre confuzia cu care mi-am preluat rolul în lume. Pe măsură ce simţul egotic se dezvolta, am uitat ce înseamnă „a fi” şi m-am mutat în “a face” şi “a controla” lumea exterioară imaginată a obiectelor separate. Am uitat unitatea care există.

Intelectul din creierul stâng nu poate înţelege imaginea mai largă a vieţii, dar tot încearcă să vadă viaţa ca şi cum ar fi doar informaţie, este ca şi cum ai încerca să bagi Europa într-o ceaşcă. Ca adult, am ajuns să definesc lumea prin gând, aşa cum spunea Descartes: „Gândesc, aşadar, exist”. În loc să văd că gândurile apar şi dispar, mi-am imaginat că există un proprietar al tuturor acestor gânduri. Mă identificasem cu „cititorul de ştiri” din capul meu. Prin favorizarea gândirii, m-am deconectat de la adâncimea şi lărgimea Vieţii care sunt - am crezut că sunt o prizonieră în corp, deconectată de lumea de afară. Am renunţat la intuiţia conştiinţei unice pe măsură ce am devenit un observator al vieţii.

 

Un sens intuit

Trecerea către o perspectivă non-dualistă m-a adus înapoi la un mod de a fi preverbal, ca al copilului. Este recuperarea identităţii infinite.

Deşi povestea personajului continuă ca înainte, odată ce identificarea cu ego-ul a încetat, există un sentiment mereu prezent de bucurie şi sărbătoare. Este ca şi cum s-ar face dragoste continuu, deoarece viaţa are o calitate spontană inerentă prin care totul este nou şi proaspăt. Există sentimentul că esenţa vieţii este iubirea necondiţionată. Totul este o unitate şi cealaltă parte a acestei lumi materiale este energia nevăzută din care este emanată. Această energie infinită nevăzută şi nelimitată este ceea ce sunt. Lumea materiei izvorăşte din nevăzut ca o hologramă.

Perspectiva non-dualistă este mai degrabă intuită decât înţeleasă intelectual. Deoarece societatea noastră favorizează o perspectivă intelectuală, această viziune non-dualistă mai vastă este trecută cu vederea. Este perspectiva ce aparţine în mod tradiţional înţelepciunii spirituale. Mai ales în Occident, tradiţia religioasă a separat spiritul şi materia, corpul şi mintea. Intelectual, am încorporat acest sentiment natural de a fi ca spirit şi ne-am imaginat că aparţine unui tărâm superior, undeva inaccesibil şi de neatins. Uneori, unii indivizi au revendicat aceste cunoştinţe spirituale ca o modalitate de a exercita puterea asupra altora.

Odată cu această schimbare de perspectivă, am dezvoltat un interes pentru activitatea oamenilor de ştiinţă care consideră că conştiinţa nu este limitată şi nici produsă de creier. Un alt cuvânt pentru conştiinţă ar putea fi conştienţa non-locală şi ea este temelia întregii fiinţe.

Sir James Jeans, fizicianul, astronomul şi matematicianul, a exprimat odată natura unităţii noastre subiacente spunând că: „Aparenţa fenomenală este că am fi indivizi care îşi duc existenţe separate în spaţiu şi timp, în timp ce în realitatea mai profundă, dincolo de spaţiu şi timp, am putea fi cu toţii membrii unui singur corp.”

O conştientizare extinsă a identităţii vizează „amintirea” sau reasamblarea întregului.

Aşadar, munca mea este a descrie lumea inefabilă invizibilă care suntem.

Pare a fi un paradox al intimităţii - căci înţelegerile interioare profunde pe care le consideram anterior personale au devenit universale - în realitate nu există interior şi exterior - există doar fiinţă.

 

Eliberarea

Viziunea non-dualistă extinde cunoaşterea dincolo de o perspectivă academică şi raţională sau newtoniană. Există o libertate vastă dincolo de percepţia noastră actuală limitată despre ceea ce suntem. Deşi pot exista implicaţii pentru cercetare, pentru terapie şi pentru toate structurile noastre sociale, nu este vorba despre schimbarea sau manipularea a ceva printr-o capacitate intelectuală tradiţională, ci este vorba despre a înţelege viaţa fiind-o. Acesta este un mod de a păşi în marea lume infinită dincolo de poveştile noastre în timp. Este vorba de a fi în mister, mai degrabă decât de a fi în cunoaştere.

< Sus >


 

VACUITATEA

Înainte de a înceta identificarea egotică, înainte de a-l întâlni pe Tony Parsons, exista multă strădanie şi căutare a întregului, tânjind după Acasă. Halina a căutat mult prin muncă: consilier terapeutic şi activitatea de actriţă şi cântăreaţă.

Pregătirea pentru a deveni actor nu a fost o alegere logică şi nu avea sens atunci. Nu mi-am dat seama atunci că era vorba de dorul de Unitate, de Fiinţă sau Infinit. Cunoscând alţi actori şi muzicieni, am văzut o dorinţă similară de a se exprima şi crea. Nu părea important să joc un anumit rol sau să cânt o melodie anume, ci era mai mult acel spaţiu gol care se desfăşura, faptul că găseam spaţiul creativ şi nu atât produsul.

În mod similar, consilierii, atunci când lucrează bine, intră într-un spaţiu impersonal şi îşi pot pierde temporar identitatea-de-sine. Acest mediu impersonal pare a fi un spaţiu de vindecare pentru client şi consilier.

Creativitatea este o caracteristică înnăscută a Fiinţei. Este impersonală şi apare spontan. Când există o identitate-de-sine separată, există şi convingerea că creativitatea este „a mea”. Acest lucru poate duce la neplăceri. Posesorul solicită aprobarea celorlalţi pentru „creaţia lui”. Strădania sau efortul personal, de fapt, se pare că stau în calea creativităţii. Cu toţii putem să suferim de blocajul de inspiraţie al scriitorilor dacă ne străduim prea mult.

 

Totul este perspectivă - există doar eliberare

Societatea oferă creativităţii statutul de celebritate, lăudată ca străduinţă personală şi prelucrată ca produs comercial. Avem vedete de la Hollywood şi muzicieni celebri, oameni de afaceri înstăriţi pe care îi admirăm. Succesul şi profitul material a devenit ţinta, în timp ce trecem cu vederea puterea absolută a vacuităţii fiinţei. A fi acest vid este libertatea Absolută.

Nu ne putem retrage niciodată din starea de „fiinţă”, dar sistemele noastre de credinţe pot da naştere sentimentului de separare. Gândul separării dă naştere fricii. Această nelinişte induce suplimentar gândul care întăreşte sentimentul de separare, gândul că trebuie să căutăm o decizie bine gândită pentru dilema separării. Astfel continuă marele ciclu comportamental de obişnuinţe.

Ceea ce tu eşti este frumuseţea tăcută şi infinită, sursa a tot. Spunând că această frumuseţe este Dumnezeu de Care suntem despărţiţi este un mod de a ne crede separaţi de sursa vieţii, de viaţa însăşi. Am atribuit un statut sfânt de neatins pentru ceea ce suntem.

Spaţiul creator este vacuitatea şi tăcerea nelimitată, fiind frumuseţea din spatele apusului de soare. Când „eu” nu sunt, atunci există doar „fiinţa”. Se poate spune că un actor are o anumită prezenţă, dar nimeni nu o poate deţine: există doar Prezenţa.

 

Calitate versus cantitate

Funcţia gândirii a ajuns să domine cultura occidentală. Dacă nu putem cuantifica ceva, avem tendinţa de a nega faptul că există. Oamenii de ştiinţă încearcă să cuantifice viaţa, găsind o ecuaţie matematică sau o formulă care să explice viaţa logic. Dar viaţa nu este logică şi nu poate fi înţeleasă în acest fel.

Viaţa nu poate fi calculată, dar calculul poate apărea în viaţă. Inventatorul calculului a căutat să descrie viaţa în cuvinte, dar acest lucru este imposibil. Ne-am identificat cu gândul şi dorim să etichetăm totul. Fiinţa nu poate fi deţinută sau cunoscută prin gândire; dar, în viaţă, apar gânduri.

Gândind despre viaţă, am încercat să transformăm totul „din exterior, spre interior”, motiv pentru care explorarea non-dualităţii este numită „din interior, spre exterior”, deoarece este o schimbare perceptivă şi energetică de la „a fi eu” la „a Fi”.

În mod ironic, după ce această schimbare are loc, atunci se vede că “a fi eu” şi “a Fi” sunt acelaşi lucru şi că nu a existat niciodată o separare, Fiinţa a fost mereu acolo! Nu există decât liniştea infinită. Calitatea „Fiinţei” poate fi sesizată sau simţită, dar nu poate fi gândită.

 

Anarhie în loc de autoritate

În occident, super-ego-ul sau id-ul guvernează şi figura autorităţii din capul nostru ne ţine sub control. Este un mod mai degrabă paranoic de a fi, în care visul separării ne face să ne îngrijorăm că trebuie să controlăm viaţa, să controlăm sălbăticia ca să nu ne distrugă. Odată cu apariţia încălzirii globale, începem să vedem ironia acestei poziţii. Dorinţa de control ne slăbeşte şi ne decuplează. Perspectiva non-dualistă sau, simplu spus, Fiinţarea are calitatea intimităţii Absolute - totul este Unitate şi nu mai există experienţa de a fi rupt de viaţă. Puterea nu aparţine unei persoane, deoarece nu există nicio persoană.

Sistemul de învăţământ manifestă ideea de autoritate care persistă în cultura noastră. A devenit un sistem de autoritate şi posedare a cunoştinţelor. Suntem încurajaţi să căutăm în afara noastră cunoştinţe şi autoritate, şi trebuie să fim acreditaţi de sistem prin rezultatele examenelor şi prin comparaţia cu colegii noştri. Sistemul bazat pe persoană nu încurajează diversitatea unică. Inovatorii trebuie să lupte pentru ca originalitatea lor creativă să fie acceptată de sistem, care se păstrează neschimbat.

Numele acestui site este paradoxal (nonduality.info - n.tr.): informaţii despre non-dualitate - de fapt nu există nicio informaţie în afară de ceea ce eşti deja. Eşti deja „Fiinţă” perfectă.

< Sus >


 

LIBERTATEA

Eliberarea este termenul cel mai comun din jargonul spiritual folosit de oamenii care caută iluminarea. Am ajuns să nu am încredere în acest cuvânt, deoarece vine cu noţiunea de a trăi într-o stare „beatifică”, fără durere. Este un ideal intelectual înalt care pare rece şi steril şi face parte, în esenţă, din efortul de a încerca să evadezi din povestea eului.

Mitul iluminării promite că lumea, cu toate dificultăţile şi neplăcerile sale, nu va mai durea. Acest lucru nu se întâmplă, povestea fără eu nu merge întotdeauna aşa cum îşi doreşte ego-ul şi are la fel de multă durere. Povestea capătă totuşi o calitate mai pură, devine ca un strat diafan deasupra Iubirii, fundamentul vieţii. Ţesătura translucidă a tuturor aparenţelor este, de asemenea, infinitul deghizat.

Cuvântul libertate pare mai puţin alterat. Pentru a vorbi despre libertatea absolută, aproape că trebuie să redefinim sensul cuvântului libertate sau, cel puţin, să analizăm idealurile care s-au dezvoltat în jurul său. Opinia noastră despre libertate a fost pătată de noţiunea de câştig personal sau politic. Libertatea politică este ceva pentru care trebuie să lupţi, oamenii luptă împotriva tiraniei şi a opresiunii.

Libertatea infinită înseamnă să-ţi aminteşti că eşti iubire. Cunoscând asta, toate cealaltă cunoaştere este anulată. Tot ceea ce există a primit libertatea de a se exprima şi totul este o expresie sau un aspect al iubirii, chiar ura, războiul, abuzul, lăcomia, invidia, etc. Nu aceasta caută individul.

Libertatea este aici şi acum şi în jurul ei se găseşte realitatea în care trăim, dar individul nu o recunoaşte, deoarece aşteaptă să găsească o utopie complet diferită, ceva precum libertatea personală.

Persoana se uită în interior şi găseşte greşeala şi apoi se uită la lume şi găseşte nenumărate defecte şi la ea. Libertatea vede lumea aşa cum este, cu toată durerea şi suferinţa aparentă, dar având sentimentul că aceasta nu este un mare experiment greşit, că nu trăim într-o greşeală. Individul separat este un critic. Asta nu înseamnă că nu poate exista niciodată judecată şi răspuns la evenimentele din poveste.

Libertatea divină este libertatea de tirania de a gândi că eşti separat. Această libertate cuprinde tot ceea ce are o realitate pământească, aspră. Libertatea reală nu este un ideal sau gând, tot astfel cum iubirea reală nu este fantezia iubirii neîmpărtăşite. Libertatea este un simţ al umorului cu care observi neobrăzarea eternului.

Libertatea este iubire necondiţionată

Iubirea necondiţionată este forţa vitală a tuturor. Toate tipurile de muzică au voie să fie cântate, nu doar sonatele romantice, ci şi muzica ce te înfioară de groază. Iubirea necondiţionată nu face discriminări. Nu este ca acea umbră de iubire pe care o împărtăşesc oamenii. Divizând viaţa în bucăţi mai mici, individul consideră că poate poseda dragostea, că are o resursă finită în interior din care oferă când vrea el. Lumea nu este divizată chiar aşa. Dragostea necondiţionată este puterea magnifică a universului care ne-ar putea şterge pe toţi cât ai clipi.

Viaţa este Dumnezeu în travesti

Dar este mai mult decât creatorul sau distrugătorul - aceste cuvinte încearcă să descrie lumea ca nefiind separată de energia creatoare. Dacă infinitul este ca un actor îmbrăcat pentru un rol, o fiinţă umană este costumul şi scena. Lumea noastră este nimicul îmbrăcat în ceva. Noi suntem muzica, instrumentul şi muzicianul.

Libertate

Când identitatea egotică încetează, atunci se vede unitatea care este viaţa.

Pentru sugari nu există niciun concept de „eu” şi nu există lume în afară. Apoi apare un sentiment de separare şi se dezvoltă conştiinţa-de-sine. Ca adult, simţi o cruntă îndoială şi te simţi incomplet. Cauţi şi tânjeşti după întregire. Prin identificarea excesivă cu gândul, ai omissă fii viaţa”, ca şi cum ai fi pierdut paradisul.

Conştiinţa sau conştienţa este impersonală. Ceea ce eşti este esenţa şi sursa acestei lumi a materiei şi a tot ceea ce este în ea. Eliberarea este o schimbare energetică de la „a fi eu” la „a fi”.

Toate sunt doar perspective - nu există decât eliberare.

Acest mesaj este simplu şi obişnuit, nu este nicăieri de mers şi nimic de făcut. Tu eşti deja ceea ce cauţi. Nu există un sine separat. Eşti Conştiinţa care pare a fi povestea din perspectiva unui individ.

< Sus >

Răzvan A. Petre
 8 iulie 2020