Înţelepciunea divină a misticului Marius Ghidel (07)

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - VIII - ORDINEA DIVINĂ

ÎNTREBARE:
Gandhi a murit violent, ca si Iisus, pentru că au fost amândoi RĂZBOINICI ai Luminii? Pentru un războinic, moartea cea mai demnă este în luptă, nu în patul de suferință...

RĂSPUNS:
Când se face un act prin care se intervine în Ordinea divină, într-un fel oarecare, urmeaza moartea, cu atat mai grea cu cât intervenția în voia Domnului este mai mare. Când vrem să intervenim, să ne ajutăm sau să ajutăm, când ceva ni se pare că este de vindecat, este un act de forțare a voii divine. Este voia mea peste voia Lui și atunci, chiar dacă vom obține un rezultat de moment, lucrurile vor reveni de la locul în care am intervenit și își vor continua cursul divin în mod implacabil. Durerea a venit ca să ne scadă orgoliul, dacă noi vindecăm boala, adica efectul, ea va urca pe un nivel superior pentru că nu am rezolvat cauza, care era eu mai presus de toate. Și, în plus, intervenția noastră va trebui platită la nivelul cu care a fost blocată voința divină. Apoi, oricum se va face voia Sa, iar noi rămânem cu pedeapsa pentru îndrăzneală. Domnul Iisus a vrut să ceară Tatălui să îi ia cupa aceea de durere, dar si-a dat seama că nimic, dar nimic din ce se întamplă în afară nu poate fi schimbat. Și atunci a acceptat și a spus: În mâinile Tale, Doamne,îmi încredintez sufletul. Deci: voia Ta este întotdeauna bună și dreaptă. Noi credem că prin intervenție rezolvăm ceva, dar doar ne luăm o pedeapsă în plus. De ce? Pentru că ceea ce vine din față, este scăderea divină, la alegerile noastre, de care avem nevoie pentru vindecarea sufletului. De aceea, ele sunt numai voia Lui, si la orice ni se întamplă nu putem reacționa decât prin acceptare. Singurul loc unde putem schimba ceva, este la noi, nu la viață, nu la lume, nu la oameni. Acolo se întâmplă doar consecințele alegerilor noastre și nu sunt în puterea noastră, ci numai a Lui. Cand cineva vine și îți face o răutate, el vine de la Dumnezeu, care l-a trimis special ca să-ți scadă orgoliul. Este un Mesager al Cerului. nu te poți lupta cu el, și apoi a fost trimis ca să te ajute și să-ți dea viață și sănătate. Dacă lupți și te aperi, vei urca pe un nivel superior de suferință. Înseamnă că nu accepți purifcarea prin oameni, și atunci va trebui să fii micșorat cu forța. Dar Domnul Iisus a înțeles că a venit pe lume ca un trimis al Domnului ca să scape oamenii de păcat. Și lucrul acesta avea un preț. Uneori era ca un om, alteori acționa ca însuși divinul. Dar intervenția sa, ca o voie divină, împreună cu moartea sa, ca o voie divină, aparțin toate voii supreme. Deci când cineva face o greșeală și primește o pedeapsă de Sus, toate sunt în interiorul voii dumnezeiești. Și cel care este căzut, și cel care îl pedepsește, ambii sunt în interiorul voii divine. Și faptul că ție îți ia mintea și vei greși, este îîngăduit de El ca să greșești, ca să înveți. Ți se dau lecții când crezi că tu ești cel care voiește. Când ajungi la această înțelegere, când opusele sunt egale, atunci devii doar Privitorul, și ai ieșit din dualitate. Și tu nu mai ești niciunde. Este o stare de eliberare divină. O fericire de necrezut. Apoi lucrurile doar se întâmplă, și ce contează cum sunt... bine și rău, Împarte doar egoul. Dar întotdeauna Adevărul este dincolo de bine și rău, dincolo de eu. Când ajungi la această stare în care opusele le vezi egale, este cea mai mai mare bucurie, și orice ți se întâmplă este indiferent, când greșești, este o formă pe care o ia El, și ce frumos este dansul Lui! Atunci înțelegi că greșeala ta și atacul celui din față, sunt tot El. Atunci binele și răul nu mai există, iar tu... nu îți mai vine să pui nicio întrebare, și nu mai simti că este ceva de făcut sau de vindecat. Și lucrurile doar sunt, și peste tot și în toate este doar El. El este cel care ajută, El este cel care suferă și este prigonit. Când tu nu mai ești niciunde, atunci numai Domnul este. În clipa aceea, când nu mai vezi niciun rău sau vinovat în lume, și nimic nu te mai nemulțumeste, nimic nu te înjosește, atunci ai atins raiul. Dar dacă nu atingem această stare aici, nu o vom avea nici dincolo. Acesta este prețul ENORM. Noi, clipă de clipă, ne jucăm aici veșnicia. Iar când punem o întrebare în care alegem un bine față de un rău, greșim, pentru că ambele pozitii sunt tot El. Și atunci nu facem decât să ne întărim egoul, și așa apare vrajba, nemulțumirea, ura, supărarea. De aceea ni s-a spus: nu împărțiți în bine și rău, că veți suferi. Când cineva alege un bine, va veni la el și opusul în mod automat. De fapt, când apar întrebări din acestea, ce este bine, ce este rău, egoul nu dorește decât să se hrănească cu durere. Dar nu sunt de folos. Este pierdere de liniște. Și atâta timp cât vom privi lumea dual, ea va exista în forma aceasta. Dar când nu mai credem că este ceva de făcut, de obținut sau de atins, și doar permitem vieții să fie cum vrea ea, atunci va veni un moment când ne vom pierde și pe noi. Atunci dispare orice întrebare, ne vom simți plini și întregi, și fără nicio lipsă. Atunci devenim El. Doar El.

Mulțumiri doamnei Andra Dugunoi pentru întrebare.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - IX - ADEVĂRUL

ÎNTREBARE:
Aș avea milioane de întrebări să vă pun ... una ar fi despre reîncarnare... când eram copil aveam așa, în subconștient, ideea că am mai trăit cândva. Urmărind interviurile dvs, am avut impresia că ați confirmat că există reîncarnare.

RĂSPUNS:
Știți cum este? Când atingem liniștea adâncă, și nu mai vedem niciun rău sau vinovați în afară pentru că suntem total desprinși, și avem conștiința că suntem o ființă a cerului și nu aparținem pământului nici un pic, și când nu ne supărăm și nu reacționăm când cineva ne deranjează sau ne înjosește, atunci vom afla fiecare Taina. Și credeți-mă. este ceva de necrezut! Pare greu, dar este foarte simplu: trebuie mereu să ne lăsăm pe noi, și să restrângem continuu importanța corpului. Să nu căutăm mai mult bine pentru sine, și să ne dăm binele celorlalți. Să nu vrem mai multe sastisfacții, să nu vrem. Mereu sa fim atenți să nu vrem mai mult. Să facem loc unde să intre Miracolul. Ori pentru noi asta este viața: a ne bucura cu simțurile. Dar nu este așa. Asta de fapt ne ia viata, pentru că plăcerile peste nevoi ne consumă energia vitală. De aceea fără această lepădare de sine desăvârșită, noi nu vom atinge Împărăția cerului. Când ne preocupăm numai de uman ș lumesc, noi pierdem viață. Câștigăm Iubire, adică energie ascensională, numai când sacrificăm ceva din noi. Când iei mai mult decât îți trebuie, pierzi viață, când dai, o câștigi. Necazurile și bolile sunt mecanisme divine de scădere a îndreptățirii de sine. Deci până nu ne golim de eu, nu putem cunoaște adevărata viață și nici înțelege sau accepta unele lucruri. Viața religiilor a fost marcată mult și de interese sociale, economice, politice, de tradiții. Dacă dai un răspuns la această întrebare, cel care are criterii mentale, și nu s-a golit de sine, va respinge oricum tot ce spui, și se va revolta. Numai cel care nu caută ale sale, și iubește totul și iartă totul, numai acela cunoaște Adevărul. Dar cel care nu vrea să-și lase binele, stabilitatea, bogăția, belșugul, siguranța vieții, fericirile simțurilor, acela are legătura cu Dumnezeu tăiată. TĂIATĂ. Când cineva își face toate gusturile și plăcerile, Domnul nu este cu el. Când noi vrem lumea, Domnul pleacă de la noi. Noi suntem răi și agresivi pentru că El nu mai este în inima noastră, și de aceea nu mai avem iubire. Suntem fără inimă, nemiloși și cruzi. Când nu mai Iubim, El nu mai este cu noi. Și dacă atacăm, am devenit deja diavoli. Iubirea NU ATACĂ NICIODATĂ în nicun fel. Ea doar acceptă. Asta se vede prin faptul că nu mai poate iubi și de aceea REACTIONEAZĂ VIOLENT. El raportează totul la o părere făcută absolută. Dar dacă ar fi continuu numai iubire, și ar fi supus și înfrânt cu inima, ca o CÂRPĂ, ar afla Adevărul. Dar nu ar mai putea reacționa. Dacă cineva se revoltă, Dumnezeu nu este cu el. Iubirea lasă loc la toate să existe. Adevărul nu are nevoie să se lupte. Când te lupți, nu este adevărat ce spui. Dar mereu trebuie să fii atent să nu vrei mai mult, ca să rămâi pe Cale, pentru că oricând se poate pierde această Grație, la cea mai mică lăcomie de viață. Noi nu câștigul ar trebui să-l căutam, ci LIPSA lui. Cănd omului î este bine și are tot ce vrea, nu îl interesează Dumnezeu și Iubirea. Dar omenirea merge acum spre primordialitatea materiei, a corpului, a plăcerilor simțurilor, și de aceea îi moare sufletul. Și din această cauză ea atrage fenomene divine foarte puternice de distrugere a orgoliului omenesc. Când cineva luptă și se apără pentru mai mult binele său, pentru liniștea sa, a devenit cel care zice: EU și numai EU mai presus de toate, a devenit diavol. Și nu își dă seama, dar dacă cineva atentează la comoditățile și stabilitatea sa, ori linistea lui, VA REACȚIONA VIOLENT. Prezența violenței este prezența diavolului. Dar nu știe. Doamne, mi-ai dat o zi de bine? Ai uitat de mine? Dar acestă reacție înseamnă că a devenit diavol. Ființa divină din noi nu știe decât să Iubească. Când ești smerit și nu te interesează mai mult și mai bine pentru tine, atunci Dumnezeu îți va da tot ce visezi fără să ceri. Nu lumea trebuie să o dorești, ci desprinderea de ea. Dar dacă vrem ceva cu voia noastră, ne lasă singuri. De aceea, când vrem lumea, vrem durere. Și o vom avea. De ce? Pentru că acolo unde este un ego, va fi și un adevrsar. Și când noi dorim ceva mai mult din lumea acesta, El ni se va opune cu o forță mai mare decât dorința noastră! Nu poți fi fericit când vrei lumea, pentru că totul în ea nu durează, este impermanent, și când o fericire se termină, vei lupta pentru o altă fericireș tot așa de trecătoare și mereu vei fi nemulțumit și mereu vei suferi. Nu asta este viața. Nu avea asteptări, mereu cedează și renunță la tine, și atunci Soarele divin va veni și în sufletul tău. Dar dacă vrei fericirile trecătoare ale vieții, vei suferi veșnic, și acesta este iadul de dincolo. Dacă nu vrei lumea, vrei raiul. Și este o nebunie, să vrei ceva care nu durează și îți aduce imediat suferința. Când oamenii trăiesc așa, toată viața lor este zadarnică. Pot să aibă tot ce vor aici, dar dincolo nu ai ce să posezi, și toate nu înseamnă decât NIMIC. Tu ai venit aici ca să dăruiești mai multă Iubire din prea plinul tău, și să te apropii astfel mai mult de Creator. Nu ai venit să câștigi ceva din lumea aceasta. Vei pierde tot ce consideri tu că este prețios. Ci invers: ai venit SĂ NU CÂȘTIGI NIMIC din ea. Atunci ai câștigat cea mai mare comoară în cer și pe pământ: IUBIREA. Toate ființele de Sus de la prag continuu aduc slavă Domnului și Îi arată dragostea lor, continuu. Cum am văzut acel pitic pe bicicletă, dincolo de prag, în supa de fericire, care atunci când pedala, farul bicicletei se aprindea, dar când se oprea, se oprea și Lumina. Deci PEDALEAZĂ, PEDALEAZĂ!

INTERLOCUTOR:
Am înțeles perfect ceea ce spuneți și îmi place atât de mult să vă ascult și să vă citesc pentru că îmi confirmati toate gândurile mele - pe care acum îmi dau seama că erau corecte. Avețti dreptate... de fapt, este foarte simplu, trebuie să iubim și sș dșruim necondiționat, se poate face un exercițiu simplu, eu una l-am făcut de multe ori, dăruind iubire și înțelegere poți schimba mulți oameni în jurul tău iar tu ai o stare de fericire și împăcare. Dar dacă devii răzbunător și îți cauți eul - așa cum ne spuneți - într-adevăr în interior ai parcă ceva negativ, o senzație puternică de apăsare și neliniște, se declanșează acel diavol.

Mulțumiri dnei Ildiko Gross pentru discuția avută.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - X - SALVAREA SUFLETULUI

INTERLOCUTOR:
Este atât de greuuuuuu. La secundă sunt ispitită. Nu am două minute legate fără să nu am un atac, o ispită. Este așa de greuu. Le văd încercările cum vin pe banda rulantă, pic testele date, îmi dau seama și îmi pare rău, îmi propun să reușesc data următoare dar iar pic testul.. Este atât de greu, mai citesc din cartea dvs, dle Marius, și mă mai ridic un pic, dar să știți că pentru muritorii de rând, veniți cu valiza plină de frică, orgoliu, exemple negative, programe autodistructive din familie și din jur, este o biciuire constantă, o luptă continuă și cu mici și insignifiante reușite față de cum ar trebui sa fim. Undeva, scufundat în adânc, simt firul de nisip al spiritului meu care țipă să mă întorc la El, dar e un perete atât de gros care ne desparte și frica asta ticăloasă care s-a cuibărit bine în mine, atașamentul, mândria.... atât de greu sunt de clintit din mine... Atât de greuuuuuu

RĂSPUNS:
Trebuie doar să înţelegem avantajul şi pierderea. Dacă noi ne retragem, atunci El va fi cu noi imediat şi vom reuşi în toate şi vom fi INSPIRAŢI în tot ce întreprindem. Şi ce important este să fie El cu tine! Poate vom crede că noi am reuşit datorită calităţilor noastre, dar nu ştim că doar prezenţa Lui este împlinirea din faţă. Dar dacă Îi facem loc să vină în sufletul nostru, tot ce facem va fi o mulţumire. Dar dacă facem numai voia noastră, noi nu vom realiza nimic şi toate ni se vor opune, și vom pierde mereu. Atunci, la ce folos să ne umplem de îndreptăţire de sine, de orgoliu şi infatuare? De ce să vrem să pierdem tot timpul? Nu suntem interesaţi să ne facem voia noastră, ci numai voia Domnului. Numai când faci totul ca ceilalţi să fie fericiţi, vei fi şi tu fericit. Cineva, o viaţă întreagă a încercat să controleze totul, să îşi împăuneze voinţa. Pe moment, poate i s-a părut că el câştigă. Dar la moarte, toată forţa cu care el a judecat sau a chinuit oamenii i-a venit înapoi, şi i s-a împotrivit, şi viaţa nu l-a ajutat deloc. Şi aşa şi-a pierdut viaţa, fără şanse. Deci, când NU DAI ŞANSE vieţii, oamenilor, la sfârşit nici viaţa, nici oamenii nu îţi vor da şanse! Şi asta contează enorm. Ca în Harap Alb: şi dacă ai grijă egală de toate, şi acelaşi respect la infinit de tot ce te înconjoară, dar şi de oameni, indiferent cum sunt ei, atunci şi viaţa te va ajuta peste tot şi te va susţine, dar şi oamenii te vor iubi atât de mult cât îi iubeşti tu pe ei. Şi asta contează enorm. Întotdeauna ne vine din față ceea ce suntem noi. Exteriorul este doar întruparea interiorului nostru. Cum suntem în adânc, aşa se poartă şi viaţa cu noi, dar şi oamenii. Ce este în noi, ne vine din afară. Şi contează enorm! Ni se pare că este greu pentru că nu ştim consecinţele acţiunilor noastre. Dacă am şti, nu am mai greşi. Este doar o problemă de conştientizare a mecanismului prin care noi cădem din rai şi devenim diavoli, sau ne facem viaţa un rai. Dar dacă îl ştim, atunci vom vedea cum acţionează răul şi dacă el vede că îl ştii, nu mai poate acţiona. Ca să acţioneze, trebuie să nu-l vezi, să nu pui reflectorul pe el, să nu ştii cum face. Pentru că întotdeauna răul acţionează în ascuns. Dar când îţi explici mecanismul căderii din rai, sau ce este egoul ori sufletul divin din noi, şi cum acţionează, atunci vei vedea, şi este ca şi când erai orb, dar acum vezi. Şi merită efortul, pentru că este o economie de timp şi suferinţă, de energie şi bani. Dar toţi oamenii ne ajută să evoluăm. Totul este bine în lume aşa cum este! Peste tot este numai voia Lui.

INTERLOCUTOR:
Îmi salvați sufletul! Vă foarte mulțumesc!

Mulțumiri dnei Nicoleta Cireș pentru discuția prilejuită.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI - XI - VOIA DOMNULUI

INTERLOCUTOR:
Voia Domnului trebuie să fie si în noi. Că de-asta nu renunțăm la orgoliu, nu ne place smerenia, credem că facem noi totul, fără Dumnezeu... și, mai ales, unii cred că Dumnezeu nu vede. „Oare Cel ce a făcut ochiul nu vede? oare cel ce a făcut urechea nu aude? oare cel ce a făcut mintea nu știe gândurile?”

RĂSPUNS:
Ba da, vede, dar prin suferinţă evoluăm poate mai repede. De aceea nu putem să judecăm pe nimeni. Cineva care este poate păcătos și orgolios, şi este micşorat cu forţa, se poate să urce mai sus decât cineva care se păzeşte să nu greşească. Fiecare primeşte acele încercări care să-l împingă spre divin cât mai repede şi cât mai sus. Totul este bun în lume aşa cum este, pentru că oamenii sunt în zero continuu, cu durere sau fără durere, deci sunt în Iubire; atunci când înţelegem asta nu mai putem critica pe nimeni. Îţi dai seama? Fiecare are lecţia lui de învăţat şi este bună şi divină şi dreaptă așa cum este. Şi este absurd să intrăm peste el. Putem un singur lucru să facem: să vindecăm în noi ceea ce nu ne convine la el, pentru că el doar ne arată ce este în noi de vindecat. Omul care vine la tine, vine ca să-ţi arate ce este în tine. Noi nu vindecăm pe nimeni. Doar ei ne ajută să înţelegem cum suntem în adânc şi, când noi lăsăm armele jos, atunci exteriorul se schimbă. Iertarea este a lăsa noi armele jos. Atunci atacul din afară se opreşte. Nu e vorba că celălalt ne-a făcut ceva, ci că în noi sunt arme. Până nu renunţăm la ele, atacul din afară nu se opreşte, ci va urca pe nivele superioare, iar dacă rezistăm, luptăm sau ne apărăm va fi şi mai dureros. Pot fi necazuri sau boli. Un atac vine din afară ca să ne arate că acea răutate este întâi în noi şi singura soluţie ca să rezolvăm problema este să renunţăm noi la atac, la gândirea acuzatoare. Exteriorul doar ne oglindeşte. Chiar dacă omul este rău, pentru asta va suferi. Avem compasiune. Dar pentru noi este o imensă eliberare să nu mai vedem niciun rău în lume sau vinovaţi, pentru că tot ce vine din afară vine de la Domnul şi este bun şi drept, şi ne trebuie. Și doar ne arata cum suntem noi în ascuns. Când înţelegem că totul este bun aşa cum este, nu ne mai putem supăra pe nimic. Toate sunt doar mecanisme dumnezeieşti de scădere a orgoliului nostru. Dacă cineva are orgoliu, va fi scăzut, este calea lui, dar poate ajunge chiar mai sus decât noi, dacă după durerea pe care o şuferă va înţelege şi se va smeri profund. Nu ştim ce destin are fiecare. Doar să avem încredere că totul este în stăpânirea Lui şi nimic nu se face fără un rost şi de fapt fiecare face paşi spre Dumnezeire. Aşa cum poate el, cu durere sau fără durere. Când înţelegi asta, că în fiecare clipă totul este bun aşa cum vine, și nu este nimic de criticat și niciun motiv de nemulțumire, atunci apare o stare de eliberare şi fericire minunată. Şi nimic, nu te mai afectează, nimic nu te mai deranjează, indiferent cum sunt oamenii, toţi merg spre iubire. Şi atunci te cuprinde un simţământ de îngăduinţă maximă şi înţelegere. Şi nu e nevoie să intervenim în nimic. Doar să permitem vieţii să fie. Iubirea doar eliberează, oferă şi nu vrea nimic pentru sine, pentru că ea deja are totul. Suferim, dar şi asta este calea spre Dumnezeire si este mântuitoare. Toți oamenii ne ajută să evoluăm și sunt pentru noi TRIMIȘII DOMNULUI. Nu putem spune nimic despre Trimișii Cerului. Rolul lor este să ne salveze sufletul și fac asta în mod perfect.

Mulțumiri dnei Mihaela YB pentru tema abordată.

LEPĂDAREA DE SINE

Să nu lupți pentru mai mult binele tău, pentru dreptatea sau adevărul tău. Nu tu mai presus de toate, nu eu si numai eu. Când cineva reacționează, luptă sau se apară, s-a făcut pe loc dumnezeul său, adică a devenit diavol. Și nu simțim. Și se mânie și se înfurie, urăște și devine agresiv, si atacă. A făcut o breșă în câmpuri și a pătruns întunecatul, și îi va trebui mult timp ca să scape de el. Și atunci forțele cerului îi vor trimite necazuri și durere, ca să-i salveze sufletul prin înjosire și umilire. De aceea, nu suntem interesați să luptăm sau să ne apărăm, pentru că intrăm în iad și nu se mai înțelege nimeni cu noi. Când cineva ne face un rău, este exact momentul când nu mai avem energie vitală. Și omul acela este trimis de sus, ca să ne micșoreze și să ne salveze sufletul, să ne dea viață. Noi, numai când ne lăsăm pe noi și nu mai căutăm îndreptățirea noastră, binele și adevărul nostru, ne umplem cu iubire. Dumnezeu nu este în mai mult și mai bine pentru sine, nu este în stabilitate și siguranța vieții, NU ESTE ÎN CEEA CE OAMENII ADORĂ! Acestea sunt ucigătoare de suflet. Când omul are tot ce vrea, el își pierde omenia și devine cel cu cornițe, dumnezeul său, agresiv și violent, o brută. Și reacționează imediat împotriva aceluia care atentează la liniștea si comoditatea lui. Când omul se predă pe sine și nu mai caută să-și facă voia sa, atunci în spațiul gol care se face, intră imediat divinul, care va dori El pentru tine tot ce este mai bine pentru Sine. Deci atunci suntem în cea mai mare siguranță, când El este cu noi, dar când suntem plini de eu mai presus de toate, eu pe primul plan, eu și numai eu, El nu are loc în inima noastră. Când căutăm să ne facem voia, când ne apărăm adevărul și dreptatea, L-am dat afară pe loc, și pornesc neliniștile și nemulțumirile, suferința și toată viața ti se opune, pentru că acolo unde este un eu va fi și un adversar care te va îngenunchea. Noi reușim în viață numai dacă EL este cu noi, și este numai atunci când noi ne lăsăm, și renunțăm la control, și acceptăm cu cea mai mare smerenie, tot ce vine din față ca venind direct din mâna Lui, fără reacție. Lepădarea de sine este o golire de infatuare, de mândrie și trufie, de pretentii și învinuiri. Cine nu se supără atunci când este umilit și înjosit, acela este raiul. Nu mai mult bine pentru noi trebuie să căutam, că se inchide atunci poarta cerului, și începem să murim, ci mai puțin bine pentru noi. De unde știi că ai început să mori? Pentru că reacționezi cu supărare. Ființa divină comună nu se supără niciodată, și nu caută binele personal, ci numai binele tuturor. Să căutăm simplitatea, modestia, cumințenia, acceptarea, reconoștiința, mereu să fim atenți să nu vrem mai mult, că ne nenorocim. Când viața ți se opune, nu mai ai energie vitală, adică ai luat mai mult decât ai dat. Și atunci viața se degradează, pentru că tu nu îi mai dăruiești atenția și grija ta, nu o mai alimentezi cu iubire, și la fel se întâmplă și cu corpul nostru și cu oamenii din jur, totul decade. Noi suntem sănătoși atâta timp cât îi facem pe ceilalți fericiți. Și murim cu încetul când nu îi mai iubim și nu ne mai sacrificăm pentru ei, adică când urmarim numai binele și liniștea noastră: ,,mie să-mi fie bine că ceilalți nu mă interesează.” Când ai spus asta, ai devenit diavol pe loc. Când ai reacționat și ai simțit nevoia sa-ți aperi adevărul și dreptatea, ori liniștea și comoditatea, ai devenit dumnezeul tău și ai cazut iarăși. Necazurile și bolile sunt semnale de alarmă că nu mai iubim destul, nu mai alimentăm corpul și viața cu energie vitală. Noi când nu ne mai sacrificăm, murim. Toate astea sunt un semnal de alarmă că nu mai iubim destul. Noi ne umplem cu energie numai când dăm energie. De aceea, trebuie mereu să dăm mai mult decât primim, ca să putem trăi, și să avem de unde să pierdem pe plăceri. Pentru că nu știm să ne oprim la timp. De aceea, restrângerea de sine ne dă viață, dar satisfacerea simțurilor ne ia din viață, pentru că are puterea să ne închidă cerul. Când suntem legați de plăceri, devenim răi dacă nu le satisfacem, asta arată că ni s-a închis cerul și nu mai avem energie, și o folosim doar pe cea rămasă. Răutatea este o spaimă a corpului, că nu o să mai aibă viață în curând. Iar rostul bolii sau al durerilor este să oprească abuzul de plăcere. Plăcerile ne iau din viață când se depășește o limită suficientă. De aceea, noi când mergem spre puțin, facem economie de viață. Venim aici cu o cantitate de viață fixă și, prin satisfacții ale simțurilor, noi o irosim - așa murim. Prelungirea vieții se face prin abținere, înfrânare, auto limitare, restrângere, să vrei mai puțin, să oprești lăcomia de viață că te nenorocește, și prin dăruire și sacrificiu de sine. Deci, când te lași pe tine, si faci totul ca ceilalți să fie fericiți, vei fi și tu fericit. Pentru că noi nu știm că suntem de fapt un suflet divin comun, și nu un eu izolat. Tocmai acest lucru este oprit în Biblie, în Facere, când ni s-a spus să nu mușcăm din pomul împărțirii în bine și rău. Nu raportați totul la eu, că nu există și veți suferi. Dar e bine să citiți cărțile, că sunt explicate din multe unghiuri de vedere aceste lucruri, și le veți desluși cu siguranță. Apoi, ar fi bine să gândiți în acest model și să încercați să-l dezbateți, atunci când explicăm la altcineva înțelegem și noi mai bine. „Facă-Se voia Ta, Doamne” este lepădarea de sine. Am spus mai multe pentru ca să se vadă cum funcționează în viața noastră această lepădare de sine: noi nu avem niciun interes să facem totul pentru eu, pentru că ne omorâm singuri. Eul închide poarta cerului, și apoi vine suferința. Eul nu are o realitate de la sine și, de aceea, orice face el este o minciună și, pentru că se opune Adevărului, creează continuu nemulțumire și durere. Când a apărut o nemulțumire interioară, nu este adevărat ce îți spui. Când îți vine să reacționezi și să-ți aperi adevărul sau liniștea, ești în ego, și ai căzut. Înseamnă că trebuie să te opui la tot ce spune el, ca să-ți fie bine în viață sau să te însănătoșești. În tot ce faci, tu trebuie să nu te vezi niciunde, să fii de nevăzut, modest și simplu. Să nu intervii, și să dai voie vieții să fie cum vrea ea, și să moară. E mult de spus. Citiți cărțile și cele care vor mai fi tipărite, vor fi teme variate și de folos pentru suflet.

ÎNTREBARE:

Cum renunțam, sau măcar cum putem sa ne ajutam pe noi înșine sa nu ne mai comparam viața cu a altora? Cum putem sa ne bucurăm cu adevărat de succesul semenilor noștri? Ma bucur când prietenii au succes in ceva ce și-au propus, dar totodata succesul lor nu ma face decât sa-mi aducă aminte de cât de departe sunt de a reuși și eu. Va dau un exemplu, o prietena foarte buna își cumpara o casa, iar eu nu numai ca imi doresc și eu una, poate chiar dinaintea ei, dar sunt plină de împrumuturi (făcute pt a ajuta pe cineva care la rândul sau nu a reușit și uite așa împrumuturile au rămas pe umerii mei). Țin sa menționez ca nu-mi doresc un palat, ci doar un loc care sa ofere stabilitate copilului meu.

RĂSPUNS:

Înţelegând că noi suntem cu atât mai fericiţi, cu cât îi facem pe ceilalţi mai fericiţi. Deci dăruirea noastră şi restrângerea de sine trebuie să fie mai mari decât satisfacerea simţurilor. Că noi nu primim pentru că nu dăruim destulă iubire, grijă, atenţie, susţinere, cuvinte de binevoire, aprecieri, nu facem destul sacrificiu pentru ceilalţi. Când faci totul ca ei să fie fericiţi, vei fi şi tu, când vei fi destul de desprins, încât pierderea sa nu te afecteze. Nu este vorba despre cei dragi, ei nu se pun la socoteală. Pentru că primim din ceea ce dăm. Cu cât dăm mai mult cu atât mai multe bucurii primim. Noi nu avem destulă energie divină miraculosă, din care să se facă situaţiile favorabile, şi ea se obţine prin restrângerea trupului pe toate direcţiile de ataşament şi prin dăruire de sine fără aşteptări şi fără răsplată, degeaba şi fără motiv. Apoi noi mai pierdem energie prin judecată, acuzaţii, critici, supărări, deci se îndepărtează realizarea viselor. Pierdem energie şi prin faptul că dorim intens ceva. Nu aşa, îţi pui dorinţa şi o laşi, o uiţi şi nu te mai gândeşti niciodată la ea. Că un vis nu se realizează pentru că noi ne-am ataşat de acel lucru, şi de aceea suntem puşi să ne străduim, ca prin sacrificiu de sine să primim energie. Uitați ce vă doriți și să nu vă mai preocupe dorința aceasta. Noi nu posesiile lumii trebuie să le vrem ci detaşarea desăvârşită, care este prezența lui Dumnezeu. Numai prezența Sa ne va aduce tot ce visăm fără măcar să ne străduim. Noi pe Dumnezeu să-l căutăm întâi, care este lepădarea de sine, şi apoi orice doreşti ți se va da în dar. Dar nu când vrei tu, ci când nu te mai interesează a avea sau a câştiga. Desprinderea să o obținem întâi și apoi când Domnul este cu noi primim orice vrem. Prezența Lui îți aduce împlinirea visului. Aici este buba: noi luăm mai mult decât dăm, şi nu mai avem energie divină din care se fac toate situaţiile de viaţă. Când luăm pierdem energie, dar când dăm o câştigăm. Totul este pe dos decât gândim noi. Tot secretul este să ne mulţumim cu puţin, şi atunci când suntem destul de desprinşi de lumesc şi uman, Dumnezeu ne va da tot ce avem nevoie. Nu poate să ne dea când voia noastră, adică supărarea că nu avem ceva sau invidia pe ceilalţi, sunt prea mari. Acestea arată ataşament de viaţă. Şi nu primeşte tot ce vrea decât cel desprins de viaţă, cel pentru care a avea sau a nu avea îi este indiferent. INDIFERENT. Bani nu poate avea decât cel care nu este interesat de ei, de a câştiga, de a avea. Cei care au mulţi bani sunt foarte modeşti, şi chiar dacă au un castel, stau în cămăruţa menajerei. Acolo unde este voia ta acolo este şi adversarul care te va opri să ţi se îndeplinească visurile. Renunţă la eu mai important, şi vei primi orice vrei. Când puneți întrebarea: eu de ce nu am, este un eu acolo care blochează împlinirea. Nu vă mai întrebați, și cu cât uitați mai repede această dorință, cu atât mai repede ea se va împlini dacă este o necesitate, și daca aveți puterea să nu vă atașați. Dar daca vă lipiți ușor de toate, veți fi oprită să aveți ce vă doriți. Detașarea de toate trebuie să o obțineți întâi, pentru că orice atașament este in fundal unul, același atașament. Adică vă atașați să zicem de fumat, și nu primiți casă. Orice atașamant de plăcerile simțurilor blochează împlinirea pentru că înseamnă eu mai presus de toate. Și unde este eu, nu este Dumnezeu, deci NU ARE CINE SĂ VĂ ÎMPLINEASCĂ VISURILE. Noi pe Domnul trebuie să-L avem in suflet întâi și apoi El ne dă tot ce avem nevoie fără măcar să cerem. Nu este frumos așa? De ce nu îl vrem pe El în primul rând, și nu lumea? În momentul în care nu te va afecta că nu ai ceva, vei avea tot ce vrei fără măcar să ceri. Eul trebuie să-l laşi in toate, mai mult să laşi de la tine, să nu lupţi şi sa nu te aperi. Lipsa egoului aduce Minunea în viaţa noastră. Fără lepădarea de sine desăvârşită nu se obţine nimic. Dar până nu Îl punem pe El pe primul plan, nimic nu realizăm decât prin chin, și nici atunci nu suntem siguri că ceva rămâne la noi.