<  Pagina cu emisiuni TV


Experienţa din apropierea morţii a lui Natalie Sundman

Natalie Sundman ne povesteşte ieşirea sa din corp în momentul exploziei. I-a fost afectată vederea cu ochiul drept, a rămas cu o mobilitate redusă a încheieturii mâinii şi a umărului, iar găurile din craniu îi sunt acoperite cu plăci de titaniu. Iar toate aceste răni le-a pus la cale propriul ei spirit!!! Videoclipul  tradus este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.

Şi-a pus la cale dinainte rănile din accident: Experienţa din apropierea morţii a lui Natalie Sudman

natalie sundman

foto: Natalie Sundman

Mărturie video

Melissa Denyce: - Bună ziua tuturor, bine aţi revenit pe canalul meu de YouTube! Astăzi o avem pe Natalie Sudman şi experienţa ei în apropierea morţii. Povestea sa mi-a schimbat viaţa acum câţiva ani, când am auzit-o pentru prima dată. Sunt încântată că pot dialoga cu ea astăzi.

Câteva informaţii despre Natalie. Născută în Montana şi crescută în Minnesota, a lucrat timp de 16 ani ca arheolog în vestul Statelor Unite. În 2006, a plecat în Irak, unde a administrat contracte de construcţie pentru Corpul de ingineri al armatei americane. Pe când lucra în Irak, vehiculul cu care circula a fost lovit de o bombă artizanală. În cartea sa “Application of Impossible Things” îşi detaliază experienţa plecând de la acel incident. Iată linkuri către website-ul său, blogul şi pagina de Facebook.

Mulţumesc că eşti alături de noi, Natalie.

Natalie Sundman: - Mulţumesc că m-ai invitat, Melissa.

- Probabil că vei începe prin a ne împărtăşi cum ai ajuns la acea experienţă în preajma morţii şi ce s-a întâmplat atunci.

- Lucram în Irak de aproximativ 15 luni şi eram cu alţi trei colegi, inspectând şantiere de construcţii. Era la sfârşitul unei zile lungi de vizite pe şantiere. Cum procedam: când ieşeam din bază, călătoream într-un convoi blindat, adică patru maşini de teren blindate. Eram într-una dintre ele cu un coleg şi aveam un şofer şi un paznic. Iar ceilalţi doi colegi se aflau într-un camion în faţa noastră şi aveau şi ei un paznic şi un şofer. Şi mai era un camion în faţă şi un camion înarmat în spate. Deci călătoream într-un convoi de patru vehicule. Era sfârşitul zilei şi ne întorceam la bază, când o bombă artizanală a explodat sub vehiculul nostru. Eu eram pe jumătate adormită, îmi ţineam capul în mână, căci este destul de plictisitor să stai toată ziua într-un vehicul blindat încins, aşa că eram destul de obosită.

Prin urmare, eram în acel camion pe jumătate adormită şi, dintr-o dată, nu mai eram acolo. Mă aflam în picioare pe un fel de mică scenă şi în jur erau mii de fiinţe. Iar eu le comunicam o mulţime de informaţii. Ştiam exact ce fac, ştiam exact unde sunt şi ştiam exact ce se întâmplase. Nu era nicio confuzie despre locul în care mă aflam sau ce se întâmpla acolo. Păream să ştiu exact ce fac.

Iar când am terminat de transmis informaţiile acestor fiinţe, le-am spus că nu mă voi întoarce, că nu mă interesează să mă mai întorc în planul fizic. Dar ei mi-au spus “Dar dacă te-ai întoarce şi ai face asta?!”, iar eu mă gândeam “O, da, sună amuzant, poate că mă voi întoarce, totuşi!”. Aşa că am început să discutăm ce ar putea urma. Nu-mi amintesc tot ce am discutat şi nici nu am scris în carte chiar totul, dintr-un anumit motiv, despre care putem vorbi mai târziu, dacă doreşti.

Când am terminat de vorbit cu ei despre chestiunea asta, într-o clipită, m-am trezit în alt loc. S-a petrecut la fel de iute ca un clipit, aşa că îi spun “într-o clipită”. M-am trezit într-un loc pe care îl numesc “spaţiul pentru odihnă profundă”, care era un fel de spaţiu imens negru şi catifelat, foarte liniştitor şi foarte relaxant.

La început, erau lângă mine alte două fiinţe, cu care nu interacţionam. În acel stadiu nu aveam nicio formă, eram mai mult o structură energetică. Iar aceste fiinţe parcă remediau structura asta, ca şi cum ar fi reparat o maşină sau ceva de genul ăsta.

De asemenea, în timp ce ele făceau asta, se desfăşura un fel de panoramă a vieţii mele, dar nu aşa cum citisem în cazul altor experienţe de moarte clinică. Îmi răsfoiam viaţa şi retrăiam părţi din ea şi căutam întâmplări petrecute într-un mod neaşteptat sau care fuseseră distractive, în sensul că îmi lărgiseră înţelegerea a cine şi ce eram sau ce era posibil, ceva de genul acesta.

Când am terminat, am intrat în acea stare de odihnă profundă. Era ca şi cum m-aş fi repliat în mine însumi. Nu ştiu cât timp am rămas acolo, dar când am încheiat, într-o clipită, eram deja într-un alt loc cu alte două fiinţe şi mă uitam de sus la camion. Vedeam camionul avariat, vedeam deşertul din jur şi vedeam şi toate corpurile din camionul avariat. Le vedeam ca structuri de energie.

Una dintre aceste fiinţe era un prieten foarte bun şi ne prosteam împreună. Parcă fluturam din mână ca să plasăm diverse răni în corpul meu şi apoi vedeam un fel de hologramă, o imagine despre cum s-ar fi desfăşurat viaţa mea mai departe cu acele răni. Nouă ni se părea foarte amuzant. De pildă, stabileam “Ce-ar fi să am o leziune cerebrală!” şi apoi ni se arăta ce viaţă voi avea, încercând să mă descurc în lume cu această leziune cerebrală. Ne prăpădeam de râs, fiindcă ni se părea atât de amuzant. Sau propuneam să-mi pierd mâna dreaptă şi apoi ni se arăta imaginea cu mine încercând să fac totul numai cu mâna stângă.

După ce ne-am prostit aşa ceva vreme, am conchis “Gata, trebuie să terminăm”. Aşa că am ales ce răni mă pot pregăti pentru lucrurile pe care voiam să le realizez. Apoi într-o clipită, eram jos lângă vehicul, în deşert, dar era un fel de zonă crepusculară, ca şi cum totul era suspendat. Parcă eram într-un alt spaţiu-timp. Eram cu alte opt sau nouă fiinţe şi vorbeam cu toţii despre ceea ce fusesem de acord să fac. Dar această discuţie era mai mult din punctul de vedere al cuiva pus pe treabă. Când vorbeam despre intenţia mea cu acel grup de fiinţe, parcă aş fi vorbit cu arhitectul sau cu designerul întregului proiect. Este cu totul altceva atunci când mergi pe teren ca să acţionezi, aşa că vorbeam despre chestiuni concrete.

Când am terminat, am revenit în corpul meu. Camionul încă mai mergea din inerţie pe şosea. Ochii îmi erau încă închişi, încă stăteam aşa. Iar când camionul s-a oprit, atunci m-am gândit că ar fi bine să mă apuc de treabă.

- Experienţa ta mi se pare uimitoare din multe puncte de vedere, pentru că ţi s-a oferit o perspectivă pe care nu mulţi oameni o au, cum ar fi să vezi întâi perspectiva arhitectului şi apoi perspectiva de pe teren, ambele mi se par fascinante.

- Nu m-am gândit ca fiind ceva unic, dar cred că ai dreptate. Totuşi, cred că, probabil este la îndemâna oricui într-o oarecare măsură, poate că uneori avem experienţe de genul acesta şi nu le privim astfel. Ne proiectăm în viitor şi ne gândim “Vreau ca viitorul meu să arate cam aşa”. Într-un fel, e cam acelaşi lucru, dar când ajungi în acel viitor s-ar putea să arate foarte diferit de ceea ce te aşteptai, nu-i aşa?

- Corect. Crezi că avem capacitatea de a ne schimba viitorul de la acest nivel, de aici, în această viaţă, sau poate fi schimbat doar de dincolo, când îl planificăm?

- Cred că poate fi schimbat din ambele perspective. Mă gândesc că poate suntem co-creatori împreună cu Sinele întreg, cu acel Sine superior. Poate că putem influenţa şi crea unele lucruri doar din această personalitate a minţii conştiente. Dar poate că asta înseamnă să creăm din perspectiva unui copil de trei ani, ceva de genul “Vreau să mănânc toate prăjiturile”, iar Sinele superior stă deoparte şi îngăduie “Bine, dacă le vrei pe toate, dă-i drumul, dar o să te doară burta”. Ştii cum se spune: “Ai grijă ce ceri, că s-ar putea să se împlinească”.

În schimb, cred că dacă conştientizăm faptul că suntem mai mult decât această personalitate şi această conştiinţă îngustă cu care ne-am obişnuit, că suntem mai mult decât atât şi că am putea accesa mult mai multe informaţii dintr-o conştiinţă extinsă, atunci poate că am putea colabora cu Sinele superior şi am avea mai mult succes în realizarea a diverse lucruri.

- Da. Ce explicaţie bună! Îmi dau seama că, dacă ar fi să-mi planific viaţa din această perspectivă îngustă şi să obţin tot ceea ce cred că îmi doresc, probabil că nu ar fi în interesul meu superior.

- Şi s-ar putea să nu ne satisfacă, adică, credem că ştim cum ar fi să avem toate acele lucruri, dar când le obţinem, suntem dezamăgiţi: “O, nu-i ce-am vrut, nu-i ce credeam că va fi”.

- Da, exact. Ai pomenit că nu ai scris anumite lucruri în carte. Cred că despre ce s-a petrecut înainte de a ajunge în spaţiul de odihnă profundă. Vrei să vorbeşti despre asta?

- Nu am pus în carte nişte chestiuni pe care am fost de acord să le realizez. În parte, pentru că nu-mi amintesc totul, dar şi pentru că suntem educaţi să gândim la modul competitiv şi să ne comparăm cu alţi oameni. Or, eu consider că ceea ce m-am întors să fac este doar treaba mea. Iar ceea ce faci tu aici este doar treaba ta.

Cred că mulţi oameni, dacă le-aş povesti despre chestiunile pe care m-am întors să le fac, ar putea spune fie “O, păi, asta nu-i prea important”, fie “Wow, asta-i mult mai important decât ce fac eu”. Aşa suntem educaţi să gândim. Şi vreau să evit asta, pentru că, de fapt, fiecare persoană face ceva preţios. Nu e vorba că cineva ar face ceva mai important decât altcineva, doar fiindcă aşa ni se pare nouă, din perspectiva noastră. Lucrurile nu stau aşa, nu funcţionează aşa.

Din acest motiv, am eliminat din carte acest risc. Am vrut să transmit mesajul că fiecare dintre noi contează şi că suntem conectaţi la Ceva mai mare. Şi că orice facem aici este important, indiferent de ceea ce facem. Cam ăsta ar fi motivul conştient pentru care am scos aspectele acestea din carte.

- Ai menţionat că tu ţi-ai ales rănile pe care să le ai la întoarcerea în corp, pentru că te vor ajuta să realizezi ceea ce ţi-ai propus la venirea aici. Crezi că fiecare dintre noi ne alegem greutăţile vieţii?

- Cred că toţi alegem sau suntem de acord cu tot ceea ce trăim, dar chestia asta poate fi foarte greu de priceput, pentru că, din perspectiva umană, de ce am alege ceva care doare sau ceva care este foarte dificil?! Am scris despre asta în detaliu în carte. Ezit să vorbesc acum, pentru că am încercat să scriu cu mare grijă, căci eu, una, am trecut prin dureri cronice şi depresie. N-aş fi dorit să aud vreodată pe cineva spunându-mi “Păi, este vina ta”. Şi nu asta spun eu, nu spun că ar exista vreo “vină”.

Ceea ce vreau să spun este că, din perspectiva Sinelui întreg, putem privi dificultăţile cu totul altfel. Ce-ar fi dacă ai afla că ai fost de acord sau ai proiectat orice dificultate prin care treci, pe motivul că, într-un fel, este foarte, foarte valoroasă pentru tine?! Noi analizăm totul în contextul unei singure vieţi: naştere, creştere, maturizare, îmbătrânire, moarte – şi vrem ca totul să aibă sens în acest cadru restrâns. Dar Sinele întreg are un cadru mult mai larg.

Prin urmare, dacă singurul lucru pe care trebuie să-l facem ar fi mersul la magazin şi întoarcerea acasă, ne-am putea întreba “Care să fie rostul vieţii mele, când eu doar merg zilnic la magazin şi înapoi?”. O astfel de viaţă pare să nu aibă niciun sens. Şi nu i-am putea înţelege niciodată raţiunea, până când nu vom vedea imaginea de ansamblu. Poate vom începe a înţelege că orice ni se întâmplă în viaţă se poate încadra într-o imagine mult mai mare care are sens.

- Apreciez foarte mult grija cu care abordezi această problemă. Când ţi-am auzit povestea cum tu şi prietenul tău, sau persoana pe care o cunoşteai, aţi suferit diferite răni, pentru mine a fost o eliberare. M-am gândit că am trecut prin multe greutăţi în viaţă, dar poate că le iau prea în serios. Dar ştiu că nu toţi oamenii s-ar gândi aşa şi că este uşor să minimalizăm durerea oamenilor atunci când privim detaşaţi. Eu însămi m-am făcut vinovată de asta în trecut.

- Da, e uşor de privit cu detaşare şi chiar nu vreau să o fac, pentru că am trecut prin aşa ceva. Când ai dureri cronice foarte mari, atitudinea asta nu te va ajuta.

- Corect.

- Nu te va ajuta să te simţi mai bine, nu cred. Cred că te poate ajuta foarte mult să faci un pas înapoi şi să intri într-o conştiinţă extinsă. Şi totuşi, asta poate fi aproape imposibil dacă ai dureri foarte mari. Atunci este foarte greu să te detaşezi şi să priveşti dintr-o perspectivă mai înaltă.

- Într-un alt interviu, te-am auzit spunând că încă eşti capabilă să te cufunzi în acel spaţiu de relaxare profundă. Cum te simţi atunci?

- E ca şi cum ai trage obloanele. Majoritatea dintre noi avem o minte ocupată, puţin cam guralivă. Ne gândim la ceva şi, dintr-o dată, acea voce mică din spate începe să ne spună “Arăţi bine făcând asta” sau “De ce ai făcut asta, de ce ai spus asta?”. Este profund relaxant şi întineritor să fi capabil să opreşti toate comentariile astea şi să te cufunzi foarte, foarte adânc în linişte. Şi cred că atunci devii una cu Tot ceea ce există. Este o stare în care-ţi pierzi marginile şi devii doar Mişcare sau devii Creativitate sau devii Respiraţie. Există diferite cuvinte ce descriu starea asta. Mulţi pot ajunge acolo prin meditaţie sau contemplaţie profundă. Cred că tot acolo ajung şi yoghinii şi sfinţii. Şi mai cred că nu-i deloc un loc exclusivist. Pun pariu că mulţi copii îl cunosc, dar apoi au ieşit din el prin educaţie sau l-au uitat, pur şi simplu.

- Ai vreun sfat pentru cei care nu au trăit niciodată această experienţă, dar şi-ar dori-o?

- Din experienţa mea, poate că meditaţia ar fi cel mai bun mod de a o face. Însă, probabil, şi cei care se angrenează în vise lucide au modalităţi de a ajunge acolo, apoi mai există tehnologii pe bază de sunete, care îi ajută pe oameni să atingă şi să se menţină în stări de conştiinţă extinsă. Aceste tipuri de practici pot ajuta oamenii să atingă aceste stări. Există o mulţime de învăţături care vizează acea linişte, în care devii una cu Totul, starea supremă.

Cred că este important, cred că este o experienţă profundă. Dar, mai ales, coborârea ei cumva în această lume, menţinând aici acel tip de linişte şi de conştientizare că suntem cu toţii interconectaţi şi că suntem cu toţii una, că respirăm aici împreună, cred că această conştientizare este chiar mai importantă decât experienţa în sine. Cum cobori acea stare aici? Cum o aduci pentru toată lumea şi cum o manifeşti în lume?

- M-a fascinat ceva din prima parte a experienţei tale, când erai pe acea scenă şi spuneai că transmiteai informaţii acelei mulţimi de fiinţe. Îţi aminteşti ce fel de informaţii erau?

- Vag, nu prea avem concepte pentru aşa ceva. Ştiu ce era, dar nu prea ştiu cum să descriu. În carte am scris că era ceva cultural, în sensul cel mai larg. Prin cultural poţi înţelege orice, de la modul în care interacţionăm unii cu alţii, sau cum interacţionăm cu obiectele şi cum le percepem, ce considerăm că este simţitor şi ce nu, sau ce considerăm a fi conştient şi ce nu, până la perceperea unor culturi întregi ca fluxuri de energie, ca structuri energetice, şi apoi perceperea omenirii ca o structură de energie, şi toate relaţiile dintre indivizi, dintre indivizi şi obiecte, dintre obiecte şi obiecte, dintre molecule şi molecule, până la modul în care o structură precum umanitatea interacţionează cu structuri care ne apar sub forma stelelor sau orice altceva. Mă refer la niveluri peste niveluri de relaţii şi manifestări.

Dacă te gândeşti că totul este o expresie a Unicului, a Totului, a Spiritului, a lui Dumnezeu, a Divinului, cum vrei să-i spui, înseamnă că noi toţi facem parte, suntem cu toţii expresii ale Aceluia. Prin urmare, le transmiteam ceea ce învăţasem sau trăisem în cadrul acestor tipuri de fluxuri de energie sau de manifestare.

- E fascinant. Deci captezi aceste informaţii la modul subconştient sau conştient?

- Nu, nu conştient. Cred că fiecare dintre noi, ca Sine întreg, facem lucruri de care nu ne dăm seama ca celule conştiente. Dar faptul că intrăm într-un corp şi luăm parte direct în aceste sisteme îi oferă Sinelui superior o perspectivă diferită şi un mod diferit de influenţă şi de manifestare. Cred că rareori suntem conştienţi de imaginea mai largă a ceea ce face sau explorează Sinele întreg, dar cred că ni se dau întotdeauna nişte indicii.

De pildă, eu sunt interesată de artă. Nu am nicio înclinaţie pentru minuţiozitatea foarte plictisitoare a ştiinţei. Există, probabil, o corelaţie între faptul că sunt interesată de creativitate şi de art-terapie şi lucruri de genul acesta. Alţi oameni care sunt interesaţi de ştiinţă au alte preocupări privind acel plan superior, interacţionează într-un alt fel cu cea ce există şi sunt interesaţi de alte părţi sau manifestări ale Întregului.»

traducere de Răzvan A. Petre
27 martie 2022

< Sus >

Apăsaţi butonul CC pentru traducerea în limba română!