< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
În ultimul deceniu şi jumătate, neuroştiinţele au făcut nişte progrese epocale în cercetarea funcţionării creierului, bazându-se pe procedeul electroencefalografiei (EEG) şi pe mult mai costisitorul fMRI (RMN funcţional), ca şi alte procedee noi. S-a dovedit că relatările mistice privind „iluminarea” (starea fără de gânduri, fără de timp şi fără de spaţiu) nu este o ficţiune, ci o realitate neurofiziologică.
Conexiunea cu nondualitatea a devenit atât de evidentă, încât organizatorii conferinţelor californiene „Science and Spirituality” le-au schimbat numele în „Science and Nonduality”. Au considerat că experienţele nonduale converg perfect cu studiile neuroştiinţifice recente.
Aceasta este o veste bună pentru nondualism, în sensul că îl validează ştiinţific, dezarmându-i pe sceptici. Pe de altă parte, însă, reducându-l la simple mecanisme cerebrale, ar putea să îi facă pe unii să-i desconsidere latura metafizică.
Următoarele informaţii le-am obţinut din prelegerile publice şi website-ul lui GARY WEBER, un savant care este totodată şi iluminat.
Gary Weber - YouTube | website
Încă din tinereţe, a practicat meditaţia şi yoga, având câteva experienţe iluminatorii. Totuşi, marea transformare, adică iluminarea definitivă, a fost posibilă abia când Gary a renunţat mental la ultimul său ataşament terestru, care era dragostea părintească pentru cele două fiice ale sale. În ziua când le-a trimis la şcoli, asigurându-le viitorul, el a putut să-şi ia gândul de la ele, acceptând ca, din acel moment, să i se poată întâmpla orice, dacă Dumnezeu vrea asta. Iar Dumnezeu a vrut şi i-a oferit graţia iluminării.
Gary conducea în acel moment un laborator de cercetări cu 1000 de angajaţi şi un buget de milioane de dolari. La două zile după plecarea fiicelor, în timp ce făcea o asană de yoga, mintea i s-a oprit. Pur şi simplu, nu mai avea niciun gând în cap. S-a întrebat imediat: „Oare cum voi mai putea conduce laboratorul, neavând niciun gând? Oare nu se va vedea că nu mai sunt acelaşi om?” Ei bine, nu. Nimeni n-a observat nimic şi a avut idei constructive din plin.
Totuşi, ca om de ştiinţă ce era, s-a simţit dator să găsească explicaţia fenomenului pe care îl trăieşte. A început să ia contact cu cercetători de top în neuroştiinţe şi să participe ca subiect la mai multe studii asupra unor persoane care trăiesc stări nonduale (meditatori theravada, călugări tibetani, mistici nativi etc.).
Studiul lui Jeffrey A. Martin despre „Stadiile conştiinţei iluminate” a plecat de la o bază de date cu 500 de nume autopropuse, din care au fost selectate cu atenţie doar 36, printre care şi Gary Weber.
< Sus >
Marea descoperire a neuroştiinţelor datează din anul 2007, când s-a descoperit existenţa Reţelei Neuronale Implicite (Default Mode Network), prescurtată aici RNI.
Ea este activă când omul nu se focalizează pe lumea exterioară, iar creierul pare a se odihni, ca în timpul visării cu ochii deschişi sau când mintea vagabondează. Mai este activă şi când omul se gândeşte la sine, se gândeşte la alţii, îşi aminteşte trecutul sau planifică viitorul, ia decizii personale, se supune unor convenienţe sociale.
La copiii mici, nu există indicii ale prezenţei RNI. În schimb, analiza creierului maimuţelor antropoide (gorile, urangutani, cimpanzei) arată o RNI similară cu a oamenilor.
RNI este baza neurologică a sinelui, adică a senzaţiei de „eu”. Ea este strâns cuplată cu amintirile autobiografice şi cu emoţiile.
Lectură în limba engleză din blogul lui Gary Weber: Cum e să trăieşti fără trecut? Este asta ceva „omenesc”? Living without a past - what's it like? Is that "human"?
RnI se mai referă la: autodescrierea trăsăturilor personale (cunoaşterea de sine); emoţiile resimţite; presupunerile legate de ce gândesc ceilalţi; înţelegerea emoţiilor altora şi empatia; gândirea morală şi judecăţile de bine-rău; resimţirea lipsei de interacţiune socială şi frica de singurătate.
RNI este implicată în înţelegerea poveştilor (fie ele citite, ascultate sau vizionate ca film). Când RNI este activă, comportamentul individului este previzibil. S-a observat o hiperactivitate a RNI în ruminaţiile din depresiile majore. În schimb, deprivarea de somn produce o dezactivare treptată a RNI.
Există două tipuri de amintiri: episodice (evenimentele autobiografice, timpul, locul şi emoţiile simţite atunci, cine, ce, când, unde, de ce...) şi semantice (idei, informaţii factuale, semnificaţii, concepte abstracte).
Cercetările au arătat că amintirile episodice se formează în creier absolut la întâmplare. De asemenea, că este practic imposibil să ne amintim cu acurateţe un eveniment trecut, în cel mai bun caz, creierul inventând pe loc unele detalii. Este discutabil dacă amintirile episodice mai sunt necesare omului modern, în condiţiile în care alternativa ar fi o minte limpede, dar fără amintirea unor emoţii negative, ci doar strict a faptelor seci.
La oamenii numiţi „iluminaţi nonduali”, testele neurofiziologice au arătat că Reţeaua Neuronală Implicită are o activitate redusă sau inexistentă. RNI este responsabilă de crearea „eu”-lui, de călătoria în trecut-viitor şi de formarea amintirilor episodice. Odată cu dispariţia „eu”-lui, individul poate decide dacă merită sau nu să memoreze evenimentele prin care trece. Amintirile episodice încep treptat să se şteargă, pentru că nu mai au nicio importanţă sau utilitate pentru el.
Totodată, senzaţia de timp dispare şi, astfel, el trăieşte doar în prezent, în eternul acum. Totuşi, amintirile semantice, ale faptelor, continuă să existe şi să se formeze ca înainte. Iluminatul poate planifica lucrurile şi să rezolve orice problemă curentă, chiar mai bine decât înainte.
< Sus >
Ulterior, s-a descoperit o altă reţea importantă, numită Reţeaua Neuronală de Lucru (Tasking Mode Network), cu rolul de a rezolva problemele curente, cum ar fi cititul unui text, legarea şireturilor, meditaţia yoghină etc. Ea operează doar cu amintirile semantice.
Cercetările au arătat că, în mod normal, când avem ceva de rezolvat în lumea exterioară, RNI se închide, iar RNL merge din plin. Această comutare este realizată de o altă Reţea Neuronală de Control, separată de celelalte două.
Se pare că în cazul ADHD (tulburarea de atenţie şi hiperactivitate), RNI funcţionează încontinuu, ceea ce împiedică atenţia şi diminuează eficienţa rezolvării sarcinii de către RNL. Pe de altă parte, în cazul unor sarcini de natură internă (de tip social sau autobiografic) de către RNI, se solicită şi participarea RNL.
Pentru a scăpa de cicăleala propriei minţi (bla-bla-bla), oamenii preferă să fie atenţi la exterior. Pentru că oamenii sunt sătui de dialogul interior nestăpânit şi continuu (bla-bla-bla), devin workaholici sau privesc la filme în neştire sau rezolvă jocuri, orice le poate bloca fluxul de gânduri autoreferenţiale, inutile, repetitive (bla-bla-bla).
Hatha-yoga ne ţine mintea ocupată cu senzaţiile corporale şi astfel ne eliberăm de gândurile parazite. Tot aşa, tehnica de relaxare musculară activează RNL şi automat blochează RNI, apărând şi o relaxare mentală. Deşi durează puţin timp, dacă este profundă, va apărea o senzaţie de reîmprospătare energetică, datorită blocării scurgerii de energie în RNI. Vă daţi seama câtă economie s-ar face şi ce stare minunată am avea mereu, dacă RNI ar rămâne blocată permanent?! (asta e iluminarea)
Gary relatează un experiment făcut la o universitate americană, care a demonstrat că oamenii sunt de acord să primească chiar mici dureri, doar ca să le abată atenţia de la propriile gânduri atunci când sunt obligaţi să rămână singuri şi fără stimuli exteriori. Atât este de chinuitoare pentru mulţi senzaţia de „eu” cu gândurile sale obositoare şi inutile (bla-bla-bla)...
Cercetări anterioare au demonstrat că memoria de lucru a computerului uman, numită şi „conştient” este foarte redusă, de circa 8 biţi, neputând rezolva decât o sarcină pe rând (prin logica „liniară”). În schimb, puterea întregului creier este incomensurabilă, folosind 100 de milliarde de neuroni cu 50 de trilliarde de interconexiuni, putând procesa informaţiile în paralel. Acest „conştient” este doar un „purtător de cuvânt” al creierului.
Aş adăuga că, în cazuri de traumatisme craniene, s-a constatat o reorganizare parţială a funcţiilor pe cortex, cu mutarea centrilor nervoşi în zonele neafectate. Asta ne face să credem că, de fapt, creierul este doar o interfaţă complexă a adevăratului Computer, aflat undeva în „cloud”.
Prin urmare, dacă sarcina sau problema este destul de simplă să poată fi manageriată de „purtătorul de cuvânt”, atunci este angrenată RNL.
Dacă însă intervine o sarcină mai complicată *, se activează automat o a treia reţea, să-i spunem Reţeaua Neuronală Evrika, RNE. E cazul jocurilor de inteligenţă sau creativităţii artistice sau situaţiilor inedite de viaţă când e nevoie de o adaptare inovatoare.
* Un exemplu de sarcină mai complicată. Ce literă urmează în următorul şir: 1 2 3 K L M 7 8 9 _ ?
Giganticul computer uman este pus la lucru, în special RNE, şi se obţine rezultatul cerut cu circa 6-8 secunde ÎNAINTE ca răspunsul să ajungă la „conştient”. Abia după acel interval de timp, „purtătorul de cuvânt” se trezeşte şi el să spună „EU am rezolvat problema!”, fără însă a avea habar cum a făcut-o.
Cercetările sunt abia la început. Între timp s-au mai descoperit câteva sub-reţele ale reţelelor menţionate. De pildă, Reţeaua Neuronală Implicită are două sub-reţele, după cum vom vedea mai jos. În Reţeaua Neuronală de Lucru s-au depistat două sub-reţele de Atenţie: una se ocupă cu selectarea stimulilor importanţi din mediu la un moment dat, iar a doua face lucrarea inteligentă propriu-zisă.
Într-o mică sinteză, omul deţine trei reţele principale: cea a Eului, cea de Lucru şi Evrika (pentru sarcini complexe). Reţeaua de Lucru este folosită şi de Conştient, care este ca un mic procesor pe 8 biţi.
Spre deosebire de oameni, s-ar spune că Inteligenţa Artificială (AI) nu are decât Reţeaua Evrika, lipsindu-i, pe de-o parte, eul şi, pe de altă parte, conştientul (Reţeaua de Lucru devenind astfel, probabil, inutilă).
Dacă luăm exemplul învăţării unui instrument muzical, la început, omul îşi angrenează intens conştientul pentru a învăţa bazele, punând la lucru Reţeaua de Lucru. Cu timpul, capătă „memorie musculară”, adică competenţa de a cânta la acel instrument. Această „memorie musculară” este, de fapt, rezultatul operării Reţelei de Lucru, care procesează enorm de repede informaţia, încât pare un proces automat, calculând fiecare mişcare foarte repede.
< Sus >
Şi acum să legăm aceste informaţii de iluminarea nonduală.
Studiile au arătat că iluminarea nonduală se manifestă în creier prin dezactivarea RNI, neafectând celelalte reţele. Cu alte cuvinte, deşi dispare senzaţia de „eu”, totuşi, mintea poate rezolva orice problemă curentă, obişnuită sau mai complicată. Ba chiar o poate rezolva mai bine, mai eficient, pentru că nu mai pierde energie cu RNI. Aşa se explică faptul că omul rămâne activ şi disponibil pentru orice experienţă obişnuită, dar în acelaşi timp, se simte detaşat de lume (cum spunea Isus „să fii în lume, dar desprins de lume”). Iată câteva semne ale iluminării nonduale:
- dispare senzaţia de eu personal, cu grijile şi regretele, speranţele şi nostalgiile sale, acea obsesie de „să-mi fie mie mai bine”.
- dispare senzaţia de timp, omul trăind într-un prezent continuu – trăirea în Acum.
- dispare senzaţia de separare de exterior, omul simţindu-se una cu tot ce există – experienţa mistică a Unimii.
- apare o stare permanentă de calm plăcut, tăcere mentală.
Toate aceste „simptome” sunt legate de dezactivarea RNI. Iată detalii:
Când legătura dintre PCC şi aMPFC (cei doi centri esenţiali) este întreruptă, întreaga reţea este blocată.
Scanarea de mai sus evidenţiază zonele activate când ne amintim trecutul şi, respectiv, când ne proiectăm în viitor. Ele concid cu cei doi centri esenţiali din RNI: PCC şi aMFPC. Odată cu colapsul „eu”-lui, respectiv dezactivarea celor doi centri principali, dispare trecutul şi viitorul şi rămâne trăirea în prezent, cum spune Eckhart Tolle şi alţi nondualişti.
< Sus >
Iluminatul Laurenţiu Marga afirmă că trăirea în prezent (dispariţia gândurilor vagaboande şi a dialogului interior obositor) este abia începutul procesului de iluminare. Ea se poate obţine cu practica perseverentă a metodei recomandate de el: privirea defocalizată. (Deducem că metoda poate dezactiva sub-reţeaua „eu în timp”.) Însă nu înseamnă mare lucru faţă de ceea ce poate urma. Iluminarea nu este ceva static, ci este o lărgire continuă a înţelegerii, o percepere a tot mai multor nuanţe ale Realităţii. Şi o „beatitudine mocnită”, cum a descris-o Laurenţiu.
Nu ştiu cum s-ar putea reuşi în laborator dezactivarea separată a celor două sub-reţele Implicite. Însă iluminatul Richard Sylvester mărturiseşte că, la el, iluminarea a venit în două faze. Prima dată, deducem noi, i s-a dezactivat sub-reţeaua „eu în timp” (dispărând timpul), care l-a făcut să simtă că nu se întâmplă nimic, că nu există nimic, că totul e Vid sau Neant. Este o stare de indiferenţă, resimţită probabil şi de cei care se duc la psihiatru pentru a fi diagnosticaţi cu tulburare de depersonalizare/ derealizare.
Richard nu s-a dus la psihiatru, ci la Tony Parsons, care i-a urat plin de compasiune „Sper să mori cât mai repede!”. 😊 Ceea ce s-a întâmplat, dar abia peste un an şi jumătate de „noapte neagră a sufletului”. Abia atunci s-a dezactivat şi sub-reţeaua „eu şi ceilalţi” (dispărând spaţiul), care l-a făcut să simtă cu adevărat bucuria iluminării, când te dilaţi până dincolo de marginile universului şi simţi intimitatea cu tot ce există şi iubirea necondiţionată.
Dar această succesiune a fazelor nu este obligatorie. La Frank Yang, un alt iluminat, procesul s-a derulat invers: întâi iubirea sau Totul, apoi vidul sau Nimicul. Iar alţi iluminaţi le-au primit la pachet pe ambele, simultan. Nu există reguli.
Iluminata Simcha Lev ne aduce o altă informaţie neobişnuită. Iluminatul nu mai are emoţiile comune omului. (Asta era previzibil, pentru că emoţiile sunt legate direct de RNI şi existenţa unui „eu” separat.) Totuşi, simte fericire, calm, tăcere mentală, iubire. Acestea însă nu sunt considerate emoţii. Omul obişnuit le poate simţi şi el, ocazional, în trecere. Însă odată cu iluminarea, fericirea devine continuă, eventual cu mici variaţii şi nuanţe de la un minut la altul.
Iluminatul n-are relaţii (fiindcă se simte una cu toate fiinţele, Unul fără secund) şi n-are emoţii (cele obişnuite, de genul frică, mânie, invidie, tristeţe etc.). Când auzim asta, ne închipuim ce-i mai rău: „Singurătate, insensibilitate?! Nu, mersi, nu vreau să fiu un ciudat, mai bine om normal.”
NB: De fapt, la început, iluminatul păstrează toate emoţiile umane, ba chiar amplificate, nemaiavând filtrul egotic. Cu timpul, însă, ele se diminuează, odată cu eliminarea de samskaras. Deci mintea-corp este supusă unei purificări treptate odată cu dispariţia eu-lui.
Adevărul este că, dimpotrivă, iluminarea înseamnă fericire şi chiar îţi amplifică sensibilitatea, dar nu îţi produce niciun handicap în viaţa de zi cu zi (decât cel cauzat de mai marea sinceritate şi spontaneitate 😊). Empatia nu se mai traduce prin faptul că resimţi în tine emoţiile celuilalt, ci prin faptul că Divinul se foloseşte de corpul tău pentru a reacţiona imediat la exact ce are nevoie semenul tău în acel moment. Compasiunea ta nu mai este dictată de teama să nu ajungi ca cel în suferinţă sau de nu-ştiu-ce convenienţe sociale, ci ea vine total dezinteresată, copleşitoare şi numai dacă este necesară.
Până la urmă, corpul se obişnuieşte şi cu această constantă beatitudine mocnită, aproape uitând cum se simţea „eul” separat. Informaţiile despre trecut rămân perfect stocate în memoria semantică, dar iluminatul nu mai poate simţi direct emoţiile pământeanului obişnuit. Poate acţiona ca şi cum ar fi furios sau trist, dar este numai o aparenţă, motivată, poate, de faptul că Divinul nu vrea să-i buimăcească pe cei din jur.
< Sus >
Cum putem să obţinem şi noi această stare naturală de fericire?
Studiile s-au făcut:
- pe subiecţi la care iluminarea este stabilă (primită prin graţie divină)
- pe subiecţi care meditează nondual regulat de mulţi ani (având la activ mii de ore de meditaţie). La aceştia din urmă, s-a constatat că starea s-a menţinut relativ constantă şi între şedinţele de măsurători neurofiziologice.
- pe subiecţi care au ingerat ciuperci halucinogene conţinând psilocybin (în alte studii, ayahuasca, DMT şi LSD). Efectul a fost acelaşi, de pierdere a conştiinţei de sine, dar temporar, de ordinul minutelor.
Gary Weber relatează că starea lui fără gânduri autoreferenţiale este permanentă. Totuşi, în momentele de oboseală, când neuronii din Reţeaua de Control nu mai primesc suficientă glucoză, RNI începe să redevină activă, deci reapare senzaţia de „eu”. Soluţia este evidentă şi naturală: odihnă şi hrană.
Reţeaua de Control este cea care decide şi reuşeşte să păstreze închisă RNI pe tot parcursul stării de veghe. Explicaţia lui Gary este că, odată ce creierul vede cât de plăcută este experienţa nonduală, va tinde să ţină RNI dezactivată, cu ajutorul Reţelei de Control.
(Nu se ştie, deocamdată, dacă o face şi pe timpul viselor – aş înclina să cred că nu neapărat, ţinând cont că cercetările pe alţi subiecţi arată o amplificare a legăturilor dintre centrii RNI în timpul fazei de somn REM. În schimb, în timpul somnului profund, se constată o puternică deconectare a celor doi centri principali, PCC şi aMPFC, deci dezactivarea RNI. Cu siguranţă, „eul” lipseşte în timpul somnului fără vise.)
* * *
Subiecţi care au trecut atât prin experienţe iluminatorii nonduale, cât şi cu ajutorul ciupercilor halucinogene, au fost rugaţi să facă o comparaţie între sex, droguri şi nondualitate. Experienţa nonduală a obţinut nota 10, cea cu psilocibină, nota 9,5, iar sexul abia nota 8. Prin urmare, experienţa iluminatorie este mult mai plăcută decât sexul. De altfel, dacă nu ar fi fost aşa, nu ar mai fi pierdut nimeni timpul cu meditaţia.
Observaţi că se vorbeşte numai de meditaţia nonduală, de tip buddhist theravada (dar şi meditaţia transcendentală sau meditaţia Acem), nu orice vizualizare sau visare cu ochii deschişi. *
* De pildă, acel tip de „meditaţie” în care vânăm gândurile şi le interzicem să mai apară nu face decât să ne activeze intens RNL, ceea ce dezactivează temporar RNI, dându-ne senzaţia că am reuşit să ne oprim gândirea. De fapt, efectul este de scurtă durată şi, practic, creierul nu-şi va schimba obişnuinţele. Este o meditaţie chinuitoare şi ineficientă spiritual.
Există un anumit protocol urmat de toţi meditatorii studiaţi, timp de mulţi ani de zile. Aceasta pare a fi singura „metodă” eficientă şi neasociată cu alte riscuri sau impedimente (cum este cazul la ingerarea de substanţe halucinogene, mai ales când apar acele experienţe terifiante). Pe de altă parte, meditaţia pretinde perseverenţă, înclinaţie către interiorizare şi o bună îndrumare din partea unui mentor experimentat.
* * *
Oricum, există o mare doză de scepticism printre nondualişti dacă această metodă poate înlocui Graţia Divină... Din moment ce există un Unic Sine, cine mai e acolo ca să poată trece peste voinţa Sa?!... Totuşi, oamenii de ştiinţă discută numai despre ce pot măsura, respectiv parametrii creierului, şi nu se aruncă în speculaţii mistice. Şi de fapt, poate că Graţia vrea să se ofere şi celor care urmează o metodă tradiţională. De ce nu?! Dar, desigur, nu la toţi. 🙁
În ciuda perseverenţei savanţilor, datele empirice nu sunt uşor de obţinut şi, mai ales, de interpretat. Un singur stimul provoacă multiple reacţii în diferite zone sau centri nervoşi din cortex. Sunt necesare analize statistice complicate pentru a corela acel stimul cu răspunsurile cerebrale, eliminând interferenţele cu alţi stimuli şi stabilind procente de corelare.
Pe măsură ce avansează cercetările neuroştiinţei, pare tot mai greu de a întocmi modele simple pentru a explica funcţionarea creierului. În faţa enormei complexităţi a mecanismelor cerebrale, orice simplificare ne poate conduce la concluzii greşite. E nevoie de o minimă prudenţă intelectuală, însă ea temporizează entuziasmul celor din domeniul spiritual, care vor să îşi vadă credinţele validate obiectiv cât mai repede.
Oricum, mersul ştiinţei este sinuos şi imprevizibil. Fiecare răspuns găsit cu greu ridică multe alte întrebări. Cu cât avansăm în cunoaştere, cu atât abisul necunoaşterii devine tot mai vast.
* * *
Găsim în spiritualitate numeroase metode de a ne diminua egoismul şi a ne dizolva eul. Vă supun atenţiei câteva:
- Uitarea de sine sau lepădarea de sine, constă în punerea benevolă în slujba celorlalţi, în mod dezinteresat, fără a aştepta vreo răsplată materială sau recunoaştere socială. Putem spune că orice mamă grijulie face asta în mod instinctiv, spontan. Totuşi, de cele mai multe ori ea amestecă şi mult ego, impunând copilului părerile şi prejudecăţile sale.
- Renunţarea la sine, „letting go”, adică să laşi lucrurile aşa cum sunt ele, fără să cauţi a-ţi impune părerile şi dorinţele. Să fii convins că lumea îşi va vedea de mersul ei indiferent de cât te agiţi tu şi câtă importanţă îţi acorzi. Tu nu contezi deloc.
- Tehnica mentală a blocării închipuirilor. Când mintea se odihneşte în lipsa unei probleme exterioare de rezolvat, începe să vagabondeze şi să-şi închipuie tot felul de lucruri, care vor fi întotdeauna legate de propria persoană.
Observând că încep scenariile (fie despre cum ar fi fost mai bine să se întâmple lucrurile, fie despre ce viitor ai prefera şi cum să faci să ţi-l favorizezi), atunci ştii că trebuie să blochezi aceste gânduri. Pur şi simplu, îţi spui „Iată eul, a reînceput cu aiurelile lui. Gata, stop!”. Procedând mereu astfel, cu vigilenţa trează, deprivezi eul de energie şi obişnuieşti creierul să respingă gândurile autoreflexive. Unii preferă interogaţii scurte, de genul „Cine sunt eu?” „Cine aude?” „Unde sunt eu?” etc.
Eul îşi închipuie că fericirea sa depinde de situaţiile favorabile pe care şi le va crea în viitor şi de unele obiecte sau fiinţe. Nimic mai fals! Repetă-ţi în gând că nu ai nevoie de nimic pentru a fi fericit. Niciodată nu vei găsi fericirea în viitor dacă nu o găseşti în prezent şi în interior. Dacă îţi legi fericirea de alte persoane, vei fi dezamăgit, mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu te poate face fericit. Scapă de eul mental şi iubirea îţi va izbucni în suflet de la sine. Altă cale nu există. De aceea, eşti total motivat să îţi înfometezi eul, până când va înceta cu închipuirile lui bolnăvicioase.
Răzvan A. Petre
31 iulie 2024
< Sus >
Vă recomand şi videoclipul tradus cu
Gary Weber: Nondualitatea are baze ştiinţifice