de Răzvan-Alexandru Petre
Fragment din capitolul 32 „Cine ar putea să judece?!” al cărţii „Spiritual Enlightenment – The Damnedest Thing” (2002), de Jed McKenna – în traducere: "Iluminarea spirituală – cea mai a naibii chestie". Paginile 210-215.
«[...] Închid computerul, ies din birou şi dau peste fundul lui Jolene.
„O, salutare, fundule lui Jolene!”, spun amuzat.
Ea se întoarce şi mă priveşte. „O, bună! Nu ştiam că erai pe aici. Eşti atât de tăcut.”
Stă în patru labe, lângă o găleată şi o perie cu care freacă podeaua de stejar a holului. Mare parte din podea este încă udă, aşa că n-are rost să trec mai departe. Mă trântesc pe jos, cu spatele rezemat de perete. Îmi place să privesc oamenii când lucrează.
„Cum merge?” întreb.
„Minunat!” răspunde cu entuziasm. „Am fost la bibliotecă şi am citit alegoria cu peştera lui Platon şi alte câteva comentarii. M-am gândit mult la ceea ce am discutat.”
„Anume la ce?”
„Păi, la diferenţa dintre misticism şi iluminare.” Se opreşte din lucru ca să poată vorbi.
Îi arăt partea necurăţată a podelei. „Nu admit nicio pauză.”
Chicoteşte şi îşi continuă frecatul.
„Mă întreb de ce am ajuns să discutăm despre diferenţa dintre iluminare şi misticism,” spun eu.
„Păi,” îmi explică ea, „Vorbeam despre Yamamata Roshi şi sala de cinema a lui Platon...”
„Da, asta îmi amintesc. Dar nu-mi amintesc de ce credeam că ar fi un subiect interesant pentru tine.”
„Zen...”
„Aaa... Zen.”
„Discutam despre diferenţa dintre Zen-care-vinde-cărţi şi Zen-care-duce-la-iluminare...”
„Bang!” exclam eu. „E un subiect interesant. Şi ce ziceam?”
„Păi, vorbeam despre sala de cinema a lui Platon şi diferenţa dintre...”
„Iluminare şi misticism.”
„Da, exact, şi cred că... încercai să-mi arăţi că tot ce citeam eu despre Zen...”
„Că Zen-care-vinde-cărţi se referă la misticism, iar Zen-ul adevărat se referă la iluminare?”
„Nu prea ştiu...” spune ea. „De fapt, da, Zen-ul adevărat se referă la iluminare, nu-i aşa? Da, ştiu asta. Dar nu ştiu dacă Zen-care-vinde-cărţi se referă la misticism sau doar... vinde cărţi. Nu m-am gândit prea bine la partea asta.”
Alegoria lui Platon a peşterii (sala de cinema), unde prizonierii legaţi nu văd decât nişte umbre pe care le confundă cu realitatea
„Dar te-ai gândit mai bine la partea cu sala de cinema?”
Se luminează la chip. „Da! Şi ştiu răspunsul. Misticii rămân în sala de cinema, dar sala nu e totul. Nu este aspectul final, total, suprem. Iluminarea nu-i în sală. Dacă vrei să fii iluminat, trebuie să urci printre rândurile de scaune, să ieşi la lumină şi să părăseşti complet sala!”
„Să părăseşti sala,” cuget eu, „asta-i interesant. Deci toţi stau în scaunele lor, urmărind filmul...”
„Oile!” îşi dă ea drumul. „Asta mi s-a întâmplat atunci, în biserică. Pur şi simplu, n-am mai crezut că filmul este chiar realitatea. Atunci mi-am desfăcut lanţurile şi m-am ridicat şi mi-am privit cunoscuţii care stăteau acolo precum... exact cum spuneai tu. Versiunea ta a peşterii lui Platon este mult mai amuzantă.” Iarăşi s-a oprit din frecat.
„Poate că-i mai amuzantă versiunea lui Platon. Continuă cu frecatul,” îi spun, iar ea se supune. „Da. Deci spui că misticii încă se află în sala de cinema?”
„Da,” spune ea, „dar sala nu e mai reală decât filmul care rulează pe ecran, ci un alt aspect din toată mascarada. E mai reală decât filmul, dar tot nu este complet reală.”
„Şi misticii o ştiu?”
De data asta, nu se grăbeşte cu răspunsul, ci continuă să frece cu peria în cercuri mici. Mi se pare că mormăie ceva, dar de fapt se gândeşte.
„Nuuu,” spune cu glasul liniştit al celui care tocmai a descoperit un complot. „Nu o ştiu. Asta e, nu-i aşa?! Sunt ceva mai treji, dar deocamdată nu-s treziţi, pentru că se cred a fi complet treziţi, dar încă se află în sală de cinema... aşa cum lumina de pe ecran, lumina venită de la proiector, nici ea nu este sursa reală de lumină, ci o mică scânteie a adevăratei lumini, soarele. Deci oamenii legaţi de scaune care privesc filmul sunt adormiţi, chiar dacă nu-şi dau seama, dar tot aşa sunt şi cei care nu mai sunt înlănţuiţi... O, uau, ca mine! Şi poate că misticii sunt cei mai treji dintre toţi, iar cel mai mistic dintre toţi este cel mai treaz... Dar dacă ar fi aflat despre soare şi că lumina proiectorului e doar o mică scânteie, atunci deja n-ar mai fi stat în sală, ci s-ar îndrepta spre ieşire, deci nici ei nu cunosc adevărul. Uau! Cred că încep să pricep.”
„Deci îmi spui că nu eşti trezită? Probabil că-i o situaţie cam ciudată pentru tine.”
„Pentru că te-am întrebat, când eram în parc, te-am întrebat de ce zici că nu eşti un mistic. D-aia! Nu te mai afli în sală! Asta-i diferenţa! Nu te-ai oprit din mers. Eşti în lumina soarelui, în sursa adevărată!” Iarăşi s-a întrerupt din frecat. „Asta înseamnă trezirea. Asta este iluminarea!”
„Dacă nu vei termina podeaua, va trebui s-o fac eu.” Ea porneşte din nou frecatul.
„Nu ştiu prea multe despre mistici,” continuă ea, „dar ăsta-i tot secretul. Indiferent de cât de mare eşti ca mistic, indiferent de cât de mare cred alţii că ai fi, cât timp te mai afli încă în sala de cinema...”
„Se pare că nu poţi să vorbeşti şi să freci în acelaşi timp. Dacă ar veni Sonaya şi ar vedea ce treabă faci...”
Îşi înteţeşte eforturile. „Dacă mai eşti în sală, înseamnă că tot nu eşti trezit. Eşti tot adormit, dar visezi că ai fi treaz. Încă nu ştii cum e realitatea... adică, soarele! Sala de cinema e ca un vis... Dar... hmm. Deci un mistic sau cineva ca mine, care nu-i mistic, dar nici înlănţuit... E un lucru, dar nu acel lucru.”
„Bine,” spun eu, „deci eu sunt iluminat, ceea ce înseamnă că stau în afara sălii? În soare?”
„Ăă, da...” şovăie ea.
„Dar sunt aici, discut cu tine.”
„Da...”
„Mă întreb dacă a trebuit să trec prin toate nivelurile ca să pot ieşi afară. Primul pas, cum ai făcut tu în biserică, dezlegarea de scaun; apoi am devenit puţin mistic, apoi mai mult şi mai mult mistic, până când, în final, am devenit atât de mistic, încât am părăsit sala. Înţelegi ce spun? Oare m-am dezvoltat şi evoluat spiritual înăuntrul sălii? Sau m-am îndreptat direct spre ieşire, la lumina soarelui?”
Îşi concentrează toată atenţia spre podea, în timp ce mintea ei rumegă chestiunea. Nu-i deloc banală – oare realizarea Sinelui se atinge în trepte sau dintr-un singur pas, precum se aruncă în gol nebunul din cărţile de tarot? Iar în al doilea caz, de câţi paşi e nevoie pentru a deveni un nebun care sare în gol?
„O, Doamne! O, Doamne! La asta te refereai de fapt! Spuneai că nu eşti un mistic. Spuneai că aş fi dezamăgită, fiindcă nu eşti tipul ăla mistic. Se poate face asta? Poţi să ieşi direct afară fără a avea de-a face cu toate acele experienţe mistice?
„Bună întrebare,” răspund. „Nu prea ştiu. Am trecut prin unele stări mistice. Am experimentat de câteva ori conştiinţa nediferenţiată – unirea mistică – cu un efect important asupra mea, aşa că nu pot spune din experienţă personală dacă cineva s-ar putea repezi direct la ieşire. Acum, înapoi la muncă.” Se întoarce la frecat. „Pot spune cu certitudine că nu e nevoie să parcurgi toate rangurile mistice sau toate stările de conştiinţă tot mai rafinate ca, în final, să devii licenţiat în... lumina soarelui; iar dacă ar fi să-mi dau cu părerea, aş zice că nu există niciun motiv pentru care n-ai putea să reuşeşti fără ca, mai întâi, să fii cufundat în divin. Oricum, niciun motiv care mi-ar putea trece prin cap.”
Desigur, asta e valabil pentru durata unei singure vieţi omeneşti. Însă cine poate şti ce dezvoltări au avut loc de-a lungul a numeroase încarnări? Dar nu putem lămuri acum toate astea şi este cert că nu sunt un tip prea mistic.
„Ce mişto a fost! Aşa procedezi mereu? Ţi-am pus aceste întrebări, la care nici nu ştiu dacă mi-ai răspuns. Cumva, doar mi-ai arătat cum să-mi răspund singură la ele. Asta-i metoda ta? Aşa funcţionează întotdeauna?”
„Nu ştiu. Stai pe aproape şi vei afla singură.”
„E foarte tare! Am trăit o experienţă senzaţională când, mergând la bibliotecă, am găsit singură răspunsul. Parcă eram într-o misiune, devenisem obsedată şi era ceva minunat! Simt că învăţ ceva cu adevărat important. N-am mai simţit niciodată ceva asemănător. Am avut rezultate bune la şcoală, dar n-am învăţat acolo nimic care să mi se pară... important.”
„Da, foarte bine. Te-ai descurcat bine la şcoală, înveţi lucruri importante, eşti o discipolă a lui Platon şi tot restul, dar podeaua arată atât de năclăită, de parcă ai fi şters-o cu un ciorap plin de noroi. Cărţile alea de Zen nu te-au învăţat măcar să fii atentă la cum îţi îndeplineşti sarcinile?”
„Ce mai urmează să fac?” întreabă ea, complet indiferentă la critica mea. „Îmi dai o altă misiune? Sau altă chestiune la care să reflectez? Ce să mai fac? Pe lângă frecatul podelei.”
„Păi, n-am pregătit nimic. Trebuie să mă mai gândesc. Să zicem, conform micii tale teorii, crezi că Yamamata Roshi e iluminat? Sau doar un mistic?”
„El este...” începe ea, dar se opreşte. „O, Doamne, nu ştiu. Trebuie să mă gândesc.”
Bravo, fetiţa.»
traducere de Răzvan Petre
28 iunie 2023
< Sus >