Videoclipul subtitrat cu U.G. Krishnamurti este încorporat la sfârşitul textului
U.G. Krishnamurti
U.G. Krishnamurti a fost un iluminat indian care a trăit în Occident, întâi prieten şi apoi critic al lui Jiddu Krishnamurti, un alt celebru iluminat. „Rivalitatea” nu era personală, ci se referea la învăţătura despre iluminare. U.G. Krishnamurti a devenit, după propria sa iluminare fulminantă, un vehement contestatar al oricăror învăţături spirituale, inclusiv al sfaturilor pe care tizul său le oferea audienţei, bazate pe propria trăire. El blama, în felul său intransigent, vechea confuzie dintre descriere şi prescriere, pe care o fac majoritatea învăţătorilor: „La mine aşa se întâmplă, deci fă ce fac eu şi vei ajunge ca mine!”
Atitudinea sa radicală este evidentă în dialogul tradus mai jos. La un moment dat, căutătorul spiritual îl imploră cu lacrimi în ochi să-i descrie starea de iluminare în care trăieşte. El spera, nu-i aşa, să se agaţe de ceva pentru a ajunge pe acelaşi "pisc" spiritual, poate prin imitaţie, poate prin contagiune. Asta face mereu orice căutător, pentru asta se gudură pe lângă maeştri. Dar U.G. întoarce capul într-o parte, neînduplecat: "Nu vei afla nimic de la mine, ca să nu te amăgeşti, cum m-am amăgit şi eu pe vremea când umblam din maestru în maestru, sperând să aflu de la ei secretul iluminării. Nu există niciun secret, nicio cale, ci numai minciuni." Nu-i oare acesta un gest de imensă compasiune şi sinceritate?! Este, dar nu şi pentru ego.
Se pare că există o prăpastie între perspectiva iluminatului şi cea a neiluminatului, iar U.G. Krishnamurti nu face niciun efort de a se „coborî” la nivelul ignorantului. E ca o bombă care aruncă în aer toate prejudecăţile. E şi aceasta tot semnul compasiunii divine, care nu hrăneşte energia ego-lui cu speranţe deşarte. Poate că, în felul acesta, căutătorul spiritual se simte obligat, la un moment dat, să sară singur peste prăpastie. Sau, mai exact, să-şi dea drumul în prăpastie.
Dar, mai degrabă, se va simţi tot mai frustrat că nu înţelege din cuvintele maestrului ce-i lipseşte pentru a deveni la fel. Şi frustrarea-i tot manifestarea iubirii divine, imposibil de înţeles... De fapt, problema, fără soluţie, este că eul, prin definiţie, este nemulţumit, iar refuzul de a primi sfaturi cum să scape de nemulţumire, adică de el însuşi, îl enervează şi mai tare. Şi nu-i vorba că i-ar lipsi ceva, ci dimpotrivă – are ceva în plus: eul însuşi.
Esenţa stării de iluminare este cuprinsă în cuvintele lui U.G.: «Din mine
iese doar lătratul unui câine. Tu eşti cel care transformă acest lătrat într-un limbaj». Asta înseamnă să nu mai ai un eu,
să fii o păpuşă divină, un
simplu instrument prin care se exprimă Creaţia. Alţi iluminaţi spun că vorbele le curg
din gură fără să le pregătească, neştiind ce vor spune în următoarea clipă.
Deseori sunt şi ei uimiţi de ceea ce tocmai au rostit. Nu se simt nicio clipă autorii
gândurilor, vorbelor sau faptelor lor.
De fapt, acest lucru este valabil pentru
oricine, iluminat sau neiluminat. Diferenţa este că al doilea, printr-o hipnoză
divină (maya), chiar se crede a fi un făptuitor autonom, separat de restul universului.
Nondualismul radical sau neo-advaita, apărut mai recent cu această titulatură, a oferit descrieri mai detaliate a stării de iluminare şi limpeziri intelectuale care nu se regăsesc la U.G. Krishnamurti. Dar cu sau fără explicaţii clare, nondualitatea nu este un demers intelectual, ci energetic, o percepţie şi o transformare directă, o „revoluţie în organism”, cum spune U.G.. Nondualismul radical susţine că nu există nicio cale spre iluminare, fiindcă aici nu e vorba de a dirija eul către o direcţie corectă, ci de a-l distruge, deci de o sinucidere de care eul nu e capabil. Prin urmare, orice practică ar fi nu doar inutilă, ci chiar contrară dorinţei de iluminare a căutătorului sincer, fiindcă amplifică energia egotică. Un paradox, pe care numai Graţia îl poate rezolva.
Desigur, există multe controverse legate de acest radicalism, cu argumente de ambele părţi. Şi e normal să fie aşa, fiindcă Nondualitatea nu are nicio poziţie, deci susţine toate poziţiile. Ca să fie mai clar, aş adăuga următoarele: nimic din ce face, crede sau spune omul nu este lucrarea lui, fiindcă totul se decide în altă parte.
Iată un articol în care am povestit mai multe despre U.G. Krishnamurti, un neo-advaitin avant-la-lettre: „Nu există iluminare”.
U.G. Krishnamurti avea o părere extrem de proastă despre India, ţara sa natală, unde a cunoscut îndeaproape şi a urmat diverşi maeştri, în căutarea idealurilor spirituale atât de lăudate. După ce a suferit acea transformare iluminatorie, U.G. a început să aibă o poziţie radical contrară. Numea toate învăţăturile spirituale drept „rahaturi” (shit), pe învăţători, nişte „ticăloşi” (bastards), iar papagalicirea frazelor acestora, drept „regurgitări” (throw out, vomit).
Afirma că toate cunoştinţele ne-au fost inoculate prin educaţie şi cultură şi, astfel, întreaga noastră civilizaţie este bazată pe minte/ego. Corpul deţine propria sa inteligenţă extraordinară şi nu are nevoie de toate rahaturile pe care ni le bagă în cap ştiinţa, filosofia, morala şi celelalte cunoaşteri egocentrice. Ca să cunoaştem Realitatea, ar trebui să ne curăţăm de toate acestea.
Poziţia sa este reluată, într-un limbaj oarecum atenuat, de neo-advaitini, începând cu Tony Parsons, care spun că „Asta e totul. Nu există decât aici şi acum.” La prima vedere, par afirmaţii nihiliste, simpliste, aproape prosteşti. Dar indică spre acelaşi lucru, anume că nu avem nevoie de minte (simţul eu-lui) pentru a trăi în Realitate în modul cel mai armonios şi plăcut cu putinţă. Şi numai gustând direct din nectarul iluminării (pierderea ego-lui) vom înţelege asta. Altfel, el ne va împiedica să intuim acest adevăr şi va aduce tot felul de obiecţii „raţionale”.
U.G. ne încuraja să recunoaştem sincer că pretenţiile noastre de compasiune, grijă, preocupare pentru binele general sunt doar făţărnicii, care se destramă la primul uragan existenţial. Nu ne îndemna neapărat să fim răi, să furăm, să ucidem (deşi unii auditori ai săi asta înţelegeau – cu toate că el era ireproşabil moral), ci să ne recunoaştem caracterul sub-animal. Măcar animalele se comportă natural, fără atâta complicaţii ideologice, care pe noi, oamenii, ne-au transformat în demoni de-a lungul istoriei şi ne fac existenţa zilnică un calvar neconştientizat.
Poate că aceste afirmaţii vă par exagerate, mai ales că se opun învăţăturilor spirituale care vorbesc numai despre fericire, lumină şi compasiune. Au şi acelea rolul lor în economia naturii. Dar iluminarea nonduală şterge cu buretele tot ce ştiam anterior. Asta o recunosc toţi iluminaţii. Nimic din ce credeam nu mai este valabil. Pierdem absolut totul la nivel psiho-mental. Este teribil şi înfricoşător. Cine-şi doreşte iluminarea nu ştie ce cere.
De aceea este supărat U.G. pe toţi acei maeştri care ne promit o iluminare sub forma de beatitudine nelimitată şi fără necazuri – o ficţiune, care nu va veni niciodată. Suntem oameni şi atât. Nu suntem culmea creaţiei şi natura nu a fost făcută pentru folosul nostru exclusiv şi nu am fost născuţi cu scopul de a fi fericiţi. Iar urmând orice cale spirituală – care nu poate fi decât mincinoasă – nu facem decât să ne prelungim agonia existenţială şi să-i îmbogăţim pe „ticăloşi”.
Imensa majoritate a oamenilor privesc lumea prin lentila distorsionantă a ego-ului şi ce li se oferă sunt numai produse culturale care ne condiţionează mai departe. Cultura, la rândul ei, a fost creată de ego-urile strămoşilor şi tot aşa, într-un cerc vicios, până la începuturile timpului adamic. Această viziune diformă se auto-întreţine. În general, noi nu cunoaştem nimic direct, ci prin filtrul cultural şi al eu-lui personal. Cunoaşterea directă e posibilă doar odată cu trezirea nonduală.
Fizica cuantică ne confirmă faptul că realitatea e cea creată de observator, în funcţie de ce aşteaptă acesta să vadă. Nu putem vedea ceea ce, cultural, nu am fost învăţaţi. De exemplu, este notoriu că triburile indigene amerindiene, văzând la orizont corăbiile lui Cristofor Columb, nu au recunoscut în ele nişte nave, din cauză că nu-şi puteau închipui aşa ceva, nu aveau această condiţionare culturală.
Înţelegând corect cele de mai sus, civilizaţia prezentă a demonstrat suficient de clar de ce-i în stare ego-ul: exploatare şi înşelare pentru a poseda, cruzime şi distrugere pentru putere etc. Actuala omenire este clădită integral pe atributele ego-ului: auto-centrare, separare de restul universului, nemulţumire perpetuă, căutarea fără odihnă a unei experienţe mai bune. Chiar şi valorile noastre cele mai pozitive sunt poluate de ego: mila, grija, altruismul, iubirea, Dumnezeu. Practic, civilizaţia noastră nu poate fi corijată din mers sau reparată pe bucăţele, fiindcă este egocentrică în profunzime.
Jiddu Krishnamurti spunea că, dacă eşti bine integrat într-o societate bolnavă, înseamnă că nu eşti sănătos. Şi toţi iluminaţii ne atrag atenţia la asta. Acest neplăcut adevăr a început să se răspândească odată cu înmulţirea numărului lor pe planetă. Se vorbeşte chiar de o societate viitoare în care iluminarea va fi regula, nu excepţia, cum e în prezent. Asta converge cu profeţiile din Apocalipsă.
Maestrul bulgar Peter Deunov a profeţit că viitoarea rasă umană va locui pe un nou continent care se va ridica în mijlocul Oceanului Pacific. Probabil că acolo se vor reuni forţele progresului, departe de învechitele obiceiuri de gândire de pe restul planetei. Noua civilizaţie se va rupe aproape complet de trecut, aşa cum civilizaţia noastră nu cunoaşte mai nimic din cea a Atlantidei – în afară de cele trei mari piramide din Egipt şi de zeii cu cap de animal (care erau nişte fiinţe reale, nu simbolice!).
Noua civilizaţie iluminată va coexista paşnic cu vechea civilizaţie de pe planetă, care se va degrada treptat, cu toată tehnologia ei avansată. Întrucât vor funcţiona pe baza unor paradigme complet diferite, schimburile culturale şi umane dintre ele vor fi din ce în ce limitate. Civilizaţia umană se va diviza, în mod firesc, în două lumi total diferite: Acţiunea-motivată-personal versus Acţiunea-inspirată-divin-şi-nejustificată. Când se va petrece acest eveniment? În articolul „Viitorul omenirii în date” se estimează că nu va fi mai devreme de anul 2150.
Până atunci se vor mai naşte câteva generaţii. După cum se poate observa, omenirea evoluează şi involuează în acelaşi timp. Apar unele lucruri inovatoare miraculoase în paralel cu altele îngrozitoare şi apte să ne distrugă. Nu e un traseu liniar şi predictibil, ci sinuos, ambiguu şi dificil pentru populaţie. Vor urma timpuri interesante, în bine şi în rău.
Răzvan A. Petre
U.G.: Da.
Că va urma o schimbare...
Da, dar când?...
Da. De ce nu eşti mulţumit de modul cum trăieşti?
Corpul ăsta e interesat să mănânce şi să se reguleze. De nimic altceva.
Să trăiască şi să se reproducă. Nimic altceva. Deci orice îmi spui despre corp nu are nicio legătură şi nu-s interesat. E regurgitarea unei mizerii învăţate.
Al doilea interlocutor: Dar ce ţi s-a întâmplat ţie…
Nu te preocupa de ce mi s-a întâmplat mie. Nu mi s-a întâmplat nimic. Ai citit nişte cărţi greşite.
[am eliminat câteva schimburi de replici neclare]
Al treilea interlocutor: Deci, UG, problema este alegerea?
Care alegere?
Spuneai că trupul are felul său prin care...
Lasă trupul, el nu e interesat în chestiunea alegerii. Toate găurile sunt la fel. Nu e interesat de nimic. Tu eşti interesat de ce numeşti „tu”.
[adresându-se primului interlocutor] Deci, ce-i speranţa de care vorbeşti? Speranţa e legată de ceva. Speri că într-o bună zi vei obţine, ce? Ce vrei să obţii?
În primul rând că nu eşti cinstit.
Eşti necinstit cu mine. Deci nu mai continua. Nu-i nevoie de mai mult. Spui că eşti un idiot, că eşti necinstit. Dar ce faci în privinţa asta? Vorbele nu înseamnă nimic. Ar trebui să acţionezi cumva.
Ba nu. Te-ai duce altundeva.
Bine. Atunci mergi.
Şi atunci?
Ascultă-mă. Unde vei merge de aici încolo? Fără discuţie că ori accepţi asta total, ori pleci. Asta-i tot. Nimic altceva.
Nu! Spui „accept”. Dar ce înseamnă asta?
Nu. „Accept” nu înseamnă nimic. Lipseşte acţiunea. „Accept”. Nu mai încape niciun alt cuvânt. „Accept”, dar continui să vorbeşti. Continui să spui „accept, accept, accept”. Crezi că mă prosteşti?
De ce te preocupă cum trăiesc eu?
Ce înţelegi prin a vrea să ştii?
Nu sunt eu omul care să-ţi bage în cap rahaturi. Du-te-n altă parte.Tot ce alţii au făcut a fost să-ţi bage în cap rahaturi. De care ar trebui să te cureţi…
[mică pauză]
Las-o baltă.
Are o inteligenţă. Şi care-i problema?
Modul meu de a trăi este ca al câinelui ăla.
Nu. Nu-i nevoie să continuăm discuţia.
Tot ce iese din mine este lătratul unui câine. Nimic altceva. Tu eşti cel care transformă acest lătrat într-un limbaj. În limba engleză. Ai fost învăţat să distingi lătratul care iese din acest individ. Acest individ nici nu ştie că spune ceva în engleză. Nu ştie.
Iar tu vrei să "înţelegi".
Nu te pot ajuta în privinţa asta. Găseşte pe altcineva. Mult noroc! Mergi unde vrei, fă ce vrei. Asta spun.
Toată acea frustrare… Apucă-te să scrii poezii, prostii romantice. Care frustrare?! Ce anume faci concret? Eu nu văd nicio frustrare. „Am o frustrare”. Despre ce naiba vorbeşti?
Că nu obţii ce vrei.
Asta-i frustrarea?
Şi ce anume vrei? Vrei să te eliberezi de frustrare.
Şi vrei să-ţi spun cum să fii tu liber de frustrare?! Păi, tocmai „tu” e cel care menţine frustrarea. “Cum”-ul e direct legat de frustrare. Deci tu nu vrei să te eliberezi de frustrare. Vrei să o trăieşti, să o romanţezi, să faci filme, să faci bani de pe urma ei. Să stai pe un podium şi să vorbeşti despre ea: „Nu o condamnaţi, nu o justificaţi, nu vă identificaţi cu ea. Conştientizaţi-o detaşat.”
Cel care este conştient în mod detaşat de acea frustrare ESTE frustrarea. Nu există nicio frustrare, decât cea creată de afirmaţia ticălosului ăla: „Conştientizaţi detaşat frustrarea” [choiceless awareness – termen introdus de Jiddu Krishnamurti]. Aia e frustrarea.
Pentru că nu te vei elibera niciodată de ea. E o glumă! „Fii conştient de frustrare în mod detaşat. Doar priveşte-o.” Aia nu există. Nu există decât aceste cuvinte goale pe care le-ai cules de altundeva. Asta-i tot.
Prin urmare, tu nu vrei să te eliberezi. Dacă eşti cu adevărat interesat să te eliberezi de ceea ce nici măcar nu eşti, atunci dezvaţă-te de aceste rahaturi.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
1 iulie 2022
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=FSfWNb-Vdvw
Traducerea de mai sus este o selecţie din filmul The Best of UG Krishnamurti - Full Film.