< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Capitole:
Decizia nu-ţi aparţine, spun neuroştiinţa, hipnoza, fizica cuantică
Secretul teribil: nu există separare
Indezirabila Trezire
Nervozitatea minţii
Ego-ul: un actor băut
Înţelepţi cu ego
Post-Trezire şi re-Trezire
Maestrul şi comunitatea spirituală
Contestări spirituale
Marga vs Atmaji
Metafora pianului
2 Atenţie: textul conţine idei nondualiste radicale care vă pot afecta intelectual!
Oare Nondualitatea este supremul ideal spiritual? Nici celelalte interpretări spirituale, dualiste, nu sunt mai prejos. Fiecare are dreptatea sa, pe toate gusturile şi pornirile. Dualiştii oferă soluţii practice pentru lumea fenomenelor, aşa cum au fost concepute de Dumnezeu Creatorul. Dar lor le este străină Cauza primordială. Nondualiştii vorbesc despre cea mai abstractă realitate posibilă, Conştiinţa pură, de dincolo de creaţie. Dar neo-advaitiştii nu ne dau niciun sfat, nicio soluţie concretă de a-L atinge, ci doar ne descriu Adevărul.
Nu islamismul este radical. Jihadistului sinucigaş i se promite cel puţin că îl aşteaptă 72 de fecioare în Ceruri dacă declanşează bomba. Incomparabil mai radicală este spiritualitatea nondualistă. Îţi garantează că, dacă intri serios în ea, vei muri definitiv şi fără nicio compensaţie. E nevoie de un enorm curaj chiar şi pentru a te apropia de ea. De aceea, sunt de înţeles cei care o persiflează sau nu-i dau atenţie.
Conform nondualităţii, nu există decât o singură Fiinţă, care are toată libertatea posibilă. Tu, ca individ, nu exişti decât în imaginaţia ta şi a celorlaţi indivizi din jur. Deci n-ai cum avea liber-arbitru. Dar Conştiinţa Divină te face să crezi asta, ca să curgă normal evenimentele din viaţa ta, să nu te crezi “păpuşat”. Corpul tău e manipulat. Dar tu nu eşti corpul. Corpul măcar există, însă "tu", nu.
< Sus >
Când crezi că iei o decizie, ce se întâmplă? Au cercetat neuroştiinţele*. În creier, întâi apare impulsul electric trimis către nervii motori (muşchi), iar după o jumătate de secundă, apare şi ideea „Am decis!”. Cu alte cuvinte, nu tu iei decizia, ci doar eşti informat ce decizie "s-a luat". Ego-ul tău conştient este ca un apendice al minţii, care poate fi extirpat fără nicio urmare serioasă. Ego-ul este colateral, perpendicular pe traseul drept de la Decident la corpul-minte.
Şi cine este Decidentul? Spiritualitatea nondualistă afirmă că există o singură Fiinţă în tot universul, deci numai Ea poate fi. Desigur, putem detalia cercetarea spirito-ştiinţifică şi să afirmăm că decizia a fost luată de Spiritul încarnat. Dar acesta ce este? O scânteie de Dumnezeu care se adapă cu foc sacru din Dumnezeu. Deci tot acolo ajungem: la Sursa unică.
* Descoperirile neuroştiinţei pot descumpăni pe cei nepregătiţi spiritual. De aceea, într-o carte a mea mai veche, „Modelul unificator al psihicului uman” (2008), prezentând pe larg un astfel de experiment neurologic, am încercat să dezmint că nu există liber-arbitru, tocmai pentru ca oamenii nepregătiţi să nu fie tentaţi de „iresponsabilitate” ori să nu sufere şocuri depresive (în cap. 4.2.1 „Plecând de la neurologie”). Dar şi pentru că nici eu nu eram lămurit. Acum îmi este clar.
Asemenea descoperire ştiinţifică bulversantă sprijină cu adevărat doar teza nondualităţii, singura care afirmă că nu există o acţiune directă a persoanei. Actul în sine şi părerea ego-ului că „el a decis” sunt doar corelate, nu se află într-o relaţie de cauză-efect. Ştiinţa materialistă nu are nimic de câştigat din această descoperire, chiar dimpotrivă.
În hipnoza de spectacol este evident pentru oricine că se produce o „disociere a conştiinţei”, cum au botezat-o psihologii. Practic, ego-ul persoanei este amuţit, dar ea se comportă absolut normal. Este o probă imbatabilă că oricine poate trăi fără ego, fără liber-arbitru, nedându-şi seama de asta.
Totuşi, hipnoza este o stare trecătoare, o Graţie a Divinităţii ca să ne convingă de faptul că ego-ul, „conştientul” nu controlează de fapt nimic. Doar iluminarea spirituală poate face această stare permanentă, prin Graţie. Dar este o mare diferenţă: hipnotizatul se supune vocii hipnotistului, iar iluminatul se supune Spiritului său.
De fapt, chiar şi voinţa hipnotistului este tot Voinţa Divină, care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi. Ba ni se arată, în joacă, ba stă ascunsă şi ne face să credem că noi decidem totul.
Articole despre hipnoză de Răzvan Petre:
"Hipnoza şi fenomenele conexe"
În România, a devenit celebru hipnotisul Andrei Voicu, prin numerele sale de la televiziune:
La fel, descoperirile năucitoare din fizica cuantică servesc tezele spirituale, unele concepte părând a fi desprinse direct din misticism:
- Suntem conectați fundamental la tot ceea ce ne înconjoară.
- Nu se pot face observaţii obiective, căci observatorul, prin acţiunea sa de observare, modifică starea cuantică a sistemului observat. Universul este o construcţie “mentală”.
- Prezentul poate schimba trecutul, timpul este o iluzie și există viață după moarte.
- Materia nu există cu certitudine in locuri definite, doar arată "tendinţa" de a exista.
Pentru a te pune în starea să înţelegi toate aceste subtilităţi, ai nevoie de un cadru de gândire potrivit (paradigmă), pe care numai teoria nondualităţii ţi-l poate oferi.
< Sus >
Aceste experimente ale neuroştiinţei, fizicii cuantice şi hipnozei întredeschid o portiţă către un Secret Teribil. Dacă nu există liber-arbitru, înseamnă că toate deciziile aparţin unei Singure Fiinţe. Deci nu există o separare reală între creaturile aparent diferite. Deciziile sunt total centralizate. Fiinţele se mişcă diferit, dar sunt perfect coordonate.
O comparaţie: Albinele nu contează decât dacă fac parte dintr-un stup. O albină individuală este inutilă şi va muri repede, fiindcă îi lipseşte rostul şi coordonarea grupului.
Descoperirea că nu există separare între mine şi restul universului are consecinţe logice foarte grave. Iluminaţii au observat asta în mod direct: nu există nicio separare nicăieri. Nici în timp, nici în spaţiu. Nu există separare între punctul „aici” şi punctul „acolo”. Nu există separare între momentul „acum” şi momentul „atunci”. Totul este un punct infinit şi o clipă eternă.
Exprimarea este absolut paradoxală. Bine, cel puţin, că avem în limbajul uman cuvintele „infinit” şi „eternitate”. N-ar fi trebuit să existe, fiindcă sunt total abstracte şi imposibil de conceput. La fel şi „Dumnezeu”. Acesta este un fel de jolly-jocker: când nu ştii cum să explici ceva, cuvântul „Dumnezeu” te scoate din încurcătură.
Liberul-arbitru vine din simţul separării. Dispare separarea, dispare şi liberul-arbitru.
Nu există un “acum” diferit de un “atunci”, ca şi cum s-ar succeda în timp. Nu există un “aici” diferit de un “acolo”, ca şi cum ar fi separate printr-o distanţă. Cunoscătorul trăieşte o experienţă parţială, aici şi acolo, acum şi atunci, dar acestea nu sunt separate. Totul este Întregul. Întregul a inventat o iluzie perfectă: şi-a fragmentat Conştiinţa unică în mai multe “fiinţe”, a fragmentat eternitatea în “momente” ce apar succesiv, a fragmentat infinitul în “puncte” de spaţiu. Este o iluzie holografică: există şi nu există în acelaşi timp. Există ca aparenţă, dar nu şi ca soliditate.
< Sus >
Mai putem spune şi că trezirea spirituală nu este neapărat un “bine”. Nu e dezirabilă pentru individ. Are inconveniente.
Cineva, Lucia, spunea pe internet: «E atât de incomod, pentru că nu te mai identifici cu nimic. Nu te vezi în niciun fel. Totul parcă face parte din ceva ce nu recunoşti. E atât de stranie senzaţia. Nu am suportat mult. Nu e frică, nicidecum. E complet necunoscut.»
Iluminata Lisa Cairns spune că, pentru iluminat, plăcerile (dar şi suferinţele omului obişnuit) nu mai au aceeaşi putere de seducţie, pentru că sunt percepute clar ca fiind iluzorii. Aceasta aduce seninătatea detaşării, lucru ideal pentru cei care o caută.
Dar unii resping iluminarea, poate fiindcă limitează intensitatea senzaţiilor grosiere oferite de viaţa fizică. În fond, iluzia cosmică, aruncată ca un voal peste Conştiinţă, are rolul tocmai de a o face să experimenteze plăcerile şi durerile din plin şi cât mai credibil. Una este să vezi o piesă la teatru şi alta este să îţi pui casca de Virtual Reality… Pe de altă parte, iluminarea duce o rafinare extremă a percepţiilor şi cei sensibili vor aprecia asta ca nişte degustători de vin profesionişti.
În unele cupluri în care una din persoane s-a iluminat, relaţia se poate distruge dacă cealaltă persoană nu înţelege de ce nu mai există entuziasm pentru activităţile comune dinainte.
Trezirea apare printr-o transformare energetică, care are uneori consecinţe neplăcute asupra corpului, dar sunt de obicei trecătoare.
Aflând toate acestea, căutătorul devine mai lucid, mai detaşat de însăşi “realizarea spirituală”. Fie ce-o fi, dacă Dumnezeu vrea, se va Trezi!
Iluminatul Richard Sylvester spune că, după iluminare, se pot întâmpla multe lucruri, nu există reguli, dar iată ce sentimente este improbabil/imposibil să apară: DEPRESIA, PLICTISEALA, SINGURĂTATEA. Lucrurile simple devin foarte interesante. Viaţa devine mai liniştită.
Este imposibil să te trezeşti că vrei tu. Coboară Graţia Divină, întotdeauna într-o formă unică, adaptată la persoană. Nicio trezire nu e identică cu alta, deşi Adevărul e unul singur. Chiar şi apoi, aprofundarea stării naturale a Fiinţei are multe grade de intensitate.
E mult de explorat, atât de frumos şi interesant! Ce noroc avem că viaţa va continua şi după moarte, în alte forme, şi vom avea timp o eternitate să continuăm aventura Cunoaşterii!
< Sus >
Adevărul suprem e greu de suportat de minte. Şi cum să te lupţi cu propria minte? Tu eşti mintea, aşa spunea Descares: “cuget, deci exist”. E fals, desigur, dar tu asta crezi acum, când citeşti aceste cuvinte. Ele nu sunt de ajuns să producă un miracol în tine, dar îţi indică direcţia de unde vine miracolul. Priveşte într-acolo ca să-i surprinzi licărirea.
Vei vedea cum mintea se va enerva de aceste “bazaconii”, apoi se va plictisi de repetarea lor, apoi le va găsi hibe intelectuale, apoi le va reproşa că nu rezolvă marile probleme ale omenirii (parcă altceva le-a rezolvat până acum!). Apoi apar alţi maeştri cu păreri diferite, alte doctrine teologice impunătoare. Şi tot aşa… Îţi trebuie nervi de oţel chiar şi numai să continui cu lectura acestor idei. Cu atât mai greu e să reflectezi asupra lor!
Aşa e jocul Divinităţii. Nu se lasă descoperită uşor. Ea vrea ca jocul să continue în parametri prestabiliţi. Doar anumiţi “aleşi” se vor trezi. Ceilalţi nu. Cum s-au ales şi de ce? Asta nu-i treaba noastră, e jocul Divin. Eşti tu unul dintre aleşi? Observă-te: eşti interesat de credinţa nonduală pură? Dacă poţi citi astfel de articole sau cărţi, să priveşti conferinţe sau să participi la adunări cu înţelepţi (satsang), ai şanse. Dar certitudini nu există. Nici măcar cei care urmează neabătuţi o tradiţie spirituală ani de zile nu au certitudinea că se vor trezi din visul cosmic. Să poţi trăi confortabil cu incertitudinile este semnul omului superior...
< Sus >
Omul iluminat este ca un actor ce joacă în piesa de teatru conform scenariului şi indicaţiilor regizorale.
În schimb, ego-ul este ca un actor beat, care nu şi-a învăţat rolul şi se crede vedeta teatrului. Improvizează mereu, schimbă textul şi-i buimăceşte pe colegii actori, care nu mai ştiu cum să salveze scena de penibil.
Se impune de la sine ca acest actor rebel să vină nebăut la spectacol, să respecte textul şi să nu se mai creadă vedetă. Este egal cu ceilalţi şi e doar un actor, nu personajul faimos interpretat pe scenă. Când se trage cortina, actorul admirat redevine umilul cetăţean, un om obişnuit, la locul lui.
Lisa Cairns: Ego-ul absolutizează plăcerea. Suferinţa apare când crezi că trebuie să ai parte de plăcere 100% şi 0% suferinţă, deşi e logic să existe amândouă în părţi egale. Acesta e ego-ul, o energie care absolutizează plăcerea. Şi este obositor (dacă eşti în pragul trezirii) să menţii această falsă fiinţă ireală în funcţiune, să-i păstrezi identitatea, ce-i place, ce nu-i place. E ca un program inconştient, nevăzut, ca un virus.
< Sus >
Poate exista un înţelept cu ego? Sigur că da. Sunt acei oameni care pot da sfaturi bune semenilor, dar încă nu s-au iluminat spiritual. A da sfaturi bune practice, omeneşti, psihologice este o vocaţie minunată, dar nu presupune că te-ai şi trezit spiritual.
De fapt, un iluminat poate să nu-ţi dea cele mai bune sfaturi de viaţă. El are viziunea Adevărului, dar asta s-ar putea să nu te ajute, decât dacă eşti şi tu atras de El. Însă despre chestiunile practice poţi învăţa de oriunde şi de la oricine. Nu ai nevoie de un iluminat. E ca şi cum te-ai duce la universitate să înveţi tabla înmulţirii. El te poate orienta bine în ramura lui de spiritualitate: Nondualitatea, Dumnezeirea.
Ca sfaturi de viaţă, iluminatul îţi va da, de obicei, cele născute din experienţa lui omenească. Poate că a strâns multă înţelepciune şi poate va fi inspirat a-ţi da cele mai potrivite sfaturi personale, dar am văzut şi nondualişti care nu par cei mai buni consilieri personali. Oricum, orice om (iluminat sau nu) poate evolua la infinit.
< Sus >
Ai avut o Trezire spirituală ieri şi azi ai pierdut-o. Acum trăieşti în umbra amintirii ei, ca o prelungire a experienţei. Eşti în perioada post-Trezire. Ego-ul vrea să creadă că încă trăieşte trezirea, nu admite că a revenit în regimul anterior. Acesta este ego-ul spiritual, foarte rafinat, greu de alungat. El pune amintirea în locul realităţii.
Totuşi, dacă nu ai norocul unui sfat de la un maestru, viaţa însăşi îţi va da un brânci care te va trezi din visul că eşti treaz. Un ego spiritual este foarte inflamat, greu de convins să se smerească.
Ego-ul spiritual post-Trezire este sigur că "el" este Conştiinţa pură. Nu prea va asculta pe cine-i va atrage atenţia asupra acestui pericol: falsa pretenţie că e trezit. Sau va asculta, dacă e mai flexibil şi receptiv, şi atunci omul se va putea re-Trezi cu adevărat.
O metodă recomandabilă de a ieşi din post-Trezire este să apelezi la un maestru. Comunitatea spirituală (sangha sau satsang) la asta este utilă. În mijlocul ei “tronează” maestrul iluminat. În jurul lui se strâng discipolii care: fie se trezesc în prezenţa lui, fie îşi recapătă iluminarea pierdută (post-Treziţii), fie vor să-şi păstreze Trezirea cât mai proaspătă şi stabilă (după cum spune Fred Davis). De folos este şi urmărirea unor maeştri filmaţi pe YouTube.
< Sus >
Am putea spune că este maestru eliberat cel care şi-a păstrat nealterată starea de Trezire o perioadă mai lungă de timp (să zicem, un an), deci s-a stabilizat în Conştiinţă şi nu mai poate cădea în post-Trezire. Mai obiectiv vorbind, este maestru adevărat cel care aduce, readuce sau păstrează proaspătă Trezirea în discipolii săi. (Realist vorbind, maestrul e neputincios, fiind doar ocazia prin care acţionează Graţia Dumnezeiască.)
Iată deci că o comunitate spirituală este de folos şi pentru a certifica autenticitatea maestrului. Sangha se autovalidează. Maestrul certifică Trezirea discipolilor, iar efectul constant pozitiv asupra discipolilor îl certifică pe maestru însuşi.
Fără sangha, fiecare căutător este pe cont propriu. Poţi rezista singur şi să nu mai pierzi Trezirea. Sau poţi cădea pradă ego-ului spiritual si să devii un fals iluminat.
Dar există chiar şi false sangha. În mijloc tronează un fals maestru (un ego post-Trezit care se crede iluminat, care ţine captiv un public de neiluminaţi. Fiecare se preface, poate nu pe deplin conştient: unul că e Treaz, iar ceilalţi că ar vrea să se Trezească.
< Sus >
În lumea spiritualităţii nonduale apar uneori contestări reciproce ale maeştrilor. Este un fapt năucitor de-a dreptul! Hai, că mai putem înţelege certurile dintre religii, că sunt dualiste toate. Dar aici, oare ce explicaţie am putea găsi?
a) Fie primul maestru este autentic, iar celălalt este fals, ceea ce îi trezeşte invidia şi dorinţa de a-i acapara discipolii celuilalt.
b) Fie amândoi sunt falşi. Ei nu sunt neapărat rău intenţionaţi, ci doar duşi în eroare de ego-ul spiritual post-Trezire.
c) Cel mai greu de înţeles este cazul când pe amândoi îi presupunem a fi autentic Treziţi. Ce au ei de împărţit?! Nu au atins ei acelaşi Adevăr?!
Fiecare iluminat transpune Adevărul absolut în mod diferit în lumea relativă. Unul are o trăire personală pe care o transformă, naiv, în axiomă universală. Totuşi, se bazează pe activarea anumitor energii, care au acelaşi efect obiectiv şi asupra discipolilor săi. Astfel, ei capătă convingerea că numai aşa se poate.
Mintea lor limitată crede asta. Au primit un dar de la Dumnezeu (Trezirea) şi trebuie să înveţe să-l folosească inteligent în propria manieră. Este dreptul lor chiar de a greşi puţin şi a-i absolutiza importanţa. Important este să nu aducă disonanţe majore în peisajul spiritualităţii. Prin fiecare iluminat, experimentează viaţa însuşi Spiritul său. Poate este chiar Spiritul care doreşte să-şi impună punctul de vedere, nu mintea. Aşadar, să-i lăsăm fiecăruia dreptul să creadă şi să facă ce vrea! Desigur, în limitele respectului pentru Viaţă şi semeni.
Chiar şi după iluminare, fiinţa umană evoluează fără limite. Punctele de vedere se pot schimba în timp, numai Adevărul absolut rămâne neschimbat pe veci.
< Sus >
Mă gândesc acum la unii învăţători de nondualitate disponibili pe internet. În ultima vreme a luat avânt, mai ales în cultura de limbă engleză, "neo-advaita", care se diferenţiază de advaita indiană prin faptul că nu propune nicio metodă de obţinere a iluminării şi exprimă cu sinceritate faptul că ego-ul nu are niciun câştig, Nondualitatea este total nepractică. Iată câteva nume din această orientare: Tony Parsons, Jim Newman, Ramesh Balsekar, Robert Adams etc. Desigur, există destui entuziaşti care apreciază acest stil de învăţătură franc şi simplu.
Dar Dumnezeu încearcă şi alte variante pentru alt public-ţintă. De pildă, Laurenţiu Marga propune o alternativă originală la spiritualitatea nonduală non-metodică şi non-practică. Este o metodă clară, simplă, de gen raja-yoga, cu câteva etape prezentate de maestru, în care fixitatea naturală a privirii este un semn al reuşitei de început. Avantajul practic imediat ar fi tăcerea minţii şi, astfel, eliminarea automată a unor mici probleme psihice, de genul depresiei incipiente sau anxietăţii. Astfel, Laurenţiu Marga compensează prin metoda sa de optimizare psihică ceea ce lipseşte din neo-advaita, ba chiar şi din psihoterapie.
Un alt maestru iluminat român, Atmaji, îl contestă pe Marga, unul dintre considerente fiind acela că fixitatea privirii nu este şi nu poate fi un semn al eliberării de ego. Atmaji a urmat calea yoghină de la MISA timp de 25 de ani, în care a practicat toate tehnicile yoghine posibile – dar tot nu s-a iluminat. Când îşi pierduse toate speranţele şi renunţase la orice practică, un video cu Mooji a fost prilejul de a primi Graţia iluminării, total pe neaşteptate. De atunci, Atmaji susţine că nicio metodă nu te poate scăpa de „cumătra minte”, cu atât mai puţin tehnicile mentale propuse de Marga, care doar îţi întăresc ego-ul spiritual.
Amândoi au dreptate în felul lor, pentru categoria lor de urmăritori. Disputele indirecte dintre maeştri sunt un joc al Divinului. Dar fanii lor iau totul prea în serios şi absolutizează dreptatea taberei lor. E ca la fotbal, fiecare ţine cu echipa lui, prea puţini apreciază „frumuseţea sportului”. „Spiritualitatea” este tot opera minţii.
Dumnezeu a pus în om o porţiune din Marele Adevăr. El acţionează diferit prin fiecare maestru, iluminat sau eliberat spiritual, pentru că şi căutătorii sunt foarte diferiţi între ei şi trebui să găsească ceva potrivit cu natura lor. Dar trebuie să fim lucizi: nicio cale sau învăţătură nu oferă vreo garanţie a eliberării de ego. Nici măcar nu putem şti dacă maeştrii mai au vreo urmă de ego în fiinţa lor. Şi nici nu e treaba noastră. Se poate întâmpla ca discipolul să-şi depăşească maestrul.
Fiecare om are în interior un Maestru, Sinele divin, care are un plan original pentru fiecare dintre noi. Uneori, planul conţine şi un maestru exterior de ocazie, alteori, Sinele este singurul maestru care ne îndrumă în secret. Fiecare om merge pe calea sa originală. Dacă sunt mai mulţi maeştri diferiţi, înseamnă că omenirea are mai multe opţiuni spirituale. Faptul că ei se „înţeapă” între ei e un efect al diferenţei între corpurile-minte şi unicităţii experienţei de om. Dumnezeu îi iubeşte în mod egal şi chiar El îi face să spună acelaşi lucru în moduri diferite, şi pe Marga, şi pe Atmaji, şi pe Ghidel, şi pe toţi. Domnul încearcă cât mai multe variante de împlinire umană, El are o creativitate debordantă, iar ţelurile Sale nu sunt cunoscute de sărmanii oameni.
Videoclip umoristic:
Advaita cowboy – The enlightened mystic
< Sus >
Folosind o metaforă, Dumnezeu-Tatăl este ca pianul unei firme celebre. Dar melodiile interpretate la el sunt foarte diferite. Depinde la ce dai atenţie: la instrumentist şi cântecul său, ori la calitatea sunetelor scoase de pian. Dumnezeu produce sunetele, iar omul face cântecul.
Poate exista un cântec fără sunete? Nu. Pot sunetele să compună o melodie singure? Nu, au nevoie de un muzician. Ca sunetele să devină cântec e nevoie de oameni, numai ei înţeleg ce este un cântec. Altfel, există numai sunete fără vreun sens. Dumnezeu are nevoie de fiinţe cum este omul, care să-L poată cunoaşte şi exprima.
Asemănător, în spaţiu există deja toate ideile posibile. Tu doar le preiei şi le dai o formă, le pui în practică, compui un cântec. Astfel ia naştere o experienţă. Divinul e interesat de experienţa pură, de cântec. Muzicianul şi gânditorul sunt secundare, sunt doar metodele prin care devine posibilă Experienţa. Aceeaşi idee dă o experienţă diferită când se exprimă prin altă minte. Creaţia este multi-infinită în posibilităţi, pentru că se hrăneşte dintr-o infinitate de idei trecute prin filtrul unei infinităţi de fiinţe.
< Sus >
Răzvan A. Petre
29 martie 2020