<  Pagina Nondualism radical

NONDUALITATEA ŞI MOARTEA APARENTĂ (NDE)

traduceri de Răzvan-Alexandru Petre

Cazuri de NDE:  Sharon Milliman    Andy Petro    Rich Kelly    Benedict Mellen-Thomas

Introducerea traducătorului

Care este legătura dintre iluminarea nonduală şi experienţele din apropierea morţii (NDE)? Ambele au de a face cu moartea. Diferenţa este că iluminarea este o moarte definitivă a eului personal, pe când NDE este o experienţă trecătoare, dar marcantă. În NDE, eul personal nu moare, dar în cazurile mai profunde, poate dispărea temporar. Oricum, experienţa este atât de puternică, încât omul rămâne cu o nostalgie iremediabilă după acea stare minunată.

Am putea detalia asemănarea ceva mai precis. Se spune deseori că experienţa în apropierea morţii (sau moartea clinică) nu este totuna cu moartea definitivă. Oricât de puternică ar fi experienţa, ea rămâne o experienţă a vieţii. Similar, cei care au licăriri sau străfulgerări ale nondualităţii nu sunt încă eliberaţi de eu. Este tot o experienţă de trezire în care lipseşte temporar eul personal, doar o sugestie de cum ar fi..., la care eul va medita ulterior. Desigur, meditaţia eu-lui va fi distorsionată de însăşi existenţa sa, aşa că nu va putea percepe cum este eliberarea reală. Căci starea definitivă fără sinele personal este o reală moarte psihologică, o mutaţie înfricoşătoare pentru eul viu care se gândeşte la ea.

Nu se poate spune precis dacă moartea fizică definitivă aduce cu ea şi dizolvarea eu-lui. Unii spun că da, alţii însă spun că eul continuă să supravieţuiască, continuându-şi aventurile iluzorii pe tărâmul astral sau mai sus. Probabil că ambele variante sunt posibile, căci nu se contrazic.

Cele mai multe dintre mărturiile celor care au trecut printr-o moarte aparentă se referă la nişte peripeţii incredibile. Toate au o încărcătură spirituală, dar relativ puţine ating subiectul Unimii. Am selectat câteva astfel de mărturii mai rare, pentru a pune în valoare, odată în plus, realitatea şi însemnătatea nondualităţii.

R.P.

< Sus >

Mărturii din NDE despre Nondualitate/Unime

Sharon Milliman - Femeia lovită de Fulger 

«Şi l-am văzut pe Isus ieşind dintre nişte copaci şi venind spre mine, iar atunci cei doi fraţi ai mei au dispărut. El mi-a zâmbit, iar eu eram fermecată de cât era de frumos. Şi mi-a spus – iar acela era primul semn că urma să fiu trimisă înapoi în corp, dar nu i-am dat importanţă – deci mi-a spus: „Te iubesc, sunt cu tine, nu-ţi fie frică”. Apoi am mers împreună într-o frumoasă vâlcea din pădure.

Acolo era un pârâu, iar pe mal, un buştean de pin era culcat la pământ, îi vedeam conurile şi frunzele ascuţite ca acele. Iar din acele pinului ieşeau nişte mici flori albastre. M-am aşezat şi Isus a plecat.

Pe celălalt capăt al buşteanului stătea un om, care ştiam că este Dumnezeu. Avea un băţ cu care se juca cu frunzele de pin sau îl mişca la întâmplare prin iarbă sau ţărână. M-a privit şi m-a întrebat: „Ce ai zice dacă n-ai exista decât tu şi cu mine?” M-am mirat tare, nu înţelegeam întrebarea. Mi-a zâmbit şi a repetat: „Ce ai zice dacă n-ai exista decât tu şi cu mine?” Tot nu înţelegeam întrebarea.

Iarăşi mi-a zâmbit, s-a sculat şi mi-a zis: „Vino cu mine”. M-am ridicat şi am mers ceva mai departe în pădure. Am ajuns la un luminiş, unde El a mişcat din mână şi cerul s-a deschis şi vedeam imensitatea Universului. Vedeam nebuloasele cosmice în toate culorile lor şi planetele care se învârteau şi stelele strălucitoare. Dar nu erau oameni, nu erau copaci, nu erau maşini, nici case, nimic. Doar acea imensitate cosmică.

M-am uitat la Dumnezeu şi i-am răspuns: „Nu. Fiindcă dacă există doar asta, şi eu, şi tu, atunci te-ai plictisi după 10 minute şi nu ţi-ar mai plăcea de mine, din cauza întrebărilor şi a trăncănelii mele.”

Şi-a lăsat capul pe spate, iar ochii îi străluceau precum diamantele şi m-a contaminat cu râsul lui, aşa că am început să râd şi eu de mine. Şi mă gândeam: Oare cum de-am spus aşa ceva? Nu-i poţi spune „nu” lui Dumnezeu.

Ne-am întors şi ne-am aşezat din nou pe buştean. M-a întrebat iarăşi: „Ce-ai zice dacă n-am exista decât tu şi cu mine? Nu părinţi, nu soţ, nu copii, nu prieteni, nimeni. Doar eu şi cu tine.” Tot nu ştiam cum să răspund la acea întrebare.

Şi în faţa mea era un frumos stejar care avea mii de ani, probabil, era imens. Am observat detaliile scoarţei, rădăcinile de sub pământ şi cum ele scoteau nutrienţii din sol şi îi împingeau în sus până la frunze. Îi vedeam vinişoarele dătătoare de viaţă şi frunzele şi nutrienţii şi lumina care hrăneşte frunzele şi cum frunzele curăţă aerul. Deci totul este legat de totul şi fiecare depinde de tot restul. Nu contează cât de măruntă e creatura lui Dumnezeu, căci este foarte importantă pentru restul Creaţiei.

Şi i-am spus lui Dumnezeu, nu ştiu de ce, fiindcă nu citisem niciodată Coranul, nici măcar nu l-am atins, nu l-am văzut vreodată. Dar nu ştiu de ce, am spus: „Doamne, al o sutălea nume al Tău din Coran este: «Dumnezeu e pretutindeni, Dumnezeu nu e nicăieri şi Dumnezeu e în mine.»” Şi El a spus: „Da, aşa este.”

Apoi am spus: „Doamne Dumnezeule, Tu ai făcut acest copac, Tu eşti în acest copac, deci când privesc acest copac, Te văd pe Tine.” El a zis: „Da, aşa este.”

Apoi am început să mă gândesc la părinţii mei şi am spus: „Doamne, Tu mi-ai creat părinţii, Tu eşti în părinţii mei, deci când îi privesc, pe Tine Te văd.” Iar El a zis: „Da, aşa este.”

Apoi am spus acelaşi lucru despre copiii mei şi apoi m-am gândit la acei oameni care au fost foarte răi cu mine şi m-au rănit şi am zis: „Doamne, există oameni foarte cruzi în această lume, care îi rănesc pe alţii.” Şi am zis: „Dar Tu i-ai făcut, Tu erai în aceşti oameni, deci când îi privesc, pe Tine Te văd.”

A spus: „Da, aşa este”. Şi a mai spus: „Acum am o întrebare pentru tine.” Şi mă gândeam: Aoleu! M-a întrebat: „Când te priveşti în oglindă, ce vezi?”

Mi-am lăsat mâinile în poală şi mă uitam în jos, fiindcă ştiam că răspunsul meu nu ar fi potrivit să-l dai lui Dumnezeu. În mod normal, aş fi răspuns: Mă văd doar pe mine, pe nimeni altcineva. Doar atât. Dar ştiam că nu asta trebuia să răspund, aşa că am zis: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu eşti în mine, deci când privesc în oglindă, Te văd pe Tine.”

Şi El era aşa de fericit. Parcă spunea: Da, aşa este! Aşa este! Aşa este! Iar ochii îi străluceau, erau cei mai albaştri ochi pe care-i văzusem vreodată. (Ai lui Isus erau căprui.) Străluceau ca diamantele când zâmbea. Astfel, Dumnezeu îmi dădea de înţeles: „Eu nu fac greşeli, Eu nu creez gunoaie. Iar tu nu eşti aceea care ai fost făcută să crezi că ai fi de către oamenii din această lume.”

Toată viaţa mi se spusese că sunt urâtă, că sunt proastă şi chiar o credeam. Dar acum Dumnezeu îmi spunea: „Nu, Eu nu te-am făcut aşa. Tu nu eşti aşa cum îţi spune lumea că ai fi.” Şi a fost o foarte mare revelaţie pentru mine că nu eram cum crezusem, că Dumnezeu nu mă vedea aşa. [...]

Am mai vorbit puţin şi apoi au apărut doi îngeri. Nu aveau aripi, ci nişte rochii frumos ornate. Şi m-au dus la un lac foarte liniştit, parcă aş fi privit într-o sticlă. M-am aplecat şi am privit în apă şi dedesubt am văzut Pământul şi evenimente viitoare din diferite părţi ale globului.

Am văzut schimbări climatice teribile, vulcani, cutremure, tsunami şi toate alea. Şi am mai văzut ceva ca nişte nori negri deasupra unor capitale de ţări din diverse părţi ale lumii şi revolte şi răsturnări de guverne.

Şi mi s-a arătat că sistemul monetar se va prăbuşi. De fapt, îngerul spunea că banii noştri nu au valoare şi că, până la urmă, ne vom întoarce la sistemul de schimb în natură, aşa cum era cu multe secole în urmă. Şi au fost mult mai multe lucruri acolo, dar nu pricepeam de ce mi se arătau şi nici ce ar trebui să fac cu ele.

Îngerii spuneau că toate acestea nu trebuie să se petreacă şi că doar egoismul colectiv uman le cauzează şi că omenirea se poate schimba şi că, dacă noi ne schimbăm, acele lucruri nu se vor întâmpla. Dar deocamdată, nu ne-am schimbat, iar unele lucruri pe care le-am văzut s-au întâmplat deja…»

Sursa traducerii: videoclipul "Woman Struck By Lightning; Shown Future World Events During NDE"

< Sus >

Andy Petro

Mărturie NDE despre Conştiinţa nonduală. Citat din Andy Petro, supravieţuitor al unui accident mortal (NDE), când s-a înecat în apa rece a lacului Michigan, pe când era adolescent.

Andy Petro

«Mă întorc în tunel. Sunt foarte aproape de Lumină. La fel de aproape cum sunt acum de ecranul computerului. Iar Lumina îmi spune: „Andy, te iubesc!” Şi sunt impresionat, pentru că îmi ştie numele. Apoi Lumina spune, „Andy, noi te iubim!” Şi în acea clipă, întregul fundal şi Lumina dispar. Şi apar mii şi milioane şi miliarde de alte lumini ca mine, care spun în cor, „Bine ai venit acasă, Andy!”

Şi în acel moment, am fost absorbit în Lumină. Am devenit Lumina. Nu eram mai mare decât Lumina. Nu eram mai mic decât Lumina. Eram o hologramă a luminii. Şi este cea mai fantastică senzaţie pe care ţi-ai putea-o imagina, este de nedescris.

În acel moment, ştiam totul. "Ce vrei să spui, Andy?" Vreau să spun că ştiam totul. Nu era nimic ce să nu ştiu. Oamenii mă întreabă adesea: „Ei bine, când erai în Lumină, ai întrebat despre război şi pace şi toate problemele?” Le răspund că nu. Nu aveam niciun motiv să pun întrebări, pentru că ştiam totul. Nu exista nimic ce să nu cunosc.

Deci eram cu Lumina, care este foarte haioasă. Lumina are un fantastic simţ al umorului, al râsului, al distracţiei. Când, fiind în sfera mare, priveam împreună retrospectiva vieţii mele, Lumina îmi spunea: „Andy, uite cât de tare te-ai supărat pentru chestia asta. Ştii, pe termen lung, nu înseamnă nimic. De ce nu te-ai relaxat? De ce nu erai mai destins? De ce nu te-ai distrat mai mult pe când trăiai pe planetă? Eşti acolo doar pentru puţin timp, pentru că nu este reală.”

Viaţa pe Pământ nu este reală, este ca o piesă de teatru, ca un film. Sunt 8 miliarde de actori pe planetă şi toţi joacă un rol. Ei vin în costume diferite, religii diferite, rasa, sexul şi toate aceste lucruri diferite. Dar odată ce costumul e dat jos, când piesa s-a terminat şi te întorci în Lumină, ce să vezi? Suntem cu toţii unul. Suntem cu toţii la fel. Suntem făcuţi din acelaşi material. Nu există nicio diferenţă între mine şi tine. Nu există nicio diferenţă între tine şi oricine altcineva.

Aici suntem îmbrăcaţi în costume pentru a fi diferiţi, pentru a experimenta lucruri pe care nu le putem experimenta în Lumină. Nu poţi experimenta ceva ce ştii deja. Eu nu mai pot vorbi pentru întâia dată, pentru că am vorbit toată viaţa. Dar când am început să vorbesc pentru prima dată, când am rostit primele mele cuvinte, a fost cu adevărat emoţionant. Când eşti în Lumină şi ştii nişte lucruri este altceva decât atunci când le experimentezi.

„Aşadar, ca să experimentez – îmi spune Lumina, dar eu oricum ştiu, pentru că ştiu totul – îmi cobor vibraţiile, pentru că fiecare fiinţă are propria vibraţie unică. Asta ne face diferiţi.” Mi-am coborât vibraţiile pentru a mă putea încarna şi a mă naşte pe o planetă cum e Pământul. Iar acum îmi trăiesc viaţa făcând şi simţind lucruri pe care aş vrea să le simt. Iar când eu le experimentez, le experimentaţi şi voi, toată lumea le experimentează, este o contribuţie la Întreg. Există doar Unul singur. Şi tot ceea ce există, tot ceea ce a existat vreodată, tot ceea ce va exista, este în această Unime.

Deci tot procesul de a fi în Lumină a fost incredibil. Mi s-a părut că am stat acolo ani de zile, poate sute de ani. Dar în Lumină nu există timp. Nu există ierarhie, nu există judecată, nu există separare. Suntem cu toţii una, dar nu într-un mod plictisitor, şters, ci într-un mod fericit, incitant, în continuă evoluţie, cu experienţe mereu noi în Lumină.

Povestea pe care v-o relatez mi s-a întâmplat acum aproape 70 de ani. Şi în timp ce vorbesc acum, am aceleaşi simţăminte vii pe care le-am avut în 1955, pe fundul lacului. Le-am retrăit de mii şi mii de ori şi nu se schimbă niciodată. Pentru bucuria şi extazul de a fi în Lumină nu există cuvinte. Toată lumea o va cunoaşte, toată lumea va avea acea experienţă, pentru că toţi ne vom întoarce aici şi o vom face din nou şi din nou, în diferite permutări, în diferite galaxii, în diferite lumi. Este o poveste fără sfârşit.

Îmi place să fiu fericit. Îmi place să mă prostesc. Îmi place bucuria, pentru că îmi amintesc că Lumina era un loc fericit. Lumina era plină de bucurie şi umor. Spun că Lumina este precum cel mai mare comediant de stand-up, căci Ea mi-a spus că motivul pentru care mă aflu aici este să mă bucur. Şi motivul pentru care există toţi este să se bucure.

E foarte simplu, nimic complicat. Aleg să iubesc în loc să urăsc. Şi nu e ceva profund. Simple acte de bucurie pentru a face pe altcineva fericit. Şi, din moment ce suntem cu toţii una, atunci când fac pe cineva fericit, asta mă face şi pe mine fericit. Iar când urăsc pe cineva, mă urăsc pe mine însumi. Dacă rănesc pe cineva, mă rănesc pe mine. Nu există separare, nu există ierarhie. Suntem cu toţii una şi suntem uniţi în Lumină. Eu sunt o hologramă a Luminii, ale cărei vibraţii au scăzut suficient de mult pentru a mă putea naşte pe o planetă numită Pământ, într-un sistem solar din galaxia Calea Lactee, în perioada 1937-2022; şi este bine aşa cum este.»

Sursa traducerii: videoclipul "Man Dies, Discovers Ultimate Truth About Our Soul's Purpose on Earth, Consciousness & Oneness"

< Sus >

Rich Kelly

Rich Kelley a murit şi a înviat în apa Golfului California pe când avea 15 ani. Rich are o viziune foarte apropiată de cea NONDUALISTĂ.

Pagina dedicată lui Rich Kelly

< Sus >

Benedict Mellen-Thomas

Extrase din cartea "Journey Through the Light and Back" (O călătorie până la Lumină şi înapoi), de Mellen-Thomas Benedict

Pagina dedicată lui Benedict Mellen-Thomas

Răzvan A. Petre
7 septembrie 2023

< Sus >

< Sus >