PIRAMIDA ILUZIILOR

Motto: "Omul are ochi pentru ca să-l împiedice să vadă". (Maestrul Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong)

VISUL COSMIC ŞI PIRAMIDA ILUZIILOR

Universul este structurat pe baza unor "iluzii" din ce în ce mai solid construite, ca într-o "piramidă a iluziilor" (sanscr., maya). În vârf, tronează Iluzia primă sau AUM, sunetul primordial, care dă naştere Creaţiei universale. Coborând din etaj în etaj, iluzia (sau "visul cosmic") devine tot mai densă, mai greu de depăşit. Fiinţele sunt prinse în visul specific nivelului la care trăiesc, înţelegând iluziile etajelor inferioare, dar neputând să se desprindă din urzeala propriului vis, a filosofiei de viaţă (sau a paradigmei ştiinţifice, în cazul omului).

Iluzia cosmică (maya) cu corespondentul său individual, avidya (ignorarea de individ a adevăratei naturi a individului şi universului), nu pot fi eliminate din viaţa omului decât în stări speciale de graţie divină, fie că el a urmat o practică spirituală, fie că nu. De obicei, experienţa nu poate fi păstrată nealterată, iar unii dintre prea-fericiţii ce au primit-o nu o vor mai regăsi niciodată, decât în amintire.

Din principiu, marea majoritate a oamenilor nici nu doresc să scape de iluziile lor. Şi, de ce nu, poate că au dreptate! Odată cu eliminarea lor, va dispare şi plăcerea aferentă. Iar oamenii vor să experimenteze plăcerea, chiar dacă ea vine la pachet cu suferinţa. Cineva spunea că oamenii vin la teatru pentru că le place să fie minţiţi frumos. Aşa este şi cu viaţa, oamenii îi acceptă iluziile comune pentru că le plac senzaţiile frumoase aduse de ele. Odată ce iluzia ar fi demascată, mintea ar rămâne buimacă, fără obiect de activitate, ceea ce poate fi insuportabil pentru unii.

Aşa a gândit Dumnezeu viaţa: numai prin iluzionare putem căpăta experienţă, în acest perfect simulator cosmic. Presupunând că am deveni, dintr-o dată, complet lucizi, ar putea apărea riscul să nu mai acordăm importanţă aparenţelor vieţii şi să acţionăm artificial, teatral, sau poate cinic, nerăbdător, neserios... De aceea, spiritele, entităţile astrale benefice şi mature cu care intrăm în comunicare, sunt de obicei rezervate, laconice: tocmai pentru a nu ne introduce prea adânc în viziunea lor detaşată asupra realităţii în care noi suntem foarte prinşi.

* * *

Intrând pe o cale spirituală, discipolul – făcând parte acum din mica elită spirituală a planetei – reuşeşte să se elibereze de o parte din iluziile anterioare. Totuşi, de obicei, se înalţă doar până la un etaj superior, nicidecum până în vârful piramidei. Se vorbeşte, deseori, despre "ego-ul spiritual", care este o iluzie mai rafinată a aceluiaşi ego (el însuşi o iluzie fundamentală). De exemplu, ego-ul spiritual se autoplasează cu mândrie – aşa cum am scris mai sus – într-o "elită spirituală a planetei", ceea ce este minunat, dar, în definitiv, tot o iluzie.

O modalitate deschisă oricui de a se elibera de unele dintre iluzii este introspecţia, meditaţia analitică, sinceritatea, autocunoaşterea. În funcţie de intensitatea autoanalizei psihologice şi de ţelurile propuse, omul se poate transforma mult şi chiar poate să îşi depăşească handicapurile, suferinţele, prejudecăţile. Prin asta, urcă unul sau mai multe nivele în piramida iluziilor, apropiindu-se mai mult de Adevărul absolut, care tronează în vârf.

În creştinism, termenul de "trezvie" desemnează atenţia la propriile gânduri, fiind o stare ce apare "atunci când mintea supraveghează inima şi gândurile care intră şi ies din ea".

În limbajul ştiinţific, percepţia propriilor gânduri poartă numele de "metacogniţie" (gândirea despre gândire), fiind folosit şi termenul de "metaconştienţă" (conştientizarea propriei conştienţe). [sursa citatului]

ILUZIILE PARADIGMEI ACTUALE

Se ştie că sexualitatea este calea prin care Natura se perpetuează. Indivizii însă o simt ca pe o dorinţă personală, şi tocmai asta este marea iluzie a sexualităţii, una foarte plăcută şi puternică. Nu mă refer aici la dumnezeirea îndrăgostirii şi a iubirii jertfelnice, care este cu totul alt subiect. În lipsa dragostei sufleteşti, sexualitatea aduce în societatea umană incomparabil mai multe probleme decât bucurie.

Calea monahismului, prezentă peste tot în lumea religioasă, încearcă să ţină la distanţă tentaţia atracţiei, dar mai ales să minimizeze latura psihologică a sexualităţii. Fără această păzire mintală, celibatul nu este decât o periculoasă refulare a instinctului primar. "Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească" (Arsenie Boca).

Călugării îmbunătăţiţi recunosc faptul că acum sunt mult mai liberi decât înainte, liberi să iubească intens şi să înţeleagă profund sufletul omului, nu aparenţa trupească. Totuşi, există şi numeroşi înţelepţi care trăiesc în cuplu şi sunt foarte armonioşi, carismatici, conectaţi la Divinitate. Ei au reuşit să scape de obsesia sexului, uzând de el ca de orice altă bucurie omenească, fără însă a se lăsa manipulaţi sau a-l manipula.

* * *

În ultimii ani, o altă iluzie şi mai puternică, iluzia hrănirii, a început să fie devoalată. Luăm cunoştinţă de tot mai multe persoane care se hrănesc cu... lumină. Au fost numiţi "autotrofi", fiindcă nu au nevoie de hrană, ci se mulţumesc cu extragerea energiei necesare vieţii din aer. Mai precis, ei folosesc doar energia vitală subtilă (prana) prezentă pe Pământ, venită din Soare sau Univers.

Fiindcă subiectul este de-a dreptul incredibil, vă recomand să vizionaţi un interviu, un documentar şi o conferinţă pe această temă:

Interviu televizat cu Maestra Jasmuheen

Documentar: "La început a fost Lumina"

Maestra Jasmuheen - Conferinţă la Bucureşti, 2013

Scrieri de Jasmuheen, în limba română: 1. A trăi cu Lumină | 2. Conferinţă Bucureşti noiembrie 2003 | 3. Hrana zeilor | 4. În rezonanţă | 5. Radianţa divină

TEHNOLOGIA s-a dovedit a fi o păcăleală, o continuă iluzionare. Promisiunea că "avansul tehnologiei va aduce fericirea oamenilor" nu s-a realizat niciodată. Dimpotrivă, orice mare invenţie s-a dovedit a fi utilă în primul rând în mâinile răufăcătorilor, tiranilor, agresorilor de tot felul. Această minciună continuă şi azi, prin avansul tehnologiilor informatice, genetice, nano-, care ne promit un "viitor de aur". Este o mare iluzie. Numai o societate care pune la bază moralitatea poate garanta fericirea majorităţii membrilor săi. Invers, o lume nedreaptă, supusă agresiunilor de tot felul, contra umanităţii şi a mamei-natură, nu poate aduce fericirea generală nici prin gadgeturi, nici prin carduri şi baze de date, nici prin globalizare şi internet.

ŞTIINŢA, în schimb, este un drum al deziluzionării permanente. Fizica cuantică se află actualmente în centrul acestui proces de refundamentare a paradigmei. De aici savanţii au învăţat că obiectele supuse observaţiei au o manifestare subiectivă. Că mintea fiinţelor superioare, precum omul, poate transforma realitatea obiectivă. De aceea, obiectivitatea a început să fie privită ca o iluzie a ştiinţei trecutului.

Faptul că materia este formată în proporţie de 99,99 % din vid, spaţiu gol, a devenit notoriu, sugerându-ne iluzia cosmică la care suntem supuşi. Iar materialismul este, de asemenea, privit, ca o iluzie ideologică şi pentru faptul că particulele materiale se formează şi dispar în continuu. Particulele de masă provin din condensarea temporară a câmpului fundamental (Higgs), iar fotonii (particulele de lumină) nu au masă tocmai pentru că ei sunt energie în stare pură. Practic, nu există decât energie.

Plecând de la această ultimă observaţie a ştiinţei de vârf, putem specula faptul că, deoarece însăşi existenţa luminii contrazice teza materialităţii lumii, rezultă că iluzoria ideologie a materialismului este de partea întunericului.

Cunoaşterea înseamnă mai mult decât ştiinţa omenească. Ea se întinde până la infinit. După ce ştiinţa pământeană şi-a vădit limitele, ne aruncăm plini de entuziasm în ştiinţa îngerească, mult mai interesantă şi promiţătoare. Dar chiar şi aceasta ne face, la un moment dat, să ne dorim şi mai mult, fericirea absolută. Şi atunci, lăsăm deoparte iluzia cunoaşterii şi aspirăm cu toată fiinţa spre iubirea pură divină. Doar ea este în stare să ne ostoiască dorul de absolut, dincolo de orice iluzie.

Spiritualitatea este un domeniu minunat, dar şi vulnerabil la falsificare. Pentru că aici nu avem repere clare, putem nimeri oricând alături de drum. Adeptul spiritual adoptă dogmele prefabricate de religii şi învăţători sau îşi făureşte propriile iluzii spirituale, care ar trebui să îl tragă spre nivelele superioare ale piramidei iluziilor.

Iată aici un docu-drama sau un reality-show în care un actor-regizor joacă rolul unui guru indian în faţa unor sinceri aspiranţi spre spiritualitate. Cacialmaua este revelată abia după câteva săptămâni, iar reacţiile adepţilor păcăliţi variază de la amuzament la furie. Foarte distractiv pentru telespectatori. Mai ales când falsul guru îl citează pe memorabilul Osho, recunoscând public – mai în glumă, mai în serios – "Eu sunt un mare escroc"... Vizionaţi "KUMARE".

Filmul poate plăcea pentru că critică credulitatea, dar poate displăcea fiindcă ia în derâdere nevoia umană de sinceritate şi spiritualitate.

Ca o paranteză fără legătură cu filmul, una e să spui că "puterea minţii tale poate face minuni", şi alta să spui că "totul e în mintea ta", deci nimeni nu te poate ajuta. Observi diferenţa şi cât de importante sunt nuanţele?

Deşi filmul s-a dorit a fi un protest împotriva nevoii de guru (după ce regizorul însuşi a cunoscut sute), în final s-a văzut că deseori este necesar un învăţător, pentru a trezi oamenii către adevărul înalt din ei înşişi. O altă iluzie de care avem nevoie...

Pe de altă parte, atrag atenţia că mulţi oameni au capacitatea intelectuală de a fi un "profesor" pentru alţii, mai puţin documentaţi. Informaţiile spirituale circulă libere, sunt disponibile multe cursuri şi mulţi au deja o solidă cunoaştere esoterică. Totuşi, nu oricine are dreptul să se prezinte drept "maestru". Un maestru este o rara avis, o bijuterie de om şlefuită cu greu, un spirit bătrân care a binevoit să rişte o nouă încarnare, pentru ajutorarea oamenilor.

Într-o încercare similară de a evidenţia puterea minţii omeneşti – sursă de autoiluzionare, dar şi unealtă de elevare – DERREN BROWN inventează un fals predicator creştin (vindecător prin credinţă) în docu-drama "Miracles for Sale" (2011), spre a dezvălui în final asistenţei cât de uşor poate fi manipulată credinţa.

Derren Brown spune că a boteza ceva drept "clarviziune" sau "supranatural" ne opreşte să ne mai punem întrebări, deci ne limitează cunoaşterea. Poate de aceea el se autointitulează "doar" mentalist, nu şi paranormal. Ca debunker, a pus în scenă spectacole TV prin care demonstrează latura pur psihologică a religiei, deşi pentru asta îşi foloseşte intens şi abilităţile parapsihologice native. Într-un fel, Derren (ateu declarat) este un dez-iluzionist, în sensul că vrea să ne imunizeze la carisma unor paranormali sau la influenţa propriilor superstiţii. Dar, prin asta, ne aruncă într-o altă iluzie, cea dorită de el. Şi se foloseşte eficient de televiziune, cel mai puternic instrument de iluzionare în masă.

* * *

Desigur, există o doză de cinism în aceste farse bine intenţionate şi cred că nimănui nu i-ar plăcea să fie batjocorit în sentimentele sale curate. A-i arăta omului că a crezut prosteşte într-un guru/vindecător/religie poate fi o măsură de protecţie viitoare, dar în acelaşi timp îl poate blaza şi face să renunţe la căutările spirituale.

A reduce explicaţiile spiritualităţii la autosugestie sau efect placebo nu este o dovadă de înţelepciune. Căci însăşi puterea pe care o are sugestia asupra noastră ne demonstrează că nu înţelegem multe dintre tainele minţii. Aşa că nu ne-ar strica mai multă smerenie în faţa a ceea ce nu cunoaştem şi nu înţelegem...

PIRAMIDA ILUZIILOR ÎN VIZIUNEA UNOR PSIHOLOGI TRANSPERSONALI

Nu mi-am propus aici să creez un model detaliat al piramidei iluziilor, care n-ar fi decât o altă aproximare incompletă (deci încă o iluzie!). Poate că modelul ar trebui să corespundă cu planurile vibratorii subtile ce descriu realitatea invizibilă în viziunea unor şcoli de gândire metafizică. Şi ar putea, la fel de bine, să fie pus în corespondenţă cu diversele clasificări de care psihologia nu duce lipsă.

De pildă, piramida iluziilor poate fi transpusă în conceptul de "nivele de conştiinţă".

KEN WILBER a recenzat şi sintetizat mai multe modele ale treptelor evolutive ale conştiinţei (vezi şi articolul meu "Conştiinţa transpersonală"). El a subliniat diferenţa dintre starea temporară de conştiinţă şi stadiul evolutiv al conştiinţei (vezi "Integral Spirituality"). Poţi trăi o stare specială într-o meditaţie sau prin influenţa externă a unui maestru, indiferent de stadiul tău de evoluţie. Dar nu poţi interpreta experienţa unei stări contemplative decât prin prisma stadiului tău de dezvoltare, care îţi oferă cadrul de referinţă.

Stadiul este o rezultantă a nivelului de dezvoltare a diverselor tipuri de inteligenţă. După Ken Wilber (citându-l şi completându-l pe Howard Gardner) inteligenţa este multiplă (Wilber le numeşte "linii de dezvoltare"), fiind de tip: cognitiv, etic-moral, estetic-creativ, spiritual, kinestezic-corporal, emoţional-interpersonal, muzical, spaţial, lingvistic, logico-matematic, psihosexual, naturalist, sine-intrapersonal etc. Oamenii excelează de obicei în unul sau două tipuri, dar sunt mai slabi slabi la celelalte.

"Oricine este un geniu. Dar dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a se urca în copac, va trăi toată viaţa cu credinţa că este un prost. " - Albert Einstein

Nu se poate forţa intrarea într-un stadiu superior, stadiul fiind o achiziţie durabilă şi cumulativă. Unii practicanţi au observat că, după decenii de practică meditativă, în care au cunoscut şi stări de conştiinţă cosmică, expansionată, transcendentală, reveneau negreşit la vechile obişnuinţe de gândire şi simţire în viaţa curentă (cum mărturiseşte şi regizorul Joel Lesko, autor al filmului documentar "Tears of the Buddha: Spirituality and Emotions"). Lucrul acesta i-a nedumerit, i-a dezamăgit, dar poate că le-a adus şi mai multă decenţă, precum şi perseverenţa de a-şi construi treptat o nouă minte.

* * *

DAVID HAWKINS a conceput o scală a dominantelor de conştiinţă, care ne colorează în mod specific filosofia de viaţă (vezi "Power vs. Force"). În ordine crescătoare, succedându-se logic şi natural, nivelele dominante sunt denumite: ruşine, vină, apatie, durere, frică, dorinţă, mânie, mândrie, curaj, neutralitate, bunăvoinţă, acceptare, raţiune, iubire, bucurie, pace, iluminare.

O creştere de la un nivel (stadiu, conform lui Wilber) la altul are ca rezultat o mare transformare, dar procesul nu se poate scurta. De pildă, dacă încerci să atingi nivelul "raţiunii" înainte să stăpâneşti autodisciplina (nivelul "bunăvoinţei") şi stabilirea de obiective (nivelul "acceptării"), vei fi prea dezorganizat şi prea defocalizat ca să îţi poţi folosi mintea la maximum.

Să urci chiar şi un singur nivel (stadiu) poate fi extrem de dificil. Fără un efort conştient sau fără ajutorul altor persoane, cel mai probabil vei rămâne la nivelul la care eşti, până apare o forţă externă în viaţa ta (de pildă, acel şut în fund care te împinge înainte). O schimbare de doar un nivel poate să schimbe totul în viaţa ta. De exemplu, cand ajungi la nivelul "curajului", toate fricile tale vechi şi falsa mândrie îţi vor părea caraghioase acum. Când ajungi la nivelul "acceptării" (stabilirii şi atingerii de ţinte), te vei uita înapoi când erai la nivelul de "bunăvoinţă", văzându-te ca pe un şoarece într-o roată – erai un alergător bun, dar încă nu aleseseşi o direcţie.