Înapoi la prima pagină SPIRITUS


Documentare spirituale

Pentru vizionare sau download în condiţii optime aveţi nevoie de o conexiune rapidă de internet

   Toate titlurile (index general)

 
Filme spirituale Emisiuni TV Documentare diverse

DOCUMENTARE SPIRITUALE

 

Ofertă unică:  Consiliere parapsihologică în probleme de viaţă

 

DOCUMENTARE SPIRITUALE

ultima actualizare a linkurilor: 14 nov 2022

 

ROSEMARY BROWN - Muzică din Lumea Spiritelor

Rosemary Brown (1916 - 2001) a fost un medium spiritist britanic care transmitea muzică de la compozitorii aflaţi în Lumea Spiritelor: Debussy, Grieg, Liszt, Schubert, Chopin, Brahms, Beethoven, Rahmaninov, Chopin, Schumann, Stravinsky, Mozart... Acest documentar a fost realizat in anul 1976.

Vizionare online

Music from the Beyond? - the Mediumship of Rosemary Brown

Documentar subtitrat în limba română 

Durata: 52 min

  < sus

 

ECKHART TOLLE - un maestru spiritual contemporan

FII ÎN CLIPA PREZENTĂ!

aceasta este cea mai înaltă şi mai simplă cale spirituală... aşa cum este ea descrisă de maestrul spiritual contemporan ECKHART TOLLE

La multe decenii după "Autobiografia unui yoghin" de Paramahamsa Yogananda, scrierile unui maestru spiritual au devenit best-seller internaţional! Este semnul unei mutaţii de conştiinţă planetare. UN NOU PĂMÂNT se naşte în mintea oamenilor...

Vizionare online

Prezentări, conferinţe, interviuri, în limba română 

  < sus

JOÃO DE DEUS (Ioan al Domnului) - medium vindecător

În inima Braziliei trăieşte João Teixeira de Faria. Supranumit João de Deus sau John of God sau Ioan al lui Dumnezeu. Un personaj misterios, care se consideră o simplă "unealtă" a lui Dumnezeu pe Pământ. Şi-a construit faima prin faptul că îşi pune corpul la dispoziţie unor spirite cu puteri vindecătoare. În total, 33 de spirite ale unor oameni celebri, sfinţi catolici şi medici morţi cu secole în urmă, se încorporează în mediumul brazilian, transformându-l în câteva secunde din om obişnuit în vindecător.

Tot ce se întâmplă în Casa de Dom Inacio are în centru religia, oricare ar fi ea. Dumnezeu se află permanent pe buzele voluntarilor şi ale lui João de Deus, fapt care anulează îndoielile şi induce tuturor o stare de bine şi de încredere absolută. Centrul din Abadiânia este locul unui pelerinaj permanent. Oamenii vin din toate colţurile lumii, în medie 500 pe zi!

Brazilianul taie pe viu, fără durere şi face operaţii invizibile, pretinzând că poate vindeca boli incurabile. Mărturiile unora care au trecut pe la el par să-i confirme spusele. Doar două-trei intervenţii fizice au loc într-o zi. Ele nu le produc durere celor operaţi şi nici hemoragii. Dimpotrivă, rana sângerează puţin şi se închide repede, fără complicaţii, deşi instrumentele sunt sterilizate doar în apa energizată.

Celelalte intervenţii sunt invizibile. Bolnavii intră într-o transă spirituală şi nu sunt atinşi de nimeni, deşi cei mai mulţi spun că au simţit că mâini invizibile lucrează asupra locului în care au suferinţa.

Vizionare online

Documentare în limba română   

 < sus

Părintele ARSENIE BOCA, Sfântul României

Documentare cu caracter biografic despre Părintele Arsenie Boca.

Filmele conţin mărturii despre întâmplările minunate, miracolele, dar şi despre persecuţiile din viaţa părintelui.

"Să mă chemaţi, că am să vin degrabă, după ce mă voi muta la Domnul. De acolo am să vă pot ajuta mai bine decât pot acum..." - Arsenie Boca, către admiratorii săi.

Vizionare online

 

    < sus

Mediumul pictor GASPARETTO

    

Luiz Antonio Gasparetto şi-a câştigat reputaţia în anii '70-'80, când a demonstrat în faţa lumii întregi capacitatea sa mediumnică de a îşi lăsa corpul să fie folosit de spiritele unor foşti celebri pictori. Sub ochiul obiectiv al martorilor şi aparatelor de filmat, din mâinile sale ieşeau cu o rapiditate uimitoare desene şi picturi în stilul marilor pictori. Şi mai ciudat este faptul că el picta de obicei cu ochii închişi!

Vizionare online (documentare netraduse)

  < sus  

LIFE AFTER LIFE (1992) - Viaţa după viaţă

Acest documentar dovedeşte existenţa vieţii după moartea corpului fizic, precum şi realitatea reîncarnării.

Raymond A. Moody Jr. prezintă interviuri cu oameni care "aproape au murit". Sunt fapte reale, relatate de persoane a căror conştiinţă a părăsit corpul lor fizic, fiind declaraţi oficial morţi. Reîntorcându-se în corp, ei ne relatează călătoria lor în Planul Spiritual, de cine au fost primiţi şi ce îi mai aştepta acolo. Numai în Statele Unite, statistica oficială atestă un număr de peste 10 milioane de persoane care au suferit o astfel de "Near-Death Experience"!

Vizionare online

Subtitrare automată în limba română

Durată: 55 minute 

  < sus  

TO HELL AND BACK (În Iad şi înapoi)

Dr. Maurice Rawlings

Acest documentar înfăţişează mărturiile a 5 pacienţi în moarte clinică, a căror experienţă a fost una terifiantă. Ei au suportat contactul cu entităţi numite de religie "demoni". În ultimă instanţă, Lumina Cristică i-a salvat din Întunericul ce părea etern. Există viaţă după moarte

Vizionare online

cu subtitrare în limba română

    < sus

Relatările copiilor despre viaţa lor anterioară

Oamenii de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Virginia, SUA, au realizat studii care dovedesc existenţa fenomenului reîncarnării. Mulţi copii au amintiri ale vieţilor lor trecute, iar aceste povestiri au fost certificate ştiinţific.

Dr. Jim Tucker a reunit mai multe astfel de mărturii. El continuă cercetările întreprinse în pionierat de dr. Ian Stevenson. Vă prezentăm o conferinţă şi un documentar edificatoare.

Dr. Jim B. Tucker este autorul cărţii "Viaţa înainte de viață": o investigație științifică a amintirilor copiilor despre viețile anterioare, care prezintă o imagine de ansamblu a cercetărilor despre reîncarnare de peste patru decenii la Divizia de Studii Perceptuale. El relatează că în aproximativ 70% din cazurile de copii care pretind că își amintesc viețile trecute, decedatul a murit dintr-o cauză nenaturală, printr-o moarte traumatică. Timpul dintre moarte și renașterea aparentă este, în medie, de patru ani şi jumătate, iar semnele neobișnuite din naștere ar putea corespunde cu rănile fatale suferite de decedat. Vârsta medie la care copiii încep să relateze despre viaţa imediat anterioară este de 3 ani.

Tucker a conceput Scala de rezistență a cazurilor (SOCS), care evaluează ceea ce consideră Tucker drept patru indicii ale cazurilor potențiale de reîncarnare: (1) dacă implică semne de naștere sau defecte care corespund vieții anterioare presupuse; (2) puterea afirmațiilor despre viața anterioară, (3) comportamentele relevante în ceea ce privește viața anterioară și (4) posibile conexiuni între copilul care a raportat o viață anterioară și presupusa viață anterioară viață.

Tucker susţine că sinele nu poate fi doar un produs secundar al creierului, ci mai degrabă o entitate separată care influenţează materia. El continuă să existe după moartea creierului. Cercetătorul aminteşte analogia unui televizor și a unei transmisii de televiziune; televizorul este obligat să decodeze semnalul, dar nu îl creează. Într-un mod similar, creierul poate fi necesar pentru ca conștiința să se exprime, dar să nu fie sursa conștienţei.

Vizionare online

  < sus

Staya Erusa - GĂSEŞTE CARTEA CUNOAŞTERII (2006)

Acest film face o sinteză a cunoaşterii la care a ajuns omenirea şi ne conduce spre un mod de gândire superior. La realizarea sa au contribuit savanţi, autori de best-sellers şi persoane dotate cu abilităţi paranormale.

Aflăm la început povestea lui Uri Geller, cunoscut lumii întregi prin demonstraţiile de telepatie şi psihokinezie din anii '70, unul dintre luptătorii împotriva filosofiei materialiste. Alături de el apare Harry Beckers, un clarvăzător şi explorator astral, specializat în vindecarea bolilor psihice prin metode spirituale. Cei doi au în comun faptul că sunt ghidaţi de sfere de lumină (Entităţi). De mulţi ani, Uri aştepta să primească de la Entitatea sa ghid "Cartea Cunoaşterii", iar acest film chiar asta ne aduce tuturor: o cunoaştere lărgită asupra universului, noţiuni didactice şi neînregimentate religios despre ce este conştiinţa, procesul morţii, reîncarnarea.

Aceste noţiuni vechi de când lumea au fost redescoperite în epoca modernă prin dovezi noi şi metode ştiinţifice de necombătut. Un mic exemplu: medicii au observat că beneficiarul unui transplant împrumută din personalitatea donatorului de organ. Aceasta înseamnă, printre altele, că psihicul omului nu se rezumă la creier şi că este legat de alte dimensiuni ascunse.

Totuşi, inerţia mentală a umanităţii a împiedicat până de curând - şi încă mai frânează - punerea acestor cunoştinţe la îndemâna tuturor. Legile fizicii cuantice au fost descoperite prin anii '30, dar a trebuit să treacă decenii întregi pentru ca lumea ştiinţifică să accepte noua teorie despre conştiinţă cu aplicabilitate şi în filosofie. "Ştiinţa avansează de la o înmormântare la alta", afirma Max Planck. Cu alte cuvinte, deşi sună cinic, e nevoie ca savanţii obtuzi să dispară fizic, pentru ca cei cu idei creatoare să poată fi auziţi şi urmaţi. Oamenii de ştiinţă care gândesc după vechea paradigmă* nu au capacitatea de a vedea evidenţele, ba chiar le resping violent. Noua paradigmă acceptă teoria despre imaterialitatea conştiinţei, unitatea universului, puterea gândurilor etc. Se pregăteşte o schimbare generală a opticii, pentru a pune aceste noţiuni revoluţionare, în mod oficial, la baza tuturor disciplinelor.

** Paradigma = mod de organizare mentală a cunoştinţelor despre lume şi viaţă; model filosofic lărgit. Paradigma are instinct de conservare şi este exclusivistă: vechea paradigmă respinge automat noua paradigmă "rivală".

Vizionare online

Staya Erusa - Find the Book of Knowledge - Subtitrare în limba română

durata 1h 34 min

  < sus

THE ILLUMINATED CHAKRAS

O meditaţie cu ochii deschişi, o călătorie multi-senzorială în frumuseţea lumii interioare. Vom urmări cum Kundalini, şarpele mistic al trezirii spirituale, conduce forţa vitală pentru a deschide cele 7 chakre.

Vizionare online

durata: 28 minute

Chakrele iluminate - Subtitrare în limba română

  < sus

THE YOGIS OF TIBET

După invadarea Tibetului, tradiţia marilor maeştri yoghini este pe cale să fie iremediabil pierdută. Producătorii filmului au scos la lumina unele demonstraţii secrete şi au intervievat practicanţi mistici asupra unor subiecte rar discutate.

Vizionare online

Yoghinii din Tibet (2002) - Subtitrare în limba română

durata: 1h 16min

    < sus

ENQUÊTE SUR LE MONDE INVISIBLE (2002)

Islandezii cred în spiritele naturii, cu care clarvăzătorii şi mediumii locali susţin că sunt în contact. De remarcat respectul cu care acest popor tratează acest subiect. Suntem singuri în univers? Dacă viaţa există şi în alte dimensiuni, merită să aflăm mai multe...

Vizionare online

durata: 1h 24min

 Investigaţie asupra lumii invizibile - Subtitrare în limba română

    < sus

SPIRIT SPACE - A Journey into Consciousness (2008)

Documentarul aminteşte cazurile de hipnoză regresivă condusă până în stadiile conştiinţei dinainte de naştere, dintre vieţi şi după ultima moarte. Vorbeşte despre reîncarnare, lumea spiritelor, natura sufletului uman. Marile personalităţi ştiinţifice şi spirituale invitate să îşi susţină opiniile (Fred Alan Wolf, Edgar Mitchell, Laurie Monroe, Don Miguel Ruiz şi alţii) susţin unanim că existenţa noastră nu este limitată de trupul cel muritor.

Vizionare online

Spaţiul Spiritului, o călătorie în conştiinţă - Subtitrare în limba română

Durata: 1h 22min

   < sus

THE SECRET (2006)

Film despre Legea universală a Atracţiei şi folosirea ei în viaţa de zi cu zi. Aplicând mentalizarea pozitivă şi direcţionată asupra obiectivului dorit, putem obţine sănătate, bunăstare, relaţii, succes. Documentarul ne prezintă câteva poveşti uimitoare şi sfaturi despre cum să fim creatorii vieţii noastre...

Vizionare online

Secretul - Subtitrare în limba română

Durata: 90 minute  

    < sus

CARTEA TIBETANĂ A MORŢILOR (1994)

Acest documentar în două părţi explorează textul sacru "Cartea Tibetană a Morţilor", o învăţătură esenţială în cultura budistă din Himalaya. Film documentar realizat de televiziunea japoneză şi narat de Leonard Cohen, descrie credinţa tibetanilor despre ceea ce urmează în Bardö (imediat după fenomenul natural al morţii), adică eliberarea conştiinţei din contactul cu trupul şi familiarizarea ei cu noua realitate spirituală.

Moartea e reală, vine fără avertisment şi nu poate fi evitată.

Partea 1 ("Un mod de viaţă") descrie istoria cărţii, folosirea sa tradiţională în India de nord, ca şi în hospice-urile din Occident. Conţine filmări ale ritualurilor pentru decedaţi şi un interviu cu Dalai Lama Durata: 47 min.

Partea 2 ("Marea Eliberare") îi prezintă pe un bătrân lama şi ucenicul său cum ghidează pe un sătean către viaţa de dincolo. Călătoria de 49 de zile este însoţită de imagini rare ale unor ritualuri budiste, întreţesute cu animaţii speciale. Durata: 45 min.

Vizionare online 

Lectura: Leonard Cohen

THE TIBETAN BOOK OF DEAD - Subtitrare în limba română

    < sus

DRUNVALO MELCHIZEDEK

Mesajele lui Drunvalo Melchizedek despre importanţa şi mijloacele ca noi, oamenii, să refacem legătura cu Spiritul.

Vizionare online

Subtitrare în limba română

    < sus

THE LIFE OF BUDDHA

Filme biografice foarte bune despre viaţa şi spiritualitatea lui Gautama Siddhartha, alias BUDDHA.

Buddha nu a fondat o religie, ci a prescris o metodă de iluminare individuală, prin meditaţia Vipassana. Deşi el a predicat despre inutilitatea cultului personalităţii, a devenit ulterior obiectul veneraţiei a sute de milioane de credincioşi budişti.

Supliment: documentarul Şapte minuni ale lumii budiste

Vizionare online

Viaţa lui Buddha - Subtitrare în limba română

    < sus

DESPRE FRICĂ

Neale Donald Walsch ne explică în doar câteva vorbe înţelepte ce important este să nu ne fie frică. De nimic. Antidotul fricii este în noi, nu în exterior. Neale Donald Walsch este autorul celebrei cărţi "Conversaţii cu Dumnezeu", după care s-a turnat şi un film.

Vizionare online

Durata: 8 minute

Subtitrare în limba română

    < sus

"CINE EŞTI TU"? Interviuri şi conferinţe cu Papaji (1993)

H.W.L. Poonja (numit "Papaji", în semn de respect) l-a avut ca maestru spiritual pe Sri Ramana Maharishi, celebrul sfânt al Indiei. După ce a ieşit la pensie, Papaji s-a retras în oraşul Lucknow, unde a primit vizitatori din întreaga lume. Filmele prezintă întâlniri cu discipolii săi. Mesajul său? Iluminarea este aici şi acum! Cu toţii suntem iluminaţi, dar încă nu ştim acest lucru. Când te eliberezi de minte, pur şi simplu te accepţi aşa cum eşti - fără noţiuni, concepte, raţionamente şi judecăţi.

Vizionare online  

Subtitrări în limba română

    < sus

DIN ALTE LUMI -  D'OUTRES MONDES (2004)

O călătorie iniţiatică în inima Amazonului şi a shamanismului Shipibo. Documentarul pune accentul pe experienţa personală a ingerării de plante halucinogene de către regizorul Jan Kounen. Efectele filmice sunt foarte sugestive, simulând transa provocată de ayahuasca şi chakruna. La fel de pertinente sunt şi intervenţiile cercetătorilor fenomenului intervievaţi. Filmul ne descrie care sunt riscurile şi beneficiile implicate în metodele shamanice.

Vizionare online

Din alte lumi - Subtitrare în limba română

    < sus

CUM SĂ MEDITĂM cu Deepak Chopra (2004)

Realitatea spirituală, o călătorie interioară. Să învăţăm să medităm cu dr. Deepak Chopra.

Deepak Chopra - Learn How to Meditate 

Vizionare online

SPIRITUAL REALITY - Journey Within - Subtitrare în limba română

Durata: 50 minute

    < sus

WHO AM I? Il fiore del Nirvana (2008)

O tânără încearcă să afle ce este ILUMINAREA SPIRITUALĂ. Apelează la câteva persoane recunoscute că ar fi avut această experienţă şi sunt conferenţiari şi traineri în acest domeniu. Nelămuririle ei sunt şi ale tale. Cu condiţia să îţi pui întrebarea "Cine sunt eu?"...

Vizionare online

Cine sunt eu? - Subtitrare în limba română

    < sus

MISTERELE ÎNGERILOR (1994)

deschidere catre ingeriAcest documentar vrea să ne convingă de faptul că îngerii există cu adevărat. Ei sunt fiinţe invizibile care se îngrijesc de viaţa oamenilor şi a naturii. Intrând în comuniune cu ei devenim mai buni şi mai responsabili, mai optimişti şi mai creativi. Sunt prezentate opiniile unor persoane care s-au ocupat de studierea angelologiei, scriitori sau ghizi spirituali, precum şi una din fondatoarele Comunităţii Findhorn. Această comunitate s-a dezvoltat cu ajutorul şi sub inspiraţia Îngerilor şi a Spiritelor Naturii.

Îngerii au fost cu noi de la începutul Creaţiei. Toate religiile majore vorbesc despre existenţa lor. Deşi sunt discreţi ca prezenţă, ei ne aduc mesaje de lumină şi iubire, de inspiraţie şi speranţă, de avertizare şi de vindecare. Vom descoperi în film cum putem să intrăm în legătură cu tărâmurile angelice şi să cooperãm cu energiile lor iubitoare şi armonioase, pentru a aduce mai multă bucurie şi pace în vieţile tuturor.

Vizionare online

Opening to Angels (Deschidere către îngeri) - Subtitrare în limba română

Durata: 58 minute

  < sus

LIVING LUMINARIES (Lumini spirituale vii)

- Despre chestiunea fericirii -

Interviuri cu maeştri spirituali şi cercetători ai psihicului uman - despre fericire. Dintre ei, autorii de succes Marianne Williamson, Eckhart Tolle, Don Miguel Ruiz, Gary Renard şi alţii... Iată cine sunt "iluminaţii" din acest film: Meet the Luminaries

Living Luminaries - The serious business of happiness (2007)

Vizionare online

Minţi luminate - Subtitrare în limba română

Durata 1h:32min

    < sus

CONFERINŢĂ cu ANTHONY DE MELLO

Programul de televiziune "Wake Up! Spirituality for Today"

Anthony de Mello a fost un preot iezuit şi psihoterapeut, de origine indiană, care a scris şi conferenţiat despre spiritualitate. Opiniile sale, influenţate de budism, au fost condamnate de Papă, ca nefiind conforme dogmei creştine.

Vizionare online

Trezeşte-te! - Subtitrare în limba română

Durata totală: 90 minute

  < sus 

UNMISTAKEN CHILD (2008)

Venerabilul călugăr Geshe Lama Konchog moare, iar unul dintre discipolii săi, Tenzin Zopa, caută copilul în care s-a reîncarnat Maestrul. Într-un final, găseşte un băieţel care recunoaşte fără greş toate posesiunile fostului Maestru şi este admis de comunitatea religioasă, în frunte cu Dalai Lama, ca fiind reîncarnarea acelui mare iniţiat.

Vizionare online

"Copilul de neconfundat" - Subtitrare în limba română  

Durata totală: 1h:43min

    < sus

BEYOND me (2010)

Un documentar ce pune în dezbatere reîncarnarea şi purificarea spirituală prin meditaţie, combate teoria darwinistă a evoluţiei şi critică incapacitatea psihiatriei materialiste de a rezolva problemele spirituale umane. În plus, aminteşte de opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca demonstraţie ştiinţifică a reîncarnării. Memoriile spontane ale unui copil din viaţa trecută pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut. Se colectează metodic declaraţiile copilului privind viaţa anterioară, apoi se identifică persoana decedată despre care vorbeşte copilul şi se verifică faptele care se potrivesc cu amintirile copilului. Procedând astfel, dr. Stevenson a reuşit chiar să identifice semne din naştere sau defecte congenitale ce corespundeau cu răni sau cicatrice ale decedatului, toate certificate prin înregistrări medicale. După cum spune un savant în film, numai un om iraţional ar putea respinge asemenea dovezi incontestabile. Este prezentat şi un caz foarte recent al unui copil cu amintiri vii ale penultimei vieţi şi morţi.

Vizionare online

"Mai presus de mine - Reîncarnare şi purificare spirituală" de Frank Huguenard - Subtitrare în limba română    

Durata totală: 53 min

    < sus

DOING TIME, DOING VIPASSANA

- Practica meditaţiei Vipassana în închisorile indiene -

Prin vechea tehnică de meditaţie Vipassana oamenii redobândesc controlul asupra propriilor vieţi şi se schimbă în bine. Documentarul ne prezintă povestea unei femei puternice numită Kiran Bedi, care se străduieşte să transforme celebra închisoare Tihar (cea mai mare din India, cu peste 10000 de oameni) într-o oază a păcii. Este mai ales povestea deţinuţilor şi a gardienilor care au trecut prin profunde schimbări în urma practicii Vipassana. Aceşti oameni au arătat că reforma exterioară poate funcţiona doar dacă există o transformare de sine, în interiorul fiecăruia. Succesul experimentului a fost atât de uimitor că, recent, guvernul indian, a decis să aplice meditaţia Vipassana în toate închisorile din ţară. Şi alte ţări au devenit interesate (în SUA deja au fost făcute mai multe cursuri în închisori).

Cursul este supervizat de profesorul S.N.Goenka, care a acreditat astfel de cursuri şi în România.

Vizionare documentar

"Petrecând timpul prin meditaţia Vipassana" - Subtitrare în limba română    

Durata: 52 min

    < sus

DOVEZI ALE EXISTENŢEI RAIULUI (2004)

Vieţile noastre sunt pline de bucurie şi de tristeţe, de provocare şi schimbare. Creştem, apoi îmbătrânim. Acestea sunt etapele existenţei. Întrebarea pe care ne-o punem cu toţii este "Se termină totul aici?". Sau există viaţă după moarte, un tărâm spiritual? Vom trăi o viaţă veşnică?

Întrebările acestea sunt la fel de vechi precum omenirea şi la fel de noi precum ultimele cercetări ştiinţifice. Acest film documentar, realizat cu ajutorul interviurilor cu medici, oameni de ştiinţă şi experţi biblici, aduce dovezi ştiinţifice ale faptului că Raiul există. Mai mult, mărturiile persoanelor care s-au aflat în moarte cerebrală par să ateste existenţa acestuia. Ei au avut viziunea unei lumini strălucitoare, simţindu-se scăldaţi de o iubire copleşitoare. Nemurirea este o realitate, iar Raiul este mai real decât Pământul...

Vizionare online

"The Evidence for Heaven" - Subtitrat în limba română    

Durata:1h 10min

    < sus

 POŢI SĂ-ŢI VINDECI VIAŢA (2007)

În cartea "Poţi să-ţi vindeci viaţa" autoarea Louise L. Hay îşi prezintă viziunea legată de relaţia care există între minte şi corp, la ce constrângeri ne conduc gândurile şi ideile limitative, ajutându-ne să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului.

Filmul se bazează, bineînţeles, pe carte şi este prezentat de însăşi Louise Hay, care ne explică cum a aplicat acest concept vieţii ei emoţionale, spirituale şi profesionale. În film apar şi Wayne Dyer, Greg Branden, Doreen Virtue şi alţi autori celebri din domeniul autoajutorării, filozofiei, sănătăţii, spiritualităţii.

Vizionare online

"Louise Hay - You Can Heal Your Life" - Subtitrare în limba română

Durata totală: 1h 25min

    < sus

 DOVEZI DESPRE CREATOR (2006)

Un jurnalist ateu, dar curios, derulează pe timp de 20 de ani o investigaţie pentru a afla dacă dovezile ştiinţei ne îndreaptă către respingerea sau acceptarea unei Inteligenţe Cosmice care a creat Universul. El descoperă uimit că ştiinţa nu Îl neagă, ci, dimpotrivă, găseşte argumente raţionale pentru existenţa Creatorului Suprem al lumii. Falsitatea teoriei lui Darwin rezultă din noua teorie a designului inteligent, care este tot mai susţinută de lumea savanţilor. Ea se bazează pe descoperirea codului digital al ADN, al maşinilor moleculare, al setărilor fine ale legilor fizico-chimice. Nu este o credinţă religioasă, deşi susţine, la modul ştiinţific, existenţa unui Creator invizibil, un Arhitect ascuns al Universului.

Acest documentar se adresează în primul rând celor care încă se mai îndoiesc de existenţa Lui, trecând în revistă pe scurt, într-un mod vizual şi clar, argumentele forte ale gândirii avansate.

Vizionare online

"The Case for a Creator" - Subtitrare în limba română  

Durata totală: 57 min

    < sus

 INFINITUL - CĂLĂTORIA SUPREMĂ (2009)

Utilizând imagini frumoase şi mărturii personale despre experienţe de moarte clinică, reîncarnare şi altele, acest documentar spiritual de top ne readuce în atenţie incredibila noastră natură infinită şi magia tărâmului în care vom merge după moarte, fiinţele de lumină şi îngerii care ne asistă în această trecere dincolo şi certitudinea unei noi vieţi.

Filmul are o distribuţie uimitoare, reunind profesori de renume mondial, autori, experţi şi vizionari: Neale Donald Walsch, Gregg Braden, Brian Weiss, Alberto Villoldo, John Holland, Renate Dollinger, Stanislav Groff, Dzogchen Ponlop şi Robert Thurman. El prezintă mesaje fundamentale pline de claritate, optimism, speranţă şi integrarea sufletului în spectacolul magic al vieţii. Acestea nu sunt nişte teorii sterile, ci sunt încărcate de trăirile şi experienţa spirituală a interlocutorilor.

Vizionare online

"Infinity – The Ultimate Trip" - Subtitrare în limba română  

Durata totală: 1h 30min

    < sus

FENOMENUL MEDJUGORJE

Reportajul "În numele Fecioarei" ne prezintă faţetele miraculosului fenomen socio-religios născut în localitatea bosniacă Medjugorje, odată cu apariţiile Fecioarei Maria. Reportaj de Carmen Avram şi echipa "În premieră".

Vizionare online

Durata totală: 25 min

  < sus

TULBURARE BIPOLARĂ SAU TREZIRE SPIRITUALĂ?

Serie de 11 videoclipuri referitoare la starea de iluminare spirituală, a cărei descriere este similară cu ceea ce medicina occidentală numeşte tulburare bipolară sau sindrom maniaco depresiv. Autorul a trecut el însuşi prin calvarul sau paradisul acestei stări de conştiinţă modificate.

Vizionare online

Începeţi vizionarea de la videclipul nr.1, în ordine crescătoare!

    < sus

LEGEA REZONANŢEI (2010)

Gândurile noastre au un efect - tot timpul şi în tot universul. Totul este conectat la tot, iar această idee se găseşte reflectată în multe domenii ale vieţii. "Legea Rezonanţei" este un aspect fundamental al existenţei noastre.

În film sunt ridicate nişte întrebări importante, cum ar fi: Ce ar trebui să facem pentru a avea succes în împlinirea dorinţelor noastre? Care sunt dovezile ştiinţifice ale puterii gândurilor, sentimentelor şi viziunilor noastre? Autorul de succes Pierre Franckh pune aceste întrebări şi multe altele la 25 de cercetători şi experţi din întreaga lume, conectând astfel lumea spirituală cu cea ştiinţifică.

Totul crează rezonanţe: felul în care gândim, timbrul vocii, ţinuta corporală, mediul în care ne desfăşurăm viaţa, persoanele alături de care suntem, hrana pe care o mâncăm, emisiunile la care ne uităm, muzica pe care o ascultăm etc. O fiinţă vie nu este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplată la un câmp de natură energetică, vibratorie. ADN-ul este un receptor pentru câmpuri morfice mult mai complexe şi cu mai multă informaţie decât ar fi capabil doar ADN-ul singur să conţină. Datorită legii rezonanţei, putem atrage spre noi binele, iubirea şi armonia corespondente cu propria noastră frumuseţe interioară, care devine precum un magnet.

Vizionare online

"Das Gesetz der Resonanz" - Subtitrare în limba română

Durata totală: 1h 26min

    < sus

Părintele Mihail Jar, tată pentru 400 de suflete

Părintele Mihail Jar sau Arhimandritul Longhin, cum i se mai spune, colindă toate orfelinatele din Ucraina şi-i aduce pe copii în cele câteva corpuri de clădire special construite pentru ei. Maicile sunt cele care grijesc de copii.

Imediat ce-i treci pragul, ai impresia că intri într-o mânăstire a copiilor. Mai mult de jumătate din numărul total al elevilor şcolii de la Molniţa sunt copiii, adoptaţi cu acte în regulă, ai părintelui. În mânăstire se spune că se întâmplă adevărate minuni, prin puterea credinţei, pentru că medicii au constatat şase vindecări miraculoase ale unor micuţi seropozitivi. Nu mai stau izolaţi printre cei 60 de copii infestaţi, ci dorm, mănâncă şi se joacă alături de ceilalţi, care sunt doar orfani sau uitaţi de părinţi.

Părintele Stareţ are sub oblăduirea sa două mânăstiri, cea de la Bănceni, unde vieţuiesc 70 de călugări şi de la Boian, în care se află cele 120 de călugăriţe.

"Arhimandritul ştie că are o mare misiune în faţa lui Dumnezeu: să le ofere ce e mai bun şi mai ales iubire. Întrebarea pe care o pun copiii, cel mai des, maicilor este dacă acestea îi iubesc. Şi o repetă des. Iar maicile îi sărută şi îi îngrijesc, de parcă ar fi copiii lor, din… lume", spune Maica Elizaveta.

O lume ireală, în care nu e nimic mai important ca dragostea şi credinţa în Dumnezeu. Părintele Mihail Jar, nu demult, a primit numele de erou naţional. Iar mânăstirea, înfiinţată de nici două decenii, a primit numele de lavra.

Vizionare online

    < sus

ISUS ÎN INDIA (2008)

Documentarul încearcă să arunce o rază de lumină pe o perioadă obscură din viaţa lui Iisus Hristos, expediată sumar în Evanghelii. El coroborează declaraţiile multor personalităţii ale culturii şi religiei actuale, plecând de la şocanta carte scrisă de Nicolas Notovich  "Viaţa Sfântului Issa", unde apar nişte manuscrise tibetane foarte vechi. Ele afirmă că, în anii necunoscuţi ai tinereţii Sale (undeva între 12 şi 30 de ani), Isus ar fi călătorit în India şi Tibet, unde s-a desăvârşit ca cel mai Mare Maestru spiritual, prin contactul cu marii mistici ai acelor vremuri.

Chiar dacă documentarul nu oferă un răspuns clar şi definitiv, ne poartă într-o călătorie interesantă în timp şi spaţiu, printre concepţii şi tradiţii diferite. Aflăm multe informaţii spirituale valoroase, lăsându-ne libertatea să găsim propriul nostru răspuns şi, mai ales, să ne punem noi întrebări.

Vizionare online

    < sus

MOOJI, ÎNŢELEPT ŞI ILUMINAT

Discipol al învăţătorului spiritual PAPAJI (Harilal Poonja) - vezi mai sus -, la rândul său discipol al marelui Maestru RAMANA MAHARISHI, iată-l acum printre noi pe MOOJI, un minunat prieten pe calea care duce către DUMNEZEU. Cuvintele sale sunt pline de înţelepciune divină şi provin din preaplinul inimii sale iluminate. Oricare dintre videoclipurile în care el ne vorbeşte ne pot ajuta să mai facem un pas către idealul nostru de perfecţiune spirituală.

Vizionare online

Subtitrare în limba română

    < sus

BRUNO GRONING, vindecătorul minune

Bruno Gröning (1906-1959). Unul dintre cei mai mari vindecători ai lumii. Totuşi, el nu a tratat oamenii si nu i-a vindecat în sens medical. Nici măcar nu întreba de bolile suferinzilor. Acţiunea lui se rezuma doar la discursurile sale despre credinţă, chemându-i pe toţi la întoarcerea către Dumnezeu. Atunci aveau loc miracole şi vindecări în masă. Acestea au fost confirmate prin numeroase publicaţii şi relatări ale martorilor timpului. El se vedea doar ca un îndrumător, un mediator al puterii divine, deschizându-le oamenilor poarta spre înţelegerea şi trăirea divinului, readucându-le încrederea în Dumnezeu. Bruno Gröning a confirmat că toate bolile pot fi vindecate, dar nu toţi oamenii. De aceea n-a oferit nici o promisiune de vindecare.

Însă şi forţele contrare lucrau intens. Medici renumiţi, funcţionari ai bisericilor, jurişti şi foşti colaboratori făceau totul pentru a interzice activitatea lui Bruno Gröning. I-au pus interdicţii de vindecare, i-au fost înaintate procese. Din cauza acestui boicot, el nu şi-a mai putut descărca imensa sa energie, care s-a acumulat în organism, arzându-l pe interior până la moarte. S-a repetat astfel, în variantă modernă, scenariul uciderii lui Isus de către forţele răului manifestate prin oameni.

Bruno Gröning: "Noi toţi trăim într-o anumită ordine în lume. Legea supremă a ei este Dumnezeu. Dacă noi părăsim această ordine, ne pierdem fundamentul. Sănătatea noastră suferă, devenim bolnavi. Numai dacă facem din nou ordine în noi, poate să revină sănătatea." "Omul ar trebui să se lase de tot ce este nenatural şi să se ofere complet naturii, de care el aparţine."

Vizionare online

Subtitrare în limba română

  < sus

E posibil să ne amintim o altă viaţă?

Jurnalistul italian Roberto Giacobbo continuă seria de cercetări ale misterelor, la emisiunea " Voyager", transmisă de Rai Due. Pe 6 februarie 2012 el ne aduce dovezi că reîncarnarea există şi că "nu suntem fiinţe umane care au o experienţă spirituală, ci suntem fiinţe spirituale care au o experienţă umană". Aflăm detalii despre unul din cazurile de reamintire spontană a vieţii anterioare, petrecut copilei Shanti Devi, din India, asupra căreia s-au efectuat nenumărate teste şi cercetări în epoca respectivă. Jurnalistul a discutat şi cu cercetători moderni ai fenomenului, precum Ian Stevenson şi Brian Weiss.

Vizionare online

È possibile ricordare un'altra vita? (netradus)

Durata totală: 28min

  < sus

Wings to Freedom (2010)

Maestrul Yogiraj Gurunath Siddhanath din tradiţia yoghină Nath a iniţiat zeci de mii de adepţi în ştiinţa Realizării de Sine numită Kriya-Yoga. Predă învăţăturile sale în întreaga lume, dăruind iubire şi lumină tuturor.

Călătorind prin munţii Himalaya, între vârfuri înzăpezite şi peşteri misterioase, de-a lungul unor râuri graţioase şi sub ceruri luminoase, Maestrul Yogiraj ne împărtăşeşte călătoria interioară a yoghinul de-a lungul şirei spinării şi creierului, prin meditaţie, către Conştiinţa Cosmică. Ne explică ştiinţific evoluţia sufletului către diverse stări de samadhi şi cum practica Kundalini Kriya Yoga o grăbeşte.

Acest documentar artistic ne înfăţişează un yoghin care traversează Himalaya cu singurul scop de a se uni cu Dumnezeu. Să urmărim paşii săi prin junglă, temple, ashram-uri şi locuri ascunse din India, în timp ce se apropie de întâlnirea iluminatoare cu Maestrul Divin Shiva-Goraksha-BABAJI, Cristosul yoghinilor, în a cărui prezenţă a fost transformat. Yogiraj avea 23 de ani atunci când a făcut această călătorie spre marile înălţimi ale masivului Himalaya, în anul 1967. De la apariţia, acum 60 de ani, a "Autobiografiei unui yoghin", de Paramahamsa Yogananda, nici un alt Maestru nu a mai readus lumii mesajul lui Mahavatar BABAJI pentru noul mileniu.

Filmul este o sărbătoare a ochilor şi intelectului, o înnobilare sufletească şi o binecuvântare, iar Yogiraj ne transmite energie vindecătoare prin vibraţiile vocii şi imaginii sale, ridicându-ne pe un nivel superior de conştiinţă doar privind la acest video.

Canalul YouTube al maestrului Yogiraj Siddhanath

WINGS TO FREEDOM - Aripi spre libertate  Detalii tehnice pe IMDB

Film dispărut de pe internet

    < sus

VIAŢA DE APOI (2010)

"Ce se întâmplă când murim?" – aceasta este una din întrebările esențiale care macină omenirea încă de la începuturile ei. Există Viața de Apoi? Dacă da, cum arată ea? Prin acest film documentar, scriitorul Paul Perry încearcă să găsească un răspuns la toate aceste mistere. El stă de vorbă cu mai multe persoane care s-au aflat în moarte clinică, iar acestea povestesc experiențele lor. Un mare procent al celor care au murit au avut în comun ceva ce este numit, de regulă, experiență de moarte clinică (NDE). Mulți oameni relatează cum urcă într-un tunel și văd trupuri celeste, învăluite într-o lumină strălucitoare, și destul de mulți își revăd viața trecându-le prin fața ochilor.

"[...]Există motive pentru care oamenii se transformă atunci când se întorc de la o coliziune cu moartea, unul fiind încrederea pe care au câştigat-o atunci când au aflat că o lume nouă ne aşteaptă dincolo de ultima suflare. Un altul, în special pentru cei bolnavi fizic, este descoperirea că ne vom lăsa trupul în urmă şi vom continua să existăm ca spirite eliberate de durerea pământească."

O idee absolut nouă şi fascinantă este lansată de dr. Raymond Moody. El spune că, tot mai frecvent, persoanele care asistă un muribund la trecerea dincolo au, la rândul lor, printr-un soi de inducţie psihică, aceleaşi trăiri ca şi muribundul. Este ca şi cum ruda iubită care îi părăseşte le împărtăşeşte starea sa de conştiinţă specială. Se petrece practic o misterioasă multiplicare a unei experienţe de NDE, care îi va transforma lăuntric pe toţi cei ce trăiesc "pe viu" acest eveniment spiritual.

Vizionare online  

Subtitrare automată în limba română

AFTERLIFE - Moartea clinică şi viaţa după moarte

    < sus

FALSA PLECARE (2010)

Cercetare asupra experienţelor din apropierea morţii (NDE)

Colocviu asupra NDE

Au trecut 30 de ani de când dr. Raymond Moody a cules primele mărturii ale celor ce s-au întors din moarte. S-a estimat că circa 4% din populaţie a experimentat moartea aparentă (NDE). După studiul lui Kenneth Ring, aceste experienţe comportă 5 stadii:

1. Plutirea într-un spaţiu straniu, însoţită de un sentiment de calm şi bine. 50% dintre martori au cunoscut acest stadiu. 2. Decorporarea: când ei îşi văd propriul corp la câţiva metri sub ei, observând foarte clar medicii şi asistentele. 37% au ajuns în acest stadiu. 3. Tunelul: 23% au simţit că sunt absorbiţi într-un tunel vid şi întunecat. 4. Lumina: 16% au perceput o lumină enormă, albă strălucitoare, imposibil de descris, emanând raze de iubire. 5. Iubirea: 10% dintre martori au spus că au reuşit să intre în acea Lumină, care este o Dragoste necondiţionată şi totală.

Această trăire iniţiatică le-a bulversat viaţa multor milioane de oameni, încât acum nu se mai tem de moarte. Cum se poate ca acele persoane să fi perceput şi memorat scenele reanimării lor, din moment ce erau inconştiente, în comă şi uneori chiar declarate moarte clinic?

Sonia Barkallah, realizatoarea acestui documentar-anchetă, a organizat în iunie 2006 un colocviu internaţional asupra experienţelor în preajma morţii (NDE). Pentru prima dată în Franţa, două centre spitaliceşti au început o cercetare pe această temă. Cardiologi, neurologi, anestezişti, diferiţi medici sau psihologi înlătură un tabu al omului contemporan. După mulţi ani de studii, s-a abandonat definitiv ipoteza halucinaţiilor, în favoarea unei posibile reale "relocalizări" a conştiinţei noastre în afara corpului. Vechea paradigmă neurologică conform căreia "creierul secretă conştiinţa la fel cum bila secretă fierea" s-a dovedit a fi total falsă. Dimpotrivă, martorii unei NDE spun că s-au simţit mai treji ca niciodată atunci când erau "morţi".

Faux Depart: Enquête sur les Expériences de Mort Imminente

Vizionare online

Subtitrare în limba română

Durata totală: 1h 20min

    < sus

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NISARGADATTA MAHARAJ

O excelentă explicare a dificilei filosofii spirituale Advaita Vedanta (non-dualismul), de către un discipol al guru-lui Nisargadatta Maharaj. Stephen Swolinski sintetizează învăţătura Maestrului său în câteva idei-forţă. Este remarcabil cât de intuitiv lămureşte, pe înţelesul occidentalului materialist, noţiunea de "Vid metafizic". Credem însă că exagerează cu simplificările, aliniindu-se paradigmei neuroştiinţelor, vorbind despre producerea conştiinţei de sine exclusiv prin chimia creierului. E adevărat că sentimentul fiinţării apare în biologie ca un EGO cerebral ("eu sunt"), dar el se trage din starea pură a SPIRITULUI ("EU sunt"), care e independent de umorile creierului! Spre finalul prelegerii sale, autorul diferenţiază clar viaţa spirituală formală (care este tot un joc al Iluziei cosmice) de spiritualitatea cea mai profundă (care elimină Iluzia şi dualismul Eu <-> restul Creaţiei).

Vizionare online

I AM THAT. I AM - Eu sunt totul şi fiecare. Sunt

Subtitrare în limba română

Durata totală: 1h 14min

    < sus

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT - PUSTNICII ROMÂNIEI

Au renunţat la lume şi la viaţa din mijlocul ei pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi a trăi doar în rugăciune. Ei sunt pustnicii României, cei care au decis să se izoleze în încercarea de a se apropia de Dumnezeu.

"Toată lumea construieşte, toată lumea fuge după bani… şi Biserica. Construieşte continuu, ceea ce nici mie nu-mi place prea mult. Au televizor, au calculator, au de toate", spune părintele Onufrie.

Reporterii emisiunii "În premieră" au găsit câţiva dintre pustnicii din România, cei care au ales să se desprindă de lumea înconjurătoare şi să se retragă în singurătate pentru a se dedica lui Dumnezeu. Ediţia din 30 sept 2012 vorbeşte despre Părintele Proclu Nicău, fratele Ioan, Pustnicul Onufrie şi alţii.

Vizionare online

Durata: 23min

    < sus

VINDECĂTORII SPIRITIŞTI (2009)

Realizatorul Jean-Yves Bilien ne prezintă câţiva vindecători spiritişti din mai multe colţuri ale lumii. Aceştia intră în transă pentru ca entităţi evoluate să se încorporeze în ei. Ele sunt "medicii lumii spirituale", având ca misiune să vindece cu ajutorul trupului acestor mediumi.

Sunt prezentate secvenţe extraordinare din documentarul "Chirurgia psihică din Filipine" precum şi unele explicaţii despre spiritism din documentarul "Discuţii cu Franco P. Divaldo"

În ordinea apariţiei în film, sunt intervievaţi şi filmaţi pe timpul operaţiilor spirituale:

1. Dr. Nelson Teixeira da Cunha, din Uberlandia, Brazilia.

2. Teresa Ramarajara, din Salvador, Brazilia.

3. Joao Teixeira de Faria (Joao de Deus), din Abadiania, Brazilia.

4. Rev. Alex L. Orbito, din Filipine.

5. William Nonog, din Filipine/Elveţia.

6. George şi Michael Chapman, din Ţara Galilor.

Vizionare online

Durata: 1h 15min + suplimente video de chirurgie psihică

Film vorbit şi subtitrat în limba franceză (cu intervenţii în limba portugheză şi engleză). Fără subtitrare în limba română :(

    < sus

CONFERINŢE CU MAESTRUL OMRAAM AIVANHOV

Maestrul spiritual bulgar Mihail Ivanov (1900-1986) trăiește primul extaz mistic în 1916. În anul următor, îl întâlnește pe Peter Deunov (1864-1944), care devine maestrul său spiritual. Sub îndrumarea acestuia, studiază și practică ezoterismul creștin. Se înscrie la facultatea de fizică și matematică a Universității din Sofia, apoi se transferă la facultatea de istorie-filosofie. Studiază vioara. După ce obține licența, continuă să frecventeze universitatea, asistând la cursuri de psihologie, medicină, chimie, pentru a-și desăvârși cunoștințele. În această perioadă, decide să trăiască în castitate.

În 1937, Mihail Ivanov ajunge în Franța, trimis de Deunov pentru a răspândi învățătura Frăției Albe Universale, organizație fondată în 1900 de Deunov. Se dedică acestei activități până în februarie 1959, când pleacă în India, unde întâlnește mai mulți maeștri spirituali, printre care pe Nim Karoli Baba, Ma Ananda Moyi, Sadhu Nytianandra. Baba este cel care îi dă numele de Om-Ram. În 1960, Mihail Ivanov revine în Franța ca Omraam Mikhael Aivanhov. În următorii ani, se va dedica exclusiv transmiterii orale a învățăturilor sale și călătoriilor în acest scop.

Pasionat de lumea mistică şi sacralitate, învățăturile lui Omraam Mikhael Aivanhov au la bază legătura dintre lumea terestră şi cea spirituală, importanţa meditaţiei şi credinţa în divin. Prelegerile lui abordează teme ca nutriţia, actul sexual, echilibrul spiritual, credinţa, libertatea în gândire, sănătatea fizică şi mentală. Conferinţele sale au fost transcrise şi formează o arhivă de cărţi foarte utile căutătorilor adevărurilor spirituale.

Vizionare online

Subtitrare în limba română 

  < sus  

CEVA NECUNOSCUT FACE CEVA CE NOI NU PRICEPEM (2009)

Un documentar interesant despre fenomenele psihice paranormale (vindecarea spirituală, telepatia, psihokinezia, clarviziunea, premoniţia) şi autentificarea lor ştiinţifică. Realizatoarea Renée Scheltema călătoreşte în SUA pentru a se întâlni cu oameni de ştiinţă de top, parapsihologi, psihologi, fizicieni, medici din domeniul cercetării cum ar fi prof. Charles Tart, prof. Gary Schwartz, dr. Larry Dossey şi dr. Dean Radin. Pe drum, ea colectează povestiri anecdotice de la celebrităţi din domeniu, cum ar fi Nancy Myer (detectiv psihic), Arielle Ford (autor), Dr Edgar Mitchell (astronaut) şi intuitiva Catherine Yunt. Oamenii de ştiinţă ne prezintă o serie de cercetări şi experimente ştiinţifice care atestă că aceste puteri “paranormale” sunt de fapt ”normale” şi fac parte din înzestrarea noastră nativă. Documentarul ne arată într-un mod pragmatic cum ştiinţa şi spiritualitatea se întâlnesc într-o colaborare fructuoasă, pentru viitorul omenirii. Deasemenea este prezentată într-un mod riguros legatură dintre dintre mintea umană individuală şi conştiinţa colectivă, demonstrându-ne astfel, că axioma spirituală "Toţi suntem Unul" nu este doar o speculaţie mentală. Merită să menţionăm şi replica prof. Gary Schwartz: "Puţină ştiinţă te îndepărtează de spiritualitate, dar multă ştiinţă te apropie de spiritualitate".

Vizionare online

Something unknown is doing we don't know what

Subtitrare automată în limba română 

Durata totală: 1h 45 min

    < sus

CUM A DEVENIT ISUS UN CRISTOS (2006)

Dr. Miceal Ledwith a slujit în Irlanda ca preot catolic, profesor de teologie și președinte de colegiu timp de peste 25 de ani. Studiind de-a lungul vieții toate sursele disponibile, a înţeles că învăţăturile antice nu prezintă imaginea lui Isus ca fiind un salvator suferind, care a murit pentru a evita răzbunarea lui Dumnezeu asupra noastră, ci susţin ideea că El a fost un iniţiat autentic. Se ştie că mai mult de 80% din viața Sa lipsește din Noul Testament. Inspirat și ghidat de învățătura lui Ramtha, Miceal Ledwith ne prezintă în acest film ceea ce Marele Maestru a realizat de-a lungul călătoriei Sale transformatoare în acei ani "ascunşi" petrecuţi în Egipt, India și Tibet.

Lungul drum de transformare a fost efectuat de către Isus nu doar pentru El însuși, ci pentru a putea deschide o cale pentru fiecare altă ființă umană care doreşte să-L urmeze. Învăţătorul ne-a promis că cei care Îi vor urma mesajul, vor face toate minunile pe care El le-a făcut și chiar mai mult de-atât. Faptul că acest lucru este atât de puțin scos în evidenţă în creștinismul de astăzi arată că s-a deviat foarte mult de la adevăr.

Vizionare online

How Jesus Became a Christ: The Hidden Years

Subtitrare în limba română 

Durata totală: 2h + 1h 30min

    < sus

STAI LINIŞTIT ! (2006)

În aceasta viaţă agitată, cu pace trecătoare, "să stai liniştit" este un important factor care te ţine în contact cu tine însuţi, cu familia ta şi cu Dumnezeu. Într-o epocă în care multiplele însărcinări au devenit o a doua natură, ideea de a "sta liniştit" a devenit aproape de neatins. Totuşi, liniştea căpătată prin rugăciune este o practică plină de împliniri spirituale care ţi-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.

Rugăciunea contemplativă este esenţa creştinismului şi un remediu pentru relele din această lume frenetică. Documentarul analizează importanţa rugăciunii liniştite, meditative, ca o modalitate de a fi cu adevărat deschis să primeşti călăuzire de la Dumnezeu.

Tăcerea e un lucru bun!

Vizionare online

Be Still ! and Know that I Am God

Subtitrare în limba română 

Durata: 54min

  < sus

EFECTUL UMBREI (2009)

"Umbra" există în fiecare dintre noi şi se manifestă în fiecare zi. Ea este motivul pentru care ne înfuriem atunci când un prieten apare la întâlnire cu zece minute mai târziu, pentru care ţipăm la părinţii sau la copiii noştri, chiar dacă aceştia nu au greşit cu nimic, şi pentru care ne sabotăm propriul succes în momentele cele mai nepotrivite cu putinţă. Filmul face lumină asupra acelor aspecte neplăcute ale fiinţei noastre pe care le negăm, dar care ne controlează totuşi viaţa. Nu putem descoperi altfel darurile naturii noastre autentice decât prin acceptarea umbrei noastre. Combinând înţelepciunea mai multor experţi, filmul documentar "Efectul umbrei" reprezintă un ghid practic pentru a descoperi darurile pe care le ascunde inconştientul nostru, eliberându-ne astfel de trecut şi continuându-ne călătoria către desăvârşire.

Dacă doriţi să aprofundaţi mesajul lui Debbie Ford, autoarea documentarului "Efectul Umbrei", puteţi lectura o altă carte a sa, intitulată "Partea întunecată a căutătorilor de lumină".

Comentariu

Să nu înţelegem însă că umbra ar avea vreo virtute în sine! Doar procesul autocunoaşterii ne poate aduce fericirea. Când "băgăm gunoiul sub preş", atunci rămânem sclavii defectelor noastre. Recunoaşterea umbrei NU se face în public, fiind un proces foarte intim, NU e un prilej de laudă sau de a-i obliga pe ceilalţi să ne accepte greşelile, NU înseamnă nici să ne dăm frâu liber pornirilor întunecate, pentru a "scăpa de frustrări".

Există două alternative de a scăpa de balastul negativităţii: fie luptând direct cu păcatele (non-acceptarea), fie înţelegându-le şi dizolvându-le prin compasiune. A doua cale, ceva mai subtilă, este utilizată în căi spirituale, metode de dezvoltare şi optimizare psihologică, dar poate fi urmată şi spontan. Despre ea vorbeşte filmul. În acest caz, compasiunea ia forma iertarii de sine. Dar cine şi pe cine iartă? Iertarea NU înseamnă, în nici un caz, ca omul să fie mulţumit cu greşelile sau ciudăţeniile sale, pe care să le reia cu plăcere, amplificându-le chiar, pe deplin conştient!!!

Omul nu este o fiinţă monolitică, ci formată din fragmente. Într-un model simplu, cele trei mari diviziuni sunt: Umbra – Ego-ul – Sinele. Umbra desemnează mecanismele inconştiente cu influenţă negativă. Ea nu are contur, nici permanenţă, putându-se micşora până la dispariţie. Ego-ul reprezintă conştiinţa noastră curentă, simţul individualităţii, sufletul. Sinele este Conştiinţa superioară, pozitivă, Spiritul etern care ne dă viaţă şi puterea de a creşte. Întunericul Umbrei se înfruntă cu lumina Spiritului, în fiecare clipă, în câmpul conştiinţei obişnuite. IERTAREA poate apare când Ego-ul se smereşte şi acceptă că a îngăduit prea mult întuneric. Atunci coboară în el o mai mare lumină. Odata cu lumina cea mare, sunt şterse cele mai ascunse pete din suflet, uşurându-i suferinţa. Aceasta este iertarea de sine cea purificatoare... E posibil ca prin simpla recunoaştere a păcatului, el să-şi piardă puterea pe care o avea asupra noastră.

Deci Iertarea vine dinspre Sine către Ego, prin smerenia celui din urmă. Nicidecum ea NU este tolerarea Ego-ului de către Ego (care s-ar putea numi autosuficienţă, persistenţă în greşeală, respingerea evoluţiei)!!! "Acceptarea umbrei" nu înseamnă să pierzi din vedere nevoia de autoperfecţionare, de progres. Este doar o etapă de echilibrare sufletească. Poate fi o amânare a luptei cu defectele adânc înrădăcinate, pentru a-ţi îndrepta energia spre utilizarea la maximum a altor calităţi şi a evolua pe alte paliere ale fiinţei tale multidimensionale. Totuşi, vei păstra în vedere că nu vei putea fi cu adevărat fericit decât atunci când fiinţa ta va fi aproape completă, perfect echilibrată, fără pete. (Răzvan Petre)

Vizionare online

The Shadow Effect

Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 10min

    < sus

ŞASE MEDIUMI DIN AMERICA (2008)

"Tuning In: Spirit Channelers in America" - este un film documentar cu adevărat unic, fiind rezultatul a 10 ani de anchetă asupra fenomenului spirit-channeling (tradiţional numit si mediumnitate). Comunicarea mediumnică datează de la începutul omenirii. Prin ea, un om aflat într-o stare de transă (mai mult sau mai puţin spectaculoasă), face o conexiune psihică cu o entitate din alte dimensiuni spaţio-temporale. În acea stare, cel care face channeling-ul primeşte mesaje telepatice (gânduri în stare pură, uneori însoţite şi de cuvinte sau imagini), le interpretează în limba nativă şi le transmite altor oameni aflaţi lângă el sau le scrie pe hârtie.

Pentru prima dată, şase cunoscuţi mediumi americani (spirit channelers) sunt prezentaţi în acelaşi film, într-o paralelă ce oferă o perspectivă mai amplă asupra fenomenului şi pentru a răspândi informaţiile spirituale. Fiecare entitate (sau spirit) are o personalitate puternică şi distinctă şi se observă că toate vorbesc la unison, deşi prin cuvinte diferite, iar mesajul lor este unul clar, profund şi încurajator pentru întreaga omenire. Aceste entităţi nu ne cer să le adorăm (deşi înţelepciunea şi dragostea lor este mult superioară oamenilor), ci să descoperim divinitatea din noi înşine, căci doar noi, spiritele încarnate, putem şi trebuie să vrem a transforma Pământul într-un Paradis. Informaţiile pe care ni le aduce acest film pot schimba percepţia noastră asupra realităţii şi viaţa pe care o trăim...

Vizionare online

Tuning In: Spirit Channelers In America

Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 18min

    < sus

LUMI INTERIOARE, LUMI EXTERIOARE (2012)

Acest documentar artistic, filosofic şi ştiinţific a fost creat de muzicianul și profesorul de meditație Daniel Schmidt. Ne înfăţişează cu măiestrie artistică (muzică şi imagini originale) concepte importante ce marchează filosofia noului mileniu, deşi ele erau cunoscute din antichitate: vibraţia, akasha, spirala, calea de mijloc, simetria, lumea interioară, maya, mintea limitată, fericirea...

Daniel a studiat meditația din tradițiile budiste, taoiste, yoghine din India și alte tradiții mistice și a ajuns să îndrepte oamenii către propria lor înțelepciune și cunoaștere interioară. "Meditația nu este chiar așa de mult o tehnică ce trebuie stăpânită, ci mai mult o reorientare către inimă; un act necondiționat de iubire și abandon în misterul și nemișcarea din miezul ființei noastre", spune el. Daniel compune muzică de mai mult de 20 de ani. Natura vibratorie a Universului este înțeleasă când recunoaștem că totul este muzică. El locuieşte împreună cu soția lui, Eva, într-o pădure din Canada, unde dețin un centru de yoga și meditație www.breathetrue.com. Eva predă diverse forme de yoga, meditație și vindecarea prin artă. Ei au lansat inițiativa www.awakentheworld.com pentru a readuce în atenţia oamenilor străvechea înţelepciune şi a restaura echilibrul și armonia pe planetă.

Vizionare online

INNER WORLDS, OUTER WORLDS

Subtitrare în limba română 

Durata: 2h (4 părţi)

    < sus

INDIA MISTICĂ

O călătorie incredibilă care ne inspiră spiritual.

Acest documentar artistic emoţionant despre frumuseţea spirituală a Indiei ne prezintă povestea lungii călătorii solitare a unui copil mistic, care a devenit cunoscut mai târziu sub numele de Swami Narayan. El a pornit de unul singur, la vârsta de 11 ani, să cunoască vastul subcontinent şi, în acelaşi timp, să răspândească valorile toleranţei, credinţei, prieteniei şi curajului. Filmat în peste 100 de locaţii minunate din India, cu zeci de mii de figuranţi.

Vizionare online

Subtitrare în limba română 

Durata: 45 min

    < sus

"LIFE AFTERLIFE", documentar HBO (1999)

Documentar realizat de postul media HBO despre viaţa de dincolo de moarte

"Am decis că este timpul să apelăm la serviciile unui magician cu abilităţi paranormale, un "cititor la rece" care nu susţine că se află în contact cu lumea spiritelor, ci foloseşte pur şi simplu tot soiul de trucuri. Primele noastre eforturi au dat la iveală o sursă locală: magicianul din Tucson, Ross Horowitz, care, printre altele, predă un curs de citire la rece la un colegiu local. Un magician academic? Eram intrigat de-a dreptul.

[...] Ross a convenit să analizeze filmările realizate până în acel moment şi să ne ajute să creăm proceduri care aveau scopul de a elimina posibilitatea înşelătoriei deliberate a mediumurilor sau subiecţilor, dar şi orice alte trucuri posibile la care s-ar fi putut gândi. Dar atunci când acest maestru al iluziilor a vizitat laboratorul, lucrurile s-au schimbat. Nu am pierdut timpul şi i-am cerut să extragă oarece informaţii despre mine, cu solicitarea că nu mă poate întreba nimic timp de zece minute, la început. Mi-a explicat imediat că tehnicile sale erau inutile dacă nu avea ocazia de a obţine informaţii secrete dinainte sau a purta un dialog cu subiectul sau ambele, de preferinţă. Am insistat să încerce şi a fost de acord cu multă reticenţă. Deşi a depus toate eforturile, nivelul său de acurateţe +3 a fost mult sub 20%. Atunci când Linda şi cu mine i-am spus că mediumurile pe care le-am testat au produs informaţii specifice şi foarte exacte în perioada de tăcere a subiectului, când mediumul nu ştia cine era acesta, a devenit foarte atent. A vrut să vadă casetele, pentru a se convinge singur şi pentru a observa dacă era folosită vreo formă de înşelătorie.

Prima casetă pe care i-am arătat-o a fost viziunea pentru HBO a Suzanei pentru Patricia Pat, în care i-a adresat doar cinci întrebări şi totuşi a obţinut peste 120 de informaţii specifice, dintre care peste 80% erau corecte. Era nostim să vezi expresia de pe chipul lui Ross în timp ce viziona această casetă. După doar câteva minute, mi-a spus că nu putea detecta niciun indiciu că Suzane ar fi folosit tactici de citire la rece. Singura explicaţie pe care o putea oferi pentru nivelul ei de acurateţe era că poate a obţinut informaţii despre subiect înaintea experimentului. Ne-a mai spus că niciunul dintre trucurile sau instrumentele pe care le cunoştea nu îi permitea lui sau altui magician pe care îl cunoştea să obţină un scor atât de mare cum era cel al Suzanei. Totuşi, a sugerat să luăm în calcul că ar exista o modalitate prin care mediumurile, în general, să fi folosit înşelăciunea. A întrebat dacă era posibil să fi avut acces la informaţiile personale ale subiecţilor înainte de a ajunge la locul experimentului. Nu credeam să fie plauzibil. I-am spus că la experimentul HBO, nici măcar personalul din laborator nu a ştiut pe cine a ales HBO ca subiect, decât cu foarte puţin timp înaintea experimentului. În plus, ne-am asigurat, în mod special, că HBO nu cunoştea identitatea subiectului din Tucson pe care l-am ales noi, rămasă secretă faţă de personalul de producţie până în ziua premergătoare experimentului."  (pag.196-197)

"Dacă ipoteza sufletului viu se dovedeşte a fi corectă, rezultă că ceea ce eu şi Linda numim cu drag medicina asistată de spirite ar putea fi la fel de adevărată. Pe măsură ce furnizorii de servicii medicale ar deveni tot mai pricepuţi în comunicarea cu lumea de dincolo, practicile medicale ar putea fi perfecţionate prin intermediul sprijinului şi indicaţiilor primite de la medici şi terapeuţi decedaţi." (pag.273)

 (citate din cartea tradusă în limba română cu titlul "Experimente privind viaţa de după moarte - dragostea şi viaţa sunt eterne?", de Gary E. Schwartz, William L. Simon)

Vizionare online

Subtitrare automată în limba română 

Durata totală: 90 min

    < sus

"KUMARE" (2012)

Un film care încearcă să facă oamenii să gândească şi să ia decizii pe baza unor dovezi. Kumare este de-a dreptul fascinant şi ne arată cât de naivi pot fi oamenii şi cât de uşor se poate profita de ei dacă sunt deja deschişi spre experienţe spirituale şi dacă informaţia vine din partea unei figuri autoritare.

Filmul se situează între documentar şi reality-show. Regizorul, Vikram Gandhi, se mută în Phoenix pretinzând că ar fi un guru indian înţelept. În scurt timp îşi recrutează adepţi pentru şedinţele de yoga. Chiar dacă toată doctrina sa este inventată pe loc, el descoperă că există mulţi oameni ce caută disperaţi ghidare spirituală, iar aceşti oameni sunt foarte uşor de convins. Filmul ridică o mulţime de întrebări despre spiritualitate, credulitatea umana şi rolul liderilor spirituali. Demonstrează cât de uşor este ca o persoană, care poate avea şi motivaţii negative, să îşi creeze un grup de adepţi. Documentarul este ludic, provocator, pe alocuri trist, dar şi comic.

Vizionare docu-drama

Subtitrare în limba română 

Durata totală: 1h 24min

    < sus

"VOCEA: Cosmosul şi Universul cuantic" (2007)

Filmul documentar "Vocea" realizat de David Sereda, reunește părerile unui foarte mare număr de experți din numeroase domenii: oameni de știință, mistici, reprezentanți ai diferitelor religii, laici, oameni obișnuiți care au avut experiențe spirituale extraordinare, oameni care au experimentat moartea clinică, exploratori ai constiinței etc. Sunt abordate domenii precum fizica spirituală, ştiinţa conştiinţei şi iluminarea spirituală, într-un melanj de informaţii şi stări elevate care ne adâncesc înţelegerea Realităţii lumii în care trăim.

Vizionare online 

The Voice : The Cosmos and The Quantum Universe - Subtitrare în limba română 

Durata : 89 min (partea I) + 95 min (partea II)

  < sus

"DEGETUL LUI DUMNEZEU" (2007)

Acesta este un documentar realizat de un amator care a filmat MIRACOLE REALE invocate de creştini.

Unul dintre evangheliştii carismatici din film se numeşte Heidi. Ea aduce la credinţă mulţimile de sărmani nu prin predici, ci prin miracole în serie, în numele lui Cristos. Este demn de reţinut schimbul de replici cu un pastor turc, ce-i servea drept translator când Heidi a bătut la uşa unei bătrâne bolnave. Heidi i-a propus să o vindece în numele lui Isus. Bătrâna a refuzat, rămânând fidelă lui Allah şi Mohammed. Translatorul pastor era dezamăgit, spunând că "e spălată pe creier". Însă Heidi l-a îndemnat să ajute cu iubire, dezinteresat, lăsând la o parte ideologiile. "Mâine, văzând că e vindecată, bolnava va veni singură la Domnul Isus", spunea Heidi. "Să păstrăm Evanghelia simplă, iar esenţa ei este iubirea", mai spunea ea.

Heidi, Jason, tinerii de la biserica Bethel şi alţi misionari mărturisesc: "Domnul mi-a spus să merg acolo şi să fac asta". Evident, ei sunt mediumi şi intuitivi, buni telepaţi, unii au şi alte abilităţi paranormale. Care este diferenţa dintre ei şi magicieni? 1) Ţinta lor este poporul de rând, care nici nu e bogat, nici nu-i poate îmbogăţi. 2) Nu e vorba de iluzii temporare, ci de transformări miraculoase definitive, manifestări ale Puterii lui Dumnezeu, 3) Scopul lor nu este faima personală, ci Gloria lui Dumnezeu.

Rolul minunilor creştine este trezirea sau întărirea credinţei că Dumnezeu este viu, puternic, alături de noi şi şi ne veghează cu o iubire inimaginabilă. Trezirea credinţei în suflet nu are alt rost decât ridicarea noastră de la stadiul de animal-uman la nivelul superior de Om. Dumnezeu nu are nevoie de slava noastră, ci noi avem nevoie de Lumina Sa.

Fiind atât de rare, miracolele nu rezolvă problemele omenirii. Ele trebuie reparate de cei care au produs dezastrul: oamenii înşişi. Poate de aceea minunile par să nu aleagă "pe cine trebuie" sau par o "joacă" gratuită şi chiar plină de umor. Lumea este o imensă scenă, în care fiecare fiinţă trebuie să-şi joace rolul cât mai bine şi mai frumos. Intervenţiile miraculoase ale Supremului Regizor sunt punctuale, deseori discrete, doar în momentele critice, când angrenajul evenimentelor pare că s-a înţepenit. Diversitatea miracolelor ţine şi de abilităţile specifice ale spiritelor care le produc (nu orice spirit are orice fel de putere de acţiune în planul fizic).

Un om cu credinţă puternică într-o Forţă invizibilă care guvernează universul nici nu are nevoie de miracole. Ele sunt destinate necredincioşilor, aşa cum suntem mulţi dintre noi, ca şi realizatorul documentarului de faţă. Dar şi dependenţa de miracole, invocarea lor permanentă este nocivă. A trăi un miracol îţi ridică adrenalina, dar nu te face mai special. Dumnezeu nu face miracole mai des tocmai ca să nu ne abată atenţia de la Cel Mai Mare Miracol: Viaţa însăşi. Să conştientizăm deci Cine suntem şi unde ne aflăm în Realitate!

(Răzvan Petre, 7 octombrie 2015)

Vizionare online 

FINGER OF GOD - Subtitrare în limba română 

Durata : 1h 40min

  < sus

AWAKE - VIAŢA LUI YOGANANDA

Documentar despre viaţa legendarului yoghin Paramhansa/Paramahamsa Yogananda. Realizarea artistică impresionantă, cu imagini de epocă şi citate din marele înţelept indian, ne poartă de la entuziasm la tristeţe, de la înţelepciune la iubirea necondiţionată alături de cel care a fost unul dintre primii ambasadori al spiritualităţii indiene autentice în Occident. Filmul este mai mult decât o rememorare, fiind şi un omagiu viu adus disciplinei multimilenare Yoga, precum şi aspiraţiei oamenilor din toate timpurile către desăvârşire şi Dumnezeu. Urmărind documentarul, ne simţim parcă pătrunşi de spiritul sfântului Yogananda, purificaţi de preocupări meschine, însufleţiţi de dragoste mistică pentru Creaţia Divină.

Vizionare documentar

AWAKE (Trezit) - Subtitrare în limba română 

Durata : 1h 26min

  < sus >

DOROBANŢUL LUI DUMNEZEU

NIL DOROBANŢU - "Nebun pentru Hristos". Povestea unui monah și duhovnic român despre care s-a auzit foarte puțin. Un om cu o inteligență sclipitoare și un har atât de mare încât era capabil de lucruri incredibile. Martorii susțin că preotul s-a făcut nevăzut sub ochii agenților de Securitate care îl urmăreau și a dezlegat lanțurile doar cu puterea credinței. Se înălța de la pământ în timpul rugăciunilor și citea cele mai adânci secrete ale oamenilor încă dinainte de a îi întâlni. Apărea şi dispărea, trecea apele şi străbătea câmpurile într-o clipită. Comuniștii au încercat, evident, să îl discrediteze, dar pentru cei care l-au cunoscut, el a rămas până astăzi un sfânt, a cărui moarte este învăluită în mister.

Vizionare online

Durata : 27min - producţie "În premieră"

  < sus >

DESCOPERIND FERICIREA

"Descoperind fericirea" este un documentar artistic (docu-drama) de promovare a comunităţilor spirituale ANANDA, fondate de Swami Kriyananda (1926-2013), un discipol drag al lui Paramahamsa Yogananda. Yogananda spunea că 1) schimbarea vine din interior și 2) mediul influențează în mare măsură, experiențele noastre de viață și evoluția spirituală. Aceste idei au fost îmbrățișate de către Swami Kriyananda, care în 1968 fondează prima "comunitate frățească mondială", imaginată de Yogananda.

Filmul surprinde realitatea aşa cum orăşenii şi-o pot cu greu imagina: într-un cadru total natural, având alături mulţi prieteni dedicaţi unui ideal spiritual. Sunt prezentate mărturii personale din suflet, care au întotdeauna un sâmbure spiritual minunat, de care putem profita şi noi. Desigur că viaţa poate fi uneori dură chiar şi în astfel de comunităţi mici, dar oamenii trec mai uşor peste dificultăţi atunci când trăiesc în armonie, colaborare dezinteresată, conştientizare, pace şi iubire de semeni.

Documentarul ne dă o senzaţie de înălţare şi optimism, confirmându-ne că o lume mai bună, mai umană este posibilă, şi germenii săi chiar există.

Vizionare online

Finding Happiness - Subtitrare automată în limba română 

Durata : 1h 22min

  < sus >

SADHGURU - Cuvinte pline de înţelepciune

Sadhguru Jaggi Vasudev este o mare personalitate spirituală a Indiei contemporane. Yoghin, dar şi manager, colaborează cu autorităţile în probleme sociale şi educative. Spune că populaţia ţării este atât de numeroasă, încât numai spiritualitatea o poate împiedica de la autodistrugere. Are o vastă cuprindere a vieţii, pe toate palierele ei, prin percepţia trează şi dragostea de oameni. Este atât un mistic autentic, cât şi un om foarte realist. Prin influenţa puternic benefică asupra conaţionalilor săi, poate fi considerat un vizionar şi chiar un sfânt, deşi nu acceptă acest statut. Conferinţele sale sunt savuroase, pline de înţelepciune şi umor, cu replici penetrante şi inteligente. Cine l-a văzut o dată, va dori să îl revadă pe Sadhguru şi, poate, chiar să urmeze programele sale de "inginerie interioară" (Isha Yoga).

Vizionare online 

Sadhguru, videoclipuri - Subtitrări în limba română 

  < sus >

POVESTEA LUI DUMNEZEU - cu Morgan Freeman

Celebrul actor Morgan Freeman călătorește pe numeroase meridiane pentru a explora modul în care diferitele culturi Îl văd pe Dumnezeu. Deși culturile diferă foarte mult pe glob, firul lor comun este credința într-un Dumnezeu. Freeman a declarat că „Povestea lui Dumnezeu” (The Story of God) i-a apărut în minte când, vizitând catedrala Sfânta Sofia din Istanbul – construită în urmă cu 1400 de ani și transformată în moschee -, a observat că frescele descoperite erau dedicate credinței iudaice și creștine. A început să aibă o fascinație aparte față de Dumnezeu și felul în care Acesta este înțeles de către diferitele religii.

„Povestea lui Dumnezeu” evidențiază totodată și diferențele privind credințele lumii: de exemplu, toate credințele cred sau speră în viața de apoi, însă aceasta este tratată diferit de către religiile creștine, păgâne, hinduse, musulmane etc. Acest fapt este valabil și în privința mântuirii și a persoanei (energiei, spiritului sau practicilor) prin care religiile înțeleg că obțin "mântuirea".

Vizionare toate episoadele 

The Story of God - Subtitrări în limba română 

  < sus

THE LAST REFORMATION

După o căutare spirituală sinceră şi arzătoare în cadrul bisericilor locale, danezul Torben Søndergaard şi-a dat seama că Biserica creştină are nevoie de o nouă Reformare, mult mai profundă decât cea a lui Luther sau Calvin de acum câteva secole. Şi Torben a început să refacă Faptele Apostolilor identic ca în Noul Testament: vindecările instantanee, scoaterea demonilor, pocăinţa şi întoarcerea la o viaţă morală, vorbitul în limbi, strângerea de discipoli - toate acestea prin harul Duhului Sfânt. Mişcarea "Ultima Reformare" nu este o biserică în sensul clasic, ci ansamblul discipolilor care vor să trăiască curat şi cu Isus în inimă, făcând MIRACOLE în numele Lui şi transmiţând mesaje de iubire, pace şi curăţenie sufletească. Are asemănări evidente cu evangheliştii charismatici din documentarul "Degetul lui Dumnezeu", de mai sus.

Canalul de YouTube "The Last Reformation" conţine câteva filme documentare mai lungi (cu traducere) şi numeroase alte mărturii filmate, aducând pe ecran imagini spectaculoase, emoţionante şi mobilizatoare către fapte de credinţă.

Vizionare documentare 

Ultima Reformare - Subtitrări în limba română 

  < sus >

SAMADHI

Prezentare psihologică, filosofico-religioasă, poetico-vizuală a procesului natural numit iluminare, extaz mistic, unificarea omului cu propriul Spirit divin din interior = SAMADHI. Documentarul în două părţi despre samadhi este o incursiune în filosofia perenă, care ne asigură că fiecare fiinţă umană poate avea acces la adevăratul Sine, care este cea mai înaltă stare de conştiinţă accesibilă omului. Documentarul este şi o contemplaţie a unor imagini frumoase, pe fondul vocii plăcute a unui iniţiat în spiritualitate. Realizatorul Daniel Schmidt, muzician şi profesor de meditaţie, a creat şi documentarul "Inner Worlds, Outer Worlds", pe care vi-l recomandăm să-l vizionaţi mai sus.

Vizionare documentare 

Samadhi - Subtitrări în limba română 

  < sus

FIR DIRECT CU DUMNEZEU

Preotul Dan Damaschin din Iaşi este cel în jurul căruia oamenii fac minuni în fiecare zi. Minuni adevărate, de la copiii Domnului care au mai mult către copiii Domnului care nu au ce le trebuie. Prin acest om, bolnav de diabet din copilărie, Dumnezeu lucrează cu spor şi har, însufleţindu-i şi pe ceilalţi, scoţând din ei tot ce au ei mai bun. Şi ieşenii au încredere în el că va face numai bine cu donaţiile primite, care nu sunt puţine. Este un model, nu singurul în Biserica română, prin care Dumnezeu ne învaţă ce este omenia şi credinţa prin fapte.

Vizionare online

Producţie "În premieră" 

  < sus >

 ŞTIINŢA SUFLETULUI (2010)

stiinta sufletului Acest documentar, realizat de Simcha Jacobovici, investighează chestiuni de viaţă şi moarte: de la robotică (inteligenţă artificială) la experienţe în preajma morţii (NDE), de la stări modificate de conştiinţă în jungla peruană la explorarea amintirilor din viaţa anterioară ale unui copil (James Leininger). Oare suntem pe cale să facem un salt în evoluţia umanităţii?

Vizionare online 

Science of the Soul - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 28min

  < sus >

 Hare Krishna - misiunea imposibilă a lui Srila Prabhupada în Occident (2017)

srila prabhupada "Hare Krishna!" este un documentar inspiraţional despre viaţa lui Bhaktivedanta Swami Prabhupada, un călugăr indian în vârstă de 70 de ani care soseşte în America neavând bani sau cunoştinţe, dar unde aprinde flacăra unui fenomen spiritual global, cunoscut astăzi drept Mişcarea Hare Krishna.

Vizionare

Hare Krishna! The Mantra, the Movement and the Swami Who Started It - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 30min  Detalii tehnice IMDB

Filmul nu se mai găseşte pe internet

  < sus >

 Viktor Schauberger, magicianul apei (2008)

viktor schauberger Despre oameni uluitori precum metafizicianul Viktor Schauberger, inventatorul ridiculizat, răpit de nazişti, apoi ademenit de americani, se vorbeşte foarte puţin. Pesemne din cauza limitărilor ştiinţei moderne. Schauberger este cel care a intuit existenţa unei altfel de ştiinţe şi a multor dispozitive, fiind şi cel care a descoperit motorul cu implozie.

Vizionare online 

Viktor Schauberger - Să înțelegem și să copiem Natura - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 15min

  < sus >

NatGeo - da Vinci Code  Pe urmele "Codului lui Da Vinci" (2006)

  Entuziaşti şi sceptici dezbat cât adevăr este în best-sellerul şi filmul "Codul lui Da Vinci". O anchetă National Geographic: Oare Isus şi Maria Magdalena au fost căsătoriţi cu copii? Există o societate secretă ce cunoaşte urmaşii lui Isus? Ştia Leonardo Da Vinci răspunsurile la toate aceste întrebări, presărând unele indicii în capodoperele sale?

Vizionare online 

Is It Real? Da Vinci Code - Subtitrare în limba română 

Durata: 54 min

  < sus >

 "Sinele Superior" - Eu Maior (2013)

   "Sinele Superior" (Eu Maior) este un documentar brazilian ce prezintă o frumoasă și diversă colecție de păreri privind cunoașterea de sine și căutarea fericirii. Este vorba despre treizeci de personalități ce provin din medii și domenii foarte diferite, inclusiv lideri spirituali, intelectuali, artiști și sportivi profesioniști. Poveștile lor de viață ne ating într-un fel aparte sufletul prin sinceritate și autenticitate. Fiecare dintre aceste personalități a adunat o bogată experiență de viață și a dedicat timp și energie unui intens studiu individual introspectiv.

Vizionare online

Eu Maior - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 30 min

  < sus >

Calea - dincolo de fizic  CALEA - Dincolo de fizic" (2013)

  Documentarul "Calea: Dincolo de fizic" investigheaza subiecte legate de viaţa după moarte, experiențele în afara corpului, planuri paralele, vederea la distanță, conștiința. Filmul prezintă căi prin care oamenii pot conștientiza aspectele non-fizice ale existenței chiar pe timpul vieţii fizice.

Filmul ne poartă printr-o călătorie împreună cu unii dintre primii exploratori ai experiențelor în afara corpului (cum ar fi Robert Monroe), ne vorbește despre vederea la distanță (cândva considerată misiune militară secretă) și ne aduce în vedere instrumente care pot genera și îmbunătăți experiențele în afara corpului (cum ar fi muzica hemi-sync ce folosește bătăile binaurale pentru echilibrarea emisferelor cerebrale).

În film mai apar, printre alții, fostul președinte și director executiv al Institutului Monroe, Skip Atwater, împreună cu expertul în experiențe în afara corpului William Buhlman și fizicianul nuclear de la NASA, Thomas Campbell, un important conferenţiar și explorator al conștiinței.

Vizionare online  

The Path: Beyond the Physical - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 32min

  < sus >

codul lui Moise  CODUL LUI MOISE (2008)

  Oare putem face miracole cu puterea codului primit de la Dumnezeu, aşa cum a făcut Moise acum 3500 de ani? În acest film, invitaţii realizatorului James Twyman ne arată cum poate fi folosit codul pentru a ne schimba viaţa. Iar codul este "Eu sunt Asta, sunt"... E o afirmaţie nondualistă - Dumnezeu este totul.

Vizionare online  

The MOSES CODE - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h

  < sus >

 dolores cannon DOLORES CANNON şi QHHT

  Dolores Cannon (1931 - 2014) a fost un hipnoterapeut specializat în regresii în vieţile anterioare şi în recuperarea şi clasificarea "cunoştinţelor pierdute de umanitate". La vârsta de 48 de ani, Dolores a început să experimenteze cu tehnicile hipnotice pe care le cunoştea mai de mult, dar nu avusese condiţiile să le aplice mai intens. Pe măsură ce atingea măiestria într-o anumită zonă de cunoaştere, Subconştientul (sau Spiritul, dacă vreţi) o introducea într-un cu totul nou concept. Astfel, descoperirile şi cercetările sale au abordat succesiv chestiuni ca: vieţile anterioare şi viaţa dintre vieţi; apoi inexistenţa timpului; apoi comunicarea cu spiritul lui Nostradamus prin diverşi subiecţi, care i-a dat interpretarea profeţiilor sale; apoi, oferindu-şi ajutorul unor persoane răpite de extratereştri, aceştia i-au revelat multe cunoştinţe incredibile despre UFO şi cei care circulă cu ele; iar în ultima etapă a vieţii sale, a abordat numeroase alte subiecte metafizice, revoluţionare pentru gândirea umană. Tehnica sa unică de hipnoză este predată în lume sub numele de Quantum Healing Hypnosis Technique. Iată câteva prezentări oferite cu multă generozitate de doamna Dolores Cannon şi traduse în limba română.

Vizionări online  

Subtitrări în limba română 

  < sus >

Amazonia Alberto Villoldo  AMAZONIA, VINDECAREA CU PLANTE SACRE (2015)

  Dr. Alberto Villoldo, psiholog, antropolog, care a studiat practicile de vindecare șamanice din Amazon timp de mai mult de 25 de ani, ne împărtășește secretele plantelor sacre din junglă și ale vindecătorilor care le administrează. Dr. Villoldo ne explică, de asemenea, teoria și procesul din spatele Ayahuasca, legendara și puternica băutură-infuzie produsă de șamani.

Vizionare online  

AMAZONIA, Healing with Sacred Plants - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 4min

  < sus >

 eben alexander + raymond moody Raymond Moody în dialog cu Eben Alexander, despre viaţa după moarte (2013)

  Dr. Raymond A. Moody este un filozof, psiholog şi medic american, bine-cunoscut autor al unor studii şi cărţi referitoare la experienţele din preajma morţii (termen pe care domnia-sa l-a introdus în 1975) şi la viața de după moarte.

Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară. Timp de şapte zile s-a aflat în comă. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta. Însănătoşirea lui este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveştii sale se află altundeva. Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Eben a călătorit dincolo de această lume şi a întâlnit o fiinţă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenţei superfizice. Acolo s-a întâlnit şi a vorbit cu sursa Divină a universului însuşi. Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoştinţele de neurochirurg şi credinţa în ceruri, Dumnezeu sau suflet. Astăzi, Eben este convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizăm că Dumnezeu şi sufletul sunt reale şi că moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei personale, ci doar o tranziţie.

Vizionare online  

 Subtitrare în limba română 

Durata totală: 1h 54min

  < sus >

reality of truth  REALITATEA ADEVĂRATĂ (2016)

 Documentarul "THE REALITY OF TRUTH", foarte provocator, explorează relația dintre spiritualitate, religie și medicina plantelor. Beneficiind de sprijinul unor influenceri spirituali, printre care Deepak Chopra, Ram Dass, Marianne Williamson, Sri Sri Ravi Shankar, filmul explorează modalitățile de accesare a Realității prin medicina plantelor sacre, Ayahuasca, San Pedro și meditația. Include interviuri cu celebri învăţători spirituali, personalităţi publice și oameni de toate credințele, despre această relaţie ce ne intrigă și despre experiențele lor spirituale.

De-a lungul istoriei, ființele umane au căutat porți către spiritualitate care au inclus meditația, rugăciunea și medicina plantelor. Religiile iudeo-creștine, tradițiile vedice și ritualurile șamanice includ toate tehnicile focalizate pe depășirea realității fizice. Aceste tehnici antice au fost redescoperite și sunt acum disponibile tuturor, permițându-ne să ne trezim la realitatea cea adevărată.

 Interviurile cu oamenii de știință de vârf din documentar validează fuziunea dintre spiritualitate și știință. Conștientizarea la nivel mondial a mesajului filmului este menită să spargă "iluzia realității" și să permită spectatorilor să avanseze spre un viitor mai liniştit şi mai cu sens.

Vizionare online

The Reality of Truth - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 10min

  < sus >

 proiectul 10-10-10 PROIECTUL 10-10-10. Pastilele sau mentalitatea?

"Project 10:10:10 – pill or perception?" este un documentar echilibrat, dar provocator despre conexiunea dintre minte și corp și despre cum putem să controlăm mai ușor și mai direct atât sănătatea noastră, cât și lumea, în general. Filmul pornește de la premisa că avem mai multă putere asupra propriilor vieți decât se crede și subliniază necesitatea de a fi mai responsabili pentru ea, în loc să permitem stresului la care suntem supuși să ne cauzeze îmbolnăvirea.

Documentarul analizează structura corpului uman, iar experții ne arată cum dimensiunea lobului frontal, responsabilă pentru creativitate, vise și capacitatea de a lua decizii, ne face unici ca indivizi. Studiile arată că miliardele de celule din care suntem compuși sunt ca niște mini-indivizi, fiecare cu propria conștiință, dar influențată de atitudinile sau percepțiile noastre.

Oamenii de știință vorbesc despre legătura dintre stres și boală, puterea gândurilor și capacitatea noastră de a le materializa. Mai mult, ei spun că uneori devenim atât de obsedați de gânduri despre trecut sau viitor încât creăm singuri lucrurile de care suntem obsedați. Așadar, dacă deținem controlul gândurilor, putem să ne schimbăm viețile și să obținem rezultatele pe care le dorim.

Vizionare online

Project 10-10-10 pill or perception? - Subtitrare în limba română 

Durata: 1h 20min

  < sus >

 what the bleep What the bleep do we know?! Ce naiba ştim noi de fapt?!

"Ce naiba ştim noi de fapt?!" este un film documentar care zguduie din temelii percepţia şi atitudinea omenirii şi care are fani de toate nivelurile de inteligenţă şi cunoaştere... După succesul fulminant al primei ediţii, din 2004, producătorii au creat o versiune extinsă în 2006, cu mult mai multe ore de vizionare, denumită "What The Bleep Do We Know - Down the Rabbit Hole" ("căzând în vizuina iepurelui" - aluzie la povestea rătăcirii lui Alice în Ţara minunilor).

În aceste documentare ni se prezintă un gen de informaţie care ne ajută să înţelegem legătura dintre spirit şi materie, dintre ştiinţă şi religie, dintre fizică şi metafizică, într-un cuvânt, Teoria Unificării tuturor aspectelor, aparent fără legătură, ale vieţii. Totuşi, oricine ar încerca să explice mult mai în detaliu toate aceasta, cel mai probabil că va aluneca la nesfârşit în tunelul care duce în necunoscut (vizuina iepurelui).

Vizionare online

What the bleep do we know?! - Subtitrate în limba română 

  < sus >

surviving death

  Supravieţuind morţii (2021)

Ce se întâmplă când murim? Seria de docu-filme propuse de Netflix explorează mărturiile personale şi cercetările asupra experienţelor din apropierea morţii (NDE), reîncarnare şi fenomene paranormale. Serialul subtitrat Surviving Death ne arată că oamenii privesc moartea în diferite moduri. Unii, ca fiind sfârşitul tuturor lucrurilor, alţii, că trecem la următoarea viaţă. Şi mai sunt cei care cred că devenim un fel de fantome. Vă prezentăm cele 6 episoade din sezonul 1 (2021).

Vizionare online

Surviving Death - Subtitrare în limba română 

  < sus >

vederea fara ochi  VEDEREA FĂRĂ OCHI

Cercetătoarea Caroline Cory ne dezvăluie în documentarele sale despre puterile supraomeneşti că pretutindeni în lume se dezvoltă metode pentru trezirea clarviziunii, chiar şi la copii. Orbii pot vedea, efectiv. Şi oricine poate vedea fiind legat la ochi, prin vederea eterică, dacă se antrenează în acest scop. Nu e o fantezie, ci un fapt.

Imaginea din stânga, cu o fetiţă colorând legată la ochi (engl. blindfold), provine de la atelierele Mihaelei Istrati, din România. Detalii în link-ul de mai jos.

Vizionare online

Superhuman: The Invisible Made Visible, 2020 - Subtitrare în limba română 

  < sus >

  innsaei InnSaei – Puterea Intuiției (2016)

"Priviţi în jur... suntem total deconectaţi de creier şi de corp. Atât de mulţi oameni trăiesc doar în minte şi nu se descurcă cu emoţiile lor." (Marina Abramovici)

Cuvântul antic islandez pentru intuiție este „innsæi”, dar în Islanda are mai multe semnificații. Poate însemna „marea din interior”, care este natura fără granițe a lumii noastre interioare, o lume în continuă mișcare a viziunii, sentimentelor și imaginației dincolo de cuvinte. Poate însemna „a vedea în interior”, ceea ce înseamnă a te cunoaște pe tine însuți și a te cunoaște suficient de bine pentru a te putea pune în pielea altora. Și poate însemna „să vezi din interior spre exterior”, adică să ai o busolă interioară puternică pentru a naviga în drumul tău prin lumea noastră în continuă schimbare.

Filmul lui Hrund Gunnsteinsdottir şi Kristín Ólafsdóttir ne prezintă o poveste despre căutarea sufletului, ştiinţă, natură şi creativitate, pentru a descoperi arta reconectării cu sine într-o lume plină de distracţii şi stres. Ne întâlnim cu savanţi de renume mondial, precum Marti Spiegelman, expert în neuroştiinţe şi cultura indigenilor, artişti precum Martina Abramovic şi lideri spirituali precum Malidoma Patrice Somé, un înţelept vest-african care spune că "intuiţia este cea care ne ţine împreună. Fără ea, ne pierdem sentimentul de scop şi apartenenţă".

Vizionare online

InnSæi – the Power of Intuition, 2016 - Subtitrare în limba română 

Durata:1h 12 min    Detalii tehnice IMDB

  < sus >


Consiliere parapsihologică în probleme de viaţă

Clarvăzător NINA PETRE


Înregistrări video cu doamna prof. Nina Petre

Prima pagină SPIRITUS