<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


PORŢI CĂTRE NONDUALITATE

de Răzvan-Alexandru Petre

Nondualismul sau Înţelepciunea perenă (perennial philosophy) este un grupaj de câteva idei-forţă care au existat dintotdeauna pe acest Pământ. În nicio epocă nu au lipsit măcar câţiva reprezentanţi umani care să răspândească acest mesaj incredibil celorlalţi semeni. Astăzi sunt mai mulţi ca oricând.

Putem clasifica modul cum oamenii iau contact cu acest mod de gândire după cum urmează:

1) Marea majoritate nu au auzit şi nu vor auzi niciodată de nondualism sau Înţelepciunea perenă. Aşa trebuie să fie.

2) O mică parte s-a întâmplat să se împiedice de acest adevăr, dar s-au ridicat imediat şi au trecut mai departe, considerându-l „o absurditate!”.

3) Foarte puţini sunt realmente atraşi magnetic, simţind nevoia să aprofundeze subiectul. Pentru ei, este un secret deschis, cu accentul pe „deschis”, adică accesibil tuturor. Ei speră că, cu timpul, vor reuşi să spargă şi codul „secret”.

4) Numai o mână de oameni s-au scufundat adânc în abisul necunoaşterii, până au fost complet înghiţiţi şi nu a mai rămas nimic din ei. Chiar Nimic. Şi oricât încearcă ei să ne reveleze ce este „dincolo”, cuvintele îi trădează şi admit că mintea este neputincioasă. Căci dincolo este totuna cu aici. Şi nimicul este totuna cu totul. Este şi va rămâne pe veci „secret” pentru că este incomunicabil. Este Dumnezeu. Totul. Şi Nimic. Eşti chiar Tu.

Putem detecta tot patru tipuri de iniţieri în taina Nondualităţii, care sporesc treptat în dificultatea de a fi acceptate. Ultimul tip este cel mai direct şi rapid, dacă omul îl suportă.

1 – Primul tip pleacă de la cunoştinţe obişnuite, uşor admisibile.

2* Al doilea, pleacă de la afirmaţii şi recunoaşteri ale căilor spirituale.

3** Al treilea, contrazice intenţionat anumite învăţături spirituale.

4*** Al patrulea şi cel mai eficient, contraintuitiv, sfidează bunul-simţ şi gândirea comună.

Fiecare tip de prezentare este adecvat anumitor oameni. Primul se adresează majorităţii. Al doilea este mai potrivit pentru căutătorii spirituali. Al treilea ţinteşte căutătorii care sesizează incoerenţele învăţăturii lor spirituale. Al patrulea e rezervat acelor puţini care au bunăvoinţa şi intuiţia şi sensibilitatea de a gândi în afara cutiei.

Ateul va sări direct de la primul la ultimul tip. Oamenii religioşi sau spirituali vor trebui să treacă suplimentar prin etapele 2 şi 3 (care sunt complementare una faţă de cealaltă). Acesta nu e nici un avantaj şi nici o amânare sau ocolire. Aşa trebuie să se întâmple unora. Etapa 3 este parte integrantă din 4.

Fie ateu, fie religios, amândoi simt că mai există ceva ascuns în ţesătura lumii care trebuie descoperit. Şi se lasă vrăjiţi de cântecul de sirenă al nondualităţii.

Am putea face următoarea comparaţie: Dacă atingerea nondualităţii ar fi vârful muntelui, atunci ateul o va lua pieziş, de-a dreptul, pe o scurtătură. În schimb, omul spiritual va merge pe o potecă ce şerpuieşte pe o pantă mai lejeră până sus. Însă indiferent cât de uşor sau greu ar urca, în apropierea vârfului, toţi vor întâlni acelaşi grup de animale fioroase, cerberii, care îi alungă pe toţi cei care vor să pună piciorul pe culme. Numai foarte puţini reuşesc să păcălească vigilenţa paznicilor, din pură întâmplare.

porti catre nondualitate

Iniţieri sau porţi către nondualitate: 1) comună; 2) spirituală; 3) anti-spirituală; 4) nondualistă radicală

Atingerea culmii muntelui sau nondualitatea poate fi realizată instantaneu sau niciodată. Este culmea spiritualităţii, dar în acelaşi timp este şi prăpastia ei. Spiritualitatea poate fi considerată o cârjă spre nondualitate, dar, totodată, şi un obstacol major, când devine un scop în sine. Fiindcă orice scop slujeşte un eu.

Însă, în fond, nimic nu este bun sau rău şi nu trebuie să ne descotorosim de nimic. Când vine sorocul, ne scapă nondualitatea de orice nu avem nevoie. Iar ceva de care, cu certitudine, nu avem nevoie este senzaţia de eu sau de persoană separată. Tot restul face parte din piesa de teatru divină, deci are justificare să existe. De fapt, acelaşi drept de existenţă îl are şi eul.

Niciuna din toate acestea nu are niciun scop; ar putea să nu existe nimic, pur şi simplu. Libertatea Absolutului constă tocmai în faptul că a creat un univers de care nu are nevoie.

* * *

Dacă citim definiţia nondualităţii din tratatele de filosofie, vom fi neîndoielnic miraţi că nişte oameni serioşi au putut spune sau gândi asemenea „enormităţi”. Intelectualizând la rece, nondualismul pare ceva neverosimil şi de neînţeles. De aceea, este nevoie de o introducere sau iniţiere din partea cuiva care înţelege despre ce e vorba. Şi nici atunci nu vom înţelege, cel mult vom fi fascinaţi.

Oricum am intra în subiectul nondualităţii, mai uşurel sau mai abrupt, tot vom întâmpina nişte rezistenţe interioare. Vom ajunge, inevitabil, la nişte concluzii care contrazic tot ce ştiam despre viaţă şi ne vom putea simţi umiliţi sau batjocoriţi, deşi nu are nimeni această intenţie. De aceea, puţini vor rezista până la ultima frontieră. Iar dintre aceştia, şi mai puţini o vor traversa. Aşa stau lucrurile şi trebuie să le acceptăm cum sunt.

Această atitudine generală de „acceptare” a ce oferă viaţa (sau consimţământ tacit sau îngăduinţă binevoitoare sau asentiment intim sau deschidere necondiţionată sau resemnare amuzată sau adeziune naturală) este marele câştig şi lecţia de bază a nondualismului. Ego-ul se relaxează, iar viaţa devine mai uşor de îndurat.

Dar acceptarea nu se traduce neapărat prin inerţie, pasivitate sau complicitate cu ceea ce pare a fi „rău” pe moment. Pot apărea reacţii de opoziţie făţişă şi chiar violentă, dacă este cazul. Nondualismul radical este extrem... de tolerant; nu impune nimănui să reacţioneze într-un anumit mod „spiritual” sau „moral” sau „cuminte”. Orice impunere exterioară ar bloca reacţia organică, imprevizibilă, conformă cu împrejurarea.

Omul intuitiv, sensibil, apropiat de Sinele său Divin, va acţiona liber, dar integrat în armonia universală. Iar dacă cineva se teme de spontaneitatea şi naturaleţea unui om iluminat înseamnă că se teme de viaţa însăşi... Sorry!

< Sus >

Exemple de afirmaţii din cele 4 categorii

Poarta   1  

– Omul nu poate fi niciodată pe deplin şi definitiv fericit.

– Hipnoza dovedeşte că există cel puţin două eu-ri: unul conştient, iar celălalt subconştient, mult mai capabil.

– Mintea clasifică, împarte pe categorii, fiindcă realitatea este mult prea complicată, fără o noimă clară. Deci mintea va simplifica cât poate de mult. Ea poate opera lejer cu câteva categorii, dar nu cu o infinitate de elemente. Şi cel mai bine operează cu doar două categorii, cu dihotomii sau dualităţi: alb-negru, bine-rău, corect-greşit etc. Mintea reduce realitatea foarte colorată la o caricatură în alb şi negru. Eul trăieşte în această caricatură bidimensională a realităţii, fiind el însuşi un personaj vag schiţat de benzi desenate. Cum ar putea vreodată eul să înţeleagă viaţa reală în trei dimensiuni, plină de mişcări imprevizibile, când el alunecă pe un carton plat?!

– Motivul esenţial pentru care se predă matematica în şcoală nu sunt formulele de calcul, ci însuşirea gândirii ordonate şi abstracte. Ieşirea din concretul imediat, simplificat, din gândirea comună şi fără adâncime.

Comunicările spiritului lui Isus prin Gina Lake se adresează tuturor categoriilor de oameni, aşa că vom găsi abordări din toate cele patru tipuri. De asemenea, şi eu am scris de-a lungul anilor în toate cele patru abordări, pe măsură ce înţelegeam tot mai multe (dacă includ aici şi jurnalul intim din tinereţe, între 17-22 ani, când eram neintrat în contact cu spiritualitatea – „Jurnal personal 1983-1988”).

Poarta   2  

* Lumea e o iluzie. O demonstrează fenomenele paranormale.

* Mărturiile înţelepţilor converg.

* Trăim într-un matrix.

* Universul este un singur organism; când faci rău altcuiva, îţi faci singur rău. "Cine sapă groapa altuia cade singur în ea."

* Lumea e o scenă, iar noi, ai ei actori.

Învăţăturile şi practicile spiritualiste se bazează pe fenomenele paranormale cum ar fi claraudiţia, clarviziunea, posedări, miracole fizice etc. De aceea, ele se limitează la lumea fenomenală, nu pot trece dincolo, către nondualitate.

Totuşi, anumite învăţături preiau viziunea nondualistă şi încearcă să o adapteze la mesajul spiritualist, prin idei de genul „Exişti numai tu şi Dumnezeu. Orice ţi s-ar întâmpla, bun sau rău, este Voia Lui. Te poţi supăra pe Dumnezeu? Ştie El ce face şi îţi vrea binele.” Evident, efectul preconizat este cel de acceptare, resemnare pentru a depăşi necazurile. Este, poate, cea mai eficientă psihoterapie, cu condiţia să crezi din inimă în Dumnezeu.

Humanity by Tajijoseph

Humanity (Umanitate), de TajiJoseph

Poarta   3  

** Diminuarea ego-ului e un posibil efect al suferinţei, nu şi "scopul" ei.

** Rugăciunea este implorarea unei Fiinţe imaginare de către o fiinţă inexistentă.

** Nu există niciun scop şi niciun tâlc ascuns al întâmplărilor.

Iluminaţii care vorbesc despre nondualitate şi încearcă să fie de folos celor care încă trăiesc în iluzia eu-lui, dându-le diverse sfaturi sau impulsuri energetice, recunosc faptul că Graţia este total imprevizibilă. Învăţăturile vin de la Spirit (nondualitatea diferenţiată) şi sunt total binevoitoare, pline de compasiune. În acelaşi timp, tot Spiritul admite, într-un fel sau altul, că Absolutul (nondualitatea nediferenţiată) este libertate absolută sau haos. (Parcă ar exista o dihotomie chiar şi în sânul nondualităţii!)

Metoda de a te preface în gânduri şi comportament că ai fi iluminat pentru a deveni un astfel de om nu poate da roade decât cu sprijinul Graţiei, deci nu are nicio valoare în sine. Chiar şi înţelepciunea neiluminatului este tot o Graţie divină.

Etapa 3 are rolul să decondiţioneze mintea căutătorului spiritual, să-i şteargă programele induse în minte de diverse învăţături spirituale. Această etapă se continuă natural în etapa 4 şi nu se poate separa de ea, fiindcă simpla demolare nu este suficientă, ci trebuie imediat pus ceva în loc.

Având nevoie de răspunsuri la de ce-urile sale, eul primeşte diverse explicaţii spirituale pe înţelesul său. În realitate, niciuna nu este complet valabilă şi poate fi combătută intelectual. Exemple: explicarea viselor, a coincidenţelor stranii, a fenomenelor paranormale sau miraculoase, a enigmelor cosmologice şi cuantice.

Orice teorie „beton” va fi dărâmată la un moment dat, din simplul motiv că teoriile sunt structurate logic şi ordonat în timp. Or, nu există timp şi nu există cauzalitate, decât în aparenţă, sub forma unor corelaţii. Nicio explicaţie nu poate atinge Realitatea absolută.

Citat din "Perfect Brilliant Stillness" de David Carse (cap.25)

«Tehnologiile spirituale şi mentale au rolul să modifice aparentele legi ale naturii. Dar calea yoghinului, cel specializat în aceste mijloace, şi cea a jnani-ului, înţeleptul care urmăreşte anihilarea sinelui pentru a înţelege Sinele, sunt căi divergente, dacă nu chiar se exclud reciproc.

Ar fi de folos să lăsăm deoparte ideea că Dumnezeu a greşit cumva şi are nevoie de ajutorul şi implicarea noastră sau a înţelepţilor pentru a repara lucrurile. Ceea-ce-există nu poate fi decât perfecta desfăşurare a Conştiinţei. Iar dacă este nevoie de o ajustare pentru a menţine balanţa cosmică, atunci „cineva”, poate chiar „tu”, va fi irezistibil atras să realizeze o acţiune care va servi acelui scop. Şi aceea, de asemenea, va fi tot desfăşurarea perfectă. Doar să nu o iei la modul personal, că ţi s-ar datora „ţie”!

Ţinând cont de programarea şi condiţionările şi contextele generale, multe aspecte din ceea ce numim viaţă omenească pot părea foarte neplăcute, oribile şi de-a dreptul inacceptabile. Perspectiva celui trezit nu este că acestea nu ar exista, ci că, într-un fel de neînţeles pentru mintea umană, ele fac parte din echilibrul general şi desfăşurarea perfectă, acceptându-le ca atare. Asta este „acceptarea” de care vorbesc înţelepţii.

Nu înseamnă că la Trezire, lucrurile oribile şi dureroase ce se petrec ar fi privite ca mai puţin oribile şi dureroase. De fapt, apare o şi mai acută conştientizare a lor. Dar este o viziune din perspectiva Întregului. Ideea că ceva ar fi greşit, că ceva ar trebui să fie reparat, că „cineva ar trebui să facă ceva în privinţa asta” este parte integrantă a „hipnozei divine” sau samsara.

În exprimarea succintă a lui Adyashanti: „Ideea că ar exista o problemă... ăsta-i firul de păr răzleţ care-i gâdilă în fund pe toţi oamenii”. »

orizont albastru

Poarta   4  

*** Totul e perfect aşa cum este.

*** Luminile sunt aprinse, dar nu e nimeni acasă.

** Isus Cristos a promovat învăţături pur nondualiste, strecurate în Evanghelii, cum ar fi următoarele:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor e Împărăţia Cerului” (Matei 5:3). În traducere: fericiţi cei fără conştiinţă-de-sine, fără senzaţia unui eu separat.

Eu şi Tatăl suntem una” (Ioan 10:30). Este descrierea Conştiinţei nonduale a iluminatului.

Împărăţia Cerului este în voi” (Luca 17:21). În traducere: Tu eşti mare cât universul, conţii şi Raiul, şi Iadul. Tu eşti Tot Ce Există.

Nu nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine; vă ajunge grija zilei de azi” (Matei 6:34). Similar cu conceptul wei wu wei sau nishkama karma, se traduce prin a nu te îngrijora pentru viitor, fiindcă nu depinde de tine. Doar vezi-ţi conştiincios de sarcina din momentul prezent. Această atitudine (bazată pe inspiraţie şi neataşată de fructul acţiunii) diferă de acţiunea obişnuită (bazată pe motivaţie şi ataşată de rezultat).

Cine are i se va mai da, cine n-are i se va lua” (Marcu 4:25). În traducere: nu există dreptate nicăieri. Dumnezeu nu creează viaţa ca să fie „dreaptă”. Dovada: răstignirea lui Isus. Dreptatea e un concept uman, artificial, nenatural. La fel ca ideea de bine şi rău - tot un concept dualist uman, nenatural.

A susţine ideea de dreptate e ca şi cum ai spune că Dumnezeu nu ştie ce face, fiindcă lucrurile sunt strâmbe. Sau că Satana ar fi, adesea, mai tare decât Dumnezeu. Ajungem la nişte contradicţii în termeni.

Numai cel care îşi pierde viaţa şi-o va găsi” (Luca 17:33). Ce frază poate fi mai clar nondualistă decât aceasta?! În traducere: numai prin pierderea sinelui individual, a eu-lui (care se crede) separat, se poate intra în Realitatea divină. Decesul trupului nu aduce nicio moarte reală, ci eul se continuă în viaţa de apoi. Dar şi acea viaţă în duh este la fel de iluzorie ca şi viaţa pământească – un vis, o poveste. Viaţa adevărată poate fi regăsită numai prin moartea adevărată, moartea eu-lui.

< Sus >

Răzvan A. Petre
  12 mai 2023