< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Haosul nondualist | Diferenţe între perspectivele iluminaţilor | Ego-ul zoreşte iluminarea | Când ego-ul se dizolvă | Spiritele inferioare au ego?
Psihanalistul caută în visele clientului său dezlegarea problemelor psihologice. Iar noi vom căuta legăturile nondualităţii cu spiritualitatea. Dar aşa cum nu toate visele au vreo relevanţă, nu este uşor să găsim raţiunile nondualităţii, să o conectăm cu spiritualitatea.
Totuşi, este o mare diferenţă. Psihanalistul se consideră real, iar visele, simbolice şi ireale. Aici este invers: spiritualistul este un vis, parte din iluzia vieţii, iar nondualitatea este realitatea. Oare un personaj din vis poate să înţeleagă starea de veghe a visătorului?! Oare nu-i va părea complet lipsită de noimă?!
Sperăm să existe o raţiune în nondualitate. Iluminaţii neoadvaita spun însă că nu există nicio cauzalitate în nondualitate, totul este o apariţie spontană fără sens şi scop. Cam asta au observat şi fizicienii cuantici, că particulele subatomice apar ca bulele dintr-o supă cuantică care “fierbe”. Apar mult mai multe particule decât percepem noi, dar dispar imediat. Iar cele care rămân "fac ordinea", la propriu, adică structurează lumea fizică.
Noi vedem că ordinea domină în creaţie, dar asta pentru că nu avem ochi pentru haosul intermediar, mult mai activ. Haosul este Creatorul, iar ordinea este creaţia.
Ca fiinţe create, suntem concepuţi a percepe ordinea, nu şi haosul creator, preludiul ordinii. Numai prin iluminare, omul şi numai omul poate percepe simultan ordinea şi haosul. Cel de-al doilea este o minunăţie, fericirea vieţii. Omul nu se mai satură de el, dar în acelaşi timp, apreciază şi mai mult ordinea creaţiei, prin contrast. Acest contrast permanent oferă un extaz continuu, la fel cum o baterie cu doi poli generează curentul electric.
Iluminatul nu este detaşat de viaţă, ci este îndrăgostit de ea, de orice îi oferă. Detaşarea pe care o învaţă unele şcoli spirituale n-are nicio legătură cu fericirea reală, ci doar hrănesc ego-ul spiritual de a se crede superior oamenilor obişnuiţi. Este posibil şi ca, într-o primă fază a iluminării, să apară o oarecaer răceală, detaşare de iluzia lumii. Dar este doar o etapă intermediară, o iluminare parţială.
Nondualitatea este starea Absolutului. Ea nu este undeva, departe şi inaccesibilă. Dimpotrivă, este chiar sub nasul nostru şi este revelată anumitor semeni de-ai noştri numiţi iluminaţi sau treziţi spiritual. Dumnezeu este în faţa noastră şi suntem noi, dar ne este voalat de ceva numit ego. Când dispare ego-ul, aceea este iluminarea.
Oamenii cred că iluminarea înseamnă ca tu să devii un alt om: superior sau detaşat sau paranormal etc. Nu. Când apare iluminarea, tu rămâi acelaşi, dar întreaga lume se schimbă – ea devine tu. Iluminarea transformă lumea, căci „tu” dispari în ea. Iluminarea nu este un fenomen personal, ci impersonal: universul mai pierde un personaj iluzoriu.
< Sus >
Referindu-ne strict la iluminaţii autentici şi complet treziţi, trebuie să spunem că ei se împart în două categorii:
● Unii oferă îndrumări şi învăţături spirituale dualiste, care pot fi oarecum înţelese de majoritatea oamenilor, părând raţionale şi de folos.
● Alţii doar descriu starea de nondualitate şi nu se ocupă cu problemele omeneşti curente, nu dau sfaturi şi nu împart lucrurile în bune-rele. Acestora li se spune neo-advaitini de către ceilalţi (de la neo-advaita, adică adaptarea modernă occidentală a nondualismului hindus). Foarte puţini oameni sunt interesaţi de acest nondualism pur sau radical, care nu le oferă nimic concret, ci doar descrie Adevărul.
În funcţie de care linie, practică sau nonpractică, urmează, iluminaţii au deci opinii foarte diferite asupra practicii spirituale şi efectului acesteia asupra evenimentului iluminării. Ei răspund diferit la întrebările:
– Este iluminarea un proces sau o stare instantanee?
– Există o cale, metodă, tehnică măcar de a ajuta iluminarea, dacă nu chiar a provoca-o la voinţă?
Neo-advaita spune că nu există nicio cale. Iluminarea este o non-experienţă, ceva imposibil de imaginat. Orice ai practica, nu te apropie nici măcar cu un milimetru de nondualitate, te învârţi în cercul stărilor de conştiinţă, care sunt nişte experienţe, mai mult sau mai puţin personale.
Adică, procesul de iluminare este aparent pentru creatura iluzionată, dar nu pentru Absolut. Îţi dai seama de asta abia după ce te-ai trezit spiritual. De fapt, nu tu te trezeşti, ci „tu” dispari – asta-i iluminarea.
Ego-ul este ca un nor sau o ceaţă lipită de ceea-ce-există. Trezirea înseamnă risipirea ceţii. Nu este o experienţă adăugată, ci dispariţia unei experienţe. Experienţa de a avea un ego, un centru, dispare şi rămâne SURPRIZA. Rămâne non-localizarea, singularitatea.
Dimpotrivă, mulţi alţi învăţători dualişti (inclusiv nondualişti) militează pentru o acţiune fermă împotriva ego-ului şi limitărilor impuse de tiparele mentale, pe baza unor tehnici. Este evident, din experienţa multora, că o asemenea acţiune ne apropie de fericire. Unii spun că poate chiar aduce iluminarea, dar alţii, că nu o garantează, ci doar o poate „grăbi”. Toţi spun să insistăm pe repetarea stărilor de iluminare, când ele au dispărut, pentru a crea o nouă obişnuinţă a minţii. Deci este vorba de un proces iterativ şi de un continuu efort personal.
O cale spirituală ne promite că vom deveni persoane mai fericite, mai mulţumite, mai liniştite, fundal psihic pe care iluminarea poate veni mai uşor – deşi nimic şi nimeni nu o poate garanta. Cine promite iluminarea este un mincinos, chiar dacă are bune intenţii.
Deci o metodă spirituală acţionează pe două niveluri: 1) Face mai bună şi mai plăcută experienţa vieţii obişnuite (ba chiar pot apare, uneori, abilităţi paranormale) şi 2) Poate pregăti sau grăbi trezirea spirituală. Această trezire ne va propulsa să devenim în mod natural fiinţele ideale pe care ni le doream când eram căutători spirituali.
Spiritualitatea e pragmatică, vrea să schimbe omul şi lumea. Nondualismul neoadvaita nu vrea nimic, nu-şi propune să schimbe nimic, ci doar descrie Realitatea. Învăţăturile nondualiste nu sunt de niciun folos pentru ego. În general, cine este atras să le asculte, i se trezeşte ceva, o aspiraţie neştiută şi neînţeleasă, care, poate, se va manifesta ca iluminare mai târziu sau mai devreme. Clar, este un indiciu, dar nu o promisiune.
«Nu e vorba că punctele de vedere dualiste n-ar juca un rol în viaţă. Pot fi chiar foarte folositoare. Dar nu trebuie să confundăm utilitatea cu Realitatea supremă.» (Adyashanti)
Viziunea neoadvaita asupra iluminării este că ea nu schimbă cu nimic viaţa curentă exterioară a iluminatului. Este doar o revelare a adevărului şi o luminare a existenţei. Dispare acel voal ce diminua lumina. Ego-ul este ca un nor sau ceaţă care dispare şi rămâne Lumina pură. Nu există niciun rost al ego-ului, după cum niciun lucru nu are sensul raţional pe care i-l conferă mintea. În nondualitate, nu funcţionează cauzalitatea.
Dualismul pune însă la bază cauzalitatea, astfel încât, chiar dacă ego-ul n-ar avea niciun sens, trebuie să-i inventăm unul. Nimic nu poate rămâne fără o cauză sau fără un scop, dacă există un Creator conştient de Creaţia sa.
Din perspectiva dualistă, ego-ul corupe mintea în mod intenţionat, pentru ca aceasta să descopere singură, pe cont propriu, ce este bine şi ce este rău. Mintea omului (sau şirul de încarnări înregistrate în spirit) trebuie să treacă prin dramele alegerilor proaste înainte de a învăţa ce este binele, pe care îl va alege de acum înainte, în veşnicie. Deci învăţarea nu se produce prin predici, ci prin durere, prin experimentare proprie.
Binele corespunde cu Lumina, cu Conştiinţa. Există o polaritate clară în lumea Minţii. Binele corespunde cu Principiile creaţiei, care, desigur, sunt inspirate direct din Conştiinţa Supremă.
< Sus >
Oare nu avem la dispoziţie şi o cale de accelerare, de apropiere a iluminării?
Ego-ul îşi zoreşte dispariţia. Dar chiar o doreşte?! Mai degrabă, speră ca, prin nondualitate, să înceteze disconfortul creat de permanenta nemulţumire care îl defineşte. Deşi i se spune clar că iluminarea înseamnă dispariţia sa, ego-ul se crede mai isteţ şi speră că va reuşi, cumva, să păcălească natura, adică să ajungă un “ego iluminat”. Ăsta-i visul lui, un vis imposibil. Care vine în siajul visului irealizabil de a fi fericit.
Ego-ul constată că uneori, când îşi împlineşte unele dorinţe, apar scurte momente de fericire. Şi ar vrea să capete fericirea continuă. Soluţia lui obişnuită este să-şi dorească altceva şi apoi să obţină, pentru ca să fie iarăşi fericit. Nu înţelege de ce fericirea lui nu durează. Răspunsul este dezarmant de sincer: fiindcă aşa este programat, să nu poată fi niciodată fericit total şi permanent. Prin urmare, ego-ul este o fabrică de dorinţe insaţiabile.
Totuşi, cum de poate fi fericit câteodată?
Răspunsul este că fericirea apare în orice om pentru scurte intervale de timp, însă numai atunci când ego-ul dispare. Atunci omul este încântat doar de impresiile senzoriale sau emoţiile superioare sau deliciile intelectuale, fără a se gândi la “eu”. Fericirea durează puţin, pentru că ego-ul revine imediat. Dacă ego-ul n-ar mai apărea, fericirea ar dura nelimitat.
Şi nici n-ar mai fi nevoie de vreo dorinţă şi de îndeplinirea ei. Asta-i doar momeala ca ego-ul să nu se oprească din căutat. Dacă ar fi conştient că fericirea există deja aici, fără să facă nimic pentru a o găsi, atunci ego-ul şi-ar pierde raţiunea de a trăi. Viaţa ar continua, fiindcă viaţa nu se poate opri şi omul trebuie să se manifeste cumva. Dar s-ar manifesta fără ego.
Deci ego-ul nu este niciodată fericit, fericirea apare numai în lipsa lui, iar când ego-ul revine, el se hrăneşte cu amintirea acelei fericiri. Ego-ul se hrăneşte din amintiri, ca şi din speranţe. El nu trăieşte niciodată în prezent, fiindcă nu este programat pentru prezent. Prezentul este real, iar ego-ul funcţionează numai în ireal, într-o lume iluzorie. Ego-ul este un sine fals, hrănit exclusiv din iluzii – actualizări ale trecutului şi imaginări despre viitor.
Ego-ul preia din memorie ideea de fericire şi o leagă de ideea de dorinţă, acţiune şi realizare. E foarte bun la capitolul idei. Deşi nu poate fi fericit, din programare, totuşi ştie că trebuie să urmărească ideea de fericire. Care, prin raţionamentul său, este legată de dorinţe şi acţiuni în sensul lor. Aşa se autoperpetuează ego-ul, ca orice program cibernetic bine conceput: merge în buclă.
< Sus >
Există trei concepte net diferite: Conştiinţa, Mintea şi ego-ul.
Aşa-zisele stări de conştiinţă sunt, de fapt, stări de expansiune ale minţii umane către Mintea universală. Conştiinţa, în sensul definit de noi, nu are decât o singură stare, cea divină şi neschimbată.
Mintea este o macroiluzie creată de Conştiinţă. Ego-ul este o miniiluzie în macroiluzie, creată de Minte. Sau un vis în vis. Am mai putea spune că Mintea este jocul prim, iar ego-ul este jocul secund.
Ego-ul este o iluzie suprascrisă peste mintea omului. Această iluzie generează lecţii de neuitat pentru spirit. În perispirit se înregistrează toate experienţele oamenilor în care s-a încarnat. Ego-ul este deci foarte activ în îmbogăţirea spiritului cu experienţe. Când lecţiile (sau anul şcolar) se apropie de sfârşit, ego-ul începe să fie dizolvat de spiritul însuşi. (Cel care l-a provocat îl poate şi dizolva. Ego-ul nu se poate elimina singur şi nici nu i-ar trece prin mintea aşa ceva, dimpotrivă, el vrea să supravieţuiască cu orice preţ.)
Când ego-ul se dizolvă, se pot întâmpla mai multe lucruri, în funcţie de mulţi factori.
Uneori, mai des decât mai rar, iluminarea nu produce în sine purificarea completă a minţii. Aşa explicăm de ce unii maeştri spirituali au fost demascaţi că îşi abuzează discipolii (de obicei, sexual). Anumite tipare psihice mascate în inconştient au rămas aceleaşi ca mai înainte, ele nu au fost şterse automat de iluminare.
La limită, am putea avea un eu spiritual, dar neiluminat încă, extrem de blând şi fără emoţii negative care să îl deranjeze. În cealaltă extremă, am putea avea un iluminat, care deci şi-a pierdut eul, dar se manifestă, uneori, ca un nemernic.
Adevărata fericire vine doar prin pierderea căutătorului fericirii. Dar această stare vine prin Graţie, nu prin efort personal.
Un fenomen des întâlnit este reiterarea trezirii. Stările de trezire şi post-trezire alternează, fără niciun control din partea omului.
Tradiţionaliştii spun că omul poate şi trebuie să se străduie să repete experienţa iluminării, mai ales prin tehnicile practicate până atunci. Numai prin repetare, iluminarea devine o stare permanentă.
Dar ar fi mai corect să credem că Spiritul însuşi decide dacă şi când va expulza ego-ul de la comandă. Atunci experienţa iluminării se va repeta, indiferent de obiecţiile ego-ului. După cum, indiferent de eforturile ego-ului spiritual, fenomenul misterios al iluminării nu va reveni fără aprobarea Spiritului.
Dar dacă omul tot a primit Graţia, de ce trezirea spirituală nu se stabilizează de la început?
Desigur, din cauza unor tipare psihice contradictorii cu iluminarea, care trebuie eliminate înainte de a se putea stabiliza. Aici omul se poate ajuta şi singur, analizându-şi trăirile şi încercând să se echilibreze cumva. Şi păstrându-şi viu interesul. Practicile spirituale şi psihologice îl pot ajuta enorm în acest scop.
< Sus >
Cum stau lucrurile în universul spiritual ni s-a revelat în primul rând de către spiritele superioare, în secundar de cele inferioare şi, desigur, de oamenii care au pătruns prin propriile abilităţi în lumea spiritelor (psihonauţii). Să admitem că aceştia din urmă puteau fi înşelaţi în percepţiile lor de tiparele mentale umane pe care le cărau cu ei. Dar restul spiritelor, oare toate fac parte dintr-o mare Conspiraţie cosmică având rolul să ne ascundă nouă, oamenilor, adevărul nondualist? Nu pot crede aşa ceva. Nu sunt atât de isteţe şi nici n-ar avea interes. Dimpotrivă, dacă ar şti că ne pot încurca minţile, ar face-o cu plăcere. Dar nu se pricep toate la nondualitate.
Spiritele inferioare au o neputinţă reală de a vedea nondualitatea, iar cele superioare ne feresc de această abordare cam prea dificilă, lăsând-o pentru mai târziu, când vom fi pregătiţi. Oricum, este un adevăr indescriptibil şi inacceptabil, şi contravine, pe alocuri, învăţăturilor şi legilor spirituale predate, aşa că ne rămâne fiecăruia să-l descoperim singuri cu uimire maximă, când ne va veni rândul.
La fel cum nu orice om este iluminat, tot aşa, nu orice spirit poate percepe nondualitatea. Există o stratificare a spiritelor, aşa cum afirmă spiritualismul. În general, nondualiştii nici nu pomenesc despre spirite sau fenomene paranormale, băgându-le pe toate în categoria „Iluzie”. Spiritele inferioare au o viziune voalată, nu numai oamenii. E ca şi cum ar avea şi ele un fel de ego. Pare un ego tot mai diluat, pentru că spiritele au niveluri diferite de percepere clară a Divinităţii. Iar la dispariţia totală a acestuia, spiritul trece graniţa dintre planul astral şi planul mental, dintre formă şi non-formă, dintre spaţiu-timp şi veşnicie non-localizată.
Totuşi, trebuie să spunem că definiţia clasică leagă ego-ul de corpul fizic. La moarte, ego-ul fizic dispare. În rândurile de mai sus ne-am referit la păstrarea unei iluzii mai diafane de către spiritele imature, din astral, acolo unde continuă să îşi practice pasiunile omeneşti.
Reluăm aici modelul explicativ din articolul nostru „Divinitatea duală”:
Fig.1 Echipa minte-conştiinţă pe cele trei niveluri: Divinitate, Spirit, om
Conştiinţa rămâne aceeaşi, neschimbată, nonduală, indiferent pe ce nivel serveşte (Divinitate, Spirit sau om). Iluminatul se simte a fi Întregul, deşi este doar un om. Este un paradox. La nivel de Conştiinţă este una cu Conştiinţa universală, dar la nivel de minte, rămâne cu limitele sale umane.
Nondualitatea priveşte de pe coloana din dreapta, din unicitatea Conştiinţei, unde totul este egal, deşi pare diferit când tragi cu ochiul la partea complementară din stânga.
Spiritualitatea priveşte de pe coloana din stânga, unde totul este diferit. Ştim că spiritele sunt net structurate pe grade de evoluţie. Spiritele superioare au foarte multe vieţi umane la activ, spre deosebire de cele imature. Iar spiritele inferioare sunt şi ele supuse unei iluzii, la fel ca fiinţa umană. Au un fel de voal, o limită a viziunii. Pe măsură ce cresc în evoluţia mentală, spiritele devin tot mai deschise şi lucide în privinţa unităţii tuturor lucrurilor (nondualitatea).
Demonii au aceeaşi conştiinţă ca şi îngerii. Diferă însă perispiritul lor, energia, cunoaşterea. Mintea şi energia demonilor este impură, ceea ce-i împiedică să simtă binele. Binele este contrapartea răului, făcând parte din dualitate, dar apropierea de Bine pregăteşte intrarea în nondualitate.
Nu se poate ajunge la nondualitate decât prin Bine. De aceea, învăţăturile spirituale au un rol important, chiar dacă ele nu conduc direct la nondualitate. Ba uneori chiar pot amplifica ego-ul. Iluminarea vine numai prin Graţie, iar omul atâta trebuie să facă: să nu se opună. Când se opune (ego-ul se opune), trecerea va fi mult mai dureroasă pentru el.
De aceea, energia ego-ului trebuie diminuată cumva în prealabil, care este şi rostul învăţăturilor spirituale. Niciuna nu poate garanta iluminarea, ci doar diminuarea ego-ului şi astfel, micşorarea durerilor “naşterii din nou”.
Iluminarea omului nu poate apare decât atunci când spiritul său a atins un anumit nivel de maturitate, adică este el însuşi "iluminat". Totuşi evoluţia spiritului, la fel ca a omului, nu se opreşte odată cu revelarea nondualităţii. Este abia începutul unei etape noi, minunate, mult mai plăcute decât etapa de pământean chinuit.
Fig.2 Evoluţia spiritului odată cu numărul de încarnări
Totuşi, din perspectiva nondualistă, spiritul trăieşte în non-timp (veşnicie), deci contabilizarea şi cronologizarea încarnărilor nu funcţionează. Toate sunt, într-un fel, simultane. Acolo-aici nu există nici evoluţie, nici matur sau imatur.
Vedem că, oricât am încerca, rămân mari discrepanţe între abordarea spiritualistă şi cea nondualistă. Cea mai bună legătură dintre nondualitate şi spiritualitate o poate face numai Inima spirituală din fiecare om. Ea are o soluţie de moment pentru orice nelămurire şi contradicţie. Inima nu-ţi oferă o învăţătură fixă, rigidă, valabilă oricând. Dimpotrivă, Inima îţi oferă numai inspiraţii de moment, dar oricând salvatoare.
< Sus >
Răzvan A. Petre
25 iunie 2021