< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
În acest articol mă voi baza pe unele afirmaţii ale autorului Robert Bruce - un cercetător sincer şi talentat al planurilor spirituale ale universului - pentru a relua unele idei importante din scrierile mele anterioare, întărite de opiniile acestui specialist. Totodată, voi completa ideile sale cu raţionamente ce le continuă natural şi care se întreţes cu noţiunile de psihologie spirituală descrise de mine în alte ocazii. Furat de conexiunile de idei, voi prezenta şi alte fenomene interesante din domeniul paranormalului.
Cartea de căpătâi a lui Robert Bruce se numeşte "Dinamica planului astral", apărută în peste zece ediţii până în prezent. Pentru a înţelege mai bine conţinutul articolului, vă recomand să citiţi înainte capitolul 3 al cărţii sale, intitulat "INCREDIBILUL FENOMEN DE FRAGMENTARE A MINŢII".
Citatele şi ideile lui Robert Bruce sunt prezentate în cadru alb, cu litere albastre groase.
- DIVIZIUNEA NATURALĂ A MINŢII PE TIMPUL SOMNULUI
- SPIRITUL SE "DEDUBLEAZĂ" ÎNAINTE DE NAŞTERE
- PROBLEMA CONTINUITĂŢII CONŞTIINŢEI
- STRANIUL "FEEDBACK ASTRAL" ÎN ALTĂ VARIANTĂ
- ABILITĂŢILE PARANORMALE ŞI EVOLUŢIA SPIRITUALĂ
- SPIRITUL NU PĂRĂSEŞTE TRUPUL NICIODATĂ, PÂNĂ LA MOARTE ?
- FIZIC şi ETERIC sau FIZICO-ETERIC?
Robert Bruce afirmă că mintea îşi proiectează în fiecare noapte, în somn, o minte a visului şi o alta a dublului astral. Cu alte cuvinte, în stare de relaxare profundă, înainte de a adormi sau în transă, mintea se expansionează spontan, moment în care devine posibilă diviziunea sa în cele trei fracţiuni: mintea de bază, mintea visului (uşor separată de prima, în trup) şi mintea dublului astral (proiectabilă la distanţă de trup).
Iată acest proces natural figurat mai jos:
Mecanismul natural de triplă fragmentare a minţii (în mintea de bază, mintea visului şi mintea dublului), fiind înnăscut omului şi animalelor superioare, înseamnă că răspunde unei necesităţi naturale. Aceasta ar fi:
1) Păstrarea sănătăţii minţii (care este rolul visului, conform studiilor savanţilor);
2) Păstrarea sănătăţii spiritului (care este rolul călătoriilor astrale, conform învăţăturilor spiritiste).
Visul lucid şi extracorporalizarea conştientă sunt excepţii de la regula naturală, când se exteriorizează mai multă energie mentală decât este nevoie pentru simpla supravieţuire. În acest caz, amintirea visului sau a proiecţiei astrale se poate păstra în mintea fizică foarte clar.
Cu toţii avem parte atât de vise, cât şi de dedublări nocturne, doar că nu ni le prea amintim. Amintirea lor se păstrează intactă în spirit (sau în "inconştient", dacă vreţi).
În starea de vis (stadiul de somn REM, cu mişcări rapide ale ochilor sub pleoapele închise) este activă mintea visului. Ea fiind nedespărţită de creier, ca şi mintea de bază, electroencefalograma (EEG) indică o activitate similară cu starea de veghe. Totuşi, în aceste momente, mintea visului este cea activă, nu mintea de bază, care doarme liniştită.
Cum se întâmplă şi la revenirea dublului astral, mintea visului îşi descarcă amintirea visului în mintea de bază, uneori cu dificultăţi, şi de aceea pot apare probleme la rememorarea lui. Totuşi, în general, fiindcă mintea visului este foarte aproape de creier, visele se pot reaminti mult mai uşor decât extracorporalizările inconştiente din somn. Acestea din urmă, când sunt reamintite, par a fi tot nişte vise.
Totuşi, există o diferenţă clară: în vis avem controlul şi putem modifica totul cu puterea minţii, dar în dedublare mediul astral are propriile legi, iar evenimentele sunt reale, nu imaginate de minte.
< Sus >
Robert Bruce ne convinge prin propria mărturie că individul uman se multiplică temporar, pe durata somnului, în trei sau mai multe cópii energetice independente. Ele revin la unitatea iniţială când somnul ia sfârşit.
Acest mecanism natural de autofragmentare pare a avea o lungă istorie evolutivă şi, deci, o utilizare universală, spunem noi. Se pare că este însăşi metoda prin care Dumnezeu creează lumea: îşi divide Fiinţa Unică în multiplicitatea tuturor fiinţelor universului... O mărturie inedită în acest sens ne-o oferă autorul YRAM, care a experimentat starea de conştiinţă divină ubicuă (cap.1.3 din cartea sa "Doctorul sufletului").
Spiritul foloseşte acest mecanism pentru a dota cu inteligenţă embrionul uman în care se încarnează. El îşi "proiectează" o minte umană din propriul perispirit (energia care înconjoară nucleul divin al spiritului). Întrucât există 3 planuri principale ale universului (fizico-eteric, astral, mental), şi mintea umană va avea cele 3 etaje, fiecare cu propria inteligenţă şi cu un rol diferit. Astfel, partea eterică a perispiritului devine mintea eterică a omului (care conduce creierul fizic), partea astrală devine mintea astrală, iar partea mentală devine mintea mentală.
Aceste trei minţi rămân distincte, dar au rolul să colaboreze continuu, prin nenumărate legături energetice. Fiecare dintre ele are o conştiinţă separată, care vede lucrurile din propria perspectivă, schimbând mereu informaţii cu celelalte minţi asociate şi cu mediul energetic, şi luând propriile decizii.
Cu alte cuvinte, fiinţa umană este mult mai complexă psihic decât părea. Ea este un complex de patru inteligenţe separate: mintea fizică (omul propriu-zis), mintea astrală, mintea mentală şi spiritul.
< Sus >
La modul cel mai simplu, sufletul omului ar fi mintea fizică, pe care omul o percepe intuitiv şi o asociază cu creierul. În sens mai larg, sufletul omului, ca entitate diferită de spirit, este combinaţia sinergică dintre minte fizică, minte astrală şi minte mentală. În ambele accepţiuni, sufletul este muritor, pentru că cele trei inteligenţe sunt temporare.
Într-o variantă de compromis cu religia, ştiind că la baza celor trei inteligenţe stă spiritul nemuritor, dacă dorim să îl includem şi pe acesta în "suflet", doar atunci putem spune, în mod convenţional, că sufletul este veşnic. Totuşi, exprimarea este falsă din punctul de vedere al ştiinţei spirituale.
Ca entitate separată, sufletul se creează la naşterea omului şi se dezvoltă toată viaţa, evoluţia sa luând sfârşit în clipa morţii.
Existenţa spiritului este veşnică şi universală, nu depinde de creatura
omenească. Evoluţia spiritului este influenţată de toate încarnările sale în
fiinţe fizice (sau non-fizice) şi nu se încheie decât după perioade
incomensurabile de timp, când devine una cu Dumnezeu.
Să revenim la mintea umană triplu-etajată. Mintea mentală este locul gândirii superioare, abstracte. În mintea astrală vieţuiesc senzaţiile şi emoţiile inferioare. La nivelul minţii fizice se adună condiţionările pământeşti: necesităţile şi limitele de tot felul, importanţa detaliilor, egoismul supravieţuirii etc.
În timpul vieţii, spiritul încarnat este separat de cele trei minţi, dar le coordonează (de sus în jos) şi primeşte informări (de jos în sus). Mintea mentală primeşte primele impulsuri, pe care le trimite la mintea astrală adaptate, care le trimite la ultimul etaj inferior, mintea fizică. Procesul seamănă un pic cu jocul copiilor numit "telefonul fără fir", unde apar distorsiuni pe parcurs.
În decursul unei experienţe de dedublare, partea ego-ului care se exteriorizează conţine fragmente din toate cele trei învelişuri-inteligenţe. Când vorbim de proiecţie în planul eteric sau timp-real, ne referim în principal la aventurile copiei minţii fizico-eterice, pentru că ea oferă experienţa principală. Dacă însă ego-ul se transferă într-un plan astral, copia fizico-eterică rămâne în planul ei de fiinţare într-o stare pasivă, iar rolul principal revine acum copiei minţii astrale. Când ego-ul reuşeşte să se înalţe în planurile superioare mentale, învelişul astral este şi el lăsat în urmă, într-o stare pasivă, iar ego-ul experimentează stări inefabile doar în vehiculul mental, cel mai rafinat posibil.
«Eu sunt de părere că a ridica nivelul vibraţiei de bază a conştiinţei de la corpul eteric direct la dimensiunile superioare, într-o singură treaptă, este un salt prea mare. Acest salt vibratoriu pare să solicite o serie de reflexii multiple mai blânde, prin fragmentări multiple ale minţii, către corpurile subtile din ce în ce mai rafinate.» (Robert Bruce)
Persoanele foarte evoluate spiritual (extrem de rare) preferă să se dedubleze direct în planul mental, singurul care le oferă satisfacţii superioare. Acest gen de dedublare este scutit de problemele care pot apare la proiecţia astrală şi necesită mult mai puţină energie de angrenare. În plus, experienţele de dedublare mentală sunt posibile chiar în stări de transă uşoară, aproape de stare de veghe. (O astfel de experienţă de vârf descrie autorul YRAM, subliniind că era simultan conştient atât de trupul fizic, cât şi de starea de îndumnezeire - în cartea "L'Evolution dans les Mondes supérieurs".) Desigur, pentru o asemenea performanţă este nevoie de o evoluţie spirituală de înalt nivel şi o purificare mentală în acelaşi grad, astfel încat omul să dispună de suficientă energie mentală pentru proiecţia în planurile înalte. Marii iluminaţi şi înţelepţi ai lumii au deţinut şi deţin această capacitate dumnezeiască de accedere la planul ideilor-forţă şi la cauzele prime.
< Sus >
La moarte, mintea fizică se resoarbe în mintea astrală. Robert Bruce descrie procesul astfel: corpul/mintea eterică (mintea "fizică" este formată din materie eterică, numai creierul este pur fizic) iese din trup în primul plan astral (numit de el "timp-real", iar de alţi autori, "eteric"). Procesul este similar dedublării, cu deosebirea că, la moarte, corpul subtil exteriorizat conţine ÎNTREAGA materie eterică a corpului şi minţii fizice. În cazul experienţelor extracorporale obişnuite, dublul conţine o cantitate limitată de energie eterică, cea care "prisoseşte" corpului adormit.
Adăugăm că peste un timp (câteva zile sau săptămâni), mintea astrală se resoarbe şi ea în cea mentală. Peste alte săptămâni sau luni, mintea mentală rămasă e atrasă în spirit, definitivând dizolvarea sufletului. În cele trei morţi succesive care marchează disoluţia sufletului, spiritul se simte tot mai uşor, pe măsură ce scapă de greutatea învelişurilor mai grosiere.
Imediat după moarte, sufletul este supus "Judecăţii de Apoi", condusă de Îngeri sau Spirite Superioare. Sufletului i se prezintă faptele vieţii, pe care le priveşte acum dintr-o nouă perspectivă, specifică planului subtil în care a ajuns. Mintea sa fiind acum mult mai clară decât pe Pământ şi având acces la toate informaţiile ce ii fuseseră inaccesibile, sufletul îşi recunoaşte greşelile, îşi propune indignat să le îndrepte şi colaborează cu Inteligenţele Cosmice care constituie aşa-zişii "juraţi". Judecata continuă şi mai rapid odată cu dezbrăcarea hainei astrale, iar după eliminarea şi a învelişului mental, spiritul este "eliberat de la Judecată". El are de acum totala libertate să facă ce doreşte, ţinând cont, desigur, de promisiunile pe care şi le-a făcut la Judecata de Apoi; de karma acumulată în întregul lanţ al reîncarnărilor; de tendinţele, sensibilităţile, dorinţele rămase din viaţa omenească; precum şi de misiunile spirituale pe care şi le asumă voluntar.
Tot procesul morţii durează între câteva săptămâni şi câteva luni, chiar un an. Sunt şi excepţii, când sufletul/spiritul este mai recalcitrant şi nu se lasă reeducat, perioada putându-se prelungi ani şi decenii. Spiritele inferioare, care nu-şi fac procese de conştiinţă pentru nimic, se reîncarnează rapid şi obligatoriu, şcoala dură a vieţii terestre fiind cea mai potrivită să le trezească.
Egiptenii antici numeau acest proces de transformări post-mortem "metamorfoze". În natură, găsim o analogie cu metamorfozarea omizii în fluture - e vorba de o schimbare fundamentală, căci fluturele nu este doar o "omidă cu aripi", după cum nici omida nu este doar o "larvă cu picioare".
După eliberarea spiritului, din suflet rămâne doar un set de amintiri, condiţionări mintale şi emoţionale, tipare comportamentale potenţiale. El poate fi reactivat temporar în situaţia în care spiritul se adresează sub vechea sa personalitate unor muritori, unor alte spirite ori unor călători astrali. Spiritul îşi poate alege vârsta, defectele fizice şi orice altă caracteristică aparentă. Este doar o imagine de prezentare sub aspectul său binecunoscut. Se dă drept fostul om decedat, dar nu îşi va mai reaminti toate detaliile vieţii umane, pentru că ele nu mai contează în viaţa liberă şi măreaţă de spirit liber.
Deci omul, ca suflet şi energie, nu mai există. Spiritul este o altă fiinţă, cu idei, speranţe şi idealuri diferite – o altă personalitate.
Se cuvine să facem aici un scurt popas, pentru a analiza critic modelul yoghin hindus al celor 5 învelişuri (koshas). În acea tradiţie, se spune că, după părăsirea definitivă a trupului fizic, învelişurile eteric, astral şi mental sunt şi ele îndepărtate complet, treptat, iar spiritul (scânteia divină, atman) rămâne înconjurat doar de învelişul cauzal (anandamayakosha).
Această teorie este oarecum valabilă pentru acele spirite rarisime care ajung direct în Dumnezeire. Apare însă o imposibilitate logică. Cum ar mai putea rămâne spiritele de rang mediu să trăiască în planul astral (care li se potriveşte cel mai bine) din moment ce ele îşi pierd învelişul astral?! Un hindus ar răspunde prompt că spiritul îşi poate fabrica la dorinţă un alt vehicul astral. Dar atunci, care ar mai fi raţiunea ca, după moarte, să-şi piardă materia astrală?! Nu prea are sens.
Experienţele spiritiste confirmă faptul că spiritul poate menţine contactul cu cei vii, ocazional, pe tot parcursul "metamorfozării" sale de după moarte. Nu ar putea-o face dacă nu şi-ar păstra măcar o mică parte din materiile subtile sau şi-ar capta instantaneu alţi atomi subtili, la dorinţă.
Iată soluţia acestui paradox aparent: Nu ce se petrece cu învelişurile subtile umane este important, ci faptul că ele posedă o inteligenţă autonomă, care poate intra în conflict cu spiritul. Ceea ce se dezagregă în primul rând este deci mintea sufletului, sub cele trei forme, pentru a elibera spiritul de balastul unor alte voinţe concurente.
Mai dur spus (exagerând puţin), nu pierderea (reversibilă) a unei oarecare energii ne interesează aici, ci faptul că numai astfel se poate distruge sufletul (mai precis, voinţa sa autonomă). Omul nu poate trăi fără un suflet, dar după moartea fizică, acesta devine o mare problemă. Spiritul se va descotorosi de el cât de repede se va putea, invers proporţional cu încăpăţânarea sufletului de a supravieţui cu vechea personalitate umană. (Acest lucru se petrece, parţial, şi în cazul experienţei iluminării spirituale, când omul "vechi" dispare...)
Modelul yoghin nu putea oferi această explicaţie, fiindcă acolo spiritul (atman) deţine monopolul total al conştiinţei, iar învelişurile energetice sunt doar nişte "haine" fără voinţă proprie. Poate nici discipolii trecutului nu erau pregătiţi psihologic să audă că "sufletul NU este nemuritor". Oare astăzi sunt?! Numai rarele persoanele care aspiră intens spre idealuri absolute pot fi de acord cu efemeritatea personalităţii lor limitate...
* * *
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă dezintegrarea sufletului, iată o mărturie despre "moartea amintirilor" unui suflet trecut dincolo, din cartea "Viaţa din lumea de dincolo a lui Billy Fingers" de Annie Kagan. Sublinierile ne aparţin.
«Sunt încă aici şi îţi vorbesc de la o distanţă inimaginabilă. Sunt încă aici, deşi după înmormântarea din Jamaica am mai avut o înmormântare, de un alt tip. Am fost nevoit să trec prin moartea amintirilor mele.
Pe Pământ noi ne preţuim foarte mult amintirile, ceea ce este normal. Chiar aşa trebuie să fie. Trebuie să înţelegi însă că în lumea mea nu mai există nicio dorinţă de cramponare de trecut sau de altceva. Ciudat: după ce mi-am revăzut viaţa pe care am trăit-o, proces deosebit de intens, la sfârşit m-am desprins complet de ea. De fapt, cred că amintirile mele s-au desprins de mine. Acum continui să fiu eu, dar nu mai am experienţe. Şi trebuie să îţi declar că experienţa este absolut eliberatoare şi spectaculos de sublimă.
Atunci când afirm că mi-au dispărut amintirile, nu vreau să spun cu asta că nu-mi mai aduc aminte ce mi s-a întâmplat pe Pământ, ci doar că nu mă mai simt deloc legat de aceste întâmplări sau de viaţa mea de odinioară. [...]
Cum au murit amintirile mele? Pluteam prin norul de praf cosmic şi aşteptam ca Scriptura mea Sacră să mă conducă la următoarea amintire, când o lumină alb-strălucitoare a coborât de sus asupra mea. [...]
Când lumina alb-strălucitoare m-a atins, ea s-a transformat într-o amintire foarte specifică: amintirea a o mie de luminiţe albe care intrau şi ieşeau din corpul meu epuizat în vârstă de 62 de ani, eliberându-mi sufletul de sinele meu fizic. Mai văzusem şi înainte aceste luminiţe. În amintirea referitoare la naştere, aceleaşi luminiţe mi-au ataşat sufletul de corpul meu de copil. Cred că le-a fost mult mai uşor când am murit [râde].
În centrul amintirii morţii mele, m-am văzut alergând cu braţele întinse în sus, cu ochii privind către cer, rostind o rugăciune în timp ce alergam către maşina ce venea spre mine. Când maşina m-a lovit, am simţit o eliberare uriaşă şi m-am îndreptat către un alt tip de moarte. Scriptura mea Sacră şi-a încheiat rolul şi toate amintirile mele au explodat ca o supernovă.
Explozia amintirilor mele m-a proiectat în spaţiul cosmic. M-am deplasat cu viteză pe cerul lipsit de stele, trecând pe lângă nişte forme uriaşe ce păreau un fel de Fiinţe. Am trecut printre ele cu o viteză atât de mare, încât nu mi-am putut da seama ce erau. Vocea feminină sublimă despre care ţi-am mai povestit m-a călăuzit ca un radar prin beznă, ducându-mă departe de trecutul meu.
Lăsarea în urmă a amintirilor presupune o călătorie la mare distanţă. De fapt, exact de acest lucru se tem oamenii atunci când se gândesc la moarte: la pierderea experienţelor, a locurilor şi a oamenilor din viaţa lor. Nu-ţi face însă griji. Acest fenomen nu se produce decât atunci când sufletul este pregătit pentru el. [...]»
pag. 176-177
< Sus >
Cum se continuă conştiinţa omului dacă mintea dispare la moarte?
La această întrebare spiritiştii mai vechi au răspuns astfel: conştiinţa omului este totuna cu a spiritului. Moartea nu este decât mutarea conştiinţei spirituale dintr-un înveliş inferior în altul superior.
Totuşi, observaţiile practice ale lui Robert Bruce contrazic acest raţionament simplist. El a sesizat că dublul astral are un ego conştient identic, dar separat de cel fizic, rămas în trup.
Or, dacă conştiinţa umană ar fi aceeaşi cu a spiritului indivizibil (aflat oarecum într-o stare de "adormire" a divinităţii sale), atunci conştiinţa dublului plecat din corp a cui ar mai fi?!
Răspunsul ar fi că fiecare minte are propria sa conştiinţă, este o entitate inteligentă.
Iată, în cele ce urmează, cum putem înţelege continuitatea conştiinţei fizice la moarte, când mintea fizică dispare: Când mintea fizică se uneşte cu cea astrală, omul nu sesizează ruptura de nivel, deoarece ele se amestecă instantaneu.
Nu va rezulta un alt fel de conştiinţă. Conştiinţa are aceeaşi calitate în minţile fizică, astrală, mentală, ca şi cea spirituală. Ea provine dintr-un strat foarte înalt al perispiritului. Conştiinţa reunită este identică, poate ceva mai puternică, decât cele două conştiinţe anterior despărţite.
În schimb, ceea ce diferă într-o stare normală sunt informaţiile vehiculate şi memoriile minţii fizice, astrale, mentale.
Precum în fenomenul feedback astral descoperit de Robert Bruce, la moarte, cele două memorii se combină într-una singură, în cadrul minţii astrale nou formate acum.
La rândul său, şi corpul astral va deveni o cochilie astrală, după câteva zile sau mai mult. Tot aşa, şi corpul rafinat mental, peste câteva săptămâni sau mai mult. Moartea sufletului are 3 faze, în care totuşi conştiinţa îşi păstrează continuitatea prin transferul repetat de memorii în sens ascendent şi reunirea conştiinţelor.
Iată descrierea momentului de combinare a două memorii într-una singură, în situaţia specială a feedback-ului astral:
«Apoi am simţit o prezenţă tangibilă în aceeaşi cameră cu mine. Mi-am rotit privirea înspre în faţă, la timp pentru a vedea o fiinţă astrală care cobora în jos dinspre tavan. Am fost destul de surprins, însă în momentul când privirile noastre s-au întâlnit, a mea şi a dublului meu proiectat, am fost copleşit de revelaţie. Se crease o legătură telepatică, vizuală şi mentală, şi astfel un al doilea set de amintiri mi-a apărut brusc în minte. Această memorie părea că s-ar fi aflat dintotdeauna în mintea mea şi era ca şi când mi-aş fi amintit-o dintr-o dată.» (Robert Bruce)
< Sus >
Apropo de citatul de mai sus...
Cu mulţi ani în urmă, o persoană dotată cu unele calităţi parapsihice mi-a relatat amuzată un scurt episod care i s-a petrecut la o sală unde se practica yoga. Stătea în poziţie de meditaţie pe covoraş când, dintr-o dată, s-a văzut cu ochii minţii în alte două ipostaze în aceeaşi sală. Ca să descriem scena mai plastic, una dintre sosiile sale făcea o asană în picioare, iar cealaltă sosie era întinsă într-o postură la sol. Cele două replici erau identice cu ea însăşi. Nu doar că şi-a văzut cu ochiul minţii celelalte două cópii, dar în câteva clipe centrul conştiinţei i-a trecut de la una la alta.
Cu alte cuvinte, dacă la început şedea în meditaţie şi îşi privea cele două sosii, în următoarea clipă viziunea i s-a transferat în corpul care făcea asana în picioare, privind copia aflată la sol şi pe cea care medita. Peste o altă clipă, s-a trezit în postura întinsă la sol, privindu-şi de data asta sosia care medita şi pe cea aflată în picioare.
Persoana părea distrată de fenomen şi l-a numit "o comicărie a minţii", nedându-i nicio importanţă. În schimb, mie mi s-a părut o relatare neobişnuită chiar şi pentru un practicant de yoga. Abia peste mulţi ani, când am citit cartea lui Robert Bruce, mi-am dat seama că fusese vorba, probabil, de fenomenul de feedback astral. Se produsese însă printr-o dedublare spontană, sau mai bine zis, o "detriplare"...
Oare câte astfel de surprize ne aşteaptă să le descoperim, care vor alcătui noua ştiinţă a psihologiei umane extinse?!
< Sus >
«După cum am menţionat mai înainte, eu sunt de părere că sinele superior filtrează amintirile din umbră cu scopul de a ne proteja, tot astfel cum filtrează şi capacităţile psihice, pentru a ne menţine ancoraţi în realitatea fizică.» (Robert Bruce)
Autorul afirmă, în capitolul Niveluri dimensionale mai înalte, că evoluţia spirituală nu depinde neapărat de abilitatea proiectării în astral. Extracorporalizările conştiente sunt nişte instrumente care pot fi utile doar în mâna unor persoane dedicate cercetării spiritualiste şi cu aspiraţie sinceră.
Iată o traducere din prima ediţie, inexistentă în ediţiile ulterioare, de la subtitlul Contacte de nivel înalt:
«Este posibil în timpul extracorporalizării să intraţi în contact cu fiinţe avansate din planele astrale, dar acest lucru este mult mai dificil decât îşi închipuie majoritatea oamenilor. Pentru ca un astfel de contact de nivel înalt să se producă (în sau în afara corpului) se pare că trebuie să existe o nevoie autentică de sfaturi şi ajutor. Oricum, se va întâmpla numai când acele fiinţe superioare consideră că a venit timpul potrivit.
Omul nu trebuie să se manifeste nici în afara corpului, nici prin capacităţi paranormale, nici prin alte abilităţi speciale pentru a avea o întâlnire de nivel înalt. Cea mai bună cale de a o pregăti şi, oarecum, a o grăbi este purificarea spirituală şi serviciul regulat în slujba binelui, completat prin antrenament energetic şi parapsihic – în această ordine a importanţei.» (Robert Bruce)
< Sus >
Conform teoriilor esoterice, spiritul este alcătuit dintr-un nucleu divin, în jurul căruia se adună materie perispirituală de diverse vibraţii. Spiritul este unitatea inteligentă fundamentală a universului, prin urmare nucleul său nu se poate divide (este non-dual). Ce se poate totuşi fragmenta temporar este perispiritul (straturile de energie care înconjoară esenţa spirituală unică). Din aceste materii perispirituale sunt alcătuite corpurile subtile ale omului (mental, astral şi eteric).
Spiritiştii mai vechi considerau că spiritul părăseşte zilnic corpul prin dedublare (inconştientă) pe timpul somnului.
Ei nu se gândeau la ipoteza, certificată de Robert Bruce, că trupul nu rămâne părăsit, ci mintea omului îşi continuă activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu excepţia unei uşoare oboseli.
În urma acestei revelaţii, este legitim să ne punem întrebarea: spiritul indivizibil rămâne cu mintea fizică sau pleacă cu dublul astral? Spiritul rămâne obligatoriu în trup până la moarte sau însoţeşte dublura subtilă, dacă doreşte?
În ediţiile mai recente ale cărţii sale, Robert Bruce îşi exprimă părerea că, în timpul dedublării conştiente, se poate primi ajutorul direct al spiritului propriu, cu toate capacităţile sale incredibile de a-l transporta pe călător la destinaţia dorită, deşi nu ştie unde se află; de a opri deplasarea când călătorul se arată interesat de un amănunt şi de a o relua când o doreşte... Autorul înclină deci spre ipoteza că spiritul însoţeşte copia subtilă a minţii.
«Esenţa conştientă conţinută în orice corp subtil proiectat nu e doar o simplă reflexie energetică a minţii şi amintirilor, ci o copie total funcţională a spiritului.»
În cele ce urmează, vom căuta argumente contrarii, încercând să demonstrăm că spiritul îşi are un sediu permanent în trupul fizic. Nu am găsit nicăieri acest punct de vedere, dar merită explorat.
Plecăm tot de la o afirmaţie a lui Robert Bruce referitoare la mintea de bază, care rămâne în trup pe timpul extracorporalizării dublului astral.
«O copie integrală a minţii raţionale şi memoriei – conştiente şi subconştiente - e păstrată în permanenţă în corpul fizic, fie în stare de veghe, somn, vis sau proiecţie astrală. Această copie principală sau master-copy nu părăseşte niciodată trupul în timpul vieţii. (Excepţie fac posibilele experienţe de la graniţa dintre viaţă şi moarte.)» (Robert Bruce)
Cu alte cuvinte, master-copy sau mintea originală defineşte nivelul de bază al conştinţei, locul sigur unde se reîntoarce dublul subtil detaşat temporar de corp. În mod normal, copia principală a minţii se găseşte în trup. Există însă o situaţie specială, cea de moarte, când ea se translatează în corpul eteric.
Sunt binecunoscute relatările oamenilor întorşi din moarte clinică, aşa-zisul fenomen NDE (near-death experience sau experienţa din preajma morţii). Ei îşi vedeau propriul trup ca şi cum ar fi fost al altcuiva şi puteau călători prin împrejurimi sau la distanţe mari. Fenomenul este întrutotul similar dedublării conştiente.
Există următoarele cazuri generice de experienţe mortale, ca şi situaţii intermediare:
1) Coma. Nu apar niciun fel de amintiri.
2) NDE (near-death experience). Memoria este vie, clară precum în starea de veghe. Cauza este ieşirea aproape totală a corpului eteric din cel fizic.
2.1. În cele mai multe cazuri e vorba despre o proiecţie în zona timp-real (numită şi plan eteric), cum i s-a întâmplat cântăreţului Gabriel Cotabiţă, şi lângă trupul traumatizat.
2.2. În cazuri mai rare, când cei care se întorc relatează experienţe mistice, a fost vorba despre o proiecţie suplimentară din planul timp-real în planurile înalte spirituale (OBE out-of-body-experience în NDE). Aproape mereu, supravieţuitorii ne povestesc că li s-a oferit şansa să aleagă între a rămâne în locuri paradisiace sau a se întoarce. Un aspect emoţional sau ceva necesar de înfăptuit pe Pământ i-a atras înapoi, dar simţeau că au totala libertate de a rămâne în lumea spiritelor.
Robert Bruce spune în alt pasaj că NDE este mult mai vie şi mai puternică decât o dedublare conştientă obişnuită. Cauza este faptul că - spre deosebire de o proiecţie astrală, în care doar o mică parte din energia corpului este exteriorizată - la moarte sau NDE întreaga energie eterică este scoasă instantaneu din trupul fizic. Autorul numeşte acest nou corp subtil “eteric plus timp-real" şi el constituie noul nivel de bază al conştinţei, unde se depozitează copia originală (master-copy) a minţii.
În acest timp, vehiculul fizic zace părăsit şi nefolositor conştiinţei vii. Deci viaţa există numai acolo unde este şi spiritul. Când spiritul pleacă, viaţa dispare în chip misterios.
Robert Bruce nu vorbeşte despre spirit decât în termeni vagi, preferând
noţiunile practice ce descriu aspecte concrete ale proiecţiei astrale conştiente. Dar noi ştim cu siguranţă că la NDE spiritul a ieşit din corp,
căci moartea este definită tocmai prin
eliberarea spiritului din trup. Odată ce spiritul s-a eliberat, nimeni nu poate
garanta ce alegere va face sau i se va impune: va rămâne dincolo (moarte) sau se
va întoarce printre pământeni (NDE). NDE este o moarte absolut reală, dar
reversibilă.
CONSECINŢE
- Recapitulând, avem următoarele fapte în cazul NDE:
1) Când spiritul iese din trup, apare o experienţă extracorporală de intensitate nemaitrăită, unică.
2) Tot când spiritul iese din trup, apare experienţa unică de deplasare a copiei originale a minţii (master-copy) pe palierul superior, eteric/timp-real.
Aceste fapte ne duc imediat cu gândul la implicaţia inversă: nu cumva aceste experienţe sunt unice tocmai fiindcă ieşirea spiritului din trup este unică (la moarte sau NDE)?!
- Un alt raţionament care conduce la aceeaşi concluzie este următorul:
În timpul experienţelor de dedublare, cine asigură integritatea şi stabilitatea minţii master-copy? Noi credem că spiritul şi nimeni altcineva, pentru că el este supremul responsabil cu păstrarea vieţii şi a sănătăţii psihice. Nu ar fi absurd ca el să delege pe altcineva (vreun alt presupus spirit) cu sarcina menţinerii stabilităţii delicatului şi complicatului agregat uman sau, şi mai neverosimil, să lase totul pe seama întâmplării sau automatismelor?! Pare foarte logic că spiritul se va afla în trup atâta timp cât şi master-copy se află în trup. Numai prezenţa spiritului poate garanta stabilitatea psihicului.
- Să facem un al treilea raţionament pentru a valida concluzia de mai sus.
Ce s-ar întâmpla dacă spiritul ar ieşi din corp la fiecare dedublare (conştientă sau în somn), aşa cum cred mulţi? Ar însemna să aibă aproape de fiecare dată posibilitatea alegerii: ori se întoarce printre oameni pe tărâmul suferinţei, ori se odihneşte printre zei pe tărâmul fericirii (această tentaţie apare în relatările de tip NDE). Spiritul, fiind o fiinţă divină, are şi acest privilegiu al alegerii libere. Dar el trebuie totuşi să rămână în trup până la sorocul stabilit de Îngerii Vieţii, fără tentaţii inutile. Oare nu ar fi o tortură psihologică inutilă dacă, în fiecare dedublare, ar trebui să rezolve această dilemă iar şi iar?!
Există anumite boli psihice provocate tocmai de ieşirea intempestivă a spiritului nedisciplinat din trup (ex. epilepsie). Noţiunile introduse de Robert Bruce vor ajuta psihiatrii viitorului să înţeleagă şi alte patologii psihice endogene a căror cauză pluteşte astăzi într-un mister total...
Să conchidem deci: spiritul părăseşte trupul NUMAI prin moarte.
Prin urmare, călătoriile astrale sunt mijloace indirecte (prin “reprezentanţi" sau “drone") ca el să mai iasă din carapacea fizică - sufocantă pentru o fiinţă atât de sensibilă, rafinată şi măreaţă.
Rezultă şi că frica de a te extracorporaliza conştient, ca să nu-ţi fie luat trupul în posesiune de vreun alt spirit răuvoitor, este neîntemeiată – spiritul rămâne permanent la locul său şi veghează.
Totuşi, unii cercetători (de exemplu, Gavin şi Yvonne Frost în cartea "Călătorii astrale") afirmă că, în decursul studiilor a mii de cazuri, au întâlnit şi persoane uşor posedate de un spirit inferior după un episod de proiecţie astrală, atunci când nu şi-au luat măsuri de protecţie. Cea mai importantă protecţie este prezenţa unui spirit-ghid sau înger-păzitor. Ei însă recomandă şi metode de tip magic pentru protecţia corpului pe timpul dedublării, cu care Robert Bruce nu prea e de acord. Evident, în această chestiune părerile sunt împărţite, prin prisma experienţei fiecăruia.
Părerea mea este că posedarea spirituală este un fenomen complex, care are mai multe forme de manifestare şi grade de intensitate, şi care se poate produce chiar dacă spiritul propriu nu părăseşte trupul. Există numeroase mărturii şi observaţii în acest sens ale creştinilor exorcizaţi.
Experimental, este de ajuns să se supună un subiect unei uşoare hipnoze, iar hipnotizatorul să-i înlocuiască o mică parte din materia eterică cu a sa proprie, pentru ca trupul subiectului să reacţioneze automat la impulsurile mecanice ale hipnotizatorului. Pare că voinţa celui hipnotizat a dispărut şi nu mai are controlul propriului corp.
Un fenomen similar, dar cu conotaţii înalt morale, este cel în care un medium de bună calitate umană este "adumbrit" de un spirit înalt, care îi ia temporar în posesie fie glasul, fie mâna dreaptă. Astfel, spiritul ne va transmite informaţii preţioase din lumea invizibilă, cu sprijinul, de data asta voluntar, al mediumului (prin psihofonie sau vorbire mediumnică, respectiv prin psihografie sau scriere automată).
CONTRA-ARGUMENTE
- Intensitatea unică a experienţei dedublării în momentul morţii poate fi explicată, pur şi simplu, prin energia maximă angrenată în acest fenomen. Nu e o diferenţă calitativă, ci cantitativă.
- Oare Spiritul, ieşit din corp prin dedublarea sufletului, e forţat să aleagă în fiecare noapte dacă rămâne sau nu în lumea spiritelor? Unu: Spiritele consideră un privilegiu evolutiv dreptul de a se încarna în lumea oamenilor. Doi: chiar dacă un Spirit ar vrea să dezerteze de la misiunea pământeană, există numeroase Inteligenţe cosmice care l-ar împiedica, cu vorba bună sau cu forţa. Ar putea exista şi unele piedici energetice structurale, care fac ca dezîncarnarea voluntară să fie un proces dificil.
- Cine asigură integritatea şi stabilitatea minţii master-copy rămase în trup pe timpul dedublării sufletului? Dacă nu Spiritul-din-corp este acela, atunci poate că sunt tocmai energiile corpului fizic (cele mai lente şi stabile dintre toate energiile fiiinţei umane integrale).
< Sus >
Supliment
Atunci când vorbim despre mintea eterică sau despre mintea fizică, de fapt ne referim la acelaşi lucru. Cea mai corectă denumire ar fi de mintea fizico-eterică, pentru că acoperă ambele sale aspecte structurale şi funcţionale.
Mintea eterică se foloseşte de creierul fizic pentru a comanda nervii şi componentele organismului fizic. Ea este de natură energetică şi poate funcţiona şi fără ajutorul creierului (de exemplu, la moarte, în dedublare). Totuşi, fiind în trup, starea creierului o afectează direct, pentru că circuitele de legătură dintre creier şi mintea eterică funcţionează în ambele sensuri (motric şi senzitiv).
În general, dublul eteric sau învelişul eteric (energetic) al organismului se află în relaţie extrem de strânsă cu sistemul nervos. Orice acţiune exercitată asupra unuia produce extrem de rapid efecte şi asupra celuilalt. De exemplu, substanţele care acţionează primordial asupra etericului (droguri, alcool, anestezice, excitante) dau imediat o reacţie asupra creierului.
Rolul natural al etericului este cel de a vitaliza materia fizică a trupului. În lipsa completă şi definitivă a etericului, trupul devine rapid un biet cadavru.
Expulzarea completă a corpului eteric poate fi forţată în situaţiile de şoc
anestezic, electroşoc, şoc traumatic ş.a. Este o situaţie dură, când o mare
parte a etericului iese din corpul fizic. În
schimb, natura a pregătit o variantă de exteriorizare mai blândă (şi doar
parţială) a etericului: prin dedublare (conştientă ori inconştientă) sau
hipnoză.
O VIZIUNE MAI LARGĂ
Esoteriştii se referă uneori la fizic şi eteric ca la două planuri distincte, dar alteori ca alcătuind acelaşi plan unitar. Care este adevărul?
- Observaţia comună ne îndeamnă să le diferenţiem. Materia fizică poate fi percepută prin simţuri sau măsurată cu aparate. În schimb, materia eterică e văzută numai de clarvăzători.
Mai mult, se ştie că OZN-urile şi extratereştrii care la dirijează vin din planul eteric, dar ei se pot materializa fizic, pentru a obţine efecte materiale. Aşa se explică faptul că pot străbate distanţe imense cu viteze superluminice – planul eteric fiind un fel de scurtătură sau "gaură de vierme".
- Pe de altă parte, tot mai mulţi savanţi admit astăzi faptul că mintea fizică este de natură energetică. Într-o comparaţie plastică, creierul ar juca rolul televizorului, iar mintea, rolul semnalului electric TV. Sau creierul ar fi partea de hardware a unui computer, iar mintea, cea de software. Nu le putem separa funcţional.
Spre deosebire de caracteristicile astrale sau mentale, planul fizic şi cel eteric împărtăşesc multe caracteristici comune şi chiar funcţionează împreună. De aceea, în cea mai simplă clasificare, planul fizic şi eteric formează o unitate.
Ca argument practic, experienţele de dedublare au arătat că mediul eteric
copiază în multe detalii planul fizic. Prin urmare, despre fiinţele care populează în mod
natural mediul eteric (fiinţe elementale, specii de extratereştri) putem afirma,
oricât ar suna de ciudat,
că şi ele sunt spirite "încarnate"...
CELE PATRU ETERURI
Celebrul iniţiat şi clarvăzător Rudolf Steiner a împărţit planul fizico-eteric în 7 nivele. Stările de agregare ale materiei fizico-eterice ar fi: solid, lichid, gazos, plasmă/eter-căldură, eter-lumină, eter-chimic, eter-vital.
Alte opinii împart fiecare dintre cele 7 niveluri în 7 subniveluri. În acest caz, plasma (focul) ar fi clasificată drept al şaptelea subnivel al stării gazoase.
În cotidian observăm toate cele 4 stări de agregare fizice simultan. De exemplu, când facem un ceai folosim un ibric solid, în care turnăm apă lichidă, la contactul cu focul, apa se evaporă sub formă gazoasă. Prin analogie, există în fiecare punct al universului cele 4 "stări de agregare" ale eterului.
Oamenii de ştiinţă nu pot descifra tainele universului fizic fără a
înţelege că legile sale provin din planul eteric, adică din cele 4
subplanuri eterice amintite. Iată în continuare câteva repere, ca o invitaţie
pentru savanţii-clarvăzători ai viitorului de a scrie o nouă ştiinţă, urmând
tradiţia teosofică şi antroposofică...
1. Elementul-esenţă Foc şi eterul-căldură sunt ca cele două feţe ale aceleiaşi monezi. Focul eliberează eterul-căldură din materialul combustibil. Dar şi invers, căldura intensă produce ardere (de exemplu, în cuptorul cu microunde). Focul şi eterul-căldură sunt considerate de Steiner, grosso modo, o aceeaşi stare de agregare fizico-eterică.
Fenomenul misterios al combustiei spontane, când părţi sau întregul trup uman
arde din interior, fără a afecta hainele, este cauzat indubitabil de o activare
nefericită a eterului-căldură.
2. Eterul-lumină are ca dual elementul-esenţă Aer. El este responsabil de fenomenul de levitaţie.
Luaţi experimentele cu giroscopul: ele demonstrează că o
roată în mişcare rapidă se comportă ca şi cum nu ar mai avea greutate
(demonstraţie
practică filmată). Explicaţia ocultă ar
fi că rotaţia rapidă antrenează elementul Aer, în conexiune cu eterul-lumină.
3. Eterul-chimic (sau eterul-sunet) este responsabil de organizarea materiei în structuri şi de generarea elementelor chimice. Acest eter provoacă dematerializarea şi materializarea obiectelor sau fiinţelor.
Având ca dual elementul-esenţă Apă, curenţii de apă subterană provoacă
perturbarea sa – de aici recomandarea din Feng-shui de a nu construi locuinţe
deasupra lor ("Să nu te culci vreodată pe
venele dragonului").
4. Eterul-vital (sau prana) creează şi susţine viaţa. Vindecările cu bioenergie sau Reiki beneficiază de aporturi sporite din acest eter.
Anumiţi mediumi pot materializa "ectoplasmă" din propriul trup prin transformarea eterului-vital personal în substanţe materiale (proces parţial reversibil).
Sugestie de lectură aprofundată:
Occult Chemistry, by C.W.Leadbeater & Annie
Besant
Răzvan A. Petre
18 februarie 2016
< Sus >