<  Index "Spirite celebre vă vorbesc"

Spiritul Prinţesei Diana

Mesaj de la spiritul Prinţesei Diana, din cartea "Great Minds Speak to You" ("Spirite celebre vă vorbesc"), dictată mediumului Tina Spalding. Prinţesa Diana a fost prinţesă de Ţara Galilor în timp ce era căsătorită cu prinţul Charles. Unul dintre cei mai adoraţi membri ai familiei regale britanice, a murit într-un tragic accident de maşină.

princess diana 
Prinţesa Diana (1961–1997)

Mesaj de la Prinţesa Diana

«Sunt aici pentru a vă împărtăşi povestea mea. Este una dramatică; este una care le poate schimba viaţa celor care o citesc. Ştiţi cine sunt. Ştiţi cine am fost în întruparea mea pe Pământ: am fost prinţesa Diana. Am fost o icoană a frumuseţii, a compasiunii, a inocenţei, o icoană care a fost coruptă şi transformată prin căsătoria şi îndoctrinarea într-o cultură care s-a dovedit foarte nesănătoasă şi foarte periculoasă pentru mine, încheiată cu moartea mea într-un mod dramatic şi brutal.

Eram foarte necăjită când am ajuns de această parte. Fusesem hărţuită şi asaltată într-un mod foarte greu de suportat. Când nu poţi trăi în linişte nici cele mai mărunte experienţe de viaţă, devii foarte agitat. Devii foarte stresat şi de cele mai mici decizii pe care trebuie să le iei. Simpla ieşire pe uşă devine o teroare; alegerea unei ţinute pentru ziua respectivă devine copleşitoare; a decide unde să mergi la cină devine o dureroasă ezitare. Pe măsură ce tot trăieşti aceste lucruri, mintea îţi devine foarte agitată şi neliniştită. Încerci să iei decizii pe baza a ceea ce doreşti să faci, dar atât de multe forţe ţi se reped la gât, la călcâie, care te împing şi te apucă, care trag de hainele tale spirituale şi materiale, încât trăieşti o viaţă de natură infernală. Mulţi priviţi poze cu mine stând pe iahturi şi purtând haine frumoase, dar acestea sunt nişte instantanee care nu reprezintă experienţa pe care am avut-o. Ele nu arată chinul prin care am trecut şi angoasele interne care au reprezentat, în cea mai mare parte, experienţa mea de viaţă.

Priviţi o imagine fermecătoare coafată, machiată şi cu bijuterii şi vă gândiţi: „Uau, ce viaţă ar fi asta! Ce viaţă ar fi să trăieşti aşa, să ai aceste lucruri frumoase.” Dar, cu adevărat, ele nu înseamnă nimic. Dragostea copiilor mei a fost cel mai uimitor lucru pe care l-am trăit în viaţa mea. La început a fost un vis, să zicem – o perioadă minunată – dar s-a transformat rapid cu toţi acei paparazzi, vânătorii de la reviste, poveştile scoase de presă şi reglementarea vieţii înăuntrul acelei închisori regale. S-a transformat foarte repede într-o experienţă infernală şi abia spre sfârşitul scurtei mele vieţi am început să simt libertatea. Nu m-am putut elibera de natura opresivă a presei britanice sau a reporterilor din întreaga lume care mă urmăreau perseverent la fiecare pas.

Am încercat să mă concentrez asupra chestiunilor umanitare. Am încercat să mă concentrez pe proiecte care să-i ajute pe oameni, care să-i vindece, dar această maşină vorace pe care o numiţi celebritate mi-a pus capăt. Această carte aduce un mesaj foarte puternic, anume că celebritatea este un blestem în zilele noastre. Într-un fel, celebritatea este o închisoare din care nu poţi scăpa. Acesta este, bineînţeles, motivul pentru care vedeţi că mulţi dintre noi murim de tineri în moduri violente sau deprimant de triste – din cauza blestemului celebrităţii.

Ultimele mele luni de viaţă începuseră să-mi aducă puţină lumină în inimă. Începeam să mă îndrăgostesc; începeam să mă exprim într-un mod nou. Dar în noaptea în care am murit, haita de lupi turbaţi care m-a urmărit a fost o experienţă terifiantă şi, pe când ne grăbeam prin noapte, pe când ne grăbeam prin acel tunel cu fiinţe zgomotoase şi cu ghearele scoase, am pierdut controlul şi am pierdut conexiunea cu acea realitate, intrând în această nouă realitate.

Trecerea mea nu a fost dureroasă în sensul că mi-ar fi produs confuzie; Ştiam ce se întâmplase. Eram conştientă de viaţa de după moarte. Eram conştientă că treceam în altă existenţă, dar trauma accidentului a fost foarte dureroasă pentru mintea mea la nivel fizic. Deoarece suntem atât fiinţe fizice, cât şi spirituale, atunci când este traumatizat în aşa hal, corpul fizic creează un val de energie foarte dureros – deşi nu este acea durere pe care v-o imaginaţi. Mintea îţi părăseşte corpul destul de repede în aceste circumstanţe şi eşti uşurat destul de repede de durerea fizică. Dar există o traumă, o zguduire, o smulgere a forţei vitale conţinute în corpul fizic. Este ca şi cum ai fi pus într-o praştie – asta am simţit eu. A fost ca şi cum aş fi fost pusă într-o praştie şi expediată cu viteză mare. A fost un fel de traumatism spiritual şi eram cam dezorientată, dar am devenit foarte repede conştientă de unde plec şi unde mă duc.

Inima mi s-a sfâşiat la gândul că-mi părăsesc copiii, desigur, aşa cum orice mamă poate înţelege. Acesta a fost singurul meu regret, cu adevărat, în ciuda aparenţelor exterioare de frumuseţe, opulenţă şi lux, pe care, desigur, le-am experimentat. Dar acestea nu au fost deloc satisfăcătoare aşa cum v-aţi imagina privind la ele dintr-o perspectivă obişnuită.

După trecerea mea, am început să simt valul de dragoste care îmi venea de la toate fiinţele de pe planetă. Deveneam conştientă de percepţia greşită pe care o avusesem, în timp ce simţeam această revărsare masivă de... [cu emoţie intensă] de copleşire a inimii, de pasiune, de iubire. Fusesem cufundată într-o mentalitate foarte critică şi cu ură de sine pe multe niveluri şi nu aveam nicio idee cu câtă dragoste eram privită. [Face o pauză şi varsă lacrimi.] Nu aveam nicio idee despre legăturile şi comuniunea mentală şi emoţională pe care o împărtăşeam cu atâtea fiinţe de pe această planetă. [O altă pauză, mai multe lacrimi.] Este acea iubire pe care o simte acum acest medium şi de care şi ea este copleşită acum. Cu adevărat, asta am simţit când am trecut dincoace.

Era ca şi cum aş fi fost umplută, găleată după găleată după găleată, cu dragoste, jale, tristeţe şi preţuire. Parcă surfam pe valuri de energie dincolo de capacitatea mea de înţelegere. Simţeam tristeţea; simţeam dragostea; simţeam legătura; simţeam regretul. A fost o experienţă foarte intensă pentru mine, din cauza că întreaga planetă se focaliza asupra conştiinţei mele.

Când vă gândiţi la o fiinţă care a murit, vă rog, în măsura posibilităţilor, focalizaţi-vă asupra ei cu dragoste. Nu vă focalizaţi asupra ei cu tristeţe şi durere, pentru că aici simţim fiecare strop. Simţim fiecare strop de durere pe care îl îndreptaţi către noi când vi se frânge inima, din cauza viziunii voastre greşite asupra procesului morţii.

Nu am plecat nicăieri. Pur şi simplu, am fost translataţi într-un tărâm energetic foarte asemănător în multe privinţe cu Pământul - cu excepţia faptului că aici nu există durere. Nu există temeri, judecăţi sau lipsurile din lumea în care trăiţi voi. Este plin de iubire şi lumină, dar în procesul de tranziţie, în procesul de trecere, simţim toată durerea şi tristeţea. Simţim toată dragostea, urările de bine şi gândurile de disperare. Aşadar, încercaţi, pe cât puteţi, să trimiteţi oamenilor dragoste atunci când mor. Nu vă scufundaţi în durerea voastră egocentrică legată de cel pe care l-aţi pierdut, deoarece nu ne ajută în călătoria noastră. Rugăciunile de dragoste şi preţuire ne uşurează călătoria, dar durerea intensă şi tristeţea sunt sentimente foarte grele şi ne împiedică să trecem în pace şi dragoste prin procesul pe care urmează să îl parcurgem. Este o chemare înapoi – un fel de agăţare – care ne trage înapoi pe Pământ, unde nu dorim să mai fim.

Chiar dacă moartea mea a fost una violentă, chiar dacă moartea mea a fost considerată un accident, nu a fost un accident. A fost un eveniment planificat înainte de a mă naşte. Bineînţeles, când s-a întâmplat, nu mi-am amintit de asta, dar imediat ce am trecut în acest tărâm, mi-am amintit că aranjasem acest eveniment. Acest eveniment s-a întâmplat ca să vă dea o lecţie despre celebritate, să vă înveţe ce urmări are când consumaţi alte fiinţe ca divertisment. Acest eveniment a fost conceput pentru a atrage atenţia lumii. A fost conceput pentru a ne învăţa pe toţi o lecţie despre ce înseamnă să consumăm alte fiinţe ca divertisment. Acesta este motivul pentru care particip la această carte, la acest tratat despre celebritate şi faimă – pentru că, aşa cum au spus mulţi dintre ceilalţi colaboratori la realizarea acestui material, suntem simpli oameni atunci când suntem manifestaţi în planul fizic. Facem tot ce putem cu constructele emoţionale şi mentale în cadrul cărora funcţionăm.

Încă o dată, punctul central al atenţiei voastre trebuie să fiţi voi înşivă – şi fiinţele din imediata voastră apropiere. Nu-i nimic greşit să vizionaţi un documentar despre cineva; nu-i nimic în neregulă să citiţi biografia cuiva. Asta-i minunat. De această parte, o simţim ca o preţuire, ca o curiozitate blândă. Dar când citiţi acele reviste pline de bârfe şi urmăriţi acele reportaje jurnalistice care comentează fiecare mişcare a noastră, ce pantofi purtăm, tunsoarea, fiecare lucruşor... când există această focalizare nesăţioasă, plină de judecăţi – pentru că asta doresc să facă oamenii atunci când se uită insistent la cineva: îl judecă, nu îl preţuiesc. Preţuirea este un sentiment diferit. Această curiozitate focalizată şi insistentă este ca o foame care cere ceva de la fiinţa observată. Nu hrăneşte fiinţa cu dragoste; nu hrăneşte fiinţa cu apreciere şi bucurie. Ci ia ceva de la fiinţa noastră, ceea ce contribuie la suferinţa şi durerea noastră, aceste biete fiinţe din centrul atenţiei într-o lume unde mass-media consumă totul cu voracitate.

Acesta sună ca un mesaj negativ şi, într-adevăr, dacă îl interpretaţi în felul acesta, este alegerea voastră. Dar mesajul meu este următorul: Lăsaţi oamenii să-şi trăiască viaţa în pace, apreciind într-un mod blând şi spiritual contribuţiile lor minunate aduse lumii. Dar concentraţi-vă atenţia asupra propriei vieţi. Concentraţi-vă atenţia asupra propriilor creaţii, asupra propriilor exprimări, cu dragoste şi preţuire. Dacă doriţi să acordaţi atenţie unei vedete sau unei persoane aflate sub lumina reflectoarelor, faceţi-o conştient, cu inima deschisă şi o gândire blândă, căci întreaga lume este creată din gânduri şi energie, iar această foame vorace concentrată pe vedetele din lumea voastră este foarte dăunătoare vieţii lor. Le împiedică să ducă o viaţă liniştită, creatoare şi împlinită.

Aici nu sunt o celebritate; sunt o fiinţă obişnuită. Sunt un suflet obişnuit, preocupat de transformarea modului de gândire al lumii. Aceasta este munca mea aici. Lucrez cât mă pricep de bine, având în vedere ceea ce cunosc şi nivelul meu de dezvoltare, pentru a ajuta la acele proiecte pământeşti la care ţineam foarte mult: proiectul de îndepărtare a minelor antipersonal şi munca cu copiii. Deseori, comunic cu copiii în visele lor, în sălile de clasă şi în paturile lor. Mai ales înainte de culcare, îmi place să-i atrag pe copiii aflaţi în acea stare de vis uşor, când ne pot vedea şi comunica cu noi. Sunt foarte fericită să fac asta.

Aceasta este cea mai mare bucurie a mea, lucrul cu copii mici, căci ei mă văd şi mă preţuiesc. Unii le povestesc părinţilor că au văzut-o pe prinţesa Diana, iar părinţii nu-i cred, dar este adevărat. Mă aşez la capul patului unei copiliţe sub forma mea uşor de recunoscut, iar ea se va juca de-a prinţesa cu mine şi va spune ceea ce vede, ceea ce trăieşte.

Adesea merg la copiii care sunt traumatizaţi în casele lor, care sunt înspăimântaţi şi au nevoie de un cuvânt bun şi blând de la cineva care să le spună că trebuie să-şi păstreze inocenţa. Ei trebuie să înţeleagă că a fost alegerea lor să experimenteze acest lucru, că nu vor fi deterioraţi de acesta şi că vor ieşi din el până la urmă. Acestea sunt genurile de poveşti pe timp de noapte pe care le spun copiilor mici cărora le este greu. Merg în alte ţări şi vorbesc cu copiii care au fost răniţi de război şi le cer, când vor creşte mari, să-şi transforme ţările în locuri ale păcii, dragostei şi bucuriei.

Viaţa mea nu este foarte diferită. Dacă m-aţi putea vedea, aţi spune: „Nu s-a schimbat deloc. Ea face acelaşi lucru pe care l-a făcut când trăia”. Acela a fost începutul adevăratei mele exprimări de sine, aceste zone de compasiune şi comuniune fericită cu alte fiinţe umane. Continui să fac această lucrare şi aici, căci este calea de a schimba lumea. Iubirea este calea de schimbare a lumii. Acesta este mesajul meu.

Vă mulţumesc tuturor pentru adoraţia şi dragostea pe care mi le-aţi arătat de-a lungul anilor, dar doresc ca acum să mă lăsaţi să fiu eu. Lăsaţi acea icoană fantezistă pe care o aveaţi. Ea a murit; s-a dus. Am trecut mai departe şi acum duc o viaţă liniştită şi paşnică, ajutând din planul spiritual. Ajut fiinţele care mă recunosc într-un mod pozitiv, amabil şi deschis.

Aş dori ca, după ce terminaţi de citit această carte, să reevaluaţi modul în care priviţi celebritatea. Reevaluaţi ce anume căutaţi atunci când priviţi constant şi insistent către aceste fiinţe, pentru că scoateţi ceva din ele şi nu este deloc util la nivel energetic. Vă rog să vă preocupaţi de propriile vieţi şi să vă concentraţi asupra fiinţelor care sunt chiar lângă voi: copiii, părinţii, fraţii şi surorile şi prietenii voştri. Vă rog să vă focalizaţi pe propriile pasiuni. Ce doriţi să faceţi pentru a schimba lumea? Cu ce puteţi contribui la procesul de ridicare a conştiinţei care se petrece pe această planetă în această perioadă?

Acesta este motivul pentru care se scrie această carte. Acesta este motivul pentru care facem aceste comunicări într-un grup atât de puternic, încât va trebui să le acordaţi atenţie. Care este pasiunea ce-ţi curge prin vene, dar pe care nu ţi-o urmezi? Care este pasiunea pe care o urmăriţi prin vene pe care o urmăriţi? Şi cum puteţi contribui şi mai mult la binele lumii?

Aceasta este o călătorie fără sfârşit. Dezvoltarea sinelui este nesfârşită, aşa că nu o amânaţi în încarnarea voastră fizică, pentru că vă va aduce o mare bucurie, o mare înţelegere şi o mare răsplată. Este mai bine să o începeţi în această încarnare fizică pe care o numiţi viaţa voastră, căci aici este locul în care învăţarea şi înţelegerea sunt cele mai intense. Focalizându-vă pe experienţa complexului corp-minte-spirit care sunteţi, puteţi face salturi mari în evoluţia spirituală aici, în planul fizic unde trăiţi cum. Iar când veţi privi înapoi la viaţa voastră de pe cealaltă parte, unde mă aflu eu acum, veţi vedea că adevăratul vostru destin a fost să vă urmaţi pasiunea cu creativitate şi iubire. Acesta este răspunsul la toate speranţele şi visele voastre.

Sunteţi învăţaţi să căutaţi faima şi bogăţia materială, dar nu în acele lucruri vă găsiţi mântuirea; ci în dragoste, creativitate şi oferind acestei lumi viziunea voastră unică dată de Dumnezeu. Acesta este scopul vostru. Trebuie realizat cu o conştiinţă altruistă, astfel încât să nu căutaţi să primiţi sau să luaţi, ci să transformaţi şi să ajutaţi la ridicarea conştiinţei pe acest plan fizic în care vă aflaţi.

Asta va crea raiul pe pământ, căci acum nu arată ca raiul. Dar forţe mari lucrează din această parte, încercând să vă ajute şi să vă ridice. Şi trebuie să înţelegeţi acest proces pentru ca un flux constant şi iubitor de informaţii să curgă din lumea spiritelor, oferindu-vă sprijin, înţelegere şi discernământul a ceea ce este valoros.

Dacă rămâneţi cu asta din carte, atunci veţi fi primit mesajul pe care vi-l trimitem: că suntem aici. Vă trimitem dragoste, informaţii, comunicare şi îndrumări în diverse moduri pentru a vă ajuta pe calea voastră, ajutând toate fiinţele în evoluţia conştiinţei lor şi repararea pagubelor şi rănilor provocate de război, care încă mai există în acest timp şi loc pe care îl numiţi secolul XXI.

Mă simt onorată să fiu cuprinsă în paginile acestei cărţi. Sunt onorată că am trăit viaţa pe care am trăit-o, dar acum am trecut mai departe. Vă rog să mergeţi şi voi mai departe. Mutaţi-vă atenţia de la lumea exterioară şi acele fiinţe pe care le credeţi faimoase şi mai grozave decât voi şi priviţi-vă propria viaţă. Focalizaţi-vă atenţia asupra propriei vieţi, pentru că numai astfel vă veţi putea crea experienţa minunată pe care sunteţi capabil să o creaţi având informaţiile corecte, înţelegerea corectă şi focalizarea corectă.

Vă trimit dragostea mea de pe această parte. Vă mulţumesc de aici, rugându-vă să vă mutaţi atenţia de la bogaţii şi faimoşii culturii voastre la fiinţele care trăiesc în jurul vostru. Dacă vă puneţi toată atenţia şi efortul în propriile voastre vise, în propriul vostru proces creator, vă veţi crea o viaţă ce merită trăită. Iar când veţi trece dincoace, veţi privi înapoi apreciind că aţi primit şi înţeles mesajul. Aceasta este dorinţa mea pentru toţi cei care citiţi aceste rânduri – să primiţi mesajul nostru, să înţelegeţi că viaţa voastră este creaţia voastră. Experienţa este cel mai important lucru şi voi vă aflaţi exact acolo unde trebuie să fiţi pentru a vă exprima propria celebritate care sunteţi.

Vă mulţumesc foarte mult pentru această oportunitate de a comunica. Voi merge acum la treburile mele şi sper că acest mesaj v-a ajutat în călătoria voastră şi v-a ajutat să înţelegeţi cum ne simţim noi, cei din vizorul publicului – suferinţa şi dificultăţile pe care ni le cauzează această atenţie greşit orientată.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
20 iulie 2021

Citiţi şi interviul cu spiritul prinţesei Diana prin mediumul Nina Petre