<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


VIEŢI PARALELE ŞI VIEŢI ITERATE

de Răzvan-Alexandru Petre

Viaţa este o iteraţie  icon  Limitele teoriei reîncarnării  icon  Vieţi paralele şi vieţi iterate  icon  Prin liber-arbitru copiezi iteraţia anterioară  icon  Destinul deja-vu  icon  Sufletul evoluează până atinge rafinamentul Spiritului său  icon  Concluzii


În articolul „Modele de încarnare a spiritului” am descris cele trei modele referitoare la încarnarea spiritelor. Vă recomand să-l citiţi. Modelul nr.3 este cel mai straniu, dar corespunde cu cele mai recente revelaţii spiritiste şi stă la baza acestui articol.

Viaţa este o iteraţie

Spiritul trăieşte într-o realitate total diferită de orice ne-am putea închipui, atemporală şi aspaţială. El are posibilitatea să-şi vizualizeze oricare întrupare pe care a avut-o, dar şi pe care o va avea! Timpul nu există şi nici spaţiul, dar vom prelua descrierea lui Jurgen Ziewe, unde, de la nivelul de Spirit, îşi vedea vieţile ca nişte puncte luminoase într-o reţea spaţială tridimensională cu legături multiple, precum se leagă neuronii în creier. Mai mult, el putea intra acolo şi modifica oricare dintre vieţile sale de om, făcând-o mai „luminoasă”.

Prin urmare, vieţile anterioare sunt, de fapt, paralele când sunt văzute din Realitatea Spirituală. Nu există nicio înlănţuire cauzală obligatorie între ele.

Dar ce înseamnă că Spiritul poate modifica vieţile deja trăite?

Este vorba de a influenţa mai puternic sufletul omului. Aceeaşi viaţă de om este retrăită apăsând pedala de acceleraţie spirituală. Înseamnă că vieţile de om pot fi reiterate, retrăite şi îmbunătăţite. Aceasta este o idee revoluţionară pentru spiritualitatea umană.

Dar de ce viaţa nu a fost perfectă de la început?

Poate din cauza imaturităţii spiritului, care nu a pus suficientă presiune asupra ego-ului. Sau poate că Spiritul s-a răzgândit ulterior, şi-a schimbat planurile după ce a evoluat. Ce putem şti noi?!...

Viaţa umană este reiterată de mai multe ori, până când Spiritul este mulţumit de cum a decurs, în limitele condiţionărilor terestre. Spiritul este ca un artist care îşi cizelează opera până când se declară mulţumit după propriile sale criterii. Nu există standarde exterioare, nici impuneri divine, nici comparaţii cu alte Spirite. Spiritul însuşi este o rază din Divinitate şi nu are alt stăpân sau maestru.

Prin urmare, există o succesiune a vieţilor, dar nu aşa cum ne-o închipuim noi şi despre care vorbeşte teoria clasică a karmei şi reîncarnării. Aceste concepte trebuie reevaluate şi redefinite conform secolului XXI.

< Sus >

Limitele teoriei reîncarnării

Din miile de studii karmice ale Ninei Petre, am observat că există nişte legături între vieţile anterioare şi viaţa actuală, dar nu aşa cum ne aşteptam, în raport de 1:1. Iar unele vieţi par să nu aibă nimic în comun cu actuala viaţă. Conform modelului nr.3, pot apare legături karmice importante, dar numai cele decise de Spirit, ca o reluare a unor lecţii sub altă formă umană sau după alte criterii necunoscute. Din studiile cu durata mai lungă, am observat că se poate repeta acelaşi tablou karmic în mai multe vieţi, persistând tiparele mentale defectuoase. Teoria evoluţiei ne îndemna să credem că, de la o viaţă la alta, omul ar trebui să progreseze vizibil. Or iată că sunt şi cazuri clare de stagnare, ba chiar de involuţie.

Spiritul doreşte să experimenteze situaţii cât mai diferite. Deci, în vieţile mai recente, nu vom găsi neapărat nişte fiinţe umane cu calităţi superioare celor dinainte, din cauză că învaţă lecţii noi.

Totuşi, este important să cunoaştem vieţile anterioare ale Spiritului, pentru că ne dau indicii despre intenţiile şi gândirea Spiritului, ba chiar să găsim rezolvări miraculoase ale unor probleme psihologice (atunci când există legături cu vieţile anterioare). Însă, după cum observăm, mintea este depăşită de complexitatea tabloului karmic.

Aceste observaţii ne fac să ne punem nişte întrebări, care îşi găsesc răspuns în noua abordare a vieţilor anterioare.

reinkarnare

< Sus >

Vieţi paralele şi vieţi iterate

Ce numeam „vieţi anterioare” (diferite între ele ca spaţiu, timp şi personalitate umană) sunt de fapt vieţi paralele, precum tentaculele unei caracatiţe. Legăturile karmice dintre ele sunt imprevizibile şi decise exclusiv de Spirit (capul caracatiţei).

Ca să ne mirăm şi mai tare, unele vieţi paralele se pot desfăşura simultan în timp. Acest fapt este confirmat de revelaţii spirituale transmise prin mai mulţi mediumi. Chiar şi noi am întâlnit situaţii de suprapunere istorică a unor vieţi anterioare studiate. Acest lucru este de neînţeles în paradigma vieţilor strict succesive, conform modelului 1 sau 2. Dar el este posibil conform modelului 3, căci Spiritul îşi poate crea simultan două sau mai multe suflete trimise la încarnare. Le putem numi suflete-gemene, dar de obicei ele nu se întâlnesc, fiindcă trăiesc în locuri geografice diferite. Scopul lor nu este de a se întâlni, ci de a experimenta vieţi foarte diferite.

Pe de altă parte, adevăratele „vieţi succesive” sunt cele care compun lanţul de iteraţii aproape identice a vieţii noastre actuale. Spre deosebire de prima situaţie, aici există un evident sens ascendent, evolutiv, pozitiv. Acesta este şi rostul reluărilor: apropierea de perfecţiune.

Deci vorbim de vieţi paralele când sunt vieţi ale unor oameni diferiţi, animaţi de acelaşi Spirit. Şi vorbim de vieţi reluate sau repetate sau iteraţii, când aceeaşi viaţă se repetă în mod aproape identic, animată tot de acelaşi Spirit. Sunt noţiuni total diferite şi cu efecte teoretice spectaculoase.

Pentru a înţelege acest concept, vă recomand cu căldură să vizionaţi filmul „Ziua cârtiţei”, singurul film artistic de acest calibru spiritual. O amuzantă comedie romantică se dovedeşte a fi o prezentare pe înţelesul oricui a acestor adevăruri profunde şi răscolitoare.

< Sus >

Prin liber-arbitru copiezi iteraţia anterioară

Să lăsăm deoparte ideea de reîncarnare în oameni diferiţi, despre care am discutat în nenumărate articole anterioare. Ea are legătură cu viaţa noastră actuală, dar mai puţin decât ne-am aştepta.

În schimb, este mult mai important să acceptăm ideea că viaţa noastră s-a desfăşurat deja de mai multe ori, de la naştere până la moarte, cu toate amănuntele sale. Ce facem diferit în iteraţia prezentă este că urmăm indicaţiile Spiritului nostru de a trăi mai bine, mai frumos, mai nobil, pentru a îmbunătăţi versiunea anterioară. Nu este sigur că vom reuşi din plin, fiindcă am putea să ne confruntăm cu nişte condiţionări mai puternice decât voinţa noastră. Dar contează să ne străduim să acceptăm soarta/menirea, care a fost prestabilită de Spirit. Este important ca omul să treacă prin tot ceea ce-i oferă viaţa, cu bune şi cu rele, fără să se plângă, ci să fie bucuros că îşi duce la bun sfârşit destinul. Uneori, reuşita spirituală înseamnă să trecem prin mari necazuri, nicidecum să avem de toate şi să fim scutiţi de provocări.

Cum rămâne cu liberul-arbitru?

Mintea egotică fie urmează identic traseul iteraţiei anterioare, fie acceptă noile sugestii de la Spirit, care modifică vechiul scenariu. Altă alternativă nu are. Deci mintea poate respinge uneori intenţiile Spiritului, dacă acesta nu insistă prin metodele lui specifice. Dar asta nu înseamnă că ar avea liber-arbitru, ci înseamnă că va urma întocmai vechiul scenariu. Nu există niciun adevăr în conceptul de liber-arbitru personal. Singura libertate este a Spiritului.

Sau putem accepta ideea comună că avem liber-arbitru, care se poate opune dorinţei Spiritului. Rolul acestei aparente libertăţi ar putea fi cel de a furniza unele surprize, de a permite explorarea unor direcţii cu totul noi, pe care Spiritul nu le-ar fi ales. Deci Spiritul poate permite aceste variaţii, dar numai când nu contravin fundamental planurilor sale.

Şi atunci, există sau nu liber-arbitru?

Amândouă variantele. O poţi alege pe cea care te mulţumeşte mai mult.

Este ilogic să fie amândouă valabile, fiindcă sunt antagonice.

Dar ce, este logic să existe simultan şi demoni, şi îngeri?! Şi totuşi, amândoi au loc în Divinitatea Absolută, care este complet neutră şi permisivă. Îngăduie totul. Desigur că mintea omenească nu poate pricepe paradoxurile, fiindcă ea a fost creată într-un scop limitat şi este limitată de însăşi logica bivalentă care o conduce.

< Sus >

Destinul deja-vu

Destinul este ca o piesă de teatru care a fost deja jucată de nenumărate ori. Scenariul a fost scris, aşa că actorului nu-i rămâne decât să o pună în scenă. Desigur, cu fiecare spectacol care trece, actorul devine mai stăpân pe rol şi începe să improvizeze cu mai multă dezinvoltură. La fel se întâmplă cu iteraţiile spirituale, se apropie de perfecţiune, prin contribuţia tot mai benefică a Spiritului.

În cadrul acestui rol destinic, putem spune că dharma este strâns legată de karma. Karma ar fi istoria rolului în toate spectacolele anterioare, iar dharma ar fi idealul de personaj, în spectacolul de astă-seară. Piesa de azi este o perfecţionare a spectacolului anterior.

„Voalul uitării” aşternut peste suflet ne face să nu ne amintim că am mai trăit aceeaşi viaţă de mai multe ori. Sufletul are o puternică legătură cu Spiritul (fiind un fragment din El) şi, fără această uitare, s-ar putea să recunoască tot ce-l aşteaptă. Iar pericolul ar fi că, din cauza presiunii amintirii, cu greu ar putea fi convins să acţioneze diferit, conform noilor intenţii ale Spiritului.

Voalul uitării este temporar eliminat în fenomenul deja-vu. Ne amintim cu detalii că am mai retrăit un anumit moment. De unde? Din iteraţia anterioară. Însă deja-vu durează foarte puţin şi este doar un semn de la Spirit, un ghiont prietenesc.

falduri

< Sus >

Sufletul evoluează până atinge rafinamentul Spiritului său

În cartea „The Ra Material. Law of One” (Informaţii de la Ra. Legea lui Unu), mediumului Carla Rueckert i s-a transmis că, după ce ajunge la apogeul evoluţiei sale, sufletul se poate întoarce la vieţile sale anterioare, unde devine ghidul spiritual principal al omului. Am legat această informaţie de observaţia practică a exploratorului astral Jurgen Ziewe, amintită la începutul articolului. Aşa am ajuns la concluzia că Sufletul poate modifica o viaţă trecută, dacă vrea, prin amplificarea atribuţiilor sale de ghid spiritual încarnat.

Pare o incongruenţă logică, un fel de buclă temporală, precum dilema „cine a fost primul: oul sau găina”. De fapt, este o reiteraţie, o reluare a istoriei, beneficiind de experienţa versiunii anterioare. Logica nu mai are niciun rost atunci când vorbim de atemporal, deci de acauzal (lipsa legăturii de la cauză la efect).

Totuşi, ca să înţelegem logic: Sufletul este doar un fragment din Spirit, trimis la întrupare şi făcut să-şi uite originea. Când atinge culmea evoluţiei, se identifică cu Spiritul şi poate controla energia timpului. Din acea poziţie, aflată în afara timpului, poate reveni la o viaţă terestră şi s-o modifice. Timpul este o creaţie artificială, uşor de manipulat din poziţia Spiritului.

Prin urmare, Spiritul absolut nu se amestecă în procesul creaţiei umane, ci lasă această favoare sufletului. Spiritul joacă doar rolul de etalon şi ideal al sufletului supus evoluţiei. Spiritul este Dumnezeu, dar focalizat strict pe o anumită traiectorie evolutivă. Iar sufletul, care a fost întotdeauna ghidul minţii, după ce a evoluat mult, poate reveni într-o anumită viaţă şi să o călăuzească de la un nivel superior, mai înţelept.

Odată ce modifică interiorul omului, exteriorul va oglindi această modificare, deci şi realitatea exterioară se va modifica mai mult sau mai puţin. Iar dacă mai multe Suflete decid să acţioneze simultan în acest fel, atunci chiar desfăşurarea planetară se poate modifica. Istoria poate urma alt curs. Este greu de priceput acest lucru, dar din atemporal este clar.

Ca să înţelegem mai bine: sufletul îşi continuă evoluţia în astral după moartea corpului fizic, unde se înalţă tot mai sus. Cu cât mai sus, cu atât se identifică mai mult cu Spiritul. La un moment dat, ei se vor uni energetic, fiindcă nu-i va mai desparte aproape nimic. Sufletul va evolua în timp până în aceeaşi „stare perfectă” în care se află Spiritul atemporal dintotdeauna.

Din motive practice, am vorbit şi vom vorbi de Spiritul absolut, pentru a-l deosebi de sufletul în curs de evoluţie. Altfel, vom avea confuzii între sufletul imatur şi acelaşi Suflet foarte evoluat. Şi, de asemenea, oamenii s-au obişnuit să denumească mintea lor drept "suflet". Aşa că ar fi complet ambiguu dacă am vorbi despre suflet în toate ipostazele amintite.

În privinţa diferenţei dintre Spirit (numit aici Sinele Superior) şi Suflet, iată ce îi comunică Isus (Yeshua) mediumului Paul Fractal:

«Există concepţia greşită obişnuită că „Sinele Superior” ar fi un alt nume pentru Suflet. În cele din urmă, în UNIMEA conştiinţei pure în care totul este UNUL, într-adevăr, sunt UNUL şi acelaşi. Totuşi, din perspectiva conştiinţei aflate pe tărâmul timpului şi spaţiului, ele par a fi separate.

Deci Sinele Superior ar putea fi considerat interfaţa dintre unitate şi separare… dintre REALITATEA Conştiinţei Pure şi VISUL separării. Din acest punct de vedere, Sinele Superior este un fragment din Conştiinţa Pură sau Universală, care se conectează cu conştiinţa realizării de Sine „EU SUNT”.

Pe de altă parte, aspectele SUFLETULUI evoluează spre Sinele Superior. Prin urmare, Sufletul ar putea fi considerat ca un fragment din Sinele Superior.

Sufletul este o EXPRESIE unică a lui Dumnezeu Tatăl-Mama. Sufletul evoluează prin EXPERIENŢELE vieţii umane (în Planul Pământului) şi este influenţat semnificativ de conştiinţa şi sentimentele umane. La rândul său, este sursa principală de creativitate şi inspiraţie a UNICULUI!

Am putea spune că scopul încarnării Sufletului este, în primul rând, să fuzioneze cu Sinele Superior în UNITATE.

Când este realizată comuniunea dintre Suflet şi Sinele Superior, atunci Sinele Superior nu mai poate evolua suplimentar prin încarnare, deci vor înceta încarnările în Planul Pământului (sau alte tărâmuri dimensionale). Cu toate acestea, Sinele Superior va continua să evolueze, pe măsură ce alte Suflete/Expresii din dimensiunile inferioare evoluează… pentru că toate sunt interconectate în Universul ce evoluează continuu.

Îţi vorbesc acum prin Sinele meu Superior, ca Yeshua Ben Yosef… acea Expresie a Tatălui / Conştiinţa pură… pe care îl ştiţi ca „Isus Cristos”.

În acest moment, primeşti cuvintele mele prin Sinele tău Superior, care este, cu adevărat, „Cristosul din tine”! Pe timpul întrupării mele (în timpurile biblice), în predicile şi învăţăturile mele, Tatăl vorbea, cel mai adesea, prin Sinele meu Superior.

Din perspectiva infinită a Sinelui Superior (din afara timpului), se vede că LUMINA Sufletului tău există la toate nivelurile de conştienţă, până „jos” la nivelul tău actual de conştienţă din a 3-a/4-a densitate a spaţiului-timp. Cu adevărat, eşti o fiinţă multidimensională! Din această perspectivă, LUMINA Sufletului tău poate fi vizualizată ca o cale frumos luminată, şerpuind spre lumina strălucitoare a UNITĂŢII şi ADEVĂRULUI!» (Sursa)

Clarificări: Această cale luminoasă care este Sufletul poate fi descrisă şi ca fiind cele trei minţi suprapuse vibraţional, pomenite de noi în multe alte ocazii (mintea fizică, mintea astrală şi mintea mentală). Sinele Superior ar fi, în definiţia lui Isus, Spiritul divin impersonal.

< Sus >

Concluzii

Întreaga Planetă este supusă iteraţiilor. Şi întregul Univers. Poate că în iteraţia planetară anterioară, s-a dezlănţuit deja al treilea război mondial. Oare în actuala iteraţie vom constata o modificare a acestui scenariu catastrofic?! Totul este posibil. Şi nimic nu este tragic. În cazul unui rateu istoric, scenariul se va relua cu mici modificări în iteraţia următoare, până când omenirea va trece hopul autodistrugerii speciei.

Multe profeţii venite de la spirite nu se confirmă. De ce? Pentru că ele sunt doar povestiri citite în Akasha din iteraţiile anterioare. În Akasha sunt amestecate şi este greu să nimereşti iteraţia corectă. Şi există variaţii specifice fiecărei iteraţii. Fiecare profeţie greşită dovedeşte cât de diferit se petrec lucrurile actualmente. Este chiar obligatoriu ca lucrurile să difere de la o iteraţia la alta.

Spiritul poate realiza perfecţiunea persoanei noastre în mult mai puţine iteraţii. Teoretic, de la prima încercare. Iar după această realizare, în următoarele iteraţii ale Universului, doar va copia sau clona personalitatea şi viaţa de care este total mulţumit. Spiritul nu va înceta să coparticipe la toate iteraţiile Universului, alături de alte Spirite. Toate evoluează împreună, nimeni nu este izolat de restul.

Câte iteraţii universale există? Nu contează. Oricum, Spiritul nu va intra în toate pentru a modifica o anumită viaţă umană, ci se va opri când este mulţumit. Iar mai departe, această formă optimizată va fi folosită în mod automat pentru celelalte iteraţii universale.

La prima vedere, Dumnezeu-Creatorul a scris scenariul piesei de teatru numit „Universul”, iar Spiritele-actori încearcă să se adapteze la el şi să facă un rol tot mai perfect la fiecare spectacol. Totuşi, în realitate, Creatorul este suma tuturor Spiritelor, care scriu şi rescriu scenariul împreună. Aşa se adaptează uşor la fiecare nouă variantă de spectacol, fiindcă o stabilesc de comun acord, deci nu-i un cadru fix limitativ.

Spiritul este ca un artist plastic (sculptor, pictor), care se opreşte cu modificările când consideră că şi-a desăvârşit lucrarea – fie o viaţă întrupată, fie alte realizări spirituale în diverse planuri şi dimensiuni vibratorii. Spiritul nu „progresează”, căci este deja perfect în Sine, ci doar îşi perfecţionează opera plastică, creaţia energetică, sufletul.

Toate Spiritele au un ideal şi coparticipă la reiterarea Universului. Totul se reia aproape identic, cu modificări prin punctele esenţiale. Se copiază structura şi legile, dar se modifică unele decizii şi acţiuni.

Când ne aflăm într-o stare mai mult sau mai puţin neplăcută, ar fi suficient să ne amintim că ne-am mai aflat în ea de multe ori până acum şi ne-am comportat aiurea sau prosteşte, cu urmări neplăcute. Vrem să repetăm istoria identic?! Dacă ne situăm de partea Spiritului, vom cere lămuriri şi ne vom deschide sufleteşte pentru a primi inspiraţia de a acţiona înţelept. Asta, ca să nu mergem pe traiectoria uşor previzibilă dată de ego-ul nostru crispat şi nemulţumit, provenit din iteraţia trecută.

Pe baza a tot ce am spus mai sus, putem spune că viaţa este un vis repetitiv. De ce un vis? Fiindcă nu s-ar putea relua în mod creativ dacă n-ar fi vis. Dacă ar fi ceva consistent, real, atunci nu s-ar mai putea modifica, ar fi ceva deja bine fixat. Dar, în acelaşi timp, acest vis iterativ este opera de artă a Spiritului. Precum frumuseţea unui castel de nisip...

< Sus >

Răzvan A. Petre
23 iunie 2022