OMAGII, MĂRTURII, MESAJE
Dan - jud. Braşov:
Am gasit pagina dedicată Mihaelei Runceanu. Ce
să zic, a fost o femeie foarte frumoasă, eu aveam doar 19 ani când
fusese ucisă, dar ştiu că îmi plăcea foarte mult. În memoria noastră a
rămas o femeie tânără şi frumoasă.
8 octombrie 2009
Aurica R. - Israel:
Pentru prima dată o ascult pe îngeraşul pe
nume Mihaela Runceanu şi mi-a dat pentru prima dată fiori cum s-a dus
ea, aşa uşor, o fiinţă de neuitat pe lumea asta. Şi acum parcă o văd cum
urcă pe scenă şi e atât de frumoasă, că nu îmi închipui cum a dispărut
aşa de rapid. Eu vă mulţumesc cu stimă şi respect că încă mai arătaţi
această floare care a existat şi mai există. Sunteţi minunaţi.
8 octombrie 2009
Marius I. T. - Târgu Mureş:
A fost unul din cele mai mari şocuri din viaţa mea,
dispariţia în acel mod tragic a Mihaelei Runceanu, cea mai frumoasă şi talentată
cântăreaţă a României... din toate timpurile...!
3 octombrie 2009
Maria - Târgovişte:
- MIHAELA TE IUBESC! MI-AI MÂNGÂIAT CU CÂNTECELE
TALE ADOLESCENŢA, ŢI-AM ADMIRAT FRUMUSEŢEA ŞI ELEGANŢA. AI RĂMAS PENTRU MINE UN
ARTIST DESĂVÂRŞIT. SUNT CUVINTE SIMPLE... SIMPLE CA ŞI TINE! DAR CARE CRED CĂ
VOR AVEA PUTEREA SĂ PĂTRUNDĂ ÎN UNIVERS, ACOLO UNDE EŞTI, ŞI SĂ-ŢI ÎNCĂLZEASCĂ
SPIRITUL TĂU DESĂVÂRŞIT.
2 octombrie 2009
Loredana P.:
Am realizat că numai o iubire infinit de mare
pentru Mihaela v-a determinat să construiţi o
asemenea pagină de internet. E foarte frumos realizată. Aş vrea, dacă îmi
permiteţi, să vă spun câteva lucruri, care poate nu vi se vor părea importante,
însă vi le scriu totuşi: am absolvit Şcoala Populară de Artă din Rm. Vâlcea
cu nota 9.75 în 1989. Am avut-o ca profesoară pe Ileana Lungu, fosta colegă a
Mihaelei la Conservator. Era fascinată de şansa pe
care a avut-o de a studia şi cu prof. Nina Bercaru. Mi-a vorbit foarte frumos
despre Mihaela, despre personalitatea ei puternică,
inteligenţa nativă... De frumuseţe, nu mai vorbim. I se părea extrem de gingaşă
şi afabilă cu toată lumea. Frumuseţea ei venea de undeva din interior.
În ziua morţii ei, aveam ora de canto la Şcoala
Populară... Am găsit-o prăbuşită, cu braţele întinse pe pian, plângând. Mi-a
spus doar atât: "Mihaela, s-a dus... nu mai e! S-a dus într-o lume mai bună".
Aveam 15 ani pe atunci. Nu am urmat o carieră în muzică, am preferat să urmez o
facultate cu profil economic. Nu am să uit nici azi privirea tristă a
profesoarei mele de canto. Îmi amintesc că în ziua aceea am interpretat numai
cântece din repertoriul său, în semn de amintire.
2 noiembrie 2008
Daniela V. - Piteşti:
FIRUL PÂNZEI
DE PĂIANJEN încep să mă simt un peşte,
să mă uit la cer prin ochii năvodului... vreau să respir şi simt că nu mai pot,
am uitat normalul... şi melodia lină a Mihaelei Runceanu... am uitat să mă mai
găsesc, mi-am pierdut timpul într-o oglindă, şi oglinda într-un vis cât un ochi
de vulpe... m-am păcălit, aprobând starea de anormalitate!
2 aprilie 2008
Otilia C. - Târgu-Jiu:
Piesa "E-adevărat, iubirea mea" ne-a unit
destinele, mie şi soţului meu. O ador, de când mă ştiu, pe Mihaela. Şi
părinţii mei ascultau foarte des muzica ei...
1 noiembrie 2007
Silvia Ş. - Bucureşti:
Am participat în 1999 la Festivalul de Muzică
Mihaela Runceanu, iar atunci, în
culise, când aveam cele mai mari emoţii şi îmi doream ca totul să iasă
perfect, m-am rugat şi către spiritul Mihaelei
să mă ajute... şi am câştigat trofeul... De aceea, aş dori să fac parte
din acest fan club.
19 august 2007
Mihaela H. - Ploieşti:
Înfiinţarea acestui fan club este o idee
nemaipomenită, pentru care vă felicit din tot sufletul. Am fost şi sunt încă
fascinată de această fiinţă care a fost
MIHAELA RUNCEANU, de superba ei voce care ne
încântă sufletele.
Pentru mine, MIHAELA RUNCEANU
a fost ca un înger trimis de DUMNEZEU să ne facă mai buni, mai sensibili.
Eram în liceu când s-a întâmplat nenorocirea, am fost chiar la înmormântare.
După aceea, am luat legătura cu părinţii Mihaelei,
care sunt nişte oameni nemaipomeniţi, dar care suferă enorm, ea fiind singurul
lor copil, singura alinare. De fapt, cred că tuturor ne-a lăsat un gol imens în
suflet. Nu ne rămâne decât să-i ascultăm în continuare glasul angelic şi să ne
amintim cu plăcere ce fiinţă minunată a fost...
23 martie 2007
Mihaela G. - Horezu:
Aţi avut o idee minunată, sunt oameni care au
plecat dintre noi, dar care rămân în sufletele noastre, aşa şi Mihaela.
Nu am cunoscut-o, dar am iubit-o pentru dragostea şi sufletul pe care îl punea
în tot ceea ce cânta. Aceea voce, care ar fi vrut parcă să urce până la stele, a
urcat... dar împreună cu ea. Ceva a rămas, vocea ei unică, inconfundabilă,
tonalitatea şi dragostea pentru ceea ce i-a fost drag - muzica.
Va rămâne acolo unde nimeni şi nimic nu o poate
atinge, în sufletul nostru.
7 martie 2007
Gertrude C. - Craiova:
Vocea ei m-a fascinat dintotdeauna şi i-am ascultat
cu plăcere toate cântecele... Glasul ei este de-a dreptul răscolitor!
5 martie 2007
Laura C. - Baia Mare:
Îmi doresc tare mult să pot deveni şi eu
membră în fan Club
Mihaela Runceanu, şi asta pentru faptul că
în perioada când eram elevă o admiram cu ardoare. Muzica cântată de ea
are doar vibraţii îanlte şi transmite mesaje al căror conţinut este cu
mult peste înţelegerea noastră, a muritorilor de rând.
Uneori o identificam cu Victoria Principal,
actriţa care a jucat în serialul "Dallas". Credeam că e vorba de
asemănarea fizică, dar cred că sunt chiar suflete gemene... Mă bucur că
este în Înalt, pentru că un suflet pur nu poate merge decât acolo unde
este Puritate. Vă mulţumesc din suflet.
3 martie 2007
Iuliana C. - Tel Aviv, Israel:
Ideea ta, cu înfiinţarea unui fan club
Mihaela Runceanu, mi se pare extraordinară,
cu atât mai mult cu cât te simt foarte apropiată sufleteşte de ea şi
ştiu că vei face tot posibilul ca el să existe şi să reziste... Înainte
de a-ţi scrie, am navigat pe Internet,
încercând să aflu dacă mai există fan cluburi, dacă lumea, presa vorbesc
despre ea... În afară de detalii despre moartea ei şi pe ici, pe colo
câţiva cântăreţi care se laudă că au fost la clasa ei - nimic. Am găsit,
culmea, un site din America unde se vinde albumul ei "Vom fi mereu", dar
maxim 5 bucăţi. Este totuşi ceva... Însă referiri la ea ca om, artist,
impresii ale unor cântăreţi cunoscuţi acum (chiar promoţia mea),
amintiri legate de ea - nimic. Mă intrigă asta, cu atât mai mult cu cât
ştiu foarte bine câte a făcut ea pentru mulţi care acum sunt un nume...
Dar ăsta e unul din defectele noastre româneşti: uităm de unde am plecat
şi cine ne-a întins o mână atunci când am avut nevoie... Mă ierţi... Am
găsit site-ul unui fan club unde se află şi numele ei, destul de frumos
conceput, cu rubrici de discografie, biografie, videoclip, audio, însă
accesându-le, la toate am primit răspunsul "nu există informaţii"... Mă
rog, nu asta contează, dar haide să concepem noi unul frumos!
Referitor la informaţii despre ea, mă gândeam că dacă se va lua legătura
cu părinţii ei, care locuiesc în Buzău, cred că s-ar bucura nespus să
vadă că există oameni care se interesează de ea şi nu au uitat-o, chiar
dacă acest lucru le va trezi din nou durerea. Simt că dacă le-ai povesti
despre întâlnirea ta cu ea şi mesajul ei, le vei aduce fericire în
suflet. Sunt oameni în vârstă; dacă îi vom găsi, poate ne vor pune la
dispoziţie fotografii din viaţa ei, ca elevă, studentă, tot felul...
ştiu că era foarte apropiată de părinţi.Mai ştiu că era invidiată
încă de pe când era în viaţă. Singurul lucru pe care nu şi-au permis să-l
bârfească despre ea a fost că ar fi ajuns vedetă recurgând la "compromisuri". Ea
se mândrea foarte mult cu faptul că s-a ridicat numai datorită talentului ei.
Era muziciană - violonistă, absolvise Conservatorul, avea multe atu-uri în faţa
multora dintre colegele ei de breaslă.
25 februarie 2007
Mădălina B. - Beirut, Liban:
Vă felicit pentru ideea minunată de a
deschide un fan club
Mihaela
Runceanu, acest suflet minunat plecat înainte de vreme, care
merită a fi cinstit prin aduceri aminte. Merită din plin o recunoaştere
din partea noastră, a tuturor. Eu îi cântam melodiile, adolescentă
fiind.Despre
Mihaela am doar amintiri frumoase, de la televizor,
când ne încânta cu superba ei voce. Îmi aduc aminte cât am regretat trecerea ei
în nefiinţă, la fel ca mulţi alţii care au îndrăgit-o. Citind interviul
dumneavoastră, mi-am amintit ce am gândit eu atunci când ne-a părăsit: că acest
suflet minunat, cu o voce şi un timbru deosebit, ne-a părăsit mult prea devreme.
Asta am simţit eu atunci, şi ca dovadă, ea singură a adeverit aceasta în
interviul pe are vi l-a dat.
1 martie 2007
Maria I. - Horezu, jud. Vâlcea:
Am plăcut-o mult pe
Mihaela, tot timpul îi fredonam melodiile
şi nu am acceptat moartea ei niciodată. Simt ca şi cum nu ar fi plecat
dincolo, ca şi cum nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat... Dumneavoastră
aţi adus-o pe
Mihaela din nou printre noi, dar nu într-un
mod dureros, ci într-unul care alină şi mângâie.
2 martie 2007
Răzvan Petre - Braşov:
Când eram tânăr ascultam Radio
"Europa Liberă" şi credeam că Lumina vine de la Apus.
Acum, la maturitate, ascult melodiile
Mihaelei Runceanu şi cred că Lumina poate
veni din interiorul sufletului omenesc.
Trebuie să încurajăm şi să apreciem valorile
acestui neam. Pentru că în vârful ierarhiei Cereşti stă Dumnezeu,
respectarea oamenilor de valoare este primul pas al credinţei
religioase. Cum am putea înţelege şi slăvi pe Creatorul Suprem dacă nu
Îi recunoaştem opera şi calităţile - manifestate neîngrădit în oamenii
extraordinari?!
Acest fan-club este un semn de iubire şi un îndemn
către desăvârşire.
25 februarie 2007
Blog dedicat
Mihaelei Runceanu
http://opimusic.blogspot.com/2007/04/remembermihaela-runceanu.html
OMAGII aduse
MIHAELEI RUNCEANU
(preluate de pe Internet)
MIHAELA
RUNCEANU a fost... este... şi va fi mereu !
în
amintirea mult regretatei Mihaela Runceanu
de Nicoleta Opaiţ
În aceste rânduri voi încerca să aduc din negura uitării icoana neestompată
de vreme a aceleia ce a fost pentru noi toţi o formă concretă, dar efemeră a
iubirii pe acest pământ.
Desigur că MIHAELA RUNCEANU nu a fost doar atât.
Ea a fost şi a rămas simbolul celor mai nobile
virtuţi cu care poate fi înzestrată o fiinţă umană, simbolul infinităţii şi al
iubirii. Numele Ei este sinonim cu iubirea, fiindcă
în ea se regăseşte aceeaşi bunătate, generozitate, candoare, frumuseţe, emoţie
şi sensibilitate care se regăseau în sufletul Ei,
în tot ceea ce făcea şi o reprezenta pe
MIHAELA. Poate că nu sunt eu persoana cea mai
indicată a vorbi despre inegalabila şi mult regretata interpretă, neavând acea
putere expresivă nemăsurată pe care o avea
Ea, şi poate nici talentul necesar. M-am încumetat
însă să o fac din dorinţa de a-I împrospăta şi fortifica amintirea, din dorinţa
de a arăta tuturor că
MIHAELA RUNCEANU nu a murit, că
Ea a rămas încă printre noi prin muzica şi iubirea
ce ni le-a dăruit cu atâta generozitate şi profesionalism în cântec.
Această lucrare conţine puţine informaţii exacte, ea este de fapt un cumul de
figuri de stil, nişte cuvinte orânduite în aşa fel încât să o ridice pe Ea în
cel mai plăcut mod ca solist, ca dascăl şi ca om. Este un omagiu sincer adus în
amintirea MIHAELEI RUNCEANU, plin de sentimentalism
şi nostalgie, o părere, o impresie…
Importanţa şi valoarea acestor rânduri constă doar în faptul că fiecare frază
s-a născut din admiraţie şi iubire pentru MIHAELA RUNCEANU,
iar atunci nici un cuvânt frumos scris în memoria Ei
nu este de prisos, nici o comparaţie, prea măreaţă şi nici o lacrimă vărsata cu
gândul la
Ea, fără rost. Consider că, aşa cum Ea
ne-a dăruit "tot ce avea mai bun şi mai frumos în
Ea" (M.Runceanu),
aşa şi noi, la rândul nostru, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putere
pentru a-I păstra o amintire eternă, frumoasă şi curată, omagiul suprem pe care
I-l putem aduce acum, când MIHAELA RUNCEANU este numai cântec…
" Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior
Când prin flori de iasomie
Îşi strâng sufletele lor
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet
Zbor sub mâna-ţi tremurânde
Ca dulci gânduri de poet
Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor
Ce eterna nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafim
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin ?
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetişor ,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu, cântare întreruptă!
De-al aplauzelor fior
Dispărând divinizată
Răpişi sufletu-mi în dor. "
("La o artistă", de Mihai Eminescu )
MIHAELA RUNCEANU
A FOST...
ESTE...
ŞI
"VA FI MEREU"
Când privesc un răsărit sau un apus de soare, din marea infinită a cerului mii
de crâmpeie de gânduri şi sclipiri trandafirii fugare scânteie în aceeaşi clipă,
înlănţuindu-se şi dând naştere unei fericiri infinite, înnăbuşită însă de o
părere de rău dureroasă. De-odată, timpul se opreşte în loc, destrămându-se
asemeni unei pânze de in prea veche şi, pentru o clipă, mii de raze tremurătoare
mă îmbrăţişează fără să vreau, iar în ochi îmi răsare, mai întâi ca nişte
sclipiri fugare, apoi tot mai concret, un chip de fată cu zâmbet strălucitor,
scăldat în lumină şi purtat pe aripi de vânturi, iar în gând parcă o aud cântând
cu glas senin şi mlădios.
Avea un chip duios, conturat de trăsături fine, bine definite, pline de
rafinament şi feminitate: un cap rotund şi tânăr de fată, încărcat de un păr
negru ca abanosul, extrem de bogat, ce cădea într-o tunsoare deosebită, asemeni
unei cascade, până la baza gâtului ei subţire şi delicat. Chipul ei era veşnic
inundat de o lumină uşor pală, cuceritoare, ce răspândea în juru-i candoare şi
iubire, căci avea un ten luminos, neted şi curat, asemeni petalelor unui crin
strălucitor, ce contrasta puternic cu negrul intens al părului. Fruntea-i era
înaltă şi senină, acoperită cu mici şuviţe de păr delicate, ce-i împodobeau în
chip fericit fizionomia, dându-i un aer proaspăt, juvenil. Nasul micuţ şi
rotunjor îi conferea o uşoara notă de infantilitate, iar gura cu buze subţirele,
dar pline, parcă zâmbea tot timpul. Avea un zâmbet cald şi luminos, ca o
chemare. În el parcă stătea ascunsă o rază de soare cald, ce radia speranţe
luminoase şi mii de iluzii. În ochii ei căprui, mari şi adânci, în care fremăta
neobosit o sclipire tainică, se oglindeau parcă toate frumuseţile lumii, căci
erau pururea învăluiţi de o lumină diafană şi de o dragoste nemăsurată. Erau
fascinanţi prin privirea lor blăjină, inundată de bucuria vieţii şi a iubirii,
privire a cărei lumină infinită se pierdea dincolo de orizonturi, pătrunzând în
spaţii nedefinite. Ochii ei mari şi luminoşi, în care parcă se înecase luna şi
toate stelele cerului, erau încununaţi de sprâncene subţiri, puternic arcuite
spre coadă, şi înconjuraţi de gene lungi şi dese, ce-i confereau o eleganţă
catifelată şi un aer romantic infinit. Ei străluceau tot timpul de emoţie sau
veselie, iar flacăra lor măreaţă îi mângâia chipul ca o ploaie de lumină
cerească. Acea privire învăluită de un aer romantic liniştit, tulburător de
senină şi inocentă, în care se regăsea un ocean de iubire, un strop de
eternitate, nu poate fi altceva decât o dovadă vie a sufletului ei fragil şi
curat, asemeni petalelor unui crin, voios şi inocent ca cel al unui copil,
strălucitor ca un astru, cald şi senin asemeni unei zile de primăvara; oglinda
caracterului ei de o putere vulcanică, îmbrăcat însă în armura divină a candorii
şi a iubirii, caracter în care străluceau scânteile mistuitoare ale forţei ei
creatoare şi crâmpeie de lumini necunoscute, menite să picure în inimi iubirea
adevărata şi mii de speranţe.
Deşi era delicată asemeni unei flori şi nu mare de statură, glasul ei era
puternic şi pătrunzător, dar dulce şi mângâietor ca o apă lină şi curată, în
care vibra o sinceritate caldă. Glasul ei cristalin, tremurat de dragoste şi
emoţie, era învăluit de o vrajă unică, în care plutea acea sensibilitate
cutremurătoare, acea emoţie copleşitoare, acea căldură infinită ce o
caracterizau.
Muzica MIHAELEI RUNCEANU este o bucurie pe care ea
ne-a dăruit-o din adâncul sufletului, o cascadă de sunete diafane, sentimente şi
trăiri unice, transmise - dincolo de banda sonoră - către sufletele noastre.
Muzica ei este speranţă, viaţă şi iubire. Prin expresivitatea ei inegalabilă
reuşea să fascineze şi să impresioneze, risipind în juru-i o dragoste
înfiorătoare, unică prin intensitate şi forţă creatoare – dragostea înălţătoare
de viaţă, de muzică şi de frumos, dragoste ce a înnobilat-o şi a ridicat-o
deasupra tuturor lucrurilor lumeşti, proiectând-o în nemărginire. Glasul ei
dulce şi mângâietor, ce răspândea valuri de încredere şi simpatie, a fost un dar
pe care i l-a hărăzit Divinitatea, dar pe care ea a ştiut să-l preţuiască,
dedicându-şi viaţa perfecţionării lui, dobândind astfel o tehnică vocală
desăvârşită, cu ajutorul căreia ne-a dăruit, cu cea mai mare generozitate,
emoţie, profesionalism şi bucuria unică a muzicii, împlinindu-şi astfel în cel
mai fericit chip nobila-i menire.
"Cânt de când am învăţat să vorbesc" (M. Runceanu)
MIHAELA RUNCEANU era totdeauna o prezenţă
copleşitoare prin eleganţă şi sensibilitate, cuceritoare prin frumuseţea şi
farmecul ei lăuntric, prin vocea ei inconfundabilă, prin stilul ei original,
spontan şi rafinat, printr-o privire plină de iubire şi lumină, ce-şi avea
obârşia în prisosul de bunătate ce sălăşluia în sufletul ei mare, privire care,
în ciuda morţii şi a trecerii timpului, şi-a păstrat strălucirea însufleţită,
căci ea străluceşte încă în lumina soarelui, în razele lunii şi a stelelor de pe
cer, în lumina sufletelor generoase. Prin talentul ei unic şi tehnica vocală
desăvârşită, pe care a dobândit-o prin multă muncă, a dominat - în prea puţinii
ei ani de carieră - scena interpretativă a muzicii uşoare româneşti,
întruchipând fericirea şi iubirea simplă, tumultoasă, în glasul şi în chipul ei
oglindindu-se cele mai nobile virtuţi şi cele mai frumoase sentimente.
MIHAELA RUNCEANU era asemeni unei oaze dătătoare de
viaţă: plină de prospeţime, linişte şi frumuseţe. O minune pe această lume plină
de răutate, răutate ce a fost mai puternică decât bunătatea ei şi care-a ucis-o.
O stea luminoasă în noaptea lumii, noapte în care lumina iubirii ei s-a stins. O
rază de soare cald pe un cer încărcat cu nori negri, soare al iubirii ce răsare
acum doar în inimile noastre.
Generoasa MIHAELA RUNCEANU şi-a dedicat o bună
parte din scurta ei existenţă făuririi de caractere, personalităţi şi voci,
practicând una dintre cele mai nobile profesii, şi anume cea de pedagog.
Strălucita profesoară de canto a Şcolii Populare de Artă a contribuit
considerabil la iniţierea elevilor săi în lumea muzicii, lume pe care ea a
iubit-o atât de mult şi căreia i s-a dedicat în întregime. Şi-a iubit şi şi-a
sprijinit mereu "copiii" şi a încercat să le modeleze glasurile şi sufletele
după tiparul său unic, incomparabil, lăsându-şi pentru totdeauna amprenta asupra
lor, căci prin tehnica ei unică a reuşit să le picure în suflete un strop din
sensibilitatea ei eternă şi să le sădească în inimi ambiţia şi dragostea
infinită pentru acel miracol etern care este muzica.
Avea un caracter complex, în care străluceau asemeni unor nestemate: dragostea
de oameni şi muzică, generozitatea, ambiţia, corectitudinea, sensibilitatea şi
tragismul. În glasul şi în vorba ei se oglindea întreg sufletul ei, ce era
asemeni unei cărţi deschise, care te îndemna să o citeşti, învăţând de la ea să
fii generos, sincer, bun, să devii veşnic asemeni timpului iubind, să fii ceea
ce trebuie să fii - un OM. Prin transparenţa sufletului ei, prin calităţile sale
de solist, dascăl şi om s-a statornicit ireversibil în sufletele oamenilor, căci
numai prin glasul ei a avut - şi are încă puterea - de a schimba înfăţişarea
lumii, însufleţind tot ceea ce o înconjura, învingând - prin iubirea infinită ce
ne-o dăruia în cântec - timpul, rămânând vie dincolo de moarte, pentru
eternitate, căci iubirea adevărată nu moare niciodată, ea trăieşte în sufletul
omului pe veci, însoţindu-l pretutindeni, chiar şi dincolo de moarte.
MIHAELA RUNCEANU a rămas în sufletele noastre,
umplându-ne şi acum inimile cu o lumină nostalgică uriaşă, ce deschide în noi o
rană ce părea demult închisă. Ea constituie un întreg univers, univers care
cuprinde cele mai alese şi nobile simţăminte, cele mai frumoase şi intense
trăiri.
MIHAELA RUNCEANU - o fată frumoasă, cu glas de
cristal şi ochi de stele, imaginea ce ne răsare în minte atunci când îi auzim
glasul sau numele, a fost efemeră asemeni fericirii pe acest pământ, de fapt ea
a fost însaşi un crâmpei de fericire ce s-a întrupat într-o făptura minunată,
fericire care ne-a fost răpită prea timpuriu, lăsând în urmă-i doar o amintire
frumoasă şi curată.
MIHAELA RUNCEANU pare că s-a transformat într-un
înger care aduce încă iubire pe pământ, o zână bună care ne bucură chiar şi acum
sufletele cu glasul ei plin de iubire sfântă. A fost şi a rămas pentru totdeauna
o artistă desăvârşită, demnă de a fi venerată şi elogiată, o floare minunată în
grădina muzicii uşoare româneşti, o floare frumoasă de primăvara ce a fost
alungată de nemiloasa toamnă a lumii, înainte ca ea să poată oferi omenirii tot
ceea ce avea mai bun şi mai frumos în ea, sau poate că nici un secol nu ar fi
fost de ajuns ca forţa ei creatoare să se istovească, pentru că parfumul acestei
flori minunate răzbate încă peste ani şi înfloreşte la umbra sufletelor
generoase, biruind moartea şi uitarea.
Despre MIHAELA RUNCEANU s-ar putea scrie mii de
pagini, am putea să o comparăm cu toate frumuseţile lumii şi totuşi să nu putem
exprima tot ceea ce a fost ea, căci ea era "un cumul de virtuţi întrupate într-o
singură fiinţă" (Diana Chiş), un vulcan de viaţă şi iubire, o cascadă de
trăiri unice care nu au şi nici nu vor avea vreodată seamăn. Era înzestrată cu
atâtea şi atâtea virtuţi, încât nu pot fi numărate şi exprimate în cuvinte, căci
aşa cum universul nu poate fi definit, aşa nu poate fi definită ea. Aşa cum
oamenii se prăbusesc înaintea sorţii, aşa neputincioase rămân vorbele în faţa
forţei ei creatoare, iar figurile de stil, oricât ar fi ele de complexe şi
măreţe, rămân mute înaintea expresivităţii ei.
Când a părăsit lumea, a lăsat un gol imens, pe care nimeni şi nimic nu-l va
putea umple vreodată, o tristeţe uriaşă ce nu-şi va găsi nicicând mângâierea.
Soarta ei atât de crudă ne-a arătat încă o dată cât de neputincioşi suntem în
faţa furtunii vieţii şi a morţii, care nu ţine cont de frumuseţe şi iubire, de
bunătate, de omenie, de nimic… Sufletul ei a rămas legat de omenire prin mii de
firişoare, spiritul şi glasul ei însoţindu-ne pretutindeni, îmbrăţişându-ne "la
orice colţ de stradă" fără să vrem sau să ştim, acoperindu-ne sufletul cu ceva
nespus de bun şi cald, răsfăţându-ne întreaga fire. Ea a rămas în amintirea
tuturor celor care au cunoscut-o şi au iubit-o ca "o femeie fantastică, un
prieten şi coleg minunat, un artist desăvârşit, un pedagog iubit şi talentat".
Glasul MIHAELEI RUNCEANU este acea linişte
tulburătoare peste care un suflet pluteşte şi se leagănă uşor, ca o luntre pe un
lac fără undă, o explozie de optimism şi viaţă, o fericire dureroasă, în care se
rătăcesc toate gândurile, mistuindu-se în focul privirii ei măreţe şi în glasul
ei atât de alintător.
Ea a fost şi este "un crâmpei de infinit", bucuria eterna şi nemărginită, care -
pentru mintea limitată a omului - devine uneori parcă prea complexă pentru a
putea fi înţeleasă. Poate că ea a fost şi "VA FI MEREU", în toate timpurile şi
pretutindeni, o zeiţă a muzicii cu suflet etern, o formă concretă, dar efemeră a
iubirii pe acest pământ, sau poate un simplu om care s-a luptat cu destinul şi
care ne-a dăruit viaţa şi sufletul său cu cea mai mare generozitate de care este
capabilă o inimă umană.
NU, MIHAELA RUNCEANU nu a murit, căci "oamenii
aleşi nu mor niciodată" (Diana Chiş), ea trăieşte în fiecare din noi şi
în tot ceea ce ne înconjoară: în firul ploii ce ne atinge, în zborul vântului
care ne dezmiardă, în gingăşia florilor care ne bucură sufletele, în lumina
soarelui care ne dă viaţă, în fiecare glas şi în fiece inimă, trebuie doar să ai
puterea de a crede în
EA!
Nicoleta Opaiţ
7 aprilie 2002
Sursa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/16874/index.html
ÎN AMINTIREA
MIHAELEI RUNCEANU
de Nicoleta Opaiţ
Cu ochi senini, calzi şi blajini
Mi te-am închipuit cândva
În mâini ţinând trei flori de crin
Cântând cu glas uşor de nea.
Pe drum de soare şi de flori
Păşeai cu mersul legănat
Pe buze cu surâs de zori
În strai de raze minunat
Priveai spre zări cu ochi senini
Scăldaţi în lacrimi de lumină
Şi te ploua cu flori de crini,
Cu stropi uşori de apă lină.
Mergeai încet, cântând uşor
Cu mii de stele-n păr sclipind
Iar păsări albe-n tandru zbor
Veneau în urmă-ţi ciripind.
În ochi cu flăcără de vis
Tu, înger blând cu glas de dor
Veneai cântând din paradis
Pe mii de raze-n mândru zbor.
Cântai ca-n vis despre iubire
Plutind pe-a vântului aripă
Iară cu mândra ta privire
Opreai timpul pentru o clipă.
Ploua cu vise-n calea ta,
Cu albe flori şi stele mii,
Ningea cu fulgi uşori de nea,
Cu stropi de soare aurii.
Venind spre mine tot cântând
M-ai mângâiat cu mâini de flori,
Iar eu, ca un copil râzând,
În suflet te-am primit cu dor.
Odată poate te-am pierdut,
Tu, cer albastru fără nor,
Fără să simt că m-a durut,
Fără să ştiu că mi-a fost dor.
Te-am căutat neîncetat
În stele, zori şi nori plângând,
Credeam că poate m-ai uitat
Însă te-am regăsit cântând.
De-atunci te întâlnesc mereu
În flori şi păsări cântătoare,
În dragoste, în Dumnezeu,
În zborul vântului şi-n soare.
1 noiembrie 2001
Sursa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/15662/index.html
Mihaelei
Runceanu - post mortem!
de Luci Frederiksen
O lacrimă, o floare
Ţie îţi vom dărui.
Pe mormîntul tau, pe care
Lungi zăpezi vor troieni.
Ai fost iubire de copil
Ai fost un dar divin
Ai apărut într-un april
Cînd florile ne vin.
Şi ne-ai cîntat plăcut şi iată
Ne-ai preschimbat în noi
Ne-ai dat putere nouă-n viaţă
Şi ne-ai ferit de ploi.
Cu glasu-ţi de privighetoare
Cu sufletu-ţi divin
Sădita-i dragostea în floare
Zdrobind al vieţii chin.
Dar soarta tristă-a fost să fie
Şi sufletul un chin
Căci noi ţi-am spus ADIO ţie
Te-am aşezat în scrin.
Ne vom gîndi la tine floare,
Tu, ce ne-ai luat durerea
Rugîndu-ne-nainte de culcare
Vom spune Mihaela.
O lacrimă,o floare
Ţie îţi vom dărui
Pe mormîntul tău, pe care
Lungi zăpezi vor troieni.
Odense
15 decembrie 2001
Sursa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/10426/%5C
SPRE CER
Mihaelaei Runceanu
de Nicoleta Opaiţ
Cu păru-ţi lung, parcă de raze
Cu umeri netezi, albi şi reci
Cu ochi pierduţi departe-n zare
Peste hotarul lumii treci.
Tu te asemeni cu o zână,
Cu-n înger pogorât din rai
Cu aripi lunge, pân`la lună
Un înger gingaş şi bălai
Tu, tu ai ochii de lumină
Şi ai privirea ca un vis
E ca o zi de mai senină,
E ca un colţ de paradis
În haina-ţi de mătase moale
Tu treci prin lume-aşa zâmbind
Împodobită cu flori albe
Şi cu steluţe de argint.
Şi dintr-o dată te înalţi
Spre cer albastru fără nori
Când poala-ţi argintată salţi,
Începi uşor, uşor să zbori.
Spre zări albastre, însorite
Începi uşor, uşor să zbori
Pe drumurile infinite
Te-ndrepţi şi laşi în urmă-ţi… flori…
20 martie 2002
Sursa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/15772/index.html
|