VOCI DIN DIASPORA

Motto: Bucuroşi le-om duce toate de e pace, de-i război!

M. Eminescu, Scrisoarea a treia

GEORGIANA |  DORINA  |  Klara   Dana   Mira   Ely

 

GEORGIANA

Cu ceva timp în urmă, am primit de la o turcoaică un cadou personalizat: numele noastre caligrafiate (de mână, de către un caligraf faimos din Izmir) pe un suport de ceramică pe fond alb/negru. Foarte frumos. M-a invitat şi la căsătoria religioasă în februarie anul viitor. Când am auzit câţi invitaţi urmează să participe (peste 1000) am zis: fraţilor, asta-i invazie otomană, mai puţin nunta propriu-zisă. Cică aşa-i obiceiul... Abia aştept să particip... vă voi împărtăşi impresiile. Turcoaica este la a doua generaţie aici. Se simte spoliată între păstrarea tradiţiilor ancestrale, chemarea sângelui şi mentalitatea olandeză. 

M-am născut într-o familie creştin ortodoxă, de mic copil am fost plimbată de scumpa mea bunică prin toate bisericile bucureştene... bunica fiind o natură profund religioasă. O minune de OM. Parte din sufletul meu a plecat odată cu ea...

Între timp, studiind istoria religiilor, istoria filosofiilor religioase, etc... am devenit LIBERĂ CUGETĂTOARE. O specie periculoasă, mai ales pentru cei ce se cred Dumnezei pe acest Pământ şi vor să ne controleze până şi visele.

Cred cu toată fiinţa în existenţa lui Dumnezeu, a unei HIPERCONŞTIINŢE UNIVERSALE, OMNIPOTENTE ŞI OMNIPREZENTE, precum şi în existenţa spiritelor luminate de această conştiinţă, care din când în când s-au întrupat şi încă se mai întrupează pe acest Pământ, pentru a ne ajuta în evoluţia noastră spirituală şi materială. Şi mai cred că NU suntem singuri... atât în acest Univers/Universuri, cât şi pe acest Pământ. Suntem (noi, rasa umană) UNA dintre creaţiile sale. Un MATEMATICIAN şi ARHITECT desăvârşit (fără conotaţia masonică dată de către unii).

Cât despre ADEVĂR (cel religios şi nu numai), consider că dintotdeauna ne-a fost şi ne este încă ocultat. BISERICA, ca instituţie, îmi este total străină. Asta ca să fiu delicată... Dintotdeauna, biserica şi-a protejat propriile interese (deopotrivă ortodoxă/catolică etc), iar pe plaiurile mioritice a ajuns cea mai profitabilă întreprindere comercială autohtonă. La naiba cu necazurile şi amărăciunea oamenilor. Au un singur crez: SĂ FACEM BANI, cât mai mulţi.

În numele religiei (creştină, islamică) au avut şi, din păcate, încă au loc conflicte atât de sângeroase şi atât de mulţi oameni nevinovaţi şi-au pierdut şi încă îşi pierd vieţile, încât afirm cu tărie că RELIGIA este cel mai crunt BLESTEM abătut asupra omenirii.

Sunt un OM profund CREDINCIOS, nu unul RELIGIOS. Poate doar dacă s-ar decreta într-o bună zi IUBIREA ca şi RELIGIE, atunci m-aş converti pe loc. 

Georgiana, Olanda,

12 octombrie 2015

< sus >

Cu profundă tristeţe am aflat de moartea Tribunului. Dumnezeu să-l odihnească! Am avut şansă să-l întâlnesc de câteva ori, întrucât în anii studenţiei am cochetat un pic cu politica (pentru scurtă vreme) şi l-am cunoscut pe unul din avocaţii Domniei sale (penalist), fost senator PRM de Cluj în legislatura 2000-2004. Sincer, nu am cuvinte... nu mă aşteptam la dispariţia atât de fulgerătoare a Maestrului. Din punctul meu de vedere este o pierdere inestimabilă ca OM în primul rând, apoi ca şi SCRIITOR, POET, JURNALIST şi OM POLITIC. Un spirit erudit cu dragoste adevărată faţă de patria şi neamul lui. Un spirit mult prea ÎNALT pentru a fi înţeles de cei mici, laşi şi trădători. 

În altă ordine de idei...

Am constatat, în urma călătoriilor mele din ultima vreme, cum bună parte din tratatele şi acordurile europene s-au năruit ca prin ceaţă... Schengen-ul suspendat, Acordul de la Dublin idem, mase mari de refugiaţi dând năvală în Europa, crize între statele membre, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, circulaţia feroviară suspendată (vezi Munchen-Salzburg), controale la graniţe... am avut sentimentul că am adormit şi când m-am trezit am "aterizat" într-o altă lume. Vă daţi seama cam ce simt, în condiţiile în care îi dau tot înainte cu studiile masterale în domeniul dreptului european (humans rights şi migration law). Trăiesc în 2 lumi, una, cea în care trăim cu toţii, şi cealaltă pe care mi-am construit-o singură, cu preocupări total diferite faţă de cele specifice realităţii imediate. Uneori chiar mă simt DEFAZATĂ... ca să nu mai vorbesc de sentimentul pe care-l am adesea: acela că trăiesc mai multe existenţe simultane, în universuri diferite. Complicat... dar ştiu că dumneavoastră înţelegeţi perfect ceea ce vă spun.

În fine... Suntem prea mici pentru jocurile celor mari... şi totuşi LUMEA asta nu mai poate continua aşa... prea multă dezumanizare, individualism,egoism, interese meschine, conflicte de orice fel.

Georgiana, Olanda,

5 octombrie 2015

< sus >

Am ŞTIUT că vă gândiţi la mine în momentul aflării veştii cu pricina (tragedia aviatica), dar pe de altă parte eram convinsă că SIMŢIŢI că încă sunt pe aici... 

Lucrurile sunt muuuuult mai complicate decât credem sau ne putem imagina noi. Cei ce ŞTIU însă, CUNOSC... În fine...

Mâine este zi de doliu naţional. Primul avion cu corpurile neînsufleţite va ateriza pe aeroportul din Eindhoven, în jur de ora 16.00, conform ultimelor informaţii. Vor veni atât premierul olandez, cât şi regele William-Alexander şi soţia sa, regina Maxima. Se vor păstra mai multe momente de reculegere. Credeţi-mă, se simte în aer o apăsare, o tristeţe şi o revoltă în acelaşi timp. 

Georgiana, Olanda,

22 iulie 2014

< sus >

Sunt ok în linii mari, mulţumesc lui Dumnezeu. Zdruncinată puternic după catastrofa aviatică recentă... Am să vă explic şi de ce... Vă mulţumesc din suflet pentru că vă gândiţi la mine.

Cu privire la catastrofa aviatică...

Cu câteva zile înainte, am avut o stare cumplită de agitaţie, de insomnie, de panică chiar. Sunt preocupată de problemele şi proiectele mele (ca fiecare dintre noi), dar nu în măsura în care să am manifestări de acest gen.

Mi-am speriat şi părinţii. Nu ştiau cum să mă calmeze. Le-am spus: "Mi-e teamă că se vor prăbuşi avioane şi că va-ncepe un NOU război. Nu ştiu unde, când, dar... vor muri oameni... mi-e frică". Vă-nchipuiţi reacţia părinţilor mei. 

Este adevărat că mai zboară uneori avioane comerciale şi militare la o altitudine ceva mai joasă, în opinia mea neavizată, de necunoscător (aproape de zona unde locuim). Dar niciodată nu mi-a trecut prin cap, cu atât mai mult să mă panichez... că se vor prăbuşi avioane (hodoronc-tronc) şi că mai începe şi un război. 

La toate acestea s-a adaugat şi un vis extrem de interesant pe care l-am avut.

Şi ce să vezi... Dupa câteva zile, pe 17, se-ntamplă nenorocirea. Şi-ncepe şi invazia terestră în Gaza...

Mai mult decât atât, mă sună soţul să-mi spună că în acel avion se afla şi o colegă de-a lui, 39 de ani... pleca în vacanţă cu soţul şi copilaşul. M-am simţit zdrobită în mii de bucăţi. Cu greu am început să mă adun.

Nu este pentru prima dată când "anticipez" (este mult spus, mai degrabă cineva sau ceva mă informează cumva, într-un mod pe care nu pot să mi-l explic) evenimente de un anumit tip (la scară individuală sau colectivă). În fine... 

V-am povestit acest episod pentru că ştiu SIGUR că nu mă consideraţi nebună de legat.

Georgiana, Olanda,

20 iulie 2014

< sus >

În urmă cu foarte mulţi ani mă aflam în casa unei cunoştinţe - prietenă a uneia din verişoarele mele - şi am "identificat" prezenţa în aceea casă/apartament a unui obiect cu o profundă încărcătură negativă. Ei bine, la insistenţele mele, gazda a "localizat" şi identificat obiectul cu pricina/cauzator de probleme. Un "dar/cadou" din partea soacrei sale. Nici în ziua de azi nu ştiu cum am reuşit acest lucru. Cert este că tot ceea ce i-am comunicat acelei cunoştinţe s-a adeverit (am avut confirmarea /o întâlnire "întâmplătoare" pe stradă cu acea persoană, după circa 1-2 ani de zile. Pentru mine a fost un ŞOC... tot ceea ce i-am spus acelei persoane, pe care am văzut-o doar o singură dată în viaţa mea, (vis-a-vis de problemele şi greutăţile destinului ei, dar şi posibile soluţii) s-a adeverit. 

Georgiana, Olanda,

10 decembrie 2013

< sus >

Vă mulţumesc pentru urările făcute cu ocazia lui 1 Decembrie, ziua noastră naţională. Mi-aţi făcut o bucurie imensă, cu atât mai mult cu cât nimeni altcineva (prieteni, cunoştinţe, rude din România) nu s-a gândit la "româncă de departe"...

Vă spuneam cândva că mă simt "prinsă" între două lumi.

Ei bine, am constatat că o parte din cei rămaşi în România mă consideră un fel de "trădătoare" (am "îndrăznit" să-mi părăsesc ţara în care m-am născut - desigur, neînţelegând ce reprezintă şi cât de important este în viaţa fiecăruia liberul arbitru în luarea deciziilor, precum şi destinul individual). Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu sunt mulţi cei ce realizează că, de fapt, TOŢI suntem cetăţeni ai acestei minunate planete albastre şi că timpul petrecut AICI este limitat. Poate tocmai de aceea trebuie folosit cu maximă atenţie şi discernământ. Suntem AICI doar "în trecere", cum îmi place mie să spun. 

Pe de altă parte, străinii te consideră "just another immigrant" şi cu greu te acceptă ca fiind unul/una de-a lor (iar dacă totuşi o fac, trec ani buni).

Prin urmare, prinsa între aceste două tipuri de lumi şi atitudini, am muncit şi muncesc pentru a-mi construi propria mea lume, propriul meu Univers, propria mea identitate.

Am constatat cu maximă uimire şi tristeţe faptul că românii de aici nu se dezmint nici cu ocazia zilei lor naţionale. Pe site-ul comunităţii de români din Olanda nu am văzut anul acesta UN SINGUR MESAJ de "LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNILOR!". În schimb, abundă discuţiile, neînţelegerile, certurile, contrazicerile de orice fel. Un soi de "bălăcăreală"... Noii veniţi se ceartă cu cei sosiţi aici cu ani în urma, îşi scot ochii unii altora, se acuză reciproc de te miri ce, se jignesc total aiurea. Românii de bună calitate (umană, intelectuală) încearcă să modereze şi să tempereze discuţiile, de cele mai multe ori fără succes. Din aceste considerente, am preferat să rămân un simplu observator, fără a deveni un membru pe acest forum. Cel puţin pentru moment... Pe viitor, sper că nivelul discuţiilor şi limbajul folosit să devină mult mai civilizat şi demn de fiinţa umană. 

A călători reprezintă cea mai mare şansă şi bogăţie pe care un om le poate avea. Nimic nu luăm cu noi atunci când ne vom întoarce ACASA, cu excepţia amintirilor frumoase şi a dragostei oferite şi primite. După care, ne continuăm CăLăTORIA...

Georgiana, Olanda,

4 decembrie 2013

< sus >

În privinţa străinilor şi relaţiilor acestora cu româncele noastre, voi fi cinică: există OAMENI şi JAVRE (iertaţi-mi limbajul uşor vulgar) peste tot în lumea aceasta; nu cred că ţine de o naţiune sau alta, ci de educaţia şi caracterul fiecăruia. Prin urmare, ceea ce vreau să spun este că vina nu aparţine în totalitate străinilor, ci şi româncelor noastre care SE LASă UMILITE ŞI BATJOCORITE. Este problema lor! Eu vorbesc la modul general, nu particularizez. În fine, eu am o fire tare mândră (în sensul bun) şi nu accept jumătăţi de măsură, ca să nu mai vorbesc de umilinţe şi manifestări violente.

Am să vă mai surprind cu încă o afirmaţie: din constatările mele, bărbaţii olandezi sunt buni familişti şi soţi responsabili. Statistic vorbind, foarte rar auzi de violenţă domestică în cuplurile de olandezi. Atunci când apar, de regulă vorbim despre imigranţi sau persoane cu probleme psihice. Cum sună acest lucru comparativ cu bătăile administrate româncelor de către români? Că doar, conform unor spuse din bătrâni, "bătaia este ruptă din rai" şi "dacă nu altoieşti muierea înseamnă că n-o iubeşti suficient", nu-i aşa? Părerea mea este: cum îţi aşterni, aşa dormi. Cine le pune să accepte măgăriile străinilor?

Soţul meu, un OM MINUNAT, cum rar mai poţi întâlni pe pământul acesta, este olandez. Credeţi-mă, nu exagerez cu absolut nimic.

Dacă prostia ar durea, cu siguranţă spitalele ar fi pline sau vorba cuiva, "e normal sa fie mai mulţi idioţi pe lume, întrucât Mama TÂMPIŢILOR e mereu gravidă". Ca să nu mai vorbesc de faptul că m-am săturat de toţi cei care se visează "paranormali", "iniţiaţi", "vindecători" PESTE NOAPTE...

Georgiana, Olanda,

29 octombrie 2013

  < Sus > 

---

 

DORINA

 

Mă pregătesc să scriu unei televiziuni care s-ar putea să accepte provocarea... să facă o emisiune despre degradarea învăţământului şi încercarea de îndobitocire în masă a minorilor în ţările nordice; legalizarea pedofiliei în Olanda; sistemul eşuat Finlandez de educaţie, care a fost şi premiat, ca să "ne scoată ochii"; ridicarea copiilor din familii sub pretextul că au fost maltrataţi şi înrolarea lor în unităţi speciale pentru a deveni viitori spioni, membrii ISIS (de reţinut că gemenii au mai multe şanse să fie confiscaţi) etc.; educarea elevilor în clase primare în privinţa tipurilor de iubire disponibile... la alegere: homosexualitate, transexualism ş.a. (Norvegia); orele de autoapărare împotriva pedofililor predate minorilor în Belgia (astfel inducându-se frica dusă până la exasperare din primii ai vieţii şi, prin urmare, blocarea capacităţilor intuitive, extrasenzoriale etc.); aceste ore având ca echivalent în America... orele de autoapărare în cazul în care un terorist dă buzna în clasă (de parcă statul nu are datoria de a preveni astfel de situaţii)!

... asta ne aşteaptă şi pe noi, cât de curând, dacă nu deschidem ochii !!! Viitoarele generaţii vor fi mase umane de fricoşi, dobitoci şi complexaţi, iar recuperarea lor va fi imposibilă, pentru că afecţiunile psihice sunt induse din primii ani de viaţă. 

Dorina, Grecia,

17 mai 2016

< sus >

SITUAȚIA REFUGIAȚILOR

Doresc să vă MULŢUMESC pentru efortul legat de Premiul Nobel pentru pace, care a avut rezultat !

Vizionați emisiunea cu acest subiect, filmată în Grecia: „Se aude marea invazie”, difuzat În Premieră pe 6 martie.

Şi mulţumesc şi celor care au semnat prin intermediul d-voastră!!!

Şi pentru că am observat îngrijorare din partea celor de acasă, doresc să asigur încă o dată pe toată lumea că refugiaţii nu sunt periculoşi, ci că sunt victimele propagandei. Este absolut normal ca, după ce dorm în ploaie şi frig, suferă de foamete şi nu ştiu ce se va întâmpla cu ei, să-şi mai iasă din fire uneori. Până una-alta, şi noi ne ieşim din fire. La o săptămână după ruşinoasa ştire cum că refugiaţi ar fi vrut să violeze nemţoaice, un student grec de-al nostru s-a întors după un stagiu în Germania şi habar nu avea de acest incident, pentru că nu era real. Ne-a spus că e totul e o propagandă şi că nu trebuie să cădem în capcană şi să-i urâm pe aceşti oameni aflaţi la capătul puterilor. Şi la drept vorbind, cred că nemţoaicelor nu le-ar fi părut rău. De altfel, în fiecare vară vin în Grecia, se îmbată până cad sub masă şi-şi fac de cap cu grecii, spunând că bărbaţii lor sunt alcooloci sau impotenţi. Iar acum... sunt victimele refugiaţilor?!!

Dorina, Grecia,

12 martie 2016

< sus >

De când cu "întâmplarea" din România... am muncit fizic aici, însă mintea mea a fost acolo. Bineînţeles că îi compătimesc pe cei din Franţa şi din ţările mai dezvoltate ale Europei, însă să nu uităm că politica guvernelor lor pentru obţinerea bunăstării şi a "siguranţei naţionale" atât din punct de vedere financiar, cât şi din alte puncte de vedere s-a bazat pe livrarea de arme în zone de război, înjosirea ţărilor balcanice şi a altor state ş.a.m.d. Bineînţeles că acum acţiunea se întoarce bumerang, numai că, din păcate, plătesc oameni nevinovaţi.

Ca să vă dau un exemplu concret despre modul "cinstit" în care se lucrează în birourile Uniunii Europene... Ieri am aflat că un pierde-vară de aici, un presupus cercetător ce încearcă să-şi termine doctoratul de 10 ani... este mare evaluator a proiectelor de cercetare la Uniunea Europeană. Era să pic cu scaunul. Am întrebat cum e posibil, când mulţi dintre profesorii cu care lucrez, care au un CV de cel puţin 30 de pagini, nu au acest privilegiu. Mi s-a spus că... încă nu am înţeles şi mai trebuie să "cresc". 

Eu am rămas cu sufletul la incidentul din clubul Colectiv pentru că ţara mea are o istorie zdruncinătoare, pentru că o serie de alte state au vrut să o facă bucăţi şi să o împartă şi numai Dumnezeu ştie cum am ajuns până astăzi în forma în care suntem; de multe ori îmi place să asociez România cu o persoană blândă care se supune, suferă, dar tace. Aşa că de data aceasta cred că trebuie să ne îndreptăm atenţia spre România de oriunde în lume ne-am afla. Bineînţeles că cei care spuneau că ne vor asigura o viaţă frumoasă, fără corupţie şi cu drepturi egale indiferent de statul în care ne vom afla în Europa... şi-au bătut joc de noi. 

Legat de ISIS, lucrez cu o serie de eleni născuţi şi crescuţi în Egipt, care vorbesc araba. Acum doi ani am început să urmărim toate video-urile de atac ale ISIS. Am fost informată că 90% dintre spălaţii ăştia la creier nu vorbesc araba !!! Orice altceva... pakistaneză etc. Sunt copii răpiţi de mici; în UE, 1 milion de copii dispar în fiecare an fără urmă şi ajung în unităţi militare sau organele lor sunt împărţite. Prima ţară pe lista nivelului ridicat al siguranţei copiilor este Grecia, în ciuda crizei (luat dintr-un articol scris în Anglia). În Grecia, 99% copii pierduţi sau răpiţi sunt detectaţi cu ajutorul voluntarilor şi întorşi la familiile lor în decursul a 4-5 ore de la dispariţie. Ultimul oraş ca nivel al siguranţei copiilor este Brussels !!! De obicei, acolo, dacă dispar, nu li se mai dă de urmă niciodată. Aceşti copii ajung măcelari. Există metode extrem de avansate de spălare a creierului şi de îndoctrinare. Sunt hrăniţi cu o singură idee: "te duci, măcelăreşti şi spui că lupţi în numele lui Allah".

E trist, cu adevărat trist, deoarece, în afara faptului că fac rău societăţii, de asemenea recuperarea lor psihică este aproape imposibilă. Chiar mă întrebam dacă, în condiţiile în care ar fi prinşi mai mulţi şi ar fi lăsaţi în viaţă, ar avea vreo şansă. Însă nu vor fi lăsaţi în viaţă, deoarece, prin metode avansate de hipnoză, s-ar putea descoperi secretul, unde au fost antrenaţi şi de ce nu mai au simţuri umane.

Dorina, Grecia,

20 noiembrie 2015

< sus >

 

Am primit prin email o poveste scurtă care m-a impresionat. Am tradus-o din limba greaca în limba română, pentru a o răspândi. Este povestea unei eroine: IRENA SENDLER.

«De curând (2008), a decedat o femeie de 98 de ani, pe nume Irena. În timpul celui de-al doilea război mondial, Irena muncea în ghetoul Varşoviei ca lucrător social. Avea însă şi o altă misiune, mult mai importantă. Dat fiind că ştia care erau planurile naziştilor legate de evrei, Irena scotea din ghetou sugari evrei, aşezându-i pe fundul genţii cu unelte sau într-un sac aşezat într-un căruţ de la muncă, atunci când era vorba de copii mai mari. Avea chiar şi un câine în căruţ, pe care l-a dresat să latre atunci când militarii nazişti îi deschideau poarta la intrarea şi la ieşirea din ghetou. Bineînţeles că militarii nu aveau nici un chef să se pună cu câinele. Lătratul era aşa de puternic, încât acoperea chiar şi plânsetul bebeluşilor.

Irena a reuşit să salveze 2.500 de copii !!! ...dar a fost prinsă în cele din urmă, iar naziştii au bătut-o rău, până când i-au rupt ambele mâini şi ambele picioare.

Irena ţinea un plic cu numele copiilor pe care îi salva; l-a ascuns intr-ο vază pe care a îngropat-ο în curtea grădinii sale. După război a încercat să informeze cât mai mulţi părinţi care mai trăiau cum că, de asemenea, copii lor trăiau, astfel reunind familii. Însă cei mai mulţi părinţi muriseră în sălile de gazare. Astfel, a ajutat ca acei copii rămaşi fără familii să fie daţi spre adopţie.

În 2006, 2007 şi 2008 Irena a fost nominalizată pentru a fi premiată cu premiul Nobel pentru pace... NU A FOST ALEASĂ. Obama l-a primit în 2009, imediat ce a devenit preşedintele Americii, pentru contribuţia sa ca organizator comunitar, iar Al Gore l-a câştigat în 2007 pentru un film despre încălzirea globală !!!

Irena Sendler, în 2007

Acest e-mail a fost trimis în memoria lui Irene şi a:

2 milioane de evrei

20 de milioane de ruşi

500.000 de eleni

10 milioane de creştini etc.

...care au fost ucişi, arşi, torturaţi ş.a.m.d.

Este o mare nevoie să reamintim că aceste lucruri s-au întâmplat... pentru că vor exista unii care le vor face din nou. »

Completare: În memoria Irenei - supranumită şi "Îngerul Varşoviei" - s-a turnat filmul artistic "The Courageous Heart of Irena Sendler" (2009)

Dorina, Grecia,

11 noiembrie 2015

< sus >

 

Fragmente din cartea

"Muzica lui Pitagoras" de Kitty Ferguson,

cap. IV: "Adevărata mea natură este cerească"

traduse de Dorina din Grecia

Pitagoras din Samos (circa 570-495 Î.H.)

[…]

Pitagoras a mers chiar mai departe cu credinţa sa în metempsihoză. A susţinut că putea să-şi amintească vieţile sale anterioare. Găsim şi aici reverberaţii ale orfismului. Un text orfic cunoscut sub denumirea de "tabla din Pitilia" instruieşte cititorul legat de cele ale sufletului, demonstrând cum că merită participarea la ritualurile închinate divinităţii şi astfel obţinerea "Memoriei", textul făcând referire cu siguranţă la tipul de "memorie" menţionată de Pitagoras.

Informaţia legată de capacitatea lui Pitagoras de a-şi aminti vieţile sale anterioare ne este dată de către EMPEDOCLE, poet şi filosof din secolul 5 Î.H., care era de origine din Acragas (o colonie grecească din Sicilia) şi, la fel ca şi Ion (scriitor şi filosof grec din Chios), s-a născut în preajma decesului lui Pitagoras. I se spune de multe ori "Empedocle pitagoreicul", însă o mare parte din filosofia lui este diferită de învăţăturile lui Pitagoras. În orice caz, a fost un puternic susţinător al metempsihozei. Empedocle despre Pitagoras:

"Printre ei se afla un bărbat cu cunoaştere nelimitată, a cărui avere inestimabilă era bogăţia în cele ale sufletului şi care cunoştea orice tip de înţelepciune, atât teoretică, cât şi aplicabilă. De fiecare dată când îşi provoca subconştientul, putea să genereze fără efort cunoaşterea pe care alţi oameni o dobândesc în decursul a zece sau chiar douăzeci de generaţii."

IAMBLICHUS (şef al curentului neoplatonic în Siria, sec. IV î.H.) a acceptat fără nici un comentariu capacitatea lui Pitagoras de a-şi aminti vieţile sale anterioare, însă nu şi modul în care alţi istorici şi filosofi descriu că acesta ar fi intrat în posesia "Memoriei". Varianta cum că încarnările lui Pitagoras încep cu Ethalidi, fiu al lui Hermes (zeu care conducea sufletele decedaţilor în Hades, fiu al lui Dias/Zeus şi ale pleiadei Maia), nu este acceptată de Iamblichus. Oricum ar fi fost, legenda spune cum că Hermes i-a permis lui Ethalidi să-şi aleagă un dar, oricare în afară de nemurire, care era destinată numai zeilor. Ethalidi a ales darul memoriei vieţilor anterioare. Prin urmare, Pitagoras nu-şi amintea numai viaţa sa în persoana lui Ethalidi, dar şi în a lui Evforvos, Ermotimos, Pirros (pescar din Dilo), precum şi a multor altora. Evforvos a fost erou al războiului troian şi a fost imortalizat în Iliada lui Homer. Iamblichus şi Porfirie din Tire (filosof grec neoplatonic, sec. III î.H.) îl ilustrează pe Pitagoras plăsmuind versurile despre moarte pe care Homer le-a atribuit personajului Evforvos, cântând la liră cu o eleganţă desăvârşită […].

DIOGENES LAERTIUS - istoric care a scris biografiile unor importanţi filosofi greci (sec. III î.H.) - ne descrie varianta completă despre care mulţi consideră că explică în mod concret amintirile lui Pitagoras, însă pe care Iamblichus o consideră "exagerat laică", iar Porfirie o consideră atât de celebră, încât după părerea lui nu mai trebuie menţionată de către un istoric: când Evforvos a fost omorât de către regele Menelaos în războiul Troian, sufletul său a trecut în Ermotimos după una sau mai multe succesiuni de vieţi. Ermotimos a fost capabil să demonstreze acest lucru. În câteva variante istorice, Ermotimos a intrat într-un templu unde se găsea agăţat de un perete un scut degradat al cărui singur punct neafectat de trecerea timpului era centrul său confecţionat din fildeş. Trebuie că acest scut să fi fost lăsat acolo chiar de regele Menelaos în cinstea zeului Appolo, sau să fi fost confiscat ca pradă de război în timpul războiului Troian. Aflat în faţa scutului învechit, Ermotimos a început să plângă. Câţiva din jurul său l-au întrebat ce se întâmplase, iar acesta a răspuns că, atunci când a fost Evforvos, a luat scutul în războiul troian. Cei prezenţi au crezut că şi-a pierdut minţile. El le-a răspuns însă că pe partea interioară a scutului vor găsi o semnătură a lui Evforvos. Au dat jos scutul de pe perete şi au văzut că, într-adevăr, pe spatele aceluia se găsea scris cu caractere arhaice numele Evforvos.

Mai departe, Ermotimos a decedat şi sufletul său a fost reîncarnat în Pirros, pescar din Dilo, iar la puţină vreme după, a devenit Pitagoras. Nu erau, bineînţeles, numai acestea amintirile lui Pitagoras. Între aceste vieţi principale susţinea că a avut şi încarnări în plante şi animale şi susţinea că îşi amintea, de asemenea, suferinţele sale şi ale altora în Hades.

În teoria pitagorică a metempsihozei sufletul nu este condamnat irevocabil la un ciclu nesfârşit de reîncarnări în plante şi animale. Evadarea din acest ciclu necesită forţă, la fel cum susţine şi orfismul. Puterea şi metoda de sustragere din ciclul de vieţi plante-animale reprezintă centrul cosmo-teoriei pitagorice. În mijloc se află un nivel de nemurire divin din care s-a desprins fiecare suflet, ca o scânteie din focul divin, care apoi este capturată într-o interminabilă înşiruire de vieţi efemere. Scopul omului înţelept este să se elibereze din această înşiruire ciclică de vieţi efemere şi să revină la nivelul divin.

După cum susţine istoria, Pitagoras a fost acela care a inventat termenul de "filosof" (filos gr. =prieten şi sofos gr. = înţelept, deci "prietenul înţelepciunii"). Filosof nu era considerat doar acela care deţinea înţelepciunea, ci acela care o cerea cu ardoare în mod constant, din moment ce înţelepciunea este singurul drum pentru recâştigarea stării de divinitate nemuritoare. ARISTOXENUS (filosof grec, student al lui Aristotel, sec. IV î.H.) susţine că tot ceea ce întreprindeau pitagoreii avea ca scop final unirea cu divinul. Acesta era şi punctul de start al filosofiei lor şi atingerea acestui scop se realiza prin înclinarea în faţa a ceea ce e divin, prima regulă a filosofiei lor. Fiecare filosofie şi cercetare, fiecare utilizare a gândirii logice şi a observării naturii umane, a Lumii şi a Universului, împreună cu ceea ce mai târziu avea să fie numită "ştiinţă" au fost iniţial generate în încercarea de a ajuta sufletul să se desprindă din ciclul vieţilor efemere şi de a se apropia de natura sa divină. Conexiunea aceasta, pentru pitagorei constituia ideea de bază a dogmei legate de "unitatea lumii".

Aceast sacrificiu al vieţii fiecărui om pentru îndeplinirea misiunii divine este idea de bază a scrierilor sfinte (a Vechiului Testament). Reproducerea acestei idei centrale în mai multe culturi, cu cuvintele filologului classic William Keith Chambers Guthrie, este următoarea:

"Pitagoras a recurs la ideea reuniunii cu Dumnezeu ca scop principal al trăirii umane şi a susţinut-o cu toată puterea filosofiei şi matematicii, precum şi a religiei, datorită genialităţii lui. În aceasta constă originalitatea pitagorismului."

Mai puţin omagial, Diogenes Laertius face referire la cele spuse de poetul Xenofan din Colofon, care şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Sicilia şi în Italia şi, probabil, a trăit în perioada lui Pitagoras, chiar dacă se cunoaşte că a supravieţuit mult după moartea acestuia. XENOFAN scria satiră, iar versurile de mai jos indică încă o dată credinţa lui Pitagoras în metempsihoză:

"Şi o dată, când i-a văzut lovind un căţel de pe drum, a simţit milă şi a spus următoarele: Opriţi-vă, este un suflet - prieten drag de-al meu, i-am auzit vocea şi l-am recunoscut!"

Din acest fragment se subînţelege că Pitagoras a recunoscut vocea unui prieten care murise şi s-a reîncarnat într-un căţel – pentru un pitagoreu însă… această întâmplare ar fi avut cu siguranţă o semnificaţie mai profundă. Cuvintele "suflet-prieten de-al meu" ar fi putut să se refere la orice tip de înrudire, înglobând întreaga natură şi, prin extensie, plantele şi animalele. Nici o altă comunitate elenă nu a respectat ideea de înrudire la fel de mult precum pitagoreii, nici una nu a crezut cu atâta tărie în unitate; cu cuvintele lui William Keith Chambers Guthrie:

"Unul singur univers – această descriere antică elenă, a cărei traducere nu se poate face şi prin care se unesc toate într-un mod pe care probabil numai spiritul elen îl poate percepe cu ajutorul înţelegerii ordinii, perfecţiunii structurii, a frumuseţii şi a armoniei"

Unii pitagorei au pus problema unităţii timpului. Ucenicul lui Aristotel, EVDIMOS a scris că "dacă îi credem pe pitagorei, aceleaşi lucruri se repetă, iar voi vă veţi găsi din nou alături de mine, iar eu am să vă învăţ din nou teoria, şi voi avea din nou şi din nou acest băţ în mână... atunci este o binecuvântare ipoteza că aceeaşi clipă se repetă în acelaşi mod."

S-ar putea considera că această credinţă cum că sufletele, când mor, trec în alte fiinţe, plante sau animale, a avut consecinţe asupra dietei pitagoreilor, la fel ca şi în cazul credinţei orfice şi astfel adepţii erau, după cum se cunoaşte, vegetarieni.

Se spune că Empedocle a afirmat cum că, dacă cineva ar putea alege următoarea sa încarnare, ar fi bine să aleagă leul sau floarea de laur. Iamblichus credea că Pitagoras a interzis consumul cărnii deoarece "induce lipsa de vlagă/ viaţă". De asemenea, simţea repulsie faţă de sfâşierea animalelor, "considerând nedreaptă chiar şi uciderea unui alt om în confruntarea prin luptă/ război".

Dorina, Grecia,

25 mai 2015

< sus >

Vă scriu de pe meleaguri româneşti ca să vă doresc un An Nou binecuvântat în care să se împlinească dorinţa dumneavoastră şi a multor altor persoane ca un număr impresionant de oameni să se "refugieze" în spiritualitate, dar o spiritualitate care, în afară de tradiţionalele ritualuri religioase, să includă şi ritualuri străvechi de o valoare inestimabilă, cum ar fi terapiile alternative, studiul karmei etc.

Terapia reiki ar trebui să facă parte din medicina tradiţională, odată ce a fost recomandată chiar de Hippocrate. Faptul că nu este aşa e legat de eficienţa ei deosebită şi de compromiterea firmelor care eliberează medicamente. Iar referitor la studiul karmei, la întoarcerea în Grecia vă voi trimite un citat din Acatistul lui Arsenie Boca (nu am Acatistul la mine). Pe mine m-a pus pe gânduri.

Telepatia între mine şi alte persoane funcţionează extraordinar în ultima vreme, şi nu mă refer numai la persoane foarte apropiate, şi îmi dau rapid seama de ce gândesc anumiţi oameni despre mine, despre alţii şi despre anumite situaţii, iar pentru aceasta m-am convins că în curând trebuie să încep antrenamentul pentru activarea simţurilor extrasenzoriale. Însă voi aştepta să termin cel de al doilea doctorat, care îmi consumă extrem de multă energie.

Ceea ce m-a pus foarte mult pe gânduri, din nou, în ultimul e-mail trimis de dumneavoastră, este povestea persoanei care a fost trimisă la Psihiatrie de cei apropiaţi. Chiar nu ştiu cum am putea "ataca" această perspectivă noi, cei care credem, mai ales că eu am crezut dintotdeuna şi nu mă pot imagina necrezând în spirite, pentru că asta ar însemna să nu cred în viaţa de după moarte şi nici în Dumnezeu! Dar mă macină un gând de ceva vreme. Îmi doresc să scriu un eseu despre ce personalităţi mari ale istoriei din antichitate şi până astăzi au crezut în Dumnezeu, în mai mulţi Dumnezei sau în ritualuri spirituale, superstiţii etc. Mulţi vor fi surprinşi să afle că 90% dintre marii conducători ai lumii erau absolut devotaţi unei religii sau unor superstiţii, printre care Cleopatra, Alexandru cel Mare, chiar şi conducători contemporani precum Ceauşescu şi... chiar Hitler !... ei credeau în forţe nevăzute. Şi la ei se adaugă artiştii, compozitorii şi oamenii de ştiinţă (Einstein !!!) ş.a.m.d. Ar fi un eseu interminabil, în cele din urmă o carte.

Fiecare alege cum să trăiască: sau precum un învingător, fie el înclinat spre latura negativă, sau ca un om mediocru pentru care "tot ce se vede se mănâncă", iar ce nu se vede... nu există. Dar să nu uităm că "hrana" noastră de bază este oxigenul... şi acesta nu se vede. Carnea, untul, brânza, pâinea se văd; omul poate să trăiască cu oxigen şi fără hrană, unii au reuşit asta chiar pentru o viaţă, dar sub nici o formă nu poate să trăiască cu hrană şi fără oxigen. Iar moartea în Biblie face întotdeauna referire la moartea sufletului, care nu este vizibil, şi nu la moartea trupului, care se observă uşor.

Dorina, Grecia,

1 ianuarie 2015

< sus >

Deşi aici vremea e... de parcă ar veni sfârşitul lumii, eu m-am gândit să vă urez o vară frumoasă ! Ştiu că peste tot în Europa vremea e schimbătoare şi că nu s-a încălzit încă. Eu nu am apucat să fac nici o baie în mare.

Doream să vă relatez o întâmplare ce a avut loc de curând. Uneori mă întreb dacă povestea asta cu "secolul schimbării spirituale" este adevărată sau dacă e o speranţă nefondată în sufletul celor ce aspiră la o viaţă mai de calitate (din punct de vedere afectiv şi nu material). Oricum... atunci când am mers la Atena, am făcut o plimbare la poalele Acropolelui cu o prietenă bună, care s-a stabilit de aproximativ doi ani în capitala Greciei. Fata asta era întruchiparea "seriozităţii", se ocupa de treburi absolut lumeşti, avea un stil mecanic, mai degrabă nemţesc de a trăi, cercetările ei trebuiau sa aducă dovezi clare şi absolut interpretabile etc. La ea, ora era întotdeauna cea promisa (pe ceas), îmbunătăţirea ei financiară era prima prioritate, iar cariera pe al doilea plan. Din păcate, nu a rezistat, din cauza nesiguranţei programelor de cercetare, care oferă un salariu pe termen scurt, iar apoi te priveşte dacă găseşti un al doilea program sau nu, aşa că a plecat la Atena pe un post foarte bun, într-o clinică. 

În timpul plimbării noastre, prietena mea a început sa îmi povestească cum că în ultima vreme o preocupă şi alte lucruri în afară de serviciu şi că are planuri noi. Eu i-am spus că şi eu am un plan de acţiune nr. 2, fiindcă aşteptarea plăţii, care în fiecare lună vine cu întârziere, şi altele de genul ăsta m-au obosit. Era să cad din picioare când mi-a spus că nu la asta se referea, ci că se referea... la o chestie mai ciudată... şi mi-a şoptit la ureche, ca şi cum se temea să nu o audă cineva, că o preocupă mult temele de metafizică şi parapsihologie. M-am uitat la ea întrebându-mă dacă e ea, nu-mi aminteam să fi avut vreun accident sau vreo întâmplare şocantă în ultima vreme. Ce să vă spun, la început am rămas prea surprinsă ca să reacţionez, iar apoi a urmat o seară minunată, cu discuţii fantastice pe teme de cercetare în domeniul metafizicii; plimbarea aceea a fost de nedescris, împodobită de ruinele templului luminate de reflectoare - asta aşa, pentru ca toată întâmplarea să aibă o valoare chiar mai mare. 

Mă întreb dacă sunt mulţi ca ea, cei care ascund interesul pe care-l au pentru dezvoltarea spirituală, de teama de a nu fi criticaţi sau din alte temeri. Eu cred că aşa se întâmplă de fapt cu 90% din oamenii care refuză să accepte că noi putem accesa universul spiritelor. Dar am observat că ultimii ani au adus multe schimbări, poate din cauza crizei economice şi a multor altor evenimente care au avut loc în lume. În ceea ce mă priveşte, am câştigat o prietenă pe care o aveam deja, însă de data aceasta s-a arătat în forma ei cea mai desăvârşită. Deja căutăm literatură şi ne informăm împreună, i-am pus la dispoziţie ce mai am eu (în engleză, pentru că e grecoaică) şi cred că voi face mai des vizite la Atena pentru astfel de întruniri.

Dorina, Grecia,

3 iunie 2014

< sus >

Să utilizăm la maximum puterea feminină pe care Creatorul a sădit-o în orice femeie, dar pe care majoritatea nu ştiu să o folosească! Sper că, lucrând împreună, noi, cei care ştim că numai spiritualitatea mai poate salva această lume decăzută, să aducem la cunoştinţa cât mai multor femei că ele sunt în mare parte responsabile pentru sensibilizarea oamenilor şi pentru întoarcerea lor spre lumină!

Dorina, Grecia,

8 martie 2014

< sus >

În pragul Sfintelor Sărbători, revin cu o mai veche promisiune; spuneam cu ceva vreme în urmă că Sfânta Scriptură cuprinde pasaje în care se menţionează în mod indirect (sau din punctul de vedere al unora, direct) existenţa reîncarnării, ca mod de desăvârşire al spiritelor. Această temă este extrem de cuprinzătoare şi o serie de cărţi care încearcă să dea o interpretare cât mai completă acestor pasaje biblice au fost scrise de diverşi autori. Este foarte probabil ca fiecare autor să interpreteze aceste pasaje dintr-o perspectivă subiectivă, ceea ce nu este constructiv şi folositor pentru oamenii de rând. Cel mai corect este să se facă prezentarea tuturor punctelor de vedere, astfel încât fiecare să îşi găseasca poziţia favorabilă într-o astfel de discuţie, ceea ce voi încerca să fac prin textul de mai jos.

  ILIE TESVITEANUL şi IOAN BOTEZăTORUL

Dorina, Grecia,

11 decembrie 2013

< sus >

De multe ori se întâmplă ca cei din jurul nostru să facă o presiune extraordinară asupra noastră, încercând să ne abată din drum, şi asta din diverse motive. De cele mai multe ori sunt mulţumită de viaţa mea şi dacă sunt aspecte pe care aş dori să le schimb... o voi face în timp, la vremea potrivită... din punctul meu de vedere. Mi se întâmplă însă să intervină diverşi cu fel de fel de idei, sub pretextul că "tu meriţi mai mult de la viaţă, mai mulţi bani, altceva pe plan personal etc." Eu nu cred în asta, cred că Dumnezeu îmi dă putere în fiecare zi pentru a genera karma mea, astfel încât încet, încet aceasta să fie îndepărtată.

Momentan, în Grecia oricine îşi doreşte să aibă o viaţă decentă trebuie să aibă de la două locuri de munca în sus. Ca să fiu mai exactă, statul elen, sau mai exact Troika, reţine 55% din veniturile oricărui individ stabilit şi muncind legal în Grecia (statul cu cele mai mari taxe la ora actuală, sau cel puţin aşa am auzit). Vă daţi seama... noi mărim volumul de muncă pentru a ne mări veniturile... iar ei vin şi mai adaugă un 5% la taxe. Asta nu este o plângere, este o observaţie.

De aceea, eu nu prea îmi mai permit să am vacanţe şi mult timp liber pentru munca de voluntariat ş.a.m.d. Dar pe de alta parte, îmi place enorm munca pe care o fac şi, de aceea, sunt puţine zilele în care mă simt epuizată din cauza locului de muncă. 

Mai arunc câte o privire prin ziarele româneşti... ştirile sunt atât de prelucrate, că mi se face rău. Nu se spune aproape nimic legat de cele mai importante lucruri care se întâmplă la nivel european şi mondial. De fapt, asta aţi sesizat şi dumneavoastră.

Dorina, Grecia,

5 noiembrie 2013

< sus >

Ştiu că de multe ori un om poate să fie la suprafaţă ca un sfânt, să aibă cunoştinţe şi să fie un binefăcător în viaţa de zi cu zi, sau cel puţin să se prefacă a fi un binefăcător, iar pe de altă parte, în interiorul său să ascundă multe gânduri negative şi răutate.

Îmi dau seama că o karmă este greu de ocolit. Am auzit expresia "alegi să mergi cu Dumnezeu sau cu karma". Cred că cel mai probabil mergem cu karma, dar credinţa în Dumnezeu ne poate uşura enorm calea şi ne poate da speranţa că lucrurile vor deveni mai bune.

Dintre spaţiile interioare aleg, înainte de orice, biblioteca, iar unul dintre visele mele este să locuiesc într-o casă unde cea mai mare cameră să fie dedicată bibliotecii. Apoi, în opoziţie cu liniştea bibliotecii, de multe ori îmi doresc să fiu înconjurată de lume şi să mă împart între diverse activităţi de voluntariat şi de ajutorare (momentan lucrez cu animale şi cu persoane cu dizabilităţi).

Am uneori impresia că sufletul meu aleargă spre o răscumparare mai rapidă a karmei. Dacă nu găsesc persoane cărora să le acord ajutor, mă simt groaznic şi pornesc în căutare. Cineva mi-a spus cu puţin timp în urmă că, încercând să-i "salvez" pe toţi ceilalţi, mă pierd pe mine şi cred că a avut dreptate. Nevoia asta de a da ajutor este exagerat de pronunţată; uneori oamenii chiar o interpretează greşit şi de aceea mi-am redirecţionat eforturile cu mult timp în urmă spre animale. Chiar acum am adus din Romania doi căţei pregătiţi de eutanasiere şi am intermediat venirea a înca doi, sau chiar mai mulţi, în următoarele săptămâni.

Dorina, Grecia,

2 noiembrie 2013

< sus >

Legea Să NU OMORI este menţionată printre cele 10 porunci în Vechiul Testament, care, conform tradiţiei creştine, nu este canonul de urmat pentru cei care cred că Iisus este fiul lui Dumnezeu şi că a venit pe pământ pentru mântuirea noastră. Am reflectat cu mult timp în urmă asupra problemei "regulilor" date de Noul şi Vechiul Testament. O cunoştinţă foarte apropiată suferea îngrozitor pentru că a ales varianta avortului în cazul copilului ei care urma să se nască cu Sindromul Down. Încercând să o ajut, am cerut inspiraţie şi am găsit prin internet o poveste Biblică devenită peste ani apocrifă. Moise însuşi a aruncat de pe stânci un copil născut cu handicap! Moise a considerat că acel copil a suferit suficient prin naşterea sa, precum şi părinţii lui, şi astfel... toţi şi-au eliberat o parte din încărcătura karmică, fiind astfel pregătiţi pentru a intra într-o nouă existenţă. Deci Moise, reprezentantul lui Dumnezeu şi cel ce a dat poporului său cele zece porunci, avea să contrazică aceste porunci printr-o faptă de ucidere! Totuşi... avem noi dreptul să-l judecăm ?

Mergând mai departe, am putea reflecta asupra comportamentului Spartanilor. Spartanii au fost excepţionali prin trăire şi atitudine... totuşi legenda spune că aruncau de pe stânci copiii slabi, sub-dezvoltaţi. Bineînţeles că legendele exagerează în mod intenţionat realitatea şi o modifică uneori în proportii de 100%. 

Dar să vedem mai departe. Evanghelia Apocrifă dupa Thomas descrie povestea ascunsă a copilariei lui Iisus. Se spune acolo ca Iisus era un copil extrem de puternic spiritual, dar că o dată s-a supărat pe un băiat din comunitatea în care trăia şi i-a provocat acestuia moartea. Apoi, în timp, Iisus fiind copil încă, şi-a dat seama că deţine o putere inimaginabilă şi a regretat profund propria faptă, îndreptându-şi în mod constant întreaga energie spre binefacere şi mântuire. 

O foarte frumoasă descriere a tuturor sentimentelor care ar putea să treaca prin mintea unui "rău făcător" este în cartea "Crimă şi Pedeapsă" a lui Dostoiewski. Un tânăr, sarac şi frustrat din cauza sărăciei şi a indiferenţei oamenilor, ucide o bătrâna ce-şi ţinea banii "la şosetă", ca o reacţie la nedreptatea şi nenorocirea ce domina întreaga societate. Apoi, preţul pe care il are de plătit pentru a-şi răscumpăra sufletul este inimaginabil pentru un om de rând. Noi, cei care credem că mergând la biserică în fiecare duminică şi spunându-ne rugăciunea de seară suntem lipsiţi de păcate, facem o mare greşeală. Este foarte probabil că o mare parte din noi încălcăm, prin indiferenţa în care trăim şi prin faptul că nu ne ocupăm cu altceva decât cu a ne judeca semenii... cele mai importante legi date prin Noul Testament... "iubeşte-l pe Dumnezeu şi iubeşte-ţi aproapele". Conform "legendei", fiecare dintre noi are o parte Divină în el/ea. Iubind partea Divină din fiecare, Îl iubeşti în acelaşi timp pe Dumnezeu şi-ţi iubeşti aproapele. 

Să amintim şi că cei mai cunoscuţi haiduci/ mafioţi/ gangsteri au rămas în istorie ca fiinţe total contradictorii, care, pe de o parte, ucideau oamenii bogaţi a căror singură preocupare era să trăiască în belşug, iar pe de altă parte, dădeau banii furaţi de la bogaţi... săracilor. Probabil că ceva în subconştientul lor le spunea că aici "se rezolvă" două situaţii... păcătosul cu avere nu-şi mai pierde vremea urmând un "destin eronat", iar săracul zăreşte o urmă de speranţă primind darul care i se face. 

În concluzie, nu cred că suntem în măsură să judecăm. Legea "să nu ucizi" rămâne un canon, dar situaţiile diferă atât de mult. Nu trebuie să încercăm să scuzăm ucigaşii sau violatorii ş.a.m.d. - asta ar fi o curată nebunie. Să nu uităm însă că atunci când ei săvârşesc aceste fapte sunt dominaţi de spirite extrem de involuate. Poate că cel mai bine este să încercăm să atingem stări de conştiinţă cat mai elevate, care să cuprindă o gamă larga de sentimente şi să ne ajute în înţelegerea societăţii şi a semenilor noştri. Până la urmă, greşelile lor ne aparţin şi, urmând spusele marelui fizician Stephen Hawking, suntem toţi o mare reţea şi suntem dependenţi unul de celălalt, aşa că numai împreună putem lucra spre a crea o umanitate evoluată spiritual.

Iertarea ucigaşului de către sufletul chinuit sau de către rudele sau prietenii acestuia este probabil cea mai mare încercare dată de Dumnezeu, prin care acel nefericit şi apropiaţii lui ar trece de pe un nivel energetic mediocru pe unul extrem de evoluat. Bineînţeles că astfel de încercări nu pot fi trecute de oricine, dar un exemplu frumos este cel al Părintelui Arsenie Papacioc, care atunci când l-a avut în faţă pe ucigaşul fratelui său şi în jurul său o mulţime de oameni strigau "omoară-l !", a aruncat cuţitul şi l-a iertat pe acel ucigaş, ştiind că pedeapsa vine de la Dumnezeu. Acea întâmplare i-a dat inspiraţie părintelui Arsenie Papacioc şi Dumnezeu i-a dat putere pentru a o lua pe minunatul drum pe care îl cunoaştem prea bine. 

Dorina, Grecia,

29 octombrie 2013

< sus >

Mă bucur mult că există persoane pasionate de vieţile anterioare şi sper ca lumea să se mai fi deschis spre direcţia asta. Religia ortodoxă nu neagă reîncarnarea, ci reprezentanţii prost informaţi o neagă. Am avut ocazia să citesc parţial Biblia în limba greacă veche şi am fost surprinsă să văd cât de clar este redat cum că Ilie din Vechiul Testament a revenit pe pământ în trupul lui Ioan Botezătorul. Preoţii şi călugării deschişi la minte admit asta, însă preferă să nu discute, pentru a nu avea probleme cu "mai marii". În orice caz, pasajul acela a fost foarte bine "camuflat" în bibliile noi atât in limba greacă nouă şi cu atât mai mult în bibliile traduse în alte limbi. Este extraordinar însă să cunoască cineva limba greacă şi să-i pice în mână aceste informaţii. Eu aveam oarecum inscripţionată în mine credinţa în reîncarnare, însă această descoperire m-a făcut să mă simt în armonie cu religia în care am fost botezată. Totuşi, nu mulţi oameni sunt deschişi spre asta, sau poate că nu le place să vorbească pe tema acestui subiect. De altfel, nu cred că este un subiect ce se poate discuta în piaţă sau la colţ de stradă, cu vecina. 

Dorina, Grecia,

12 septembrie 2013

< sus >

Până la sfârşitul anului doresc să extrag şi să scanez pasajul legat de reîncarnare dintr-o serie de Biblii, începând cu cea scrisă în greaca veche şi până la cele ale Penticostalilor, Mormonilor etc. Astfel, voi face o paralelă interesantă între diferite traduceri.

Cred că românii ar fi surprinşi cu multe alte astfel de surprize... poate cu timpul îmbogăţim aceste informaţii împreună. 

Cunosc foarte bine situaţia din Romania, de când sunt la distanţă mă informez mult mai riguros şi cu o minte mult mai limpede legat de ţara mea. De asemenea, ajung cam de trei ori pe an în România şi, de cele mai multe ori, mi se confirmă convingerile. Pe de altă parte, am ajuns la concluzia că situaţia nu este mai rea decât în alte state. Aici (în Grecia şi mai ales în cercul meu de lucru) discutăm foarte mult pe teme politice şi culturale. 

Ţările nordice se pretind civilizate, dar procentul de pedofili şi bolnavi sexual este atât de mare!!! Incredibil, în Germania, acum câteva luni, s-a inclus o nouă lege, mult mai strictă, prin care se insistă asupra protejării animalelor de bolnavii sexual, după ce câteva mii de animale au fost găsite maltratate şi extrem de terorizate, având urme clare de astfel de traumatisme. Pe de altă parte, în aceeaşi ţară se dă o luptă aprigă din partea celor care doresc micuţele necuvântătoare în siguranţă şi fericite; astfel că o parte le maltratează şi ceilalţi fac încercări disperate de a balansa răul. Apoi, să menţionăm şi că Germania este ţara cu cele mai multe birouri legalizate de turism pedofilic, ce trimit astfel de bolnavi psihic în Filipine şi prin alte locuri unde se promovează "meseria" aceasta. 

Apoi, America e plină de indivizi dubioşi şi de staruri care se întrec care mai de care în simbolizarea anumitor semne de tip Illuminati, crezând că asta le va da putere, faimă şi că vor fi cool; dar pe de altă parte, nu au idee despre ce înseamnă cu adevărat aceste semne şi care este istoria lor (nici matematică nu cred să ştie şi, cu atât mai puţin, geometrie "sacră"). Mai mult, se vorbeşte foarte des de spălarea de creier şi despre renumita Nouă Ordine Mondială, care şi-ar avea centrul de bază acolo. Între timp, conducătorii lor se pregătesc de al treilea război mondial, dar asta îi incită foarte mult odată ce o să le regleze nivelul de hormoni al organismului încărcat de adrenalină. Văd că forumurile de discuţii americane sunt pline de dornici de vărsare de sânge şi mă surprinde acest lucru, aşa că mă întreb dacă nu se plictisesc cu o viaţă liniştită şi lipsită de griji. Dar pe de altă parte, există şi cei care ies în stradă şi protestează vehement împotriva unui atac asupra Siriei... Şi ei încearcă să balanseze răul, ca şi în cazul Germaniei.

Ţările Arabe sunt cu susul în jos, pentru că s-au produs prea multe ciocniri interne care au dat ocazia duşmanilor externi să creeze un adevărat iad pe un teritoriu sfânt, cu bogăţie istorică inegalabilă pentru umanitate ş.a.m.d. Păcat că şi acolo a lipsit maturitatea. 

Şi acum Grecia... În Grecia, oamenii se tot luptă, pentru că mulţi susţin vechea religie, iar ceilalţi ortodoxismul. Rămâne un procent foarte mic de maturi care să admită ca ortodoxismul este, în mare parte, continuarea vechii religii (Dias=Dumnezeu cu cei 12 Zei/Apostoli). Ei bine, preocupaţi de prea multă "filosofie" de genul ăsta, grecii au uitat să verifice contractele financiare semnate de ultimii lor conducători, dar oricum... în general, nu au talent la economie. Dacă ar fi avut, era imposibil să nu observe înscenarea ce li se pregăteşte... Aici, până şi masonii sunt oarecum la vedere şi n-au nici un plan diabolic de dominare a planetei. Din acest motiv, au cerut să se rupă atât de masonii americani, cât şi de ceilalţi masoni din ţările europene, iar independenţa le-a fost acordată repede, pe motiv că oricum nu-s activi şi periculoşi, deci sunt inutili şi filosofi irecuperabili. Pe de altă parte, oamenii de rând le strigă... "măi, ţara arde şi voi tot de subiecte filosofice discutaţi...?!"

Am ajuns la concluzia că România nu are mai multe probleme decât celelalte state. România are un potenţial cultural şi spiritual extraordinar, însă e cam leneşă la capitolul restructurare. Totuşi, cred că trebuie să ne păstrăm optimismul şi să îmbinăm raţionalul cu spiritualitatea în egală măsură (dar, ca să fiu sinceră, când locuiam în România, nu-mi amintesc să fi fost aşa optimistă :-) ) Întrebarea este: chiar dacă România se va maturiza, cum rămâne cu întreaga omenire şi cu toate problemele acestea la nivel mondial? 

Dorina, Grecia,

14 septembrie 2013

  < Sus > 

---

KLARA

Crezul Optimistului

de Christian D. Larson

      Îmi promit:

Să fiu atât de Puternic, încât nimic să nu îmi mai poată tulbura pacea lăuntrică.

Să nu mai vorbesc decât despre Sănătate, Fericire şi Prosperitate cu toţi cei care îmi ies în cale.

Să îmi ajut toţi Prietenii să creadă că Merită tot ce este mai Bun de la Viaţă.

Să văd aspectul pozitiv al tuturor lucrurilor şi să îmi transform acest Optimism în Realitatea mea personală.

Să mă gândesc numai la ceea ce este Bun, să acţionez numai pentru ceea ce este Bun şi să mă aştept să primesc de la viaţă tot ce este mai Bun.

Să mă bucur la fel de mult de Succesele altora, cum mă bucur de propriile mele Succese.

Să uit de toate greşelile pe care le-am comis în trecut şi să nu mă mai gândesc decât la Marile Realizări ale Viitorului.

Să îmi exprim tot timpul Bucuria şi să Zâmbesc tuturora.

Să mă Focalizez atât de intens asupra îmbunătăţirii propiei mele fiinţe, încât să nu mai am timp să îi critic pe ceilalţi.

Să fiu prea Destins pentru a-mi mai face griji, prea Nobil pentru a mă mai enerva, prea Puternic pentru a mă mai teme şi prea Fericit pentru a mai permite în viaţa mea prezenţa necazurilor.

Să mă gândesc la mine însumi numai în termeni Pozitivi şi să proclam acest Adevăr lumii întregi, nu prin cuvintele mele, ci prin Faptele mele .

Să trăiesc cu credinţa că întreaga lume Este de Partea Mea, atât timp cât îmi păstrez Credinţa în aspectele mele pozitive.

Descărcaţi originalul

Klara, Germania,

22 decembrie 2013

  < Sus > 

 

DANA

"Sper şi eu să pot să demonstrez că nu toți suntem la fel şi că suntem cu adevărat oameni deosebiți, noi românii, şi credeți-mă că de multe ori am de a face cu persoane care au prejudecăți și poate de multe ori trebuie să fac dublul față de ce ar face un italian, doar ca să fiu luată în considerare. Nu este foarte ușor, dar Mulțumesc lui Dumnezeu că deocamdată mai pot şi mă rog să am în continuare putere să pot să fac ceea ce îmi doresc."

Dana, Italia

12 septembrie 2013

  < Sus > 

 

MIRA

"Am foarte puţine tangenţe cu românii de aici... rarele ocazii când am putut vedea "pâlcuri de români" a fost la biserica catolică, unde ţin aproape în fiecare duminică Liturghia popii... am văzut persoane de toate felurile şi caracterele... de la cei educaţi la cei mai puţin educaţi şi golani... diferenţa este că aici se strâng ciorchine, iar acasă nu... Am observat că o parte dintre ei au împrumutat foarte mult din caracterul, modul de a face/nu, minciuna şi făţărnicia de la italieni... oile negre sunt, puşcăriile au români şi ţigani, pe străzi/autostrăzi/parcări se mai văd românce, moldovence şi alte naţii de culoare, am observat şi români adevăraţi ce îşi văd de treaba si viaţa lor şi care muncesc şi doresc să se reîntoarcă acasă, ori sunt foarte bine integraţi şi doresc să vadă România doar în vacanţă... sunt activităţi româneşti de succes cu Oameni de valoare, dar sunt şi activităţi româneşti gen magazine alimentare cu preţuri de nici că te poţi atinge, dar unde merge foarte bine vânzarea la alcool, pentru că bărbaţii români de aici... de cele mai multe ori vin la munca aşa zisă "grea"... iar după program parc/ar merge şi o bere... La Ambasadă/Consulat... ehe, acolo este şi mai şi... mai ales că sistemul de puşcărie (odată intrat, nu mai poţi ieşi, iar dacă o faci... depinde cine stă la intrare... de te lasă să reintri ori ba...) miros de... persoane peste persoane, nervi şi ţipete de la cei abia născuţi până la cei mai în vârstă... fără aer condiţionat... iar timpul de aşteptare... mai repede mori decât săa stai acolo o zi întreagă pentru o copie legalizată, oricare ar fi ea, şi desigur... banii... mulţi... Am observat de pe stradă, în magazine, în aeroport... oriunde se aude româneşte... începe şi bârfa, vorbitul de rău de acasă, vorbitul de rău despre Italia, vorbitul de rău despre trecutul lor... răutatea şi frustrarea, dar atunci când reuşeam să mai intru în vorbă cu unul ori cu altul... mai bine tăceam... au pierdut mult legătura cu rădăcinile lor... iar asta tind să cred că/i face să devină şi mai bestii decât sunt... din păcate... pentru "navetiştii lowcost"...

Diaspora?... mafia, interesele, oricare şi oricum ar fi ele, sunt şi în diaspora... personal m/am dezis de asta... iar dacă pot să fac orice, ceva... atunci o fac singură şi ştiţi de ce? Pentru că simt, vreau/nu vreau, răutatea, invidia şi ura românului de acasă şi a românului de aici... se urăsc reciproc, în loc să facă ceva bun şi frumos pentru ţara lor... iar diaspora asta nu m/a reprezentat nici în trecut şi nici acum... mă prezint şi reprezint singură... fără măşti şi dulcegării, vorbesc despre ţara România, despre Oameni şi nu bestii, despre trecut şi prezent... despre cum era şi încă mai este Omul Român/Dac/Get, despre bucatele şi tradiţiile noastre... despre Românii adevăraţi, fără măşti...

Aşa am simţit şi gândit..."

Mira, Italia

2 septembrie 2013

  < Sus > 

 

ELY

"Stiu ca cei cu puteri paranormale, nu sunt apreciati, mai ales in Romania, si cum stim, acolo, datorita saraciei, se petrec lucruri incredibile si triste.

Intr-o tara care nu are elementarul suport de prim social ajutor in cazul celor fara pensii, fara servicii, bolnavi, a celor cu multi copii, a acelora care traiesc la limita de saracie, sau ultima forma inumana de existenta, si de aceea acolo intotdeauna vor fi probleme.

Am vazut la ce forme de hotie se dedau unii: sa fure orice bucata de metal, de la liniile de cai ferate la inscrisurile de pe statui, din cimitire, senzorii de la calea ferata cu bariere, capacele de canale, tevi din blocuri, canalizare, calorifere, orice....

Au ajuns pana sa vanda fructe otravite de padure ca afine, cainii in loc de miei, si carne de cai morti in loc de vaci aduse la termen de sacrificare, vin contrafacut si toxic... e ingrozitor in ce hal s-au transformat acesti  oameni, ca nu pot sa le spun romani, si unde le-a ajuns disperarea!

Deci din cauza acestor neispraviti, ca sa le spun asa, nimeni nu mai crede in nimeni.

Apoi gradul de incultura al socetatii romanesti - pentru ca cei cititi au plecat in majoritate, fiind absorbiti direct sau indirect de occident, unde fie lucreaza ca liberi, fie ca sclavi, iar toti cei ramasi refuza sa se informeze, sa citeasca, sa invete si sa poata diferentia sau percepe o fapta reala de una ireala, dar sa mai si inteleaga notiunea de paranormal.

Oamenii au vise, si visele sunt o componenta a vietii umane despre care mai mult facem presupuneri, decat cunoastem ceva cu certitudine.

Numai ca Paranormalul nu e vis, este puterea celor marcati de divinitate pentru a comunica usor cu hiperconstiinta, cu universul, sunt doar aceia care sunt inzestrati cu clarviziune spatiala, temporala, si cu puteri telepatice si hipnotice, aceia care au pus si pun bazele psihologiei si parapsihologiei moderne a zilelor noastre.

Clarviziunea paranormalilor nu este o chestiune pe care sa o poti controla, de aceea si aparitia unor raufacatori care nu au nimic cu aceast paranormal, deoarece noi discutăm aici probleme științifice probate, nu păreri ale unor amatori mistici.

Asa de exemplu, ‘Inedia’ este un fenomen paranormal în care subiectul psi nu consumă alimente și apă ani în șir, fără ca viața lui să sufere. Tăranca bavareză Therese Neuman a trăit fără apă și mâncare din 1924 și până în 1962, muncind la câmp și dormind numai două ore din noapte. Cercetatorii au observat ca greutatea ei varia de la o zi la alta, de parcă ar fi mâncat mai mult sau mai puțin, îngrășându-se și slăbind. Deasemenea un fenomen similar l-a prezentat portugheza Rosalinda Maria Veira, după un accident. Anul trecut, mass-media a semnalat cazul unui hindus aflat în ‘inedia’. Acum se știe, dupa cercetari parapsihologice, cum supraviețuiesc organismele acestor subiecți psi. Ei se hrănesc cu bioplasmă din mediul ambiant, printr-un mecanism biologic intim, specific uman, neîntâlnit în lumea animalelor.

Focul viu sau combustia spontană, de care se vorbeste din ce in ce mai mult, si sunt foarte multe cazuri, este un alt fenomen paranormal specific numai oamenilor, dar nu și animalelor din care se presupune că am descins.( vezi Darwinismul). Subiectul psi atins de el arde total sau partial, fără ca focul să afecteze materialele din jur. Se cunosc deja mecanismele acestuia de producere, datorită studiilor făcute pe călugării tibetani care-și declanșează focul viu și-l folosesc la încălzit. E vorba de un exercițiu de imagerie mentală (a mental image is an experience that, on most occasions, significantly resembles the experience of perceiving some object, event, or scene, but occurs when the relevant object, event, or scene is not actually present to the senses), combinat cu autosugestie, prin care se declanșează ‘forta agni ‘din organism. Subiectul își imaginează că o lumânare îi arde în coccis, la capătul inferior al coloanei vertebrale, apoi lumânarea se transformă într-un rug uriaș, care îl cuprinde complet.

Capacitatea călugărilor tibetani de a-şi păstra temperatura corpului ridicată în condiţii extreme de frig s-ar putea să nu aibă legătură cu fenomenul de combustie spontană, ci doar cu abilitatea oamenilor de a-şi influenţa conştient propriul sistem nervos autonom.

Olandezul Wim Hof, supranumit Iceman, este capabil de performanţe uimitoare în ce priveşte abilitatea de a rezista în condiţii de frig extrem – Exemplu: în anul 2007, el a alergat jumătate de maraton (21 km) lângă cercul polar, îmbrăcat doar în şort, la temperaturi de -20 °C si a stat cufundat în gheaţă o oră şi 44 de minute. Cine poate rezista mai mult de sa zic 30 minute? În apa foarte rece, cu bucăţi de gheaţă, frigul te asfixiază, îţi taie toate puterile, degetele nu mai au forţă să apuce, şocul termic te doboară, te omoară! Când intri în ea îţi taie răsuflarea. Pierzi controlul asupra muşchilor, judecata se tulbură, amorţeşti. După 15-20 minute de şedere în apa cu gheaţă poti sa mori; durata depinde de rezistenţa organismului şi de temperatura apei. Recent, cercetătorii de la Universitatea Saint Radboud din Olanda l-au testat pe Wim Hof în condiţii de laborator, pentru a înţelege capacităţile acestuia, în special aceea prin care îşi controlează propriul sistem imunitar. Wim Hof spune că poate învăţa pe oricine să facă asta, doar într-o săptămână, printr-o tehnică relativ simplă. http://www.youtube.com/watch?v=nRsNh0eB-Io

În fine, ceea ce vroiam să subliniez este că o abordare în genul ca trebuie intelese "foarte multe lucruri" (adica ani intregi de studiu) – eventual, poate mistic, după modelul tibetanilor – ar putea duce la înţelegerea şi reproducerea fenomenului.

După cum ştiţi, organismul uman îşi poate creşte temperatura în mod natural. De exemplu: febra - creşterea temperaturii corporale pentru a distruge microbii, atunci când organismul luptă cu o infecţie. Acest proces este comandat de sistemul nervos vegetativ (autonom), care funcționează în mod normal independent de voință. Caracteristic călugărilor tibetatani şi lui Wim Hof este că intră în transă (stări modificate ale conştiinţei), în acest mod, putând să-şi influenţeze voit sistemul nervos autonom.

Paranormalul este aici, este ceea ce noi nu am reusit sa cunoastem, prin experienta si puterea noastra de perceptie, stim doar ca mecanismele interne nu sunt cunoscute exact şi se studiază acum. Ei spun că meditează şi se folosesc de energii universale, numite - "qi". În fapt,  cred ca este vorba de o strategie mentală (vizualizarea focului care îi cuprinde) prin care se comandă subconştientului să crească temperatura corpului, în timp ce individul respectiv se află într-o stare modificată a conştiinţei (transă). Tocmai aceste trasaturi interne dirijate de subcostiient si adaptarea la energia universala, "qi" , poate sa le dea posibilitatea unora dintre noi, de exemplu tie, sa poti usor comunica cu entitati, sa intalnesti spirite, sa vizualizezi lucruri care eu nu le vad si milioane ca mine!

Pacat ca trebuie sa te confrunti cu ignoranta celor de acolo, cu nepriceperea, neputinta, dar nici nu ai cum demonstra mai mult decat faci, orice demonstratie neinteleasa se "opereaza la nivelul opiniilor, conceptelor si credintelor". Vezi: Gustave Le Bon cu Psihologia Multimilor! http://www.academia.edu/1832769/Psihologia_Multimilor

In cazul Elodiei, intradevar unul din cele mai controversate subiecte, atat prin natura subiectului, dar si prin felul in care mass-media informeaza publicul, sau dezinformeaza, de aceea au aparut multime de speculatii.

O data, cel care este considerat inculpat, Cioaca, este tocmai un politist, totodata si un cunoscator al legilor, apoi Elodia era si mai cunoscatoare, fiind avocat, si felul in care au fost facute investigatiile, ba ca au gasit sange in casa, si a fost apoi acoperit, ascuns cu vopsea, la nivel de pereti, ba ca au gasit lucruri de ale Elodiei, aruncate in nu stiu ce padure sau prapastie... ba ca politistul era unul agresiv cu ea... toate aceste scenarii au condus la diagnosticuri litigioase de inculpare a politistului, plus familia Elodiei care la disperare nu mai credea nimic.

Ar fi trebuit sa se opreasca supozitiile jurnalistilor, mai ales ca aveau date referitoare la faptul ca Elodia fusese interpelata deja de catre Interpolul. Deci ca Elodia traia, era in viata! Nu era sau este nici un secret ca macar un purtator de cuvant al Justitiei sa fi precizat official, in mass media, faptul ca detin materiale, care atesta ca Elodia este in afara tarii si e in viata. In felul acesta nu mai era denigrat un politist, om al legii, un paranoia psichologist, un avocat, niste investigatori etc. si linistea s-ar fi abatut asupra publicului curios si asupra familiei Elodiei.

Cazul implica mult mai mult, mizerabilitatea femeii Elodia, avocat si om al legii, care abuzeaza pe toti, dispare fraudulos, isi abandoneaza copilul, pregateste un scenariu mizerabil a unei posibile morti a ei, tocmai pentru a se razbuna pe ex-concubinul ei sot Cioaca!

Abandonul copilului arata gradul de perversiune si mizerabilitate al acestei femei versate.

Da, eu am citit din internet ca tu ai aflat ca ea este in viata, si este corect tot ce tu ai facut, nu mai conteaza parerile altora.

Eu am crezut la fel ca Cioaca a ucis-o pe Elodia. Dupa ce am aflat parerea ta, am trecut in tabara adversa, alaturi de Cioaca."

Ely, Canada

14 august 2013

  < Sus >