<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ANALOGIA MEDIUMNITATE - ILUMINARE

de Răzvan-Alexandru Petre

Provocările unui medium  👑  Iluminarea – a fi medium pentru propriul Spirit  👑  Spirite la singular  👑  Receptivitatea la propriul Spirit  👑  La persoana a treia  👑  Funcţionarea pe pilot automat în caz de pericol  👑  Sataniştii pot fi iluminaţi?  👑  Starea hipnotică şi iluminarea


Se poate face o analogie dintre fenomenul mediumnic şi iluminarea nonduală. Când omul primeşte darul mediumnităţii, va trebui să depăşească cel puţin două mari provocări:

Provocările unui medium

1) În primul rând, va trebui să înveţe să-şi lase eul deoparte atunci când primeşte mesaje de la spirite. Să îşi elibereze mintea de propriile idei, prejudecăţi, amintiri, speranţe atunci când intermediază comunicarea dintre lumi. Să îşi suspende conştientul, deschizându-se spre inconştient. Este o adaptare la o nouă formă de comunicare pur mentală, telepatică.

2) În al doilea rând, va trebui să înveţe a discerne între calitatea spiritelor care îl asaltează. Majoritatea mediumilor trec la început prin faza de tatonare a lumii foarte variate a spiritelor. Aici nu există numai spirite superioare, ci şi spirite jucăuşe, neserioase, care îi dezinformează sau, chiar mai rău, îi îndeamnă la fapte necugetate.

De pildă, mediumul Gina Lake, la începutul activităţii de medium, a fost convinsă de nişte spirite inferioare să-şi părăsească slujba foarte bună şi, ca urmare, a rămas fără bani, total descumpănită, pierzându-şi încrederea în bunăvoinţa spiritelor. Abia după o lungă perioadă de recuperare psihică, a avut curajul să reînceapă colaborarea cu un spirit superior, Theodore, iar mai apoi cu spiritul Maicii Domnului şi spiritul lui Isus. Vezi mărturia sa: "Aventura mea cu spiritele înşelătoare".

Dar ce este discernământul de care vorbim altceva decât întărirea intuiţiei, a contactului cu Spiritul divin, făcând diferenţa faţă de glasul minţii sau al altor spirite exterioare?!

Prin urmare, ambele provocări peste care trebuie să treacă un medium spiritist sau channel se referă la a face ego-ul să tacă, pentru a auzi vocea Spiritului.

< Sus >

Iluminarea – a fi medium pentru propriul Spirit

Ei bine, cam acelaşi lucru putem spune despre fenomenul de iluminare nonduală. În faza de stabilizare (vezi articolul "Harta iluminării spirtuale") omul învaţă să aibă încredere în procesul care are deja loc şi pe care nu-l poate controla. Capătă încredere deplină în intuiţie şi în acţiunile corpului său, care pot contrazice tendinţele sau preferinţele personale.

Totuşi, pot apare unele riscuri. Nimic pe lumea asta nu este 100% sigur pentru oricine. Se cunosc destule exemple de maeştri, guruşi, iluminaţi care ating niveluri ridicate în meditaţia transcendentală, dar al căror ego nu este încă suficient de pur. Ei nu reuşesc să întruchipeze acea iluminare nonduală. Oare de ce?

Este posibil ca oamenii din jurul lor, comunitatea spirituală pe care o păstoresc să îşi lase o amprentă negativă. Ego-ul celorlalţi se adaugă peste propriul ego, generând o sarcină suplimentară. Este o situaţie nesănătoasă, pentru că în cazul acelui iluminat, nu mai există filtrul egotic (supra-egoul), iar omul se poate comporta excesiv de libertin. Cu atât mai grav este când prexistă un fond psihic patologic.

După cum explică Ken Wilber în teoria sa integrală, există linii, stadii, stări. Stadiile de dezvoltare cele mai familiare sunt următoarele: stadiul conformist, guvernat de instinctul de turmă (corelat cu chakra a doua), stadiul individualist (corelat cu chakra a treia) şi stadiul altruist (corelat cu chakra a patra). Oricine, indiferent de stadiul de dezvoltare care îl caracterizează, poate atinge stări de satori/iluminare temporară. Dar interpretarea pe care o va da acelei stări va depinde de stadiul în care se găseşte.

Trăirea temporară a unei stări nu te ridică imediat din stadiul de dezvoltare în care te afli. Aşa se explică de ce, în faza de tranziţie, viaţa poate fi în continuare foarte tumultuoasă, fiindcă nu ai ajuns încă la stadiul patru sau mai sus.

Apoi, este adevărat că, trecând în faza de stabilizare, eşti ridicat automat pe un stadiu superior, dar asta nu înseamnă că eşti perfect pe toate liniile de dezvoltare. Şi există mai multe linii, cum ar fi relaţiile interpersonale, comunicarea, diferite tipuri de inteligenţă (cognitivă, emoţională, morală, kinestetică, muzicală, estetică, spirituală). Nu poţi fi bun la toate, chiar dacă eşti iluminat.

În acelaşi sens, un medium avansat se distinge nu numai prin capacitatea de a face loc în mintea sa unei alte inteligenţe (aspect comun tuturor mediumilor), dar şi prin faptul că are o bună cultură şi educaţie, astfel încât poate livra un mesaj clar, coerent, unui public cât mai larg.

< Sus >

Spirite la singular

O diferenţă majoră este modul cum este privit Spiritul.

Spiritualismul acceptă multitudinea de spirite care populează lumile invizibile, dintre care unele interacţionează cu oamenii. În schimb, nondualismul nu este interesat de multitudine, ci de unitudine. Putem să-i spunem non-sinelui Spirit, dacă dorim, dar numai la singular.

Conform poziţiei nondualiste, acolo unde există „eu”, apare automat separarea şi multitudinea. De aceea, este normal ca oamenii să interpreteze că şi spiritele au un „eu” şi sunt independente. Totuşi, odată cu trezirea nonduală, când se percepe Unimea tuturor fiinţelor, spiritele sunt percepute ca o singură Fiinţă, cu o singură Voinţă. Prin urmare, şi Spiritul propriu (dacă acceptăm această individualizare) face corp comun cu toate celelalte spirite. Este normal, de data aceasta, să ne referim numai la Spirit, la singular, un fel de Dumnezeu omniprezent.

< Sus >

Receptivitatea la propriul Spirit

Când mediumul facilitează comunicări spiritiste destinate publicului larg sau unui grup de audienţă, spiritul comunicator îşi va pune în evidenţă personalitatea şi mesajul dorit, care va avea trebui să aibă aderenţă la mentalitatea acelor oameni.

Însă când mediumul discută cu respectivul spirit despre chestiunile sale strict personale, atunci registrul se schimbă. Spiritul terţ îi va da informaţii numai în limitele stabilite de propriul Spirit al mediumului. Omul va putea întreba orice îi trece prin minte, dar nu va primi decât acele răspunsuri care îi vor oglindi speranţele şi nu-i vor perturba viaţa.

Cu alte cuvinte, se va petrece acelaşi fenomen ca şi în cazul unui iluminat: comunicare sau comuniune cu propriul Spirit. Chiar dacă iluminatul nu a fost niciodată un medium conştient, acum a devenit un puternic intuitiv, primind în permanenţă informaţiile şi îndemnurile dorite de Spiritul său.

Desigur, rămâne o diferenţă calitativă. Mediumul, deşi are, poate, aceeaşi receptivitate mentală, totuşi, mai are multe impurităţi psihologice. Iluminatul însă, în lipsa eu-lui, a devenit mult mai transparent şi rafinat, mai sensibil la orice intenţie subtilă a Spiritului. Dacă se doreşte, iluminatul poate face şi munca de medium, dar într-un mod discret, nedeclarat, ca un duhovnic.

< Sus >

La persoana a treia

Un lucru absolut comun şi aşteptat este ca prin gura mediumului să ne vorbească o altă entitate. Chiar ne-am supăra dacă mediumul ne-ar prezenta propriile opinii ca venind din partea vreunui presupus spirit. Când entitatea vorbeşte, îşi poate exprima unele păreri chiar despre mediumul respectiv, aşa că îl vom vedea pe acesta vorbind despre sine la persoana a treia: „Mediumul de faţă a făcut şi a dres...”.

Şi în cazul iluminării, apare un fel de detaşare de propria persoană, care este percepută ca un obiect. Mai ales la început, după mutaţia de conştiinţă, senzaţia dispariţiei eu-lui este atât de stranie, încât unii iluminaţi vor vorbi despre sine la persoana a treia, ca nişte copii mici. Ei sunt perfect întregi la minte, doar că nu se feresc a se exprima în acord cu senzaţia de depersonalizare resimţită.

Desigur, nu toţi fac asta, iar majoritatea se vor lecui de acest obicei, după ce vor vedea că nimeni din jur nu-i înţelege. Îmi amintesc în acest sens cazul unui medic psihiatru, Dinu Teodorescu, care a suferit o trezire spirituală şi se exprima despre sine la persoana a treia, în scris. În prezent însă, a renunţat să mai anunţe public preocupările sale privind nondualitatea, mai ales după ce a observat că colegii psihiatri sunt total opaci la fenomenele spirituale.

< Sus >

Funcţionarea pe pilot automat în caz de pericol

În caz de pericol extrem, conştientul este suspendat, ceea ce creează o stare de transă. Unii fac din risc o metodă de golire de sine, de predare completă subconştientului. Pericolul elimină trăncăneala minţii.

Iată un exemplu: Dean Potter se caţără liber pe stânci verticale, fără frânghii, fără ajutoare exterioare. Când intră în transă, funcţionează fără distrageri şi fără teamă. Percepţia îi este intensificată, vede totul mult mai clar. Particulele de praf, zgomotele subtile sau fenomenele rapide, la el se petrec cu incetinitorul. Se află în zona subconştientă. Nu se gândeşte la ce face, ci, pur şi simplu, face. Dean spune că scopul său nu este căţăratul pe stânci, ci intrarea în această stare de transă inefabilă. Vezi aici: scurtul documentar tradus, realizat de David Eagleman.

dean porter

Dean Potter, căţărându-se pe cele mai periculoase stânci fără măsuri de siguranţă, doar prin puterea trupului şi minţii. Cea mai mică greşeală îi poate fi fatală.

Este o stare experimentată şi de experţi în meditaţie, sportivi de elită, muzicieni profesionişti, ce apare prin implicarea totală în sarcina de lucru. Şi nu atât transa în sine este nemaipomenită – nefiind altceva decât o simplă activitate nedistrasă de nimic – dar este aproape insuportabilă reintrarea în starea „normală” de trăncăneală a minţii.

< Sus >

Sataniştii pot fi iluminaţi?

De multe ori, se pune întrebarea de ce unii maeştri spirituali presupus iluminaţi se manifestă indecent, sub demnitatea unui pretins îndrumător de suflete. Cauza teoretică ar fi insuficienta purificare a tiparelor mentale, a personalităţii respectivilor. Deşi logică, totuşi această explicaţie insinuează subtil că acei maeştri şi, în general, oricine îşi poate diminua ego-ul cu de la sine putere. Aceasta este poziţia spiritualităţii de orientare nondualistă, anume că sinele uman poate face un pas în lateral şi lăsa loc pentru Sinele Superior. Deci micul eu are un spaţiu de manevră în care cochetează cu liberul-arbitru.

Dimpotrivă, nondualismul radical susţine că eul nu este altceva decât o iluzie care nu are nicio putere reală. Este ca şi cum ne-am afla în plin deşert şi am vedea la orizont, printr-un miraj, o oază plină de verdeaţă şi umezeală, şi am cere acelei viziuni iluzorii să ne răcorească. Aşa este şi cu irealul sine uman – nu-i putem pretinde să ne arate realul Sine şi nici măcar să recunoască că este ireal. Deci conform nondualismul radical, explicaţia este chiar şi mai simplă.

Nondualismul afirmă că, eul fiind o iluzie, înseamnă că toate fiinţele sunt deja „iluminate”. Mai limpede, nu înseamnă că toate sunt sfinte, ci că toate fiinţele îndeplinesc deja Voia divină. Cu alte cuvinte, fie că sunt trezite spiritual sau nu, fiinţele sunt nişte păpuşi divine. Eul este simpla iluzie că ar exista un făptuitor autonom, care ar avea o responsabilitate personală. Iluminarea înseamnă dispariţia acestei iluzii a „persoanei”. Punct. Fără nicio referire la calitatea morală a persoanei.

Pe cale de consecinţă, „lumea iluminaţilor” poate fi la fel de diversă ca restul lumii. Dacă în lumea „normală” există ticăloşi, de ce n-ar exista şi printre cei treziţi din iluzie?! Ar fi posibil, teoretic, ca şi un mare ticălos să perceapă iluzia cosmică. De ce nu?! Dar oare asta l-ar transforma brusc într-un sfânt? Aceasta-i întrebarea.

Iar răspunsul variază şi el de la caz la caz. Poate că pe unii îi poate metamorfoza în nişte sfinţi, dacă asta le e menirea. Poate că pe alţii îi poate îmbuna şi optimiza. Dar poate că pe alţii îi poate face să-şi dea drumul la toate apucăturile, fără nicio jenă, dacă asta le e menirea.

Până acum, am găsit vorbind despre nondualitate pe internet numai persoane elevate, mulţi fiind foşti aspiranţi spirituali, oameni relativ echilibraţi, cu o structură morală aparent consolidată. Aceste persoane au curajul să iasă în faţă şi să vorbească curat despre nondualitate. Îşi asumă cuvintele şi faptele.

Dar cine ştie dacă nu cumva unii sociopaţi şi lideri satanici nu sunt, de fapt, nişte iluminaţi orientaţi spre fapte murdare – care şi ei îşi asumă cuvintele şi faptele?! Cum s-ar spune, nişte „illuminati”... Asta nu ar contrazice ideile nondualiste. Spre deosebire de spiritualitate, nondualitatea nici nu descurajează, dar nici nu încurajează moralitatea. Repet, din câte cunosc eu, cei treziţi nondual sunt orientaţi în mod natural către pozitiv.

Însă, dacă suntem cu toţii nişte păpuşi divine, înseamnă că toate nenorocirile de pe Pământ nu sunt răspunderea noastră. Eul este o iluzie şi pentru oamenii buni şi pentru oamenii răi. Toate iţele sunt trase de o Forţă necunoscută. Chiar şi nemernicii fac parte din acest Întreg rotund. Nimeni nu-i exclus de iubirea necondiţionată.

Deci, teoretic, ar fi posibil ca unele persoane carismatice, dar negative, să fie iluminate – adică să le lipsească filtrul egotic care, de obicei, te face să te temi de consecinţe, şi să primească inspiraţia de a face ceea ce fac. Asta s-ar potrivi şi cu concepţia spiritualistă potrivit căreia marii demoni au şi ei canale sau mediumi preferaţi, prin care se manifestă direct sau transmit idei nocive.

Poate că această teorie sună cam deprimant, dar viaţa poate fi chiar şi mai deprimantă. Uneori trebuie să alegem între speranţă şi adevăr. Iubirea divină impersonală este total permisivă, de neînţeles şi chiar de neacceptat de către eul spiritual.

Cineva poate să se mâhnească la gândul că este o simplă marionetă, că nu are o viaţă personală, că totul aparţine Divinului.

Că Dumnezeu nu are nevoie să ne dăruim Lui, fiindcă tot ce există este El. Iar dăruirea noastră către Divin este iluzia eu-lui că este generos cu Creatorul său.

Că Dumnezeu nu are nevoie să ne rugăm Lui, fiindcă ştie totul în cel mai mic detaliu.

Că nu putem schimba nimic real, ci doar ne amăgim că am schimbat câte ceva, ca parte a iluziei.

Că lipsa de inspiraţie în deciziile noastre ne-a fost inspirată exact de Divin, ca să acţionăm aparent prosteşte.

De ce?! De ce acest joc nebunesc?! De ce Divinul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu Sine?...

Poate că ar fi mai bine să pui problema altfel: Eu mă joc în sinea Mea de-a lumea şi nu există nimeni în afară de Mine. Lumea este o iluzie, nimeni nu-i rănit, totul este o înscenare inocentă. Iar Eu, în lipsa acestui joc infinit de complex, sunt doar vid, nimic, neant. Singura mea plăcere este acest joc plăsmuit de Mine. Cine, ce treabă are să-mi ceară socoteală?!

< Sus >

Starea hipnotică şi iluminarea

Hipnoterapeuţii spun că omul „obişnuit” intră de mai multe ori pe zi, în mod natural, în starea de hipnoză. Se dau ca exemple situaţia condusului maşinii pe o autostradă monotonă, sau privitul la televizor, sau moţăitul, sau activităţile manuale repetitive, în care mintea se deconectează de la realitate. Ea intră într-o stare modificată de conştiinţă, în care devine mai permeabilă la mesajele subconştientului şi supraconştientului.

Pe de altă parte, unii maeştri spirituali spun că omului „obişnuit” îi dispare de câteva ori pe zi ego-ul, de exemplu atunci când este captivat de o anumită activitate, în care uită de sine. Ego-ul ar fi, pur şi simplu, atenţia dată propriei persoane. Iar când nu ne mai preocupăm de fiinţa noastră, atunci „persoana” noastră dispare şi rămâne fapta fără un făptuitor.

Cele două perspective par diferite, şi totuşi, oare nu se referă ele la acelaşi lucru?!

Opinăm că da. E vorba de aceleaşi momente scurte în care nu mai suntem noi, cei „obişnuiţi”. Devenim noi, cei supraumani sau divini. Mulţi clienţi supuşi hipnoterapiei exprimă gânduri înalte, străine de „obişnuinţele” lor, de parcă prin ei se manifestă Spiritul sau Sinele Superior. Am putea trage concluzia că şi în momentele ocazionale de zi cu zi când intrăm spontan într-o astfel de stare hipnotică sau fără de ego, prin noi se manifestă Spiritul sau Dumnezeu. Prin oricare dintre noi, fără excepţie. Iluminarea ar fi deci o întâlnire zilnică cu Divinitatea lăuntrică. Sau mai corect spus, zilnic, ne pierdem temporar acel voal subţire ce ne separă de esenţa noastră şi ne manifestăm liber, creativ, neinhibat, jucăuş.

Desigur că, dacă nu suntem pregătiţi sau instruiţi în acest sens, vom avea tendinţa de a ne reveni mai repede din această stare „modificată” de conştiinţă (care, de fapt, este starea noastră naturală), nu vom da atenţie la mesajele primite, nu vom aprecia şi favoriza acest mod de existenţă foarte plăcut şi uşor, vom considera că am ieşit din rând şi nu vom comunica altora aceste experienţe personale (mai corect spus, impersonale, fiindcă ne pierdem identitatea).

< Sus >

Răzvan A. Petre
12 septembrie 2022