< Înapoi la Cristos şi Nondualitatea
traducere de Răzvan-Alexandru Petre
Următoarea mărturisire aparţine GINEI LAKE, medium cunoscut pentru canalizarea Spiritului lui Isus. El i-a dictat mai multe cărţi, iar mesajele Sale sunt traduse în limba română. Acest articol a fost publicat de Gina Lake în grupul de Facebook "Christ Consciousness Transmissions Community" la data de 23 octombrie 2020.
«Acum 35 de ani, am coborât în groapa iepurelui [n.tr. – metaforă pentru o confuzie fără ieşire, inspirată din “Alice în ţara minunilor”]. Nu mi-am dat seama până de curând că experiența pe care am avut-o atunci este similară cu ceea ce mulți din comunitatea spirituală care au îmbrățișat teoriile conspirației se confruntă acum și probabil că vor experimenta şi ei. Asemănările sunt evidente pentru mine acum. Am vorbit despre experiența pe care am avut-o acum 35 de ani în interviuri și am fost destul de deschisă despre această experiență foarte dureroasă, dar care m-a ajutat să cresc, şi voi spune câteva cuvinte şi acum, care, sperăm, vor fi relevante și, eventual, interesante pentru unii dintre voi.
Când aveam 35 de ani, mi-am dat seama dintr-o dată că pot canaliza spiritele. Pot vorbi cu ființe non-fizice din alte dimensiuni la fel de ușor pe cât pot purta o conversație cu o ființă umană. Nu m-am îndoit niciodată că eu canalizez ființe din altă dimensiune. Problema era pe cine canalizam atunci.
Din păcate, am întâlnit mulți șmecheri din planul astral care au marea plăcere de a face ravagii în viața mediumilor creduli şi fără experienţă. La vremea respectivă, ei mi-au dat și câteva sfaturi și învățături foarte înțelepte și utile, care m-au determinat să am încredere în tot ceea ce spuneau. Dar aşa fac întotdeauna mincinoşii și prefăcuţii – ei știu cum să amestece adevărul cu ficțiunea ca să-ţi câștige încrederea și acordul.
Aveam încredere în aceste ființe și eram încântată că am acest dar. Mă făcea să mă simt specială și detaşată – imună la condiția umană. Gata cu incertitudinile, gata cu greșelile, când nu știi ce se va întâmpla. Acum, aveam acces la tot ce trebuia să știu, mă gândeam eu. În sfârșit, am pe cineva care știe toate răspunsurile și mi le poate da! Eram încântată, euforică. Era visul unui Peşte devenit realitate. În sfârşit, aveam pe cineva care să-mi spună ce să fac, cum să-mi trăiesc viața, ce se va întâmpla și ce decizii să iau. Pe scurt, nu trebuia să fiu ca toți ceilalți. Viața mea putea fi diferită, specială.
Ah, da... visul ego-ului. Dar ce știam eu la acea vârstă fragedă despre ego?! Nu prea multe, din păcate. Şi aveam puțină conștiință de sine și nu îmi dădeam seama că eram pe punctul de a avea cea mai puternică și mai dureroasă lecție din viața mea. Nu, mă simţeam invincibilă, atât de exaltată, atât de euforică, atât de încrezătoare în darul și unicitatea mea, încât nu-mi păsa că toți prietenii mei erau profund îngrijoraţi pentru mine. Cine are nevoie de prieteni, mai ales de cei care nu înțeleg prin ce trec?! Cum ar putea ei să înțeleagă experiența mea?! Ei nu cunosc lucrurile uimitoare care-mi sunt comunicate și le trăiesc în interior. Prefer să am acești „prieteni” non-fizici decât oricare dintre prietenii obișnuiți. Cine mai are nevoie de ei?! Eu nu.
Şi uite așa, mi-am părăsit iubitul cu care am trăiam și pe toţi ceilalţi prieteni. Nicio problemă. Trăiam propria mea aventură fantastică. Acele ființe non-fizice îmi povesteau despre lucrurile minunate care mi se vor întâmpla în viitor. Mi se dădeau cheile împărăţiei. Ce viață! Ce palpitant! Oricum, nu prea eram satisfăcută de viața mea dinainte.
Deci, acum eram pe cont propriu, petrecând oră după oră, zi după zi, în conversații cu ființe non-fizice, neavând în preajmă nicio ființă umană care să mă viziteze sau să analizeze ce se întâmplă cu mine. Eram în propria mea lume, în interiorul bulei imaginare pe care ei mi-o creaseră, unde toate visele mele erau pe cale să se împlinească.
Cine mai avea nevoie de acel post care, oricum, nu-mi plăcea cu adevărat? Așadar, când mi-au sugerat că nu aveam nevoie de el și că ar trebui să demisionez, am făcut-o imediat, chiar dacă eu fusesem numărul 1 din 100 care aplicasem pentru acel loc de muncă. Când mi-au sugerat să opresc telefonul și să nu răspund la ușă atunci când prietenii îngrijorați încercau să mă viziteze sau când mi-au sugerat să-mi dau toate bunurile, am făcut-o de bună voie. Nicio problemă. Eram dusă cu totul.
Nu mă putea nimeni convinge să ies din asta. Trebuia să merg până la capăt. Nu voiam să aud nimic de la nimeni despre cât de preocupați erau în privinţa mea sau să răspund la întrebări despre ce anume canalizam eu sau ce se întâmpla cu mine. Unul dintre prieteni a venit până la ușa mea când nu răspundeam la telefon, îngrijorat de faptul că aveam probleme (el este un vindecător șamanic foarte senzitiv și înţelegea ce se întâmplă), iar eu doar l-am privit cu un zâmbet mare atotștiutor. „Da, da, sunt bine. De fapt, mă simt atât de minunat încât nu-mi vine să cred! ” Eram literalmente euforică și detașată de realitate în acel moment. Apropo, acele ființe m-au făcut să postesc timp de șapte zile consecutive fără mâncare sau sucuri, ceea ce a fost un mod de a mă despământeni şi mai tare. Prietenul meu a plecat, mut, știind că nimic din ce ar putea spune nu mă va scăpa de amăgirile mele.
Sfârșitul fatidic al acestei povești a venit la scurt timp după aceea, când o previziune pe care o făcuseră ființele nefizice nu s-a împlinit și iată-mă – fără slujbă, fără bani, fără telefon, fără bunuri, fără prieteni. Cuvintele nu pot descrie cât de devastată am fost în acel moment. Iar acum ființele non-fizice râdeau de mine și îmi spuneau că mi-am ruinat viața și că ar trebui să mă sinucid. Energia din micul meu apartament era grea, rece și foarte întunecată. Şi eram foarte singură.
Am reușit să îl găsesc pe prietenul meu vindecător șamanic, iar el m-a dus la el acasă şi a început vindecarea. Am reuşit să-mi închid canalul auditiv și nu am mai canalizat timp de doi ani. În acei doi ani, am meditat timp de două ore pe zi și am muncit mult cu un vindecător energetic, care ulterior a devenit soțul meu. Când am început să canalizez din nou, experiența mea a fost complet diferită. Comunicam doar cu o anumită ființă superioară, iar relația noastră era complet diferită de experiența mea anterioară. Atunci am început să canalizez cărți.
O astfel de experiență ne schimbă fundamental și permanent – și relativ rapid. O asemenea durere și umilință m-a schimbat pentru totdeauna. Nu aș mai face aceleași greșeli. M-a învățat să nu-mi dau puterea altuia. M-a învățat că trebuie să fac propriile alegeri și să învăț din ele, ca toți ceilalți. Am învățat să fac diferența dintre ființele de nivel înalt și cele inferioare. A fost exact lecția de care am avut nevoie pentru a putea face munca pe care o fac astăzi.
Când văd alți oameni orientați spiritual coborând în groapa teoriilor conspirației, înțeleg acum că ei vor să se simtă speciali, vor să se diferenţieze de mulțime, vor să aibă cunoștințe speciale, vor să simtă euforia detaşării de banalitatea și umanitatea din care e alcătuită viața. Sau poate chiar cred că ei așa pot servi cel mai bine omenirii.
Însă odată ce ai ajuns în groapa iepurelui, nu te mai interesează ca altcineva să-ți confirme realitatea, deoarece coborârea în groapă este exaltantă – căci, ce știu ceilalţi (care trăiesc, fără îndoială, în frică) despre asta? Cum ar putea altcineva să evalueze experiența specială și cunoștințele speciale în care eşti îmbăiat?! Ei nu au văzut lumina! Ei sunt ca morții care umblă. Ei nu sunt treziţi la această cunoaștere specială ca tine.
Odată ce ai ajuns în groapa iepurelui, nu mai ieși până nu te lovești de realitate. Şi realitatea doare. Doare foarte tare. Este umilitor să descoperi că ai fost păcălit sau înșelat și îţi vine greu să mai ai încredere în tine. Dar există viață şi după aceea – întrebați pe oricine a ieşit dintr-o sectă. Dar este greu. Îmi pare rău pentru durerea pe care o vor trăi, fără îndoială, cei care au fost induși în eroare, dar sunt fericită că vor ieși mai înțelepți din asta și că pot transmite aceste cunoștințe altora, deși vor exista și aceia care nu vor asculta de înțelepciunea lăuntrică și vor coborî personal în acea groapă a iepurelui ca să înveţe ce trebuie să învețe.
Doar că numărul de oameni din țara noastră care se amăgesc astfel este atât de mare, încât îmi fac griji pentru ţară, dar se pare că aceasta nu este doar o experiență individuală, ci o experiență colectivă. Trăim vremuri interesante, într-adevăr, și vom afla ce înțelegere vindecare și colectivă ne aşteaptă.»
< Sus >
Răzvan A. Petre
27 octombrie 2020