<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

DIALOGURI CU CITITORII
- din corespondenţa privată (2007-2009) -

Am selectat din scrisorile mele câteva schimburi de mesaje interesante din punct de vedere spiritual.

Răzvan Petre

Dialog cu Dragoş:  FALS ORI AUTENTIC, DESPRE PARANORMAL

Dialog cu Ada:  FĂ-ŢI PROIECTE PENTRU URMĂTORII 1000 DE ANI

Dialog cu Remus:  COMUNICAREA PREVIZIUNILOR RELE

Dialog cu Ada:  ÎMPOVĂRAREA INVOLUNTARĂ A KARMEI

Dialog cu Daniel:  MESAJELE UNUI PASTOR CREŞTIN

Dialog cu Mirela:  INTERPRETAREA UNUI VIS CARE SE REPETĂ

Dialog cu Dragoş:  ÎNTREBĂRI DESPRE SPIRITE

SCHIMB EPISTOLAR CU IULIAN

RĂSPUNS UNUI "TEOLOG ORTODOX"

NU CITEŞTI POEZIE PRIVIND LA ŞTIRI

Dialog cu Marina:  ÎNTRE RELIGIE ŞI KARMĂ (!)

Dialog cu Anamaria:   GÂNDURI DE SINUCIDERE

Dialog cu Mihaela:   IUBIREA (?) PE INTERNET

Dialog cu Augusta:   KARMA: PĂRINTE AL UNUI COPIL AUTIST

Dialog cu George:   EXPERIENŢE, REIKI, LECTURI SPIRITUALE

Dialog cu Monica:  HRANA VEGETARIANĂ

Dialog cu Sabina:   CĂRŢI REVELATORII, ÎNTREBĂRI FILOZOFICE

FALS ORI AUTENTIC, DESPRE PARANORMAL

23-27 August 2009

Dragoş:

Ieri citeam ultima carte a lui Emil Streinu. Deşi nu mă fascinează genul, am luat-o pentru că are un capitol despre "Comunicări de la Piremio din Shambala" de Zodivita Cosiis. M-a interesat în mod deosebit faptul că vorbea despre munţii Bucegi şi detaliază un pic faptul că Bucegii sunt una dintre cele 3 cele mai puternice porţi de ieşire pentru "ei". Autoarea mai povesteşte şi despre crucea din Caraiman şi Munţii Retezat, apoi descrie "viaţa" din Shambala într-un mod inedit faţă de ce am citit până acuma.

Răzvan:

Despre Zodivita Cosiis (desigur un pseudonim, poate chiar anagramă) nu ştiu nimic. În general, nu prea am încredere în cele scrise de anonimi. Şi tot în general, nu prea dau importanţă celor care se dau în vânt după locuri exterioare unde pot intra în Shambala sau alte dimensiuni. Shambala este în sufletul fiecăruia, dacă vrea să îl deschidă către Dumnezeu.

Desigur că există şi locuri speciale, chiar în Bucegi, unde o energie curată curge în cantitate mai mare decât în alte locuri. Dar asta e valabil, în general, pentru spaţiile libere de oameni, în mijlocul naturii, unde ne putem reîncărca bateriile. Totuşi, nici un loc de pe Terra nu garantează că vei trăi experienţe paranormale.

Dragoş:

Mă gândeam că este un pseudonim sau anagramă. Aţi ajuns la un nivel unde puteţi distinge uşor un fals de ceva autentic, de asemenea aveţi şi "uneltele" necesare. Dar la nivelul meu este mai dificil, de aceea citesc cam tot ce găsesc - deşi cu cât citesc mai mult, cu atât înţeleg mai puţin :) Dar întotdeauna revin pe www.spiritus.ro  când vreau să confrunt informaţia cu cea mai autentică sursă pe care o ştiu - nu este o flatare, ci un lucru adevărat.

Un alt link interesant: http://romaniaesoterica.blogspot.com/2009/01/pentagonul-spioneaza-cu-sateliti.html

Răzvan:

Cum ţi se pare pasajul ăsta din link-ul recomandat de tine?
Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala. Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare , proferand multiple amenintari cu represalii.

Mie mi se pare o trecere dincolo de graniţa SF-ului şi intrarea în teritoriul absurdului.

Dragoş:

Nu ştiu cât de adevărat este, îmi pare rău dacă aţi pierdut timpul cu el, dar am citit în multe locaţii despre acea poveste şi m-am gândit că poate are un sâmbure de adevăr (nu povestea cu preşedintele).

Răzvan:

Dacă povestea cu preşedintele nu e adevărată, cum ar putea fi restul?
 

< Sus>

FĂ-ŢI PROIECTE PENTRU URMĂTORII 1000 DE ANI

18 August 2009

Ada:

Foarte des îmi vine în minte faptul că viaţa aceasta se va termina... şi singurul lucru de care mă tem este să nu plec de aici fără o realizare spirituală mare... atât cât sunt eu în stare, dar măcar să fie maximum din tot ceea ce pot eu. Singura mea satisfacţie ar fi să privesc în urmă şi să mă bucur de toate greutăţile peste care am trecut cu capul sus, fără să mă plâng, de toate binefacerile pe care le-am oferit din inimă, de relaţia mea indestructibilă cu Divinul şi de toate ataşamentele de care am scăpat. Aceasta îmi doresc din tot sufletul de la aceasta viaţă: să nu o irosesc cu lucruri mărunte.

Răzvan:

În adolescenţă am citit undeva următorul îndemn sapienţial: “Fă-ţi proiecte pentru următorii 1000 de ani, dar trăieşte ziua ca şi cum ar fi ultima!”. Mi s-a părut interesant, dar nu l-am înţeles pe deplin atunci. Se pare că tu ai ajuns la nivelul spiritual în care poţi să-l înţelegi, Dacă devii conştient că viaţa asta chiar se va sfârşi, preţuieşti fiecare zi pe care ţi-o dă Dumnezeu şi încerci să Îi dedici măcar o mică parte din ea, în gând, în timpul liber sau în timpii "morţi" (care devin astfel timpi "vii"). Elevul silitor învaţă bine pe durata liceului, ca să-i fie uşor la bacalaureat. Omul înţelept trăieşte frumos, în armonie cu Viaţa, ca să-i fie mai uşor la examenul final. Moartea nu e o tragedie pentru cel care o experimentează, cum o văd mulţi, ci un examen. De aceea, fiecare zi e preţioasă şi trebuie trăită în vederea acestui examen important.

Revenind la îndemnul sapienţial de mai sus, el poate fi înţeles cu două condiţii:

1.       Să crezi că Spiritul e nemuritor.

2.       Să crezi că omul e muritor.

Oricât pare de ciudat, majoritatea oamenilor nu se gândesc că ei chiar vor muri. Doar când le moare cineva drag sunt, pentru câteva zile sau săptămâni, ceva mai receptivi spiritual. Apoi însă fie îşi continuă viaţa, adormiţi ca mai înainte, fie se droghează cu amintiri şi visuri. Nici una nu e varianta înţeleaptă. Psihologic, este de înţeles că nu poţi trăi zilnic cu gândul morţii, decât dacă crezi cu toată tăria că Spiritul e nemuritor. Cele două condiţii sunt ca cele două feţe ale aceleiaşi monede. Când ai ajuns să conştientizezi acut că viaţa ta se va sfârşi este semnul indubitabil că te-ai apropiat de Spiritul tău nemuritor.

< Sus>

COMUNICAREA PREVIZIUNILOR RELE

3 martie 2009

Remus:

Citeam în una dintre cărţile lui Lazarev următorul text aproximativ: dacă îi spui unei persoane nepregătite să primească informaţii despre un viitor al ei, atunci tu ca medium atragi karma respectivă. De exemplu, să presupunem că accesăm prin Akaşa un viitor probabil despre un accident al unei persoane. Să presupunem, de asemenea, că această persoană nu crede în mediumnitate sau în principiile spiritismului, dar totuşi îi spuneţi că are să păţească ceva grav. În momentul acela dv., ca medium, atrageţi sau vă încărcaţi cu karma respectivă a acelei persoane? Dar dacă o terţă persoană, care are cunoştinţă de acest viitor, îi transmite mesajul acelei persoane, acea terţă parte va prelua o parte din karma care va genera accidentul? Poate părea uşor confuză întrebarea, dar cam aşa rezultă din acel pasaj scris de Lazarev.

Răzvan: 

Cum văd eu ideea autorului: Dacă încerci să preîntâmpini un dezastru al unui om care nu are cum să înveţe o lecţie karmică altfel decât suferind, atunci te opui progresului său spiritual. Prin urmare, te poţi aştepta la represalii din partea forţelor destinului, dar nu neapărat preluând karma aceluia, ci încasând-o pe a ta. Totuşi, este discutabilă această idee.

Totul ţine de partea cui acţionezi. Dacă lucrezi cu forţele binelui, vei căpăta informaţiile cu ajutorul lor. Nici un om nu are acces de capul lui la Akasha, ci prin intermedierea unui ghid (mai mult sau mai puţin cunoscut). Prin urmare, vei primi informaţiile care îi vor fi de ajutor celui în nevoie. Cei de Sus gândesc mai clar şi mai înţelept decât noi, oamenii. Ţine însă de tine să moderezi, cu vorbe potrivite, acele informaţii cu potenţial periculos. Oricum, informaţiile care îi erau adresate nu îi vor face rău, ci sunt menite să îl ajute spre binele său spiritual (care uneori poate să nu coincidă cu 'binele' pe care şi-l doreşte omul).

Se mai poate întâmpla să vezi mai multe lucruri decât îi poţi comunica, din considerente psihologice. Acest lucru li se întâmplă mereu psihoterapeuţilor. Atunci, vei proceda cu tact şi diplomaţie. Dacă însă vei fi mânat de orgoliu, lipsă de gândire sau de alte forţe spirituale negative, ai putea să îi induci chiar o psihoză, caz în care vei suporta consecinţele karmice corespunzătoare. Lazarev are o exprimare cam alambicată. Sunt alţi autori care scriu mult mai frumos despre spiritualitate. Ai încercat să îl citeşti pe Paramahamsa Yogananda?

Dacă nu crede în clarviziune, omul nu te va crede, orice i-ai prezice. Şi ar fi o pierdere de vreme din partea ta, pe care ai putea să o petreci într-un mod mai util. Iar dacă i s-ar întâmpla accidentul, va da vina pe tine că l-ai deocheat sau blestemat, că din cauza ta i s-a întâmplat nenorocirea, că lucrezi cu puterile iadului etc. E clar că vei suferi din partea celui care nu merita să i te adresezi cu adevăruri care îl depăşesc. În general, trebuie să comunici (orice informaţii spirituale, nu numai predicţii) celui din faţa ta doar atât cât poate suporta. Dacă întreci măsura, discuţia se va încorda, apar certurile, jignirile şi ulterior bârfa. Contează foarte mult discernământul tău. Oricum, din propriile greşeli învăţăm cu toţii, că pentru asta s-a inventat viaţa fizică...
 

< Sus>

ÎMPOVĂRAREA INVOLUNTARĂ A KARMEI

13-16 ianuarie 2009

Ada:

Discutam azi cu o prietenă despre a plăti obligaţii karmice. În discuţie s-a ivit următoarea situaţie. Un individ are accident de maşină. În urma accidentului mor persoane. Credeţi că karma acestui om se împovărează??? Ştiu că aici pot interveni "n" situaţii de accident. Vorbim despre un caz în care şoferul era atent, circula regulamentar (cât de cât), nu consumase băuturi alcoolice etc. Noi nu am ştiut să ne răspundem la această întrebare. Care e părerea dvs.?

Răzvan:

În primul rând, cred că noi, oamenii, suntem departe de a înţelege cum se cuvine chestiunea karmei. Ea se studiază de către spirite în şcoala astrală. Karma se transferă peste veacuri prin perispiritul (aura) spiritului şi îl priveşte în primul rând pe acesta. Pentru omul simplu, este de neînţeles şi de neacceptat faptul că suferă pentru greşelile altui om din timpul istoric. În concluzie, karma este o problemă atât de complexă, încât să nu ne supărăm dacă nu o înţelegem încă suficient de bine…

În al doilea rând, cred că totuşi avem destulă minte să pricepem câte ceva din această taină, altfel nu ni s-ar fi revelat. Considerată în aspectul său imediat, legea karmei este la fel de naturală precum legea gravitaţiei. Ea vorbeşte despre efecte datorate unor cauze. Conform acestei cauzalităţi, putem considera că victimele accidentului plătesc pentru nişte greşeli pe care le-au făcut în această viaţă sau în cele precedente. Deci accidentul poate fi considerat ca o încheiere de socoteli pentru victime. Iar şoferul este un instrument al fatalităţii.

Nu pot să răspund la întrebarea dacă nu cumva ar putea fi vorba doar de o întâmplare nefastă pentru toată lumea. Poate ca dă, însă nu am nici un argument… Da, teoretic ar putea fi începutul unui nou lanţ karmic. Dar nu putem şti toate dedesupturile legăturilor karmice care operează din umbră…

În al treilea rând, ajung la problema pusă de voi: karma şoferului (atent, nebăut, regulamentar etc) se împovărează? Orice cauză produce un efect. Dar ce efect ar avea uciderea din culpă a altor oameni? Oricum, nicidecum unul robotizat, de genul: a ucis din culpă, va fi şi el ucis din culpa altuia! Dacă şoferul este supus rigorilor legilor umane, el va suferi destul, mai ales psihologic (trauma omuciderii, ancheta Poliţiei, tracasarea prin tribunale, în final încarcerarea etc). Aceasta este o ardere a karmei, fără îndoială. Dacă însă va fugi de la locul accidentului fără a fi reperat, karma lui rămâne latentă şi va fructifica mai târziu.

Dincolo de această abordare mecanicistă, să ne gândim totuşi că cea mai grea povară pentru el este cea a blestemelor familiei/familiilor îndoliate. Această încărcătură negativă poate săpa mult mai adânc groapa nefericirii sale. De aceea, ar fi în interesul său să încerce o apropiere umană de cei îndureraţi, să încerce să îi ajute cu bani şi alte lucruri care îi stau în putinţă, să le ceară iertare etc. Nu e vorba să se umilească, ci să încerce o evitare a blestemelor, care pot fi mult mai influente şi îi încarcă suplimentar bagajul karmic.

Cineva ar putea replica faptul că dacă ai conştiinţa curată în faţa lui Dumnezeu, nimic nu te poate atinge… Desigur că şoferul nu a dorit să comită accidentul şi mai puţin să facă victime. Vina sa nu este de natură morală, ci fizică. Urmările fizice există şi sunt profunde în destinul altor semeni de-ai săi. Nu e cazul să expieze păcate morale, ci acţiuni greşite. Şi în acest caz, ca în orice caz de karmă încărcată, se recomandă îndreptarea greşelii prin acţiuni de sens opus, care pot şterge din registrul astral vina iniţială.

(În privinţa vinilor morale, de caracter, psihologice – în exemplul de faţă, dacă şoferul ar fi fost băut, neatent, neregulamentar - ar fi mai mult de vorbit şi de acţionat, căci acesta este terenul perpetuu de muncă şi îmbunătăţire al spiritului încarnat. Dar nu asta m-ai întrebat…)

Dacă dorim o analiză critică asupra nevinovăţiei şoferului, îi putem găsi totuşi niste vini… spirituale. Astfel, omul nu a avut suficientă intuiţie sau reflexe ca să asculte şi să urmeze atenţionările şi încercarea spiritului său şi a îngerului păzitor de a evita accidentul. Deci vina omului ar fi că nu s-a apropiat destul de spirit, nu şi-a deschis intuiţia şi comunicarea cu Cerul.

Asta dacă nu luăm în calcul şi varianta că intenţionat a fost indus în eroare, ca să ispăşească o karmă negativă acumulată din urmă…

Iar dacă el părea a fi un om destul de credincios şi bun, înseamnă că încă mai avea ceva de lucrat în privinţa comuniunii cu spiritul. Accidentul l-a purificat, prin suferinţa psihică pe care i-a provocat-o, deci l-a făcut mai bun, poate...

Dacă însă nu suferă lăuntric (să zicem că ar fi fost antrenat în trupele de comando şi nu dă doi bani pe o viaţă umană), înseamnă că este chiar un nesimţit (ca om, sau ca om şi spirit), aşa că merită cu prisosinţă să treacă prin furcile caudine ale legilor umane, ca să se purifice.

Oricum, să discuţi aşa, teoretic, despre o chestiune cât se poate de practică poate fi interesant, dar nu ştiu cât e de folositor. Mai util ar fi ca persoana aflată în astfel de situaţii să apeleze la un specialist în karmă şi spirite, ca să afle exact ceea ce are nevoie să ştie în acele momente şi ulterior, iar apoi să pună în aplicare ce sfaturi spirituale primeşte. Sau să intre chiar el în comuniune cu spiritul său şi cu Dumnezeu, pentru alinare şi îndemnuri… Oare cât îmi foloseşte mie, ca spectator, să ştiu că respectivul şi-a încărcat karma negativă cu 12,56%, iar el nu recepţionează tâlcul întâmpării? Qui prodest?

Cel mai util în situaţii de accidente este să oferi ajutor psihologic tuturor celor aflaţi în stare de şoc şi apoi încă o perioadă de timp, până la recuperare. Cu aceasta se ocupa, prin excelenţă, tipul de psihologie numită Analiza Existenţială (fondata de Alfried Laengle, supravieţuitor al unui lagăr de concentrare nazist).

< Sus>

MESAJELE UNUI PASTOR CREŞTIN

5 septembrie 2008

Daniel:

Sunt din Cluj. Am dat azi pe internet de site-ul dvs. Pot să spun că îmi place acest site. Promovează o gândire libera şi echilibrată. Liberă de dogme şi tipare, care ţin omul în ignoranţă. Aş vrea să vă cer părerea într-o chestiune. Ce părere aveţi de acest om şi ceea ce susţine? Credeţi că i-a vorbit însuşi Dumnezeu, aşa cum pretinde?

http://www.freie-volksmission.de/sprache/rumaenisch/

Mă interesează ce părere aveţi în această chestiune, deoarece mă cam tulbură problema asta.

Răzvan:

Mulţi oameni pot auzi glasuri de la fiinţe invizibile. Unele vin de la spirite jucăuşe, inferioare. Altele pot veni chiar de la Îngeri. Cam greu ca un om să Îl poată auzi chiar pe Creator. De obicei, se lasă această sarcina în slujba Îngerilor lucrători. Oricum, nu contează al cui glas este, ci în numele cui vorbeşte.

Din afară, obiectiv vorbind, îţi poti da seama de sursa informaţiilor subtile analizând mesajele, dar şi omul căruia i-au fost adresate, precum şi ce face el în viaţa de zi cu zi. În cazul menţionat, te referi probabil la Branham. El este un exponent al bisericii evanghelice, de tip nou, rivala catolicismului. Sincer să fiu, mesajul creştin este cam acelaşi, indiferent de biserică şi de orator şi se repetă într-una: "vine apocalipsa, căiţi-vă" etc! Nu spun că ar fi ceva rău în asta. Dar nici un pastor/preot creştin nu are voie să vină cu lucruri originale, ceea ce limitează adresabilitatea acestei religii, din păcate. Mare parte din ea a devenit dogmă, ceea ce nu este o laudă. Oricum, toate religiile sfârşesc cu timpul în dogmă. Ceea ce le salvează de la moartea spirituală este compasiunea pe care adepţii trebuie s-o arate oamenilor. Iubirea salvează religiile de la închistare intelectuala şi rituală.

În concluzie, dacă tu, Daniel, eşti integrat puternic într-o comunitate creştină, urmezi toate riturile şi obligaţiile respective, chiar crezi în ele, atunci nu am nimic de adăugat. Mergi pe calea ta către Dumnezeu! Dacă religia şi dogmele sale nu te satisfac, atunci nici oratorii religioşi nu îţi vor aduce nimic nou, ci doar te vor dinamiza şi te vor atrage prin mijloace pur umane să continui să donezi bani bisericii lor.

Ce contează de fapt este să te apropii personal de Dumnezeu, indiferent de religia sau dogmele din jurul tău. EL există cu certitudine, EL nu are nici o religie. Noi suntem creaţi "după chipul şi asemănarea lui", deci avem libertatea de a ne apropia de CASĂ mai repede sau mai încet, pe orice cale dorim să mergem. Libertatea de gândire şi acţiune este un dar divin, pe care îl avem cu toţii. Avem dreptul să punem sub semnul întrebării pe oricine îşi arogă poziţia de mesager divin, după cum, la fel de bine, putem să-l acceptăm necondiţionat. Iar dacă, după cercetări sincere şi eforturi sufleteşti, ajungem să-l credem, atunci ar trebui să şi respectăm cuvântul lui Dumnezeu pe care ni-l transmite - aceasta ar fi o dovadă de bun simţ şi respect.

Repet, în final contează ce facem cu viaţa noastră, cum o conducem ca să ne apropiem de Divinitate, pentru asta suntem direct răspunzători în faţa Spiritului din noi, nicidecum în faţa vreunei autorităţi ecleziastice. Judecata de Apoi ne-o face Spiritul nostru, ea este o baie de regrete şi mustrări de conştiinţă pentru ce nu am făcut la timp sau pentru ce am greşit în faţa semenilor. Şi este cel mai greu de suportat, pentru că e un chin psihologic fără putinţă de stăvilit, imposibil de alungat din minte. De aceea, trebuie să ne culcăm în fiecare seară cu cugetul împăcat că ne-am făcut datoria de trimişi în lume ai lui Dumnezeu, pe durata limitată a vieţii noastre, fiindcă oricând poate veni sorocul morţii şi, odată cu ea, Judecata necruţătoare a propriului Spirit, care va fi precum o autoflagelare psihică. Mai bine să ne păstram curaţi mereu, ca să suferim mai puţin la soroc şi să nu avem regrete pentru prostiile pe care le-am făcut. Nu e mai bine să eviţi greşeala, decât să o regreţi amarnic şi inutil după aceea? Nu de Dumnezeu şi Îngerii Săi ar trebui să ne fie teamă, ci de propria noastră conştiinţă, cea mai necrutăţoare dintre toate pedepsele imaginabile...
 

< Sus>

INTERPRETAREA UNUI VIS CARE SE REPETĂ

10-12 august 2008

Mirela:

V-am scris pentru că tot ce am citit pe site este de bun simţ. Visul care mă "bântuie", şi asta de ani de zile, este cam aşa. Merg pe un drum, trec un pod peste o apă cam tulbure şi încep să fug. Caut ceva, asta ştiu sigur, dar nu ştiu ce. Ajung la o poartă mare din fier, o deschid, intru în curte, cam părăginită, şi ajung în final la o casă mare albă. Intru, în mijloc sunt scări mari, urc la etaj şi încep să deschid uşi, una după alta, încep să mă agit, caut ceva, nu ştiu ce, dar nu găsesc nimic. Se aude doar o apă undeva afară. Şi mă trezesc cu o stare proastă, tristă. Cam asta este, nimic special, doar că se repetă mereu la fel, nu se schimbă nimic, uneori nu visez un an, apoi visez din nou. Aş aprecia foarte mult dacă m-aţi putea ajuta.

Răzvan:

Drumul este viaţa ta. Apa tulbure pe care ai trecut-o este o etapă neplăcuta, dificilă de viaţă, pe care ai lăsat-o în spate. Poate chiar ai făcut un efort deosebit să scapi de acea etapă (ai fugit de ea). Curtea cu casa sunt viaţa ta actuală. Casa mare şi albă arată ca o duci relativ bine din punct de vedere material, curtea cam părăginită spune că mai sunt încă lucruri de pus la punct. Dar ce cauţi şi nu găseşti, Mirela? Ce îţi mai trebuie ca să fii fericită? Este "apa vieţii", care se aude, dar pe care nu o vezi încă. "Apa vieţii" este ceea ce dă valoare vieţii noastre, comuniunea cu Dumnezeu, cu Spiritul nostru. Ceea ce încă nu ai destul în viaţa ta este spiritualitatea. Ea nu este totuna cu a merge regulat şi mecanic la Biserică, fiindcă "aşa face lumea". Spiritualitatea înseamnă să cauţi cu propriul suflet ce este dincolo de viaţa materială, atât de anostă, previzibilă şi lipsită de fericire autentică. Mai înseamnă să descoperi ce este sufletul tău. Cam asta cred eu. Sper să fi surprins esenţialul. Succes la căutare şi la descoperirea de sine!

Mirela:

Mulţumesc, aşa este, am avut ceva probleme, au trecut, mai am multe de făcut în viaţa mea, dar le voi face. Oricum, ştiam, simţeam cumva că voi găsi răspuns la ceea ce mă frământa.

< Sus>

ÎNTREBĂRI DESPRE SPIRITE

4 februarie 2008

Dragoş:

1) Este posibil să comunici cu propriul spirit în timpul vieţii, ca şi cum ai comunica cu oricare altul ? (Poate zic prostii, dar asta înseamnă să vorbeşti cu propria conştiinţă?)

Răzvan:

Desigur. Lecturează articolul:
Răzvan Petre - Modelul psihicului uman

Dragoş:

2) Să presupunem: În cazul în care am visa pe altă planetă: visăm în planul astral al acelei planete? Ştiu că prin dedublare se poate călători oriunde, dar de visat, visăm în planul astral de unde am plecat?

Răzvan:

Visul este o plăsmuire a conştiintei fizice, care poate avea drept cauză un mesaj primit de la conştiinţa astrală sau spirit (vezi Răzvan Petre - Modelul psihicului uman) Dedublarea conştientă se face, de obicei, în planul astral terestru.

Dragoş:

3) Ultima întrebare este şi mai delicată: există planul astral cu nivelurile şi diviziunile sale, apoi mai sus de el există planul mental, unde spiritele pot sta doar o vreme limitată, iar mai sus de planul mental există cel cauzal?

Am două nelămuriri aici: spiritele eliberate (cele ce au trecut de planul 5) pot sta cât vor ele în planul mental (dacă au acces)? Căci, după spusele lui Scarlat Demetrescu, orice spirit stă anumită vreme în planul mental, şi posibil cauzal, în funcţie de viaţa anterioară. Dar nu precizează dacă este vorba despre orice spirit sau cele care nu mai trebuie să se reîncarneze pot sta cât vor în planul mental?

Răzvan:

Împărţirea didactică în planuri se referă la vibraţie, nu neapărat la spaţialitate. Toate planurile există suprapuse. Eliberarea omului reprezintă lipsa obligaţiei de încarnare în planul fizic. Rămâne obligaţia vieţuirii în celelalte planuri intermediare, sub Absolut. Există spirite eliberate de diverse grade evolutive (astral, mental, cauzal).

Dragoş:

Vroiam să vă întreb în încheiere despre demoni, dacă există sau nu, dar Michael Newton şi Scarlat Demetrescu sunt de acord pe acest subiect: că nu există asemenea spirite rele prin definiţie, ci numai spirite neevoluate. În accepţiunea lor, aşa este, dar Maica Veronica, în unele interviuri cu spirite de pe straturile I, II, de ex. cu membri ai familiei Borgia, vorbeşte despre spirite negre cu tente roşiatice şi spune despre acestea că nu mai pot evolua niciodată. Adică, după ce trec de un anumit grad involutiv, nu se mai pot ridica. Care este adevărul: demonii, privind cu indulgenţă, sunt spirite inevoluate, posibil neştiutoare? Sau aceştia sunt într-adevăr spirite decăzute în aşa hal încât nu se mai pot ridica de acolo niciodată şi, aşadar, crează rău şi decădere în mod voit prin lume?

Răzvan:

Demonii sunt spirite neevoluate din punctul nostru de vedere. Totuşi, având liber arbitru, ca orice spirit, pot alege să evolueze sau să involueze. Contează materia primă din care este constituit spiritul primar.

Într-o primă variantă explicativă, demonii ar putea fi spirite create de Falsul Dumnezeu (Satana), care copiază modul de creaţie al Adevăratului Dumnezeu, dar nu foloseşte o materie primă de calitate, ci una cu o vibraţie mai grosieră, mai uzată. Totuşi, asta nu poate explica căderea lui Lucifer, cauzată primordial de libera sa voinţă.

Cealaltă variantă ar fi că doar Dumnezeu poate crea spirite, dar le diferenţiaza pe fiecare, unele dintre ele fiind destinate unei activităţi mai apropiate de materie, de aceea având caracteristici mai grosiere, mai uşor supuse corupţiei morale. Aceasta ar părea să însemne o anumită fatalitate a decăderii pentru aceste spirite, chiar de la naşterea lor. Totuşi, există nişte compensaţii de-a lungul lanţului reîncarnărilor prin regnurile inferioare, astfel că, în momentul încarnării în regnul uman, spiritele se aliniază la start de pe poziţii egale.

Scarlat Demetrescu are nişte idei asupra acestei probleme, expuse în "Din tainele vieţii şi ale universului", despre crearea spiritelor dintr-o materie primă care a evoluat şi ea de-a lungul timpului, particulele elementare urmându-şi propria istorie diferită.

Totuşi, dincolo de pertinenţa unor astfel de întrebări filosofice, trebuie să admitem că noi nu ne cunoaştem bine nici măcar pe noi înşine. Vrem să cunoaştem universul, dar nu ne ştim propria alcătuire psihică. Ne interesează spiritele, dar nu am ajuns încă la spiritul din noi, care ne aşteaptă să-l descoperim. Vrem să controlăm natura, dar nu ne putem controla propriile impulsuri iraţionale. Ne hrănim mintea cu o mulţime de lucruri, dar nu o putem face să tacă atunci când am dori să ascultăm liniştea Sinelui. Poate că ar fi mai util să ajungem mai întâi la esenţa fiinţei noastre spirituale, ca acolo să găsim răspunsuri la toate întrebările...
 

< Sus>

SCHIMB EPISTOLAR CU IULIAN

Noiembrie 2008 - Martie 2009

Iulian:

Citind mai multe pagini de internet - pagini care nu mă mulţumeau sau nu mă atrăgeau decât pe anumite locuri - am ajuns la pagina dumneavoastră, am răsfoit-o şi am perceput mesajul transmis foarte repede, mesaj şi informaţii care intră în empatie cu mine.

Am ştiut din copilărie că am ceva special în mine, legat de credinţă şi divinitate, o legătură mai apropiată cu absolutul, dar nu am făcut nimic special în acest sens, nu am căutat în mine şi în jurul meu mai multe despre spiritualitate, ca să nu par un "ciudat" faţă de ceilalţi şi am lăsat lucrurile să meargă pe făgaşul lor normal.

"Singur, prin meditaţie, poţi ajunge la profunzime; împreuna, la diversitate", a spus cineva.

Răzvan:

Nina şi cu mine suntem precum nişte grădinari care udă seminţele, în speranţa că unele vor da roade. Punem în paginile site-ului nostru tot ce credem că este bun şi frumos pentru cititori. Suntem printre puţinii care ţin sus blazonul paranormalului, de mulţi ani, în România. În mass-media, paranormalul se reduce adeseori la ce a zis şi a făcut "mama omida" sau alta ca ea.

După cum mărturiseşti, ai avut dintotdeauna sădită sămânţa spirituală, dar abia acum a încolţit în conştiinţa ta. Materialele noastre te-au ajutat, sper, să te deschizi mai mult către lumina din interiorul tău!

Iulian:

Am primit cu bucurie răspunsul la scrisoare şi te laud pentru munca profesionistă depusă, şi spun acesta pentru că aşa cred şi nu pentru a măguli pe cineva. Din căutările mele recente am descoperit că sunt mulţi impostori care se folosesc de unii din semenii noştri - semeni care au probleme şi suferinţe de multe ori acute - pentru a îi racola în diverse organizaţii aşa zis spirituale şi a-i folosi în scopurile proprii. Am găsit mesaje de genul "...ascultare necondiţionata…" faţă de membrii respectivului grup şi alte menţiuni care să ducă la fanatism şi nebunie. Am descoperit, pe lângă  "taţi şi mame omizi", fanatici care doresc să corupă pe alţi semeni. Mai sunt unii (după părerea mea sunt cei mai periculoşi pentru că fac aceasta cu mulţi bani şi personal specializat) care ne studiază, spionează pentru a ne găsi puncte slabe (intelectuale, sufleteşti şi trupeşti), de a ne ataca şi manipula spre anumite scopuri personale şi materiale. Dacă aceşti oameni ne studiază pentru a ne cunoaşte şi manipula, noi de ce să nu-i studiem, pentru a şti cine sunt şi de ce trebuie să ne protejăm?!

După ce am mai răsfoit pagina de  "Reflecţii pe teme spirituale" am găsit nişte sfaturi cu privire la cum să ne ferim de aceste organizaţii oculte; am câteva idei (teme de studiu) de lârgire a orizontului de protecţie asupra atacurilor: energetice, reclame cu mesaj ascuns, bioenergetice, magnetice (inversarea polilor) ş.a.

Pe un site mediatizat la un post de televiziune am găsit un articol scris de un prof. dr. psiholog - parapsiholog. Din textul pubilcat se înţelege că cei care doresc găsirea lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă moartea şi să o accepte. Textul este prea confuz şi lasă loc la interpretări foarte periculoase, care conduc la trăiri de tot felul, unele periculoase, fascinante şi acaparatoare, mergând până la sinucidere. Pentru semenii care nu pot avea apărare, nu sunt pregătiţi şi nu au nici asistenţă pentru a înţelege ce se întâmplă, de la textul publicat pot trage concluzii nedorite.

Răzvan:

Domnul respectiv a fost educat la şcoala securităţii kaghebiste, după cum rezultă din autobiografie, de unde poate şi stilul exprimării: dur şi confuz. Deşi omul citeşte multe, nu întotdeauna poate cuprinde şi dimensiunea spirituală a celor citite. Trebuie să diferenţiem între nivelul intelectual şi cel spiritual-intuitiv, între idei şi Sursa lor, dintre o idee în sine şi modul exprimării ei publice, cu grijă pentru cel care o citeşte. Cred că ştii că numărul simbolic al Fiarei, 666, este expresia limitei pur intelectuale (nivelul 6 în toate cele 3 lumi: fizică, astrală, mentală), care nu poate răzbate la nivelul superior şi ultim - 7, transcendent, absolut, divin. Lucifer, aflat în lumea creatorilor cosmici (nivelul 6, mental) s-a crezut atotputernic precum Dumnezeu, dar aceasta pentru că nu a reuşit să se ridice nici măcar pentru o clipă la nivelul divin, de unde ar fi înţeles limitele inerente ale mentalului. Astăzi, odată cu popularizarea fostelor cunoştinte eso-terice (devenite exo-terice), ne vom întâlni cu tot mai mulţi mici anticrişti, care au limite evidente în perceperea utilităţii spirituale a acestor învăţături. Ei se dau mari folosind cuvinte pretenţioase, intimidând ascultătorii prin afişarea unei erudiţii atotştiutoare şi pretinzând ascultare oarbă de la ignoranţi. Totul doar pentru faimă şi glorie şi bani.

În legătură cu faptul că eşti dăruit cu anumite capacităţi paranormale, este îmbucurător. Pot să îţi recomand călduros că citeşti şi să reciteşti articolul meu "Omagiu lui Yogananda" completându-l cu link-ul Yogananda, maestrul etern. Este o modalitate spirituală de a înţelege singur unde este problema ta. Probabil că, dorindu-ţi intens – ca program de viaţă - să îţi pui în slujba semenilor şi a lui Dumnezeu aceste abilităţi, ele îţi vor reveni cu şi mai mare intensitate... Poate că aceste abilităţi ţi-au fost reactivate la un moment dat, fără a cere tu asta, pentru a-ţi reaminti vreun legământ spiritual făcut de spiritul tău înainte de a se încarna în omul Iulian. Odată ce ai început să-ţi aminteşti, drumul îţi este deschis spre a progresa spiritual în mod accelerat.

Iulian:

Joi am încercat să iau legătura telepatic cu tine. Dacă asta te-a deranjat, îmi cer scuze. După acest fapt, am primit o pace lăuntrică şi, la scurt timp, am început o discuţie EU cu MINE (aşa ceva nu am mai întâlnit). Practic, discutam cu mine ca şi cum discuţia se făcea între două persoane. Problema era de încredere în forţele proprii. Răspunsul a fost să caut în mine punctele slabe (defectele) şi să descopăr calităţile. Calităţile trebuie scoase în faţă, iar defectele, reduse şi anulate. Problema pe care o aveam acum văd că era simplă şi rezolvarea, uşoară.

Pe data de 29 eram trist şi epuizasem cam toate variantele de a găsi o cale spre evoluţia mea spirituală. Seara am adormit trist, iar în jurul orelor 22 şi 15 minute mă trezesc brusc şi fără motiv. În memorie a apărut un mic ecran alb (aproximativ 3 centimetri laţime – 10 lungime) şi au început să curgă cuvintele, ca şi cum cineva le scriae la maşină sau la calculator. Mesajul este următorul "MINŢILE LUMINATE ÎMPREUNĂ CU CELELATE MINŢI LUCREAZĂ ÎMPREUNĂ PE ACEST PĂMÂNT. MINŢILE LUMINOASE PRIMESC INFORMAŢII DE LA DUMNEZEU CE TREBUIE SĂ FACĂ. TU (s-a lăsat un timp scurt, ca pentru gândire) VEI AFLA CINE ESTE ACELA". Fiecare cuvânt din mesaj era foarte bine ales. Am căutat un pix şi, pentru a nu uita, am notat mesajul.

Răzvan:

Ca "epuizaseşi toate variantele de a găsi o cale de evoluţie spirituală" mi se pare o sentinţă prea gravă. Niciodată nu poţi şti ce îţi va rezerva minutul următor. Este adevărat că te poţi simţi nefericit din cauza stagnării, mai ales comparând-o cu o stare anterioară de mare abnegaţie spirituală. Dacă însă ai o aspiraţie lăuntrică ce nu poate fi oprită, până la urmă vei ieşi la un liman spiritual, indiferent sub ce formă.
Eu continui să îţi recomand să lecturezi intens din scrierile lui Paramahamsa Yogananda, chiar şi din librării sau biblioteci, sau de pe internet, pentru că a fost un avatar, înţelept care l-a cunoscut pe Dumnezeu faţă în faţă, iar cuvintele sale sunt pline de putere şi înţelepciune eternă, au o încărcătură energetică imensa şi profundă.
În plus, să meditezi în singurătate asupra rostului lumii şi vieţii. Acestea te vor apropia de o realizare spirituală mult dorită.

Iulian:

Am încercat să mă racordez la energia divină împreună cu o persoană, la o anumită oră, pentru 5 minute, să transmitem prin canalizarea energiilor bune de la ea spre mine (eu practic cred că nu am nevoie de energia ei), după care pauză 5 minute şi procedeul invers pentru ea. De fiecare dată când am încercat să mă racordez la energia divină şi să o direcţionez către această persoană, am păţit ca ea să ridice mâna dreaptă, parcă a se apăra de această energie, după care să cadă la pământ. La momentul în care am încercat să direcţionez energia divina în ea, am găsit un demon, având o formă umflată cu un chip hidos şi mare, pe care l-am simţit ca fiind foarte şiret, care până la urmă a ieşit din corpul în care se afla şi a încercat să intre în dispută cu mine. Pentru a nu intra în raport de dispută cu acestă entitate, am încercat să o direcţionez către energia divină, energie la care eu eram conectat. A doua zi, am sunat această persoană şi am întrebat-o ce a simţit (fără ca eu să descriu în nici un fel această experienţă) şi mi-a povestit ceea ce am descris mai sus, ce practic ce ştiam deja. Ultima dată, aceste energii sau entităţi, nu stiu cum să le denumesc, nu mai erau în această persoană (am văzut că ea era racordată la un canal energetic de sus), ci erau în preajma ei şi au încercat să mă atace. De fiecare dată când încerc să o ajut cu energie divină (numai în momentul acela) păţesc ca eu să intru în mai multe dispute cu energii şi entităţi care mai de care mai puternice şi să mă atace, practic să intre în mine. Pentru că acestă persoană încearcă să-l primească pe Dumnezeu în suflet, în ultimul timp căutând calea spre El tot mai intens, am încercat să o ajut fără a mă implica prea mult în traseul ei, doar atât cât îmi este lăsat la dispoziţie. După ce o ajut pe această persoană, primesc multă putere, energie şi poate maturitate spirituală, dacă pot să mă exprim aşa, după care urmează o evoluţie spirituală, poate este legea cauză-efect, nu ştiu de ce.

Întrebarea mea este dacă ai mai întâlnit sau auzit aşa ceva şi ce trebuie să fac, să încerc să o ajut, atât cât îmi este lăsat să o fac, sau să îmi văd de treabă.

Răzvan:

Da, am mai citit şi auzit, este lupta firească cu entităţile întunecate, care, ca orice bătălie, lasă răni şi face victime...  Cred că persoana este femeie, nu-i aşa?, şi atunci întreabă-te dacă nu este la mijloc vreun sentiment de iubire omenească, ce te poate înlănţui karmic. Ce vei face în privinţa acelei persoane vei afla în meditaţie, punând această întrebare Spiritului (al tău, îngerului, lui Dumnezeu etc). Să faci ceea ce simţi, în funcţie de semnalele ce le vei primi.

Iulian:

A doua întrebare este cum pot să îmi dezvolt capacitatea de a vindeca. Îmi place să-i ajut pe cei care sunt bolnavi, această faptă mă face să mă simt bine. Acum pot să mă vindec pe mine sau pe membrii familiei mele. Soţia, la început era foarte sceptică în capacitatea mea de a fi un bun conductor de energie, spunând că este autosugestia sau că "te voi ţine sub observaţie". După mai multe tratamente reuşite pe mine, acum la orice problemă de sănătate mă roagă să o ajut şi, mai nou, chiar să simtă dacă eu reuşesc sau nu să transmit ceva. Practic eu nu fac nimic, sunt doar un receptor şi un trasmiţător de această energie atât de utilă şi frumoasă prin capacitatea ei de vindecare.

Răzvan:

Dezvoltarea capacităţii de a vindeca vine din practicaă. Dă şi vei primi. Exersează şi te vei dezvolta în această direcţie. Simplu. Tratează cunoscuţi, colegi, rude, necunoscuţi, pe oricine simţi că ar avea nevoie de tine. Mulţi au nevoie! Chiar şi animalele. Dar, atenţie, nu insista să-ţi oferi serviciile chiar oricui şi nu te implica emoţional. Nu-ţi fie teamă că te vei face de râs dacă nu vei obţine rezultatele dorite. Cu unele persoane s-ar putea să nu fii compatibil, sau ele să-şi pună un scut de neîncredere ce poate bloca tratamentul.

Iulan:

La data de 14 dec 2008, ora 7 şi 48 de minute (am început să îmi notez data, ora şi evenimentul pentru a nu uita lucruri importante), am încercat să mă "verticalizez" (să fiu un tot unitar EU+ minte+ suflet) şi să plec în astral. Am parcurs primul strat mai greu, după care prin următoarele straturi am trecut repede. A trebuit să mă opresc pe un strat, parcă am dat cu capul de ceva şi în acel strat s-a produs o fisură având o mică spărtură; am pătruns prin acea spărtură, nu cu puţin efort. După ce am intrat prin acea spărtură, am fost întâmpinat de două entităţi albe luminoase (parcă erau două fumuri) şi am urcat, escortat de cele două lumini, până la nişte trepte. Am urcat prin stânga pe câteva din acele trepte şi am dat de un mic perete, să zicem ca un stâlp (de lăţime aproximativ 1 m şi înălţime 1,5 ~ 2m , dacă făceam doi paşi în dreapta pe treapta pe care mă aflam, puteam să ocolesc acel perete şi puteam să merg mai sus, dar am simţit că trebuie să mă opresc acolo şi să aştept).

Nu am aşteptat decât câteva momente şi s-a auzit o voce care a spus ''cine eşti şi ce vrei?''. Am răspuns cu oarecare sfială şi puţin încurcat că sunt Iulian, după care întrebarea s-a repetat ''cine eşti şi ce vrei?''; am aşteptat puţin şi am repetat că sunt Iulian. S-a lăsat un timp, după care am simţit că entitatea cu care vorbeam zâmbeşte, ca şi cum îşi aduce aminte de mine (ca atunci când întâlneşti un copil din cartier şi acel copil îţi spune "bună ziua" şi tu te gândeşti al cui este acel copil şi până la urmă îţi aduci aminte de el şi îi răspunzi la salut, zâmbind la el cu compasiune), şi am primit următoarea întrebare ''ce vrei?". Am stat puţin pentru a mă gândi ce vreau şi am răspuns că să îmi dea ce vrea el (parca îmi era ruşine să cer ceva). Entitatea a spus că eu trebuie să cer şi el îmi va da. Am răspuns că vreau să fiu o parte din Dumnezeu. El a răspuns că îmi va da aceasta şi a întrebat dacă mai vreau ceva; eu am răspuns că vreau să pot ajuta pe cei din jurul meu să fie şi ei entităţi luminate. El a răspuns că îmi va da şi dacă mai doresc ceva; eu am răspuns că nu mai vreau nimic. După care am fost escortat de cele două entităţi până la locul pe unde am intrat (cele două entităţi aveau un rol bine stabilit ca să nu mă  abat de la drumul de întoarcere şi să nu mai umblu pe acolo fără permisiune), am coborât uşor în plan terestru. Nu doresc nici o clipă să mă laud, să fiu lipsit de modestie, dar cred că am stat de vorbă cu EL, cu Dumnezeu.

Ce părere ai de frumosa întâmplare pe care am dorit să o împărtăşesc cu tine?

Răzvan:

Extraordinară experienţă ai trăit! Îţi doresc să ai cât mai multe de acum încolo! Nu ştiu dacă era El sau un adjunct al Său. Oricum, pentru noi, copiii, orice Spirit adult este ca un Tată şi nu putem fi decât smeriţi, fascinaţi şi recunoscători pentru prilejul de a fi lângă EI. Îţi recomand cărţile lui Michael Newton: Călătoria sufletului şi Destinul sufletului. Merită să le citeşti.

Iulian:

În urmă  cu 2-3 săptămâni am primit un mesaj astral. Pentru că nu am dorit să creez panică sau să greşesc în interpretarea mesajului, nu am făcut nimic şi de aceea îl scriu doar acum.

Mesajul primit este următorul:

În data de 26 martie 2009, ora 23.58, mesajul astral a venit în prelungirea mesajului precedent, poate pentru faptul că nu am făcut nimic cu el, pentru că nu eram sigur ce trebuie să fac.

Mesajul este prezentat mai jos: 

Dacă tu ştii mai multe despre ce va fi "după anul", te rog să-mi scrii.

Răzvan:

Vorbeşti, desigur, despre această criză globală. Într-adevăr, mulţi dintre conducătorii lumii anunţă o schimbare din temelii a sistemului organizatoric actual (în varianta Noii Ordini Mondiale cu microcipuri ş.c.l.). Există opinii, dar cred că nimeni nu ştie exact ce va fi. Prefer să îmi păstrez curiozitatea şi mintea deschisă. Alţii spun că sistemul solar intra în centura fotonică a galaxiei noastre, fenomen care ar putea produce şi o mică eră glaciară, asta însemnând că doar în jurul ecuatorului se va putea supravieţui confortabil. Prin urmare, am putea asista la emigrarea masivă dinspre Europa către Africa, Australia şi America Latina. Cine ştie limbi străine, se va descurca mai bine. Vom trăi şi vom vedea...

Personal, cred că la noi, ca şi în alte părţi, va fi destul de rău. Pe termen scurt şi mediu, măsurile luate de stat nu se vor vădi suficiente, şi nici nu vom mai avea la cine apela din afară dacă ne vom încurca în minciuni şi incompetenţă, ca de obicei. Mulţi oameni se vor şoca când vor vedea că lumea se răstoarnă şi siguranţa de odinioară va dispare. Numai cei cu credinţă în bunătatea lui Dumnezeu vor rămâne întregi la minte, fiindcă cei fără credinţă nu vor mai avea nici un reper. Probabil că atunci se va separa grâul de neghină în privinţa adevăratei credinţe şi moralităţi, când societatea o va lua razna. Numai cei dedicaţi Binelui îl vor face, fiindcă ceilalţi vor fi disperaţi, agresivi şi depresivi. Probleme psihice vor atinge apogeul. Aici va fi mult de lucru pentru "călăuzele spre Lumină". Succes! Am folosit verbe la timpul viitor, dar cred că timpul prezent e deja potrivit.

În acelaşi timp, trebuie să constatăm cu bucurie răspândirea în masă a conceptelor şi practicilor spirituale, a căror influenţă benefică îi atinge pe cei pregătiţi sufleteşte. Ca o compensaţie pentru dificultăţile existenţiale şi haosul valorilor, astăzi, oricine doreşte poate găsi un refugiu psihologic, un sfat bun, o persoană care să îl ghideze către nişte consilieri spirituali, o cale spirituală sau pur şi simplu, informaţiile spirituale minimale salvatoare. Dar să nu uităm că orice demers spiritual este unul individual asumat, deplin conştient şi presupune o luptă cu propriile defecte. Poate că a sosit timpul maturizării, când nu mai facem rugăciuni către Dumnezeu să acţioneze în locul nostru, ci ne punem serios întrebarea ce putem face noi pentru lumea lui Dumnezeu.
 

< Sus>

Răzvan Petre îi răspunde unui "teolog ortodox"

2008

TEOLOGUL:

Buna.Sunt un teolog ortodox am 27 de ani si am dat din intamplare peste acest site.Am ramas profound dezamagit de gandirea dvs.Permite-mi sa va contrazic mai ales in acel articol despre crestinism si spiritism.Iisus a fost si este Dumnezeu adevarat.El nu este un spirit inlat, este Insusi Dumnezeu.A venit in lume ca am si s-a inlatat cu trup[ul la cer.De unde ati gasit dvs doctrina dematerializarii trupului lui Iisus.Trupul lui Iisus dupa Inviere era altfel in sens divin , nu spiritist.Era pnevmatizat, plin de Duhul Sfant.Si atentie Duhul Sfamt este o Persoana.IIsus S-a inaltat la Cer cu Trupul Unde Iisus zice cercetari duhurile daca sunt de la Dumnezeu nu se referee la alte spirite.In crestinism exista doar duhuri rele si atat. DEci si sfintii sunt in Cer , darn u sunt invocati sa vina aici pe pamant sau sa aiba vibratii puternice in materie.Ei sunt acolo si acolo raman , nu exista fantome, decat duhuri rele care isi bat joc de oameni , poacalesc si profita de naivitatea si incultura unora.Nu am nimic cu dvs , darn u va amestrecati in domeniul Religiei daca ny ati studiat sin u confundati experesiile biblice de Duh , duhuri cu spiritism.Exista duhuri rele si har.

Iata inca un citat din ce ati scris dvs.Fals., este aproape de erezie ca san u zic chiar erezie.Va rog nu amestecati Religia si crestinismul cu astfel de practice.Nu este in beneficial nimanui!

RĂZVAN PETRE:

Bună ziua,

Fiindcă m-aţi provocat, o să vă răspund cu argumente logice, nu cu texte scrise de alţii… Sper să gândiţi cu mintea proprie, nu prin prisma părerii altora…

Fiind teolog ortodox, deci educat ani de zile conform dogmelor ortodoxe, nu vă cere nimeni să acceptaţi alte puncte de vedere – dar nici să-i obligaţi pe alţii să vă creadă. V-aţi făcut o meserie din asta şi mâncaţi o pâine bună din ea. Clerul se coalizează împotriva oricui susţine şi alte păreri… Iar clerul îi educă pe cei tineri în aceeaşi intoleranţă. Numai teologia ortodoxă deţine "adevărul absolut", nu-i aşa?! Dar aici greşesc toţi teologii tuturor religiilor şi, de aceea, nu se vor înţelege niciodată din punct de vedere teoretic. Fiecare îşi susţine părerea, care nu reprezintă decât O PARTE DE ADEVĂR. Prea puţin vă învaţă în facultate. Ar trebui ca, la vârsta dumneavoastră, să aveţi mai multă deschidere intelectuală… Măcar curiozitatea de a citi şi alte cărţi decât ceasloavele vechi de sute de ani.

Citez şi comentez "perlele" scrise de dumneavoastră:

Răzvan: Şi eu susţin că ISUS este o parte de Dumnezeire, fără îndoială. Dar gândiţi-vă puţin cu propria minte: dacă venea Însuşi Dumnezeu pe Pământ, cine mai conducea Universul în acest timp? Sfântul Duh?

Isus este Fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu. Ce înţelegem prin "Fiu", este o altă chestiune. Eu înţeleg că a fost şi este un Spirit Desăvârşit. Deci un spirit creat de Dumnezeu, care în decursul timpului (milioane de ani) a atins maximum de evoluţie posibilă, devenind una cu Divinitatea. Isus este modelul de desăvârşire spirituală pe care îl are în faţă orice spirit. Orice spirit, dacă se străduieşte, poate ajunge, în timp, la acelaşi nivel.

Răzvan: Domnule teolog, dar moaştele sfinţilor ce sunt? Nu cumva credeţi că au proprietăţi magice? Dacă aşa credeţi, înseamnă că Biserica încurajează magia, sub toate formele sale.

De fapt, moaştele sunt un rezonator pentru energia spirituală a respectivilor sfinţi, care chiar vin pe pământ atunci când omul crede în puterea lor miraculoasă. Minunile pe care ar putea să le faca moaştele nu vin automat la oricine le atinge, ci numai la unii oameni, deci există un discernământ, un spirit inteligent care le împarte. Dacă spunem că este "Sfântul Duh", este o simplă recunoaştere a ignoranţei noastre, pentru că sub această denumire introducem tot ce ţine de invizibil, ca să ne luăm grija de la a gândi mai profund. Spunem "Sfântul Duh" şi am terminat cu gândirea personală…

Răzvan: Atâtea aberaţii în câteva cuvinte… Cum, cadavrul lui Isus era o altă "persoană"? De ce nu încercaţi să gândiţi mai profund, că de aceea ne-a dat Dumnezeu logică, să ne-o folosim… Credeţi că religia înseamnă doar repetiţia unor fraze învăţate pe de rost? Că în religie nu îşi are rostul gândirea? Vedeţi, aici greşesc mulţi profesori de teologie, de secole… Nu dezvoltă la studenţii lor şi gândirea critică. Pentru că nu sunt interesaţi de părerile contrare.

Cu ce vă ajută în credinţă faptul că Isus s-ar fi înalţat la Cer cu trupul? Nu ajută, ci creează o mare frustrare printre credincioşi, fiindcă toate cadavrele merg în pământ, după cum ştim… Isus s-a făcut om, cu tot ce înseamnă asta. O dovedesc referinţele biblice. El a preferat mereu să se comporte cât mai normal, să nu şocheze, decât când era nevoie. Şi-a asumat rolul de om ca să ne convingă să-L urmăm pe calea moralităţii, să ne arate că este posibil să devenim sfinţi ca şi El, deşi suntem oameni din carne. Dacă El şi-ar fi luat trupul în Cer, iar trupul nostru merge în pământ, ar fi cumplit pentru zelul credincioşilor, fiindcă îndemnurile la credinţă nu ar fi răsplătite nici măcar după moarte! Din fericire, credincioşii nu cred chiar tot ce spun teologii, ci merg pe intuiţia proprie, venită de la spiritele din Cer, îngerii păzitori care ne ajută pe fiecare…

Domnule teolog, cadavrul lui Isus nu interesează pe nimeni. Cu toţii suntem interesaţi de Isus cel Viu, care continuă să trăiască şi să ne povăţuiască în direct şi personal, nu doar din poveştile biblice.

Răzvan: Alte afirmaţii contradictorii… Credeţi că duhurile rele pot veni de la Dumnezeu? Credeţi că nu există duhuri bune?

Răzvan: Susţineţi că sufletele morţilor nu se eterizează, nu continuă să trăiască imediat după moarte, ci "dorm" undeva, în aşteptarea unei presupuse "învieri". Deci după moarte vine somnul, adică NIMICUL. Nu vi se pare că doctrina asta e nihilistă şi pesimistă? Dacă încercaţi să convingeţi oamenii că aşa este, cu toţii vor fugi de religia creştină ortodoxă, crezând că aceasta le ia speranţa unei lumi mai bune după moarte…! În plus, ea contrazice unele dovezi concrete. De exemplu, mulţi oamenii au probleme cu fantomele rudelor decedate, după cum se ştie. Dar dumneavoastră nu prea cunoaşteţi realitatea fenomenelor "paranormale". La dumneavoastră realitatea este filtrată de cărţile scrise pentru oamenii secolelor trecute.

Răzvan: Pe lângă greşelile gramaticale (cauzate de nervozitatea vizibilă), am mai depistat încă o aberaţie. Susţineţi ad literam că nu există duhuri bune! O asemenea erezie ar cutremura tot Cerul dacă v-ar lua cineva în serios. Cerul spiritual este format din spirite bune, nu din altceva. Ele vin lângă noi, ca să ne ajute în permanenţă. Fiecare om este vegheat de îngerii săi. Vreţi să spuneţi că îngerii se numesc "har"? Dacă e aşa, de ce să le mai spunem "îngeri"?

În concluzie, se vede că nu profesaţi meseria de preot, care v-ar aduce obligatoriu cu picioarele pe pământ. În general, preoţii înţeleg foarte multe lucruri, din practica religioasă şi contactul cu oamenii, nu numai din cărţile teologice. Viaţa îi obligă să gândească mai mult.

Dacă nu m-aţi fi provocat cu părerile dumneavoastră lipsite de sens (venite sub protecţia anonimatului, adică a lipsei de responsabilitate a opiniilor), vă lăsam în plata Domnului. Sper că măcar acum aţi înţeles că religia înseamnă şi altceva decât frecventarea unei facultăţi. Nu neapărat o diplomă îi dă cuiva priceperea de a se exprima în chestiunile filosofice înalte.

22 februarie 2008

< Sus>

NU CITEŞTI POEZIE PRIVIND LA ŞTIRI

Octombrie 2007

Lidia a scris:

Vă trimit un text care mie îmi este foarte drag, a lui Sri Chimoy. Textul face parte dintr-un volum de conferinţe ale acestui Maestru al Păcii Interioare, nepublicate încă la noi în ţară. Mă gândesc că poate vă ajută în propria voastră căutare de Sine, aşa cum m-a ajutat şi pe mine, în momentele importante ale vieţii!

Dacă vrei să te eliberezi
De obstacolele ignoranţei,
atunci iubeşte neobosit inocenţa şi
puritatea Inimii tale!...

Când te rogi,
gândeşte-te la un Copil
care s-a pierdut şi cere ajutor...
Când meditezi,
gândeşte-te la o floare a dimineţii
care zâmbeşte,
iradiindu-şi frumuseţea şi
oferindu-şi, necondiţionat, parfumul!...

În acest fel poţi să te împrieteneşti
cu Sufletul tău şi
să zbori infinit de mult mai sus
decât limitele gândirii...

Sufletul Omului este mai mare
decât Soarta lui...
Nimeni nu poate atinge Raiul
dacă nu trece prin iad...

Totul poate fi făcut dacă
Atingerea lui Dumnezeu
este acolo...

Oh, desigur, într-o zi va veni la plânsul nostru,
El, Acela, care este Iubirea fără de sfârşit!
El, Acela care ni s-a dăruit pe Sine!
El , Acela care este tot ce există!

Sri Chinmoy

Răzvan a scris:

Da, iată un text extraordinar de plin cu căldură divină. Frumos ca exprimare, puternic încărcat emoţional, modelator spiritual... Un exemplu de modul cum se poate trimite o binecuvântare prin cuvântul scris.
Fie să avem parte doar de astfel de lecturi elevate!
 

Delphinman a scris:

Foarte frumoase rânduri, într-adevăr, cu multă încărcătură poetică.

    Însă, ca un simplu diletant ce sunt în domeniul spiritual, recunosc, nu pot diferenţia între realitate şi autoiluzionare, între lucruri aşa cum sunt şi aşa cum aş/am vrea să fie. Simpla folosire a  unor cuvinte ca: inocenţă, evitarea ignoranţei, puritatea inimii, zbor mai sus ca gândirea, zâmbetul unei flori.. etc. pot constitui capcane ale unei interpretări iluzorii a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Părerea mea!

  Sigur că trebuie să ţintim spre valori pozitive şi general valabile, dar autoimpunerea unei trăiri onirice, cosmetizate şi transfigurate a realităţii, nu ne este de nici un folos.

    Foarte probabil că natura umană este una de la sine bună, dar călugării buddhişti din Burma sunt bătuţi şi omorâţi în aceste zile,  iar mass-media de la noi, dupa ce a exploatat ineditul momentului, a abandonat ştirea. Iată o contradicţie!

  E foarte uşor să ne imaginăm credincioşi, buni la suflet, darnici, iubitori de semeni. Cum se spunea mai demult, practica ne omoară! La propriu! :)

Răzvan a scris:

Nu poţi citi o poezie privind la Ştiri. Nu trebuie să pierdem din vedere dimensiunea sacră, mistică, din teama de realitatea imediată. O poezie se citeşte în altă stare de spirit decât atunci când priveşti dramele şi tragediile umane.

Poezia este transfigurare, altfel ea ar fi doar o descriere. Pe de altă parte, realitatea nu este doar cea materială, vizibilă. Deci, poate că şi transfigurarea ne ajută să intuim o altă realitate ascunsă, mai diafană.

Viaţa concretă este dură, şi de aceea partea raţională a minţii este agresivă. Dar frumuseţea nu se poate măsura, ci se simte, se trăieşte cu partea intuitivă a minţii. Când vrei să delimitezi clipa de fericire, ai făcut-o să dispară din viaţa ta. Precum un vis pe care, cu cât încerci mai tare să ţi-l aminteşti, cu atât îl pierzi, definitiv.

Sunt mulţi maeştri ai metaforei care doar învârt cuvinte, dar cel care a scris această poezie vrea să ne transmită o stare specială pe care el a trăit-o, şi maeştrii lui au trăit-o, deci este o realitate, nu imaginaţie. Din păcate, prea puţini dintre noi o simţim în mod obişnuit, dar asta nu-i diminuează obiectivitatea. Termenii poetici precum "puritatea inimii", "zbor mai sus decât gândirea", "atingerea lui Dumnezeu", ca să nu menţionez decât cele scrise de autor, sunt cât se poate de adevărate şi concrete, nu autosugestii. O spun toate tradiţiile spirituale ale lumii… Dar acest tărâm trebuie abordat cu sensibilitate, cu fineţe, cu sfială chiar. Altfel, dispare ca un abur.

Sunt de acord că transfigurarea realităţii imediate – ca “tehnică” de evoluţie spirituală - este o autohalucinare, contraproductivă în privinţa integrării în mediu. Ca dovadă, cei care o practică fără discernământ (fiindcă aşa sunt învăţaţi de "guru"), ca mersul pe bicicletă, ajung să confunde realitatea cu proiecţiile lor mentale. Nu dăm nume…, dar sunt printre noi.

Nu sunt sigur că natura umană este bună de la sine. Ea este inconştientă moral şi manipulabilă. Cred mai degrabă că ea este modelată, printre altele şi în primul rând, de Spiritul-Sine transcendent care o animă.

Putem fi buni şi corecţi în conduita aparentă, dar în interior să fim un vulcan de tendinţe contradictorii. Sau ne putem închipui că suntem buni, dar să nu fim şi nici măcar să părem aşa. Trebuie să lucrăm mult cu noi înşine, până la eliminarea completă a răului lăuntric, şi atunci Poezia Lumii ni se va revela de la sine, fără eforturi intelectuale. Aşa cum i se arată lui Sri Chinmoy...

< Sus>

ÎNTRE RELIGIE ŞI KARMĂ (!)

28 Jul 2007

Marina a scris:

Am aproape 40 ani. Azi am nimerit pe  internet şi am citit cele justificate de dumneavoastră privind reîncarnarea. Aţi fost, până acum, singurul care m-a făcut să sper că totusi nu e chiar aşa cum spun unii preoţi. Aţi dat o mulţime de răspunsuri la întrebările mele şi parcă m-am mai liniştit.

Dar s-ar putea să fie prea târziu. Acum eu sunt sub îndrumarea unui preot care, categoric, m-a îndrumat să îmi urmez calea obişnuită!!! Dar în fiecare zi sunt asaltată de f. multe întrebări referitoare la credinţă, a crede sau a nu crede în reîncarnare, karmă şi altele... Zilnic, intru pe internet şi contradicţiile găsite mă tulbură f. mult. Am obosit sufleteşte căutând răspunsuri.

Încerc să fac ce spune părintele care mă îndrumă, dar sufletul meu îmi spune că nu tot ce spune e adevărat. Oare ce se întâmplă? Dacă se poate, un sfat cinstit din partea dumneavoastră...

Răzvan a scris:

Sugestia mea este să urmaţi sfaturile practice ale preotului, dar să nu vă adânciţi în discuţii teologice cu el! Preoţii nu au voie să iasă din disciplina dogmei. Prea puţini fac excepţie şi îşi permit să vorbească după cum le dictează conştiinţa. De exemplu, regretatul părinte exorcist Ilarion Argatu, de la mânăstirea Cernica, nu nega reîncarnarea... Destui mai sunt chiar fanatici, îndoctrinaţi, care au găsit o fărâmă de adevăr şi cred sincer că acela este tot adevărul. Cel mai bine este să căutaţi cunoaşterea pe cont propriu, fără teama că Dumnezeu v-ar pedepsi pentru dorinţa dv. de a şti mai multe despre Univers şi Tainele Creaţiei Divine. Chiar Spiritul dv., Sinele dv. vă îndeamnă să aflaţi mai multe, căci el nu e mulţumit de limitările impuse de prejudecăţile oamenilor...

Nu există nici o contradicţie între credinţa în Dumnezeu, dragostea pentru Isus şi cunoaşterea "ezoterică". Există pe glob miliarde de credincioşi, de alte religii, care cred în reîncarnare, şi sunt în relaţii excelente cu Cerul. Atâta timp cât vă închinaţi inima şi viaţa lui Isus, El vă va feri de "ispitiri" sau "smintiri"... Aveţi încredere mai mult în Spiritul viu al lui Isus decât în vorbele înşelătoare ale oamenilor!

< Sus>

GÂNDURI DE SINUCIDERE

18 Dec 2006

Anamaria a scris: 

Sunt din Bucureşti, căsătorită, am 2 fete. Simt că nu-mi mai pot gestiona viaţa. Greşelile, poate chiar păcatele trecutului îşi cer tributul. Nu ştiu dacă aş fi fost bună la acrobaţie, dar în viaţa de zi cu zi m-am comportat ca şi cum aş fi fost pe o frânghie subţire, aplicând doar metode superficiale pentru rezolvarea problemelor cu care mă confruntam, cu grijă de a nu cădea de pe frânghie sau nu cumva aceasta să se rupă sub mine. Sunt obosita şi epuizată; mă bântuie gânduri de sinucidere, dar mă opresc, gândindu-mă că ar fi o dovadă de laşitate: cum să las pe umerii fetelor mele problemele mele personale şi nemulţumirile care mi-au bântuit sufletul atâţia ani?

Am nevoie să vorbesc cu cineva. Cred în Dumnezeu cu toată fiinţa mea. Dar parcă şi EL şi-a închis uşa în faţa mea. Îmi este ruşine că, la vârsta mea, scriu asemenea rânduri, dar am nevoie de ajutor.

Răzvan a scris:

Dumnezeu nu-şi închide uşa în faţa nimănui, niciodată. Însă uneori trecem prin momente în care ne înconjoară întunericul şi nu mai vedem Lumina LUI. Sunteţi într-un nor care va întunecă gândurile. Nu acceptaţi gândurile de sinucidere, fiindcă nu vă aparţin, ci vin de la spiritele întunericului, care vă dau târcoale. Vă cred că vă este greu, dar vreau să vă spun ceva. Omul resimte acest "greu" într-un mod personal. Nu atât dificultăţile vieţii vă apasă, cât modul în care reacţionaţi dv. la ele. Poate că alţi oameni o duc mult mai greu, şi nu se plâng, aşa s-au obişnuit. Uitaţi-vă cum trăiesc oamenii în Africa sau Asia şi o să mă înţelegeţi ce vreau să spun. Totuşi, acolo oamenii sărmani nu se sinucid niciodată.

Aveţi un suflet sensibil, fiind născută în zodia Peştilor. De aceea, greutăţile vieţii se amplifică în mintea şi sufletul dv. ALUNGAŢI GĂNDURILE DE SINUCIDERE, IMEDIAT CE APAR! Nu le lăsaţi să facă pui în mintea dv.! NU AVEŢI VOIE SĂ VĂ SINUCIDEŢI, trebuie să răbdaţi viaţa, cu tot greul său. Veţi înţelege de ce când Dumnezeu vă va chema la EL, atunci când vă va veni sorocul. Cei care se sinucid nu ştiu ce îi aşteaptă dincolo. O viaţă infinită de chin sufletesc... Sufletul nu moare niciodată, iar durerile emoţionale, nici ele. Ca să scăpaţi de durerile sufleteşti, singura cale este de a le răbda cu smerenie. Luându-vă viaţa, nici Dumnezeu nu vă va mai ajuta pe lumea cealaltă, fiindcă aţi ales singură să refuzaţi darul Său cel mai de preţ: viaţa. Prin viaţa omenească ne spălăm de păcate. Este valabil pentru toţi oamenii!

Căutaţi căi şi metode de a vă lumina viaţa, să o faceţi mai suportabilă, căutaţi momente scurte de fericire: ascultând o melodie, privind un apus de soare, mângâindu-i pe cei dragi... Iar în rest, răbdare. Dumnezeu să vă ajute!

< Sus>

IUBIREA (?) PE INTERNET

18 Dec 2006

Mihaela a scris:

Vă dau câteva date din viaţa mea, în speranţa că-mi veţi putea spune despre misiunea mea din această viaţă. Sunt o femeie foarte activă: mă ocup şi de copii, am şi un serviciu în domeniul bancar, fac şi a 2-a facultate, îmi ajut şi soţul la firmă, asta pe lângă piaţă, mâncare, menaj şi tot ce implică responsabilităţi de familie. Şi totuşi... ceva lipseşte, nu ştiu de ce, dar sunt mereu în căutare.

Stau mult la calculator, am foarte mulţi prieteni virtuali, îmi place mult să împărtăşesc din experienţa de viaţă, bineînţeles, dacă am cu cine. Sunt o împătimită a jocului… pe net, aici am cunoscut de vreo 2 luni un tip căsătorit şi care ocupă o funcţie înaltă, care mă atrage destul de tare şi pe care mi-aş fi dorit la un moment dat să-l cunosc, genul de bărbat cu şarm. Însă ceva mă face să fiu suspicioasă, de la un timp, în privinţa metodelor lui în încercarea de a mă seduce. Într-o seară, fiind un pic mai nervos pt. că eu nu-i acordam atâta importanţă ca de obicei (asta se întâmpla tot pe net, nu ne-am întâlnit niciodată), ar fi spus că:  simte că mă pierde, lucru pe care nu şi l-ar dori, apoi a zis "să mi te descântec şi o să fii tare... tare... încurcată, eu te anunţ - puteri... para". La câteva zile, o maşină l-a urmărit pe soţul meu toată ziua, nu ştiu dacă a fost pusă de el sau nu, aş vrea să ştiu, cert e ca, în urma acestor vorbe, mă simt derutată complet, am încercat să-l evit, dar mi-a tot lăsat mesaje câteva zile pe net, iar acum foarte ciudat mi se pare faptul că nu mai apare deloc, în condiţiile în care juca în fiecare seară pe acest site unde ne întâlneam.

Nu-mi place constrângerea, însă cu toate astea, chiar dacă am tremurat vreo 3 zile - gândindu-mă că, dacă vrea, chiar îmi poate face rău (datorită funcţiei pe care o deţine, dispune de bani, relaţii şi alte alea) - tot mă simt atrasă de el. Care ar fi explicaţia? Este într-adevăr un om cinstit şi care foloseşte mijloace corecte de a obţine ceea ce-şi doreşte? (Mă refer aici la modul general.) Iar altă întrebare este: de ce caut eu această afecţiune, dragoste, să fiu iubită, dorită... etc, când am foarte multe lucruri frumoase în jurul meu: copii, servici bun, soţ bun?

Răzvan a scris:

Din experienţa multor cazuri pe care le cunosc, circa 99,9% din relaţiile încropite pe internet sunt sortite eşecului. Toate încep romantic, dar ar fi bine să vă limitaţi doar la a visa. Nu treceţi la acţiune în planul fizic, fiindcă veţi fi surprinsă negativ. Pe net se vehiculează enorm de multe minciuni, minciuni, minciuni, fără asumarea responsabilităţii...

Mă întrebaţi "Este un om cinstit, foloseşte mijloace corecte?". Răspunsul l-aţi dat chiar dv. "Am tremurat vreo 3 zile gândindu-mă că îmi poate face rău". Nici nu vă cunoaşteţi bine şi vă simţiţi ameninţată? Acceptaţi aşa ceva într-o relaţie, fie ea fictivă? Dacă vreţi, păstraţi relaţia aceasta aşa cum este, dar fără fiţe, scene de gelozie, constrângeri ş.a.m.d. Să nu o consideraţi a fi o relaţie adevărată!!! Este doar un vis, o fantasmă, şi aşa trebuie să rămână! Pe deasupra, mai este şi căsătorit. Vă sfătuiesc să fugiţi de bărbaţii căsătoriţi, nu vă lăsaţi nici gândul să zboare la relaţii cu bărbaţi căsătoriţi, ca să nu aveţi mari necazuri! Chiar şi aventurile ocazionale pot să lase răni adânci, nebănuite, nu doar sentimentale, ci chiar fizice. Dacă vreţi o părere de la distanţă, eu nu aş crede nici că are o funcţie înaltă, nici că v-a urmărit şi nici că ar putea să vă facă vreun rău. Totul este în imaginaţia dv. De altfel, zodia Peştilor este vulnerabilă în privinţa diverselor iluzii pe care nativii şi le fac şi pe care nu reuşeşte nimeni să li le scoată din minte...

Deseori, misiunea spirituală a multor oameni se reduce la a fi nişte fiinţe model între semenii lor. Dumnezeu nu cere mai mult de la ei. Fiţi perfectă în rolurile pe care le aveţi deja în societate! Nu e uşor, dar nici imposibil. Dacă pe dv. vă interesează şi alte aspecte mai deosebite, ţinând cont că sunteţi născută în Peşti (care au capacităţi mediumnice înnăscute şi dorinţa de a-i ajuta pe alţii), ar trebui să fi observat deja. De exemplu, vă interesează subiectele deosebite prezentate în site-ul nostru, SPIRITUS?

Mă întrebaţi "de ce oare caut eu această dragoste, când am foarte multe lucruri frumoase în jurul meu?". Din punctul de vedere al vieţii spirituale, acum aveţi toate condiţiile nu să aşteptaţi să primiţi iubire, ci să căutaţi să o dăruiţi chiar dv. Totuşi, iubirea poate însemna şi altceva decât eros, mai ales cu cine nu trebuie... Iubirea înseamnă devotament, compasiune, sacrificiu. Nu cumva v-aţi dorit în tinereţe să fiţi doctoriţă? Vă atrag terapiile alternative, să luaţi durerea oamenilor? Nu cumva aceasta ar fi fost misiunea spirituală a vieţii dumneavoastră?

Mihaela a scris:

H u u u!... Mesajul dvs. a fost ca un duş...rece, foarte bun, într-adevăr. Mulţumesc.

Referitor la site, vreau să vă spun că sunt foarte interesată şi, înainte de a vă scrie acest mesaj, l-am citit din scoarţă în scoarţă, aşa de captivată m-am simţit, că şi uitasem de problema mea.

Despre mine vă pot spune că cred enorm de mult în destin şi în aceste forţe care ne călăuzesc în viaţă, încerc să fac cât mai mult bine, pt. că sunt conştientă că ţi se întoarce înzecit. În momentul în care AM ŞTIUT CE VREAU, din momentul acela am început să şi obţin, ştiu că dacă ceri şi crezi cu consecvenţă, ţi se va da. Câteva ex.: am dorit o fetiţă - o am, chiar dacă a venit mai târziu; am dorit 2 copii - îi am; linişte în familie, un servici bun, cam toate astea le am, însă mai am de dăruit - cum spuneţi dvs - şi trebuie doar să găsesc calea, poate am şi eu nişte capacităţi şi poate o să mi le descopăr; de aceea, cred, mai cad în câte o capcană.

Răzvan a scris:

În privinţa capacităţilor paranormale ar trebui să aveţi anumite semne. Aveţi premoniţii, deja-vu, simţiţi entităţi invizibile, aţi trăit evenimente stranii, aţi citit multe în acest domeniu? Vă interesează fenomenele conexe morţii (moartea clinică, dedublarea, comunicări spiritiste, filosofie spiritualistă etc)? Dacă puteţi răspunde cu "Da" la cel puţin una dintre întrebările de mai sus, vă calificaţi să activaţi fie ca un clarvăzător dispus să ajute oamenii cu capacităţile sale (sau terapeut naturist), fie ca simplu om pasionat, dispus mai mult să înveţe şi să-şi împărtăşească experienţele şi opiniile cu alţi amatori de paranormal.

< Sus>

KARMA: PĂRINTE AL UNUI COPIL AUTIST

1 Aug 2007

Augusta a scris:

Am un copil diagnosticat cu "elemente de autism în comportament şi retard limbaj". Am făcut multe tipuri de tratamente şi terapii. Încerc să înţeleg în primul rând de ce mi s-a dat aşa ceva. Am început să citesc Lazarev, care mi-a mai deschis ochii puţin, şi multe alte cărţi. Am ajuns la oameni cu capacităţi para... Am făcut şi tratamente bioenergetice. El întotdeauna a fost între două lumi. Nu e sever, vorbeşte (ecolalic, dar poate vorbi şi corect, şi la persoana I, dar puţin în timpul zilei). Mai are hiperkinetism.

Am foarte multe întrebări pentru dumneavoastră. Am citit câteva din punctele dvs. de vedere vizavi de unele aspecte. Mi-au plăcut. Acum am ajuns să înţeleg unele lucruri, dar (deşi am şi eu iniţiere gr. I REIKI) mi-e greu să înţeleg, totuşi, aceste plăţi karmice... şi mi-e greu să nu fac comparaţii, să nu invidiez alte mămici, să nu îmi doresc să-mi schimb viaţa etc... E foarte greu de dus aşa ceva, şi asta o ştim doar noi, aceste mămici.

Ce sfaturi îmi puteţi da ca să mă pot menţine pe o linie (pe care câteodată reuşesc să fiu) bună. De ce credeţi că apare aşa ceva? De ce plătim prin copii noştri? De ce nu plătim noi, direct, prostiile pe care le-am făcut noi sau alţii dinaintea noastră? Ce credeţi că e autismul?

Răzvan a răspuns:

Vă înţeleg durerea, fiindcă cu toţii suntem oameni şi cunoaştem suferinţa. Într-adevăr, bolile psihice sunt cele mai cumplite, iar mama care are în perspectivă un numar de ani de chin alături de odorul său este cu adevărat o martiră.

Vă miraţi de ce tocmai dumneavoastră?! Aceasta, pentru că nu aveţi cum să vă amintiţi angajamentul pe care spiritul dumneavoastră şi l-a luat, înainte de a se întrupa, precum că va răbda până la capăt durerea ce o va primi negreşit prin fiul ce se va naşte cu scopul de a vă chinui. Da, la încarnare ştiaţi ce vă aşteaptă, dar dorinţa spiritului dumneavoastră de a se purifica a fost atât de mare, încât, iată, a trecut atâta timp şi încă aveţi putere de a lupta cu suferinţa (pe când altele au clacat chiar de la naştere şi au abandonat copilul), dar şi răbdare de a vă face datoria creştinească! Vă spun că, dacă veţi răbda până la capăt, mare va fi răsplata pentru spiritul dumneavoastră după ce se va lepăda de haina pământească! Se va vedea curăţat de petele de întuneric acumulate în vieţile anterioare, prin păcate nenumărate. V-aţi putea închipui câtă suferinţă a adus în jur omul (oamenii) în care s-a întrupat el in trecut, dacă acum trebuie să suportaţi dumneavoastră atâta durere? Câţi copii a mutilat, câte mame a sfâşiat de durere prin crimele şi torturile la care i-a supus pe fiii acestora? Toate aceste fapte rele trebuiau să fie răzbunate, prin legea dreptăţii divine, legea karmei!

Da, dumneavoastră nu ştiţi nimic de toate acestea, dar spiritul dumneavoastră ştie de ce s-a încarnat acum şi aici. Încercaţi să dialogaţi cu el, adică să faceţi linişte în minte şi să ascultaţi "vocea tăcerii" – la un moment dat, veţi avea o stare de înţelegere superioară a vieţii acesteia trecătoare, că suferinţele sunt trecătoare, iar fericirea care urmează este veşnică şi merită efortul de a răbda puţin durerile terestre…

Sfatul pe care vi-l pot da este să continuaţi lecturile spirituale, să le aprofundaţi cu inteligenţa dumneavoastră, să vă întăriţi voinţa în vederea luptei cu viaţa. Luaţi-le ca pe un sprijin sufletesc şi reciţi-le periodic.

Augusta a scris:

Încă o întrebare... De ce nu ne e dat să ne amintim? Evoluţiile spirituale ar fi implicit mai rapide şi nu ar mai fi necesare nu ştiu câte reîncarnări. E foarte multă suferinţă (de ex. ptr. cei ce nu cred în reîncarnări), inexplicabilă şi nedreaptă (mai ales). De ce numai prin suferinţă te poţi purifica, am văzut oameni care au o viaţă frumoasă şi sunt "frumoşi" cu sufletul, înţelegători etc...

Atâta suferinţă poate încăpea într-un suflet, încât s-ar putea îneca întreg universul la un moment dat. De ce se doreşte, parcă, atâta suferinţă de la noi? Şi cum te poţi ridica deasupra ei iubind (am reuşit de câteva ori) fără să deznădăjduieşti?

Răzvan a răspuns:

De ce nu ne amintim încarnările trecute? Din acelaşi motiv pentru care nu toţi avem puteri "paranormale". Adică nivelul general al umanităţii este foarte scăzut, comparat cu al altor civilizaţii din univers. Mintea omului este adormită. Omul nu reacţionează decât la ce vede, aude şi înghite. Foarte puţin, prea puţin... Mă refer aici la nivelul general, care ne influenţează pe toţi. Nu karma ne blochează accesul la informaţiile de ordin spiritual mai înalt, ci mintea noastră, încă nedezvoltată. Ca un exemplu "de ficţiune", cineva scria că, pe o planetă foarte îndepărtată de noi din toate punctele de vedere, cine nu are capacităţi telepatice se aruncă într-o prăpastie destinată sinuciderilor de acest fel. Răsplata pentru acest autosacrificiu este o renaştere în care omul va fi dotat cu capacităţi telepatice puternice. Ce trebuie să înţelegem din acest exemplu, posibil exagerat, este că alte civilizaţii consideră că neputinţa de a percepe voinţa şi glasul divinităţii este cea mai mare suferinţă posibilă pentru spiritul întrupat. De pe aceeaşi poziţie, înalt spiritualizată, spunea şi Isus: "Dacă mâna ta făptuieşte păcatul, mai de folos este să ţi-o tai, iar dacă ochiul tău gândeşte păcatul, mai de folos este să ţi-l scoţi!". Câţi dintre pământeni ar fi dispuşi să îşi sacrifice o părticică din ei numai ca să recepteze voinţa lui Dumnezeu, adică să perceapă clar, distinct, permanent Ordinea, Disciplina, Legile care guvernează universul şi planeta noastră, astfel încât să nu mai greşească în nici un moment - nu faţă de Dumnezeu, ci faţă de aceste Legi implacabile?! Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ci neurmarea acestor Legi ne conduce automat la suferinţă. Definiţia lui Dumnezeu este "Cel mai mare responsabil cu păstrarea Legilor universului".

Suferinţa este calea asceţilor. Toţi asceţii şi-au mortificat trupul şi dorinţele cu voinţa invincibilă de a-şi purifica karma. Ei caută şi îşi provoacă suferinţa pentru a evolua. Este o cale dură şi nu e pentru oricine, fiindcă necesită o voinţă de fier. Un exemplu "banal" este faptul că mari călugări ortodocşi, cunoscuţi ca sfinţiţi, chiar în România, nu dormeau (poate că obiceiul încă nu a dispărut), ca tot omul, pe laviţă, ci pe un scăunel, şi nu mai mult de 3-4 ore pe noapte. Aceasta este o metodă de autoflagelare "blândă", care se pare că dă rezultate, căci altfel ar fi dispărut din practicile isihaste, călugăreşti. Sunt şi alte obiceiuri dure la mânăstiri, de care poate aţi auzit… Însăşi retragerea din lume, renunţarea la plăcerile comune este tot o suferinţă autoimpusă.

Dumnezeu nu doreşte suferinţa noastră, care îl deranjează şi pe El, şi pe toţi îngerii. Dacă cineva o doreşte, atunci aceia sunt demonii. Numai ei se bucură la durerile omului. Dar, dacă bagajul karmic este încărcat de suferinţa pe care ai adus-o altora, cine este de vină? Un bagaj încărcat cere o metodă rapidă de descărcare, iar aceasta este suferinţa. Odată ce cunoaşte suferinţa, spiritul se va feri să mai greşească vreodată aşa cum a făcut-o în trecut. Cel puţin aşa e în teorie. Unele spirite însă greşesc în mai multe vieţi, de ajung să se teamă de încarnare, căci ştiu că iar o vor lua de la capăt cu erorile împotriva legilor universale, ceea ce în limbajul uzual se numesc "păcate".

Să luăm acum cazul copilului bolnav de autism. Ca om, s-ar părea că nu suferă, fiindcă nu e conştient de sine, de ce întâmplă cu el, de drama pe care o provoacă în jur. Însă spiritul din el suferă enorm. Acest spirit uman nu se poate exprima în forma omenească. E ca şi cum ai pune un spirit de om să trăiască într-un corp de animal. Spiritul vrea să vorbească, iar animalul rage, spiritul vrea să îmbrăţişeze, dar animalul împunge cu coarnele, spiritul vrea să construiască case, dar animalul doarme sub cerul liber, spiritul vrea curăţenie, dar animalul stă în mocirlă etc etc. Această enormă diferenţă între potenţialul spiritului şi realitate îi provoacă acestuia o mare suferinţă, pe care să o ţină minte în veşnicie şi să nu mai păcătuiască în viitoarea încarnare. Adică, în viitoarea viaţă, spiritul va pune o presiune atât de mare asupra omului, încât acesta nu va mai cădea pradă tendinţelor interne şi influenţelor nefaste din jurul său.

Nu numai prin suferinţă te poţi purifica, ci şi printr-o viaţă morală, exemplară din toate punctele de vedere. Când omul devine conştient de faptul că suferă pe drept, atunci are posibilitatea să implice şi alte metode de scurtare a suferinţei, sau măcar de detaşare de dureri.

Sacrificiul în slujba servirii altora este o cale universal valabilă. Pe această cale mergeţi dumneavoastră. Conştientizarea legii karmei este, în sine, primul pas de limitare a suferinţei viitoare. De aceea, păcătuiesc cei care se opun doctrinei reîncarnării, indiferent din ce motive, îndepărtându-i şi pe alţii de a o înţelege… Dacă nu se pricep, măcar să aibă bunul simţ să tacă din gură, că nu-i obligă nimeni să nege acest fenomen legic natural. Legea acţiunii şi reacţiunii din fizică este unanim acceptată, dar ea nu este decât o variantă, o extensie a legii karmei… Acceptarea legii karmei este o acţiune de bun simţ, în definitiv, nu trebuie să fii savant pentru a o înţelege şi a o intui.

Meditaţia la subiectele spirituale este o altă cale. Pe măsură ce încerci să îţi înalţi mintea spre orizonturi mai înalte, suferinţele fizice se îndepărtează, chiar dacă nu dispar. Focarul conştiinţei se desprinde de materie şi se apropie de gândirea divină. Aceasta este calea înţelepciunii.

Este iubirea o cale? Dacă ea înseamnă pentru tine mai mult decât pasiune, patimă, atunci poate fi o cale de ieşire din egoism, ceea ce aduce evoluţia spirituală. Nu e obligatoriu să primeşti înapoi iubirea, ci este important să ieşi tu din ego, să te detaşezi de propriile interese şi dorinţe, să doreşti numai binele celuilalt, cu preţul sacrificării plăcerilor tale. Această iubire te poate înălţa, da. Iar dacă iubirea ţi-a fost înşelată, chiar dacă nu o mai poţi păstra ca înainte, măcar o poţi transmuta în înţelepciune, în răbdare, în toleranţă, dar şi în demnitate tăcută şi nobilă.

Ce este deznădejdea? Este opusul speranţei. Viaţa fără speranţă este un chin. În fiecare zi sperăm că va fi mai bine, şi asta ne dă poftă de viaţă. Poate că a doua zi va fi mai rău, dar fără speranţă nu vom ajunge să trăim ziua de mâine. Cine se opune dorinţei noastre de viaţă? Cel Rău. Aceluia nu-i convine să ne bucurăm de puţinul zilei de azi, pe care ar vrea să ni-l transforme în venin, să ne facă nemulţumiţi cu ce avem, indiferent de cât avem. În realitate, chiar în cea mai dificilă situaţie există o ieşire mulţumitoare, sau cel puţin un folos spiritual. De asta trebuie să fim convinşi. Deznădejdea este o credinţă opusă acesteia. Ea vrea ca noi să credem că nu există nici o ieşire şi că suferinţa este fără folos. Dacă vă veţi fixa definitiv în minte acest postulat, nu veţi mai fi niciodată cuprinsă de disperare: EXISTĂ O IEŞIRE, EXISTĂ UN FOLOS. Desigur, nu sunt de acord cu pasivitatea, cu resemnarea. Numai acţiunea, activitatea, dinamismul ne întăreşte speranţa în lupta noastră zilnică, surdă la zgomotul de fond al deznădejdii.

În timpul fericirii eterne, mica noastră suferinţă trecătoare va dispare chiar şi din amintire. Nici măcar nu ne vom putem aduce aminte că am suferit, cum a fost, cât a durat. Tot aşa cum nu ne putem aminti detaliile unui vis de groază după ce au trecut câteva luni… Nici nu ne mai pasă de acel vis. Viaţa e cu totul altfel decât apare ea în vise.

Augusta a scris:

Mi-e foarte greu să mă descurc în acest păienjeniş de idei şi îndemnuri (care se mai şi contrazic pe alocuri). Dar să ştiţi că am auzit sau văzut totuşi ce poate face o rugăciune spusă ca lumea, şi am auzit (cel puţin) de multe aşa zise vindecări miraculoase. Ştiţi, sunt ca înecatul care se agaţă de un pai în această încercare. Atât pot să sper, că mă duc pe un drum bun... şi bineînţeles îmi doresc ca fiul meu să fie bine - şi să ajung acele zile, vie şi teafără la minte, ca să mă mai pot bucura şi eu puţin de el.

< Sus>

EXPERIENŢE, REIKI, LECTURI SPIRITUALE

19 Sept 2006

George a scris:

Acum câteva zile, cineva mi-a trimis on-line o carte electronică, "Din tainele vieţii şi ale Universului", scrisă de prof. Scarlat Demetrescu, carte care mi-a plăcut de la început. Aduce cu ceva din Kabbalah, care mă pasionează f.mult. Dar n-am înţeles totul şi, având câteva neclarităţi, am căutat, pe Google, numele lui Scarlat Demetrescu. Cu părere de rău am aflat că a trăit în alt deceniu. Dar căutând mai departe, am dat de site-ul Dvs. şi al soţiei. M-am apucat să-l citesc şi mi-a plăcut f.mult ceea ce spuneţi. Sunt nişte adevăruri cu care eu sunt de acord, deşi mi se par un pic cam sumbre uneori.

Răzvan a scris:

În privinţa lui Scarlat Demetrescu, vă daţi seama că am o părere excelentă. Abia aştept să recitesc cărţile lui, dar momentan sunt prins în lectura altora din domeniu, foarte intersante şi ele. Alături de Haşdeu, este unul din premergătorii de nivel înalt ai filozofiei spiritiste în România.

George a scris:

Acum vreo 2-3 ani, exasperat că nu-mi mergea nimic, la un moment dat mi s-a întipărit în minte că aveam nişte vrăji făcute de nişte cunoscuţi pe care nu i-am putut ajuta la nivelul pretenţiilor lor. În al doilea rând, începusem să citesc despre Karma, şi acum nu ştiam ce să cred: era la mijloc Karma, care făcea să-mi trag nişte păcate din vieţile anterioare, sau era puterea vrăjilor. Nu ştiam încotro să mă duc şi căutam înnebunit o cale să aflu adevărul. Totul mergea din ce în ce mai rău. Oamenii la care m-am dus s-au dovedit a fi nişte şarlatani care-şi băteau joc de banii mei.

De aceea, am hotărât să învăţ singur despre spiritualitate şi despre calea cum să ajung la Dumnezeu. Din nou am avut numai dezamăgiri. La cine mă duceam, toţi îmi dădeau numai sfaturi, dar nici unul nu mă îndruma spre Calea adevărată. În cele din urmă, am hotărât să citesc cărţile pe care le găseam la biblioteca de aici din State, bibliotecă f.mare. În urma citirii cărţilor luate la întâmplare, am ajuns să mă mai "deştept" un pic, dar am ajuns într-o situaţie pe care aţi descris-o într-un articol de-al dvs.

Mergând, la începutul drumului meu ptr. înălţarea spirituală, la un aşa zis "guru" vietnamez (ţin minte că eram hotărât să încep meditaţia şi am condus vreo 300 Km până am ajuns la el), am început meditaţia cu el.  La început, mi-a spus să realizez un ritual de respiraţie, l-am făcut, am visat ceva şi pe urmă am plecat acasă f. fericit... Acasă când am ajuns, fericit că "ştiam" să meditez, am început exerciţiile de respiraţie, într-o cameră semi-întunecoasă, cu o muzică lină, cu lumânări de jur-împrejur şi cu acordul alor mei, care de-abia păşeau în vârful picioarelor, că "stăpânul face meditaţie", nu alta. Nici musca nu se auzea. Era restricţie totală şi nici căţeluşa noastră nu îndrăznea să-şi ceară drepturile ei la un os. În acest timp, "Masterul" era să se dea cu "zgăidanelele" în sus ca un pui de găină, ca îmbătat de fumul de la lumânări şi beţele frumos mirositoare, plus exerciţiile de respiraţie. Nu mai aveam aproape deloc aer în plămâni şi mă apucase o ameţeală soră cu... Norocul meu a fost că fiului meu nu i-a păsat de loc de exerciţiile studentului în spiritualitate şi, fiindu-i foame, s-a hotărât să vină să mă cheme la masă (cum sunt tinerii în ziua de astăzi, n-a ascultat de sfaturile părintelui şi a intrat). Vă daţi seama furtuna care a urmat : geamuri deschise, aer condiţionat, vorbe "dulci" de la nevastă-mea (că înţeapă cauciucurile de la maşină dacă mai îndrăznesc să-i spun că mă voi mai duce la chinezul ăla). Degeaba am încercat să-i explic că-i vietnamez, că n-a ţinut placa. Înduioşat de atmosfera din casă, a trebuit să admit că nu voi mai face meditaţie.

Dar una este să promiţi, şi alta să te ţii de cuvânt. M-am hotărât să nu mă mai duc la nici un guru şi să încep pe propria mea experienţă. Am găsit o carte de Howard Hewitt, pe care am început să o citesc, nemailăsând-o din mână. Cartea, plină cu tot felul de exerciţii, m-a atras şi am început, în ascuns ca un licean (doar în timpul programului de la serviciu), să fac exerciţii de meditaţie. Eram cu ochii în patru să nu vină nevastă-mea. Nu de alta, dar încă mai ţin la părul meu. Am început să practic şi, pe urmă, am început să citesc din Aivanhov nişte exerciţii care şi acelea mă atrăgeau. Am început să le practic şi pe alea, şi totul decurgea bine. În continuare, am început să citesc Kabbalah şi pe Ted Andrews, şi am încercat să fac şi din exerciţiile acestora. În decursul lunilor de când începusem să practic meditaţia îmi stabilisem o "cameră" a mea în planul spiritual (era un nivel de relaxare profundă), unde primeam entităţi spirituale superioare şi rude de ale mele moarte. Iisus venea întotdeauna şi mă cuprindea o bucurie imensă când îl vedeam. Rugăciunile le spuneam în această "cameră" şi totul decurgea bine.

Dar, există şi un "dar". Am mers mai departe şi făceam exerciţiile din Ted Andrews (autor care-mi place enorm şi cu care sunt pe o frecvenţă asemănătoare). Continuând cu exerciţiile din cărţile acestuia, ciudat, vedeam din ce în ce mai puţin entităţi luminoase şi am început să văd entităţi negative tot mai des. La un moment dat, m-a apucat o durere f.mare de cap (consider că nimic nu-i întâmplător) şi, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să mă ierte, l-am rugat să-mi trimită un mesaj prin care să-mi spună dacă am greşit sau nu. Mesajul nu a întârziat să apară, după durerea de cap, printr-o voce pe care o auzeam în mintea mea şi care-mi spunea să încetez meditaţiile şi să-mi găsesc un profesor cu care să continui aceste meditaţii. Acum, nu ştiam ce să cred : poate vocea a venit doar în închipuirea mea, ori a fost adevărată? Cert este că am considerat vocea ca pe un mesaj de la Dumnezeu şi am stopat meditaţiile.

Timp de două săptămâni am fost ca nebun: aveam numai vedenii, entităţi negative, când închideam ochii auzeam numai prostii, gândurile mele erau aiurea. Numai credinţa mea în Iisus şi în Duhul Sfânt m-a salvat. Îl chemam pe Iisus, el venea, Îl simţeam, nu-i mai vedeam faţa, dar mă linişteam.

Acum nu mai fac meditaţii şi Îi văd chipul lui Iisus din nou. Aştept să găsesc un profesor (aşa cum este spus: când studentul va fi pregătit, profesorul va apare) şi să reîncep din nou meditaţiile. Deci, ce părere aveţi ? A fost numai o impresie sau ceea ce descriaţi dvs. în unele articole?

Răzvan a scris:

Nu ştiu dacă vă consolează acest lucru, dar sunteţi şi dumneavoastră într-o situaţie similară cu multe altele de care am auzit. Faptul că aspirantul spiritual învinge opoziţia familiei privitoare la practica meditativă, dar în final e învins de diversele forţe oculte constituie aproape o regulă, încât mă întreb dacă ce se scrie frumos prin cărţi sunt scorneli sau adevăruri! Aproape că este un paradox şi o nedreptate că, într-o lume atât de materialistă şi meschină, acei relativ puţini aspiranţi spirituali ajung adeseori la forme uşoare sau mai grave de "nebunie"! Acest fapt trist întăreşte opinia mediocrităţii că omul n-ar trebui să-şi "zgândare" destinul şi nici să-şi ridice privirea mai sus de acoperişul casei.

Pentru a vă continua practica spirituală, vă recomand o uşoară schimbare de direcţie de la calea meditativă. Veţi găsi, chiar în oraşul dumneavoastră, un maestru de Reiki, tradiţia Usui, care să vă iniţieze în această practică, profund benefică şi puternică. La ora actuală, sunt câteva zeci de variante de Reiki, dezvoltate mai ales pe continentul nord-american, dar toate au plecat de la "sămânţa" pusă de Mikao Usui în Japonia. Iniţierea se face fără efort, într-un week-end, şi nu vă leagă de maestru prin nimic.

Începutul de "nebunie" pe care îl invocaţi este, în termeni ezoterici, o deschidere necontrolată a chakrei Ajna. S-ar putea, la fel de corect, descrie ca fiind o deschidere necontrolată a canalului telepatic, pe care intră tot felul de entităţi neinvitate. Aveţi nevoie de protecţia telepatică pe care un maestru încarnat sau un spirit înalt o pot oferi. Vocea care v-a sugerat să nu mai meditaţi a fost reală, reprezentând fie vocea minţii dumneavoastră astrale, fie vocea îngerului dumneavoastră păzitor. Este foarte bine că aţi ascultat de acest sfat bine-intenţionat şi le-aţi respins pe cele rău-intenţionate, venite de la entităţile negative. În acest tărâm subtil e nevoie de mult discernământ: nu ar trebui ca persoanele imature, fără experienţă de viaţă sau cu un mental slab să aibă acces la lumea invizibilă – ar putea fi victime sigure la numeroasele tentaţii, înşelătorii, încercări de corupere morală din partea entităţilor josnice.

22 Jun 2007