<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DOMNUL MEU E DUMNEZEU-FIUL

eseu de Răzvan Alexandru Petre

Capitole :

Ego-ul  floare  Invocarea lui Dumnezeu, Fiul şi Tatăl  floare  Pregătirea psihologică a iluminării  floare  Integrarea ego-ului în Ierarhia divină  floare  Drogul extazului spiritual  floare  Unitatea dintre spirite  floare  Impersonalul  floare  Nevoia de armonie a intelectului cu spiritul  floare  Cine eşti tu – practica scurtă  floare  Defocalizarea atenţiei asupra spaţiului


„Fereşte-te de omul al cărui Dumnezeu este în cer” (G.B. Shaw)

Ramana Maharishi: «Dumnezeu este o entitate necunoscută. Mai mult decât atât, el este exterior. În timp ce Sinele este mereu cu tine și ești tu. De ce pleci din ceea ce este intim și te duci în ceea ce este exterior? De fapt Sinele nu este altul decât Dumnezeu.»

 

Ego-ul

- Unele învăţături spirituale spun că eu sunt Dumnezeu.

- Da?! Şi tu te crezi Dumnezeu pentru că aşa se spune? Chiar aşa te simţi, Dumnezeu?...

- Alte învăţături spirituale spun că eu sunt ego-ul...

- Ele îţi atrag atenţia asupra falsei tale identificări. Dar, în realitate, tu eşti mult mai mult Spirit, fără a-ţi da seama. Ego-ul doar strică ordinea din când în când. Însă organizarea fiinţei tale psihice e clădită de Spirit. Ego-ul este un impostor care-şi arogă drepturile de EU, este un profitor şi un încurcă-lume. Dar fiinţa ta este atât de bine alcătuită, încât îl suportă şi pe acest parazit.

- Ai tot vorbit de Spirit ca de o altă fiinţă, iar de ego, ca o falsă fiinţă. Dar atunci eu, cine sunt eu?

- Tu eşti spaţiul dintre Spirit şi ego. Eşti golul, nimicul dintre ei. Tu poţi ţine Spiritul sau poţi ţine ego-ul. Eşti spaţiul unde se exprimă unul sau celălalt.

- Cum să scap de falsul eu?

- Primul pas este să conştientizezi cât de tare te deranjează amestecul eu-lui mental, soldat cu lamentări, pretenţii, nemulţumire, opinii divergente, suferinţă. Studiază-te atent şi ţine cont de sfaturile înţelepţilor.

Apoi, să-I ceri Spiritului să te facă atent la momentele când intervine ego-ul pe neaşteptate. (“Vegheaţi mereu”, spunea Isus.) Şi imediat să-l dai afară din spaţiul tău pe invadator, refuzându-i mofturile. Poţi funcţiona ca om şi fără ego, cu personalitatea intactă şi toate calităţile pe care ţi le ştii.

- Totuşi, nu am griji majore, nu am suferinţe, sunt mulţumit cu viaţa mea... Adică, nu prea mă deranjează ego-ul.

- Eşti norocos, deocamdată. Şi totuşi, chiar şi acum ego-ul te manipulează prin lucrurile care te atrag, îţi fac plăcere. Poate că este o influenţă mai vicleană, dar tot la suferinţă duce în final.

Observă atent ce se petrece cu mintea ta! Câtă grijă duci obiectelor, fiinţelor sau evenimentelor la care ţii mult! Şi câtă suferinţă resimţi dacă ele se deteriorează, dispar sau nu mai sunt posibile! Capeţi obsesia să nu le pierzi, iar asta te macină pe interior, nu-i nicio plăcere. Observă-te şi înţelege că este “opera” ego-ului. E doar imaginaţia ta despre viitor, dar care îţi colorează prezentul în tonuri închise.

Sau e de ajuns, de pildă, să suferi un accident minor pe o anumită stradă şi, de fiecare dată când vei trece pe acea stradă, îţi va reveni o emoţie neplăcută, ca un ghem în stomac. Automat. S-a creat o legătură psihică între acea stradă şi suferinţă. Şi aşa se petrece cu orice lucru sau individ pe care l-ai asociat fără să vrei cu o emoţie neplăcută. Vezi mecanismul? Este doar o amintire din trecut, dar îţi colorează prezentul în nuanţe sumbre.

Dacă ai putea reuşi să nu mai laşi trecutul sau viitorul să-ţi perturbe prezentul, ai fi cu adevărat fericit. Asta înseamnă, într-un sens, „să rămâi în prezent”. Să observi imediat şi să nu dezvolţi gândurile care te fac să te simţi mizerabil, sau orice gând.

Gândurile vin şi pleacă neîncetat în căpuşorul tău. Dar un gând nu va rămâne natural mai mult de 1-2 secunde şi va pleca dacă nu intri în el. Asta înseamnă „doar să observi gândurile”.

Înţelepţii spun că este şi mai util să scapi direct de „povestitor” ca să nu te mai deranjeze nicio poveste, căci sunt mii de poveşti pe care le ai în tolbă... Povestitorul este ego-ul, acest cumul de tipare mintale ce te copleşesc în viaţa curentă, această voce interioară neobosită. Dar nu poţi scăpa de ego, falsul eu, fără ajutorul adevăratului Eu, Spiritul sau Sinele Superior, Conştiinţa, Chaitanya sau Prezenţa. Este un proces şi un eveniment măreţ şi unic.

- Prezentul e deseori plictisitor... De ce să nu visez frumos, să trăiesc în imaginaţie ceea ce realitatea nu-mi va oferi niciodată?!

- Poţi şi visa cu ochii închişi sau deschişi ca să te pui într-o stare plăcută. Dar după 10 minute, tot la realitatea „hâdă” te vei întoarce. Ţine cont însă că prezentul, aşa cum este trăit de înţelepţi, nu este deloc banal, ci dimpotrivă. Vederea clară a ceea-ce-este îţi dă o mare fericire, pentru că este mai mult decât văd ochii fizici acum. Frumuseţea lumii NU poate fi comparată cu ce-ţi oferă imaginaţia limitată a minţii. Frumuseţea apare când dispare mintea-care-critică.

Şi încă ceva interesant... Când dormi şi visezi, nu ai niciodată suportul Spiritului, eşti pe cont propriu. Prin urmare, visul este starea în care eşti 100% ego. Compar-o cu starea de veghe, unde simţi că ai control asupra realităţii, dar numai datorită prezenţei inefabile a Spiritului! Pe care din cele două le preferi?!

-  Sus  -

Invocarea lui Dumnezeu, Fiul şi Tatăl

- Cum să cer ajutorul Spiritului?

- Roagă-te la Spirit cum te rogi la Dumnezeu. El chiar ESTE Dumnezeul tău personal, de natură impersonală. Îţi va îndeplini orice cerere cu putinţă, dacă nu deranjează interesele spirituale. Exact ca Dumnezeu-Tatăl. El e Dumnezeu-Fiul din tine. Nu e mai puţin Dumnezeu. Şi e mereu cu tine, în tine, ştie, vede totul. Poate totul.

Cere-i forţă, cere-i cunoaştere, cere-i iubire, cere-i fericire. Roagă-L mereu, gândeşte-te mereu la El, căci şi El te veghează mereu. Te inspiră creator, îţi dă idei inteligente, te întăreşte fizic, te echilibrează emoţional. O face în tăcere, discret. Dar tare s-ar mai bucura să-i recunoşti Prezenţa cotidiană. Nu “subconştientul” e sursa inepuizabilă de resurse psihice, ci Spiritul, Dumnezeu-Fiul din tine. O fiinţă divină, superinteligentă, hipersensibilă, omnipotentă.

- Nu cumva e doar o autosugestie pozitivă adresată subconştientului?

- Dacă reuşeşti această “autosugestie” ar fi o minune. De fapt, ce reprezintă subconştientul niciun psiholog n-a descoperit. “Autosugestie, subconştient” sunt termeni-umbrelă din care fiecare înţelege ce vrea...

- Dacă apelezi la o altă fiinţă, chiar dacă este invizibilă, nu cumva îţi slăbeşte încrederea în sine?

- În acest caz, îţi va creşte încrederea în sine! Apelând mereu la El, nu devii mai slab şi dependent, ci dimpotrivă, devii foarte puternic. Fiindcă El nu e cineva din afara ta, ci e Centrul tău, izvorul vieţii. Să-L ai mereu în gând nu e o obsesie, ci o poveste de iubire. Cere-I să-ţi deschidă ochii la această Prezenţă interioară.

Rugăciunea care-I place cel mai mult este să-I ceri să rămână definitiv şi total în spaţiul tău uman. Să nu mai intre nici urmă de egocentrism vreodată. Să te abandonezi Voinţei Lui complet. Fără frică. Să renunţi la pretenţiile proprii. El ştie mai bine decât tine ce ai nevoie.

- Aş avea acest curaj, dar cum s-o fac?

- Invocă-L din inimă în genul: “Inundă-mă, Soare blând al meu, cu Iubirea Ta, cu Puterea Ta, cu Inteligenţa Ta şi nu mai pleca din mine! Acum am înţeles că Tu ai fost şi eşti mereu inspiraţia mea, succesul meu, bucuriile mele, că numai Tu îmi vrei binele. Binele meu e şi Binele Tău. Dar când refuz Binele Tău şi-l înlocuiesc cu părerile ego-ului, falsului eu, apare suferinţa. Când eşti Tu cu mine şi apare o durere, o suport fericit, ştiu că nu-s vinovat şi va trece. E doar durerea corpului, căci sufletul exultă de Lumina ce mă umple. Sunt fericit cu sau fără durere. Fericirea eşti chiar Tu, Dumnezeu-Fiul din mine.”

- Dar e greşit să mă rog la Dumnezeu-Tatăl?

- Poţi s-o faci, ai tot făcut-o, dar nu prea te-a ajutat. Ştii de ce? Pentru că tu L-ai rugat pe Tatăl să-ţi dea lucruri exterioare, să schimbe lumea şi pe ceilalţi pentru tine. În schimb, pe Dumnezeu-Fiul îl rogi să te transforme lăuntric, şi asta e mult mai simplu de înfăptuit.

Iată un exemplu. Îţi este tare frică de sărăcie, deşi în prezent duci o viaţă decentă. Ce faci? Te rogi la Dumnezeu-Tatăl să îţi dea avere. Dar mai bine să te rogi la Dumnezeu-Fiul (propriul Spirit) să te scape de frică. Nu e deloc acelaşi lucru. Fugind disperat de sărăcie, ai putea recurge la fapte condamnabile. Ele n-ar fi însă posibile dacă ai scăpat deja de frică... Vezi diferenţa?!

Dumnezeu e acelaşi, dar îl abordezi diferit. Tatăl şi Fiul sunt la unison. Doar înţelege ce vor Ei de la tine! Tu eşti un instrument în mâna lor – fii deci un instrument perfect!

Dacă vrei să fii un ego independent, vei vedea ce va ieşi, dar cu preţul suferinţei. Nu e păcat să suferi degeaba, când te poţi bucura continuu?! Când vei renunţa la control, abia atunci vei simţi libertatea adevărată. Aşa spune înţelepciunea multimilenară.

Tatăl e prezent în Fiul, iar Fiul te are în grija lui permanentă. Poţi participa conştient la îndumnezeirea vieţii accelerând manifestările divine în viaţa ta. Bucură-te şi tu împreună cu Tatăl şi cu Fiul, formează cu ei o Sfântă Treime! Tu, care eşti golul, nimicul...

- Totuşi, Isus ne-a învăţat să ne rugăm la Tatăl nostru!

- Este foarte bine când o faci din suflet. Rugăciunea oricum va trece prin Spiritul tău. Dacă e corectă, se va împlini.

Dar tot Isus ne învăţa cu altă ocazie că “Împărăţia Cerurilor este în tine însuţi”, adică Spiritul, Sinele Superior. Când te gândeşti la Dumnezeu Creatorul universului, parcă te desparte de El o distanţă infinită, orice s-ar spune. E o diferenţă aşa de mare între gândirea Lui infinită şi a ta, cea foarte limitată! Vei păstra mereu nişte dubii că rugăciunea ta are ecou în Mintea Sa.

În schimb, Spiritul este chiar Conştiinţa ta, Inima ta, care te cunoaşte mai bine ca oricine. Parte din personalitatea ta este şi a lui. O apropiere şi înţelegere mai mare nici că poate exista! Domnul tău personal este Dumnezeu-Fiul din tine.

-  Sus  -

Pregătirea psihologică a iluminării

- Dar dacă Fiul de Dumnezeu te poate ilumina oricând, de ce te mai îndeamnă să te rogi, să meditezi, să practici discipline spirituale etc.?

- Spiritul vrea ca mintea omului să fie modelată treptat de învăţăturile spirituale, să devină tot mai deschisă, maleabilă, inteligentă cu adevărat. El are nevoie de o minte spirituală înainte de a te trezi. De fapt, pe parcurs ai trăit deja mici iluminări, ca încurajare, ca mici lecţii. Spiritualitatea autentică se hrăneşte din Inteligenţa spiritului.

Tu ai nevoie să fii deja pregătit înainte de marele salt în necunoscut. La fel cum ai nevoie de antrenament fizic şi psihic înainte de a sări cu paraşuta. Nu te sui în avion şi gata, te arunci în gol. Iluminarea te va înfricoşa dacă nu eşti pregătit.

Desigur, se poate şi fără antrenament spiritual, cum a păţit Eckhart Tolle sau alţii. Dar el fusese totuşi pregătit altfel, prin suferinţă, şi era gata să renunţe la acea viaţă. Spiritul aşteaptă momentul de abandon ca tu să nu te sperii de ce vine. Căci ego-ul se va speria, cu siguranţă, de pierderea controlului şi ar putea interveni nesăbuit, blocându-te la mijlocul drumului. Pentru asta e nevoie de atâta efort, lămuriri, convingere cu binişorul, o întreagă strategie de pilde şi evenimente pregătitoare. Inconştientul, schemele de gândire trebuie transformate în prealabil.

Maeştrii spun că, după pre-iluminare – starea de rămânere în prezent, fără gândirea egotică, care baleiază haotic între trecut şi viitor – începe chinul. Ies la iveală din inconştient tot felul de temeri, obsesii şi alte mizerii acumulate în timp. Trebuie să iei aminte la ele şi să le arzi cu focul discriminării abia câştigate. Este purificarea inconştientului, prealabilă următoarelor iluminări.

Când mintea e coaptă bine, la comanda Spiritului, toată percepţia ta se schimbă. Primeşti Graţia vederii adevărate. Şi atunci vei dori să o împarţi cu alţii, dar nu vei putea, pentru că ei nu sunt pregătiţi şi nu au cum să te înţeleagă. Fiindcă tu vezi altfel realitatea, aceeaşi realitate, cu iubire şi seninătate.

- Viaţa cotidiană este plină de griji, cum să faci loc seninătăţii?

- Cât timp mai există un ego acolo, va apare şi anxietatea. Nu doar griji evidente, ci şi o temere difuză, o neplăcere nelămurită. Un disconfort cât de mic îţi poate sugera inconştient o teamă mare pe care o are ego-ul. Aminteşte-ţi ce uşor te bucurai în copilărie, fiindcă nu aveai griji.

Gândeşte aşa: „Ca să nu mă mai doară inima, capul sau stomacul când mă îngrijorez, ce am de făcut? Mă gândesc imediat la Sinele meu, rugându-l să ia El comanda. Eu, ca simplu subordonat, nu mai am nicio responsabilitate, deci nicio grijă. Sunt curat ca un copil mic, gata să se bucure de orice, aşteptând ca părinţii să-mi rezolve orice neplăcere.”

- Sunt om matur, n-aş vrea să-mi pierd controlul propriei mele vieţi!

- Prin iluminare, ego-ul nu dispare de tot, nu te teme! Vei fi tot tu, dar total lipsit de griji. Altfel zis, partea negativă a ego-ului va dispare, iar partea pozitivă va rămâne. Ce control ai tu acum, de pildă, când suferi de anxietate, depresie, atacuri de panică iraţionale?! Dacă crezi că ai vreun control, chiar crezi asta, atunci fă-te fericit tot timpul, să nu te mai supere nimic niciodată!...

-  Sus  -

Integrarea ego-ului în Ierarhia divină

Spiritul are nevoie de ego ca să se manifeste puternic în lume. Un copil mic nu are ego, dar are nevoie de îngrijirea părinţilor, altfel nu poate nici măcar supravieţui, darămite să fie un maestru spiritual!

Făcând o comparaţie grosieră, ego-ul este ca un tâlhar care jefuieşte pe cont propriu, ascunzându-se în pădure de Poliţie. Trezirea spirituală e ca şi cum acest tâlhar ar fi angajat de armata ONU să lupte pentru cauze drepte şi nobile. Îşi va folosi abilităţile pentru binele lumii, nu doar spre binele lui egoist.

Altă comparaţie, mai elevată. Scarlat Demetrescu şi Braco scriu că, înainte de creaţie, nu exista Dumnezeu, ci doar nişte particule haotice. La un moment dat, au început să se unească, să formeze structuri comune inteligente, care apoi au organizat întregul Univers haotic. Acesta este Dumnezeu, cel care a adus ordinea în haos. Prin analogie, ego-ul trece de la stadiul individual, natural-haotic, la stadiul ordonat ierarhic, supus binelui comun.

Deci iluminarea este integrarea ego-ului într-o ierarhie divină, nicidecum distrugerea sa. Ego-ul poate fi convins raţional să se supună unei Raţiuni superioare. Chiar dacă mai păstrează unele tendinţe centrifuge, în general, ego-ul intelectual pricepe că e preferabil să nu mai sufere. Ego-ul simte suferinţa şi din cauza asta acţionează impulsiv. Dacă va fi convins că suferinţa poate dispare instantaneu, poate, zic poate că va da ascultarea cuvenită Spiritului.

Spiritul l-a convins treptat, prin mici lecţii şi exemplificări divine, că are multă Putere, multă Inteligenţă, multă Iubire, pe care vrea să le împărtăşească cu el. Tot ce are nevoie este supunere, oferind în schimb Fericire continuă.

Şi acum stă la alegerea ta ce preferi: a) control aparent şi autonomie nesatisfăcătoare sau b) fericire prin abandonarea voinţei proprii în faţa Voinţei Sinelui (numită în creştinism "lepădarea de sine"). Toată spiritualitatea se reduce la această alegere esenţială şi permanentă.

- Mă înfricoşează această alegere imposibilă! Parcă aş fi Faust, tentat de Mefistofel să-mi vând sufletul!

- Comparaţia este total deplasată şi fără fundament. În primul rând, Mefistofel nu i-a promis lui Faust fericirea, ci împlinirea unor plăceri pământeşti. Prin ele însele, acestea nu te pot face fericit decât pe un termen scurt şi la o intensitate redusă.

În al doilea rând, Mefistofel nu locuia în inima lui Faust, ci dimpotrivă, era un străin care voia să-i cumpere sufletul. Or, Sinele tău se găseşte în interiorul tău şi nu are nevoie să te cumpere, fiindcă deja îi aparţii.

În al treilea rând, demonul Mefistofel îi voia sufletul lui Faust pentru a-l chinui după moarte, ducându-l în iad. Pactul cu diavolul devine obligatoriu pentru Faust şi cei care gândesc ca el, pierzându-şi definitiv autonomia şi fericirea. Or, Sinele tău este un spirit elevat care nu-ţi vrea răul, ci dimpotrivă, doreşte să-ţi aducă fericirea chiar acum. Dar numai dacă o vrei şi tu, cât şi când o vrei – nu te obligă.

- Şi cum pot să-mi antrenez abandonarea voinţei către Spiritul meu?

- Când la fiecare poticnire, la fiecare îngrijorare neplăcută, mintea gândeşte zilnic că ar putea alege starea fără de griji, sentimentul de putere, libertate interioară, fericire, cunoaştere – sub tutela Spiritului – şi decide că ar fi mai bine aşa, atunci se creează treptat un tipar de gândire puternic, un automatism mintal, care în final va copleşi restul tiparelor de gândire create de-a lungul vieţii. Atunci, ego-ul va fi atât de transformat spiritual, încât e normal să primească într-o zi beatifica trezire spirituală. Noua fericire a iluminării va fi conştientizată şi proclamată lumii de către ego (ce a mai rămas din el, un ego purificat). Spiritul, Sinele este oricum fericit, prin structura sa divină.

Mai exact spus, când mintea se dă complet la o parte, Lumina Spiritului te copleşeşte, iar mintea rămâne o martoră tăcută. Ulterior, ea va putea rememora şi vorbi despre ceea ce, totuşi, nu înţelege cum de există. Ea ar putea susţine că numai antrenamentul mental a realizat miracolul. La fel de bine, ar putea interpreta că i se datorează numai Graţiei divine.

Iată deci că, dacă ego-ul înţelege că este spre binele lui să asculte mereu de porunca Spiritului, iluminarea apare firesc, simplu, de la Sine. Este ca aprobarea unei cereri. Tu doar fă cererea şi semneaz-o! Apoi aşteaptă fără grabă rezultatul...

Dar, de obicei, ca să faci cererea, trebuie să suferi de ceva: de o boală, de o problemă financiară, de o nefericire sentimentală, de o umilire deprimantă etc. Suferinţa este şutul în fund care te propulsează înainte. Ce bine ar fi ca toţi oamenii să profite spiritual de suferinţele lor! Nefăcând-o, doar se chinuie inutil.

- În fine, m-ai convins să mă las condus de Spiritul meu!

- Ego-ul te poate păcăli uşor, afirmând că, teoretic, e perfect de acord cu adevărul spiritual. Dar el are următoarea strategie ascunsă: „Uite, Doamne, admit că Tu ai toate meritele existenţei mele umane de până acum. Mă înclin cu umilinţă în faţa Ta. Dar măcar de acum încolo, permite-mi să am drept de conducere. Am să-Ţi mai cer părerea şi Ţie, din când în când, normal, când voi fi la anaghie. Dar sunt un şofer cu multă experienţă. Nu mă pune să stau pe locul din dreapta şoferului, că voi încerca să manevrez volanul şi pedalele maşinii odată cu şoferul real. Măcar pune-mă într-un vehicul cu dublă comandă, să am şi eu volanul meu.”

De fapt, ego-ul nu renunţă la control niciodată. E ca un comandant de oşti care comandă o retragere ordonată de pe câmpul de luptă. O simplă tactică de regrupare.

Pierderea controlului îl înspăimântă pe ego de moarte. E ca şi cum oştenii ar primi ordinul să lase armele jos şi să se culce la pământ. Prin ce spaimă ar trece ei! Poate că inamicul îi va călca în picioare la propriu, poate că îi va ucide pe rând, poate că îi va umili în cele mai rele moduri, fără să mai poată riposta! Oştenii aveau curaj să moară în luptă, dar nicidecum să se lase pradă fără luptă. E nevoie de un curaj supraomenesc. Iar ego-ul nu-l are, fiindcă este o creaţie omenească.

Dar fii pe pace! La momentul Adevărului, dacă ai fost sincer mereu, vei primi acea Graţie Divină care te va ridica dincolo de imaginaţie, în imensitatea tăcută, în infinitul fără formă, în Dumnezeire...

-  Sus  -

Drogul extazului spiritual

- Şi nu apare niciun pericol odată cu iluminarea spirituală?

- Misticul are o singură frică: să nu rămână fără Iubirea lui Dumnezeu. Când pleacă această Iubire, rămâne gol şi îngrijorat şi nu-i mai place viaţa. Iar când ea revine, pluteşte de fericire şi are inima uşoară. Frica de a pierde Graţia divină vine tot de la ego. Misticul încă are un ego, foarte rafinat.

Iluminarea (pierderea ego-ului) poate fi acompaniată uneori de extazuri mistice. Dar ele vin şi pleacă, sunt trecătoare ca orice fenomen. Iluminatul bine îndrumat nu le dă prea mare importanţă. Dacă apar, bine, dacă nu apar, iarăşi bine. În schimb, el se bucură de ceea ce există netulburat şi veşnic, Conştiinţa senină şi foarte tăcută.

Iluminarea în sine nu aduce niciun pericol, fiindcă nu provine din această lume, nu se amestecă cu nimic fenomenal. Exterior, eşti acelaşi om. Interior, îţi poţi păstra însuşirile, chiar şi defectele, într-o anumită măsură. Unii iluminaţi s-au schimbat foarte mult, alţii, deloc. În general, ei mărturisesc că nu mai trăiesc plăcerile şi suferinţele omeneşti cu aceeaşi intensitate. Este logic, din moment ce le simt a fi lipsite de importanţă. În schimb, trăiesc o continuă seninătate beatitifică independentă de condiţiile exterioare, fericirea Sinelui.

Desigur, pot apare probleme dacă iluminarea dispare şi tu încă te crezi trezit. Atunci imaginaţia necontrolată îţi poate crea tot felul de probleme. Dar asta se poate întâmpla oricând şi înainte de a te trezi spiritual...

Iată ce spune un maestru iluminat. «O persoană spirituală poate deveni dependentă de trăirile spirituale înalte şi astfel să piardă experienţa Adevărului. Această dependenţă apare atunci când se petrece ceva extraordinar şi te simţi ca şi cum ai fi luat o doză dintr-un drog foarte tare. Imediat ce l-ai luat, vrei mai mult. Nu există niciun drog mai puternic decât experienţa spirituală. Crezi că, dacă ai avea mai multe experienţe, te vei simţi extraordinar tot timpul. Este ca morfina. Primeşti o doză în spital, pentru că ţi-ai rupt mâna, şi te gândeşti: "Dacă aş avea câte puţin din ea tot timpul, viaţa ar fi cât de cât plăcută, indiferent ce s-ar întâmpla."

Această problemă va continua atâta vreme cât în tine dăinuie vreo urmă de speranţă pentru o experienţă înaltă. Când aceasta începe să se spulbere, începi să vezi că acele experienţe plăcute, minunate şi înălţătoare sunt oarecum asemenea unor excese alcoolice, şi acestea foarte plăcute şi înălţătoare. Te simţi minunat pentru o vreme, dar apoi vine o reacţie egală şi opusă. Culmea spirituală este urmată de valea spirituală. Am văzut asta la mulţi practicanţi. Prin însăşi natura sa, libertatea n-are nimic de-a face cu menţinerea unei anumite experienţe, pentru că natura experienţei este să se mişte, ca tic-tacul unui ceas, se mişcă în continuu...»

Citat din “Dansul neantului”, de Adyashanti. Maestrul mai spune şi alte lucruri interesante. Citeşte continuarea în articolul de aici

-  Sus  -

Unitatea dintre spirite

- Dacă până şi după iluminare poţi avea probleme, înseamnă că nimeni nu poate spera la o viaţă liniştită...

- Viaţa are un cost şi un rost. Nu ne-a fost dată degeaba, ci să o trăim cu folos spiritual. Adică pentru Spiritul nostru, Dumnezeu-Fiul din noi. Să evităm, pe cât posibil, să suferim pentru ţeluri lumeşti şi să ne sacrificăm pentru idealurile spirituale!

- Sunt puţini cei care simt o nelinişte transcendentală, dar toţi avem preocupări lumeşti.

- Orice experienţe terestre ale spiritului încarnat sunt importante, pentru că ne arată ce mai avem de făcut, unde să mai lucrăm pentru atingerea perfecţiunii. Faptele meschine şi rele sunt şi rezultatul imaturităţii spiritelor întrupate în oameni.

- Dar de ce permite Dumnezeu atâta răutate în lume?

- Poate de asta: ca spiritele să se lovească singure de propriile limite. Au nevoie de probele obiective ale imaturităţii lor. Numai faptele concrete sunt dovada supremă. De aceea, oamenilor li se permite să comită greşeli: ca să vadă efectele prostiei lor.

- Dar ce vină au victimele lor umane? De ce să se chinuie alţi oameni pentru ei?

Victimele, în general, au o karmă de ispăşit, potrivită cu supliciul respectiv. Spiritele victimelor cam ştiau la ce să se aştepte atunci când s-au încarnat. Dar şi-au asumat riscul şi suferinţa, ştiind că asta îi va eleva spiritual, îi va purifica.

Apoi, chiar şi celor mai răi oameni li se pun oprelişti libertăţii de a greşi, ca să nu meargă la infinit cu distrugerea. Natura suportă multe, dar până la o limită, dincolo de care îl pedepseşte pe mârşav.

Desigur, nu întotdeauna omul înţelege unde a greşit şi nu se va căi. Dacă este prea prost sau prea obişnuit cu relele, n-ai ce să-i faci, dar nu prea contează la scara eternităţii. Viaţa omului e scurtă şi tot va muri la un moment dat, eliberându-şi spiritul din carapacea materiei ignorante.

Va urma însă Judecata din Ceruri, unde sufletul nu va putea nega faptele şi se va căi. Scopul Judecăţii este conştientizarea şi dorinţa de îndreptare a păcatelor. Acesta este mecanismul universal de evoluţie a spiritelor.

- Şi pentru asta trebuie omul bun să rabde atacuri nedrepte şi suferinţe inutile?! Pentru şcolirea unor fiinţe invizibile?!

- A şti să rabzi nedreptăţile este o artă sacră. Sacrificiul de sine este o armă puternică de înnobilare. Şi este o lecţie importantă pentru spiritul omului bun. Dacă nu avea nevoie de ea, poate că nu ar fi primit-o, ci s-ar fi găsit altă victimă de serviciu.

De fapt, nu există oameni buni şi oameni răi. Fiecare are procente de bunătate şi de răutate. Fiecare are o karmă de dus. Fiecare are ceva de învăţat, de obicei, altceva decât au semenii cu care interacţionează.

În popor se spune că “Dumnezeu îi bate numai pe cei pe care-i iubeşte”.

Iată ce spune diagnosticianul karmei S.N. Lazarev: «Am descoperit că omul are două niveluri de sentimente. La exterior, el poate să fie bun, amabil şi deloc agresiv dar, la nivel subconştient, pot să văd uneori un nivel înalt de agresivitate. Iată de ce un om bun este bolnav şi întâmpină diverse probleme. În astfel de cazuri, eu spun: „Aminteşte-ţi propria viaţă, iartă-i pe oameni, eliberează supărările, înlătură ura” şi mă uit la ce se va întâmpla mai departe. De obicei, procedând astfel, agresivitatea, pe care omul nu o percepea şi nu o simţea, începe să dispară din subconştient.

Oamenii nu au putere asupra propriului subconştient, nu simt ce se întâmplă în interiorul acestuia, percepându-se pe sine doar la exterior. Dar omul, aşa cum îl vedem noi, reprezintă doar vârful unui aisberg, iar acea parte uriaşă, ascunsă, este chiar subconştientul său, care este complet diferit, fără ca omul să bănuiască acest lucru. De aceea, urmând sfatul meu, atunci când o persoană elimină ura, supărarea şi judecata din subconştient, aceasta se vindecă.» Facebook S.N. Lazarev

-  Sus  -

Impersonalul

- Din ce spui, se pare că spiritele sunt la fel de personale ca oamenii, îşi urmăresc propriile interese de evoluţie. De unde vine ideea că ar fi impersonale?

- Pe de o parte, spiritele sunt individuale şi au propriul interes de evoluţie. Pe de altă parte, spiritele fac parte din grupuri cu interese comune şi toate aparţin Divinităţii, care are propriul interes de a Se manifesta divin prin TOATE fiinţele. Spiritele sunt înfrăţite prin filiaţia comună şi dorinţa de perfecţiune. Există o singură Perfecţiune, anume, Dumnezeu-Tatăl.

Spiritele sunt ca bucăţelele de sticlă dintr-un vitraliu multicolor. Fiecare are rolul său şi tabloul ar fi ciobit chiar şi fără una dintre ele. Pentru Dumnezeu, fiecare spirit creat este important, fiind o expresie unică şi irepetabilă a Divinului.

Prin urmare, spiritul este „impersonal” prin faptul că înţelege, doreşte şi lucrează ca şi ceilalţi fraţi să evolueze. Ajutorul reciproc este permanent şi de nelipsit, cerând uneori sacrificii care pot merge până la neglijarea sau amânarea rezolvării intereselor proprii. Fraternitatea este „impersonală”.

Mai există o interpretare lingvistică. Nu întotdeauna interesele omului în care este încarnat corespund intereselor spiritului. În situaţia când apare un conflict între voinţa omului şi voinţa spiritului său, „personalul” se opune, cui altcuiva? decât „impersonalului”.

Încă o interpretare: Sunt două căi de a te apropia complet de Dumnezeu sau Sinele Suprem, după cum spune Ramana Maharishi. Prima, devoţiunea, prin abandon în faţa Voinţei Sale. Atunci, Sinele se va apropia de tine prin Iubire, ceea ce te va umple de fericire. Vei avea o privire transfiguratoare asupra lucrurilor lumii, ca şi cum orice obiect, orice întâmplare are o semnificaţie tainică, un ecou de mare importanţă în dimensiunile spirituale. Vei simţi că Iubirea aceasta vine de la o Fiinţă personală, umplându-te de căldură interioară.

A doua, cunoaşterea spirituală, prin introspecţia asupra Conştiinţei. Sinele îţi va oferi senzaţia Spaţiului infinit, dilatându-te în univers. Vei simţi o detaşare nepământească, o înţelegere a lumii dincolo de conceptele minţii, o viziune impersonală, cosmică.

Cel mai eficient, dacă nu cerem prea mult, este îmbinarea celor două abordări spirituale. Astfel, Lumina va aduce lumina impersonală a Totului, iar Căldura va umple inima de iubirea persoanei lui Dumnezeu.

- Din perspectiva impersonală, înseamnă oare că nu mai trebuie să avem iniţiative, să fim fără pasiuni şi dorinţe omeneşti?

- Orice dorinţă intensă îţi va fi satisfăcută, sub o formă sau alta. Conştiinţa divină ţi-o va aduce la îndeplinire, dar poate nu la momentul când doreai tu. Te vei bucura, la început. Apoi, cu trecerea timpului, nu te va mai face fericit. Pentru că singura fericire care nu dispare vine doar din Spiritul transcendent. Caută Spiritul şi vei fi mereu fericit, din ce în ce mai fericit şi fără motive exterioare!

Aici se potriveşte comparaţia cu jucăriile cerute de copil. Părintele i le cumpără, deşi ştie bine că, peste puţină vreme, le va arunca. Totuşi, cheltuie mulţi bani cu ele dacă le cere copilul. Are nevoie de ele ca să se maturizeze frumos. Exact aşa se întâmplă şi cu dorinţele adultului. Sunt nişte jucării pe care i le oferă Dumnezeu, deşi n-au decât o valoare subiectivă.

Nu doar datorită “legii atracţiei” ţi se împlinesc dorinţele, ci acestui motiv mai profund: ca să înţelegi singur că nu lucrurile lumii le doreai. E o capcană inteligentă şi vei fi învins cu propriile arme. Tu căutai fericirea reală, permanentă, dar nu ştiai unde se află. Află acum şi nu mai uita niciodată: Fericirea este Dumnezeu-Fiul din tine! Găseşte-L pe El mai întâi, iar apoi vei avea timp să te răsfeţi şi cu mărunţişurile sclipitoare ale lumii, dacă o vei vrea...

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) “Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." (Luca 17:21)

-  Sus  -

Nevoia de armonie a intelectului cu spiritul

- Dacă evoluţia spirituală înseamnă să devii transparent la gândurile care vin de la Spirit, înseamnă atunci că Spiritul este mai inteligent decât mintea în toate aspectele?

- Eliberarea (de ego sau de minte) este starea după iluminare când gândurile vin, în principal, din fluxul conştiinţei superioare a Spiritului. Unii iluminaţi au mărturisit că, la un moment dat, nu au mai avut deloc gânduri proprii, ci toate le veneau direct din Spirit. În această stare de Graţie odihnitoare au trăit normal, continuând să meargă la serviciu şi să realizeze activităţile uzuale, celebrii maeştri spirituali Nisargadatta Maharaj (timp de o lună), Papaji (timp de 9 luni) şi alţii mai puţin cunoscuţi.

Totuşi, răspunsul este NU. Spiritul nu poate ţine locul minţii conştiente, dar nu din motive de inteligenţă. Ci pentru că El nu are competenţele necesare, fiind de o natură extrem de rafinată şi elevată, din altă lume. El îi poate transmite idei sau poate „citi” mintea fizică, dar nu poate să o înlocuiască total.

- Şi atunci cum se explică fenomenul rămânerii fără gânduri, trăind în lume timp de luni de zile a oamenilor exemplari amintiţi?

- Mai există un palier superior al minţii numit minte astrală sau minte subtilă. Ea este autonomă faţă de mintea fizică sau conştientul. Apare şi se maturizează înaintea minţii fizice, fiind de natură mai rafinată. Rolul ei este să primească şi să emită informaţii şi energii în mediul astral invizibil.

Mintea astrală supraveghează îndeaproape toate activităţile minţii fizice, cunoscându-i în detaliu modul de gândire. Într-o măsură, chiar îşi însuşeşte punctele ei de vedere. Totuşi, ea este subordonată nivelului şi mai subtil numit minte mentală sau minte superfină. Aceasta are rolul de a interacţiona cu mediul mental pur. Mintea superfină este foarte aproape de vibraţia Spiritului.

Prin urmare, cele trei minţi suprapuse ale omului sau etaje mentale sunt nişte prelungiri ale Spiritului, care-L slujesc ierarhic. Practic însă, palierul inferior sau mintea fizică (conştientul, intelectul, ego-ul) este rebelă şi ascultă şi de alţi stăpâni sau influenţe. Munca spirituală constă în a o aduce în starea de supunere naturală la poruncile Spiritului, aşa cum o fac celelalte două minţi subtile.

Deci răspunsul la întrebare este că nu Spiritul, ci mintea subtilă (perfect spiritualizată) poate ţine locul minţii fizice pentru o perioadă de timp. Este un fel de minte de backup, de rezervă, dar şi cu multe funcţiuni proprii.

Prin acţiunea directă în planul fizic a minţii subtile se explică şi alte fenomene misterioase:
- activitatea aparent normală a somnambulilor;
- luciditatea din stare de hipnoză, însoţită de uitarea totală a episodului hipnotic. Psihologii vorbesc aici de o evidentă „disociere a conştiinţei”, care nu este altceva decât manifestarea distinctă a celor două minţi amintite (fizică şi subtilă).
- fluxul de conştiinţă inspiratoare în procesele de creaţie artistică sau ştiinţifică;
- lipsa gândurilor personale a eliberaţilor de ego (iluminaţi spirituali), în starea de veghe activă. Aici e vorba de pasivitatea minţii fizice, înlocuită însă de hiperactivitatea minţii astrale. De fapt, mintea fizică nu este deloc inactivă, dar ea nu mai are iniţiative proprii, ci doar răspunde la sarcinile trasate de mintea subtilă, când este nevoie.

- Dar dacă acei eliberaţi funcţionau bine fără mintea fizică, de ce le-a mai revenit după un timp?

- Acest fenomen uimitor a fost o exemplificare a faptului că intelectul nu este supremul conducător al omului. Şi a fost posibil acest experiment pentru că Nisargadatta şi Papaji duceau o viaţă simplă, de rutină. Deci, în perioada respectivă, au trăit în virtutea unor automatisme mentale, integraţi în mediul lor social şi familial. Totuşi, probabil la prima provocare mai serioasă a vieţii, au ieşit din acea stare de graţie şi au început să-şi folosească mintea ca înainte, dar fără gândurile parazite, care constituie majoritatea activităţii minţii fizice a omului obişnuit.

Acest nou mod de funcţionare psihică, eliberarea spirituală, este tot un exemplu pentru semeni. Un eliberat îşi poate folosi mintea perfect, dar o face numai când este necesar, adică atunci când este interesat să interacţioneze cu lumea fizică. În rest, mintea tace, iar starea rezultată este de extraordinară fericire. (Paradoxal, maeştrii de nondualitate trăiesc într-o dualitate pură, în spirit şi minte. Oamenii obişnuiţi nu trăiesc în dualitate, ci în multiplicitate, risipindu-se într-o mie de direcţii.)

 Eckhart Tolle spunea că, după iluminare, i-au dispărut 80% dintre gânduri. Asta înseamnă că, totuşi, îşi foloseşte mintea în continuare atunci când interacţionează cu oamenii şi problemele curente de viaţă. Sadhguru spune că, atunci când se retrage în camera sa, poate sta şi o zi întreagă fără să gândescă absolut nimic. Dar când, de pildă, el ţine conferinţe, desigur că apelează şi la memorie.

Înţelegem că fiinţa umană poate trăi mai bine decât au făcut-o strămoşii. Atingând această stare de purificare mentală, ca a maeştrilor, vom absorbi integral inspiraţiile venite de la Spirit. I se mai spune purificarea ego-ului sau subordonarea intelectului.

- Deci, totuşi, mintea fizică şi ego-ul sunt indispensabili!

- Aşa cum am spus, mintea astrală are nevoie întâi să înveţe de la mintea fizică cum să se comporte în lume. Deci ego-ul sau intelectul este vioara întâi, el trebuie întâi dezvoltat şi apoi rafinat. Acesta este modul natural şi evoluat în care Creatorul vrea să funcţioneze fiinţa umană. Nu eliminând complet mintea fizică, ci purificând-o ca să ajungă la aceeaşi sensibilitate precum mintea subtilă şi mintea superfină.

Mintea fizică poate ceea ce nu pot celelalte: să aducă suprize, prin necontenita ei cercetare a naturii fizice şi punerea de întrebări. Mintea astrală are toate răspunsurile, dar nu are întrebări. Poate că ăsta ar fi rolul principal al minţii fizice: să pună întrebări.

Maeştrii spirituali, de cele mai multe ori, aşteaptă şi provoacă întrebările discipolilor, nu vin ei cu propriile teme. Dimpotrivă, preferă să rămână în tăcere, contemplând liniştea densă a Divinului, care vibrează la o frecvenţă foarte înaltă. Odată ce încep să vorbească, vibraţia le scade puţin, în mod automat. Au iniţiative numai când vine ordinul de Sus.

La omul actual, ca şi cel mai vechi, mintea fizică acţionează dezechilibrat. Dă o prea mare importanţă realităţii fizice, uitând complet de viaţa spirituală. Omul evoluat trebuie să-şi dezvolte latura lăsată în paragină. Intelectul este cel mai bun instrument creat de Dumnezeu pentru a controla viaţa fizică, dar numai cu condiţia să nu uite de stăpânul său natural: Spiritul (Fiul de Dumnezeu). Intelectul nu se pricepe la tainele Divinităţii.

De sine stătător, intelectul devine arogant, îşi parazitează Spiritul, îi aduce belele şi suferinţe inutile omului, respinge glasul intuiţiei chiar şi atunci când raţiunea dă greş, îşi exagerează importanţa propriei fiinţe în dauna celorlalte, ducând la aşa-zisele păcate precum agresivitatea, cruzimea, lăcomia, invidia, trufia etc.

Deci mintea conştientă trebuie folosită, nu poate fi un ideal acela de a o elimina. De altfel, nici nu este posibil acest lucru. Chiar şi eliberaţii o folosesc pentru sarcinile fizice. Dar diferenţa este că o folosesc ca pe un servitor umil, fiindcă ea şi-a pierdut complet simţul independenţei, orgoliul suficienţei de sine, senzaţia separării de Spirit, adică ego-ul negativ. Intelectul uman are această posibilitate de a se crede autonom, „buricul Pământului”, ceea ce nu este nici în avantajul său, nici al Spiritului. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a elimina această falsă credinţă din mintea noastră!

-  Sus  -

Cine eşti tu – practica scurtă

- Spune-mi, te rog, cine sunt eu?

- Cine eşti tu? Eşti spaţiul deschis, fără preferinţe, în care intră orice gând, orice emoţie, orice senzaţie. Tu nu eşti mintea. Mintea e ceva foarte complicat, ştiinţa nu i-a dat de capăt. Nu eşti nici Spiritul. Spiritul e ceva din altă lume, de neînţeles. Tu eşti ceva mult mai simplu: nimicul care acceptă totul.

Când te trezeşti din somn, spaţiul interior se deschide, primind orice impresie. Toţi oamenii se trezesc spiritual dimineaţa, dar nu îi interesează asta, li se pare natural şi simplu. Ei caută lucruri alambicate.

- Dar conştiinţa cosmică, chakrele, kundalini, turya, al treilea ochi, extazul beatific – nu acestea definesc trezirea spirituală, iluminarea?

- Acestea sunt lucruri complicate. Tu eşti ceva simplu, mult mai simplu. Nu-ţi bate capul cu ce nu există pentru tine. Când îţi vor apărea, vor deveni parte a experienţei minţii. Mintea este ceva foarte, foarte complicat. Dar tu nu eşti mintea, ci simplitatea cea mai pură, care lasă toate gândurile s-o străbată.

- Dar unde sunt eu când visez?

- Ţi-ai pus vreodată în vis întrebarea „cine sunt eu”? Sigur că nu. Tu eşti spaţiu deschis şi atât. Nu pui întrebări. Doar mintea întreabă, iar ea se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut. În tine apare starea de veghe, visul, somnul fără vise...

- Dar adineauri spuneai că spaţiul se deschide când mă trezesc din somn. Te contrazici!

- Cârcotaşule! Ţi-am repetat că este complicat. Logica nu te ajută să afli cine eşti. Lasă mintea să cerceteze cât vrea, permite-i să-şi facă de cap. Totuşi, tu eşti suportul gândurilor, locul unde ele se contrazic. Eşti spaţiul de joacă al gândirii. Doar spaţiul! Nu jocul, nu vibraţiile. Nu argumentele şi contraargumentele. Eşti deschiderea către orice, fără preferinţe. Priveşte în interior şi recunoaşte-te! Cât eşti de simplu şi senin! Nimic nu te atinge, deşi totul trece prin tine. Eşti puritate imaculată.

- Nu reuşesc să-mi imaginez cum arată acest spaţiu.

- Nici n-ai putea să-ţi imaginezi cu mintea, fiindcă o depăşeşte. Pur şi simplu, SIMTE ce eşti: întindere neclintită în toate direcţiile, fără repere, gol, neant nemărginit...

- Totuşi, eşti sigur că ACESTA sunt eu? Mi se pare cam puţin...

- Mai multe explicaţii sunt inutile. Nu-i mai pune pe alţii să te lămurească cine eşti tu! Tu ştii cine eşti. De fapt, orice altceva sunt imagini născocite de minte, la care eşti doar un martor. Simţi foarte clar că eşti ACESTA. Rămâi în tine cât mai mult şi vei regăsi paradisul: statul degeaba extatic.

Dar răspunsul nu e complet până nu testezi practic „cine eşti tu”. Închide ochii şi aşază-te în Sine, ca şi cum te-ai afunda într-o pernă mare, groasă şi foarte moale, atât de plăcută, că nu mai simţi nevoia de nimic altceva. Repetă zilnic această experienţă până când, într-o bună zi, te vei uni cu Spiritul, te vei Trezi....

«În ultimă instanţă, cu cât viziunea noastră asupra lumii este mai simplă, cu atât este mai bine pentru noi. Nu merită să fim pasionaţi prea mult de ezoterism, să ne convingem că Universul este din cale afară de complicat, de neînţeles, şi să ne răsfăţăm mintea cu acest lucru. Universul este şi incredibil de complicat şi simplu, în acelaşi timp. Cea mai importantă lege a Universului este iubirea.» S.N. Lazarev

Link video: "Becoming aware of Awareness. Realizing ourselves as Awareness" by Craig Holliday

-  Sus  -

 

Defocalizarea atenţiei asupra spaţiului

Te afli într-o situaţie de viaţă. De fapt, situaţia este în mintea ta. Ce e în afara corpului tău sunt doar nişte mişcări ale unor obiecte numite “oameni”. Ele capătă o semnificaţie doar când intră în spaţiul tău interior, în conştiinţa ta. Aici devin o “situaţie cu personaje”.

Simţi emoţiile care îţi incing spaţiul interior. Vezi gândurile care descriu situaţia şi cum te străduieşti să răceşti spaţiul cu raţiunea ta pentru a nu te lăsa controlat de emoţii. Dacă adânceşti analiza, vei percepe mai mult: spaţiul în sine, fără senzaţii, emoţii şi gânduri. Un spaţiu gol, neutru, primitor, în care intră toate acele impresii. Rămâi aici. În acest spaţiu vid poate intra orice tragedie şi cele mai complicate gânduri. Este un spaţiu primitor, infinit, neimplicat în nimic, dincolo de senzaţii, dincolo de emoţii, dincolo de gânduri.

Când dispar primele impresii, spaţiul este imediat disponibil pentru altele, fără amintirea celor dinainte. Totul se şterge din spaţiu, pentru că nu are memorie. Este percepţie pură. Rămâi în acest spaţiu primordial, total primitor, neimplicat în nimic, fără amintiri, fără impresii proprii. Emoţional, simţi seninătate, iar mental, ai ideea unui spaţiu gol. Dar acest spaţiu este dincolo de orice descriere, fiindcă el conţine orice idee, orice emoţie. Este conştiinţa pură, fără amintiri.

Unii maeştri spirituali indică să nu te focalizezi asupra obiectelor din spaţiu, ci asupra spaţiului însuşi. O poţi face în meditaţie, cu ochii închişi, aşa cum am descris.

În videoclipul de mai sus, Craig Holliday spune că maestrul său, Adyashanti, recomandă, pentru a nu pierde starea de trezire spirituală, să ne concentrăm atenţia constant asupra spaţiului Conştiinţei. Un alt maestru, Laurenţiu Marga, ne învaţă CUM să ne antrenăm practic în acest scop.

Când te plimbi prin parc, orientează-ţi percepţia asupra aerului, asupra spaţiului care le înglobează pe toate cu generozitate. Concret, în loc să-ţi focalizezi vederea asupra centrului câmpului vizual, focalizeaz-o asupra periferiei câmpului vizual, în stânga şi dreapta simultan. Evident, asta nu înseamnă să priveşti saşiu, ci doar ca atenţia să fie preponderent fixată în lateral.

Începe mergând pe o alee liniştită şi ţine privirea fixă, dar atenţia, la marginea câmpului vizual. Foarte repede, vei putea percepe un semn distinctiv al reuşitei, anume o senzaţie de uşoară destindere plăcută a pieptului. Oricum, după circa 10-15 minute de mers defocalizat, creierul va învăţa deja procedeul. Va deveni aşa de plăcut, încât te vei simţi inconfortabil când va trebui să-ţi focalizezi atenţia asupra vreunui obiect, ca de obicei. Totuşi, necesităţile curente te vor obliga să alternezi deseori focalizarea pe centru cu cea pe periferie.

Odată ce ai învăţat acest procedeu, repetă-l ori de câte ori ai ocazia, inclusiv acasă în meditaţia cu ochii deschişi. E ca şi cum te-ai strădui să-ţi tragi ochii înspre urechi, mental, ca să obţii o vedere panoramică.

Priveşte-te în oglindă drept în ochi. Acum, relaxează-ţi ochii, şi îţi vei vedea chipul neclar, dublu. Asta înseamnă defocalizarea privirii. (Putem face o comparaţie cu stereogramele, care trebuie privite de aproape ca şi cum ai privi în depărtare. Totuşi, la ele, atenţia este focalizată tot pe centru, deci nu e de mare folos pentru antrenamentul spiritual.)

În yoga, există antrenamente speciale cu ochii, destinate focalizării minţii şi epurarea ei de gânduri nedorite. Una din tehnici este privirea vârfului nasului (nasikagra drishti sau agochari mudra, pentru trezirea lui Kundalini shakti). Muşchii oculari sunt forţaţi să ţină ochii încrucişaţi şi în jos. Altă mudră folosită la concentrarea cu ochii semi-închişi este să ridici privirea spre centrul frunţii (bhrumadhya drishti sau shambhavi mudra, pentru activarea lui Ajna chakra). O altă mudră este trataka, privirea fixă a unui obiect sau a cerului. Un efect al ei este intrarea în starea alfa, somnolenţă. (Se spune că "mintea urmează corpul". Asanele sunt posturi nemişcate cu tot corpul. Mudrele sunt posturi nemişcate cu o mică parte a corpului. Dacă ochii sunt păstraţi nemişcaţi, mintea le va urma exemplul şi nu va mai gândi compulsiv.)

Spre deosebire de mudrele amintite, în defocalizarea privirii, nu se folosesc muşchii oculari, ci mudra este pur mentală: atenţia şi voinţa se antrenează să ţină ochii destinşi şi mintea alertă. De fiecare dată când vine vreun gând, privirea se focalizează automat spre centru. Nu ai decât să o readuci înspre periferie. Este un procedeu mai rafinat decât celelalte mudre amintite, în care te poţi antrena când nu eşti obligat să te focalizezi pe altceva. Nimeni nu-şi va da seama că practici yoga cu ochii deschişi în acest timp.

Voinţa de a practica tehnica perseverent poate fi ajutată de o atitudine sau slogan de genul:

- Trăiesc în lume, dar mă interesează Ce e dincolo de ea;

- Privesc prin obiecte către substratul lor;

- Privesc în afară, dar atenţia e înăuntru;

- Privesc înainte, dar văd şi ce e înapoi;

- În aceste clipe, atenţia totală, relaxată, doar asupra percepţiei...

E un mod inteligent de a dresa mintea astfel: când priveşti focalizat, evident, mintea se va concentra pe obiectul respectiv, dar când priveşti defocalizat, mintea se va elibera de gânduri. Ele vor mai veni, în număr mai mic, dar tu nu le vei mai dezvolta, cum s-ar mai spune, nu vei mai transforma o poză în video. Defocalizarea a devenit un fel de "ancoră" care programează mintea să se oprească la comandă.

Nu uita, totuşi, că scopul principal este să păstrezi în câmpul atenţiei SPAŢIUL, adică Conştiinţa pură. Finalitatea va fi că, după o practică de, să zicem, câteva săptămâni, ai putea accede la starea în care îţi vor dispărea gândurile parazite, adică vei "rămâne în prezent". Este un pas înainte către dobândirea iluminării, o stare eliberatoare, un progres evident, dar nu încă iluminarea.

Vei putea beneficia de acest antrenament când vei dori să aplici doar prima etapă ("Stai liniştit!") a tehnicii de meditaţie propusă în "Viaţa impersonală": Stau liniştit - Observ - Eu sunt - Dumnezeu.

N.B. Consideraţiile de mai sus aparţin integral autorului acestui articol şi nu maestrului de la care a fost "furată" tehnica defocalizării privirii, folosind videoclipurile sale publice.

Când va veni iluminarea? Când va fi dizolvat ego-ul? Aceasta nu ţine de tine, adică de personalitatea ta, ego-ul tău. Dacă mai e nevoie de el, Spiritul tău îl va mai păstra şi chiar îl va întări. Doar la momentul potrivit, stabilit de Spirit, va incepe destructurarea lentă sau mai rapidă a ego-ului. Iată ce scrie Joseph Benner în revelaţia "Viaţa impersonală", care este o nedeclarată "Evanghelie a nondualităţii":

«Această Cunoaştere, această Realizare nu va veni imediat. Ea poate veni după mulţi ani. Sau poate veni chiar mâine. Aceasta nu depinde decât de Tine însuţi; Nu de personalitatea ta, cu dorinţele şi înţelegerea ei omenească; Ci de EU SUNT-ul tău – Dumnezeul dinăuntrul tău.» (Viaţa impersonală, cap.2)

«E în regulă dacă personalitatea ta împreună cu intelectul ei te îndeamnă să te îndoieşti şi să te revolţi împotriva unei autorităţi pe care încă nu o recunoşti ca fiind a Mea. Chiar Eu sunt cel care îţi face personalitatea să se revolte astfel; căci ea, prin orgoliul simţului individualităţii, Îmi este încă necesară pentru a dezvolta o minte şi un corp suficient de puternice încât să Mă exprime perfect. Eu i-am dat deci personalităţii tale misiunea de a se îndoi şi de a se revolta astfel până vei fi apt de a Mă cunoaşte. Dar imediat ce Îmi vei fi recunoscut Autoritatea, va începe subminarea autorităţii personalităţii tale. Zilele dominaţiei sale sunt numărate şi tu vei apela la Mine din ce în ce mai mult pentru ajutor şi îndrumare.» (Viaţa impersonală, cap.3)

-  Sus  -

Răzvan A. Petre
    8 ianuarie 2020