<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

JNANA MARGA, LAURENŢIU MARGA

eseu de Răzvan-Alexandru Petre

Idei-forţă: SPIRITUL te face să gândeşti corect. SPIRITUL dizolvă ego-ul. SPIRITUL este sursa percepţiei. Dăruieşte-ţi viaţa Spiritului care ţi-o dă!

Capitole:

Cele 5 tipuri de gânduri

Atenţie la Inspiraţie!
    PRAMANA KRIYA

ANTAHKARANA
    Eu şi ego-ul
    Ego dies hard
    Sursa percepţiei: ATMAN-SPIRITUL

Reintegrarea fiinţei în totalitate

Etapele cunoaşterii lui Dumnezeu

Atenţie la neatenţie

Voluptatea privirii atente: ochii ficşi

Contestări, avertizări, pericole
    Frumuseţea lumii te fură
    Fixitatea privirii
    Iluminaţi şi Maeştri
    Trezirea celui de-al treilea Ochi
    Maestrul perfect

CELE 5 TIPURI DE GÂNDURI

Înţelepciunea Yoga vorbeşte despre cele 5 tipuri de gânduri: corecte (pramana), incorecte (viparyaya), amintiri (smriti), imaginaţii (vikalpa) şi vise (nidra).

Completăm astfel: Visele sunt o combinaţie între amintiri, imaginaţie şi, uneori, influenţe externe (senzaţii fizice şi fiziologice, gândurile altor persoane, mesaje de la Spirit etc.).

PRAMANA, gândirea validă, se bazează pe percepţii senzoriale clare (pratyaksha), pe gândire logică (anumana) sau pe apelul la autoritatea unor texte sau mărturii autentice (agama).

VIPARYAYA, gândirea greşită, are multe cauze, dintre care, cele 5 klesha (otrăvuri), anume: avidya (ignoranţa), asmita (egoismul), raga (atracţia către obiecte, relaţii, putere, status social), dvesha (repulsia faţă de unele lucruri, oameni, experienţe) şi abhinivesha (instinctul de conservare, de supravieţuire).

Ca origine, provin astfel: amintirile - din Chitta (memorie); imaginaţia - tot din Chitta, prin recombinarea amintirilor; visele - tot din Chitta (inconştientul). Dar care gând este corect şi care incorect putem spune abia după ce analizăm retroactiv efectele lor. Ne punem întrebarea dacă nu putem trasa direct originea unora dintre acestea din urmă. Răspunsul este afirmativ:

PRAMANA poate fi numită şi Inspiraţia pe care ne-o dă Atman-Spiritul. El ne poate direcţiona fluxul gândurilor într-o direcţie corectă sau ne poate oferi idei cu totul neobişnuite şi geniale. De aceea, rezultatul intervenţiei lui Atman asupra minţii este întotdeauna Pramana. Cea mai corectă gândire este cea provenită din Spirit. Funcţia minţii de a fi inspirată de Atman se numeşte, în yoga, Buddhi, în directă legătură cu funcţionarea lui Ajna chakra. Iar omul care şi-a desăvârşit această capacitate se numeşte BUDDHA.

Se mai spune că mintea este al şaselea simţ, precum celelalte 5 simţuri fizice. Aceasta poate fi adevărat numai în situaţia în care mintea percepe realitatea aşa cum o vede Spiritul: corect (pramana). În această situaţie fericită, omul posedă, într-adevăr, al şaselea simţ (intuiţia, inspiraţia, bunul-simţ), specific Spiritului.

Din contră, tipului VIPARYAYA îi adaug semnificaţia de inducere exterioară a unor gânduri străine. Deci, dacă preluăm necritic gândirea unor persoane mai puternice mental sau suntem manipulaţi telepatic ori prin mass-media, avem o gândire eronată, care trebuie evitată.

N.B. De obicei, visurile nu sunt supravegheate de Spirit, care este plecat din trup. Visurile, chiar şi coşmarurile, nu pun în pericol sănătatea, de aceea Spiritul poate lipsi temporar. Doar în starea de veghe este prezent Spiritul şi foarte atent la tot ce gândeşte omul. De aceea, dimineaţa, când ne trezim, să fim imediat recunoscători că nu mai suntem pradă uşoară pentru impulsurile din inconştient, ci am intrat sub pavăza divină a Spiritului, care ne poate binecuvânta cu inspiraţia, avertismentele şi fericirile Sale.

< Sus >

ATENŢIE LA INSPIRAŢIE!

InSpiraţia vine de la propriul Spirit. Este adevărata-gândire (Pra-mana).

Maestrul spiritual Laurenţiu Marga spune că atunci când vorbeşte, nu se gândeşte la nimic, mintea îi este goală. Cuvintele îi vin de Sus, pur şi simplu, înr-un flux de conştiinţă mereu inedit, care îl surprinde uneori şi pe el însuşi. Este un exemplu clar de inspiraţie de la propriul Spirit.

Spiritul este adevăratul Gânditor, iar omul, doar un mecanism care îi reproduce ideile.

La asta se referea Autorul Divin în Viaţa Impersonală când spunea: «Orice spui sau gândeşti, EU sunt Cel care o spune sau o gândeşte prin intermediul organismului tău.» (cap.V)

Omul obişnuit este însă bombardat şi de gânduri de la propria minte, ca şi de la alţii. El nu prea distinge între inspiraţia de la Spirit (pe care cu toţii o avem din când în când) şi celelalte tipuri de gânduri. Practicile spirituale ne ajută să discriminăm, atât cât se poate, între ce este şi ce nu este inspiraţie divină (de la Spirit). Iar pentru idealul de a trăi într-o continuă inspiraţie şi fericire se străduiesc yoghinii autentici toată viaţa lor.

Gândirea egotică, comună, este dominată de prejudecăţi, frustrări, dorinţe, mimetism social etc. Nu are prospeţime, ci doar combinatorică între amintiri (smriti) şi fantezie (vikalpa). Se întâmplă totuşi ca, în mijlocul unui proces de gândire egotică, Spiritul să ne trimită un impuls inspirator care ne aşază gândirea pe alt făgaş, cel dorit de Spirit. Este modul comun prin care oamenii primesc inspiraţia, în doze mici şi ocazionale...

Inspiraţia este mereu proaspătă, entuziastă. Spiritul este Gânditorul, care are obiective pe termen lung. De aceea, uneori ideile Sale ne buimăcesc, fiindcă nu au legătură cu ceea ce ştiam sau credeam. El vede ce legături karmice ne urmăresc; sau primeşte informaţii secrete din astral despre ce se pune la cale; sau care este zona unde trebuie să ajungem, împinşi ca o bilă de biliard...

De exemplu, tu eşti un pacifist, urăşti violenţa, dar viaţa te aduce să lupţi cu arma în mână. (Cam asta i s-a întâmplat lui Arjuna din „Bhagavad Gita”.) De ce? Poate că tocmai Spiritul te-a împins în nişte ocazii dramatice care să te oblige să devii curajos. În acest fel, vei compensa o situaţie anterioară când te-ai comportat laş ori delăsător, sub pretextul fals că nu-ţi plac conflictele sau că „iubeşti” oamenii.

< Sus >

PRAMANA KRIYA

Pe baza acestor consideraţii, vă ofer o sugestie de practică spirituală, numită PRAMANA KRIYA, adică purificarea gândurilor prin amplificarea inspiraţiei. Se începe cu un hobby, o activitate uşoară fizic, plăcută şi creativă, fără nicio presiune. Poate fi pictura de plăcere, compunerea de muzică, exerciţiile de sinceritate în jurnalul intim sau scrierile spirituale etc. Din când în când, vor apare momente în care primiţi o adevărată inspiraţie în ceea ce faceţi. Obişnuiţi-vă să deosebiţi simpla combinaţie de amintiri şi fantezie de creaţia inspirată, analizând retroactiv şi percepând ce emoţii trezeşte în voi. În felul acesta, vă veţi convinge că există o Forţă Inteligentă care vă asistă şi vrea să-şi facă simţită Prezenţa.

Accentuându-vă atenţia şi receptivitatea la impulsurile creatoare, ele se vor înmulţi, dar mai ales, veţi începe să simţiţi şi BUCURIA fină care le însoţeşte. Este semnul distinctiv al curgerii libere a fluxului Conştiinţei.

După un timp, veţi prefera să invocaţi această BUCURIE subtilă fără a o mai însoţi de activitatea specifică. Şi o veţi face oricând doriţi, în orice moment mai liber al zilei. Iar atunci când aveţi nevoie de o soluţie, doar veţi chema întâi BUCURIA, iar gândurile care o vor însoţi vor fi, cu siguranţă, cele salvatoare.

Aceasta este Pramana Kriya: întâi vă descoperă inspiraţia divină din voi (care există în oricine), apoi vă măreşte influxul de creativitate, apoi vă umple de o Bucurie inexplicabilă, care, cu timpul, devine starea voastră naturală. Aşa se întăreşte adevărata credinţă în Spirit sau încredere în Sine: prin observaţie şi trăire directă.

«Pe măsură ce începi să Mă simţi în inima ta şi o deschizi larg pentru a Mă cuprinde în ea, te voi umple de o senzaţie nouă, minunată şi ciudată, care va însufleţi fiecare fibră a fiinţei tale cu instinct creator şi îţi va fi un veritabil Elixir de Viaţă. Căci tocmai manifestând în exterior acest sentiment, răspândit de Mine în lume prin tine, vei gusta dulceaţa de nedescris a Sfintei Mele Iubiri Impersonale, însoţită de iluminarea minţii şi de conştiinţa Puterii nelimitate; şi te va face să fii un canal complet lipsit de egoism, deci perfect pentru exprimarea Impersonală a Ideii Mele Divine.» (cap.XVI, "Viaţa Impersonală")

OBS. Se poate folosi şi o activitate epuizantă şi periculoasă, cum ar fi escalada, parkour sau alpinismul. Fericirea alpiniştilor, neînţeleasă de mulţi, de a se învinge pe sine vine din comuniunea lor cu propriul Spirit. Eul lor înalt le dă puterea de a-şi învinge neputinţele şi fricile şi de a dovedi nobleţe.

În general, poţi face o statuie în două feluri. Fie sculptezi un bloc de piatră. Fie adaugi bucăţi de lut una peste alta, modelându-le. Tot aşa poţi primi inspiraţia. Primul mod corespunde mediumnităţii, în care propria minte nu este folosită decât ca receptacul. Sau, în celălalt mod, inspiraţia poate veni în valuri, în impulsuri, din când în când, nedându-ţi pace până nu modifici, completezi sau ştergi ceea ce tocmai ai creat din mintea ta.

SPIRITUL TE FACE SĂ GÂNDEŞTI CORECT.

< Sus >

ANTAHKARANA

Am moştenit de la milenara înţelepciune vedantică un model al minţii numit Antahkarana. El conţine 5 elemente esenţiale. Îl vom prezenta într-un mod cât mai intuitiv. În modelul vedantic avem:

Atman – Spiritul Divin întrupat, de natură impersonală.

Aham – sentimentul fiinţării personale, EUL subtil.

Manas – mintea umană (corespunzând conştientului din psihologie).

Chitta – memoria şi gazda tiparelor de gândire (corespunzând inconştientului din psihologie).

Buddhi – Este aspectul superior al minţii, intelectul, când este atras de spiritualitate. Într-un sens, este mintea interesată de teoriile spirituale, precum şi gândirea şi rostirea înţeleaptă. În alt sens, mai practic, este acţiunea lui Atman de a ne îndemna să eliminăm motivaţiile egotice. Egoul, în sensul său negativ psihologic, este altceva decât Aham-Eul subtil, după cum vom detalia mai jos.

Chitta este precum un lac tulburat continuu de vrittis, adică gânduri, emoţii, tipare de gândire. (Vritti înseamnă vârtej, turbion mental.) Chitta este porţiunea individuală a Minţii Universale. E ca un lac ce comunică cu oceanul. De aceea, aceste vrittis sunt parţial personale, parţial vin din exterior.

La omul obişnuit, Manas-mintea conştientă este scufundată în Chitta-suportul minţii, ca peştele într-un lac. Gândurile pe care le macină vin din afara ei; ea e doar moara-mecanism.

De Manas-minte stă nedezlipit Aham-Eul subtil. Vezi fig. I, mai jos.

< Sus >

EU ŞI EGO

Şi acum vine explicaţia yoghină interesantă: în momentul când Aham-Eu intră în contact cu Chitta, face ca unele vrittis-gânduri să devină atractive (raga) şi altele, respingătoare (dvesha) în raport cu propria persoană.

Pentru a le reprezenta grafic, folosim următoarea convenţie: Dacă, la început, toate vrittis-urile erau nişte linii drepte, neutre, acum unele se îndoaie în unghi ascuţit: fie cu vârful în sus (cele plăcute), fie cu vârful în jos (cele neplăcute), iar altele rămân plate, indiferente pentru Eu.

Ego-ul este tocmai această deformare sau, mai bine zis, „magnetizare” a vrittis-urilor către plăcere sau durere, datorită influenţei lui Aham-Eu. Concluzia importantă este că ego-ul este un proces, materializat în deformarea sau etichetarea vrititis-urilor ca aparţinând EULUI.

Fiind un proces, putem vorbi şi de inversarea sa, adică de „dizolvarea” ego-ului. Ceea ce nu înseamnă însă dispariţia subtilului EU-Aham, care este un fel de strat, voal sau entitate ce nu dispare până la moarte. Aşa explicăm de ce acei aşa-zişi „eliberaţi de ego”, mari înţelepţi, rămân totuşi cu un eu – un eu rafinat, neagresiv. Vezi fig. I-1.

Fig. I

Se spune că nu poţi începe yoga decât dacă ai un ego suficient de dezvoltat încât să-l pui la o muncă spirituală serioasă. Este un paradox aici: cum să foloseşti ego-ul la destructurarea ego-ului, învingându-i puternicul scut de autoprotecţie?!

Printr-o acţiune indirectă. Atunci când Atman-Spiritul consideră că a venit timpul, îşi foloseşte influenţa de elevare (numită Buddhi) pentru a concentra un grup de vrittis „magnetizate” (ego-ul) la baza minţii-Manas, ridicând-o spre suprafaţa lacului Chitta. Sunt acele idei şi dorinţe personale de îmbunătăţire, de înnobilare, de ieşire din mediocritate, de a obţine percepţii extrasenzoriale etc.

În momentul când Aham-Eul iese la suprafaţă, încetează legătura „nepotrivită” cu Chitta şi astfel începe „demagnetizarea” automată a vrittis-urilor – adică, dispariţia ego-ului. Vezi fig. I-2.

SPIRITUL DIZOLVĂ EGO-UL.

< Sus >

EGO DIES HARD

Totuşi, în practică, lucrurile sunt mai complicate. Unele vrittis încă vor rămâne „magnetizate”, în virtutea inerţiei. De aceea, va fi necesară şi o curăţare manuală a Chitta, o "decolmatare a lacului". Este munca de zi cu zi, de ceas cu ceas pentru eliminarea pornirilor egotice adânc implantate.

Deci avem următoarele trei instanţe: conştientul, supraconştientul şi inconştientul. Conştientul (Manas) poate fi controlat pentru a facilita înălţarea la supraconştient (Aham sau Atman). Dar şi inconştientul (Chitta), trebuie purificat, lucru de care mulţi căutători spirituali uită sau pe care nu-l ştiu. Şi de aici apar problemele cu ego-ul, fiindcă din inconştient pot ieşi toţi balaurii groazei. Acolo încă mai colcăie umbrele trecutului, care trebuie exorcizate încetul cu încetul. Am vorbit despre asta şi în articolul "Critica nondualităţii pure".

Ego-ul face parte din minte, deci se pare că nu poate fi eliminat total decât acţionând prin supraminte sau supramental. În acest scop, în yoga, se recomandă rămânerea în stări de samadhi cât mai mult timp, pentru ca eliminarea samskaras şi vasanas (fragmente de ego) să se facă automat. Un alt eficient instrument de purificare este Iubirea spirituală, pentru că este plină de Putere spirituală.

În yoga integrală a lui Sri Aurobindo se spune că yoghinul trebuie să realizeze două procese paralele: 1) ridicarea spre Lumina supraconştientă şi 2) coborârea Luminii în abisurile inconştientului pentru a-l purifica.

< Sus >

SURSA PERCEPŢIEI: ATMAN-SPIRITUL

Acum vom introduce informaţii adaptate din practica yoghină a maestrului Laurenţiu Marga. Vezi fig.II

Fig.II

2. Prin activarea intensă a lui Ajna chakra (al treilea ochi), Aham-Eul va continua să se ridice deasupra lui Manas ca într-o dedublare, o vedere detaşată a propriei persoane. Acum apare triada Martor (Aham-Eu) – Observator (Manas-mintea conştientă) – obiect perceput. Chiar este o dedublare, o dedublare a corpului mental-fin (nu a celui astral-energetic).

3. Procesul evolutiv continuă: din Aham-Eu va ieşi Atman-Spiritul şi rămâne relaţia binară Martor (Atman) – Observator (Aham-Eu).

În această fază pare a fi un alt Martor şi alt Observator, dar numai aparent. De fapt, întotdeauna există o singură Percepţie, cea a Spiritului. Doar că El este închis în incinte sau voalat de straturi care capătă abilitatea de a percepe, prin influenţa Lui. Astfel:

1. Când, în mod obişnuit, avem diada Observator (Manas) – obiect observat, în Manas se ascunde Aham, în care se ascunde Atman, adevăratul Văzător. Puterea de percepţie (lumina interioară) a lui Manas vine tocmai de la Atman din interior.

2. La fel, în triada Martor – Observator – obiect, Martorul este Aham, percepţia venind din interiorul său, unde se află Atman.

3. Iar în penultima etapă, Martorul este însuşi Atman privind la Aham-Eu (Savikalpa samadhi).

4. În final, Atman rămâne să se perceapă doar pe Sine - este pura Percepţie (Nirvikalpa samadhi).

Important de reţinut:

0. Percepţia primară a Spiritului este prezentă în fiecare strat intermediar. Din adâncul fiinţei este emanată o putere a Conştiinţei care animă fiecare observator în parte. Fiecare se simte, la nivelul lui, ca fiind centrul universului şi supremul martor. Abia când, printr-un proces yoghin, se produce acea „dedublare” repetată a conştiinţei, se dezvăluie faptul că niciun observator nu este deţinătorul conştiinţei, ci doar a împrumutat-o de la Spirit, Sursa ei.

În multe texte spirituale veţi întâlni cuvântul Conştiinţă în loc de Percepţie, fiind sinonime. Percepţia spirituală cuprinde simultan toate cele 5 simţuri ştiute de noi plus altele specifice lumilor spirituale. În starea de Nirvikalpa Samadhi, fără-imagini (nir-vikalpa) lipseşte orice obiect exterior, Sinele percepându-se doar pe Sine.

SPIRITUL ESTE SURSA PERCEPŢIEI.

< Sus >

REINTEGRAREA FIINŢEI ÎN TOTALITATE

Să vedem dacă teoria propusă de Maestrul Laurenţiu Marga se potriveşte cu alte teorii spirituale. Următoarea schemă arată cum se încrucişează aceste abordări ale spiritualităţii. Dumnealui afirmă că metoda sa practică l-a condus rapid la recunoaşterea Sinelui, trăirea Unicului, atingerea Conştinţei pure – spre deosebire de bâjbâielile altor„maeştri” de nondualitate.

ETAPELE PRACTICII SPIRITUALE, ÎN DIVERSE ABORDĂRI

< Sus >

ETAPELE CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU

În trecut, practicanţii de Jnana-yoga (numită şi Jnana-Marga) apelau la tehnici de Raja-yoga pentru a atinge stări foarte înalte de conştiinţă. Prin Raja-yoga se înţelege concentrarea (dharana), meditaţia (dhyana), extazul (samadhi) - triadă numită samyama de Patanjali. În prezent, Jnana-yoga e redusă la filosofie şi autosugestie de către învăţătorii moderni.

În mod normal, atenţia ne este mereu furată de obiectele simţurilor. Ăsta e rolul ei natural, să ne facă conştienţi de tot ce-i în mediul înconjurător. Totuşi, acest mod de funcţionare nu este favorabil cunoaşterii lui Dumnezeu. Trebuie să învăţăm mai întâi să ne controlăm atenţia în mod voluntar, ceea ce este cam dificil. Unii oameni reuşesc nativ să se concentreze bine şi aceştia au mai mult succes în ceea ce fac. Secretul succesului este atenţia focalizată pe obiectul preocupărilor tale.

Dar ca să ai succes în cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie mai mult de atât. Iată ce am reţinut din afirmaţiile maestrului Laurenţiu Marga:

Nou-născutul începe să distingă stimulii vizuali şi auditivi după mai multe de zile de la naştere. Apare sentimentul fiinţării după 9 -12 luni. Pe la 3 ani se cristalizează eul (egoul), proces care se încheie complet la circa 14 ani. Peste acest ego se suprapun nenumărate poveşti ale egoului (venite din mediu sau autoconcepute: cum mă cheamă, ce calităţi am, ce meserie, ce statut social, ce cred că e bine şi rău etc). Aşa se creează omul actual.

Drumul către Dumnezeu (Spirit, Pura Conştiinţă) se face în sens invers.

La omul obişnuit, percepţia nu este doar o relaţie Subiect-Obiect, ci ea este impurificată de „poveştile minţii” (prejudecăţi, amintiri, imaginaţii etc.), care se interpun şi colorează Obiectele cunoaşterii cu propriile filtre căpătate de-a lungul timpului. (Obiectele psihice pot fi lucruri exterioare sau gânduri interioare.) Terapiile psihologice doar schimbă o poveste cu altă poveste mai plăcută, atât, nu vor să ajungă la Povestitor.

Prima etapă înapoi către Percepţia pură este purificarea acestei percepţii fizice, spune Laurenţiu Marga.

- Pentru a preveni amestecul minţii, ni se propune o metodă vizuală şi dinamică. În felul acesta se obţine „trăirea în prezent”, adică percepţiile fizice nu mai sunt deranjate de sporovăiala mentală, gânduri parazite, venite din memorie sau imaginaţie. (Savanţii au numărat circa 70.000 de gânduri care ne bombardează în fiecare zi.) Se obţine o aparentă linişte a minţii, atât de pomenită de învăţăturile spirituale. Dar e doar începutul... Căci mintea va continua să dialogheze, rezumându-se de data asta doar la obiectele pe care le observă.

Ne aflăm deci în faza în care reuşim să avem o relaţie pură între un Subiect (Observator, persoană, ego) care percepe un Obiect (lucru, gând etc), fără niciun gând parazit, dar cu gânduri legate de acel obiect. În yoga, se numeşte dharana, concentrarea pe un obiect oarecare.

- Prin adâncirea tehnicii, vom intra în etapa în care mai apare o entitate, Martorul, printr-un fel de dedublare. Martorul percepe Observatorul care percepe Obiectul. Este o triadă. În jargonul englezesc al nondualităţii, ceea ce percepe Observatorul se numeşte Consciousness, iar ceea ce percepe Martorul se numeşte Awareness (îi corespunde dhyana, meditaţia din yoga). Aceasta pregăteşte „mica iluminare”, care vine în etapa următoare.

Aici, Observatorul este o persoană (egoul), dar Martorul este detaşat, aproape Impersonal. Cartea „Viaţa Impersonală” dezvoltă în cititor acest sentiment de detaşare de propria persoană şi subordonarea unei Entităţi interioare mai înalte.

- După îndelunga exersare contemplativă a acestei stări, din atenţie va dispare Obiectul perceput, iar Martorul va rămâne să perceapă numai Observatorul. Observatorul devine acum obiectul direct al percepţiei. Este o stare foarte înaltă, la care puţini ajung. Se atinge liniştea deplină a minţii, fiindcă nu mai există o minte. Acestei etape i-am putea spune „mica iluminare”. În yoga, i se spune savikalpa samadhi (extazul cu obiect). Este un preambul al Marii Iluminări.

- După o perioadă de păstrare a acestei stări binefăcătoare şi elevate, din câmpul atenţiei va dispare şi Observatorul, rămânând doar Percepţia Pură (Satchitananda sau Prezenţa), starea de Nirvikalpa Samadhi (extaz fără obiect) venerată de toţi yoghinii.

Dacă aceasta ajunge să fie prezentă 24 de ore din 24, în veghe şi în somn, Ramana Maharishi spune că s-a atins Sahaja Samadhi. El mai adaugă că NU poate fi scopul suprem în yoga acela să stai nesimţit ca un buştean timp de câteva ore pe zi (ca în Kevala Nirvikalpa samadhi). Trebuie să ajungi să-ţi păstrezi comuniunea cu Divinul având ochii deschişi şi acţionând în lume. Ce frumos!

Un Maestru care nu mai iese din starea de Samadhi a ajuns foarte departe de lumea noastră, încât face eforturi să nu iasă cu totul. În permanenţă, el vede întreaga lume ca fiind Sinele său - aceasta este beatitudinea, ţelul final al tuturor căilor spirituale – totul ESTE, pur şi simplu, o extensie a Sa. Iar când e nevoit să se concentreze pe obiectele lumii (cum ar fi o discuţie, o conferinţă) simte o uşoară neplăcere, fiind obligat să-şi coboare vibraţia.

Mai adăugăm umătoarele: În cuvintele lui Paramahamsa Ramakrishna, adevărata bhava (devoţiune pentru Suprem) este atinsă când relaţia cu Divinul este menţinută constant în conştiinţă «când mănânci, când bei, când stai sau când dormi». Acesta ar fi Bhava Samadhi, culmea unei îndelungate practici devoţionale, cu renunţări şi autodisciplină. Pe Bhakti-marga, diferită de Jnana-marga, mintea se concentrează tot mai mult asupra zeităţii favorite şi pot apare stări emoţionale superficiale, chiar isterice, sau posedări de către entităţi, dar ele nu sunt experienţe cu adevărat spirituale. Ramakrishna a afirmat: «Dacă ar fi să măsurăm adâncimea experienţelor spirituale, trebuie să observăm fermitatea (în obţinerea ţelurilor spirituale - n.n.), puterea de renunţare (detaşarea de exterior, prin atracţia spre sursa interioară de fericire - n.n.), tăria de caracter, diminuarea dorinţelor pentru plăceri etc.»

< Sus >

ATENŢIE LA NEATENŢIE

Aceasta ar fi harta călătoriei înapoi la Dumnezeu, în termenii cei mai simpli posibili (şi perfectibili). Dar cum orice călătorie începe cu primul pas, trebuie să ne ocupăm întâi de eliminarea zgomotului mental. Maestrul Laurenţiu Marga spune că este imposibil să scapi de gânduri folosindu-ţi tot mintea prin diversele metode propuse de şcolile actuale de spiritualitate sau psihoterapie. Metoda lui începe cu o focalizare a atenţiei asupra obiectelor din câmpul vizual în timpul mersului în aer liber.

- S-ar părea că este mai uşor să te concentrezi în mişcare decât stând nemişcat într-o postură de meditaţie. Grecii antici aveau o şcoală filosofică unde discuţiile aveau loc în mers – şcoala peripatetică a lui Aristotel.
- În diverse tradiţii, cum ar fi cea tibetană, există metode de lărgire a atenţiei în viaţa cotidiană.
- Iniţiatul Gurdjieff punea accentul pe atenţia la activităţile zilnice. El spunea că „omul este adormit, omul este o maşină”.
- Clasica tehnică de conştientizare a respiraţiei pe nas nu e altceva decât focalizarea atenţiei pe simţul tactil interior (ştiinţific numit „propriocepţie”). Îndată ce respiraţia îţi captează întreaga atenţie, gândurile parazite, secundare, nu mai au aceeaşi putere de a te atrage, ba chiar dispar.

La început a fost/este Conştiinţa sau Percepţia pură (Satchitananda).

Laurenţiu Marga pune accent pe tipul de percepţie vizuală, principală la majoritatea oamenilor. Fixitatea privirii este semnul de control că ai reuşit să obţii o relaţie pură Subiect-Obiect. Este modul în care ne privesc copiii mici sau animalele de casă: drept în ochi, atenţi, fără gânduri ascunse.

Cine-şi mişcă ochii în cap când vorbeşte, înseamnă că nu este realizat spiritual (după părerea lui Laurenţiu), ci încă mai apelează la memorie şi imaginaţie, nefiind un canal total deschis prin care să curgă nestingherit fluxul Conştiinţei. Fixitatea ochilor – relaxată, nu forţată – se obţine printr-o interiorizare specială şi permanentă, pe care o poţi învăţa corect la evenimentele pregătite de el.

Laurenţiu subliniază că memoria şi imaginaţia sunt abstracte, doar gânduri. Trăieşti acolo unde ţi-e atenţia. Dacă te duci complet în minte, nu mai trăieşti realitatea din faţa ochilor, ci o ficţiune. Secretul este să-ţi foloseşti mintea, dar fără a pierde prezentul din faţa ochilor. Această fază se poate atinge prin activarea intensă a lui Ajna chakra, moment în care mintea se poate diviza, păstrând două fluxuri distincte ale atenţiei concentrate. Aşa explicăm, de pildă, cum putea Napoleon să dicteze două sau mai multe scrisori în acelaşi timp. N.B. Atenţia perfectă a minţii divizate este cu totul altceva decât obişnuita atenţie distributivă, cea care alternează rapid între două centre de interes.

Este nevoie să exersezi cu perseverenţă, fiindcă nu poţi sări etape şi nimic nu vine fără efort, mai ales o realizare aşa de mare, precum trăirea Sinelui Divin...

< Sus >

VOLUPTATEA PRIVIRII ATENTE: OCHII FICŞI

NLP-ul spune că dacă vorbim din amintiri, privim spre stânga, iar când imaginăm, privim spre dreapta. Dar un actor talentat ne poate privi drept în ochi în timp ce recită din memorie zeci de strofe. Deci mintea poate fi antrenată, într-o oarecare măsură. Însă dacă discuţi normal cu el, nu-şi va mai putea controla ochii.

Ce se întâmplă când ne concentrăm puternic pe un obiect sau pe un subiect de gândire? Privirea rămâne pironită. Ce se întâmplă când un medium îşi împrumută vocea unui alt spirit? Privirea îi rămâne fixă, fiindcă mintea lui e goală. La fel, când rămânem pentru câteva clipe duşi într-o "visare cu ochii deschişi". Prin urmare, şi când ne concentrăm, dar şi când ne golim mintea, căscăm ochii. Creierul tratează cele două situaţii la fel.

Atunci când ne concentrăm atenţia, noi excludem ceilalţi stimuli sau gânduri parazite, deci este tot un fel de golire a minţii, sau mai bine zis, o filtrare drastică a gândurilor. Iar când ne golim mintea, e tot o filtrare automată a oricărui gând.

Concluzia este că mişcarea ochilor este semnul că atenţia trece de la una la alta, că nu e focalizată. În viaţa de zi cu zi, deseori e necesar ca atenţia să fie distributivă. Dar în spiritualitate este utilă o atenţie concentrată şi NU te ocupi de două lucruri în acelaşi timp.

Maestrul Laurenţiu Marga ne învaţă atenţia neîntreruptă asupra obiectelor din câmpul vizual ca prima etapă. Faţă de alte metode, este mai uşor de integrat în viaţa curentă. Vrei, nu vrei, trebuie să priveşti ce-i în jur. De ce n-ai face-o mai conştient?!

Creierul se va obişnui să se concentreze atent la ce vede şi astfel apare un gen de fixitate permanentă a privirii. Este un obicei psihologic, care desigur, are beneficiile lui psihologice: văzul devine mai acut, obiectele par mai frumoase, viaţa e trăită mai intens etc.. Tăcerea minţii este urmarea firească a antrenamentului vizual, fiindcă mintea nu mai are timp şi nici plăcere să rumege gânduri. Iar unii scapă astfel de probleme psihice uşoare. Dar este doar începutul spiritualităţii, dacă vrei să mergi mai departe...

Practicarea perseverentă ne va conduce la următorul stadiu, care este cu totul deosebit, semnul clar că ai trecut de aparenţele fizice. Este acel gen de dedublare prin care se trezeşte în noi un al doilea Observator/Martor care priveşte primul Observator care priveşte obiectele. Aceasta se obţine prin activarea intensă a lui Ajna Chakra, care este, în yoga, secretul dobândirii unor percepţii supranaturale şi accederea la niveluri de conştiinţă superioare.

< Sus >

CONTESTĂRI, AVERTIZĂRI, PERICOLE

Metoda lui Laurenţiu Marga provoacă o fixitate neobişnuită şi intensitate a privirii. S-ar putea ca cei din jurul tău să fie deranjaţi de privirea ta „impertinentă, provocatoare, intimidantă” şi să-ţi ceară să nu te mai zgâieşti la ei. Este un impediment pe care trebuie să-l gestionezi cu inteligenţă şi calm.

FRUMUSEŢEA LUMII TE FURĂ

Alt „dezavantaj” posibil este acela că nu te mai poţi concentra la două lucruri în acelaşi timp, ci trebuie să le faci pe rând. Dar, cu siguranţă, le vei face FOARTE BINE pe amândouă.

Să luăm un exemplu. Citeşti o carte, iar la un moment dat priveşti pe fereastră şi eşti total captivat: tot ce vezi îţi pare extraordinar de frumos! Rămâi aşa în contemplare o oră întreagă, până încep să te doară mâinile care ţin cartea. Aşa îţi aduci aminte că citeai ceva „interesant”.

Pentru cel care are percepţia proaspătă, ideile îşi pierd din atractivitate, par lipsite de viaţă, mintea devine un balast. În schimb, tot ce se înfăţişează privirii este atât de viu şi frumos, încât îl absoarbe în contemplare. În cartea "Puterea Prezentului", autorul Eckhart Tolle povesteşte cum s-a trezit într-o dimineaţă cu această percepţie nouă, numită iluminare sau trezire spirituală. Atât de mult l-a fascinat, încât şi-a petrecut următorii doi ani de zile stând pe o bancă în parc şi contemplând natura. Apoi, treptat, a revenit la o viaţă ceva mai activă social.

O asemenea percepţie proaspătă a realităţii înconjurătoare te face nespus de fericit mereu, fără vreun motiv special. Misticii preferă să se retragă în izolare, departe de oameni, pentru a putea contempla nederanjaţi de urgenţele cotidiene.

Există însă unii intelectuali de marcă, să zicem mari filosofi, care sunt captivaţi de frumuseţea ideilor înalte şi nu dau importanţă mediului fizic. Pentru ei, acele idei superioare, savante, divine sunt extrem de vii, reale şi atractive, mintea lor freamătă de ele chiar în mijlocul activităţilor obişnuite. Atenţia lor este îndreptată 100% spre interior.

< Sus >

FIXITATEA PRIVIRII

Încă de la început, cei care urmează această cale, chiar şi cei ignoranţi într-ale spiritualităţii, dobândesc o percepţie trezită (manifestată exterior prin ochii larg deschişi şi parcă mereu uimiţi). Sunt ei oare mai spirituali decât Eckhart Tolle, Mooji, Sadhguru, Krishnamurti şi alţi maeştri apreciaţi de mii de căutători?! Câtă valoare spirituală are fixitatea ochilor? Nu cumva este doar un epifenomen psihologic, specific exclusiv acestei căi, care poate lipsi la cei ce urmează alte metode?! Să vedem ce spune Laurenţiu Marga, fondatorul ei.

El îi contestă pe cei tocmai amintiţi, pe motivul că îşi mişcă ochii când vorbesc. Nu recunoaşte ca adevăraţi mari maeştri decât pe Ramakrishna, Ramana şi Osho, dintre cei mai recenţi. Cu toţii aveau acea privire imobilă (transfixed eyes), ca rezultat natural al dispariţiei gândurilor.

Mai spune că spiritualitatea începe cu păstrarea atenţiei în prezent. Degeaba vorbeşte Tolle despre puterea Prezentului, că el nu rămâne în prezent, ci mintea îi fuge în memorie şi imaginaţie când vorbeşte. Mooji, la fel, îţi dă o stare plăcută când vorbeşte, dar nu te schimbă radical cu nimic. Spiritualitatea nu înseamnă poveşti frumoase despre univers. Nici măcar experienţe spirituale, viziuni. Ci o adâncire în prezent, care e singura realitate. Ce dur, dar adevărat! Prezentul nu este deloc "banal", ci un dar divin...

Mintea lui Papaji, după întâlnirea cu Ramana Maharishi, a rămas fără gânduri proprii 9 luni de zile, timp în care omul a funcţionat normal, a mers la serviciu etc., primind gândurile direct din Conştiinţă. Bun. Dar după cele 9 luni, a revenit la „normal”. Nici Papaji nu a fost un maestru după acest criteriu, fiindcă nu trăia în Sahaja Samadhi, precum Ramana. Despre Yogananda se spune că putea intra imediat în Nirvikalpa Samadhi. Frumos. Dar nici el nu trăia Sahaja Samadhi continuu, precum Osho.

Proabil că cel ce face asemenea afirmaţii vrea să ne deranjeze comoditatea minţii şi să ne provoace ego-ul spiritual. La fel, şi cu alte afirmaţii controversate. Cred că se amuză pe socoteala celor care sar la "bătaie" ca să-şi apere schemele de gândire...

Dar dacă Laurenţiu are dreptate, atunci avem pe Pământ extrem de puţini mari maeştri, cei care trăiesc un samadhi permanent. Şi trebuie să ne simţim onoraţi că unul dintre ei este român de-al nostru (ceilalţi trei bine-cunoscuţi au fost indieni).

Pe de altă parte, dacă toţi elevii lui capătă fixitatea priviri din prima etapă, înseamnă că, la un moment dat, unul dintre aceştia s-ar putea pretinde un fals maestru, bizuindu-se pe impresia la public pe care o dau ochii lui ficşi. E doar o speculaţie perversă, dar care ne poate da de gândit...

O POSIBILĂ EXPLICAŢIE ESOTERICĂ

Să vedem dacă putem împăca şi capra, şi varza, şi lupul.

Cei care se preocupă de anatomia subtilă a omului spun că Ajna Chakra are 98 de spiţe, petale sau raze (teosoful Leadbeater a "clar-văzut" doar 96). Să presupunem că orice om are foarte active 20 dintre acestea, altfel neputând funcţiona normal. Cei care îşi "trezesc cel de-al treilea ochi", să spunem că îşi mai activează încă 50 dintre acestea. Şi să mai zicem că spiţa nr.33 este responsabilă de fixitatea privirii atente permanente.

Chakra Ajna, cu cele 96 de raze (spiţe, petale)

Odată ce s-a trezit cel de-al treilea ochi, din diverse cauze, este posibil ca, printre cele 50 de spiţe, să se fi activat, prin contagiune, şi nr.33. Acest iluminat va avea deci o privire fixă (ceea ce poate că s-a întâmplat cu Ramana Maharishi şi Osho). Dar de ce nu ar fi posibilă şi varianta în care, dintre cele 50 de petale activate, să lipsească nr.33, care nu este absolut necesară trezirii spirituale?! Iată de ce iluminarea poate fi însoţită de fixitatea ochilor sau nu. Chiar acelaşi iluminat ar putea, la un moment dat, să aibă deschisă nr.33, dar care să se închidă cu timpul.

Pe de altă parte, maestrul Laurenţiu Marga a descoperit, poate, "intrarea secretă" de acces în Ajna care grăbeşte activarea celor 50 de spiţe ale iluminării. Această poartă secretă ar fi tocmai nr.33. Deci, deschizând-o printr-o anumită metodă, ea produce, prin influenţă subtilă, trezirea mai multor spiţe alăturate, generând un efect în avalanşă şi, în final, mult-dorita iluminare spirituală. Cel cu Ajna deschisă printr-o asemenea iniţiere îşi va păstra această spiţă activă toată viaţa. Voilà!

< Sus >

ILUMINAŢI ŞI MAEŞTRI

Să definim care e diferenţa dintr-un iluminat şi un maestru. Iluminarea este o stare temporară, un act de Graţie Divină, o scurtă licărire din Gloria Dumnezeirii. Dar apoi, omul revine la starea sa normală, când va încerca să înţeleagă (nereuşind) şi să integreze acea experienţă unică în rutina zilnică. Unii o vor retrăi şi vor deveni chiar profesori spirituali, surse de inspiraţie pentru semenii lor.

Dumnezeu ne transmite mesajul Său prin aceşti iluminaţi, turnând în mintea lor inspiraţie şi rafinament al gândirii. Poate că ei, într-adevăr, păstrează o doză de personalitate în ceea ce spun. Dar, iată, chiar şi un simplu medium ca Joseph Benner a reuşit să pună pe hârtie acea capodoperă a nondualităţii numită „Viaţa Impersonală”, care a iluminat vieţile a zeci de mii de căutători spirituali! Deci poţi învăţa spiritualitatea chiar şi din cărţi (într-o oarecare măsură).

Totuşi, titlul de Maestru nu-l merită decât cei care s-au stabilizat în starea de unificare, de nondualitate, dincolo de minte, pentru că doar astfel au ei capacitatea de a îndruma discipolii în mod individual, percepând direct nevoile lor de moment. Din spusele celor care l-au cunoscut direct, Laurenţiu Marga este un Maestru, adică are competenţa să te conducă pe calea pe care a mers şi pe care o prezintă public. Dar oare câţi căutători sunt pregătiţi să-l întâlnească?!

De asemenea, el este specializat în vindecarea anxietăţii. O face rapid, fără medicamente, ameliorându-se vizibil din prima şedinţă sau chiar vindecându-se total. Se pare că dumnealui combină psihoterapia cognitivă cu inducţia bioenergetică.

Laurenţiu Marga >  Youtube  |  Facebook

< Sus >

TREZIREA CELUI DE-AL TREILEA OCHI

Laurenţiu Marga este autodidact, nu foloseşte cărţile indiene de yoga. Totuşi, viziunea lui este corectă, iar îndrumările sunt competente, fără a cunoaşte termenii sanscriţi tradiţionali. Deşi n-o spune aşa, yoga lui are ca prim obiectiv trezirea chakrei Ajna şi dobândirea unor capacităţi neobişnuite. Dar ne avertizează că orice viziune spirituală am avea, este tot o păcăleală a minţii. (Tot aşa spun şi Sfinţii Părinţi, să nu dăm atenţie acestor viziuni.) Scopul final al practicii este dispariţia completă a minţii personale (prin activarea intensă a lui Sahasrara chakra). Pare cumva înfricoşător, dar cine se teme n-are ce căuta în acest domeniu.

Laurenţiu mai spune că spiritualitatea serioasă este periculoasă. Discipolul se poate aştepta să ajungă în pragul nebuniei la un moment dat (ca urmare a trezirii celui de-al treilea ochi, adăugăm noi). Mulţi dintre cei care n-au avut îndrumător au ajuns la balamuc. Dar pentru asta există maestrul, ca să-l ajute în momentele critice (de “spiritual emergency”, cum le spune Stanislav Grof).

Acest pericol apare oricând omul zgândăreşte poarta invizibilului, fără binecuvântare. Autorul Divin ne atrage atenţia:

«Tu, cu personalitatea ta, poţi încerca de mii şi mii de ori să străpungi cochilia conştiinţei tale omeneşti. Dar, presupunând că ai reuşi, n-ai face decât să distrugi uşile pe care Eu le-am plasat între lumea formelor tangibile şi tărâmul viselor intangibile; şi uşa fiind deschisă, nu vei mai putea evita intrarea intruşilor pe domeniul tău privat decât cu mult necaz şi suferinţă.» (cap II, Viaţa Impersonală)

< Sus >

MAESTRUL PERFECT

Ramana Maharishi, marele maestru de nondualitate, spunea că pentru un jnani nu există Kundalini. Dacă suntem fanii lui înseamnă oare să-i ridiculizăm pe practicanţii de Kundalini-yoga?! Ignoranţa (sau dezinteresul?) lui Ramana ne demonstrează că niciun om nu este Dumnezeu. Ci doar că poate fi un instrument perfect în mâna Domnului. Omul e doar o părticică din Spiritul său, care e doar o părticică din Dumnezeu. Un om nu poate fi niciodată TOTAL, ci doar PERFECT – un medium perfect pentru Sinele său, care îi transmite doar ce vrea El. Faptul că Laurenţiu nu premeditează ceea ce spune (după cum declară), fiind cu atenţia totală în prezent, e semnul că este un medium perfect pentru propriul Spirit.

N.B. Este un alt tip de mediumnitate decât cea cunoscută în spiritism. Acolo, mediumul are aura receptivă şi poate fi folosit de orice spirit aflat în jur dacă nu are protecţie divină. În schimb, aici numai propriul spirit are acces la mintea omului, dar fără inconvenientele pe care le au mediumii spiritişti.

Totuşi, dacă Laurenţiu a atins comuniunea cu Spiritul, nu înseamnă oare că nu mai poate greşi, că TOT ce spune este absolut adevărat?!

Nici oamenii nu sunt identici, nici Spiritele lor. Dumnezeu manifestă o diversitate infinită. Fiecare Spirit are propria sa Personalitate Divină, care este un Atribut unic al lui Dumnezeu. În lumea lor, Spiritele libere discută şi chiar se contrazic politicos pe unele chestiuni. Nu există o uniformitate „absolută” de opinii. Tocmai fiindcă se plictisea de monotonia unei singure voci, Dumnezeu a creat Lumea. El încurajează diferenţele de opinii argumentate, pentru că Creaţia este foarte complexă, iar orice problemă poate fi abordată din mai multe direcţii.

Dar mintea omenească nu înţelege, de obicei, decât lucrurile explicate secvenţial şi în logica "da-nu".

Există o mare diferenţă între om şi Spiritul încarnat. Omul este un instrument, o extensie a Spiritului. Prin comparaţie, un autovehicul poate merge cu o viteză foarte mare, de neatins chiar şi de cel mai bun alergător. Tot aşa, multe capacităţi sunt strict umane, străine Spiritului. Tocmai de aceea viaţa terestră este atât de plină de posibilităţi de evoluţie pentru Spirit, care are ce învăţa din orice.

Scriam acum câţiva ani: Nimeni nu poate să arate simultan toate faţetele Divinului. Bucură-te de ce oferă un înţelept sau maestru, fără a-l compara cu altul. Comparaţia îi micşorează pe amândoi. (Esoterika 2013)

Dar să lăsăm ultimul cuvânt în această dilemă Înţelepciunii Supreme a Autorului Divin (Viaţa Impersonală, Cap. XV):

«Orice fiinţă care se prezintă conştiinţei tale sub formă umană sau spirituală şi care se pretinde a fi Maestru sau pe care mintea ta îl socoate a fi Maestru nu este nici mai mult nici mai puţin decât o personalitate ca şi tine, şi prin urmare nu este Divin – aşa cum mintea ta înţelege acest termen –, în ciuda numeroaselor „adevăruri” admirabile pe care le rosteşte şi a lucrurilor „miraculoase” pe care le săvârşeşte. [...]
Iar această idee despre un Maestru pe care ţi-am adus-o în atenţia minţii tale a avut doar rolul de a te pregăti şi a te conduce la această Idee de Eu, Sinele tău Impersonal, Înger de Lumină, Unicul şi Veritabilul Maestru interior. [...]
Dar poate că tu ai fi satisfăcut să ai o astfel de fiinţă ca Maestru, chiar dacă el nu este complet Impersonal. Dacă aşa stau lucrurile, atunci te voi face să-ţi dai seama de imperfecţiunile sale printr-o comparaţie constantă cu Perfecţiunea Mea Impersonală, până când, în final, te vei întoarce la Mine într-un abandon total; recunoscându-mă pe Mine şi Impersonalitatea Mea ca pe unicul Model şi Ideal, ca pe adevărata Cauză care a inspirat lunga ta căutare în exterior a Perfecţiunii Mele, care poate fi găsită doar în interiorul tău, adânc ascunsă în propriului Suflet.»

< Sus >

Răzvan A. Petre
  31 august 2019