MAESTRUL SI GRATIA

Numai Graţia divină poate aduce completa iluminare spirituală, extazul transcendent, impersonal. Graţia nu poate fi apucată de niciunde, nici obligată să apară, este complet liberă şi imprevizibilă – mister al Vieţii.

Dacă, după decenii petrecute cu tehnici şi căutări spirituale, omul nu atinge iluminarea/samadhi/satori/extazul suprem, nu trebuie nici să se ruşineze de sine, nici să se supere pe Dumnezeu. Graţia are propriile ei reguli şi face un joc neînţeles de mintea umană.

Ai nevoie de simţul umorului ca să rezişti acestei frustrări spirituale. În general, simţul umorului este necesar pentru a depăşi limitele puse de ego, trebuie să ai puterea să te autoironizezi. Autoironia este semnul înţelepciunii, iar în unele situaţii tensionate, cea mai rapidă salvare din disperare.

Dacă vreo cale ar da un rezultat absolut sigur şi automat, omul s-ar dispensa de Graţia lui Dumnezeu, şi-ar face din chiar acea cale un dumnezeu. Poate că de aceea El îşi rezervă dreptul ultim de veto: ca omul să se abandoneze, în ultimă instanţă, Iubirii Sale generoase.

Marele Buddha, după ani de penitenţe şi asceze groaznice, a primit iluminarea spirituală! Din acel moment, însă, el a propovăduit nu asceza cruntă pe care o urmase personal, ci CALEA DE MIJLOC, evitarea extremelor de orice fel. De unde această radicală schimbare? Înţelesese că nu exerciţiile spirituale l-au iluminat, ci Graţia divină cea imprevizibilă. Prin urmare, de ce să recomande altora penitenţe inutile pentru marea iluminare?! Nu-i mai bine ca aspirantul spiritual să trăiască echilibrat, fără a-şi primejdui sănătatea şi viaţa?!

Aici este o enigmă: Dacă este atât de simplu pentru Sine să ne ofere Graţia Sa într-o secundă, de ce O aşteptăm ani şi vieţi la rândul? Fie nu poate, fie nu vrea să ne-O dea. În lumea impersonală, a vrea şi a putea este acelaşi lucru, ele nu sunt separate. Odată ce vrei ceva, şi poţi.

Dacă Dumnezeu Şi-ar oferi Graţia tuturor, într-o secundă, toată omenirea ar ieşi de sub „păcatul lui Adam şi Eva”. De ce nu se poate asta?!

Deocamdată, în această perioadă, când rolul istoric al ego-ului terestru se apropie de sfârşit, Graţia este oferită individual. Nu se poate stabili un algoritm, o regulă după care Ea ar putea fi prevăzută sau forţată. Se pare că se aşteaptă coacerea momentului propice în anumiţi oameni. Nu mulţi. Suficienţi pentru a-i putea trezi pe ceilalţi, sau cel puţin să le deranjeze "somnul". Din cursul istoriei, se observă că niciodată nu au fost suficienţi maeştri pentru a schimba societatea radical, dar niciodată nu au lipsit maeştrii necesari care să perpetueze spiritualitatea înaltă. Până când? Până la apogeul Apocalipsei, aşa-zisa "A Doua Venire a lui Isus". Atunci va veni Graţierea, dar nu generală, nu ca o pomană gratuită, ci ca urmare a eforturilor de mai bine ale majorităţii oamenilor.

Până atunci, omenirea trebuie să-şi rabde karma, iar arderea karmei face parte din procesul de maturizare. Căderea din Rai trebuie să-şi consume toate efectele. Privind astfel, catastrofa apocaliptică a umanităţii ar fi ultimul capitol al poveştii. Este obligatorie, dar nu neapărat în forma cea mai gravă. Aici se mai poate „negocia” cu Dumnezeu, prin faptele pozitive ale oamenilor. Ale unora dintre ei, cei mai conştienţi şi responsabili.

LUMINA OCHILOR LUI RAMANA

Maestrul Ramana Maharishi: o viaţă plină numai de Dumnezeu

Când fotograful a venit să-l imortalizeze în această poză, Ramana l-a întrebat: „Este destulă lumină aici?” Iar fotograful i-a răspuns, copleşit de influenţa spirituală a maestrului: „Tu eşti lumina!”

Privindu-l câteva secunde, vei observa că Ramana se mişcă uşor. Este viu. Aceasta nu e o simplă poză, ci un portal de trecere spre lumea în care trăieşte el acum.

Lumina ochilor săi îţi poate distruge ego-ul. Nu insista să-l priveşti! Deşi trupul său a murit de aproape şapte decenii, ochii Săi ard, mântuiesc. El continuă să ofere ajutor spiritual cu compasiune. Simţi o căldură în piept?!

De obicei, căutătorii spirituali cerşesc de la vreun guru o cheie ca să descuie uşi interzise. Să intre în camera cu comori ascunse, sclipitoare. Dar marele înţelept Ramana n-are cheia de la nicio cameră. El îţi oferă direct o bombă neutronică, să arunci totul în aer... ca să te pierzi în Dumnezeu!

Acest portret al Maestrului este echilibrat şi concentrat: ne arată atât cauzele suferinţei umane, cât şi cum s-o oprim. Ne învaţă cum să ne bucurăm de viaţă fără a fi necăjiţi de distrugerea ei continuă. Fericirea copleşitoare şi permanentă provine din Sinele Dumnezeiesc.

Prin detaşarea de ego, de mica ta persoană. Rămâne doar bucuria trăirii, fără aşteptări îngrijorate, fără comparaţii absurde, fără patimi inutile. O imensă iubire, plină de compasiune faţă de semenii ce sunt încă sclavii propriului ego. Ei d-aia suferă. Strigă „Libertate!”, dar nu înţeleg ce îi ţine încătuşaţi şi cum să se elibereze. Şi au uneori răbufniri de revoltă, dar nu împotriva cui trebuie. Se războiesc unii cu alţii, ca orbeţii.

„Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va elibera!” (Ioan 8:32), spunea Isus Cristos. Dar ca să găseşti Adevărul, trebuie să te pierzi pe tine. Adică iluzia despre tine. Ego-ul, persoana. Lumea şi persoana sunt acelaşi lucru. Lumea te-a făcut persoana care crezi că eşti. Iar tu vezi lumea după propriile impresii personale.

Viaţa este un şir neîntrerupt de probleme. Abia rezolvi una, că apar altele. Chiar şi cei care se plictisesc de prea mult bine îşi caută singuri problemele. Iar rădăcina falselor probleme este mintea, când slujeşte ego-ul. Un conglomerat de gânduri personale şi emoţii...

Tu eşti Conştiinţă pură, neatinsă de materie. Toată viaţa te-ai târât pe burtă în planul bidimensional al minţii. Ridică-te şi respiră libertatea spaţiului în trei dimensiuni al Conştiinţei! Priveşte lumea impersonal, cu ochii înţeleptului...!

PSEUDO-GURU

Este o mare diferenţă între a filosofa despre non-dualitate şi a practica învăţătura spirituală non-duală. Ea era considerată în trecut un secret, divulgabil numai celor pregătiţi să-l înţeleagă corect. Dar astăzi, căutătorii spirituali o vor găsi, cu siguranţă, la un moment dat, într-o carte, pe internet sau printr-un maestru spiritual. Dacă însă vor avea ghinion, vor da peste un pseudo-guru, carismatic, inteligent şi chiar iluminat la un moment dat – dar care a deviat de la linia justă.

Unii spun că tradiţia marilor guru este o garanţie. Exemplul lor desăvârşit şi rarisim ne poate lumina în momentele de cumpănă. Alţii spun însă că aceia sunt nişte „indieni morţi” şi învăţătura trebuie adaptată la vremurile de acum şi la discipolii vii.

Din păcate, unii învăţători moderni dau un exemplu personal prost, răstălmăcesc şi deviază de la scopul şi mesajul învăţăturii non-duale. Şi totuşi, nu duc lipsă de adepţi, încântaţi de tupeul „maestrului”. Vă recomand o excelentă analiză asupra acestui subiect oferită de iluminatul erudit Timothy Conway în pagina despre neo-advaita. (N.B. Tot website-ul său este o sursă de informaţii de încredere...)

Vă mai recomand călduros să citiţi Cartea „Viaţa Impersonală”, revelată de Dumnezeu, pentru a vă aşeza corect pe Cale, stabili pe ambele picioare. Cu unul, în Absolut, cu celălalt, pe Pământ; înţelegând şi iubind atât calea mistică (adevăratul EU de dincolo de ego: „Iubeşte-l pe Dumnezeu mai presus de propria persoană”), cât şi calea angajată în lume (EU suntem noi, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, cu condiţia implicită să te iubeşti şi pe tine).

Să zicem că cineva primeşte la un moment dat, prin Graţia Divină, iluminarea spirituală, trăind Adevărul că nu există decât o singură Fiinţă, Dumnezeu, în toate creaturile. Este el îndreptăţit să devină maestru, să-i înveţe pe alţii? Unii ar spune că, dacă nu el, cine altul are învestitura spirituală pentru asta? Alţii ar fi mai rezervaţi, observând că ego-ul său nu a murit încă.

Conform marilor maeştri, după iluminare, adeptul trebuie să-şi ducă viaţa conform acestei revelaţii supreme. S-o ia ca pe o lecţie de comportament, nu ca pe un titlu doctoral. Cu alte cuvinte, înainte de a se proclama maestru atotştiutor, să continue eforturile de a-şi perfecţiona persoana şi a-şi dizolva complet ego-ul. Dacă vrea să-i ajute şi pe alţii, se poate recomanda ca un prieten spiritual binevoitor, dar nicidecum un mare guru autoritar. Iluminarea este doar începutul unui drum lung.

Din păcate, poţi avea ghinionul să te atragă un pseudo-guru. Ce vei afla de la el? Multe lucruri corecte, adevăruri nobile. Dar va strecura şi bazaconii, care vor strica toată ciorba de învăţătură.

De exemplu, s-ar putea să-ţi spună că „Tu eşti deja Sinele perfect, prin urmare nu mai trebuie să faci niciun efort de a te perfecţiona”.

Gravă eroare. Este adevărat că în sâmbure se află potenţialul copac, dar acel sâmbure încă nu dă fructe. Eşti perfect pe nivelul absolut (în potenţialul infinit, unde nu apar modificări), dar nicidecum pe cel relativ (unde trăieşti în prezent: în dualitatea dinamică).

Sau îţi va spune că n-ai nevoie de iluminare, ci înţelegerea mentală este totul.

Desigur că este importantă şi filosofia, dar nimic nu se compară cu trăirea pură. Aceasta are rolul practic de radiere a multor impurităţi mentale (samskaras). În plus, simpla înţelegere fără punerea în practică este sterilă. Or, practica înseamnă strădania de a te autoobserva, autocontrola, autoeduca. Acestea nu vin de la sine, ci trebuie conduse prin voinţă.

Cine filosofează? Intelectul, deci ego-ul. Ce fals sună când spune ego-ul „Eu sunt Sinele”! Acesta este pasul de la sublim la ridicol.

Tradiţia sacră indiană vorbeşte de întreita practică necesară pentru succes: 1) ascultarea învăţăturii (participarea la satsang-uri, discuţii directe cu maestrul, precum şi lectura textelor sapienţiale); 2) reflectarea personală asupra subiectelor aflate; 3) trăirea nemijlocită prin meditaţie (mai corect spus, să te laşi „meditat” de Dumnezeu).

Sau acest pseudo-guru ar putea avea un comportament imoral (cedând tentaţiei sexului, banilor, puterii etc.). Da, Dumnezeu face totul şi este toate, da, lumea este un vis, dar adevăraţii realizaţi spiritual sunt angajaţi cu compasiune în acest vis de dragul eliberării şi altor fiinţe. Ei ştiu că, în ultimă instanţă, nu există o personalitate sau moralitate absolută. Dar, pe nivelul convenţional, relativ, marii maeştri sunt persoane morale (prin Graţia Divină) şi invită discipolii să împărtăşească aceeaşi etică iluminată.

În mod ideal, un înţelept, sfânt, eliberat nu se mai identifică cu mintea-corp şi este eliberat de ataşamente şi repulsii (samskaras). Este un exemplu de pace, fericire, iubire, compasiune, empatie, generozitate, curaj, echilibru sufletesc şi sacrificiu de sine. În diferite tradiţii sacre este numit guru, lama, shihfu, roshi, staretz, tzaddik etc. Această fiinţă exemplară transmite înţelepciunea ce vorbeşte despre transcendenţa Absolutului, despre efemeritatea şi irealitatea tuturor fenomenelor, nevoia şi metodele de trezire din visul egocentric limitativ, nevoia de seriozitate şi aspiraţie către libertatea Divină.

CONTRAARGUMENTE

Pe de altă parte, oamenii au prejudecăţi în legătură cu modul cum ar trebui să se comporte un maestru. Ce să mai spunem atunci de violenţa maeştrilor zen, care te bat fizic ca să respecţi disciplina?!

Să ţinem cont că, înainte de a se elibera, maestrul şi-a construit în timp o personalitate cu apucături omeneşti, care este acum folosită de Spiritul său. Faptul că Nisargadata Maharaj fuma mult nu l-a împiedicat să fie un maestru autentic. Aceste premise se pot continua parţial în noua viaţă liberă de ego, controlate de Sus. Atunci când Sinele foloseşte mintea, transpare fantoma vechiului ego, dar ea nu mai este un personaj real. Mai precis, ego-ul continuă să-şi facă treaba de persoană doar în măsura în care îi este permis, nu mai este autonom, ci sub controlul Sinelui sau Supraminţii.

Este posibil ca Spiritul, în deplina sa libertate divină, să dorească a manifesta unele aşa-zise „defecte” personale (de pildă, să fumeze sau să bea). El o face cu un scop necunoscut chiar şi omului în care este încarnat. După cum, poate să elimine total dependenţele anterioare, dacă ele dăunează misiunii Sale. De pildă, să nu mai pună niciodată în gură ţigară sau alcool, pentru binele sănătăţii. Ambele variante sunt la libera alegere a Spiritului. El vede de Sus întreaga situaţie.

Ba, este posibil ca Spiritul să fie de acord cu mutilarea sau uciderea omului său, cu singurul scop altruist de a-i trezi spiritual pe cei din jur. Aşa s-a întâmplat cu Isus. El a fost sacrificat pentru că aşa i-a fost scris destinul de la început: să fie un exemplu etern prin toate faptele, evenimentele şi trăirile Sale. Nu întâmplător, Isus simţea nevoia să comenteze cu voce tare trăirile Sale: «Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!» sau «Tată, de ce m-ai părăsit?». Însăşi viaţa Lui era o învăţătură vie, prin destin/misiune.

UNIVERSUL SE SPRIJINĂ PE LEGI MORALE

Prof. Dumitru Constantin Dulcan afirmă: «Astăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiintifică, pot afirma cu certitudine ca lucrurile nu au pornit dintr-o întâmplare şi viaţa nu e accidentală pe pământ, aşa cum spun manualele de biologie. Ba mai mult, afirm ca universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment.

La începutul anilor 2000, la Universitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călugări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozitive – empatie, respect, admiraţie etc – se activa o arie din lobul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor negative activa o arie din lobul frontal drept. În consecinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selecţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o conştiinţă care face această triere, iar ea se supune, la rândul ei, unei legi morale, altfel cum ar face-o?

Deci, legea lui Dumnezeu este legea Binelui. Dar poate argumentul acesta nu e suficient ca să înţelegeţi de ce universul e construit pe tiparul Binelui.

Vă dau alt exemplu, la nivel de chimie: gândurile negative la nivel de chimie a sângelui determină în corp un viraj spre aciditate (care înseamnă îmbătrânire, boală, degenerescenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vitalitate.

Până şi ADN-ul nostru face diferenţa între bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monitorizată prin mijloace de laborator. Asupra individului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise premisele sănătăţii şi bolii. » (sursa)

Iar înţeleptul Omraam Mikhail Aivanhov spunea:

«Atunci când observăm ceea ce oamenii denumesc libertate, mai degrabă cuvântul „autorizație” sau „libertinaj” ar fi deseori mai potrivit. Mulți vor să fie liberi ca să se lase pradă lenei, plăcerilor, pasiunilor, fără să-şi dea seama că tocmai în acest caz ei se limitează şi devin nişte sclavi. Adevărata libertate nu se obţine eliberându-te de toate constrângerile, ci transformându-te într-un servitor. Da, dar un servitor al Domnului.

Predestinarea ființei umane este să găsească Divinitatea care locuieşte în ea şi să se pună în slujba sa. Ea va deveni cu adevărat liberă, liberă şi creatoare atunci când Divinitatea a pătruns profund în capacitățile sale fizice, psihice şi spirituale. Există aici ceva esențial de înțeles. Cel care se pune în slujba Principiului Divin nu serveşte pe cineva sau ceva din exteriorul său; de aceea, nu numai că el nu-şi pierde libertatea, dimpotrivă, el o cucereşte. Iată unul dintre principiile fundamentale ale adevăratei religii.»

NEBUNUL PENTRU DUMNEZEU

Unii pseudo-maeştri îşi dau drumul la pornirile egotice, unele scandaloase, sub sloganul „sunt total liber, prin mine se manifestă Dumnezeu, dar ego-ul unora nu Îl acceptă”, profitând de credulitatea simpatizanţilor săi şi de arhetipul „sfântului nebun” din subconştientul colectiv.

„Sfântul nebun pentru Dumnezeu” deseori şochează prin comportament, este adevărat. Dar el nu cere obedienţă, favoruri, onoruri. El te convinge şi te transformă întru Dumnezeu prin şocuri psihice care nu-ţi fac rău. Nimeni nu poate să-i urmeze exemplul, căci este original şi unic, un rebel, aşa lăsat de Dumnezeu. De pildă, cine ar putea să-l copieze pe misticul rătăcitor Nil Dorobanţu?! (Articol despre „Sfântul desculţ” Nil Dorobanţu). Nil a lăsat scrise 7000 de pagini fără nicio ştersătură sau modificare, pe care nimeni nu ştie cum le-a scris (atunci când se ascundea de comunişti prin hambare şi poduri). Aceasta arată că ele veneau din Supramintea sa, deja perfect gândite, iar omul Nil era doar scribul credincios.

TRADIŢIA ÎNŢELEPCIUNII NEBUNE

«În ceea ce uneori se numeşte „Tradiţia înţelepciunii nebune” îi găsim pe acei sfinţi „sălbatici sau nebuni” (avadhutas, majdhubs, masts, saloi, yurodivye, idiota, yu jen, mahasiddhas ş.a.). Aceşti indivizi misterioşi au părăsit spontan sau deliberat convenţiile sociale, uneori din simplul motiv că realizarea lui Dumnezeu şi eliberarea le-a venit într-un mod atât de neobişnuit şi puternic, că le-a scurtcircuitat funcţionarea normală psihologică şi socială. De obicei, ei nu arată niciun interes pentru propriul confort şi chiar pentru multe nevoi trupeşti de bază (hrană, lichide, somn, adăpost, igienă minimă). Sunt cunoscuţi pentru faptul că strigă sau mormăie la cei pe care-i întâlnesc, îi împing, îi lovesc, îi batjocoresc sau îi ignoră complet – totuşi, cu un efect neaşteptat de pozitiv, de transformare minunată asupra beneficiarilor acestui „abuz sacru”. Aceştia din urmă experimentează o binecuvântare divină concretă (saktipat, kripa, baraka, wang, coborârea Duhului Sfânt etc.), o energie care le aduce un sentiment uimitor de libertate, pace, echilibru sufletesc, fericire, iubire şi identitate non-duală cu Unicul şi cu toate fiinţele.

„Sfântul nebun sălbatic” este un personaj spiritual autentic, dar care nu respectă morala convenţională a societăţii. Îmbrăcat în zdrenţe, uneori complet gol, nepieptănat sau nespălat, ciudat de tăcut sau vorbind bizarerii, păstrând posturi sau efectuând mişcări ciudate, acesta îşi „abuzează” vizitatorii sau presupuşii discipoli (deseori, el nu permite cuiva să îi stea în preajmă prea mult timp într-o relaţie convenţională maestru-discipol). Există poveşti cum că vreun astfel de personaj înţelept a şocat oamenii fiindcă i-a lovit, a ţipat la ei sau nu i-a băgat de loc în seamă. Dar există diferenţe enorme între un impostor şi un astfel de autentic „nebun pentru Dumnezeu”.

În primul rând, discipolii „sfântului nebun” se simt binecuvântaţi, nu exploataţi de el. Dimpotrivă, cei ai impostorului simt, mai devreme sau mai târziu, că respectivul a profitat de ei.

În al doilea rând, autenticii sfinţi nebuni după Dumnezeu sunt indiferenţi la orice li se întâmplă în „visul vieţii”, în special în ceea ce priveşte confortul şi bunăstarea trupească, sunt desprinşi de materialitate. În schimb, impostorul, în loc de a se baza pe Graţia Divină sau pe propria muncă remunerată corect, are încredere în acoliţii săi că se vor îngriji să fie bine hrănit, îmbrăcat, adăpostit şi respectat – şi astfel îi convine să apară senin şi „detaşat de orice”.»

Traducere şi adaptare de Răzvan A. Petre

Creştinii nu vor să semene cu Isus, vor doar ajutorul Său. E şi de înţeles – Isus era un „nebun pentru Dumnezeu”. Ce a făcut El: a răsturnat tarabele negustorilor din templu, a blestemat un smochin, era să fie omorât de consătenii săi fiindcă îl contrazicea pe rabin, îi punea pe ucenici să muncească spiritual în ziua de sarbătoare... şi multe alte „obrăznicii” d-astea. Dacă astăzi ar învia Isus şi ar face ce-L taie capul, creştinii l-ar omorî iarăşi, din convingere religioasă. Dacă nu cu mâna, măcar cu gura. De aceea preferăm un Isus mort şi fraier să ne ajute.

Orice Maestru autentic are în el o doză de „nebunie pentru Dumnezeu”, care se poate ivi oricând. Unora nu le place să se dea în stambă şi, în general, nu ies prea mult din norme; altora nu le pasă de părerea altora despre ei atâta timp cât nu rănesc pe nimeni. Dar să nu te aştepţi la o viaţă liniştită lângă un adevărat Maestru cât timp mai ai un ego agresiv!

MAESTRUL ASCUNS - SPIRITUL SINE

Citate din maestrul Ramana Maharishi:

«Dumnezeu, Grația şi Gurul sunt sinonime şi în acelaşi timp eterne şi universale. Nu este cumva Sinele deja în interior?! Sau Gurul Îl dăruieşte prin privirea sa? Dacă un Guru gândeşte în acest fel, atunci nu îşi merită numele. De fapt „Gurul” este dintotdeauna în tine.»

«Dumnezeu, care este omniprezent, prin grația Sa, fiindu-I milă de dragii săi devoţi, se manifestă în acord cu maturitatea devotului. Devotul crede că El este un om şi aşteaptă o relație ca între două corpuri fizice. Dar Gurul, care este Dumnezeu sau încarnarea Sinelui, lucrează din exterior, ajută omul să vadă greşelile sale şi îl ghidează pe calea corectă până când realizează Sinele din interior.» (sursa)

Citat din cartea „Viaţa Impersonală”, capitolul XV:

«Orice fiinţă care se prezintă conştiinţei tale sub formă umană sau spirituală şi care se pretinde a fi Maestru sau pe care mintea ta îl socoate a fi Maestru nu este nici mai mult nici mai puţin decât o personalitate ca şi tine, şi prin urmare nu este Divin – aşa cum mintea ta înţelege acest termen –, în ciuda numeroaselor „adevăruri” admirabile pe care le rosteşte şi a lucrurilor „miraculoase” pe care le săvârşeşte.

De ce să cauţi tu într-un învăţător, ghid, maestru uman sau spiritual ori înger manifestarea evident limitată a Perfecţiunii Mele, când poţi să vii direct la Mine, Dumnezeul din tine, Atotcunoscător, Atotputernic, Atotprezent, Ideea Inspiratoare aflată în spatele şi înăuntrul Tuturor manifestărilor?

Pentru că EU SUNT în Tine, precum SUNT în tot ceea ce cauţi şi pentru că întreaga Înţelepciune, întreaga Putere şi întreaga Iubire pe care aceştia o au vine doar de la Mine, de ce n-ai veni direct la Mine chiar acum şi de ce nu M-ai lăsa să te pregătesc şi pe tine ca să-Mi pot exprima Totalitatea prin Tine?

Atâta timp cât mintea ta omenească va căuta sau venera ideea de Maestru într-o altă fiinţă, oricât de elevată sau sfântă ar putea să-ţi pară, tu vei rămâne dominat de astfel de idei; până când, într-adevăr, poate că îţi voi permite să întâlneşti şi să intri în comuniune cu un astfel de „Maestru”.

Dar dacă acest „privilegiu” ţi se va acorda, va fi doar pentru a-ţi grăbi trezirea şi imediata deziluzie care va urma când vei vedea că acel „Maestru” nu este decât o personalitate, deşi mult mai avansată în trezire decât tine, dar doar o personalitate – şi nu Cel Divin pe care Sufletul tău profund tânjeşte să-L cunoşti.

Mintea ta omenească, aşa cum este ea constituită, în anumite ocazii, crede că are nevoie de un Maestru la care să apeleze în cazul încercărilor şi problemelor sale omeneşti pentru a-i cere explicaţii şi sfaturi, crezând că problemele vieţii pot să fie rezolvate în acest mod. Şi dacă îţi aduc pe vreunul care te dezamăgeşte sau te înşală, aruncându-te până la urmă tot înapoi la Mine, Sinele tău, lăsându-te descurajat, deziluzionat şi umilit, poate numai atunci vei fi dispus să te întorci la Mine, cel din interior, şi să-Mi asculţi vocea, care tot timpul ţi-a vorbit, dar pe care mintea ta orgolioasă şi egoistă nu s-a deranjat s-o asculte.

Dacă în viaţa ta ar intra o fiinţă care ţi s-ar părea Divină, dar totuşi ar arăta niscaiva interese personale în privinţa ta [lăsându-te să o crezi şi să o numeşti Maestru], să fii sigur că aceasta nu este încă complet Impersonală. Ar putea fi un Maestru uman, dar nu Divin, [Cel pe care Sufletul tău tânjeşte să-L slujească].

Dar poate că tu ai fi satisfăcut să ai o astfel de fiinţă ca Maestru, chiar dacă el nu este complet Impersonal. Dacă aşa stau lucrurile, atunci te voi face să-ţi dai seama de imperfecţiunile sale printr-o comparaţie constantă cu Perfecţiunea Mea Impersonală, până când, în final, te vei întoarce la Mine într-un abandon total; recunoscându-mă pe Mine şi Impersonalitatea Mea ca pe unicul Model şi Ideal, ca pe adevărata Cauză care a inspirat lunga ta căutare în exterior a Perfecţiunii Mele, care poate fi găsită doar în interiorul tău, adânc ascunsă în propriului Suflet.»

MAESTRUL ŞI GRAŢIA