MARIUS GHIDEL - citate 04

Dragi cititori, a apărut noua carte „Frumuseţe în dar”, continuarea cărţii „Shangri-La.” Cartea aceasta, ca şi prima („Shangri-La”), în anumite părţi, este scrisă ca o pătrundere în câmpuri, reală. Sunt toate mesaje primite, în momente de pierdere de sine, care aveau forma unei transmisii sau transfer de înţelegere prin inspiraţie. Să le zic: MESAJE DIN INFINIT. Ele veneau de dincolo, cam la fel cum un poet scrie poezii. Nu am folosit mintea, nu le-am gândit, ci le-am scris cum au venit. Când veneau, alergam prin casă să găsesc repede ceva de scris şi să le prind. Parcă eram un entomolog, un prinzător de fluturi.

De multe ori, aveam întrebări în minte şi la ele curgeau răspunsuri din infinit. Orice întrebare îmi puneam, mi se răspundea. Dar nu ştiu cine este Mesagerul ceresc care m-a învăţat toate aceste lucruri. Şi pentru că vin de dincolo, ele au o mare încărcătură energetică. Nu am nicio clipă sentimentul că sunt ale mele.

Devenim cărţile pe care le citim şi suntem cele pe care le scriem. Noi alegem cărţile pe vibraţie şi ne încărcăm cu energia lor ca o baterie. Cuvintele sunt doar vehicule pentru suflet. Noi luăm din ele energie vitală, viaţă şi viitor. Nu cuvintele ne mişcă, ci vibraţia pe care ele o poartă.

Cartea poate fi comandata de pe site-ul oficial: https://mariusghidel.ro/magazin/ (ambele volume = 60 lei)

Marius Ghidel, autor
21 decembrie 2018

Citate din volumul 2

"Frumuseţe în dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta.", de Marius Ghidel

1 ------------------

A Iubi înseamnă a accepta ceea ce este fără să te superi sau să comentezi. Lucrurile doar sunt, se petrec, şi nu există un bine şi rău în ele, niciodată.

Când împarţi, apare eul care vrea să supravieţuiască, când totul este, de fapt, de la Domnul. Şi este absurd să i te opui. Pentru că atunci atingi un nivel mai intens de scădere forţată,şi te va durea. Ce îţi vine din faţă, ai nevoie de el ca să fii micşorat. Înseamnă că erai plin de tine, adică te-ai ataşat de plăcut.

Dumnezeu este chiar acceptarea ta de acum. Doar lasă-te pe tine, ce să faci mai mult? Nivelul de “lăsare a vieţii în pace” îţi dă raiul.

Numai când dăruieşti îţi dai seama că eşti fiinţă divină. Numai când cedezi binele tău primeşti energie sfântă care susţine viaţa. Tot ce faci ca să îi ajuţi pe ceilalţi, reuşeşti. Tot ce faci pentru interesul propriu se dărâmă şi distrugi. Tot ce faci pentru binele celorlalţi rămâne. Tu eşti fericit numai când îi ajuţi pe oameni, şi eşti profund nefericit şi nemulţumit când faci totul pentru tine."

2 ------------------

Trebuie să te detaşezi de lume ca să poţi să o iubeşti. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu". Renunţarea la un rezultat bun eliberează o mare cantitate de energie. Dacă lucrezi pentru tine şi belşug, sufletul tău va suferi, pentru că bunăstarea îţi va lua din energia vieţii şi de aceea va chema necazurile şi bolile ca să te scadă. De aceea este atâta suferinţă în lume. Când te desprinzi de atracţiile vieţii, te îndrepţi spre Domnul. ACOLO UNDE SE TERMINĂ EU, ÎNCEPE DUMNEZEU.

3 ------------------

Un înţelept se plimba prin oraş cu discipolii săi, când văzură un ţăran care trăgea o vacă de funie. Atunci bătrânul înţelept îi întrebă pe ucenicii săi: cine de cine este legat - vaca este legată de ţăran, sau el, de vacă? Bineînţeles, i-au răspuns ucenici, vaca este legată de om. El este stăpânul vacii, el ţine funia. Vaca trebuie să se supună lui. Atunci înţeleptul luă un cuţit şi tăie sfoara. Ia vedeţi acum ce se întâmplă! Vaca, când se văzu liberă, o luă la goană, şi fugea văzând cu ochii, liberă de orice constrângere. Ţăranul alerga după ea, dar nu putu să o mai ajungă. Atunci bătrânul înţelept le spuse discipolilor săi: priviţi, acum puteţi să înţelegeţi cine este stăpânul. Vaca nu vrea nimic de la acest om. Ea doar doreşte să fie liberă.

Dar acelaşi lucru se întâmplă în mintea voastră. Toate gândurile, grijile pe care le ţineţi în minte nu sunt interesate de voi. Voi le doriţi, dar ele nu au nevoie de voi. Dar dacă nu o să vă mai intereseze şi veţi înţelege că sunt toate absolut inutile şi le veţi lăsa în pace şi nu vă veţi mai gândi la ele, atunci toate vor pleca de la voi, ca prin minune, aşa cum a făcut această vacă. Iar dacă vă identificaţi cu gândurile voastre despre lume, vă veţi chinui neapărat, pentru că toate gândurile sunt particulare şi deci contradictorii. Ele aduc conflictul automat în mintea şi trupul nostru. Şi au puterea să vă producă multe necazuri. Nu vă legaţi de gânduri. Tu nu eşti gândurile tale. Eşti mult mai mult. Eşti Cel fără de gânduri. Când eşti fără gânduri, eşti una cu Divinul şi cel mai tare.

4 ------------------

Într-o zi, dimineaţa, mă scol, mă îmbrac să ies afară. Când deschid uşa la apartament, dau nas în nas cu o statuie vie care se afla la uşa mea. Nu m-am speriat, pentru că sunt obişnuit cu situaţiile neprevăzute. Mă aştept mereu la orice lucru nemaivăzut. Şi sunt întotdeauna calm şi liniştit. Acest om, care stătea nemişcat, avea faţa dată cu un praf alb şi purta un costum medieval veneţian, cu un fel de pieptar, o eşarfă roşie pusă oblic pe piept şi cu un basc verde pe cap, cu o stemă într-o parte. Când l-am văzut, m-am dat înapoi puţin, iar el a înaintat un pas spre mine, a întins mâna dreaptă şi mi-a pus palma pe piept, în dreptul inimii. Am simţit un tremurat la inimă şi o energie plăcută de la el a pătruns în mine, real. După care m-am simţit foarte bine. El şi-a retras braţul şi mi-a zâmbit. Atunci m-am întors doar să închid uşa, că rămăsese deschisă. Când m-am întors spre el, dispăruse. După aceea, a trebuit să trec chiar prin locul unde fusese mai înainte statuia veneţiană vie. Şi totul a fost foarte adevărat. Un trimis din infinit.

Alte citate din cartea "Frumuseţe în dar", de Marius Ghidel, selectate de librăria online EuSunt

Oamenii sunt mişcaţi de El, ce griji să-ţi mai faci? Să înţelegem că tot ce se întâmplă conflictual pe scena vieţii este despre ego. Însă înţelegem dacă putem, dar toată lupta pe care o vezi înaintea ta este a lui. Sufletul divin nu ştie decât să Iubească şi nu este afectat de nimic, nu ţine la cele pământeşti şi nu vrea să câştige niciodată, el dă totul, iartă totul şi acceptă totul, pentru că nu aparţine acestei lumi, este din alt ţesut făcut. Înţelegi? Nu are treabă cu ea. El este dincolo, fiind cu tine, aici. Dar egoul se supără fiindcă împarte în plăcere/durere, câştig/pierdere, bun/rău, urât/frumos şi apoi absolutizează ceva şi îi zice bun, după care dă naştere răului şi îl desconsideră. Dar fără să împarţi, nu există bine şi rău şi nici suferinţă. Şi nici ego. Există doar o Acceptare totală şi infinită. Viaţa în sine este neutră şi indiferentă la diferenţiere. Ea doar curge ca un fluviu şi tot timpul este în armonie, fiind mişcată de Creatorul lumilor. Ce probleme să-ţi mai faci, când nimic nu este sub controlul tău?

Egoul mai este acuzaţia, critica, reproşul, apărarea, lupta, rezistenţa, răutatea, toate sunt eu şi multe alte lucruri care se opun vieţii şi interesului tuturor. Egoul este împotrivirea la ceea ce este. Este voia mea mai presus decât Voia Domnului. Dacă rămâi în acest cerc al dualităţii, nu ai cum să scapi de nefericire, pentru că un câştig va aduce obligatoriu şi pierderea. Egoul naşte întotdeauna un duşman. Când alegi un bine, sau plăcerea, vei avea parte automat şi de un rău, o neplăcere şi mai mare, care să poată să te desprindă. Câtă plăcere, atâta durere. Ele sunt întotdeauna împreună, ca cele două feţe ale unei monede. Fericirile lumii aduc suferinţa. Ele sunt "eu" (ego) şi ridică adversari. Şi nu te vor lăsa în pace, până nu renunţi la tine total. Pentru fiecare bucurie pământească, trebuie să suferi un chin şi mai mare care să poată să te aducă înapoi, în linişte, în lipsă, acolo unde Dumnezeu este. Satisfacţiile simţurilor sunt un chin fără rost. Lipsa preocupărilor lumeşti este mai importantă decât a fi plin de lume, pentru că este prezenţa Domnului. Trebuie să căutăm lipsa satisfacţiilor vieţii mai mult decât viaţa. Când doreşti o plăcere, nu de ea ai nevoie, ci de lipsa ei, care este desprinderea. Când vrei ceva din viaţa aceasta, de fapt ai nevoie să te retragi. Dar dacă doreşti ceva neapărat, înseamnă că vrei să mori. A dori mai multe este a muri mai repede. Când lupţi sau te aperi, nu de câştig ai nevoie, ci de renunţare, de linişte. Când eşti rău şi orgolios, numai Dragostea te vindecă. Tot timpul îţi trebuie inversul a ceea ce îşi zice eul tău încrâncenat. Şi mai mult, Adevărul este întotdeauna opus interesului personal. Adevărul este Iubire. Şi mereu se va întâmpla contrariul a ceea ce crede egoul, şi viaţa ţi se va opune. Nu este asta zădărnicie?

Şi vrei ceva pe care apoi să-l pierzi? Dar nu te poţi abţine. Dacă vei continua să fii trufaş, toate lucrurile pe care le construieşte egoul... se vor destrăma neapărat. Ele sunt destinate irosirii în vânt. Ştiai asta? Opoziţia la ceea ce vine spre tine ca o hotărâre de Sus, aduce durerea. A pune condiţii vieţii cheamă suferinţa ca să ne desprindă. Sănătatea şi împlinirea înseamnă detaşare, des-pătimire. Dar totul este foarte potrivit în lume. Când împarţi în bine şi rău, devii orb pe loc şi nu mai vezi viaţa aşa cum este, ci numai ceea ce vrei tu să vezi şi, astfel, devii subiectiv. Nu înţelegi decât ceea ce te interesează şi ai pre-împărţit tu, după interesul propriu. Dacă rezişti şi te aperi, îţi întăreşti orgoliul şi duşmanul. Rezistenţa cheamă suferinţa. Atunci când alegi să lupţi, să te aperi sau să cauţi numai binele tău, tu de fapt vei atrage nenorocirile asupra ta. Pentru că ai un ego. El singur cheamă forţele cerului ca să fii scăzut, pentru că ridică întotdeauna un adversar. Ai eu, ai duşman. Dar o minte liniştită nu are adversari şi nu poate să se supere niciodată. (pag.30-31)

Cu cât agresivitatea ta interioară este mai mare, cu cât te legi mai mult de viaţă, cu cât lăcomia de mai mult este mai mare, cu atât mai multă energie se scurge din tine. După care vine suferinţa. Plăcerea înseamnă durere. Cu cât mai multă plăcere, cu atât mai mare durere, pentru că sufletul îţi moare, căci pierde viaţă. Omul caută fericirile vieţii, dar este profund nefericit. Când alegi plăcerea, alegi durea iadului. Quid prodest?

Ca să-ţi fie bine mâine şi să ai o zi frumoasă şi împliniri, trebuie ca azi să nu ai niciun eu în gândurile tale. Când eşti jos de tot şi gol de eu, atunci coboară energia Miraculoasă la tine şi alimentează viitorul cu frumuseţe şi armonie. Urmăreşte mereu să te scazi şi foloseşte-te de situaţiile de viaţă ca să renunţi la tine, pentru că numai astfel te încarci cu energie sfântă. Greutăţile ne sunt date ca să ne scadă şi astfel suntem aduşi la El, fii rătăcitori ce suntem. Cu toţii suntem fiii şi fiicele Lui. Tot ce ni se întâmplă, absolut totul vine din mâna Lui direct, nu sunt oamenii de vină, cum credem noi, dar El ne întoarce ce este în noi. El vrea doar să ne aducă înapoi la El. Credeţi că va reuşi?

Sufletul nu este un coş de gunoi cu răutăţi. E bine să păstrezi o distanţă faţă de viaţă. Să nu o iei întotdeauna în serios şi să nu o pui la inimă. Este, totuşi, doar un joc divin. De aceea, e bine să nu te gândeşti la tine în trecut şi să nu te proiectezi în viitor. Să nu te gândeşti deloc la tine, cum a fost ieri şi ce ai făcut... şi să nu iei lucrurile în mod personal, să nu te interesezi chiar de toate. Să fii cumva nepăsător, dezinteresat, ignorant, neatent la viaţă. Lasă lucrurile să curgă. Lasă-le în pace, nu e nevoie de tine în nimic. Viaţa curge singură. Nu e nevoie să o împingi tu. Să-ţi permiţi să greşeşti şi să nu fii preţios, pretenţios şi important. Dacă vrei ca lucrurile să se rezolve, uită-le şi se vor rezolva, cu siguranţă.

Lumea este eul tău. Nu privi la ea tot timpul, mai uit-o sau fă lucrurile pe dos: îmbracă un maiou pe dos, mănâncă mai puţin, împotriveşte-te interesului tău, mai mult să dai decât să iei. Să le dai voie şi celorlalţi să greşească. În suflet poţi să bagi în adânc numai gânduri de apreciere, de recunoştinţă şi de mulţumire. Tot ceea ce repeţi mult timp intră în adânc şi se va transforma în realitatea ta de mâine. Trebuie să iubeşti mult oamenii pentru ca în sufletul tău să fie numai Iubire. Deci, atenţie ce gândeşti în mod repetat, pentru că aceste gânduri se transformă în realitate. Să nu te aperi, deoarece aşa îţi faci un eu şi apoi viaţa ţi se opune. Dacă nu te lipeşti de nimic, lumea nu te poate necăji. A fi bine în viaţă şi a avea noroc înseamnă a nu avea un eu, adică: orgoliu, mândrie şi trufie. Din lumea aceasta nu iei nimic, doar momentele în care i-ai făcut pe ceilalţi fericiţi.

Trebuie să ajungi la nivelul în care să nu te supere nimic şi să nu te deranjeze nimic. Atunci Iubeşti cu adevărat. Dacă te deranjează, înseamnă că ai critici faţă de oameni şi viaţă, ai arme interioare. Ai comentarii interioare răuvoitoare, de aceea te atacă oamenii. Ai ceva asemănător. Tot ceea ce dorim noi de la viaţă nu se referă la suflet. Lumea nu îl hrăneşte. Numai dăruirea de sine, slujirea şi supunerea îl hrănesc. Noi ne încărcăm cu energie sfântă prin ceilalţi. Nici gândul să nu-l ţii la lume. Când te gândeşti la ea prea mult, începe durerea, pentru că te lipeşti şi atunci te va respinge şi vei suferi.

Ce rost are viaţa? Să-l descoperi pe Dumnezeu ca fiind sufletul tău. Să vezi Puterea Lui acţionând prin tine şi asupra ta, continuu. Am o întrebare: de ce fugi de trupul care putrezeşte? De ce nu fugi de el când este viu? Ce a plecat din el, de nu mai înseamnă nimic acum pentru tine? (pag.158-159)

Când ceva te deranjează şi îţi pare nedrept, înseamnă că eşti legat. Problema nu este că lumea este rea, ci este rea pentru că tu eşti ataşat de ea şi îţi este frică să o pierzi. Tu te ţii strâns. Trebuie să fii într-un fel nepăsător, sau nesimţitor, să nu-i acorzi toată atenţia ta. Lumea există nu ca să obţii tu ceva de la ea, ci ca să te desprindă. Ea te învaţă detaşarea absolută, adică Iubirea fără condiţii. Altfel nu îţi pare că este nicicum. Dacă o laşi în pace, ea te va lăsa în pace. Aşa cum, dacă laşi în pace personajele şi situaţiile pe care le vezi uneori în lumea subtilă, ele te lasă în pace şi nu te mai agresează, iar tu devii sănătos, nu posesorul unui diagnostic psihiatric.

Trebuie să dai libertate absolută vieţii să fie cum vrea ea şi atunci te eliberezi de tine - când dăruieşti fără condiţii... Cea mai mare problemă a noastră nu este cum este viaţa, sau să câştigăm ceva de la ea, ci să ne scădem egoismul, orgoliul şi trufia ca să-L descoperim pe Dumnezeu peste tot. Altfel, lumea este cum suntem noi. Desprinderea dă viaţă, dar ataşamentul îţi ia viaţa. Asta este Legea divină. Dacă nu ai avea ego, nu te-ar deranja nimic la lume şi nu te-ar deranja nici alte lumi. Iar orgoliul înseamnă ataşamente, comodităţi, plăceri... Când iubeşti mult, ierţi mult şi nu poţi să te mai mânii şi nici să te aperi. Dai voie lucrurilor să fie. Eşti aproape indiferent şi nesimţitor, desprins de toate. Dacă te superi pe oameni, pe Dumnezeu te superi şi te mânii. Când tu renunţi la tine, Cerul vine şi te ajută. Dar dacă nu eşti gol de eu, nu are unde să coboare. Nu are loc. Numai renunţă la tine măcar acum. Dacă lupţi cu oamenii, lupţi cu Domnul, dar lupta asta este fără şanse. Fără ego, nu există duşman şi nici pierdere sau durere. A ierta este a iubi necondiţionat.. O supărare adâncă se transformă în boală. Noi credem că oamenii ne fac rău, dar totul se întâmplă pentru că avem un ego îndărătnic. Fără un orgoliu puternic, nu îţi face nimeni rău şi nu te îmbolnăveşti. Dacă sunt gol de mine însumi, în mine este Dumnezeu. Şi tot ce ţi se face, Lui i se face. Dar când El este cu tine, tot ce îţi va veni din faţă va fi minunat.

Nu ai nimic care să fie al tău, atunci nu poţi să te superi că ceva ţi s-a luat sau a plecat de la tine... Că nu ţi-a fost luat ţie, ci egoului, dar tu nu eşti acela. Tu crezi că eşti cineva, dar în tine este 97% Dragoste, care este Dumnezeu, iar restul materie, ego, minte. Egoul se prejudiciază pe sine, singur. Dă-i voie. Tu, ca eu, nu exişti, eşti doar o îmbrăcăminte, o mască pe care o ia el. Celălalt poate să fie cum vrea el. Nu-ţi aparţine. Şi nu contează cum este şi ce face. El aparţine lumii indiferente. Numai ţie îţi pasă de ea. Oamenii sunt mişcaţi de divin şi vin asupra noastră corector. Trec prin faţa ta, te ajută şi îţi purifică inima, după care intră în indiferenţă totală, din nou. Peste tot, Dumnezeu, ca un dirijor uriaş, mişcă totul după cât de desprinşi sau de legaţi de viaţă suntem. Egoul crede că pierde ceva. Dacă priveşti din punctul de vedere al sufletului dumnezeiesc, nici nu există bine şi rău.

Sunt două lumi aici, pe pământ. Este o lume a egoului şi o alta paralelă, total opusă - a sufletului divin, care este absolut Miraculoasă, ca de poveste. Dar nu o vedem, pentru că suntem prinşi în exterior. Aceeaşi lume se comportă diferit pentru un egoist sau pentru o fiinţă divină conştientă de sine. Noi nici nu ne închipuim că ar putea exista aşa ceva. Depinde prin ce ochi priveşti. Dar diferite nivele de retragere din conştiinţă dau diferite lumi. Când eşti fiinţa divină, nu ştii decât să dăruieşti. Trebuie să iau Iubire de acolo unde mă satur. Lumea nu ne satură niciodată. Sufletul nostru nu se mulţumeşte cu părţi, fragmente şi cioburi colorate care nu durează. Energia care ne vine din lume nu este de felul sufletului nostru şi nu ne hrăneşte. (pag.284-285)

Ai nevoie de deranj şi de neplăceri ca de aer. Soluţia în toate situaţiile de viaţă este să căutăm deranjul cel mai mare, nesiguranţa şi greutăţile. Cu cât situaţia este mai complicată, cu atât mai bine, neplăcerile îţi salvează inima.

Să alegi întotdeauna tot ceea ce este mai neplăcut şi mai greu, pentru că îţi activează sufletul. Îţi dă energie. Să nu alegi comoditatea niciodată. Întotdeauna să vrei ceea ce este mai greu. Şi dacă nu faci faţă? Nu e adevărat. Omul este capabil să facă faţă la orice. Greutăţile îţi scad orgoliul şi atunci vine divinul şi rezolvă El lucrurile. Întotdeauna ai nevoie de greutăţi şi, cu siguranţă, vei fi ajutat, orice ar fi. Acea întâmplare neplăcută a venit spre tine ca să-ţi scadă eul. Să te încarce cu viaţă. Hopa, nu mai ai energie. Cel mai mult avem nevoie de încercări, nu să fugim de ele. În încercare vine divinul şi te ajută, pentru că ea te scade. Comoditatea şi stabilitatea să nu le alegi niciodată. Bunăstarea bălteşte, este ca şi apa care stă, începe să miroasă. Se strică. Unde e deranjul mare, acolo să te duci. Du-te întotdeauna spre greutatea cea mai mare. Nu fugi de ea, pentru că ea vine în viaţa ta ca să te încarce cu viaţă, ca o baterie. Şi îţi dă viitor, îţi dă sănătate. Tu, când eşti scăzut, te încarci cu viaţă. E invers decât credem noi. Mereu este pe dos decât îşi zice egoul. Când cineva îţi face o răutate, îţi trebuie, şi bine îţi face. În toate situaţiile de viaţă trebuie să alegi ce îţi este mai greu. Dacă lucrurile sunt complicate, este bine. Nu ai voie să alegi o soluţie favorabilă egoului, ci pe aceea care te deranjează cel mai mult. Aceea îţi salvează viaţa. Unde este greu şi îţi solicită capacităţile, atunci evoluezi. Nu căuta confortul mai mult decât ai nevoie, că te ataşează şi apoi te omoară. Ţi se dă această viaţă complicată pentru că tu ai resurse foarte mari şi trebuie să le foloseşti pentru binele tuturor. Noi numim rău ceea ce este un bine. Şi un bine ca fiind rău. Suntem pe dos. Efortul este bun. Tot ceea ce te deranjează este un mare bine. Ceva neplăcut vine la tine ca să te încarce cu viaţă, nu ca să-ţi ia viaţa.

Acceptarea trebuie să fie totală, ca în filmul "Yes Man". Unde te trimite cineva, te duci. De sacrificiul ăsta ai nevoie. Să faci tot posibilul să fii ultimul şi total neimportant. Întotdeauna îţi vine cel mai potrivit lucru, ce ai nevoie. Ce vine din faţă este trimis de Dumnezeu şi nu te poţi opune fără să suferi. Dacă alegi voia ta, nu vor ieşi bine lucrurile. Când nu o să mai fie nevoie de încercarea aceea, omul pleacă singur. Nu te îngrijora de nimic. Ceva neplăcut se întâmplă în viaţa noastră pentru că noi suntem de vină, fiindcă nu mai avem Iubire. Tu, când te linişteşti, creezi pace în jurul tău. Ceea ce este neplăcut nu este ceva rău, fiindcă îţi scoate energia Iubirii, te încarcă cu viaţă. Situaţiile neplăcute vin din tine, pentru că în tine sunt critici, acuzaţii, pretenţii. Dacă afirmi ceva negativ, îţi scazi energetica sufletului şi de-gradezi realitatea. Tu creezi realitate prin ceea ce spui. Realitatea ia naştere din afirmaţiile tale. Dacă exprimi răul, dai naştere la monştri şi la necazuri. Atenţie la ce gândeşti, spui sau faci, că vei crea o lume. Orice conflict se rezolvă prin renunţare la tine şi prin afirmaţii încurajatoare sau îngăduitoare. Şi atunci te încarci cu energie şi tu, şi celălalt şi se rezolvă lucrurile de la sine. Nu ai nevoie să rezişti. E pe dos. Celălalt eşti tu. Tu te vezi acolo, în faţă, sunt diferite aspecte ale tale. Comportamentul meu este din tine. Dacă tu te linişteşti, realitatea ia forma interiorului tău. E magie aici. Viaţa vorbeşte despre tine. Ce te deranjează cel mai tare este cel mai bun lucru. Prin Acceptare, te-ai unit cu divinul şi El a venit imediat şi a rezolvat situaţia imposibilă. Asta este magia.

Mergi la un duhovnic şi pune-te sub ASCULTARE. Şi ce spune el, aceea să faci, fără revoltă. Asta îţi salvează viaţa. Eşti deschis faţă de Iubire? Este întrebarea cea mai importantă. Ca să poţi să te schimbi trebuie să te duci în zero şi să renunţi total la tine. (pag.462-463)

Scurte citate din cartea "Frumuseţe în dar", de Marius Ghidel, preluate din contul de Facebook al autorului (16-02-2019)

Când trupul şi spiritul nu mai sunt importante, câştigi suflet şi viaţă. Dacă ai Desprinderea continuă, atunci Dumnezeu este cu tine şi nu mai ai nicio grijă, totul va fi bine. Când eşti desprins, problemele nu mai vin. Nimic nu este al nostru. Noi nu avem nimic. Cel care se detaşează total, nu mai este afectat de viaţă şi nu mai suferă pentru că nu mai are ce să piardă. Acceptă totul, iartă totul, fără să mai fie îngrijorat de nimic. Nu mai vrea să câştige, doar să dăruiască. Noi nici nu ştim ce se întâmplă în sufletul nostru. Ești cel mai tare când ești cel mai slab. Când nu
știi decât să dăruiești. Desprinderea trebuie să o realizezi tot timpul ca să rămână în toate situaţiile. Desigur, și asta se întâmplă atunci când slujeşti oamenii fără condiţii și te supui lor. Adică orice ar fi, tu te laşi pe tine, şi nu te mai iei în seamă, să nu mai fii important.Când înţelegerea aceasta pătrunde adânc, ea se transformă în comportament.

Egoul te ține în întuneric, de aceea suferi. Altfel, fără orgoliu, nu vedem decât fericire și frumusețe peste tot, și niciun rău ori vinovat. Ceea ce vine
la tine din față îți arată continuu ce ești și cine ești.

Cauza suferinței este atașamentul. Fără eu, nu există
durere. Când omul suferă, îi trebuie. Totul e bine cum este.Ceea ce este, e perfect, pentru că în spatele tuturor este Domnul. Toți sunt mișcați de El, ce griji să-ți mai faci?

Când te uiți la cineva oarecare și vezi la el mândrie, orgoliu și trufie, poți știi dinainte că va trebui să fie micșorat cu forța la un moment dat. Orgoliul îi ia din viață și va trebui oprit și purificat.
Orice stridență va fi scăzută fără discuție, și de vreme ce a fost ridicată, nu mai este nicio scăpare. Nu te apăra. Înțelege că este o prostie să vrei mai mult decât ai nevoie și nu ai unde să fugi de Puterile cerului. Ai la dispoziție cam 10-15 secunde ca să-ți ceri iertare la o răutate făcută de tine, în fața celuilalt. Altfel se va transforma într-o pedeapsă.

Ierţi numai când eşti gol de tine însuţi.
Numai cel umil poate să ierte, omul orgolios, trufaș și mândru nu poate ierta. Atâta timp cât ai un ego lacom, nu vei fi liniştit niciodată, căci vei avea duşmani. Și dușmănit vei fi de toate, fără a prinde chiar de veste, iar viaţa ţi se va opune şi vei întâmpina greutăţi de peste tot. Greutăţile şi neplăcerile acestea care îţi vin din faţă sunt propriile tale condiţionări, ale egoului. Întotdeauna îţi vine din față numai ceea ce eşti tu.

!!! fara sursa biblio+++ Suntem doi: Ego-ul care crede ca nimic nu este în ordine și ca mai are mult de munca, și ființă divina care este întreagă și nu are lipsuri. Ea nu știe decât să iubească și nu cauta niciodată ale sale. Permiteți ființei divine să se exprime, și atât. Dăruiți și iubiți orice ar fi și indiferent cum sunt oamenii. Cu timpul fiind iubire, exteriorul va lua forma interiorului dvs, în oglinda. Și când în dvs nu este decât dragoste, veți alimenta și situațiile de viata cu energie vitala, și se vor schimba în bine. Ele sunt cum suntem noi. Întotdeauna din fata ne vine ce suntem noi în adânc.

Nu te duce spre mai mult și spre
comodități și belșug dacă vrei să trăiești. Câștigi viață numai când restrângi viața, pentru că oprești irosirea energiei subtile.
Prelungirea vieții ține exclusiv de cantitatea de dăruire de sine pe care o ai sub formă de Iubire în suflet. De sacrificiul de sine. Dar, plăcerile îți iau o mare cantitate de viață și dacă nu o pui la loc dăruind mai mult, atunci fără această energie ești în pericol în orie clipă. Omul moare din lipsă de energie vitală a Iubirii, din lipsă de Dragoste.Trebuie mai mult să te auto limitezi, decât să-ți faci plăceri pentru că ele își iau din viitor și timp. Ca să trăiești ai nevoie de energie subtilă.
Plăcerea este suferința ta de mâine. Și este plătită prin durere. Trebuie nici în gând să nu te gândești la plăceri. Ele Îl dau afară pe Domnul din inima noastră. Și fără El suferim. Suferința este un dor de Dumnezeu. Îți faci plăceri dar vei suferi. De ce? Pentru că ele îți iau din vitalitate și de aceea vine durerea care ne aduce înapoi la EL. Noi putem vorbi de ce ar trebui să facem ca să nu suferim. Dar mecanismul vieții este automat. Te-ai dus spre mai mult, vei fi scăzut. E implacabil și nu i te poți opune. Când apare suferința, plătești o plăcere. Este foarte important să înțelegi asta. Când te superi la pierdere, ești legat de satisfacții.Supărarea arată că în locul acela trebuia să renunți și să te retragi pentru că ce îți zici nu este adevărat. Supărarea apără o plăcere, un atașament.

Atașamentul de viață duce la agresivitate interioară.
Când cauți plăcerea, cauți lumea, nu pe Dumnezeu. În clipa aceea te faci Dumnezeul tău, și a și început suferința, apoi toate lucrurile se destramă în viața ta. Pentru că nu le mai încarci cu Iubire. Plăcerea taie legătura cu Dumnezeu, și de aceea ai puterea să ucizi. Când nu mai dăruiești vieții Iubirea ta, începi să mori. Și tu, și ea. Deci când ceva nu merge în viața ta este pentru că tu nu mai Iubești, nu mai dăruiești și nu mai slujești. Mai mult iei decât dai. Atunci începe să-ți moară sufletul. Orice se întâmpla, ai nevoie. Toate bolile vin din atașamentul nostru de plăcere.

Înfrânarea scade orgoliul și șterge păcatele. Pe
măsura pierderii egoului, păcarele sunt șterse. Cu fiecare act de jertfă de sine pentru ceilalți, tu scazi patimile și te încarci cu energie sfântă. Viața ta depinde de golirea de sine, de cât de mult trăiești fără interes personal.

Trebuie să menții o distanță față de viață, să nu o cauți mereu, să nu mai alergi după mai multă viață. Mai mult să nu faci decât să faci ceva pentru tine. Neglijează-te, nu lupta pentru tine, dar fă totul pentru ceilalți pentru că ei sunt sufletul tău divin. Și când lași acest spațiu față de viață, Dumnezeu are loc unde să vină la tine. Mereu trebuie să te desprinzi, nu să te duci spre ea și să te
agăți, pentru că viața îți consumă energia sufletului. Nu te
preocupa prea mult de ea, nu te îngriji exagerat de tare de toate. Mai lasă lucrurile în pace să treacă pe lângă tine, nu mai fii atât de interesat de ea, nu dori să câștigi niciodată, nu e nevoie să fii perfect, sau să reuşeşti întotdeauna, ai nevoie să mai și greșești. Din contră, ai nevoie ca lucrurile să nu-ți meargă bine tot timpul. Chiar avem nevoie mai mult să pierdem decât să învingem. Lipsa este mai binefăcătoare decât plinul, puținul este mai bun decât mai mult. Ai nevoie să-ţi dai voie să greșești și să fii mereu un pierzător. De ce? Pentru că orice acțiune în care tu pierzi este o purificare puternică a sufletului. Pierderea îți dă viață. Câștigul îți întărește egoul, și îți ia din viață. ,,Dacă mâine ai ştii că vei muri, ţi-ar mai păsa de dorinţele tale?" Fii azi, ca atunci.

Tu NU ai nevoie să fii respectat. Ci din contră. Ai nevoie să nu fii respectat. Ai nevoie cel mai mult să fii desconsiderat și înjosit. Umilirea te înalță dacă nu te deranjează. Dacă nu te superi când ești deranjat, atunci ești liber de eu. Eliberarea de eu este fericirea. Cum poate fi
dărâmat cel care stă numai în genunchi? Înjosirea te îndreaptă spre smerenie. Când înțelegi că nu este niciun rău în lume și că toate vin doar din noi și le putem oricând opri, atunci îți despovărezi sufletul. Răul este un tratament medical divin.
Suferința, răul și durerea sunt Medicamente divine. Prin multă renunțare la sine, intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Dar numai cel care va răbda până la sfârșit se va mântui.

A te opri din Iubire înseamnă a nu mai Iubi.
A Iubi înseamnă a fi fără voie proprie. A Iubi este a Asculta de oameni.
A iubi este o jertfă de sine. Dar această jertfă este mântuire. Deci Iubirea este Mântuitoare.
Fă întotdeauna ce îți zice celălalt să faci, nu ce vrei tu, că prin El vorbește Dumnezeu. Unde te îndreaptă, acela, te duci. Nu te poți elibera de eu până nu ajungi să nu mai opui rezistență vieții așa cum vine la tine. Fă ascultare și spinii vor cădea. Și atunci Iubirea va avea loc să crească. Prin ascultare pierzi orgoliul și trufia, spiritul de contradicție care întăresc eul.
Egoul este barieră în calea cunoașterii lui Dumnezeu.

Mânia și supărarea ta de azi este boală ta de mâine.
Durerile sunt răutatea noastră.

Critica și acuzațiile scad energie vieții. Sunt dorință de a ucide. Supărarea ţinută mult timp la inimă naşte boli grave. Supărarea este dorinţa de a ucide oamenii, universul, şi asta nu ţi se va permite.
Este pretenție de la Dumnezeu. Îi adresezi un reproș. Atunci, pe tine şi pe cei dragi vrei să-i omori.
Când îi iubeşti pe oameni, pe Dumnezeu Îl iubeşti. Dar de iubirea ta vor beneficia şi cei dragi, dar și tot universul. Totul este după cum te comporţi tu. Te unești cu Dumnezeu numai când ești jos de tot, în Iubire.
Agresivitatea faţă de oameni este violență faţă de cer. Și asta nu ți se va permite. Supărarea pe cei de lângă tine distruge structurile fine ale câmpurilor tale, ale celor dragi şi ale universului, concomitent. Asta înseamnă că noi
ne facem rău singuri, chemând neplăcerile şi bolile. Implacabil.
Supărarea și furia ori mânia, ținută mult timp la inimă, atacă viața şi vrea să o ucidă. Dar cu cât mai supărat eşti, cu atât mai adânc pătrunde distrugerea în sufletul tău şi a celor dragi, dar şi în univers, și de aceea va trebui să fi micșorat cu forța, cât mai repede.

Tot ceea ce ne vine din față, este din noi. Oamenii sunt doar oglinzi. Atunci nu ai pe cine să te superi sau să judeci.
Dacă nu ești atașat de bani, nu vine niciun hoț la tine. El este trimis de Sus numai ca să-ți salveze sufletul.
Mult ataşament înseamnă mult suflet distrus. Atașamentul cheamă boala și necazul.
Când te agăți de exterior, îți moare sufletul. Tot ce ni se întâmplă este spre ajutorul și vindecarea noastră.

Adevarat dar cind noi punem numai iubire si primim suparare ce facem?
Sa punem iubire la infinit. Egoul se supara la pierdere. Noi credem ca celalalt ne face o paguba si ca pierdem ceva, cand de fapt nimic nu este al nostru care sa l pierdem, nici trupul si nici sufletul nu sunt ale noastre, nimic. Atunci de ce ne suparam pentru ceva ce nu avem? Noi suntem fiinta divina care nu cauta dreptatea sa, niciodata. Neplacerile vin in continuare pentru ca nu Iubim pana la capat, indiferent cum sunt oamenii. Trebuie sa daruim la toti aceeasi Dragoste. nu conditionat, nu numai la cei dragi, ci la toti, la fel, la infinit.

Și dacă vine la tine cineva și îți face un rău, tu ce faci? Nu vine nimic peste tine - ca să te atace cineva trebuie să ai întâi în tine arme, pentru că primești întotdeauna din afară numai ceea ce ești tu. Dacă tu ești numai Iubire, numai de Iubire vei avea parte. Cum ești tu în interior, așa este și lumea ta. Cu cât dăruiești mai multă Dragoste, cu atât primești mai multă.
Oamenii îți arată în oglindă numai ceea ce este în tine.

Un om orgolios este un om slab. El va fi întotdeauna atacat ca să fie micșorat și adus în umilință. Nu e nevoie să reacționezi. Ceea ce vine din față este doar o oglindire a sufletului nostru, ce este în noi, ce gândim noi.
Dacă sufletul tău este curat și liniștit și în armonie cu universul și cu Dumnezeu în primul rând, așa vei primi și din față, ceea ce este în tine. Oamenii nu te lovesc degeaba, sau ca să-ți facă ție un rău, ci ca să-ți arate că nu Iubești destul. Ai răutăți, critici: că toată lumea este rea și nemiloasă și nimeni nu te Iubește, sau că lumea este urâtă și tu vezi numai răul peste tot. Când gândești răul, atragi răul. Așa ataci viața și vrei să o omori.
Când ești supărat pe cineva sau îl învinuiești, tu Îl ataci direct pe Creatorul universului. Atât de mare este ura ta. Printr-o simplă supărare și mânie pe aproapele tău, Îl urăști pe Dumnezeu - atât de mare este păcatul.
În clipa aceea El îți pune o oglindă în față și tu de fapt te lovești pe tine, direct în sistemul imunitar. Când îl ataci pe aproapele tău tu te bați singur, cu furie.

Cum să trăiești viața frumos? Lăsându-te purtat de ea, cum este o hârtie dusă de vânt, sau o barcă cu vele pe mare, ori un turist într-o țară străină, total fără rezistență. Acolo unde te duce el este întotdeauna bine, pentru că vine de la Dumnezeu. Nu unde vrei tu este bine. De aceea tot ce ți se întâmplă este lucrul cel mai bun care ți se putea întâmpla. Nu poți să te revolţi, că vei greși. Tu nu ai nevoie de nimic de la oameni, ai totul deja, toată Iubirea universului este în tine, ai nevoie doar să dăruiești. De aceea ai venit aici. Să dai, nu să iei. Iubește şi fă ce vrei. Exprimă numai permisiuni, aprecieri, mulțumiri și recunoştinţă oamenilor și așa te vei uni cu Dumnezeu, prin ele. Numai atunci intri în rai, când transformi viața ta într-un rai. Dacă nu ajungi să unești opusele şi să nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat, nu intri în rai, pentru că nu ai vibrația aceea înaltă ca să ajungi acolo. Deci abandonul de sine trebuie să fie în toate situațiile, ca să se transforme în obișnuință și în fel de a fi, și astfel să rămână în tine ca putere divină, să nu mai poți reacționa niciodată, să te lași înfrânt întotdeauna, orice ar fi și ți-ar face ceilalți. Tu nu reacționa și nu te apăra niciodată. Atunci ești cel mai puternic, când ești cel mai slab. Numai atunci intri în rai. Când lumea nu mai este atât de importantă pentru tine. Oamenii sunt Dumnezeu, indiferent ce îți fac. Când ești asemenea Lui, te unești cu El: numai în smerenie maximă. Toată energia o luăm de la suflet.

NOTIŢE

Iubește și fă ce vrei!

Fericit cu adevărat este numai cel înfrânt cu inima. Cât de mare este sacrificiul tău pentru oameni, atât de mare este iubirea ta. Să ai puterea să stai în genunchi în fața celuilalt, este cea mai mare putere. Cel care este înfrânt cu inima este cel mai fericit om din lume, pentru că nu are adversari și de aceea viața nu i se opune. Supunerea este mai preţioasă decât dacă ai avea lângă tine îngerul care îți împlinește orice dorință. De ce? Pentru că te ajută să dai eu şi să iei putere sfântă, acea energie divină din care poţi să împlineşti orice. Lepădarea de sine este cea mai prețioasă comoară. Omul care vrea mai mult, îşi scade singur şansele de succes. Se umple de eu şi atunci nu mai are loc unde să vină Miracolul. Întâi trebuie să te goleşti de tine, şi apoi poţi face orice vrei, dar acolo unde va fi eul tău, va fi un adversar şi suferinţă. ,,Iubește și fă ce vrei!” Trebuie să poți să pierzi ușor și cu bucurie, toate lucrurile de care ești legat, fără să te superi și fără să te afecteze, fără să pui la inimă sau să porți pică și să nu te simți deranjat. Atunci ești liber de eu și cel mai ocrotit.

Voia Domnului înseamnă să te lași pe tine, pentru a voi numai El pentru tine

Nemulțumirea este o insultă la adresa Lui. Și asta vine din faptul că nu înțelegem ce este viața veșnică. El zice că viața veșnică nu este mâncare, cafea și băutură, nici bucurii ale simțurilor ori dansuri. În toate lucrurile acestea, care ne plac nouă, El nu este. Nicăieri. Tot ce dorește omul mai mult decât îi trebuie nu este El. Când vrei mai mult pentru tine, nu Îl vrei pe Dumnezeu. Egoul nu dorește decât moartea ta. Să fie clar. Când vrei ceva mai mult pentru tine, să strângi pentru tine, începi să ucizi sufletul și viața și iei de la ceilalți. Îi păgubești. E voia ta. Voia Domnului înseamnă să te lași pe tine, pentru a voii numai El pentru tine. Dar când vrei totul pentru tine, apare ura, mânia și furia, lupta și apărarea. Frica de a pierde. Și știi că este așa, doar nu vrei să vezi lucrurile acestea.

PĂZITORII NEMURITORI...DIN MUNȚII BUCEGI

Într-un an am urcat în Bucegi cu o familie. Se coboară o pantă acoperită cu iarbă, pe stânci, şi eu am cam rămas în urmă, când la un moment dat uit de mine şi mă trezesc brusc într-o peşteră. Înaintez în ea, trec de o fiinţă care o păzește, fără formă, eterică, de lumină, care nu îmi face nimic, dar foarte atentă la tot, şi apoi ajung într-o sală mică, unde la o masă rotundă de piatră erau nişte bătrâni, 6 la număr, cu păr lung, alb şi cu bărbi lungi albe, îmbracaţi într-o pânză de in alb, gros, legaţi la mijloc cu o sfoară, care aveau pe masă o carte mare. Şi tot şuşoteau între ei. Când m-au văzut, s-au oprit şi aşteptau, zâmbind pe sub mustaţă, să vadă ce vreau. Pe conturul cărţii, care era închisă, curgea o lumină ireală, alb strălucitoare. M-am dus încet în spatele lor şi m-am întins, curios să deschid cartea. M-au lăsat, s-au înclinat puţin la o parte, lateral şi nu au zis: ce cauţi tu aici?

Îmi urmăreau doar mişcările, în tăcere, foarte liniştiţi şi senini, de parcă mă aşteptau și zâmbeau, cu ochii vii şi foarte curioși ce o să fac. Coperta cărții avea încrustaţii într-un metal alb, probabil argint, şi pietre semi preţioase, dar și os. Când am deschis-o, a ieşit o lumină orbitoare din ea, strălucitoare, cu steluţe argintii calde, magică, şi m-a lovit în faţă ca un abur. Am pus palmele la ochi. M-a inundat brusc o căldură plăcută şi o stare de fericire fără margini şi nu am mai văzut nimic. Mi-am pierdut cunoştinţa şi nu am mai ştiut de mine. Am călătorit prin cine ştie ce lumi şi universuri, printr-un spaţiu de puncte aurii de încântare.

Nu ştiu cât am stat în starea aceea. Pe loc am uitat de mine total. Îmi amintesc doar când am închis ochii şi mi-am pus mâinile pe față repede şi, după un timp... dar nu ştiu cât a însemnat asta, m-am trezit pe panta de munte pe care eram, tot cu mâinile la ochi. Eram tulburat, respiram repede și eram uimit de întâmplare, dar îmi aminteam tot. Am căutat cu privirea peştera aceea şi nu am văzut nimic. Cu greu puteam să îmi liniştesc pieptul, pumnişorii îmi băteau din interior. Pieptul îmi tresălta ritmic şi nu reuşeam să mă liniştesc deloc. Suflam greu. Nu mai aveam forţă să merg, nu mă mai ţineau picioarele. Mă împleticeam. Eram ca beat, ameţit. Rămăsesem mult în urmă şi eram strigat. M-am aşezat pe o piatră un pic, să mă liniştesc. Dar a trebuit să plec aşa cum eram.

Şi peştera asta este acolo. Dar nu se poate intra în ea decât ca duh. Dacă eşti detaşat de conştiinţă. Mai este și uriașul acela de pază. Complicat. S-a întâmplat să fiu furat şi atras în acel loc misterios. Numai aşa poţi intra, cred. Nu prin voinţă proprie. Asta este o primă barieră. Dar am avut sentimentul că acei înțelepți erau apărătorii acestor teritorii și rolul lor era să diminueze energiile negative și să ne ajute să trecem peste situații dificile. Ei există continuu, acolo, în nemurire și ne susțin.

Bolile vin din mintea ta, din gândurile tale, sunt gândirea răuvoitoare. Bolile sunt boli ale lipsei dăruirii și a Iubirii

Înțelege că nimic nu-ți aparține. Și tot ce ți se întâmplă, nu ție ființă divină i se întâmplă, ci egoului, care nu ești tu. Când apare o supărare sau o nemulțumire este momentul când trebuie să te retragi, pentru că ai prea mult orgoliu. Bolile sunt un conflict emoțional între Iubire și ego, între cum trebuia să fii și cum ai fost. Trupul, pentru că este divin, nu poate accepta egoul și îl blochează prin boli, care sunt un semnal de alarmă că am luat prea mult și am dăruit prea puțin. Corpul nu se descurcă cu mai mult, așa cum lucrează egoul, dar știe să se descurce de minune cu puțin. Gândurile egoiste îți iau din viață și atunci sufletul și trupul suferă.

Egoul tinde să oblige celulele să se transforme în celule lacome, adică canceroase, și așa strică armonia interioară, care se bazează pe sacrificiu de sine. Celulele fac totul pentru Întreg, cu toate că nu îl văd, și păstrează pentru ele foarte puțin. Trupul lucrează după principiul Iubirii, dar mintea noastră, nu. Noi ne îmbolnăvim când spunem nu iubirii, când Nu exprimăm Dragoste, când Nu dăruim și căutam mai mult binele nostru egoist, pentru că ne opunem principiului Iubirii după care lucrează ființa divină din noi și toate celulele noastre. Necazul sau boala apar când te împotrivești Dragostei, când nu vrei să Iubești, să dăruiești, când faci totul pentru tine. Toate relațiile din corp se bazează pe Iubire și nu există opoziție împotriva dăruirii de sine. Dar când noi mergem în exterior după mai mult interesul personal, intrăm imediat în conflict cu trupul nostru și cu Dumnezeu, care este toți ceilalți și care apără interesul tuturor.

Sănătate înseamnă să gândești la fel ca celulele din trupul tău. Să ai același model de viață ca ele. Când ne opunem oamenilor, ne îmbolnăvim, pentru că ne opunem vieții atunci când nu iubim. Corpul reflectă continuu ce gândim cu egoul nostru. El ne vorbește prin dureri și ne arată dacă suntem prea egoişti, pentru că egoismul pe el îl omoară. De ce? Pentru că vine în contradicție cu legea Iubirii pusă în fiecare din celulele noastre. Ele nu știu decât să dăruiască, dar dacă iau mai mult pentru sine devin celule canceroase. Deci, atenție ce gândeşti, că te poți îmbolnăvi singur. Bolile vin din mintea ta, din gândurile tale, sunt gândirea răuvoitoare. Bolile sunt boli ale lipsei dăruirii și a Iubirii. Și toate se vindecă dăruind mai mult și limitând interesele corpului. Corpul nostru arată în fiecare clipă ce gândim. Puternic este numai cel liniștit și în pace. Boala arată refuzul iubirii. Când respingi dragostea, te îmbolnăvești. Când vei face liniște și pace în tine, aceasta îți va veni apoi din față, pentru că întotdeauna trăiești și ți se întâmplă numai ceea ce ești. Noi ne creăm viața după ce ne zicem, după cum definim lucrurile, funcție de cum întărim și argumentăm Iubirea sau egoismul.

Înţelepciunea divină a misticului Marius Ghidel (04)

Marius Ghidel, mistic