<  Pagina Nondualitate radicală


Sinteza mesajului nondualist al lui Tony Parsons

Citiţi şi ascultaţi un podcast din anul 2009 în site-ul urbanguruface.com, în care TONY PARSONS face o sinteză a mesajului său nondualist numit OPEN SECRET. Acest interviu telefonic vă scuteşte de a citi zeci de cărţi despre nondualitate. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).

«[Bun venit la “Urban Guru Café”! Săptămâna aceasta, Areti vorbeşte cu Tony Parsons.]

– Adeseori transmiteţi acest mesaj cu mult umor. Şi totuşi majoritatea consideră că este o chestiune foarte serioasă. Ne puteţi spune ce este atât de amuzant cu non-dualitatea?

– Ha-ha-ha! În ceea ce mă priveşte – dar trebuie să spun că acelaşi lucru se întâmplă şi altora care transmit acest mesaj – atunci când se produce iluminarea, unul dintre primele lucruri care apare este râsul, fiindcă înţelegi marea glumă cosmică, anume că ceea ce căutăm cu toţii, de fapt, nu s-a pierdut niciodată. Mie asta mi s-a întâmplat când, aparent, a avut loc iluminarea. De asemenea, mulţi alţi oameni, când li se întâmplă şi lor, îmi spun: „Este uimitor, deoarece ceea ce căutam nu era altundeva şi nu era ceva care să apară doar atunci când voi fi devenit demn de asta. Ceea ce căutam nu s-a pierdut niciodată, a fost mereu aici, dar eu îl căutam în alte părţi”. De aici vine tot umorul.

Totuşi, sunt două lucruri pe care trebuie să le clarificăm. Primul este că Open Secret (mesajul transmis de Tony) nu spune că nu poţi face nimic. Şi, adeseori, oamenii cărora nu le place acest mesaj tocmai aici înţeleg greşit. Acest mesaj nu spune că nu poţi face nimic, ci spune că nu există niciun “tu” care să facă sau să nu facă ceva.

Iar celălalt lucru este că epifania se întâmplă nimănui. Atunci când nu mai există nimeni, chiar asta-i epifania. Şi este aici dintotdeauna. Dacă cineva aşteaptă o epifanie, înseamnă că încă mai există cineva. Iluminarea este împiedicată tocmai fiindcă un “tu” o caută. Open Secret spune că aici este vorba despre moartea a ceva, pierderea a ceva: a acestui “tu”.

Deci tu nu ştii când se întâmplă iluminarea, dar ceva o ştie. Este recunoscută în mod absolut clar. Şi este uimitor, pentru că, într-un fel, acest mesaj vorbeşte despre ceva foarte simplu şi obişnuit. Te plimbai pe drum – aşa cum i s-a întâmplat recent cuiva din Germania după o întâlnire cu mine – iar mersul pe drum a continuat şi totul a rămas exact ca înainte, dar brusc individul, sinele, eul care căuta, pur şi simplu, nu mai există. Este o dispariţie bruscă şi completă a eu-lui. Iar acest lucru este clar recunoscut, dar de nimeni. Nu mai este nimeni care să recunoască fenomenul. Doar recunoaşterea există. Ceea ce este un mister. Şi este ori una, ori alta. Fie există un eu, fie nu există. Nu există o trecere treptată de la una la alta. Fie există un eu, fie nu există.

– De ce este viaţa atât de dificilă când ne considerăm o fiinţă separată?

– Ei bine, tocmai fiindcă te vezi ca separat, viaţa devine dificilă pentru acest “eu”. Tot timpul trăieşti în visul de a fi un eu individual, un eu separat. Atunci totul devine dificil, deoarece orice experienţă a eului produce un sentiment de separare de tot. Deci tot ceea ce este văzut sau auzit sau simţit sau experimentat în vreun fel de către individ este experimentat printr-un văl al separării. Aşadar, persoana nu se simte niciodată ca acasă. Şi nu se poate simţi niciodată ca acasă, din cauză că ea îşi caută mereu casa. Când persoana dispare, însăşi acea stare este acasă.

– Cum se face că ne considerăm fiinţe separate, deşi, de fapt, nu există nicio separare?

– Pot spune că asta doar pare să se întâmple. În Întreg, apare aparenta separare. Dar, bineînţeles, nu există nimeni care să se despartă de Tot, este acelaşi Întreg care ia aparenţa unui eu separat care caută Întregul. Nu există niciun motiv. Cel care întreabă “de ce” este căutătorul. Când se întâmplă iluminarea, nu mai există întrebarea “de ce”, pentru că nu mai este nimeni care să o pună.

– Cum se face că ceea ce caută căutătorul spiritual, de fapt, nu s-a pierdut niciodată?

– Aş putea să exprim în cuvinte, dar ar fi doar nişte concepte. Practic, ceea ce se întâmplă este că apare acest vis al individualităţii. Şi aşa cum am spus mai devreme, din acel moment, experienţa individuală este privită prin filtrul separării. Nimic nu mai este văzut, simţit sau trăit vreodată aşa cum este cu adevărat. Şi această senzaţie devine corporală. Nu este doar un gând sau o credinţă, este practic încorporată în fiecare celulă din corp. Simţi că eşti crispat. Iluminarea este, pur şi simplu, prăbuşirea bruscă sau explozia acelei contracţii în nemărginire.

Dar natura separării este senzaţia că ceva s-a pierdut. Deci individul este blocat continuu în senzaţia că ceva s-a pierdut şi că trebuie să-l caute. Individul poate căuta doar ceea ce crede că s-a pierdut. Dar, într-un sens, cel ce stă în calea descoperirii a ce s-a pierdut este chiar individul care crede şi simte că totul este pierdut. Şi astfel, căutarea continuă la nesfârşit.

Ironia în toate acestea este că el caută iubirea, iubirea absolută. Dar individul nu poate cunoaşte iubirea absolută, deoarece individul se simte separat de iubirea absolută. La moarte sau când individualitatea ia sfârşit, care este doar un vis, atunci când acel vis dispare, atunci există doar iubirea şi se înţelege – de către nimeni, aş spune – atunci apare înţelegerea că dintotdeauna există numai iubirea şi că iubirea este necondiţionată. Dar acea iubire include şi disconfort, durere şi suferinţă. Nu este o iubire veşnic fericită, ci este o iubire necondiţionată şi care cuprinde întreaga viaţă. Ea a fost mereu prezentă, deci nu s-a pierdut niciodată. Viaţa nu s-a pierdut niciodată, dar căutătorul spiritual pe ea o caută. Iar când căutătorul o caută, ea nu poate fi obţinută.

– Dvs. aţi obţinut această dragoste. Dar şi suferinţă, pentru că îmi amintesc că v-am auzit o dată, când cineva v-a întrebat: “Mai simţiţi suferinţă?” şi aţi răspuns „O, da şi o simţi chiar mai mult decât în mod obişnuit”. Deci care ar fi diferenţa?

– O, diferenţa este că nu mai există niciun eu. Diferenţa este imensă şi, într-un fel, inexprimabilă. Diferenţa este că, deşi încă există suferinţă în lumea aparentă şi durere în corpul aparent, nu mai există nimeni care suferă. Durerea nu mai este simţită de nimeni. Adică nu mai există nicio identificare. Asta nu înseamnă că ar fi un fel de detaşare. De fapt, iluminarea este opusul detaşării. Viaţa este totală şi la maximum. Simţi totul fără filtre, fără filtrul individualităţii. Totul este simţit din plin, pasional şi deschis, dar de către nimeni. Nu a mai rămas decât viaţa în formă pură. În termeni simpli, să zicem că stai pe scaun, poate; din punctul de vedere al individului, pare să existe un eu care stă pe scaun, deci totul i se întâmplă lui eu. În iluminare există doar statul pe scaun. Diferenţa este inestimabilă. Dar este ceva simplu şi obişnuit.

– Deci de unde ştii că s-a terminat? De unde ştii?

– O, nu ştii. Nu mai există nimeni, nu este nimeni să afle şi să spună altcuiva, unui prieten „O, s-a terminat, sunt iluminat”, pentru că nu există aşa ceva – o persoană eliberată. Nu există nicio persoană iluminată. Nu există nimeni care să o ştie, dar impactul este atât de puternic, de parcă te-a lovit un autobuz, cu excepţia faptului că nu există nicio persoană lovită de autobuz. Aspectul amuzant sau ironia este că nu o poţi povesti nimănui, pentru că este de nedescris. Vorbesc despre asta de 10 ani şi tot nu pot explica nimănui cum este. Şi aşa li s-a întâmplat multora, care m-au telefonat şi mi-au spus „Tony, nu pot să-ţi spun cum se simte asta, pentru că este dincolo de cuvinte”. Nu poate fi exprimat, şi uite-aşa rămâne un secret deschis (Open Secret). Rămâne secret pentru că este imposibil de transmis sau exprimat către altcineva. Nu poate fi înţeles. Nu poţi să ştii asta, nu poţi înţelege asta, nu poţi crede asta sau să gândeşti asta, este dincolo de minte.

– Bine, puteţi explica de ce este dincolo de minte?

– Pentru că este dincolo de timp şi dincolo de poveste. Iluminarea înseamnă dispariţia poveştii despre eu. Este dispariţia ideii că ar exista o astfel de realitate, un timp sau o călătorie sau ideea că viaţa are un scop care o conduce undeva. Deci este dincolo de toate aceste lucruri. Iar cel mai important lucru care dispare este ideea că ar exista un individ cu voinţă liberă şi care simte nevoia de a găsi ceva numit iluminare. Toate acele lucruri dintr-o dată… întreaga structură mentală pe baza căreia trăim se prăbuşeşte brusc şi mai rămane doar ceea-ce-este. Deci mintea nu poate concepe acest lucru, deoarece mintea trăieşte într-o poveste cu sens şi scop.

– Spuneţi că nu trebuie să fie înţeles sau analizat, ci, pur şi simplu, să fii asta.

– Nu, nu poate fi înţeles. Nu, nu ai cum înţelege.

– Şi spuneţi că nu este necesar niciun efort de conştientizare sau atenţie pentru a vedea ceea-ce-există. Pare destul de simplu, nu-i aşa?

– Da, este. Desigur, vorbim aici despre ceva dincolo de conştienţă. Într-adevăr, în căutarea spirituală există un mare interes pentru cercetarea-de-sine şi conştientizare, dar toate acestea, pur şi simplu, îl ţin pe individ blocat în roata căutării, deoarece conştientizarea este încă parte din poveste. Ca să existe conştientizarea, trebuie să existe şi ceva de care eşti conştient, deci avem conştientizarea, una la mână, şi ceea ce este conştientizat, doi la mână. Este încă o poveste, este încă dualism. Iluminarea, ceea-ce-este, este dincolo de conştienţă.

– Probabil că oamenii folosesc cuvântul conştientizare sau conştienţă în sensuri diferite.

– Da, cred că este un cuvânt confuz. Dar trebuie să limpezim lucrurile. După iluminare, nu există nimeni sau nimic care să conştientizeze Unimea şi nu există nimeni sau nimic care să înţeleagă Unimea sau Întregul. Întregul nu poate fi cunoscut de ceva sau de cineva. Sau nu poate exista ceva separat care să conştientizeze Întregul. Nu mai rămâne decât Întregul (aici, Tony izbucneşte în râs). Dacă ar putea fi cunoscut sau dacă ar putea exista o conştientizare a Întregului, atunci ar putea fi descris şi înţeles. Dar este un mister.

– Evident, aţi fost şi dvs. un căutător spiritual înainte de toate acestea.

– Da.

– Mulţi dintre noi căutăm ceva pentru multă vreme, până ce lucrurile devin clare sau nu devin clare sau au fost întotdeauna clare. Deci, oare de ce pare că întâi există această căutare aparentă care precede claritatea?

– Pentru că, imediat ce apare visul separării, nu se poate să nu cauţi Întregul, pentru că în aparenta persoană acum a apărut o senzaţie de lipsă, de parcă ceva s-ar fi pierdut. Şi asta o simţi cu fiecare parte a corpului, nu-i doar o credinţă sau un gând. Se simte emoţional. Iar acel sentiment de separare îl determină pe individ să caute Întregul. Individul n-are de ales, decât să continue să caute Întregul. Dar însăşi actul căutării te desparte de ceea ce cauţi, pentru că energia consumată pentru căutarea Întregului confirmă că l-ai pierdut. Deci este un cerc vicios. Este o buclă. Şi nu poţi face nimic, până când acest fenomen nu încetează brusc. Nimeni nu se poate opri din căutare. Totuşi, acest mesaj nu spune „Nu căuta” sau “Caută”, acest mesaj spune că există ceva dincolo de căutare.

– Mulţi oameni ar putea prelua ceea ce spuneţi şi să zică „Bine, de acum înainte nu voi mai căuta” şi vor face efortul să nu mai caute, în genul „Nici măcar nu voi mai dori ceva.”

– Absolut, apare un efort, apare căutarea de a nu mai căuta. Dar în mod uimitor şi ironic, căutarea este cel mai eficient mod de a evita iluminarea, desigur, pentru că alimentează povestea că ceva s-a pierdut, aparent.

– Mesajul dvs. s-a schimbat de-a lungul anilor. Cum s-a schimbat şi de ce v-aţi schimbat stilul?

– O, nu cred că s-a schimbat. Esenţa din Open Secret este aceeaşi, ceea ce tocmai v-am descris, acest vis al individualităţii care caută ceea ce nu s-a pierdut niciodată. Deci natura esenţială a mesajului nu s-a schimbat niciodată. Totuşi, vorbind cu foarte mulţi oameni de-a lungul multor ani, cuvintele s-au rafinat. Cuvintele pe care le foloseam acum câţiva ani, nu le mai folosesc, deoarece cred că sunt confuze. Şi acele lucruri nu au mai fost incluse în mesaj, deoarece anumite cuvinte şi moduri de a vorbi cred că sunt confuze. Am putea spune doar că a fost cizelat până a devenit un mesaj absolut simplu şi foarte direct, dar cu siguranţă că nu este un mesaj diferit de cel transmis iniţial.

Am scris destule eseuri pe site-ul meu de-a lungul timpului şi toate spun acelaşi lucru. Practic, ceea ce este comunicat sub numele de Open Secret, pur şi simplu, demască concepţia greşită că ar exista ceva numit căutător separat care trebuie sau simte nevoia să găsească ceva numit iluminare. Aceasta este eroarea pe care o demască Open Secret. Şi, de asemenea, Open Secret încearcă să explice aparenta dilemă profundă a căutătorului, şi anume că el caută continuu ceva ce nu va găsi niciodată. Dă în vileag şi explică şi asta. În acelaşi timp, Open Secret încearcă să descrie că, în toate acestea, este vorba despre o relaţie de dragoste, despre o iubire absolută care pare să fi fost pierdută. Şi, în cele din urmă, este vorba despre uimirea absolută şi simplitatea faptului că acea iubire, acea iubire absolută ne vorbeşte în fiecare moment prin intermediul corpului, al simţurilor, prin tot ceea ce se întâmplă, inclusiv prin gândire şi simţire. Esenţa a ceea ce li se întâmplă tuturor celor care ascultă acum aceste cuvinte, esenţa a ceea ce se întâmplă este iubirea absolută. Aşa că suntem în permanenţă chemaţi de iubire prin fiecare aspect al vieţii noastre, în fiecare moment al vieţii noastre. Şi tot timpul căutăm în altă parte, aşa că nu putem auzi acel cânec. Dar cântecul acela nu se opreşte niciodată – acesta este mesajul.

– Deci, ar fi cam ceea ce spun şi alţii despre iluminare: „Este aici şi acum. Tu eşti deja asta”.

– Vezi, asta-i o afirmaţie confuză. Zicând „Este aici-şi-acum” este aproape ca şi cum ar spune „Va fi aici-şi-acum”, ceea ce este, desigur, un nonsens. Nu există nimeni care să poată fi aici-şi-acum sau nu există acel aici-şi-acum în care cineva ar putea să se afle. Iar ideea că „Tu eşti deja asta” este, de asemenea, confuză, din punctul meu de vedere, deoarece implică, într-un fel sau altul, că asta ar avea legătură cu tine. Nu există niciun “tu”. Nu există niciun “eu”. Nu există individualitate. Există numai ceea-ce-este. Dar o mulţime de mesaje dualiste spun că “tu găseşti adevărul” şi că “tu înţelegi că asta-i doar un gând sau o credinţă" sau că “tu poţi deveni conştient de Întreg”. Şi ele produc confuzie, pentru că “tu” nu o vei putea face niciodată. Marea dilemă este că persoana nu poate găsi ceea-ce-este.

– Şi ce să facem cu toate gândurile despre viitor sau despre ce trebuie să facem sau despre faptul că nu există un eu care să facă ceva, şi cu toată această cufundare în minte care ne distrage de la ceea-ce-este aici-şi-acum?

– Înţeleg, dar gândirea este doar un simptom al separării, nu este separarea. Ideea că gândirea noastră ar fi cumva separarea este ca şi cum ai spune că strănutul este o răceală. În realitate, întregul nostru corp se simte separat. Separarea este o energie, nu este un gând. Da, e adevărat, gândirea alimentează povestea separării, dar povestea are o semnificaţie doar pentru acel eu, individul care ascultă gândirea. Când acel eu dispare, gândirea continuă, dar nimeni nu o mai ascultă. Şi astfel, îşi pierde puterea. Are putere numai când există cineva care ascultă gândul şi crede că este important. Când nu mai există un eu, brusc, acea putere se prăbuşeşte. Şi atunci se vede că nu există bun sau rău în nimic şi că gândirea nu-i nici bună, nici rea. Tot-ce-există este şi gândirea, tot-ce-există este şi copacul, tot-ce-există este şi respiraţia, tot-ce-există este ceea-ce-este.

– Există vreun tipar comun după care se poate întâmpla iluminarea în mod spontan?

– O, absolut deloc, desigur, pentru că eliberarea nu are nicio legătură cu tine sau cu mine. Faptul că Tony Parsons, aparent, era o persoană care, aparent, căuta iluminarea nu are nicio relevanţă pentru iluminare. Şi nimic din ceea ce Tony Parsons, aparent, a făcut sau n-a făcut nu a avut nicio relevanţă pentru iluminare. Nu există niciun tipar.

Asta-i ironia. Nu există niciun tipar. Cunosc oameni care au devenit iluminaţi fără a căuta iluminarea. Şi apoi, după ce s-a întâmplat iluminarea, au auzit acest mesaj, care le-a confirmat ceea ce li se întâmplase deja. Iluminarea nu are nicio legătură cu căutarea ei sau cu vreun tipar comun.

Iluminarea nu are nicio legătură cu căutarea ei sau cu vreun tipar comun.

– Pentru că există o mulţime de oameni care cred că trebuie să urmeze un guru şi ei îşi zic „Aha, Tony Parsons se plimba în parc când s-a iluminat, aşa că voi face şi eu plimbări în parc.”

– Absolut. Unii chiar m-au întrebat unde anume se află acel parc.

– ...“Chiar vă plimbaţi prin parc? Nu, glumeam.” (hohote de râs)

– Iluminarea nu are absolut nimic de-a face cu o anumită situaţie sau unde anume se găseşte sau nu se găseşte cineva. Tocmai ăsta-i şpilul. Nu are nimic de-a face cu asta, pentru că ea nu s-a pierdut niciodată, este chiar aici-şi-acum. Doar fiindcă o cauţi, pare ascunsă şi imposibil de obţinut. Dar nici nu pot să-ţi spun „Nu mai căuta”. Nu pot spune nimănui “Renunţă la căutare, nu căuta”, pentru că asta ar fi tot o idee că ar trebui făcut ceva. Este o ironie teribilă, teribilă. Şi este un mesaj care, aproape întotdeauna, este respins. Majoritatea celor care ajung la acest mesaj fug cât mai repede de el, înapoi la ceea ce ei cred că pot şti şi pot face.

Este un mesaj care, aproape întotdeauna, este respins.

[Aţi ascultat “Urban Guru Café”. “Urban Guru Café” este produsă în Australia.]

Dacă oamenii vor să discutăm despre chestiunea aceasta, pe site-ul meu web există un număr de telefon şi pot să mă sune şi să discutăm. Nimic nu-i împiedică s-o facă.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre

2 iulie 2021

Despre Tony Parsons mai puteţi citi în site-ul nostru articolele: Neo-advaita; Iluminare prin neo-advaita (Nondualitatea radicală); Iluminarea spirituală şi practica; Pedagogia nondualităţii şi altele.

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=h4pGyRu7sr0

Traducerea de mai sus provine din podcastul de pe urbangurucafe.com, publicat în anul 2009.