< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
autor Răzvan Petre
Generaţiile actuale sunt mai bine instruite, dar şi copleşite de enorma cantitate informaţională vehiculată pe toate canalele mass-media. Oamenii sunt relativ familiarizaţi cu multe subiecte de pe mapamond, deşi în mod foarte superficial. Semidoctismul şi părerile "după ureche" sunt la ele acasă şi în zona SPIRITUALITĂŢII. În general, aceasta e considerată a fi un domeniu ambiguu, nelucrativ, plictisitor, confundat cu superstiţiile sau cu fenomenele misterioase, ori demn de apelat doar în situaţii critice. De aceea, este lăsat la coada priorităţilor omului modern - grăbit, stresat, agitat mental, manipulat de tot soiul de cerinţe şi influenţe exterioare. Desigur, există şi excepţii: persoanele care simt o chemare lăuntrică spre trăirile spirituale şi care îşi găsesc singure calea personală. Acest articol se adresează mai ales celorlalţi semeni, cei care nu s-au aplecat în mod serios asupra spiritualităţii (fie din lipsă de timp ori surse de informare, fie considerând că este o arie mult prea vastă pentru a fi cuprinsă într-o viaţă de om, fie observând că diverse învăţături se contrazic sau se neagă reciproc).
Sigur, există nenumărate tradiţii spirituale diferite, pe care nu le poţi cunoaşte perfect decât dedicându-te lor exclusiv, cu trup şi suflet. Dar dincolo de diferenţele culturale şi multitudinea abordărilor, din fericire, ele au acelaşi filon de aur, care ne permite să vorbim despre o "spiritualitate generală" de esenţă, pe care o poate înţelege oricine, cu un minim de efort, care explică şi justifică toate căile religioase. "SPIRITUALITATEA PURĂ" se referă la acele noţiuni spirituale valabile în toate tradiţiile autentice. Dacă astfel de adevăruri comune nu ar exista, ar însemna că spiritualitatea nu ar fi decât un joc de idei local, o creaţie a imaginaţiei umane, care, prin urmare, nu ar putea fi ceea ce se pretinde a fi, şi anume, un adevăr suprapersonal şi transcultural. Tot mai mulţi erudiţi şi experimentatori pe tărâmul conştiinţei dau astăzi mărturie că aceste realităţi spirituale comune întregii omeniri într-adevăr EXISTĂ.
Nutrim speranţa că, într-un viitor previzibil, căile spirituale îşi vor justifica rostul şi valabilitatea tocmai dovedind că astfel de teze fundamentale se regăsesc şi în corpul lor de credinţă. Astăzi, dimpotrivă, acest lucru nu se întâmplă, din cauza majorităţii liderilor religioşi care nu sunt interesaţi de spiritualitatea pură. Aceştia afirmă sus şi tare că învăţătura proclamată de ei nu are nimic în comun cu pretenţiile celorlalte culte sau tradiţii. Este o tendinţă regretabilă şi împotriva naturii spirituale. De aceea, unitatea religiilor nu se va pune în practică niciodată. Ele se hrănesc din diferenţe, nu din asemănări. Religiile nu se vor uni, ci vor fi, eventual, absorbite treptat într-un mod nou, mai pur de raportare la Cer, potrivit oamenilor mai evoluaţi ce vor trăi în acel viitor probabil. Dacă vom aşeza specia umană pe o solidă temelie spirituală - simplă şi universală, purificată de regionalisme şi cu rigurozitate ştiinţifică - problemele grave ale civilizaţiei s-ar rezolva rapid. Aceasta s-ar petrece prin contribuţia întregii societăţi, devenite mult mai conştiente de ea şi de lume. Într-un sens practic important, spiritualizarea înseamnă expansiunea conştiinţei către înţelesuri tot mai largi şi profunde despre viaţă. Totuşi, nu trebuie confundată cu doctrina "umanistă", care ar vrea ridicarea materială şi "spirituală" a omului, dar excluzând spiritualitatea! Neştiind spre ce să-l ridice, nici nu o poate face... Iar propăşirea materială a tuturor pământenilor nu va fi posibilă decât, simultan, prin înălţarea lor spirituală.
Subiectul principal al spiritualităţii este, desigur, Spiritul. Accepţiunea sa unanimă ar fi următoarea: Spiritul este ceea ce rămâne viu din om după moarte. Dincolo de acest acord încep însă disputele de credinţă şi diferenţele practice, care par uneori ireconciliabile. De pildă, unii sunt convinşi că Spiritul pre-există naşterii copilului, dar alţii că este creat odată cu corpul fizic. După momentul morţii, Spiritul este presupus fie a-şi păstra forma umană, fie a dobândi o formă sferică. După moarte, se spune fie că Spiritul nu vrea să mai aibă de a face cu viaţa oamenilor, fie că rămâne cu aceleaşi dorinţe umane, fiind interesat să intervină în viaţa muritorilor.
De asemenea, practica spirituală de zi cu zi este înţeleasă în moduri foarte distincte, ca fiind, de pildă:
Efortul de autoîmbunătăţire morală şi de a face fapte bune.
Practicarea unor ritualuri pentru rezolvarea "fără efort" a problemelor personale.
Dobândirea unor percepţii extrasenzoriale sau altor abilităţi paranormale, prin care se pot realiza vindecări neconvenţionale şi alte binefaceri.
Comunicarea cu spiritele strămoşilor, ale rudelor decedate sau altor personalităţi.
Cunoaşterea directă a lui Dumnezeu şi apropierea voinţei individuale de Voinţa Sa.
şi enumerarea poate continua...
Acest articol se înscrie în cadrul strădaniei generale de transpunere a spiritualităţii pe baze ştiinţifice, pentru emanciparea noastră de ignoranţă şi rău. El cuprinde 5 lecţii scurte, ilustrate, oferind o sinteză pentru cei grăbiţi, dar interesaţi de subiect. Considerăm că ABC-ul spiritualităţii este cunoaşterea rolului Spiritului în viaţa obişnuită a omului, de unde se vede că spiritualitatea nu este ceva adăugat artificial la preocupările obligatorii ale omului, ci este chiar baza pe care i se sprijină viaţa.
Am realizat o sinteză din învăţături (foarte diferite) de Yoga, Spiritism, Vedanta trecute prin prisma Psihologiei. Este o simplificare la maximum a realităţii, care poate fi ulterior detaliată plecând de la această schemă ştiinţifică. Un singur model, mai multe tradiţii spirituale...
Răzvan Petre
29 septembrie 2010
