Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 13

Sfântul care nu dormea niciodată

"Dă-mi voie, te rog, să merg în Himalaya. Sper ca acolo, în singurătatea imaculată, să-mi desăvârşesc comuniunea divină."

Într-o zi, am adresat Maestrului aceste cuvinte lipsite de recunoştinţă. Cuprins de una din acele iluzii imprevizibile care-l asaltează uneori pe credincios, eu resimţeam o neplăcere crescândă faţă de îndatoririle ashram-ului şi de studiile universitare. Faptul că am prezentat această cerere după o şedere de abia şase luni alături de Sri Yukteswar constituie o circumstanţă atenuantă: încă nu învăţasem să-l cunosc în întregime pe Maestru.

"Aţâţia munteni trăiesc în Himalaya fără să posede percepţia divină." Răspunsul Maestrului venea încet şi simplu. "Este mai bine să cauţi înţelepciunea alături de un om cu realizări spirituale, decât alături de un munte inert."

Neţinând seama de această aluzie a lui Sri Yukteswar, am formulat din nou cererea mea. El n-a răspuns nimic, tăcere pe care eu am interpretat-o ca pe o acceptare tacită - interpretare comodă, dar riscantă.

Acasă, la Calcutta, toată seara m-am ocupat cu pregătirile pentru călătorie. Punând câteva obiecte într-o pătură, mi-am amintit de un pachet asemănător pe care l-am aruncat pe fereastra mansardei mele cu câţiva ani în urmă. Mă întrebam din nou dacă escapada mea spre Himalaya se va dovedi un eşec. Prima dată, am simţit o mare exaltare spirituală; acum aveam inima grea la gândul de a-l părăsi pe guru.

A doua zi dimineaţa, m-am dus la Pandit Behari, profesorul meu de sanscrită de la Colegiul Bisericii Scoţiene.

"Domnule, mi-aţi vorbit despre prietenia dumneavoastră cu un mare discipol al lui Lahiri Mahasaya. Îmi puteţi da adresa lui?"

"Vrei să spui Ram Gopal Muzumdar? Eu îl numesc "Sfântul care nu doarme niciodată". El este mereu treaz, într-o stare de conştiinţă extatică. Locuieşte la Ranbajpur, aproape de Tarakeswar."

I-am mulţumit panditului şi am luat imediat trenul spre Tarakeswar. Speram să-mi astâmpăr remuşcările obţinând binecuvântarea "Sfântului care nu doarme niciodată" pentru a merge în singurătăţile Himalayei. Se pare că prietenul lui Behari obţinuse iluminarea după ce practicase mai mulţi ani Kriya Yoga în izolarea grotelor.

La Tarakeswar se găsea un sanctuar renumit. Hinduşii au pentru el aceeaşi veneraţie pe care o au catolicii pentru Lourdes, din Franţa. La Tarakeswar avuseseră loc nenumărate vindecări miraculoase, printre care şi cea a unui membru din familia mea.

"Am stat în templu o săptămână", povestea cea mai în vârstă dintre mătuşile mele. "Supunându-mă la un post total, mă rugam ca unchiul tău Sarada să fie vindecat de o boală cronică. Într-a şaptea zi, în mâinile mele s-a materializat o plantă! Cu frunzele ei am preparat o băutură pe care i-am dat-o unchiului tău s-o bea. Boala lui a dispărut imediat, odată pentru totdeauna".

Am intrat în sanctuarul din Tarakeswar; altarul nu conţinea nimic altceva decât o piatră rotundă, a cărei circumferinţă fără început şi fără sfârşit, simboliza Infinitul. În India, simbolistica tradiţională spirituală este înţeleasă chiar şi de ţăranii analfabeţi. De aceea occidentalii ne acuză că trăim doar cu abstracţii!

În acel moment, gândurile mele erau atât de austere încât nu mă simţeam dispus să mă înclin în faţa unei pietre simbolice; gândeam că Dumnezeu nu trebuie căutat decât în profunzimile sufletului.

Am părăsit templul şi m-am îndreptat cu paşi repezi spre satul Ranbajpur. Am cerut explicaţii asupra drumului de la un trecător care, după îndelungi reflecţii mi-a spus:

"Vei ajunge la o intersecţie; ia-o la dreapta şi mergi drept înainte." Conformându-mă acestor instrucţiuni, am  luat-o de-a lungul unui canal. S-a lăsat întunericul. Urletele şacalilor, sclipirile licuricilor animau împrejurimile satului din junglă. Lumina lunii, foarte slabă, nu mă ajuta de loc să mă orientez. Mergeam de două ore când am auzit sunetul unui clopoţel. La strigătele mele repetate, a apărut un ţăran cu vaca sa.

"Îl caut pe Ram Gopal Babu."

"Nu este nimeni cu numele acesta în sat." Se părea că omul mă credea un detectiv.

Dorind să înlătur orice suspiciune, am explicat scopul călătoriei mele. El m-a condus la casa sa, şi mi-a oferit ospitalitate.

"Ranbajpur este foarte departe de aici", mi-a spus el. "La intersecţie trebuia s-o iei la stânga nu la dreapta."

Primul meu informator, îmi spuneam eu cu melancolie, reprezintă un adevărat pericol pentru călători. După o masă apetisantă compusă din orez, supă de mazăre (dhal), cartofi şi banane, m-am retras într-o colibă de lângă casă. În depărtare auzeam cântecul ţăranilor, acompaniat de mridangas 13-1 şi de talgere. N-am dormit toată noaptea; m-am rugat fierbinte pentru a-l găsi pe Ram Gopal, yoghinul singuratec.

În zori am plecat spre Ranbajpur. Am trecut prin orezarii călcând pe bolovani sau pe vârfurile ascuţite ale tulpinilor secerate. Rareori întâlneam câte un ţăran care mă anunţa invariabil că nu eram decât "la 3 kilometri de ţel". După 6 ore când soarele ajunsese la zenit, am început să-mi spun că mă voi găsi mereu la 3 kilometri de Ranbajpur.

Spre mijlocul după amiezii nu vedeam decât câmpii întinse. Soarele, pe un cer fără nori, mă îmbolnăvea. Un om se apropia cu paşi lenţi, şi abia am îndrăznit să-mi formulez eterna întrebare de teamă că voi auzi invariabilul "la trei kilometri".

Omul se opri în faţa mea. Mic, slab, n-avea nimic remarcabil, cu excepţia ochilor săi negri extrem de pătrunzători.

"Mă hotărâsem să plec din Ranbajpur, dar intenţia ta era bună, aşa că te-am aşteptat." El mă ameninţa cu degetul în timp ce eu îl priveam cu gura căscată. "Eşti atât de nebun încât să crezi că poţi ajunge până la mine fără să fii anunţat? Profesorul Behari n-avea dreptul să-ţi dea adresa mea!"

Considerând inutilă orice prezentare, am rămas fără voce, dar un pic rănit de această primire. Omul îmi puse o întrebare pe negândite:

"Spune-mi, unde crezi că se găseşte Dumnezeu?"

"Dar el este în mine şi peste tot!" Probabil că aveam o figură tot atât de surprinsă pe cât mă simţeam eu.

"Omniprezent zici?" Sfântul râse scurt. "În acest caz, de ce nu te-ai plecat ieri în faţa Absolutului simbolizat printr-o piatră, în templul din Tarakeswar 13-2? Pentru a-ţi pedepsi orgoliul ai fost indus în eroare de către trecătorul care nu ştia care este dreapta şi care este stânga, iar astăzi ai petrecut o zi neplăcută!

Îmi plăcea o asemenea perspicacitate la un om în aparenţă atât de lipsit de importanţă. O forţă binefăcătoare emana de la yoghin şi oboseala mea a dispărut pe dată.

"Credinciosul pretinde, în general, că drumul său este singurul posibil", zise el. "Yoga, care permite descoperirea lui Dumnezeu în străfundurile fiinţei, este calea regală prin excelenţă, aşa ne învăţa Lahiri Mahasaya. Dar, descoperindu-l în sufletul tău, nu vei întârzia să-l vezi peste tot. Un sanctuar, fie el la Tarakeswar, sau în altă parte, este venerat pe drept ca centru al puterii spirituale."

Sfântul abandonase atitudinea sa reprobatoare; ochii săi se îndulciseră foarte mult. M-a bătut afectuos pe umăr.

"Tinere yoghin, văd că ai de gând să pleci de la Maestrul tău. El are tot ceea ce ai tu nevoie; trebuie să te întorci la el. Munţii nu pot fi guru-l tău." Ram Gopal a repetat aceleaşi cuvinte pe care le-a spus Sri Yukteswar la ultima noastră întâlnire.

"Nici o lege cosmică mi-i obligă pe Maeştri să-şi aleagă o anumită reşedinţă." Tovarăşul meu îmi aruncă o privire batjocoritoare: "Himalaya indiană sau tibetană n-are monopolul sfinţilor. Dacă nu poţi găsi ceva în tine prin efort propriu, n-are rost să cauţi acel ceva ducându-ţi corpul de ici colo. De îndată ce credinciosul este gata să meargă până la capătul lumii pentru iluminarea sa spirituală, gurul său apare lângă el.

Am aprobat în tăcere, amintindu-mi ruga mea la ashramul din Benares, urmată de întâlnirea mea cu Sri Yukteswar, în mijlocul mulţimii.

"Ai vreo cămăruţă în care să te poţi retrage în singurătate?"

"Da." Mă gândeam că sfântul trece de la general la particular cu o rapiditate dezarmantă.

"Acolo este grota ta." Yoghinul îmi aruncă o privire iluminatoare pe care n-am uitat-o niciodată. "Acolo este muntele tău sfânt! Acolo vei găsi împărăţia cerurilor!"

Aceste cuvinte atât de simple m-au vindecat pentru totdeauna de obsesia Himalayei, pe care o aveam încă din copilărie. Astfel, în orezăriile arse de soarele torid, m-am trezit pentru totdeauna din visul zăpezilor eterne.

"Prietene, setea ta de Divin este demnă de laudă. Simt o mare dragoste pentru tine." Ram Gopal m-a luat de mână şi m-a condus la un cătun curios cu cocioabe şi uşi rustice.

Sfântul m-a invitat să iau loc la umbra platformei de bambus a căsuţei sale. Mi-a oferit suc de lămâie îndulcit cu zahăr, apoi s-a aşezat în postura lotusului. După patru ore, când eu am ieşit din meditaţie, l-am văzut pe înţelept la lumina lunii stând tot nemişcat. Între timp, chiorăiturile stomacului mă avertizau în mod neplăcut că mi-e foame; Ram Gopal s-a apropiat de mine:

"Văd că ţi-e foame. Masa va fi gata imediat."

A aprins focul la maşina de gătit şi în curând mi-a servit orez şi dhal pe frunze de bananier. El a refuzat politicos orice ajutor de-al meu la aceste pregătiri. Din timpuri străvechi, India se conformează proverbului "Oaspetele este Dumnezeu", în călătoriile mele ulterioare prin lume am fost încântat să constat că sătenii confirmă cu respect acest obicei; la orăşeni acest simţ este sufocat de supraabundenţa străinilor.

În singurătatea acestui sătuc din junglă, alături de înţelept, agitaţia lumii nu era mai mult decât o amintire. O lumină misterioasă şi blândă umplea încăperea. Direct pe sol, Ram Gopal a întins nişte cuverturi pe care să mă culc; el însuşi s-a aşezat pe o saltea din paie. Transfigurat de magnetismul lui spiritual, am îndrăznit timid:

"Maestre, de ce nu-mi dăruieşti o experienţă de samadhi?"

"Aş fi fericit să-ţi asigur contactul divin, dar acesta nu este rolul meu." Sfântul mă privea cu ochii semi închişi. "Maestrul tău îţi va acorda în curând această experienţă. Corpul tău nu este încă pregătit pentru ea. Aşa cum un bec prea mic nu poate suporta o tensiune mare, la fel nervii tăi nu sunt pregătiţi să permită curgerea curentului cosmic. Dacă acum te-aş cufunda în extazul infinit, ai arde ca şi cum toate celulele corpului tău ar lua foc."

"Tu aştepţi de la mine iluminare", a continuat gânditor, "în timp ce eu mă întreb - nedemn ce sunt, întrucât am meditat atât de puţin - dacă am reuşit să-L mulţumesc pe Dumnezeu, dacă voi găsi bunăvoinţă în ochii Lui!"

"Domnule, nu L-ai căutat din toată inima timp de ani de zile?"

"Eu n-am făcut mult! Behari trebuie să-ţi fi povestit viaţa mea. Douăzeci de ani am meditat într-o grotă retrasă, câte 18 ore pe zi. Apoi, m-am dus într-o cavernă şi mai inaccesibilă, unde am practicat uniunea divină timp de 25 de ani, timp de 20 de ore pe zi. N-aveam nevoie de somn, fiind tot timpul cu Dumnezeu. Corpul meu găsea în pacea supraconştiinţei o odihnă superioară celei parţiale a stării subconştiente normale.

Muşchii se destind în cursul somnului, dar inima, plămânii, sistemul circulator, nu se odihnesc niciodată. În starea de supraconştiinţă, activitatea organelor interne este suspendată şi acestea sunt încărcate cu energie cosmică. Datorită acestui procedeu am putut să nu dorm timp de ani de zile. Va veni un timp când nici tu nu vei mai avea nevoie de somn."

"Cum, Maestre, tu care ai meditat atât de mult, nu eşti sigur de favoarea lui Dumnezeu?!" ÎI priveam stupefiat. "Ce să mai zic atunci de noi ceilalţi, bieţii muritori?"

"Nu vezi tu, dragă copile, că Dumnezeu este însăşi Eternitatea? Să pretinzi că-L poţi cunoaşte în toată imensitatea Lui, după 45 de ani de meditaţie, este de-a dreptul o necuviinţă! Totuşi Babaji ne asigură că şi un pic de meditaţie ne ocroteşte de chinurile morţii şi ale stărilor de după moarte. Nu-ţi fixa idealul spiritual pe vârful unui mic munte, ci mai degrabă ţinteşte vertical la steaua strălucitoare a perfecţiunii divine! Dacă vei persevera neobosit, vei ajunge la ea."

Exaltat de această perspectivă l-am rugat să mai adauge câteva lămuriri. El mi-a povestit istoria minunată a primei lui întâlniri cu Babaji 13-3, gurul lui Lahiri Mahasaya. Spre miezul nopţii, Ram Gopal recăzu în muţenie şi eu m-am întins pe cuverturi. Deşi închideam ochii, percepeam în spaţiul din jurul meu fulgere; toată fiinţa mea era un rezervor de Lumină inexprimabilă. Am deschis ochii; aceeaşi splendoare iradia în cameră, devenită o anexă a Infinitului şi saturată de razele imateriale devenite perceptibile pentru ochiul interior.

"De ce nu dormi?"

"Maestre, cum aş putea să dorm în prezenţa acestor fulgere izbucnite de peste tot, indiferent dacă am ochii închişi sau deschişi?"

"Este o graţie divină să ai această experienţă; radiaţiile spirituale nu se observă uşor." Sfântul mai adăugă câteva cuvinte afectuoase.

În zori, Ram Gopal mi-a oferit bomboane şi mi-a spus că trebuie să plec. Îmi părea aşa de rău că-l părăsesc, încât plângeam în hohote.

"Nu te voi lăsa să pleci cu mâinile goale!" El vorbea cu duioşie. "Voi face ceva pentru tine."

A zâmbit şi m-a privit intens. M-am simţit ţintuit la pământ, pacea a invadat fiinţa mea ca o revărsare binefăcătoare şi, dintr-o dată, am fost vindecat de o durere intermitentă în spate, pe care o aveam de ani de zile! Regenerat, scăldat într-un ocean de bucurie senină, am încetat să mai plâng. După ce m-am plecat la picioarele sfântului, m-am afundat în junglă croindu-mi drum până la Tarakeswar.

Odată ajuns în acest oraş, am făcut al doilea pelerinaj la sanctuar, şi m-am plecat cu umilinţă în faţa altarului. Piatra rotundă s-a mărit, în viziunea mea interioară, până când a devenit nişte sfere cosmice; cerc după cerc, zonă după zonă, totul era impregnat cu divinitate.

O oră mai târziu am luat fericit trenul spre Calcutta. Călătoria mea se termina nu în munţii sublimi, ci în "Himalaya" prezenţei Maestrului meu.

13-1: Tobe utilizate în mod obişnuit pentru a acompania cântecele devoţionale (Kirtan) în timpul procesiunilor şi ceremoniilor religioase. Înapoi la text

13-2: "Un om care nu se prosternează în faţa a nimic, nu poate niciodată sâ-şi poarte propria povară" (Dostoievski, "Posedaţii").  Înapoi la text

13-3: Vezi capitolul 35. Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >