Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 12

Anii petrecuţi în ashramul Maestrului meu

"Ai venit!" Sri Yukteswar era aşezat pe o piele de tigru întinsă, pe duşumeaua unui mic salon cu balcon. Vocea sa era rece, ţinuta lui nu trăda nici o emoţie.

"Da, dragă Maestre, am venit pentru a te urma." Am îngenuncheat şi i-am atins picioarele.

"Cum este cu putinţă? Până acum ai ignorat dorinţele mele!"

"N-am s-o mai fac, Maestre! Dorinţele tale vor fi legea mea."

"Aşa-i mai bine! Acum pot să-mi asum responsabilitatea existenţei tale."

"O depun în întregime la picioarele tale Maestre!"

"Prima mea dorinţă este ca tu să te întorci acasă. Trebuie să intri la Colegiul din Calcutta şi să-ţi continui studiile."

"Foarte bine, Maestre." Cu greu mi-am ascuns supărarea. Cărţile astea nesuferite mă vor urmări până la sfârşitul vieţii? Mai întâi tatăl meu, acum Sri Yukteswar!

"Cândva vei merge în Occident. Oamenii vor fi mai receptivi la înţelepciunea antică a Indiei dacă Maestrul hindus posedă o diplomă universitară."

"Ştii mai bine decât mine, Maestre!" Supărarea mea dispăruse. Această aluzie la Occident mi se părea îndepărtată, dar dorinţa mea de a place Maestrului era pe primul loc.

"Calcutta nu este departe de aici; vino de câte ori vei avea timp."

"Zilnic dacă este posibil! Mă voi supune plin de recunoştinţă voinţei tale cu o singură condiţie."

"Care anume?"

"Să-mi promiţi că mi-L vei dezvălui pe Dumnezeu!"

A urmat o discuţie de o oră. Un Maestru nu-şi poate încălca cuvântul, de aceea acesta nu este dat niciodată cu uşurinţă! Angajamentul urma să deschidă vaste orizonturi metafizice. Un guru trebuie să fie foarte apropiat Creatorului pentru a-L putea revela unei alte fiinţe! Percepeam unitatea divină a lui Sri Yukteswar şi eram decis să profit de poziţia mea de discipol.

"Eşti exigent", replică Maestrul, care acceptă plin de dragoste condiţia impusă. "Fie ca voinţa ta să fie şi a mea!"

Umbra care m-a însoţit întreaga viaţă a dispărut din inima mea; lungile peregrinări, căutările deşarte, se sfârşiseră. Găsisem refugiu la picioarele unui guru adevărat.

"Vino! Hai să-ţi prezint ashram-ul." Maestrul se ridică de pe pielea lui de tigru. Aruncând o privire de jur-împrejur am fost surprins să descopăr un portret al lui Lahiri Mahasaya, împodobit cu iasomie.

"Lahiri Mahasaya!" am spus eu surprins.

"Da, este gurul meu divin." Vocea lui Sri Yukteswar vibra de ardoare. "Ca om şi ca yoghin, el i-a depăşit pe toţi maeştrii pe care i-am cunoscut."

M-am înclinat tăcut în faţa imaginii familiare. Sufletul meu aducea un fervent omagiu Maestrului nepreţuit care mă luase sub protecţia sa încă din copilărie şi mi-a ghidat paşii până în acest moment memorabil.

Am străbătut ashram-ul şi dependinţele sale sub conducerea Maestrului meu. Această construcţie mare, veche şi solid construită, era înconjurată de o curte protejată de un gard cu stâlpi masivi. Muşchi verde şi umed acoperea zidurile exterioare; porumbeii, care aici se simţeau ca la ei acasă, zburau deasupra acoperişului gri şi plat. În grădina din spate creşteau din abundenţă arbori de mango şi bananieri. Balcoanele camerelor de pe trei laturi ale etajului clădirii dădeau spre curte. Holul spaţios de la parter, cu plafonul înalt susţinut de coloane servea mai ales pentru solemnităţile anuale Durgapuja 12-1. O scară de piatră ducea la salonul lui Sri Yukteswar, al cărui balcon dădea în stradă. Ashram-ul era bine mobilat, holul era simplu, curat, practic. Se găseau scaune, mese, bănci în stil cccidental.

Maestrul mă invită să-mi petrec noaptea la ashram. O supă de legume cu mirodenii a fost servită de doi tineri discipoli care-şi făceau educaţia în ashram.

"Guruji, te rog povesteşte-mi ceva despre viaţa ta!" Eram aşezat pe o rogojină de paie alături de blana sa de tigru. Stelele prietenoase mi se păreau foarte aproape, dincolo de balcon.

"Numele meu de familie este Priya Nath Karar. M-am născut la Serampore 12-2, unde tatăl meu era un om de afaceri foarte bogat. El mi-a lăsat moştenire casa părintească, în prezent acest ashram. Nu mi-au plăcut studiile şcolare; mi se păreau superficiale şi încete. Când am crescut m-am căsătorit, am avut o fiică, acum căsătorită şi ea. La vârsta maturităţii am fost binecuvântat să-l întâlnesc pe Lahiri Mahasaya, care mi-a dăruit lumina sa spirituală. La moartea soţiei mele am intrat în Ordinul Swami şi am primit numele de Sri Yukteswar Giri 12-3. Aceasta este povestea simplă a vieţii mele.

Maestrul surâse văzându-mă ascultând cu aviditate. Ca într-o notiţă biografică, cuvintele lui prezentaseră faptele, fără a dezvălui însă universul său interior.

"Guruji, aş vrea să cunosc câte ceva din copilăria ta."

"Îţi voi spune trei fapte, fiecare cu câte o învăţătură morală!" La aceste cuvinte, ochii lui scânteiară. "Odată, mama a vrut să mă sperie cu povestea unei fantome care bântuia o cameră întunecată a casei noastre; m-am repezit acolo hotărât şi am fost dezamăgit că nu am găsit-o! Mama nu mi-a mai povestit niciodată istorii înspăimântătoare. Morala: priveşte pericolul în faţă şi el va înceta sa te mai tulbure.

Îmi amintesc de asemenea că îmi doream nebuneşte un câine urât care aparţinea unui vecin. Săptămâni de zile i-am tocat la cap pe părinţi şi pe prieteni în legătură cu acest câine. Am rămas surd la oferta unor alţi căţeluşi, de altfel mult mai frumoşi. Morala: ataşamentul ne orbeşte şi dotează obiectul dorit cu calităţi imaginare.

O a treia amintire se referă la cât de uşor influenţabilă este mintea unui copil. Mama a afirmat odată de faţă cu mine: 'orice om care acceptă să muncească sub ordinele altuia devine sclav'. Impresia mea a fost atât de vie, încât chiar după căsătorie am refuzat toate slujbele. Am făcut faţă cheltuielilor investind în terenuri moştenirea familială. Morala: insuflă devreme copiilor idei pozitive şi bune; ei le vor reţine pentru totdeauna."

Maestrul tăcu. Spre miezul nopţii, mă conduse într-o chilie îngustă. Somnul a fost profund şi odihnitor în prima noapte petrecută sub acoperişul guru-lui meu!

A doua zi dimineaţa, Sri Yukteswar mă iniţie în Kriya Yoga. Doi dintre discipolii lui Lahiri Mahasaya, tatăl meu şi Swami Kebalananda, mă învăţaseră deja tehnica. Dar Maestrul poseda o forţă spirituală transfiguratoare; la atingerea lui, o lumină extraordinar de puternică, asemeni celei a mii de sori arzând împreună, îşi făcu loc în mine. Un val de fericire de nedescris mă cuprinse, şi aceasta dură până a doua zi dimineaţa; era deja ziuă bine când m-am hotărât să-mi iau rămas bun.

"Vei reveni peste 30 de zile." M-am întors acasă la Calcutta ducând în inimă această prezicere a Maestrului. Contrar la ceea ce mă temeam eu, nimeni din familie nu a făcut aluzie la această întoarcere a "păsării rătăcite".

Am urcat în mica mea mansardă şi am îmbrăţişat-o cu o privire afectuoasă, ca şi cum ar fi fost vorba despre o prezenţă vie. "Tu ai fost martoră a meditaţiilor, a lacrimilor, a zbuciumului sadhana-ei mele. În prezent, am găsit un port de refugiu la picioarele guru-lui meu divin."

"Fiule, mă bucur pentru voi amândoi", zise tatăl meu, cu care mă găseam în calmul serii. "Ţi-ai descoperit guru-ul tot aşa de miraculos cum mi l-am găsit şi eu pe al meu. Mâna sfântă a lui Lahiri Mahasaya ne apără pe amândoi. Maestrul tău nu este vreun sfânt inaccesibil din Himalaya, ci aproape un vecin. Rugile mele mi-au fost ascultate: tu nu-mi vei fi luat în cursul căutărilor tale divine."

Tata se bucura de asemenea că-mi voi relua studiile; el a luat măsuri în consecinţă. Chiar a doua zi, m-am înscris la Colegiul Bisericii Scoţiene din Calcutta.

Au trecut luni fericite. Cititorul a ghicit, desigur, că nu am fost văzut prea des la orele de curs! Ashram-ul din Serampore exercita asupra mea o atracţie irezistibilă. Maestrul a acceptat fără comentarii prezenţa mea continuă şi, spre uşurarea mea, a făcut rareori aluzie la şcoală. Deşi era clar pentru toţi că nu-mi stătea gândul la carte, am făcut minimum de efort pentru a-mi asigura notele mediocre strict necesare.

La ashram viaţa se scurgea liniştită, fără variaţii. Guru-l meu se trezea înainte de a se lumina de ziuă. Culcat, sau uneori aşezat pe patul său, el intra în samadhi 12-4. Era foarte simplu să ştii când s-a trezit Maestrul: sforăitul 12-5 uşor se oprea; un suspin sau două, sau poate o mişcare. Apoi el intra într-o stare de extaz yoghin profund în care respiraţia se oprea.

Înainte de micul dejun făceam o plimbare pe malul Gangelui. Cât de vii îmi sunt în minte aceste plimbări matinale cu guru-l meu! Ele mi-au rămas întipărite pentru totdeauna în memorie. Mi-e uşor să mă imaginez alături de el; soarele dimineţii încălzeşte fluviul; vocea Maestrului, încărcată de înţelepciune autentică, răsună clar în urechile mele.

O baie şi, în sfârşit, prânzul, preparat cu grijă de discipoli, după instrucţiunile Maestrului. Acesta era vegetarian; totuşi, înainte de a deveni monah, el mâncase ouă şi peşte. Îi învăţa pe discipoli să urmeze un regim simplu, conform cu constituţia lor.

Maestrul mânca puţin; cel mai adesea orez garnisit cu şofran, suc de sfeclă sau spanac cu ghee (unt) de bivoliţă sau unt clarificat. Uneori el mânca dhal de linte sau channa 12-6 condimentată cu legume. La desert, fructe cu budincă de orez sau sucuri.

După amiezile soseau vizitatorii; o legătură stabilă exista între lume şi liniştitul ashram. Maestrul îi primea întotdeauna cu bunătate şi curtenie. Un Maestru - cel care s-a realizat ca spirit omniprezent, nu ca trup sau ego - percepe în toţi oamenii o Unică Forţă Divină.

Imparţialitatea sfinţilor îşi are rădăcinile în înţelepciune. Maeştrii nu mai sunt influenţaţi de dualitatea maya-ei şi nu mai sunt supuşi simpatiilor şi antipatiilor care fac confuză judecata oamenilor neiluminaţi. Sri Yukteswar nu arăta mai mult respect celor puternici sau înţelepţi, aşa cum nu-i dispreţuia pe amărâţi sau pe inculţi. El ar fi ascultat cu mult respect adevărul din gura unui copil, ignorând părerea unui pretins savant.

Luam masa de seară la ora opt şi uneori mai soseau vizitatori întârziaţi. Guru-l meu nu s-ar fi retras să mănânce singur; nimeni nu a părăsit ashram-ul nemulţumit sau flămând. Nu uita nimic, nu se lăsa niciodată luat pe nepregătite de vizitatori neaşteptaţi; chiar la limita resurselor, el putea improviza un festin, ca să spun aşa, din nimic. Totuşi era econom, dar nu zgârcit. 'Fiţi darnici pe măsura mijloacelor de care dispuneţi', obişnuia el să spună. 'Risipa nu vă va aduce decât decepţii'. Originalitatea şi spiritul creator al lui Sri Yukteswar se manifesta până în cele mai mici detalii ale treburilor gospodăreşti, sau chiar la lucrările de reparaţii ale ashram-ului.

Orele calme ale serii ni le petreceam adesea ascultând discursurile înţelepte ale Maestrului. Fiecare cuvânt al lui era sculptat cu dalta înţelepciunii şi purta marca unei certitudini sublime. El vorbea aşa cum nici unul din cunoscuţii mei nu a mai făcut-o. Gândurile sale, cântărite cu balanţa lucidităţii şi a forţei de discriminare, erau perfecte. Esenţa adevărului izvora din fiinţa sa ca o emanaţie parfumată a sufletului. Eram conştient că mă aflam în faţa unei manifestări vii a lui Dumnezeu, a cărei forţă mă obliga să-mi plec automat capul.

Dacă vizitatorii întârziaţi observau că Infinitul începe să-l acapareze pe Sri Yukteswar, acesta le deturna atenţia antrenându-i într-o conversaţie banală, căci îi era cu neputinţă să facă paradă de facultăţile sale superioare. În comuniune neîncetată cu Dumnezeu, el n-avea nevoie pentru a realiza aceasta de momente de reculegere. Un Maestru ce şi-a realizat Sinele se găseşte deasupra meditaţiei. "Floarea se scutură atunci când apare fructul". Dar adesea sfinţii respectă formele exterioare pentru a-i încuraja pe discipoli.

Se întâmpla ca miezul nopţii să-l prindă pe gurul meu dormind cu naturaleţea unui copil. Adesea se întindea, chiar fără pernă, pe podeaua pe care de obicei era pielea sa de tigru.

Adeseori discuţiile filosofice durau toată noaptea; uneori erau provocate de interesul manifestat de vreun discipol. Atunci dispăreau oboseala şi dorinţa de a dormi; îmi erau suficiente cuvintele vii ale Maestrului. "Iată, s-a făcut ziuă, hai să ne plimbăm pe malul Gangelui". Prin aceste cuvinte se terminau discuţiile noastre pasionante.

Primele luni la ashram au fost însoţite de o lecţie practică: "Cum să zădărniceşti planurile ţânţarilor!". Acasă, noi aveam plase contra ţânţarilor pentru noapte. Arn fost uimit să constat că se neglija complet această precauţie la ashram-ul din Serampore, deşi ţânţarii erau acolo foarte numeroşi: eram plin de înţepături din cap până în picioare. Guru-lui meu i se făcu milă de mine:

"Cumpără o plasă pentru tine şi o alta pentru mine." El adăugă râzând: dacă nu cumperi decât una pentru tine, toţi ţânţarii se vor repezi asupra persoanei mele!"

I-am îndeplinit rugămintea mai mult decât bucuros. În fiecare seară pe care o petreceam la ashram, guru-l meu mă ruga să instalez aceste paravane.

Într-o seară, când un roi de ţânţari ne-au înconjurat, Sri Yukteswar a omis să-mi dea obişnuitul ordin. Ascultam febril, aşteptând ofensiva ţânţarilor. M-am băgat în pat şi am spus o rugăciune pentru a mă proteja de ţânţari. O jumătate de oră mai târziu, am tuşit pentru a atrage atenţia guru-lui meu. Simţeam că înţepăturile şi bâzâitul ţânţarilor mă vor înnebuni.

Maestrul nu dădea nici un semn de viaţă; m-am apropiat de el cu precauţie. Ei bine, nu respira. Era prima dată când l-am văzut în samadhi şi m-am speriat.

"Inima lui trebuie să fi cedat". Am apropiat o oglindă de nările sale şi nu s-a acoperit de aburi. I-am astupat narile şi gura cu degetele, timp de câteva minute pentru a verifica presupunerea mea. Corpul lui era rece şi ţeapăn. Cuprins de panică, m-am repezit la uşă pentru a cere ajutor.

"Aşa deci! Avem aici un experimentalist în devenire! Bietul meu nas!" Maestrul râdea din toată inima. "De ce nu te duci la culcare? Lumea întreagă trebuie să se schimbe pentru a-ţi fi ţie pe plac? Dacă vrei să transformi lumea, începe cu tine însuţi şi, mai înainte de toate, eliberează-te de frica ţânţarilor."

Cu capul plecat, m-am întors în patul meu. Nu era nici urmă de ţânţar în apropiere. Am înţeles că guru-l meu acceptase o plasă contra ţânţarilor pentru a-mi face pe plac, căci el nu se temea de ei. Aşa de mare era puterea sa mentală, încât putea fie să le ordone să nu-l înţepe, fie să se facă invulnerabil la atacurile lor.

"Mi-a oferit o demonstraţie - gândeam eu - a stării de focalizare mentală ce trebuie să o ating". Uitând de nenumăratele lucruri care-l distrag în această lume: bâzâitul insectelor, razele soarelui pătrunzător, un yoghin trebuie să urmărească să rămână în supraconştiinţă. În primul stadiu de samadhi (savikalpa), yoghinul se izolează de toate informaţiile senzoriale care vin din lumea exterioară. El percepe atunci sunete, viziuni, dar acestea sunt mai sublime decât Paradisul pierdut!12-7 

Ţânţarii, adevăraţi 'instructori', au fost ocazia şi a unei alte lecţii la începutul şederii mele în ashram. Era spre seară. Guru-l meu interpreta într-un mod inegalabil textele străvechi. Aşezat la picioarele guru-lui meu, mă bucuram de un calm absolut. Deodată, un ţânţar inoportun îmi tulbură liniştea. Întrucât el îşi înfipse acul în pielea mea, am ridicat o mână răzbunătoare. M-am oprit în ultimul moment, amintindu-mi un aforism al lui Patanjali despre ahimsa (a nu face rău vreunei fiinţe).

"De ce nu ţi-ai pus intenţia în aplicare?"

"Maestre! Mă sfătuieşti să curm viaţa?"

"Nu, dar lovitura mortală era dată deja în mintea ta."

"Nu înţeleg!"

"Patanjali înţelegea prin ahimsa că trebuie să suprimi dorinţa de a ucide. Sri Yukteswar îmi citise deci gândurile ca într-o carte deschisă. "Această lume este într-adevăr rău făcută pentru a putea practica ahimsa în spiritul literei. Omul poate fi obligat să extermine creaturi periculoase, fără ca pentru aceasta să simtă mânie sau ură. Tot ceea ce trăieşte are dreptul de a respira aerul magic al maya-ei. Sfântul care descoperă secretele creaţiei va fi în armonie cu nenumăratele şi uimitoarele ei manifestări. Orice om care învinge în el pasiunea de a distruge va înţelege."

"Guruji, trebuie să ne sacrificăm mai degrabă decât să ucidem un animal sălbatic?"

"Nu! Corpul omului este preţios. El posedă posibilităţi superioare de evoluţie datorită centrilor de forţă din cap şi coloana vertebrală, care permit discipolilor avansaţi să sesizeze, în toată plenitudinea lor, aspectele cele mai sublime ale divinităţii. Nici un organism inferior nu este atât de bine dotat. Este adevărat că omul se expune unui păcat dacă este constrâns să ucidă un animal sau orice altă fiinţă vie, dar trebuie să-şi apere viaţa. Sfintele Vede ne învaţă că a distruge o fiinţă umană înseamnă a ofensa grav legile karmice."

Am respirat uşurat; cazurile în care Scripturile favorizează instinctele noastre de apărare sunt atât de rare!

N-am avut niciodată ocazia să-l văd pe Maestru luptându-se cu un leopard sau cu un tigru. Dar, prin dragostea sa, el a îmblânzit într-o zi o cobră care îl ameninţa. Acest şarpe foarte temut în India, face mai mult de 5000 de victime anual. Întâlnirea periculoasă a avut loc la Puri, unde Sri Yukteswar avea un alt ashram situat pe ţărmul Golfului Bengal. Prafulla, un tânăr discipol din ultimii ani ai lui Sri Yukteswar, se găsea atunci aproape de Maestru.

"Eram aşezaţi afară, aproape de ashram", mi-a povestit Prafulla. "O cobră sinistră, lungă de un metru, a apărut deodată, cu guşa umflată şi s-a aruncat asupra noastră. Maestrul a avut un surâs ca de bun venit, ca şi cum ar fi fost vorba de un copil. Eram consternat văzându-l că bate ritmic din palme 12-8. El voia să-l hipnotizeze pe periculosul intrus! Împietrit, murmuram mental rugile cele mai fierbinţi. Şarpele, foarte aproape de guru, era imobil şi părea magnetizat de aceste maniere dezmierdătoare. Capul înfiorător se lăsă în jos încet, cobra alunecă printre picioarele Maestrului şi dispăru în desişul pădurii.

"Atunci n-am înţeles de ce a bătut Maestrul din palme şi nici de ce cobra nu l-a atacat", concluzionă Prafulla. "De atunci mi-am dat seama că Maestrul meu divin nu se temea de creaturile vii, oricât de răufăcătoare ar fi fost ele."

Eu, la 16 ani

În primele luni ale şederii mele la ashram, am remarcat într-o după amiază că Sri Yukteswar mă observa fix.

"Eşti prea slab, Mukunda."

Această remarcă îmi atinse o coardă sensibilă. Aparenţa mea scheletică, ochii înfundaţi în orbite, nu-mi plăceau. Dispepsia cronică mă urmărea încă din copilărie. Acasă luasem multe tonice, dar nici unul nu-mi ajutase. Atât de mare era disperarea mea, încât într-o zi m-am întrebat dacă mai merită osteneala să trăiesc cu un corp atât de rău construit!

"Eficacitatea medicamentelor este limitată; forţa vitală creatoare nu are limite. Te vei face bine şi vei deveni puternic."

Aceste cuvinte ale lui Sri Yukteswar treziră în mine o convingere de neclintit pe care nici un vindecător - şi am consultat atâţia! - n-a fost în stare să mi-o insufle.

Mă îngrăşam zilnic. Peste două săptămâni, binecuvântarea secretă a Maestrului mă făcuse robust. Boala cronică de stomac dispăruse pentru totdeauna. De-a lungul timpului, asistasem cum Maestrul vindecase miraculos boli grave: tuberculoză, diabet, epilepsie sau paralizie. Dar poate că nimeni nu îi era mai recunoscător decât mine, care fusesem eliberat dintr-o dată de aspectul meu cadaveric.

"Cu mulţi ani în urmă, eu însumi eram nerăbdător să-mi recapăt greutatea", îmi spuse Sri Yukteswar. "De abia refăcut după o boală gravă, l-am vizitat pe Lahiri Mahasaya la Benares.

'Maestre, am fost foarte grav bolnav şi am slăbit multe kilograme.'

'Văd Yukteswar 12-9, te-ai îmbolnăvit singur şi acum te crezi slăbit.'

Răspunsul era cu totul altul decât cel pe care mi-l imaginam. Totuşi guru-l meu continuă încurajator:

'Hai, sunt sigur că mâine vei arăta mai bine!'

Am considerat aceste cuvinte ca pe o protecţie spirituală menită să mă vindece şi n-am fost deloc surprins că m-am simţit refăcut chiar de a doua zi. Am mers la Maestru şi l-am anunţat bucuros: 'Astăzi mă simt mult mai bine!'

'Într-adevăr! Tu însuţi ţi-ai redat energia!'

'Nu, Maestre!', am protestat eu, 'tu m-ai vindecat: este prima dată după săptămâni când mi-am recăpătat forţele.'

'Ba da! Boala ta era foarte gravă şi eşti încă slăbit; cine ştie cum o să te simţi mâine?'

Ideea de a recădea în aceeaşi stare de slăbiciune m-a îngheţat. Dimineaţa următoare de abia am avut putere să mă duc la Lahiri Mahasaya.

'Iar sunt bolnav', i-am spus.

Guru-l m-a privit cu o figură batjocoritoare: 'Aşa! Te-ai îmbolnăvit iar!'

'Gurudeva, acum îmi dau seama că în aceste zile nu ai făcut decât să râzi de mine.' Eram la capătul puterilor. 'Nu văd de ce refuzi să mă crezi când îţi spun adevărul.'

'Într-adevăr, gândurile tale te-au făcut succesiv să fii bolnav sau sănătos.' Maestrul m-a privit cu afecţiune: 'Acum înţelegi că sănătatea ţi-a urmat întocmai aşteptările? Gândul este o forţă, la fel ca electricitatea sau gravitaţia. Mintea umană este o scânteie din atotputernica conştiinţă divină. Eu pot să-ţi dovedesc că tot ceea ce mintea ta crede cu fermitate se va realiza imediat.'

Ştiind că Lahiri Mahasaya nu vorbea niciodată cu uşurinţă, m-am adresat lui cu o profundă şi respectuoasă recunoştinţă: 'Maestre, dacă eu m-aş gândi că mă simt bine şi că mi-am recăpătat greutatea dintr-o dată, asta s-ar realiza?'

'Desigur! Deja s-a şi făcut!' Guru-ul meu vorbea grav, ochii săi fixându-i pe ai mei.

În acelaşi moment am simţit nu numai un aflux de forţe noi, ci şi că mi-am recăpătat greutatea. Lahiri Mahasaya s-a refugiat într-o tăcere solemnă. După ce am petrecut câteva ore la picioarele lui, m-am întors la casa mamei mele, unde locuiam de obicei când veneam în Benares.

'Fiule, ce ai păţit? Te-ai îmbolnăvit de hidroptizie?' Mamei nu-i venea a crede. Corpul meu era la fel de robust ca mai înainte de boală.

M-am cântărit pentru a mă convinge că într-o zi am câştigat 25 de kilograme, pe care nu le-am mai pierdut niciodată. Prietenii şi cunoştinţele, martorii slăbiciunii mele anterioare, au fost uimiţi: unii dintre ei şi-au schimbat modul de viaţă şi au devenit discipoli ai lui Lahiri Mahasaya.

Guru-l meu, unit cu Dumnezeu, ştia că această lume nu este decât un vis obiectiv al Creatorului; conştient de perfecta sa unitate cu Divinul Visător, Lahiri Mahasaya putea materializa sau dematerializa obiecte sau să provoace, la voinţă, modificări în atomii visători ai lumii fenomenale 12-10."

"Toată creaţia este guvernată de legi", continuă Sri Yukteswar. "Cele pe care savanţii le-au descoperit şi care controlează lumea exterioară sunt legi naturale ce guvernează planul fizic. Dar există şi altele, mai subtile, guvernând planurile spirituale, ascunse percepţiei omului obişnuit, şi domeniul interior al conştiinţei; aceste principii pot deveni cunoscute doar prin intermediul ştiinţei yoga. Maestrul care şi-a realizat Sinele şi nu fizicianul este cel care înţelege adevărata natură a materiei. În acest mod a putut Isus pune la loc urechea servitorului atunci când o tăiase unul din discipolii Săi 12-11."

Sri Yukteswar comenta perfect Scripturile. Discursurile sale evocă pentru mine amintirile cele mai fericite. Dar, uneori fascinată de cuvintele sale, mintea mea începea să zburde; era suficient să fac o mişcare inutilă sau să las gândurile să vagabondeze, pentru ca Maestrul să se oprească din expunerea sa.

"Tu nu eşti aici!" se întrerupse el astfel într-o seară. Ca de obicei, Maestrul urmărea în permanenţă jocurile minţii mele.

"Maestre", am protestat eu, "nu m-am mişcat; nici măcar n-am clipit; pot să-ţi repet vorbele cuvânt cu cuvânt!"

"Totuşi, nu erai în întregime atent la mine; protestul tău mă obligă să remarc că în planul secund al minţii tale, tu construiai trei ashram-uri: unul la câmpie, altul pe o colină şi altul la malul mării."

Aceste gânduri vagi trecuseră într-adevăr prin mintea mea, aproape de nivelul subconştientului. L-am privit scuzându-mă.

"Ce aş putea să fac cu un asemenea Maestru, care pătrunde gândurile mele cele mai secrete?"

"Tu mi-ai dat dreptul. Adevărurile subtile pe care tocmai le exprimam nu pot fi sesizate decât în condiţiile unei atenţii fără rezerve. Eu nu mă amestec decât în caz de necesitate în gândurile intime, unde orice om are privilegiul exclusiv de a hoinări cum îi place. Nici măcar Dumnezeu nu intră aici neinvitat; nici eu nu o voi mai face contra voinţei tale.

"Eşti binevenit întotdeauna, Maestre!"

"Visurile tale arhitecturale se vor realiza mai târziu. Acum este vremea pentru studiu!"

Astfel prezise Maestrul trei evenimente capitale ale existenţei mele. Din copilărie îmi apăreau viziunile ciudate a trei construcţii în locuri diferite. Ele s-au realizat în ordinea prevăzută de Sri Yukteswar. Mai întâi o şcoală de yoga pentru băieţi pe câmpia de la Ranchi, apoi reşedinţa mea din America, pe un deal de lângă Los Angeles, în fine un ashram pe malul Pacificului, la Encinitas în California.

Maestrul nu spunea niciodată: "Eu prevăd cutare, sau cutare eveniment", ci întotdeauna întreba cu modestie: "Nu crezi că asta s-ar putea întâmpla?" Dar aceste cuvinte simple ascundeau un sens profund pe care faptele nu-l dezminţeau niciodată.

Sri Yukteswar era foarte rezervat şi precis în raţionamentele sale. El n-avea aerul unui vizionar predicând mulţimii. Picioarele sale erau ancorate ferm pe pământ, deşi spiritul său era în permanentă fuziune cu Dumnezeu. El admira oamenii practici. "Sfinţenia nu este stupiditate. Percepţiile divine nu conduc la incapacitate", obişnuia el să spună. "A practica virtutea înseamnă a dezvolta o inteligenţă profundă".

Gurul meu se opunea discuţiilor despre lumile superfizice; judecata sa se baza pe o perfectă simplitate. În conversaţie, el evita referinţele senzaţionale, dar în acţiune el se exprima liber. Alţii vorbeau despre miracole fără să fie în stare să le producă. Sri Yukteswar făcea rareori aluzie la legile lumii nemateriale, dar le utiliza în secret la voinţă.

"Un om realizat nu face miracole decât dacă are o aprobare interioară", explica el. "Dumnezeu nu vrea ca misterele Creaţiei să se vulgarizeze 12-12. Fiecare om are de asemenea dreptul inalienabil de a uza liber de voinţa sa. Nici măcar sfinţii nu au dreptul de a atenta la liberul arbitru al omului."

Tăcerea obişnuită a lui Sri Yukteswar se datora percepţiei profunde a Infinitului. El nu mai avea timp pentru aceste "revelaţii" în care se complac "maeştrii" care nu posedă realizarea supremă. "La oamenii superficiali, gândurile meschine provoacă agitaţii mari; la spiritele cosmice, gândurile profunde de-abia provoacă o mică perturbare superficială." Acest aforism extras din Scripturile Indiei nu este lipsit de umor.

Dată fiind comportarea puţin spectaculoasă a gurului meu, puţini dintre contemporanii săi l-au recunoscut ca fiind un supraom. Zicala populară: "Nesimţit e cel care nu-şi poate ascunde înţelepciunea", nu i se aplica lui Sri Yukteswar. El reuşise, deşi făcea parte dintre muritori, să se identifice perfect cu Stăpânul timpului şi spaţiului. Mi se părea asemeni zeilor; nu întâlnise nici un obstacol în unirea Divinului cu umanul şi dealtfel nici nu există vreunul, după câte ştiu eu, cu excepţia lipsei de străduinţă în domeniul spiritual.

De câte ori atingeam picioarle sfinte ale lui Sri Yukteswar, mă înfioram. Yoghinii afirmă că discipolul simte la contactul cu Maestrul un magnetism spiritual care dă naştere unui curent subtil; urma obişnuinţelor nefaste, nedorite, se şterge din creier, tabieturile şi tendinţele mondene sunt zdruncinate; atunci se poate înlătura temporar vălul maya-ei şi se poate percepe o străfulgerare a realităţii. Corpul meu părea purificat, iluminat de splendoarea eliberatoare, când îngenuncheam, după obiceiul hindus, la picioarele Maestrului.

"Chiar şi când Lahiri Mahasaya tăcea", povestea guru-l meu, "sau când discuta subiecte nelegate de religie, recepţionam de la el o înţelepciune nemărginită."

Acelaşi lucru îl simţeam eu în prezenţa lui Sri Yukteswar. Chiar dacă uneori ajungeam la ashram obosit şi plictisit, starea mea de spirit se schimba imediat datorită prezenţei Maestrului meu. La vederea guru-lui meu, se răspândea în mine un calm binefăcător. Fiecare zi petrecută alături de el constituia o nouă experienţă de înţelepciune, de pace sau de bucurie. Nu l-am găsit niciodată pradă decepţiei, lăcomiei, mâniei sau ataşamentelor omeneşti.

"Întunericul maya-ei se apropie în tăcere; să ne refugiem în noi înşine." Astfel le reamintea Sri Yukteswar discipolilor, la apropierea serii, de nevoia lor de pentru Kriya Yoga . Câteodată, vreun elev nou se îndoia că va putea practica yoga.

"Uită trecutul", îl consola Sri Yukteswar. "Trecutul fiecărui om este ruşinos. Nu ne putem încrede în conduita umană cât timp aceasta nu este ancorată în divin. Totul se va ameliora în viitor dacă acum faci un efort spiritual."

Mereu erau chelas 12-13 (discipoli) tineri la ashram-ul Maestrului. Educaţia lor spirituală şi intelectuală constituia interesul său de o viaţă; astfel, cu puţin timp înainte de moartea sa, el a acceptat în ashram doi băieţi de 6 ani şi un adolescent de 16 ani. El îi trezea către cele spirituale şi îi ghida, urmând acea disciplină strictă pe care o presupune sensul etimologic al cuvântului "discipol". Membrii ashram-ului îşi iubeau şi îşi venerau gurul; era suficient să bată din palme, pentru ca aceştia să alerge la el. Când el era tăcut, întors asupra lui însuşi, nimeni nu mai sufla o vorbă; când el râdea vesel, copiii îl priveau ca pe unul de-al lor.

Maestrul Sri Yukteswar pretindea rareori servicii elevilor şi nu le accepta decât de la aceia care erau în mod sigur gata să i le ofere din toată inima. Guru îşi spăla singur hainele atunci când discipolii uitau să îndeplinească această sarcină privilegiată. Îmbrăcămintea sa uzuală era roba tradiţională portocalie a ordinului Swami; purta încălţăminte fără şireturi care fusese făcută, după obiceiul yoghinilor, din piele de tigru sau de căprioară.

Maestrul vorbea curent engleza, franceza, hindi şi bengali. Sanscrita lui era satisfăcătoare. El îşi instruia cu răbdare discipolii tineri cu ajutorul unei metode ingenioase împrumutată din studiile sale de sanscrită şi de engleză.

Sri Yukteswar era grijuliu cu corpul său, fără să-i acorde totuşi o importanţă exagerată. Divinul, spunea el, se manifestă mai bine într-un corp şi o minte sănătoase. El descuraja extremele: o dată un discipol dorea să postească îndelung; guru-l meu i-a spus zâmbind: "De ce să nu-i arunci un os câinelui?"

Sri Yukteswar era sănătos tun; nu l-am văzut niciodată bolnav 12-14. El le permitea discipolilor să meargă la doctori, atunci când era nevoie, dacă ei doreau. "Sarcina doctorului este de a vindeca aplicând corpului legile lumii materiale, pe care Dumnezeu însuşi le-a stabilit." Dar el elogia superioritatea terapiei mentale şi declara adesea: "Înţelepciunea este cel mai puternic agent de purificare."

"Corpul este un prieten trădător. Dă-i ce i se cuvine, nimic mai mult", declara el. "Plăcerea şi durerea sunt trecătoare; suportă această dualitate cu calm, străduindu-te să treci dincolo de puterea ei. Imaginaţia este o uşă deschisă bolilor sau vindecărilor. Chiar şi atunci când eşti bolnav, să nu crezi în boală; vizitatorul pe care n-ai binevoit să-l recunoşti, nu va întârzia să se retragă!"

Maestrul avea mulţi medici printre discipolii săi. "Cei care au studiat legile fizicii, vor înţelege mai uşor legile sufletului. Mecanismul corpului ascunde o structură spirituală subtilă 12-15."

Sri Yukteswar îşi sfătuia discipolii să devină legături vii între virtuţile Orientului şi Occidentului. Occidental prin maniere, rămânea un oriental prin spirit. El lăuda spiritul progresiv, igiena, resursele Occidentului şi idealul religios care, de-a lungul secolelor, a consacrat gloria Orientului.

Disciplina nu-mi era necunoscută; în familia mea tata era riguros, Ananta adesea sever. Dar educaţia pe care ne-o dădea Maestrul era drastică. Perfecţionist, el îşi critica discipolii în activităţile lor zilnice, sau în cele mai subtile nuanţe de comportament.

"Bunele maniere fără sinceritate sunt ca o doamnă frumoasă moartă. Sinceritatea lipsită de civilizaţie este eficace, dar neplăcută ca şi bisturiul chirurgului. Numai candoarea unită cu politeţea este utilă şi de admirat."

Maestrul era aparent mulţumit de evoluţia mea spirituală, dar făcea rareori aluzie la ea. Păcatele mele principale constau în a fi distrat, a mă complace în accese de melancolie, în nerespectarea unor reguli de comportare şi, uneori, în lipsa mea de organizare.

"Vezi şi tu cât de echilibrate şi bine organizate sunt activităţile tatălui tău, Bhagabati!", sublinia guru-l meu. Amândoi discipoli ai lui Lahiri Mahasaya, ei s-au întâlnit la puţin timp după ce eu am început să merg la ashram-ul din Serampore. Tata şi Sri Yukteswar se admirau profund reciproc. Amândoi îşi construiseră viaţa pe granit spiritual, insolubil la trecerea timpului.

Încă din copilărie înţelesesem greşit câteva precepte. Mi s-a spus că un chela nu trebuie să se agite prea mult pentru sarcinile zilnice; când le neglijam sau le îndeplineam într-o doară, nu eram certat. Aşa este făcută natura omului, ca acest gen de învăţăminte să se reţină foarte uşor. Guru n-a întârziat să mă pună la punct imediat, îndepărtându-mi iresponsabilitatea:

"Cei care sunt prea buni pentru această lume fac parte din altele! Atât timp cât respiri aerul de pe pământ, eşti obligat să-ţi onorezi îndatoririle. Numai cel care a stăpânit stările de dincolo de suflu 12-16 este eliberat de orice obligaţie lumească. O să te anunţ eu când vei ajunge la perfecţiunea finală", zicea el ironic.

Nimic nu-l putea influenţa pe Maestru, nici măcar dragostea. El era intransigent faţă de cei care, ca şi mine, îl aleseseră din proprie iniţiativă ca Maestru, îmi făcea deschis reproşuri, chiar în prezenţa altor discipoli sau a străinilor. Nici o greşeală, cât de mică, nu scăpa ochilor săi pătrunzători. Acest tratament era greu de suportat, dar hotărârea mea de nestrămutat era de a-l lăsa pe Sri Yukteswar să corecteze toate greşelile mele psihologice. În timp ce el lucra la această transformare titanică, m-am cutremurat de multe ori sub greutatea autorităţii sale.

"Dacă nu-ţi plac vorbele mele, n-ai decât să pleci când vrei", răspundea el. "Eu n-am în vedere decât perfecţionarea ta. Rămâi numai dacă simţi că aceasta îţi va fi de folos."

Pentru fiecare lovitură care mă umilea, pentru fiecare dinte scos, îi mulţumeam din inimă. Nucleul dur al egoismului e dificil de distrus şi aceasta se face numai cu asprime. Dar odată cu spargerea lui, Dumnezeu găseşte un canal fără obstrucţii. În van încearcă El să intre în inimile împietrite ale fiinţelor egoiste!

Atât de pătrunzătoare era intuiţia lui Sri Yukteswar încât adesea el replica la obiecţii neformulate. "Ceea ce crezi că ai înţeles şi ceea ce interlocutorul avea în realitate intenţia de a-ţi comunica sunt adesea contrare! Cu calm, străduieşte-te să descoperi adevărul în spatele haosului vorbăriei umane."

Dar această perspicacitate divină este adesea neplăcută. Maestrul nu era iubit de elevii superficiali. Cei înţelepţi, puţini la număr, îl venerau profund. Cred că Sri Yukteswar ar fi putut deveni guru-l cel mai căutat din India dacă n-ar fi fost atât de direct şi de sever.

"Sunt aspru cu cei care vin să se instruiască la mine", mi-a spus el. "Aşa sunt eu: accepţi sau pleci. Nu fac compromisuri. Tu vei fi mult mai blând cu discipolii tăi; acesta este felul tău de a fi. Negând orice toleranţă, eu încerc să purific prin focul severităţii. Atingerea blândă a iubirii este de asemenea transfiguratoare. Metodele flexibile şi inflexibile sunt în mod egal eficiente dacă sunt aplicate cu înţelepciune. Vei pleca pe tărâmuri străine, unde atacul direct asupra ego-ului nu este apreciat. Un Maestru nu poate propaga în Occident mesajul Indiei fără să aibă un fond inepuizabil de răbdare şi îngăduinţă." Nu vă voi mărturisi cât de des mi-am amintit în America cuvintele Maestrului!

Deşi severitatea lui Sri Yukteswar l-a împiedicat să aibă un număr mai mare de adepţi în timpul vieţii sale, Kriya Yoga se răspândeşte acum în lume prin intermediul unui număr din ce în ce mai mare de discipoli sinceri care-i urmează cu sinceritate învăţătura. Marii cuceritori, precum Alexandru Macedon, căutau dominaţia terestră; maeştrii, precum Sri Yukteswar, cuceresc un dominion mai înalt, cel al sufletelor.

Maestrul era specialist în a prezenta neajunsurile discipolilor ca fiind de o gravitate excepţională. Într-o zi tatăl meu a venit în vizită la Sri Yukteswar. El se aştepta, probabil, să audă elogii la adresa mea şi a fost surprins să-l asculte pe Maestru vorbind numai despre imperfecţiunile mele. Tata m-a căutat în grabă pentru a-mi spune: "Judecând după cuvintele guru-lui tău, eşti un ratat!" Nu ştia dacă să râdă sau să plângă.

Singurul motiv de nemulţumire al lui Sri Yukteswar era că, în acel timp, eu încercasem, în ciuda avertismentului său, să convertesc o anumită persoană la viaţa spirituală.

Fierbând de indignare, am alergat la guru. El m-a primit cu privirea plecată ca şi cum s-ar fi simţit vinovat. Atunci a fost prima dată când Leul Divin şi-a plecat capul în faţa mea şi am savurat din plin acel moment.

"Maestre, de ce m-ai ponegrit în faţa tatălui meu? E drept aşa?"

"N-o s-o mai fac", s-a scuzat el.

Imediat am fost dezarmat. Cum, marele om putea recunoaşte imediat o aparentă greşeală de-a sa? Deşi nu l-a mai tulburat niciodată pe tata, Maestrul a continuat să mă disece nemilos unde şi când îi plăcea lui.

Noii discipoli căutau adesea să se bage pe sub pielea lui Sri Yukteswar criticându-i pe ceilalţi, pentru a părea la fel de pricepuţi ca şi gurul lor, ca nişte modele ale discriminării fără de greşeală! Dar cel care porneşte la ofensivă, nu trebuie să fie lipsit de apărare; ei o luau la fugă de îndată ce Maestrul lansa public vreo săgeată la adresa lor.

"Slăbiciunea sufletească, revoltată de cea mai mică critică este asemeni părţilor bolnave ale corpului care nu suportă nici cea mai mică atingere." Aşa vorbea Sri Yukteswar despre fugari.

Mulţi discipoli au o imagine preconcepută despre guru, prin intermediul căreia îi judecă acţiunile şi cuvintele. Aceştia se plângeau adesea că nu îl înţelegeau pe Sri Yukteswar.

"Nici voi nu-l înţelegeţi pe Dumnezeu!" i-am zis eu unuia. "Pentru a înţelege un sfânt, trebuie să fii unul dintre ei!" În faţa enigmei cu mii de feţe a Universului, cine se poate lăuda că a înţeles dintr-o dată sufletul complex al unui Maestru?

Mulţi elevi nu rezistau: veneau şi plecau. Cei care se aşteptau la o cale netezită cu grijă, semănată cu flori - cea a înţelegerii instantanee şi recunoaşterii confortabile a meritelor personale - nu găseau aşa ceva la ashram. Deşi Maestrul oferea adăpost şi o hrană spirituală pentru eternitate, mulţi discipoli nu erau capabili să-l aprecieze. Ei îl părăseau, preferând în locul disciplinei impuse de Maestru nenumăratele umilinţe ale vieţii. Ei căutau un învăţător mai puţin exigent care să-i copleşească cu laude, permiţându-le astfel să doarmă somnul deplin al ignoranţei.

În primele luni reacţionam violent la criticile Maestrului; mai târziu am înţeles că acestea erau rezervate numai discipolilor care voiau să fie supuşi acestei vivisecţii verbale. Dacă una dintre victime protesta, Sri Yukteswar tăcea imediat, fără să se supere. Cuvintele sale, niciodată impregnate de mânie, erau imparţiale şi pline de înţelepciune.

Cunoaşterea Maestrului nu era destinată urechilor nepregătite ale vizitatorilor ocazionali; el făcea rareori aluzie la defectele lor, chiar evidente. Sri Yukteswar simţea că şi-a asumat o răspundere mare pentru discipolii care îi căutau sfatul. Era întradevăr un guru curajos, care urmărea să transforme mineralul brut al defectelor noastre egoiste în diamantul virtuţii şi al înţelepciunii! Numai o fiinţă plină de curaj putea avea compasiunea sa pentru cei zăpăciţi de vălul maya-ei, pentru orbirea umană.

Pe măsură ce am reuşit să nu mai am nici un resentiment, reproşurile scădeau. Maestrul, într-un mod subtil, se făcea gradat mai îngăduitor. În timp, am dărâmat zidurile raţionalismului şi ale neîncrederii subconştiente, în spatele cărora se adăposteşte, în general, personalitatea umană 12-17. Pentru aceasta am fost recompensat prin armonia raporturilor dintre mine şi guru, realizată fără efort. Eu l-am descoperit a fi un om de încredere, empatic, iubind în tăcere. Totuşi, nici măcar demonstrativ, el nu dădea nici un semn de afecţiune.

Temperamentul meu propriu mă înclina mai ales spre devoţiune. La început am fost mirat descoperind că guru-l meu, saturat de jnana, părea străin faţă de bhakti 12-18, exprimându-se în principal în termenii reci ai exactităţii spirituale. Dar, punându-mă în rezonanţă cu natura sa, simţeam cum dragostea mea faţă de Dumnezeu creştea pe zi ce trecea. Un Maestru care a atins realizarea divină este capabil să-şi ghideze discipolii pe calea care le este acestora cea mai familiară.

Relaţia mea cu Sri Yukteswar, într-un fel fără cuvinte, poseda totuşi o elocvenţă ascunsă. Adesea tăcerea sa dădea răspuns gândurilor mele, ceea ce făcea cuvintele inutile. Aşezat tăcut alături de el, simţeam cum generozitatea sa mă pătrundea până în cele mai secrete colţuri ale fiinţei mele.

Am avut o demonstraţie a dreptăţii imparţiale a lui Sri Yukteswar la una din primele mele vacanţe mari de la universitate. Perspectiva de a petrece mai multe luni, neîntrerupt, la Serampore mă încânta.

"Te vei ocupa de ashram", m-a anunţat el de îndată ce am sosit. "Sarcina ta va consta în a-i primi pe invitaţi şi în a supraveghea munca celorlalţi discipoli."

Cincisprezece zile mai târziu, a fost primit la ashram Kumar, un tânăr sătean din Bengalul oriental. De o inteligenţă remarcabilă, el a câştigat afecţiunea Maestrului care, dintr-un motiv necunoscut, se arăta foarte indulgent cu noul venit.

"Mukunda, de acum înainte Kumar îţi va lua locul. Tu te vei ocupa de bucătărie şi de menaj." Aşa a vorbit Maestrul când noul venit nu avea decât o lună de şedere în ashram.

Mândru de noua sa funcţie, Kumar exercita o adevărată tiranie în întreg ashram-ul. Printr-un acord tacit, ceilalţi discipoli veneau zilnic pentru a-mi cere sfatul.

"Mukunda este un nesuferit! M-ai făcut pe mine şef, dar ceilalţi ascultă tot de el." Aşa se plângea Kumar Maestrului, trei săptămâni mai târziu. Dintr-o cameră vecină, am auzit conversaţia.

"De aceea l-am trimis pe el la bucătărie şi pe tine în salon." Tonul dispreţuitor al lui Sri Yukteswar era nou pentru Kumar. "În acest fel poate vei înţelege că un şef capabil trebuie să aspire să-i servească pe ceilalţi şi nu să domine. Tu voiai funcţia lui Mukunda, dar te-ai dovedit incapabil să te menţii prin meritul personal. Acum întoarce-te la funcţia ta de ajutor de bucătar pe care o aveai mai înainte."

După acest incident umilitor, Maestrul a continuat să-i arate lui Kumar aceeaşi indulgenţă nemeritată. Cine poate sonda misterul ataşamentului? În Kumar, guru găsise o sursă de farmec, sursă care, totuşi, nu era vizibilă pentru ceilalţi discipoli. Într-un mod evident, noul venit era favoritul lui Sri Yukteswar, dar eu nu simţeam nici un pic de gelozie. Preferinţele, existând chiar şi la maeştri, fac viaţa mult mai nuanţată. Natura mea este rareori influenţată de nimicuri; eu aşteptam de la Sri Yukteswar comori mult mai preţioase decât nişte simple elogii.

Fără motiv, Kumar mi s-a adresat într-o zi foarte aspru; am fost profund rănit.

"Te-ai umflat mult prea mult în pene!" am replicat eu, adăugând un argument pe care, intuitiv, îl simţeam. "Dacă nu-ţi schimbi comportamentul, s-ar putea ca într-o zi să fii invitat sa părăseşti ashram-ul."

Kumar a râs sarcastic şi a repetat cuvintele mele Maestrului care tocmai intra în cameră. Mă aşteptam să fiu aspru certat şi m-am retras într-un colţ.

"S-ar putea ca Mukunda să aibă dreptate", a zis gurul meu cu o răceală neaşteptată. Scăpasem fără a fi certat.

Un an mai târziu, Kumar a plecat să-şi viziteze familia, ignorând dezaprobarea mută a Maestrului, care nu-şi impunea niciodată cu autoritate voinţa sa discipolilor. Când, după câteva luni, s-a reîntors la Serampore, era complet schimbat, dar neplăcut. Nu mai era maestuosul Kumar, cu faţa aureolată de seninătate, ci un ţăran grosolan care căpătase multe obişnuinţe rele.

Maestrul m-a chemat şi, cu inima frântă, n-a făcut decât să constate că tânărul nu mai corespundea unei vieţi monastice.

"Mukunda, te rog să-i spui tu lui Kumar că de mâine trebuie să părăsească ashram-ul; eu n-am puterea s-o fac!" Avea ochii în lacrimi, dar s-a controlat rapid. "N-ar fi decăzut atât de rău dacă m-ar fi ascultat şi n-ar fi plecat la ail săi, ceea ce i-a favorizat frecventarea unui anturaj rău. El a respins protecţia mea; lumea nemiloasă va fi de acum înainte gurul său."

Plecarea lui Kumar nu m-a întristat; mă întrebam cum de a fost posibil ca cel care câştigase afecţiunea Maestrului să prefere plăcerile meschine. Plăcerea vinului şi sexului sunt înrădăcinate în omul obişnuit; pentru a le aprecia nu este nevoie de nici un rafinament. Vicleniile sunt comparabile cu oleandrul veşnic verde, proaspăt cu florile sale trandafirii: fiecare parte a plantei este otrăvitoare. Ţara făgăduinţei este în noi şi cuprinde o fericire pe care o căutăm în van aiurea 12-19.

"O inteligenţă vie este cu două tăişuri", constata într-o zi Maestrul, referindu-se la mintea sclipitoare a lui Kumar. O poţi folosi într-un mod constructiv sau distructiv, ca pe un cuţit, fie pentru a inciza abcesul ignoranţei, fie pentru a te sinucide. Inteligenţa merge pe calea dreaptă numai după ce mintea a recunoscut că nu te poţi sustrage legilor spirituale."

Gurul meu avea ca discipoli bărbaţi şi femei şi se ocupa de toată lumea ca de proprii săi copii. Conştient de egalitatea sufletelor, el nu făcea nici o diferenţă între sexe şi se arăta imparţial.

"În timpul somnului nu ştii dacă eşti bărbat sau femeie", zicea el. "Aşa cum un bărbat care se deghizează în femeie nu devine femeie, la fel Sinele, care ia forma unui bărbat sau a unei femei, rămâne neschimbat. El e imaginea pură şi neschimbată a Divinităţii."

Sri Yukteswar nu ocolea femeile, nu le blama ca pe un obiect de seducţie. "Bărbatul este de asemenea o tentaţie pentru femeie", preciza el. Mi-am întrebat Maestrul de ce oare un sfânt antic a numit femeia «uşa către iad».

"Probabil că vreo tânără i-a tulburat cândva pacea minţii, dar dacă era cu adevărat un înţelept, el nu ar fi criticat femeia, ci lipsa lui de stăpânire de sine."

Dacă vreun vizitator se hazarda să povestească vreo istorioară sugestivă în ashram, Maestrul tăcea. "Nu vă lăsaţi influenţaţi de înfăţişarea plăcută", ne învăţa el. "Cum ar putea sclavii simţurilor să se bucure de lume? Aerul subtil al înălţimilor le scapă, în timp ce ei se hrănesc cu noroi primitiv. Ideile frumoase sunt de neînţeles pentru omul cu dorinţe grosiere".

Elevii care doreau să se sustragă dualităţii maya-ei, generată de iluzia dată de sex, găseau la Sri Yukteswar sfaturi clare şi răbdare infinită:

"La fel cum trebuie să mâncăm pentru a ne potoli foamea şi nu din lăcomie, instinctul sexual serveşte la perpetuarea speciei conform unor legi naturale şi nu la satisfacerea unor pasiuni de nesatisfăcut. Distrugeţi chiar acum dorinţele rele, pentru că altfel ele vă vor urma atunci când corpul astral va fi separat de cel fizic. Chiar şi atunci când carnea este slabă, mintea ar trebui să reziste constant. Dacă tentaţia vă asaltează cu cruzime, dominaţi-o printr-o analiză impersonală şi printr-o voinţă de neînvins. Astfel poate fi stăpânită orice pasiune.

Conservaţi-vă energiile. Fiţi ca un vast ocean, absorbind calm toate cursurile de apă tributare simţurilor. Reînnoite în fiecare zi, dorinţele senzoriale vă minează pacea interioară; acestea sunt ca nişte spărturi într-un rezervor, permiţând apei vitale să se risipească în solul deşertic al materialismului. Impulsul puternic al unei dorinţe rele este cel mai mare duşman al fericirii umane. Exprimaţi-vă în lume menţinând în permanenţă un perfect control de sine; nu lăsaţi broaştele slăbiciunilor senzoriale să orăcăie în preajma voastră.

Atunci veţi fi eliberaţi de toate constrângerile instinctelor. Nevoia de afecţiune umană va sfârşi în aspiraţie doar pentru Dumnezeu - iubire solitară omniprezentă.

Mama lui Sri Yukteswar locuia în districtul Rana Mahal din Benares; am fost acolo în ziua primei mele întâlniri cu guru. Bună, amabilă, era o femeie destul de hotărâtă. Într-o zi eram pe balcon privindu-i pe mamă şi fiu discutând. În felul lui natural, delicat şi calm, Maestrul făcea eforturi s-o convingă, desigur fără succes, căci ea scutura viguros capul.

"Nu fiule, nu! Gata, ajunge! Cuvintele tale înţelepte nu sunt pentru mine. Nu sunt discipolul tău!"

Sri Yukteswar a bătut în retragere, ca un copil bosumflat. Am fost uimit de veneraţia pe care o dovedea Sri Yukteswar mamei sale, chiar şi atunci când se dovedea neînţelegătoare. Vedea în el pe micul ei copil şi nu pe Maestrul înţelept. Era ceva fermecător în acest incident minor, care mi-a dezvăluit o latură necunoscută a naturii guru-lui meu: umil interior, de neîmblânzit exterior.

Regulile monastice interzic swami-lor să păstreze relaţii cu lumea după consacrarea lor. Ei nu pot îndeplini ritualuri familiale. Totuşi Shankara, organizatorul străvechiului ordin al Swamilor, a neglijat prescripţia: la moartea mamei sale preaiubite, el a incinerat-o în focul aprins cu mâna sa.

Sri Yukteswar a încălcat interdicţia într-un mod mai puţin spectaculos. Când a murit mama sa, el a organizat ceremonia incinerării pe malul apelor sfinte ale Gangelui, la Benares şi, după obiceiul antic, a servit prânzul multor brahmani.

Interdicţiile Scripturilor aveu rolul de a permite depăşirea de către swami a identificărilor limitatoare. Complet cufundaţi în Spiritul Impersonal, Shankara şi Sri Yukteswar nu aveau nevoie de reguli. Uneori, un Maestru ignoră o interdicţie pentru a promova un principiu superior şi independent de formă. Astfel, Isus a lucrat în zi de odihnă declarând: 'Sabatul a fost făcut pentru om iar nu omul pentru sabat' 12-20.

Cu excepţia Scripturilor, Sri Yukteswar citea puţin. Totuşi el era la curent cu ultimile descoperiri ştiinţifice şi ale altor ramuri ale cunoaşterii umane. Interlocutor strălucit, îi plăcea să discute pe teme variate cu vizitatorii. Spiritul viu şi veselia Maestrului animau conversaţia. Adesea grav, guru nu era niciodată întunecat. "Când postiţi să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă", zicea el citând din Biblie. "Amintiţi-vă că descoperirea lui Dumnezeu va însemna îngroparea tuturor mizeriilor noastre."

Printre filosofii, profesorii, juriştii şi oamenii de ştiinţă care vizitau ashram-ul, mulţi se aşteptau să găsească în Maestru un religios ortodox. Un surâs arogant, o privire amuzată trădau câteodată că noul sosit nu se aştepta la alte lucruri, decât la platitudini religioase. După ce vorbeau cu Sri Yukteswar şi descopereau că el posedă o viziune interioară precisă şi pătrunzătoare în domeniul lor de preocupări, regretau că pleacă.

Guru se arăta blând şi amabil cu vizitatorii şi-i primea cu o cordialitate încântătoare. Totuşi, egoiştii incorigibili primeau lecţii binemeritate. Ei găseau în Sri Yukteswar fie o indiferenţă de gheaţă, fie o opoziţie fermă.

Un chimist eminent şi-a încrucişat odată spada cu gurul meu. Vizitatorul refuza să admită existenţa lui Dumnezeu pentru că ştiinţa n-a găsit mijlocul de a-L detecta.

"Aşa deci, n-aţi reuşit să izolaţi Puterea Supremă în eprubetele dumneavoastră!" Maestrul i-a aruncat o privire severă. -Vă recomand o experienţă puţin obişnuită: analizaţi-vă gândurile timp de 24 de ore şi nu vă veţi mai mira de absenţa lui Dumnezeu."

Un erudit celebru a primit o lecţie asemănătoare. Cu ostentaţie, literatul a citat pasaje din Scripturi, strofele glorioase din Mahabharata, din Upanishade 12-21 şi din Bhasyas 12-22 (comentariile) lui Shankara.

"Acum aştept să ziceţi ceva", spuse Sri Yukteswar, ca şi cum până atunci ar fi domnit o tăcere totală. Eruditul a rămas blocat.

"A fost o supra abundenţă de citate." În colţul în care mă retrăsesem, la o distanţă respectuoasă faţă de vizitator, de abia m-am abţinut să nu izbucnesc în râs la aceste cuvinte ale Maestrului. " Poţi da un singur comentariu original bazat pe exemplul vieţii dumitale particulare? Ce text sacru ai asimilat până a ţi-l face propriu? În ce fel aceste adevăruri eterne ţi-au regenerat sufletul? Sau te mulţumeşti să repeţi mecanic cuvintele altuia?

"Mă predau!" Mâhnirea savantului era comică. "Eu n-am nici o realizare spirituală."

El a înţeles, poate pentru prima dată, că litera ucide iar spiritul dă viaţă.

"Acestor pedanţi reci le lipseşte focul sacru", a remarcat guru după plecarea victimei sale. "Pentru ei filosofia nu este decât un exerciţiu intelectual. Gândurile înalte nu au legătură nici cu lipsa de rafinament a acţiunii exterioare, nici cu vreun chin al disciplinei interioare.

Maestrul a subliniat şi cu alte ocazii sterilitatea cunoştinţelor căpătate din cărţi.

"Nu confundaţi un vocabular mai bogat cu adevărata înţelepciune. Scrierile sfinte sunt binefăcătoare când le asimilîm lent, cuvânt cu cuvânt, căci atunci ele stimulează setea noastră de realizare spirituală. În caz contrar, studiul intelectual continuu poate avea ca rezultat vanitatea, satisfacţia falsă şi cunoştinţe prost asimilate.

Sri Yukteswar ne-a relatat într-o zi o experienţă proprie din studiul Scripturilor. Scena pentru această experienţă a fost un ashram dintr-o pădure în Bengalul de est, unde el studia metoda unui educator celebru, Dabru Ballav. Metoda lui, în acelaşi timp simplă şi dificilă, era foarte cunoscută în India antică.

Dabru Ballav grupase elevii în jurul lui în singurătatea pădurii. Bhagavad Gita era deschisă în faţa lor. Ei studiau asiduu un pasaj timp de 30 de minute, apoi închideau ochii. După o jumătate de oră, Maestrul făcea un scurt comentariu. Nemişcaţi, ei meditau încă o oră. În final, guru-l întreba:

"Aţi înţeles?"

"Da, Maestre", răspundea vreun discipol.

"Nu, încă nu aţi înţeles complet. Gândiţi-vă la forţa spirituală care a dat acestor cuvinte puterea de a regenera India de-a lungul secolelor." O altă oră s-a scurs în tăcere. Atunci Maestrul i-a îndepărtat pe discipoli şi l-a întrebat pe Sri Yukteswar:

"Ai înţeles Bhagavad Gita?"

"Nu, Maestre, deşi ochii şi mintea au răsfoit-o de atâtea ori."

"Sute de inşi mi-au dat alt răspuns!" Marele înţelept surâse lui Sri Yukteswar ca şi cum l-ar fi binecuvântat. "Dacă faci atâta tapaj cu bogăţia cunoştinţelor, îţi mai rămâne timp pentru a plonja în tăcerea interioară în căutarea perlelor nepreţuite?"

Sri Yukteswar conducea studiul propriilor săi discipoli urmând aceeaşi metodă intensivă de concentrare. "Înţelepciunea se asimilează nu cu ochii, ci cu fiecare atom al fiinţei", spunea el. "Când nu numai creierul, ci toată fiinţa este convinsă de un adevăr, doar atunci îl poţi afirma pe deplin." El descuraja tendinţa de a considera cunoştinţele livreşti ca o etapă necesară realizării spirituale.

"Înţelepţii rishi au pus în câte o frază comori de gândire pe care generaţii de erudiţi se străduiesc să le dezvăluie. Controversele interminabile sunt pentru spiritele meschine. Ce gând ne eliberează mai repede decât 'Dumnezeu există', sau şi mai simplu 'Dumnezeu'?"

Dar omul nu se întoarce uşor la simplitate. Adesea ideea de 'Dumnezeu' nu reprezintă pentru el decât o speculaţie metafizică. Egoismul lui se complace în gândul că el este capabil de o asemenea erudiţie.

Cei care erau orgolioşi datorită poziţiei lor sociale şi a bogăţiei, probabil că, în prezenţa Maestrului, urmau să adauge umilinţa la celelalte posesiuni ale lor. Într-o zi, la ashram-ul de la Puri a sosit un magistrat local. Omul, care avea faima de a fi nemilos, avea puterea de a ne interzice ashram-ul; l-am avertizat pe Maestru despre acest lucru. Dar el n-a ţinut seama de avertismentul meu, şi nici măcar nu s-a ridicat pentru a-l primi pe vizitator. Uşor nervos, m-am retras în apropierea uşii. Vizitatorul a trebuit să se mulţumească cu o bancă de lemn, guru-l meu nedându-mi ordin să aduc un scaun. Magistratul, care se aştepta la onoruri corespunzătoare rangului său, era uimit.

A început o discuţie metafizică. Vizitatorul făcea erori grosolane în interpretarea Scripturilor. Întrucât i s-a atras atenţia asupra greşelilor, s-a înfuriat.

"Ştiţi că am luat primul examenul de doctorat?" Raţiunea îl părăsise, dar el putea încă să urle.

"Domnule magistrat, uiţi că nu eşti în sala de judecată", i-a răspuns calm Maestrul. "Remarcile dumitale copilăreşti mă fac să cred că n-ai fost prea remarcabil la studiu. De altfel, un titlu universitar n-are nimic de a face cu înţelegerea Vedelor. Sfinţii nu se produc în serie, anual, ca licenţiaţii."

După o tăcere înfricoşătoare, vizitatorul sfârşi prin a râde din toată inima.

"Aceasta este prima mea înfăţişare cu un magistrat divin", spuse el. Mai târziu, făcu, în termeni juridici care evident constituiau o a doua natură pentru el, o cerere formală de a fi admis ca "discipol aspirant".

Guru-l meu se ocupa el însuşi de administrarea bunurilor sale. Indivizi fără scrupule au încercat de mai multe ori să acapareze pământul strămoşesc al Maestrului. Hotărât, Sri Yukteswar dejucase intrigile lor, mergând chiar până la a intenta procese. Ei a făcut toate acestea pentru a nu ajunge la mila discipolilor săi sau un guru cerşetor.

Independenţa lui financiară era unui din motivele pentru care gurul meu ignora toate fineţile diplomaţiei. Contrar altor Maeştri, obligaţi să-i flateze pe cei care îi întreţin, gurul meu se bucura de o totală independenţă. Niciodată nu l-am auzit cerând bani pentru vreun scop oarecare, sau măcar făcând aluzie la aceasta. Instrucţia la ashram era dată gratuit tuturor discipolilor.

Într-o zi, un delegat al Curţii a venit la ashram-ul din Serampore, cu o somaţie. Un discipol pe nume Kanai şi cu mine l-am însoţit în faţa Maestrului. El a fost cu adevărat insolent faţă de Sri Yukteswar:

"Ar fi bine pentru dumneata să părăseşti întunericul din ashram-ul dumitale şi să mergi să respiri atmosfera cinstită din sala de judecată", a râs dispreţuitor funcţionarul. Atunci nu m-am putut stăpâni:

"O obrăznicie în plus, şi te pun la pământ!" M-am apropiat de el ameninţător

"Canalie!" Strigătul lui Kunai se confundă cu al meu. "Îndrăzneşti să huleşti în incinta sfântă a ashram-ului?"

Maestrul se interpuse protector între noi şi cel obraznic: "Nu vă enervaţi pentru nimic. Acest om nu-şi face decât datoria."

Funcţionarul, uimit de o primire atât de nuanţată, a murmurat câteva cuvinte de scuză şi a plecat.

Era uimitor să vezi cum un Maestru cu o voinţă atât de puternică, era atât de calm în interior. El corespundea definiţiei vedice a unui sfânt: "Mai blând decât o floare, în ceea ce priveşte bunătatea; mai tare decât un trăznet atunci când sunt în joc principiile".

În lume există întotdeauna oameni care, citându-l pe Browning, "nu suportă lumina, deoarece ei înşişi sunt plini de obscuritate". Odată, un străin l-a denunţat pe Sri Yukteswar pentru un prejudiciu imaginar. Imperturbabilul guru l-a ascultat politicos, analizându-se pentru a vedea dacă acuzaţia conţinea vreo fărâmă de adevăr. Asta mi-a adus în memorie unul din cuvintele nemuritoare ale Maestrului: "Unii oameni vor să fie mai înalţi tăind capetele celorlalţi!".

Calmul imperturbabil al unui sfânt face mult mai multă impresie decât orice predică: "Cel care se mânie greu, valorează mai mult decât un erou, şi cel care e stăpân pe el însuşi e mai mare decât cel care cucereşte oraşe." 12-23

Adesea m-am gândit că Maestrul ar fi putut fi împărat sau mare cuceritor dacă ar fi căutat gloria sau succesul terestru. În loc de asta, el alesese să distrugă cetăţile interioare ale mâniei şi egoismului, a căror cădere consacră măreţia omului.    

12-1: "Adoraţia lui Durga". Această principală solemnitate a anului religios bengalez durează nouă zile la sfârşitul lunii Asvina (septembrie-octombrie). Imediat după aceea urmează sărbătoarea Dashahara ("Cea care înlătură cele zece piedici": trei ale corpului, trei ale minţii, patru ale cuvintelor), cu o durată de zece zile. Aceste doua pujas sunt consacrate lui Durga , literal "Inaccesibila", unul dintre aspectele Mamei Divine, Shakti, personificând forţa creatoare feminină. Tradiţional ea este distrugătoarea tuturor relelor.  Înapoi la text

12-2: Sri Yukteswar s-a născut la 10 mai 1855. Înapoi la text

12-3: Yukteswar înseamnă "unit cu Ishwara" (nume al lui Dumnezeu), Giri este o distincţie clasificatoare a uneia dintre cele 10 ramuri străvechi ale Ordinului Swami. Sri înseamnă "sfânt", nu este un nume, ci un titlu de respect. Înapoi la text

12-4: Literal, "a pune împreună"; samadhi este o stare supraconştientă beatifică în care yoghinul percepe identitatea dintre suflet şi Spirit, dintre Sinele individual şi cel cosmic. Înapoi la text

12-5: După fiziologi, sforăitul indică o relaxare perfectă (pentru cei care nu-şi păstrează continuitatea conştiinţei în somn). Înapoi la text

12-6: Dhal este un fel de supă-cremă de mazăre sau de alte legume cu usturoi. Channa este un sortiment de brânză din lapte covăsit, tăiată mărunt şi servită cu cartofi. Înapoi la text

12-7: Capacitatea de omniprezenţă a unui yoghin, care primeşte impresii vizuale, auditive, tactile sau gustative netrecând prin canalul simţurilor, este astfel descrisa în Taittiriya Aranyaka: "Orbul găureşte perla, cel ce n-are degete o pune pe aţă, cel ce n-are gât o poartă, în timp ce mutul îi cântă imnuri de laudă". Înapoi la text

12-8: Cobra se aruncă asupra oricărui obiect care se mişcă. Imobilitatea este singura şansă de scăpare. Înapoi la text

12-9: Lahiri Mahasaya îl chema după prenumele său "Priya" şi nu "Yukteswar" (nume monastic pe care gurul meu nu l-a primit în timpul vieţii lui Lahiri Mahasaya). Am scris "Yukteswar", aici şi în alte câteva locuri, pentru a evita orice confuzie provocată de cele doua nume.  Înapoi la text

12-10: "De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea" (MARCU 11.24). Maeştrii care posedă Viziunea Divină sunt capabili să transmită realizările lor discipolilor avansaţi, aşa cum Lahiri Mahasaya a făcut-o pentru Sri Yukteswar, cu această ocazie. Înapoi la text

12-11: "Şi unul dintre ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar lisus a luat cuvântul şi a spus: «Lăsaţi-i! Până aici!». Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat" (LUCA 22.50, 51).  Înapoi la text

12-12: "Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritatrele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă" (MATEI, 7.6).  Înapoi la text

12-13: Discipoli, de la rădăcina sanscrită "a servi, sluji".  Înapoi la text

12-14: S-a îmbolnăvit o singură dată în timp ce vizita Caşmirul, dar eu nu eram cu el în acel moment al călătoriei. (vezi capitolul 23).  Înapoi la text

12-15: Un medic curajos, Charles Robert Richet, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie, a scris cele ce urmează: "Metafizica nu este încă o ştiinţă recunoscută oficial dar va fi foarte curând... La Edinburgh, am putut afirma în faţa a o sută de fiziologi, că cele cinci simţuri nu constituie singurele noastre mijloace de cunoaştere şi că un fragment de realitate îl percem printr-un alt "canal" ... Dacă un eveniment este rar nu rezultă de aici că nu există deloc. Dacă un studiu este dificil trebuie să înţelegem că nu trebuie întreprins? Cei care îşi bat joc de metafizică în calitate de ştiinţă ocultă sunt asemeni celor care şi-au bătut joc de chimie sub pretextul că a căuta piatra filosofală este o himeră... Iar în materie de principii sunt valabile cele ale lui Lavoisier, Claude Bemard, Pasteur, care susţin că esenţial este să experimentezi mereu şi în toate situaţiile. Să salutam în acest caz ştiinţa destinată să schimbe gândirea umană!"  Înapoi la text

12-16: Samadhi: uniunea perfectă a sufletului individual cu Spiritul infinit, stare beatifică supraconştientă.  Înapoi la text

12-17: Raţionalizările ghidate de subconştient sunt total diferite de ghidarea infailibilă spre adevăr care vine de la supraconştiinţă. Conduşi de savanţii francezi de la Sorbona, gânditorii occidentali încep să investigheze posibilitatea percepţiei divine din om.

"În ultimii 20 de ani, studenţii în psihologie, influenţaţi de Freud, şi-au ocupat tot timpul căutând tărâmul subconştientului", sublinia rabinul Israel H. Levinthal în 1923. "Este adevărat că subconştientul revelează multe mistere ce pot explica acţiunile umane, dar nu toate. Poate explica anormalul, dar nu şi fapte situate peste normal. Psihologia de ultimă oră a şcolii franceze a descoperit o nouă regiune în om, denumind-o supraconştiinţă. În contrast cu subconştientul, care reprezintă curentul subteran al naturii noastre, supraconştientul revelează înălţimile la care poate ajunge natura noastră. Omul are o triplă, nu o dublă personalitate; deasupra fiinţei conştiente şi a celei subconştiente tronează supraconştiinţa. Cu ani în urmă, psihologul englez F.W.H. Myers, sugera că "în profunzimile fiinţei noastre se găseşte o grămadă de gunoi, dar şi o visterie". Contrar vechii psihologii care se concentra în întregime asupra aspectului subconştient al naturii umane, noua psihologie, cea a superconştientului, se ocupă exclusiv de visterie care, singură, poate explica eroismul, abnegaţia, geniul uman. Înapoi la text

12-18: Jnana, înţelepciune, şi bhakti, devoţiune: cele două căi principale care duc la Dumnezeu.  Înapoi la text

12-19: "Man in his waking state puts forth innumerable efforts for experiencing sensual pleasures; when the entire group of sensory organs is fatigued, he forgets even the pleasure on hand and goes to sleep in order to enjoy rest in the soul, his own nature," Shankara, the great Vedantist, has written. "Ultra-sensual bliss is thus extremely easy of attainment and is far superior to sense delights which always end in disgust." Înapoi la text

12-20: MARCU, 2.27  Înapoi la text

12-21: Upanishad-ele sau Vedanta (literal "sfârşitul Vedelor") care se desfăşoară în anumite părţi ale celor 4 Vede sunt rezumate esenţiale ce formează baza doctrinală a religiei hinduse. Schopenhauer a lăudat "ideile lor sublime, originale şi profunde" şi a spus: "Din profunzimea fiecărei propoziţii se ivesc gânduri originale şi sublime şi totul este pătruns de un spirit înalt, solemn, sfânt. Accesul la Vede [prin traducerile occidentale ale Upanishadelor] este, după părerea mea, cel mai mare privilegiu pe care acest secol este posibil să-l revendice asupra celor precedente."  Înapoi la text

12-22: Comentarii. Shankara a expus Upanishad-ele într-un mod inegalabil.  Înapoi la text

12-23: Proverbe 16.32   Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >