Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 15

Furtul conopidei

"Maestre, un cadou pentru tine! Şase conopide mari pe care le-am plantat cu propriile mele mâini şi pe care le-am îngrijit cu o dragoste maternă." Cu un gest ceremonios, i-am oferit coşul cu legume.

"Îţi mulţumesc", zise Maestrul cu căldură. "Păstrează-le în camera ta, voi avea nevoie de ele mâine, pentru un prânz special."

Tocmai sosisem la Puri 15-1 pentru a-mi petrece vacanţa mare alături de gurul meu, la ashramul său de pe ţărmul mării. Construită de către Maestru şi discipolii săi, această clădire cu două etaje, cu aspect plăcut, dădea spre Golful Bengal.

M-am trezit dimineaţă devreme, înviorat de briza salină a mării şi de farmecul locurilor. Am auzit vocea melodioasă a Maestrului strigându-mă; am ascuns sub pat preţioasele mele conopide:

"Hai să facem o plimbare pe malul golfului!" Maestrul porni înainte; cei câţiva discipoli care îl însoţeam formam un grup foarte împrăştiat. Guru ne-a observat cu un ochi uşor critic.

"Când confraţii noştri occidentali se plimbă împreună, merg în general în grup compact. Haideţi, mergeţi pe două rânduri şi ţineţi ritmul paşilor!" Maestrul ne-a supravegheat în timp ce îi executam instrucţiunile, apoi începu să fredoneze un cântec de marş. Nu puteam decât să admir uşurinţa cu care Maestrul ţinea pasul cu tinerii săi elevi.

"Stop!" Ochii gurului îi căutau pe ai mei. "Te-ai gândit să încui cu cheia uşa din spatele ashramului?"

puri

ASHRAM-UL GURU-LUI MEU DE LA MALUL MĂRII, LA PURI

Permanent veneau vizitatori din lumea largă în liniştea ashram-ului. Unii învăţaţi se aşteptau să întâlnească un ortodox religios. Un zâmbet arogant sau o scurtă privire amuzată îngăduitoare îi trăda uneori pe noii veniţi care nu se aşteptau la nimic mai mult decât câteva platitudini pioase. Totuşi, regretau când venea ora plecării, deoarece căpătaseră convingerea că Sri Yukteshwar dovedise o pătrundere exactă în domeniul lor specializat de cunoaştere.

Guru-l meu avea mereu tineri discipoli rezidenţi în ashram. Le dirija minţile şi vieţile cu grijă, conform sensului etimologic al cuvântului "discipol".

"Cred că da, domnule!"

Sri Yukteswar a tăcut câteva momente, cu un surâs în colţul gurii. "Nu, ai uitat", zise el în sfârşit. "Contemplaţia divină nu poate servi drept scuză pentru a neglija obligaţiile obşteşti. Ai uitat de sarcina de a veghea asupra ashramului şi vei fi pedepsit pentru aceasta."

Am crezut că glumea când a adăugat: "Din cele 6 conopide ale tale nu vor mai rămâne în curând decât 5!"

La ordinul Maestrului am făcut cale-ntoarsă şi în curând am văzut ashramul.                         

"Aşteaptă un pic, Mukunda; priveşte în depărtare, drumul din stânga ashramului. Un om va sosi acolo; el va fi instrumentul pedepsirii tale!"

Mi-am ascuns nedumerirea provocată de aceste cuvinte. În curând pe drum apăru un ţăran; dansând într-un mod comic îşi balansa braţele foarte caraghios. Foarte curios, mijeam ochii la acest spectacol comic. Când omul a ajuns într-un loc de unde nu mai putea fi văzut de noi, Sri Yukteswar spuse: "Acum el se va întoarce."

Într-adevăr, ţăranul a schimbat direcţia din nou spre ashram. După ce a traversat un teren nisipos, el a intrat în incintă pe uşa din dos, care era descuiată, aşa cum spusese gurul meu. Omul n-a întârziat să iasă, având în braţe una din preţioasele mele conopide. Acum mersul său era drept, plin de mândrie, ca şi cum ar fi făcut o faptă vitejească.

Farsa stupidă a cărei victimă eram nu m-a zăpăcit atât de mult încât să mă împiedice să alerg în urmărirea hoţului. Mă găseam la jumătatea distanţei când Maestrul m-a strigat râzând din toată inima.

"Acest biet nebun visa la o conopidă", a explicat el între două hohote de râs. "M-am gândit că ar fi o idee bună ca el să ia una dintr-ale tale atât de prost păzite!"

M-am repezit în camera mea, pentru a descoperi că hoţul, desigur posedat de mania legumelor, nu se atinsese nici de inelele mele de aur, nici de ceas, nici de banii care erau aruncaţi pe pat. În loc de toate acestea, el se băgase sub pat unde, complet ascunse ochilor nepreveniţi, una din conopidele mele îi stârnise lăcomia.

Seara, l-am rugat pe Maestru să-mi explice acest fenomen surprinzător.

El a dat din cap. "Îl vei înţelege într-o bună zi; ştiinţa va descoperi peste puţin timp unele din aceste legi ascunse."

Când, mai târziu, lumea uimită a descoperit minunea radioului, mi-am amintit cuvintele Maestrului. Vechile concepţii despre timp şi spaţiu erau răsturnate; nici un cămin nu era atât de impenetrabil încât Radio Londra sau Calcutta să nu poată intra acolo. Dovada indiscutabilă a unui aspect al omniprezenţei umane era la îndemâna creierului celui mai obtuz.

O analogie cu radioul permite o înţelegere mai bună a incidentului cu conopida. Sri Yukteswar era un sui-generis post de emisie recepţie (radio). Gândul nu este altceva decât o vibraţie foarte subtilă care se propagă în eter. Aşa cum un post de radio captează o anume bucată muzicală dintre mii de programe similare emise din toate colţurile lumii, la fel gurul meu captase gândul acelui ţăran care poftea să mănânce o conopidă - dintre milioanele de gânduri emise de minţile umane din lume 15-2. În timpul drumului nostru spre golf Maestrul şi-a dat seama imediat de dorinţa modestă formulată de ţăran şi a găsit modalitatea de a i-o împlini! Ochiul divin al lui Sri Yukteswar văzuse omul care dansa pe stradă mai înainte ca acesta să devină vizibil ochilor discipolilor. Neglijenţa mea de a închide uşa ashramului îi dăduse Maestrului o ocazie convenabilă pentru a mă priva de una din preţioasele mele legume. După ce a jucat rolul de receptor, Sri Yukteswar se transformase, prin forţa voinţei sale, în emiţător şi, în această calitate, spiritul său l-a dirijat cu succes pe ţăran să se întoarcă din drum pentru a lua o conopidă din camera mea.

Intuiţia 15-3 este îndrumătorul sufletului şi se manifestă în mod natural la om în momentele în care mentalul său este calm. Fiecare a putut constata că ajunge uneori fie să ghicească gândurile altuia, fie să le transmită pe ale sale unui interlocutor.

Mintea umană eliberată de perturbaţiile sau "paraziţii" agitaţiei mentale poate să-şi asume toate funcţiile unui aparat de radio emisie-recepţie perfecţionat: să emită sau să recepţioneze gândurile, să le elimine pe cele care sunt indezirabile. Aşa cum puterea unui post de radio depinde de cea a curentului electric pe care-l utilizează, cea a radioului uman depinde de forţa voinţei individuale.

Vibraţiile oricărui gând emis rămân etern în cosmos. Prin intermediul unei profunde concentrări, Maestrul poate capta orice gând emis de o fiinţă ce populează sau a populat vreodată pământul. Gândurile sunt universale, nu individuale; un adevăr nu este creat, ci perceput. Gândurile greşite ale omului rezultă din imperfecţiunea discernământului său. Ţelul ştiinţei yoga este de a calma mintea, pentru ca fiinţa umană să poată oglindi viziunea divină asupra lumii.

Radioul şi televiziunea pot pune la dispoziţia mulţimii cuvintele şi gesturile unor persoane îndepărtate ca timp şi spaţiu; astfel chiar şi ştiinţa pare să demonstreze că omul nu se reduce la un corp situat într-un anumit punct al spaţiului, ci că el este un spirit omniprezent, iar bietul nostru ego încearcă zadarnic să-l eclipseze în mod sălbatic.

"Fenomenele ce în prezent le considerăm stranii, pline de mister, aparent imposibile, vor fi demonstrate ştiinţific în viitor şi nu ne vor mai surprinde, aşa cum nu ne mai uimeşte ceea ce ştiinţa ne-a învăţat în secolul trecut", scrie Charles Robert Richet, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie. "Se presupune că fenomenele pe care acum le acceptam fără cea mai mică surprindere nu stârnesc uimirea noastră deoarece sunt înţelese. Dar de fapt nu este aşa. Dacă nu ne surprind, nu este din cauză că ele sunt înţelese, ci pentru că ele ne sunt familiare; căci dacă ceea ce nu este înţeles ar trebui să ne surprindă, atunci ar trebui să trăim o permanentă stare de uimire - căderea unei pietre aruncate în aer, ghinda care devine un stejar, mercurul care se dilată atunci când este încălzit, fierul atras de magnet, fosforul care arde când este frecat... Ştiinţa zilelor noastre   încă este superficială, evoluţia ei în o sută de ani de acum încolo va depăşi cele mai îndrăzneţe anticipaţii.   Acele adevăruri uimitoare pe care descendenţii noştri le vor descoperi se găsesc chiar şi acum în preajma noastră, sărindu-ne în ochi, ca sa spunem aşa; şi totuşi noi nu le observăm. Dar nu este suficient să afirmăm că nu le vedem; noi nu dorim să le vedem, căci imediat ce apare un fapt neaşteptat şi nefamiliar, încercăm să-l încadrăm în şabloanele ştiute ale cunoaşterii acceptate şi suntem indignaţi dacă cineva îndrăzneşte să experimenteze mai departe, suplimentar."

La câteva zile după întâmplarea cu conopida, a avut loc un alt incident comic. S-a pierdut o lampă cu petrol. Fiind conştient de omniştiinţa gurului meu, mi-am zis că pentru el ar fi un joc de copii să regăsească această lampă.

Maestrul mi-a ghicit gândurile. El i-a interogat pe toţi membrii ashramului cu o gravitate exagerată. Un tânăr discipol a mărturisit că a folosit-o pentru  a se duce la fântâna din fundul curţii. 

Solemn, Sri Yukteswar a dat acest sfat: "Căutaţi lampa în apropierea fântânii!"

M-am repezit spre locul indicat; nici urmă de lampă! Abătut, am revenit la gurul meu, care râdea în hohote, fără să-i pese de dezamăgirea mea.

"De ce vrei să regăsesc această lampă? Eu nu sunt ghicitor!" mi-a spus el citindu-mi gândurile. Şi apoi adăugă cu ochii strălucind: "Nu sunt nici măcar un bun Sherlock Holmes!"

Atunci mi-am dat seama că Maestrul nu-şi manifesta niciodată puterile când era pus la încercare sau pentru vreun alt scop neînsemnat.

Câteva săptămâni mai târziu, Sri Yukteswar proiecta organizarea unei procesiuni religioase. Eu aveam ca sarcină să-i conduc pe discipoli în oraş şi pe plaja de la Puri. Au venit şi zorii zilei solemne; era o căldură extraordinară.

"Guruji, cum să mergem cu picioarele goale pe nisipul încins?" am întrebat eu disperat.

"Îţi voi încredinţa un secret", a răspuns guru. "Domnul va trimite o umbrelă de nori şi vă veţi plimba confortabil."

Bucuros, m-am apucat să organizez ceremonia. Grupul nostru a părăsit ashramul, purtând steagul Sat-Sanga 15-4. Desenat de către Maestru, acesta arbora simbolul ochiului unic al intuiţiei divine 15-5.

De-abia am părăsit ashramul şi colţul de cer de deasupra noastră s-a acoperit de nori, ca prin farmec. În mijlocul strigătelor pline de uimire izbucnite din toate gurile, o briză uşoară răcorea străzile şi nisipul fierbinte. Timp de două ore, cât a durat procesiunea, au căzut chiar şi picuri de ploaie. În momentul în care am reintrat în ashram, ploaia şi norii au dispărut fără urmă.

"Vezi că Dumnezeu ne apără", a replicat Maestrul atunci când mi-am exprimt recunoştinţa. "Domnul se milostiveşte de toată lumea. Aşa cum, la ruga mea, El a trimis ploaia, el împlineşte orice dorinţă sinceră a celor care Îl iubesc, dar oamenii rareori îşi dau seama cât de des le împlineşte Dumnezeu rugăminţile. El nu ascultă doar un număr mic de privilegiaţi, ci pe toţi cei care Îl roagă din toată inima. Oamenii ar trebui să aibă o încredere oarbă în bunătatea şi dragostea Tatălui Omniprezent 15-6."

Sri Yukteshwar

Sri Yukteswar a sprijinit patru festivaluri anuale ale echinocţiilor şi solstiţiilor, la care au venit numeroşi discipoli din toate colţurile ţării. Solstiţiul de iarnă a fost celebrat la Serampore; acesta a fost primul la care am asistat şi la care am trăit o stare permanentă de beatitudine.

Festivităţile au început dimineaţa, cu o procesiune care a parcurs, cu picioarele goale, străzile oraşului. Vocile a sute de discipoli se uneau într-un cântec religios; muzicanţii cântau din fluiere şi khol kartal (tobe şi talgere). Mulţimea entuziastă punea flori la picioarele noastre, bucuroasă să ne poată auzi chemând numele Domnului într-un cor răsunător care o făcea să uite de ocupaţiile zilnice. Lunga procesiune a intrat în curtea ashramului, unde l-am înconjurat pe gurul nostru, în timp ce de la balcoanele de sus ni se aruncau petale de flori.

Mulţi vizitatori urcau la etaj unde li se oferea budincă de channa şi portocale. Mi-am croit drum spre un grup de discipoli care azi îndeplineau funcţia de bucătari. Pentru o mulţime atât de mare, preparatele se făceau afară în nişte şoproane mari. Focul de lemne din sobele de cărămidă improvizate scotea un fum înţepător, pe care însă îl suportam bucuroşi. În India, solemnităţile religioase nu sunt considerate niciodată nişte corvezi; fiecare face ceea ce poate oferind bani, orez, legume, sau o mână de ajutor.

Maestrul n-a întârziat să ni se alăture, supraveghind pregătirile pentru ceremonie. Neobosit, el rivaliza în ardoare cu tinerii cei mai zeloşi.

La etajul doi cânta un cor (sankirtan) acompaniat de un armoniu şi de tobă. Sri Yukteswar asculta cu atenţia unui mare cunoscător: avea un simţ muzical perfect.

"Cântă fals!" a concluzionat el. Părăsindu-i pe bucătari s-a dus la artişti. Melodia a răsunat din nou, corect de astă dată.

Sama Veda conţine scrierile cele mai vechi din lume despre ştiinţa muzicală. În India muzica este considerată o artă divină, la fel ca şi pictura şi teatrul. Brahma, Vishnu şi Shiva, eterna trinitate, au fost primii muzicieni. În Scripturi, Shiva sub aspectul săuu de Nataraja, Dansatorul Cosmic, elaborează nuanţele infinite ale ritmului în procesul creaţiei, conservării şi distrugerii universale, în timp ce Brahma şi Vishnu creează şi menţin ritmul: Brahma sună din talgere şi Vishnu bate la toba sfântă (mridanga). În arta hindusă, Krishna, încarnarea lui Vishnu, este mereu figurat cu un fluier ale cărui acorduri trezesc sufletele din visul maya-ei, iluzia cosmică, chemându-le la locuinţa lor eternă. Saraswati, zeiţa înţelepciunii, este reprezentată cântând la "vina", mama tuturor instrumentelor cu coarde.

Piatra de temelie a muzicii hinduse este constituită de ragas, sau scări muzicale fixe. Cele şase ragas de bază se subdivid în 126 de raginis (soţii) şi putras (fii). Fiecare raga conţine minim cinci note: una fundamentală (vadi sau regele), una secundară (samavadi sau primul-ministru), note accesorii (anuvadi, servitorii) şi una disonantă (vivadi, inamicul).

Fiecare din cele şase ragas fundamentale are corespondenţe cu o anumită oră a zilei şi cu anumite anotimpuri, sau cu o anumită divinitate tutelară care dă o putere determinată. Astfel: (1) Hindole Raga se cântă în zori, primăvara, pentru a trezi sentimentul iubirii universale; (2) Deepaka Raga se cântă în serile de vară trezind compasiunea; (3) Megha Raga se cântă la prânz în sezonul ploios trezind curajul; (4) Bhairava Raga este cântată în  dimineţile de august, septembrie, octombrie, pentru a obţine calmul şi liniştea; (5) Sri Raga este rezervată zilelor de toamnă, pentru a atinge iubirea pură; (6) Malkounsa Raga se cântă iarna, la miezul nopţii şi exprimă vitejia.

Înţelepţii din antichitate au descoperit aceste legi ale acordului între om şi natură prin sunet. Cum natura este o obiectivare a lui AUM, Sunetul Primordial sau Cuvântul Vibraţie, omul ajunge să ia sub controlul său toată manifestarea prin utilizarea anumitor mantre sau psalmi 15-7. Documente istorice relatează despre remarcabilele puteri ale muzicianului Miyan Tan Sen, de la curtea lui Akbar cel Mare din secolul XVI. Atunci când împăratul i-a poruncit să cânte o raga nocturnă în miezul zilei, Tan Sen a intonat o mantra şi, instantaneu, în palat s-a făcut întuneric.

Muzica hindusă divizează octava în 22 srutis sau jumătăţi de ton. Aceste intervale microtonice permit exprimarea celor mai delicate nuanţe muzicale, inaccesibile gamei occidentale cu 12 semitonuri. În mitologia hindusă, fiecăreia dintre cele şapte note fundamentale ale octavei i se asociază o culoare şi un strigăt natural de pasăre sau de animal: Do = verde şi păun, Re = roşu şi ciocârlie, Mi = galben-auriu şi capră, Fa = alb-crem şi bâtlan, Sol = negru şi privighetoare, La = galben şi cal, Si = combinaţia tuturor culorilor şi elefant.

Spre deosebire de muzica occidentală, care are trei tipuri de game, scări - majoră, minoră armonică şi minoră melodică - hinduşii disting 72 thata sau scări. Muzicantul are libertatea de a improviza la infinit pe melodiile tradiţionale sau raga; el se inspiră din sentiment, din nuanţa afectivă a temei considerate şi improvizează în funcţie de talentul său. Muzicantul hindus nu citeşte notele; de fiecare dată când cântă el îmbracă din nou osatura raga, limitându-se adesea la o singură secvenţă muzicală, pe care o accentuează prin repetiţia tuturor variaţiilor sale ritmice şi microtonice subtile. Printre compozitorii occidentali, Bach a înţeles forţa care emană din repetarea în sute de maniere subtile a unor sunete puţin diferenţiate.

Literatura veche sanscrită descrie 120 de talas, sau măsuri. Bharata, fondatorul tradiţional al muzicii hinduse, a recunoscut 32 feluri de tala în cântecul ciocârliei. Tala, sau ritmul, are ca bază mişcările omului: cei doi timpi ai mersului; cei trei timpi ai respiraţiei în somn, unde inspiraţia este dublul expiraţiei. India a recunoscut mereu vocea umană ca fiind instrumentul sonor perfect; muzica hindusă se limitează, în consecinţă, în linii mari, la ambitusul celor trei octave ale vocii. Pentru acelaşi motiv este accentuată melodia (relaţia dintre notele succesive) şi nu armonia (relaţia dintre notele simultane).

Ţelul mai profund al muzicienilor înţelepţi, rishis, este unirea cântăreţului cu Cântecul Cosmic, ce poate fi auzit prin trezirea centrilor energetici din coloana vertebrală (chakre, lotuşi astrali). Muzica hindusă este o artă subiectivă, spirituală, individualistă, care nu caută strălucirea exterioară, ci fuziunea cu Sinele Suprem. Toate imnurile ceremoniale din India au fost compuse de adoratorii lui Dumnezeu. Termenul sanscrit bhagavathar, muzician, înseamnă: "cel care cântă imnuri lui Dumnezeu". Sankirtan sau ansamblul muzical, constituie o formă efectivă de yoga, de disciplină spirituală, necesitând concentrare profundă, absorbţia gândirii în sunetul fundamental. Fiind el însuşi o expresie a Cuvântului Creator, sunetul acţionează asupra omului într-un mod direct, irezistibil, oferindu-i o cale de a-şi reaminti originea sa divină..

În acea zi solemnă, sankirtan-ul răsuna de la etajul doi până şi în bucătăriile improvizate, în jurul oalelor care fierbeau. Noi fredonam veseli refrenele, bătând tactul cu palmele.

Până seara servisem khichuri, legume condimentate şi budincă cu orez, la sute de vizitatori. Apoi am întins cuverturi de bumbac în curte şi toată lumea s-a aşezat sub cerul liber pentru a asculta cu atenţie discursul lui Sri Yukteswar, referitor la Kriya Yoga şi la necesitatea dobândirii unei vieţi demne şi liniştite, printr-un regim alimentar simplu şi exerciţii regulate.

Un grup de discipoli foarte tineri au cântat apoi imnuri sacre; reuniunea s-a încheiat cu un sankirtan. De la 10 la 12 noaptea, membrii ashramului au spălat vasele şi au măturat curtea. Gurul meu m-a chemat la el:

"Sunt mulţumit de munca pe care ai depus-o astăzi şi în timpul săptămânii de pregătiri. Poţi veni să dormi în patul meu în seara aceasta."

Era un privilegiu pe care nu-l visasem niciodată. Am rămas un moment cufundaţi într-o reculegere divină. Nu ne culcasem decât de 10 minute când Maestrul se ridică şi se îmbrăcă.

"Ce s-a întâmplat, domnule?" Simţeam că bucuria neaşteptată de a dormi alături de guru-l meu era puţin cam ireală.

"Mai mulţi tineri au pierdut trenul şi vor fi aici peste puţin timp. Să le pregătim ceva de mâncare."

"Guruji, cine ar veni la o oră atât de înaintată?"

"Rămâi în pat; eşti foarte obosit, dar eu mă duc la bucătărie."

În vocea sa se simţea atâta hotărâre încât am sărit din pat şi l-am urmat în bucătăria care se găsea alături de balconul primului etaj. În curând orezul şi dhal au început să fiarbă.

Gurul meu surâse afectuos:

"În această seară ai învins oboseala şi teama de o muncă istovitoare; în viitor nu te vor mai supăra."

Deîndată ce el a rostit aceste cuvinte de binecuvântare, am auzit paşi în curte. Am coborât scara şi am deschis uşa unui grup de tineri.

"Frate, nu îndrăznim să-l deranjăm pe Maestru la o oră atât de târzie!" se scuză unul dintre ei. "Ne-am înşelat asupra orei şi am pierdut trenul, dar nu ne puteam resemna să ne întoarcem acasă fără a-l vedea pe gurul nostru."

"Vă aşteaptă; îl veţi găsi pregătindu-vă masa!"

În curând s-a auzit vocea lui Sri Yukteswar; i-am condus pe vizitatorii noştri uimiţi la bucătărie. Cu ochii strălucitori, Maestrul se întoarse spre mine şi-mi spuse:

"Acum că ţi-ai desăvârşit învăţătura, sper că eşti fericit că vizitatorii noştri au pierdut trenul!

Jumătate de oră mai târziu l-am urmat în camera sa, anticipând fericit onoarea de a dormi lângă un guru divin.

15-1: Puri, situat aproximativ la 500 kilometri sud de Calcutta, este un centru de pelerinaj renumit pentru adoratorii lui Krishna; el este celebrat prin două festivaluri anuale, Snanayatra şi RathayatraÎnapoi la text

15-2: Primul radio inventat în 1939 a dezvăluit o lume nouă, cea a undelor necunoscute până în ziua de astăzi. "Omul însuşi, dar şi categoriile de presupusă materie inertă, emit în mod constant unde pe care acest instrument le 'vede'.", a relatat Associated Press. "Acei ce cred în telepatie, clarvedere şi clarauz au cu această ocazie prima dovadă ştiinţifică a existenţei undelor invizibile care călătoresc cu adevărat de la o persoană la cealaltă. Aparatul radio este de fapt un spectroscop cu frecvenţe radio. El face acelaşi lucru pentru materia rece, lipsită de strălucire la fel cum spectroscopul desparte toate categoriile de atomi ce compun stelele ... Oamenii de ştiinţă au bănuit cu mulţi ani înainte existenţa acestor unde provenind de la om şi toate fiinţele. Astăzi aceasta reprezintă prima dovadă experimentală a existenţei lor. Descoperirea demonstrează că fiecare atom şi fiecare moleculă din natură este o staţie radio de emisie-recepţie continuă ... Astfel, chiar şi după moarte, substanţa care a constituit un om continuă să trimită undele sale delicate. Lungimea acestor unde variază de la ceva mai puţin decât lungimile de undă din radiofonie până la cele mai lungi unde radio. Păienjenişul acestor unde este aproape inimaginabil. O singură moleculă foarte mare poate genera în acelaşi timp 1.000.000 de lungimi de undă diferite. Lungimile de undă mai mari, din această categorie, se deplasează cu uşurinţă având viteza undelor radio ... Există o unică diferenţă uimitoare între noile unde radio şi razele binecunoscute de lumină. Acesta este timpul prelungit, echivalând cu mii de ani, în care undele radio vor continua să fie emise de Materie."  Înapoi la text

15-3: Unii ezită să îşi folosească "intuiţia"; Hitler aproape că a compromis acest cuvânt din cauza ambiţiilor sale devstatoare. Rădăcina latină a cuvântului intuiţie înseamnă "protecţie interioară". Cuvântul sanscrit agama înseamnă cunoaştere intuitivă născută din percepţia spirituală directă; de aici, anumite tratate antice ale înţelepţilor erau numite agamasÎnapoi la text

15-4: Sat, literal "a fi", de unde înţelesul de "esenţă, adevăr, realitate". Sanga înseamnă "asociaţie". Sri Yukteswar îşi numea ashram-ul Sat-Sanga, adică "Asociaţia adevărului".  Înapoi la text

15-5: "Dacă ochiul tău este unic, tot trupul tău va fî plin de lumină", MATEI, 6.22. (conform traducerii engleze a Bibliei în versiunea King James. În originalul grecesc, cuvântul "haplus" înseamnă "îndoit împreună", figurativ "fără îndoiri", adică "ochi unic, singular". Acest cuvânt a fost tradus prin "ochi sănătos, limpede, bun" de către cei care nu au cunoştinţe yoghine. - n.t.) În meditaţia profundă ochiul spiritual devine vizibil în partea centrală a frunţii, între sprâncene. Acest ochi omniscient este numit, conform Scripturilor, al treilea ochi, steaua Orientului, ochiul interior, porumbelul coborând din paradis, ochiul lui Shiva, ochiul intuiţiei, etc.  Înapoi la text

15-6: " Cel care a sădit urechea, s-ar putea să nu audă? Cel care a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?... El, care a dat omului pricepere, s-ar putea să nu cunoască?" PSALMI, 94.9,10   Înapoi la text

15-7: Folclorul tuturor popoarelor deţine referinţe la adresa incantaţiilor ce acţionează asupra Naturii. Indienii din America au dezvoltat ritualuri sonore efective pentru ploaie şi vânt. Tan Sen, marele muzician hindus, era capabil să stingă focul prin puterea cântecului său. Charles Kellog, naturalistul californian, a oferit o demonstraţie a efectului vibraţiei tonului asupra focului în 1926, în faţa unui grup de pompieri din New York. "Întinzând un arc, asemenea corzii unei viori, şi trecând cu rapiditate pe deasupra un diapazon mare din aluminiu, el a produs un scârţâit la fel de sinistru ca şi zgomotul cauzat de interferenţa radio intensă. Instantaneu, flacăra de gaz, galbenă, de doi metri înălţime, ţopăind într-un tub de sticlă, scăzu la o înălţime de cinci centimentri şi deveni o flacără albastră neregulata. O altă încercare cu arcul şi un alt sunet strident stinse flacăra."  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >