Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 25

Fratele Ananta şi sora Nalini

"Zilele lui Ananta sunt numărate; posibilităţile karma-ei sale s-au epuizat."

Aceste cuvinte implacabile au răsunat în mintea mea într-o dimineaţă, pe când eram cufundat în meditaţie. La puţin timp după intrarea mea în Ordinul Swami, l-am vizitat pe fratele meu la Gorakhpur. Eu venisem pentru a avea grijă de el, pentru că o boală subită l-a ţintuit la pat.

Grava revelaţie interioară m-a umplut de mâhnire. Am simţit că mi-e imposibil să mai rămân la Gorakhpur şi să asist neputincios la agonia fratelui meu. Deşi am fost criticat aspru de către familia mea, am părăsit India cu primul vapor care pleca la Burma, în marea Chinei şi a Japoniei. Am debarcat la Kobe, unde am petrecut doar câteva zile. Având inima grea, nu mă simţeam dispus pentru a vizita acele locuri.

Pe drumul de întoarcere spre India, vaporul a făcut escală la Shanghai, unde Dr. Misra, medicul de bord, m-a condus la mai multe magazine cu obiecte de artă şi am ales cadouri pentru Sri Yukteswar, pentru familia mea şi pentru prieteni. Am cumpărat un bibelou de bambus sculptat pentru Ananta. De abia mi-a dat vânzătorul pachetul, că mi-a şi căzut jos, iar eu am exclamat: "Am cumpărat aceasta pentru bietul meu frate mort!"

Aveam sentimentul clar că sufletul lui a fost eliberat în Infinit; intuiţie simbolică, concretizată prin căderea ce a provocat spargerea suvenirului. Plângând, am scris pe bambus: "Pentru dragul meu frate Ananta, care nu mai este."

Doctorul mă observa surâzând răutăcios:

"Şterge-ţi lacrimile", zise el, "atât timp cât n-ai aflat cu adevărat de moartea fratelui tău."

Când nava a acostat la Calcutta, am coborât în compania Dr. Misra. Fratele meu mai mic, Bishnu, mă aştepta pe chei.

"Ştiu că Ananta nu mai este în viaţă", i-am zis eu fratelui meu, fără să-i las timp să vorbească. "Spune-mi te rog, când a murit?"

Data pe care a indicat-o Bishnu era chiar cea în care eu cumpărasem suveniruri la Shanghai.

"Ei bine!" exclamă Dr. Misra, "nu lăsaţi să circule această veste, altfel profesorii vor introduce un an de cursuri de telepatie la medicină!"

La întoarcerea acasă, tata m-a îmbrăţişat cu căldură. "Iată-te!" a spus el tandru. Două lacrimi mari curgeau din ochii săi. De obicei foarte rezervat, el nu-mi dăduse mai înainte asemenea semne de afecţiune. Grav la suprafaţă, poseda în interior o inimă afectuoasă. Acasă, el manifesta în toate acţiunile sale acest rol dublu de tată şi de mamă.

La puţin timp după moartea lui Ananta, sora mea mai mică, Nalini, a fost smulsă din ghearele morţii de o vindecare divină. Înainte de a relata evenimentul, trebuie să vă spun câte ceva despre viaţa ei.

În copilărie, relaţiile noastre erau cordiale. Eu eram foarte slab, ea şi mai şi! Pentru un motiv inconştient o tachinam mereu cu privire la aspectul ei scheletic şi ea îmi întorcea micile răutăţi cu aceeaşi monedă. Uneori mama intervenea în certurile noastre şi mă trăgea uşor de urechi, pentru că eu eram mai mare.

După terminarea studiilor şcolare, Nalini a fost logodită cu un tânăr medic din Calcutta, Panchanon Bose. Acesta primi o dotă substanţială de la tata, probabil (aşa cum i-am spus în glumă sorei mele) pentru a îmblânzi soarta nemiloasă a ginerelui de a-şi lua nevastă o femeie înaltă şi subţire.

Ceremonia căsătoriei a fost celebrată cu mare pompă. În seara nunţii, un grup vesel de rude şi prieteni se reunise în salonul casei noastre din Calcutta. Mirele era aşezat pe o perna enormă din brocart aurit, cu Nalini alături de el. Un sari 25-1 superb nu reuşea, vai, să ascundă formele scheletice ale miresei. M-am strecurat în spatele pernei mirelui şi i-am surâs amical. Conform obiceiului, el o văzuse pentru prima dată pe Nalini la ceremonia de căsătorie, când descoperise ce îi rezervase loteria matrimonială.

Simţind simpatia mea, doctorul Bose mi-o arătă pe Nalini şoptindu-mi: "Ce este asta?"

"Ei bine doctore", am replicat eu, "este un schelet pentru studiile dumitale!"

În anii care au urmat, dr. Bose a cucerit afecţiunea familiei noastre, devenind medicul casei. Ne-am împrietenit şi glumeam adesea pe seama lui Nalini.

"Este o curiozitate medicală", m-a încredinţat într-o zi cumnatul meu. "Am încercat tot ce am putut: ulei de ficat de morun, unt, malţ, miere, peşte, carne, ouă sau diverse tonice. Nimic de făcut, ea nu s-a îngrăşat nici cu un gram!" Chicotirăm amândoi.

După câteva zile, m-am dus la familia Bose. Voiam să stau puţin şi să plec fără ca Nalini să afle de prezenţa mea. În timp ce deschideam uşa, am auzit vocea cordială, dar autoritară a sorei mele:

"Vino încoace, frate! De data aceasta nu mai scapi. Vreau să-ţi vorbesc."

Am urcat în camera sa. Spre surpriza mea, am găsit-o plângând.

"Dragă frate", zise ea, "să îngropăm vechea secure de război! Ştiu că tu urmezi o învăţătură spirituală şi m-am hotărât să-ţi semăn în toate." Ea adăugă plină de speranţă: "Tu ai devenit atât de voinic. Mă poţi ajuta? Soţul meu fuge de mine şi eu îl iubesc atât de mult! Dar dorinţa mea principală este să progresez în realizarea divină, chiar dacă ar trebui să rămân slabă 25-2 şi neatrăgătoare."

Ruga ei m-a atins în inimă. Am simţit simpatie pentru ea. Apoi într-o zi mi-a cerut să devină discipolul meu.

"Antrenează-mă în orice fel crezi. De acum înainte eu voi avea încredere numai în Dumnezeu şi nu în medicamente." Ea a luat sticluţele cu tonice şi le-a vărsat la canal.

Pentru a-i verifica credinţa, i-am cerut să nu mai mănânce carne, peşte şi nici măcar ouă.

După ce Nalini a urmat, timp de câteva luni, în ciuda a numeroase dificultăţi, acest regim vegetarian, ca şi alte reguli pe care i le-am recomandat, m-am dus din nou să o văd.

"Soră", i-am zis, "ai respectat cu stricteţe cele spuse de mine; recompensa ta este aproape!" Am surâs: "Vrei să fii la fel de grasă ca mătuşa noastră care nu şi-a mai văzut picioarele de ani de zile?"

"Doamne, nu! Ar fi suficient să fiu ca tine, de exemplu."

Am zis cu o voce solemnă: "Prin graţia lui Dumnezeu, aşa cum mereu am spus adevărul, dorinţa pe care o formulez eu astăzi va deveni realitate 25-3. Începând de acum, corpul tău va suferi o modificare şi într-o lună vei cântări cât şi mine.

Această dorinţă, formulată din toată inima, a fost îndeplinită. În 30 de zile, Nalini avea greutatea mea! Formele rotunjite i-au conferit frumuseţe. Soţul s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. Căsătoria lor, începută în împrejurări nefavorabile, a devenit fericită.

La întoarcerea mea din Japonia am aflat că, în timpul absenţei mele, Nalini se îmbolnăvise de febră tifoidă. M-am grăbit la ea şi am fost speriat să o văd de o slăbiciune scheletică. Era deja în comă.

"Înainte de a intra în comă", îmi povestea cumnatul meu, "ea repeta într-una: «Dacă Mukunda ar fi fost aici, eu n-aş fi ajuns aşa!» El adăugă disperat: "Noi, medicii, ne-am pierdut speranţa. După atacul tifoidei s-a instalat o dizenterie cu sânge."

Am început să mă rog cu ardoare. Angajând o infirmieră pentru a mă ajuta, am aplicat diferite metode de terapie yoghină. Dizenteria a încetat.

Dar Dr. Bose a scuturat din cap cu un aer sumbru: "Pur şi simplu nu mai are sânge de pierdut", zise el.

"Se va vindeca", l-am asigurat eu hotărât. "După şapte zile febra va dispare."

O săptămână mai târziu, am avut bucuria de a o vedea pe Nalini deschizând ochii şi recunoscându-mă. Începând din acel moment, ea se restabilea din zi în zi. După ce şi-a recăpătat greutatea, ea suporta, vai! consecinţele bolii: picioarele erau paralizate. Specialiştii englezi şi hinduşi au declarat că ea va rămâne infirmă toată viaţa.

Epuizat de lupta dusă pentru a o salva pe Nalini, m-am dus la Serampore să-l rog pe Sri Yukteswar să mă ajute. Ochii săi erau plini de simpatie când a auzit de situaţia lui Nalini.

"Sora ta îşi va putea folosi picioarele la sfârşitul lunii", a zis el adăugând: "Să poarte chiar pe piele o panglică cu o perlă de două karate, neperforată şi prinsă cu o agrafă." 25-4

M-am plecat la picioarele gurului meu, uşurat şi vesel.

"Maestre, cuvintele tale sunt suficiente pentru a o vindeca; totuşi dacă ţii la asta, am să cumpăr imediat o perlă."

"Da, fă-o", încuviinţă el. Apoi continuă descriind-o pe Nalini, moral şi fizic, deşi n-o văzuse niciodată.

"Maestre, este o analiză astrologică? Totuşi nu-i ştii data naşterii!"

Sri Yukteswar râse: "Există o astrologie mult mai profundă, care nu depinde nici de ceasuri, nici de calendare. Orice om constituie o picătură din Creator: Omul cosmic; el posedă un corp ceresc şi unul pământesc. Ochiul uman percepe forma fizică, dar ochiul interior pătrunde în fiecare fiinţă până la esenţa universală."

M-am întors la Calcutta şi am cumpărat o perlă pentru Nalini. O lună mai târziu, picioarele paralizate erau complet vindecate.

Sora mea m-a rugat să transmit sentimentele ei de recunoştinţă gurului meu. Acesta a ascultat mesajul ei în tăcere. Dar, în timp ce-mi luam rămas bun el adăugă:

"Mulţi doctori i-au spus sorei tale că nu va putea avea copii. Asigur-o din partea mea că, peste câţiva ani va avea două fete."

Într-adevăr, peste câţiva ani, Nalini a născut o fată şi peste încă trei ani o a doua.

"Maestrul tău ne-a binecuvântat casa şi familia", a spus sora mea. "Prezenţa unui asemenea om sacralizează întreaga Indie. Frate drag, spune-i te rog lui Sri Yukteshwarji că, prin tine, mă număr şi eu, cu umilinţă, printre dintre discipolii săi de Kriya Yoga."

25-1: Rochia tradiţională a femeilor indiene. Înapoi la text

25-2: Deoarece cele mai multe persoane din India sunt slabe, a fi mai plinuţ întruneşte aprecierea generala. Înapoi la text

25-3: Scripturile Indiei declară că cel care are obişnuinţa de a spune numai adevărul poate obţine puterea de a materializa cuvintele sale. Dorinţa pe care el o formulează din toată inima devine realitate (Yoga Sutras, 11.36). Deoarece lumile sunt construite pe adevăr, toate Scripturile îl laudă ca fiind o virtute prin care orice om poate să-şi armonizeze viaţa cu Infinitul. Mahatma Gandhi spunea adesea: "Adevărul este Dumnezeu"; lupta sa de o viaţă a fost purtată pentru adevărul perfect în gândire, vorbire şi acţiune. De-a lungul timpului, idealul lui satya (adevăr) a pătruns în societatea hindusă. Marco Polo ne spune că Brahminii "nu ar rosti o minciună pentru nimic în lume". Un judecător englez din India, William Sleeman, în Journey Through Oudh în 1849-50, relatează: "Am cunoscut înainte sute de cazuri în care proprietatea, libertatea sau chiar viaţa unui om depindeau de rostirea unei minciuni şi el refuza să o spună". Înapoi la text

25-4: Perlele şi alte bijuterii, ca şi metalele şi plantele, când sunt purtate direct pe piele, exercită o acţiune electromagnetică asupra celulelor. Corpul uman conţine carbon şi diverse metale care există şi în plante, în metale, în minerale. Descoperirile înţelepţilor în acest domeniu vor fi confirmate într-o zi de către fiziologi. Corpul uman, extrem de sensibil, ascunde multe mistere încă ignorate.

Deşi amuletele, bijuteriile şi metalele exercită o acţiune curativă asupra corpului, Sri Yukteswar avea şi o altă raţiune pentru a le recomanda. Maeştrii nu vor să pară niciodată că sunt mari vindecători, căci numai Dumnezeu singur vindecă. De aceea sfinţii maschează în diferite feluri puterile pe care le-au primit de la Dumnezeu. Omul are, în general, încredere în obiectele fizice; când cineva se adresa guru-lui meu pentru o vindecare, el îi recomanda să poarte o amuletă sau o bijuterie, pentru a-i trezi credinţa şi a-i abate atenţia de la vindecătorul său. Amuletele sau bijuteriile posedau, în afara potenţialităţilor curative electromagnetice intrinseci, puterea binefăcătoare născută din binecuvântarea Maestrului. Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >