Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 29

Rabindranath Tagore şi cu mine ne comparăm şcolile

"Rabindranath Tagore ne-a învăţat să cântăm fără efort, ca păsările, cântul fiind o formă naturală a exprimării de sine."

Bhola Nath, un tânăr elev în vârstă de 14 ani de la şcoala din Ranchi, mi-a dat această explicaţie atunci când l-am complimentat pentru vocea sa melodioasă. Băiatul intona cântece în orice ocazie. Înainte de a veni la Ranchi, el urmase cursurile celebrei şcoli a lui Tagore, "Santiniketan" (Portul Păcii), în Bolpur.

"Mi-au plăcut cântecele lui Tagore încă din copilărie", i-am răspuns elevului meu. "Întregul Bengal, chiar şi ţăranii analfabeţi, se delectează cu nobilele lui poeme."

Am intonat în duet cu Bhola refrene de-ale lui Tagore, care pusese pe muzică mii de poeme indiene, unele compuse de el, altele din tradiţia străveche.

"L-am întâlnit pe Rabindranath la puţină vreme după ce a primit premiul Nobel pentru literatură", am zis după ce am terminat de cântat. "Mă simţeam atras de el pentru că admiram curajul puţin diplomatic cu care i-a redus la tăcere pe criticii săi literari", am chicotit.

Bhola, mânat de un interes viu, mi-a cerut mai multe detalii.

"Literaţii îi reproşau lui Tagore că a introdus un nou stil în poezia Bengalului", am început. "El amesteca expresii din vorbirea curentă cu cele clasice, dispreţuind astfel regulile şi restricţiile scumpe inimilor cărturarilor. Cântecele lui, conţinând adevăruri filosofice profunde, vibrând de bogate note emoţionale, nu respectau deloc formele literare admise.

Un critic influent a vorbit cu răutate despre Rabindranath ca despre 'un porumbel-poet care îşi vinde pentru o rupie uguitul său imprimat'. Dar a venit şi pentru Tagore ora revanşei. Lumea occidentală l-a omagiat la puţin timp după ce a tradus în engleză lucrarea sa Gitanjali ("Ofrande lirice"). O mulţime de cărturari, între alţii şi cei care iniţial l-au criticat, a început să sosească la Santiniketan, pentru a-l omagia.

Rabindranath nu-i primea pe vizitatori decât după ce îi lăsa să aştepte mult timp; apoi asculta complimentele lor cu o tăcere rece. În sfârşit, putea să-i trateze pe inamici cu propria lor atitudine: sarcasmul.

'Domnilor, parfumul proaspăt pe care mi-l oferiţi astăzi", le zicea el, "se amestecă în mod neplăcut cu mirosul greţos al dispreţului vostru trecut. Trebuie să văd vreo legătură între premiul Nobel care a încoronat opera mea şi trezirea bruscă a gusturilor voastre? Totuşi eu sunt acelaşi poet pe care l-aţi dispreţuit atunci când el şi-a oferit umilele flori pentru sanctuarul din Bengal.'

Ziarele au publicat o relatare fidelă a acestei severe lecţii administrate de Tagore criticilor săi iniţiali. Admiram vorbele limpezi ale unui om care nu se lăsa sedus de laude. Am fost introdus la poet de către secretarul său Dl. M. C. F. Andrews 29-1, îmbrăcat cu un dhoti bengalez. El îl numea cu afecţiune pe Tagore "gurudeva".

tagore

Rabindranath Tagore, poet inspirat din Bengal, şi laureat Nobel pentru literatură

Rabindranath m-a primit cu amabilitate. Îl înconjura o atmosferă plăcută, de farmec, de cultură, de curtoazie. Când l-am întrebat despre sursele lui de inspiraţie, mi-a spus că în afară de poemele epice religioase, a mai fost influenţat de opera lui Bidyapati, poet popular din secolul XIV."

Emoţionat de această amintire, am început să cânt versiunea lui Tagore a unui vechi cântec bengalez: "Aprinde lampa iubirii tale". Bhola şi cu mine cântam veseli în timp ce ne plimbam pe domeniul Vidyalaya.

La aproape doi ani de la întemeierea şcolii de la Ranchi, am primit o invitaţie din partea lui Tagore să-l vizitez la Santiniketan, pentru a discuta despre idealul nostru de educaţie. Am acceptat cu bucurie. Când am intrat, poetul era aşezat la biroul său. Mă gândeam că el ar fi modelul perfect al omului pe care orice pictor şi l-ar dori. Faţa lui frumoasă, cea a unui nobil patriarh, era împodobită de un păr lung şi de o barbă albă. Avea ochii mari, un zâmbet îngeresc, o voce încântătoare cu accent de flaut. Voinic, înalt, impunător, el reunea o blândeţe apoape feminină şi o spontaneitate de copil. Era cea mai plăcută figură de poet pe care mi-aş putea-o imagina.

Am început îndată să studiem comparativ sistemele noastre de educaţie, amândouă având baze puţin ortodoxe. Am descoperit o identitate aproape perfectă: învăţământ în aer liber, simplitate, atenţie acordată spiritului creator al copilului. Totuşi, Tagore lăsa mai mult spaţiu literaturii, poeziei, muzicii, cântecului, fapt pe care l-am observat şi la Bhola. Elevii din Santiniketan respectau perioade de tăcere, fără ca totuşi să primească o instruire specială în yoga.

Poetul a ascultat cu atenţie descrierea exerciţiilor mele de energizare "Yogoda" şi a tehnicilor yoghine de concentrare predate tuturor elevilor de la Ranchi.

Tagore mi-a povestit amintiri penibile din viaţa lui şcolară. "Am fugit de la şcoală după clasa a 8-a", mi-a zis el surâzând. Am înţeles că spiritul său poetic înnăscut a fost şocat de disciplina zilnică a sălilor de clasă.

"De aceea am instalat Santiniketan la umbra copacilor, sub cerul liber." El arătă cu un gest elocvent un mic grup de elevi care tocmai studiau în minunata grădină. "Un copil în mijlocul straturilor de flori şi al ciripitului păsărelelor este în cadrul său natural. Atunci el poate descoperi mai uşor comorile ascunse în propria sa natură. Adevărata educaţie nu poate fi impusă forţat din exterior; din contră, ea trebuie să încerce să exteriorizeze înţelepciunea nelimitată care se găseşte în noi  29-2 ."

Am fost de acord şi am adăugat: "Nevoia de ideal şi cultul eroilor care animă spiritele tinerilor se epuizează dacă aceştia urmează regimul statisticilor şi cronologiilor şcolare."

Poetul vorbi cu dragoste despre tatăl său, Devendranath, cel care inspirase ideea Santiniketan-ului.

"Tata mi-a dăruit terenuri fertile pe care erau deja construite un templu şi o casă de oaspeţi", povestea Tagore. "Acolo am început în 1901 experientul meu educaţional, cu numai 10 elevi. Cele 8.000 de lire ale premiului Nobel au fost cheltuite pentru nevoile şcolii."

Alt membru mai vârstnic al neamului Tagore, Devendranath, cunoscut sub numele de "Maharishi" ("Mare înţelept"), a fost un om remarcabil, aşa cum ne-o dovedeşte Autobiografia sa. El şi-a consacrat doi ani din viaţă meditaţiei în Himalaya. Tatăl său, Dwarkanath Tagore, era celebru în Bengal datorită unor generoase donaţii publice. Această familie ilustră a produs o întreagă pleiadă de oameni de geniu. Nu numai Rabindranath, dar toate rudele lui s-au distins printr-o operă creatoare. Fraţii săi, Gogonendra şi Abanindra, se numără printre cei mai buni artişti ai Indiei 29-3. Un frate al lui Rabindranath, Dwijendra, este un filosof cu vederi profunde, iubit chiar şi de păsări şi creaturile pădurii.

Rabindranath m-a invitat să-mi petrec noaptea în casa de oaspeţi. Era un spectacol plăcut să-l vezi pe poet înconjurat de elevii săi în grădină. Timpul părea că s-a întors înapoi: mă credeam într-un ashram antic, unde dascălul era înconjurat de discipoli într-o atmosferă de dragoste divină. Tagore captiva inimile tuturor prin armonia şi irezistibilul magnetism care emanau din persoana sa!

Cu vocea sa melodioasă, Tagore ne-a recitat câteva poeme, pe care tocmai le terminase. Majoritatea cântecelor şi poeziilor sale, scrise pentru a-i încânta pe elevi, au fost compuse la Santiniketan. Pentru mine, frumuseţea lor constă în arta de a se adresa lui Dumnezeu aproape în fiecare strofă, fără ca totuşi să-L numească. "Ameţit de fericirea de a cânta", scria el "mă uit pe mine şi te chem pe tine, Domnul meu."

A doua zi mi-am luat rămas bun de la poet. Sunt fericit că între timp mica lui şcoală a devenit o universitate internaţională, Viswa-Bharati, unde studenţi din orice ţară pot găsi un adăpost fericit. 29-4

"În ţara unde spiritul este fără teamă, unde ţii capul ridicat, 
Unde cunoaşterea este liberă, 
Unde lumea nu este împărţită în fragmente 
de către ziduri înguste, 
Unde orice vorbă izvorăşte din profunzimile adevărului, 
Unde efortul neobosit întinde braţele spre perfecţiune, 
Unde izvorul pur al gândirii nu se pierde 
în nisipul deşertic al obişnuinţelor inutile, 
Unde poţi face spiritul să progreseze 
într-un domeniu mai vast al gândirii şi acţiunii, 
în acest cer de libertate, Tată, 
fie ca ţara mea să se poată înălţa!" 29-5
RABINDRANATH TAGORE

29-1: Scriitor şi publicist englez, prieten apropiat al lui Mahatma Gandhi, dl. Andrews este onorat în India pentru multiplele servicii făcute ţării sale adoptive. Înapoi la text

29-2: "Sufletul născându-se adesea sau, cum spune hindusul, parcurgând cărarea existenţei prin mii de naşteri ... nu este nimic pe care el să nu-l fi câştigat prin cunoaştere; nu-i de mirare că îşi poate aminti ... ceea ce ştia înainte ... Căci curiozitatea şi învăţătura sunt reamintirea a toate" - Emerson. Înapoi la text

29-3: Rabindranath, de asemenea, la vârsta de 60 de ani s-a implicat serios în studiul picturii. Lucrările sale "neconvenţionale" au făcut subiectul unor expoziţii în capitalele europene şi la New York. Înapoi la text

29-4: Deşi iubitul poet a murit în 1941, instituţia sa Vishwa-Bharati este înfloritoare în continuare. În ianuarie 1950, 65 de profesori şi studenţi de la Santiniketan au făcut o vizită de 10 zile la şcoala Yogoda-Satsanga de la Ranchi. Grupul era condus de Sri S. N. Ghosal, rectorul şcolii Vishwa-Bharati. Musafirii au încântat studenţii de la Ranchi prin reprezentaţia oferită cu spectacolul "Pujarini" de Rabindranath Tagore. Înapoi la text

29-5: Gitanjali (New York: Macmillan Co.). Un studiu despre poet poate fi găsit în The Philosophy of Rabindranath Tagore, a eruditului Sir S. Radhakishnan.

 Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >