Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 36

Interesul lui Babaji pentru Occident

"Maestre, l-ai întâlnit vreodată pe Babaji?"

Era într-o seară calmă de vară în Serampore; eram cu Sri Yukteswar în balconul de la etaj şi stelele mari ale tropicului străluceau deasupra noastră.

"Da." Maestrul surâse la întrebarea mea; o veneraţie de nedescris îi înflăcăra ochii. "De trei ori am avut prilejul să-l contemplu pe nemuritorul guru. Prima noastră întâlnire a avut loc la Allahabad, la o Kumbha Mela (sărbătoare religioasă)."

Sărbătorile religioase celebrate în India din timpuri imemoriale sunt cunoscute sub numele de Kumbha Mela; ele n-au încetat să sublinieze în ochii maselor importanţa cercetării spirituale. Hinduşii pioşi se adună cu milioanele la fiecare 12 ani pentru a-i contempla pe cele câteva mii de pustnici, yoghini, swami şi asceţi, dintre care unii nu ies din locurile lor de meditaţie decât pentru a asista la mela, acordând binecuvântarea credincioşilor.

"La data când l-am întâlnit pe Babaji nu eram încă Swami", a continuat Sri Yukteswar, "dar primisem deja de la Lahiri Mahasaya iniţierea în Kriya Yoga. El m-a încurajat să asist la mela de la Allahabad, în ianuarie 1894, şi acesta a fost primul meu contact cu asemenea kumbha; am fost asurzit de aclamaţiile mulţimii, dar privirea mea n-a întâlnit nici o faţă iluminată de maestru. Traversând Gangele pe un pod, am zărit aici o cunoştinţă care stătea ţinând în mână un vas pentru cerşit pomeni.

"Această sărbătoare nu este decât un haos de zgomote şi cerşetori", mă gândeam eu, deziluzionat. "Mă întreb dacă savanţii occidentali, care muncesc cu răbdare pentru lărgirea câmpului cunoaşterii pentru bunăstare materială, nu sunt mai plăcuţi lui Dumnezeu decât toţi aceşti leneşi care profesează mila pentru a trăi din pomeni."

În timp ce în spiritul meu apăreau ideile unor reforme sociale, am fost întrerupt de un sannyasin impozant care se apropie de mine şi îmi zise:

"Domnule, vă caută un sfânt."

"Cine este?"

"Veniţi şi veţi vedea singur."

Ezitând, am urmat acest sfat şi am văzut în curând un arbore sub care se adăpostea un guru înconjurat de discipolii săi. Maestrul, cu corpul excepţional de luminos, cu ochii negri strălucitori, se ridică la apropierea mea şi mă îmbrăţişă.

"Fii binevenit, Swamiji!" zise el afectuos.

"Domnule", am replicat eu, "eu nu sunt Swami."

"Cei cărora inspiraţia divină îmi comandă să le acord titlul de Swami, nu îl refuză niciodată." Sfântul spusese aceasta foarte simplu, dar o convingere nestrămutată vibra în cuvintele sale; în clipa următoare am simţit influenţa unei unde de binecuvântare spirituală. Surâzând că am fost ridicat atât de brusc în rangul de membru al venerabilului ordin călugăresc 36-1, m-am înclinat în faţa celui care mi-a făcut această onoare.

Babaji - căci într-adevăr el era - mi-a făcut semn să mă aşez alături de el, sub copac. Semăna foarte mult cu Lahiri Mahasaya, asemănare extraordinară de care n-am fost totuşi izbit, deşi auzisem adesea vorbindu-se de ea. Babaji posedă o putere astrală cu ajutorul căreia împiedică anumite gânduri să apară la interlocutorul său. Evident, marele guru vroia să mă vadă perfect natural în prezenţa sa şi nu copleşit de cunoaşterea identităţii sale.

"Ce gândeşti tu despre această Kumbha Mela?

"Eram dezamăgit de ea, Maestre", am răspuns eu, "până în momentul în care te-am întâlnit. Sfinţenia şi tot acest tumult nu prea se armonizează."

"Copile", zise Maestrul, deşi eu păream să am dublul vârstei lui, "nu judeca deloc nelegiuirile celorlalţi. Pe pământ, totul este amestec de bine şi rău, asemeni unei combinaţii de zahăr şi nisip. Fii înţelept ca o furnică care nu culege decât zahărul, fără să se atingă de nisip. Deşi un număr de sadhu sunt încă sub puterea iluziei, rămân destui oameni cu realizare divină pentru ca mela să fie consacrată prin prezenţa lor.

M-am grăbit să aprob, dată fiind întâlnirea mea cu acest Maestru elevat.

"Domnule, tocmai mă gândeam la savanţii occidentali, mulţi dintre ei mai înţelepţi decât majoritatea celor ce asistă la această sărbătoare. Ei locuiesc în Europa sau în America, profesând credinţe diferite şi ignorând valoarea reală a unei adunări precum aceasta de aici. Le-ar fi de folos să-i întâlnească pe maeştrii Indiei, pentru că oricât de puternică ar fi inteligenţa lor, majoritatea occidentalilor sunt pătrunşi de materialism. Şi, din păcate, majoritatea filosofilor şi teologilor occidentali nu recunosc unitatea fundamentală a tuturor religiilor. Credinţele lor ridică o barieră de netrecut ameninţând să ne separe veşnic.

"Văd că Occidentul te interesează la fel de mult ca şi Orientul", a zis Babaji. "Am simţit că inima ta înglobează toată umanitatea şi de aceea te-am chemat.

Orientul şi Occidentul sunt chemate să stabilească o aurită cale de mijloc între activitate şi spiritualitate", a continuat marele guru. "India are multe de învăţat de la Occident în ceea ce priveşte perfecţionarea materială; în schimb, India îl va putea învăţa metodele universale ale ştiinţei yoga care-i vor permite să-şi aşeze credinţa religioasă pe baze solide.

"Tu, Swamiji, vei avea rolul tău de jucat în viitoarele schimburi armonioase dintre Orient şi Occident. Peste un număr de ani îţi voi trimite un discipol pe care-l vei instrui pentru a propaga Yoga în Occident. Vibraţiile sufletelor însetate de spiritualitate mă înconjoară ca o mare. Eu percep nişte sfinţi potenţiali în Europa şi în America care aşteaptă să fie treziţi."

În acest moment al povestirii, Sri Yukteswar se întoarse spre mine şi mă privi în ochi.

"Fiule", îmi zise el surâzând sub clarul de lună, "tu eşti discipolul pe care cu mulţi ani în urmă mi i-a promis Babaji."

Am fost încântat să aud că marele guru Babâji îmi dirijase paşii spre Sri Yukteswar. Totuşi, îmi era dificil să mă închipui în Occident, departe de guru-l meu iubit şi de ashramul său plin de pace.

"Apoi Babaji mi-a vorbit de Bhagavad-Gita", a continuat Sri Yukteswar. "Spre marea mea surpriză, elogiile lui m-au convins că el era la curent cu comentariul pe care eu îl scrisesem asupra diferitelor pasaje din Gita.

"Aş vrea de asemenea, Swamiji, ca tu să mai faci o altă muncă", continuă marele Maestru. "De ce nu scrii tu o cărticică despre unitatea fundamentală şi armonia Scripturilor hinduse şi creştine, ascunsă azi de diferenţe dogmatice. Arată prin citate paralele că fiii inspiraţi ai lui Dumnezeu au afirmat mereu aceleaşi adevăruri, azi deformate de fanatismul oamenilor.

"Maharajah", 36-2 am răspuns eu ezitând, "este o muncă destul de grea; voi fi eu capabil s-o duc la bun sfârşit?"

Babâji râse încet şi moale: "De ce te îndoieşti, fiul meu? Într-adevăr, cine este Cel care face orice lucru, Autorul tuturor acţiunilor? Tot ceea ce-mi sugerează Domnul să spun nu poate întârzia să se materializeze ca adevăr."

Atunci am înţeles că binecuvântarea sfântului îmi va da puterea necesară şi am acceptat să mă apuc de lucru. Simţind că a sosit timpul să-l părăsesc pe marele guru, m-am ridicat cu regret.

"Îl cunoşti pe Lahiri?" 36-3 a întrebat Maestrul. "Este un suflet mare, nu-i aşa? Povesteşte-i întâlnirea noastră." Acestea fiind zise, îmi încredinţă un mesaj pentru Lahiri Mahasaya.

M-am înclinat umil în faţa gurului pentru a-mi lua rămas bun. Sfântul zâmbi cu bunăvoinţă. "Când cartea ta va fi gata, te voi revedea", îmi promise el. "Acum, adio!"

A doua zi am plecat de la Allahabad şi am luat trenul pentru Benares. Ajuns la gurul meu, i-am povestit minunata întâlnire cu sfântul minunat de la Kumbha Mela.

"Şi tu nu l-ai recunoscut!" zise râzând Lahiri Mahasaya. "Desigur, n-ai putut pentru că te-a împiedicat el. E gurul meu incomparabil, celestul Babaji!"

"Babaji!" am exclamat eu cuprins de o profundă veneraţie. "Yoghinul cristic, Babaji! Salvatorul vizibil şi invizibil! Ah! dacă aş putea reînvia trecutul şi să mă regăsesc în prezenţa sa pentru a îngenunchia la picioarele lui sfinte!"

"N-are importanţă", a zis Lahiri Mahasaya pentru a mă consola. "A promis că te va revedea."

"Maestre, Babaji m-a rugat să~ţi transmit următorul mesaj: "Spune-i lui Lahiri Mahasaya că puterea înmagazinată pentru această viaţă se epuizează, este aproape terminată."

La această frază enigmatică, Lahiri Mahasaya a tremurat ca sub efectul unui şoc electric. Apoi a căzut într-o tăcere gravă; faţa sa zâmbitoare a devenit incredibil de serioasă. Imobil, ca o statuie de lemn, corpul său şi-a pierdut culorile. Am fost alarmat şi intrigat. Niciodată nu mai văzusem acest suflet voios să manifeste atâta gravitate. Discipolii prezenţi îl priveau cu nelinişte.

Trei ore s-au scurs într-o tăcere totală. În sfârşit, Lahiri Mahasaya şi-a recăpătat înfăţişarea obişnuită şi s-a adresat afectuos fiecărui discipol. Toţi au suspinat de uşurare.

Urmărind reacţiile Maestrului, am înţeles că mesajul lui Babaji îi revelase că peste puţin timp el îşi va părăsi corpul. Tăcerea lui însemna că gurul meu îşi luase fiinţa sub controlul voinţei, tăind ultimele legături care-l mai ataşau încă de lumea exterioară, pentru a se ridica spre Spirit, cu care era mereu unit. Cuvintele lui Babaji mai însemnau: "Voi fi mereu alături de tine."

Babaji şi Lahiri Mahasaya, amândoi atotştiutori, n-aveau nici o nevoie de intermediari pentru a comunica între ei, dar cei mari deseori acceptă să îşi joace rolul în drama umană. În anumite ocazii ei îşi transmit profeţiile în modul obişnuit, printr-un mesager, pentru ca realizarea prezicerilor lor să inducă o mai mare credinţă în Dumnezeu în cercul de oameni ce vor afla ulterior povestea.

Curând după aceea am părăsit Benares-ul şi, întors la Serampore, am început lucrarea cerută de Babaji. De-abia am început lucrarea şi, cuprins de inspiraţie, am compus un poem dedicat nemuritorului guru. Liniile melodioase veneau fără efort, deşi niciodată până atunci nu mai scrisesem poeme în sanscrită.

În liniştea nopţii lucram la o paralelă între Biblie şi Scripturile Sanatan Dharma 36-4. Citând cuvintele lui Isus, am arătat că învăţăturile Sale sunt identice în fond cu revelaţiile Vedelor. Prin graţia lui Param-Guru-Maharaj 36-5, lucrarea mea "Ştiinţa sacră", a fost terminată curând.

În dimineaţa următoare terminării importantei mele lucrări, m-am dus la ghat-ul din Rai pentru a mă scălda în Gange. Ghat-ul era pustiu; m-am putut bucura acolo de solitudine. După baie, am făcut cale întoarsă. Liniştea nu era tulburată decât de foşnetul veşmintelor mele ude. În timp ce treceam prin dreptul unui copac mare, situat aproape de râu, m-am simţit cuprins de o dorinţă puternică de a mă uita înapoi. Am ascultat de acest impuls şi, la umbra copacului, înconjurat de mai mulţi discipoli, l-am văzut pe Babaji!

"Te salut, Swamiji!" Vocea Maestrului cu accente divine răsună pentru a mă asigura că nu visez. "Văd că ţi-ai dus munca la bun sfârşit. Aşa cum ţi-am promis, am venit să-ţi mulţumesc."

Cu inima bătând puternic, am îngenunchiat la picioarele lui sfinte. "Param-guruji", am zis pe un ton rugător, "binevoieşte să-mi onorezi locuinţa cu prezenţa ta."

Gurul suprem refuză surâzând: "Nu, fiule. Noi suntem fiinţe care iubim adăpostul pădurii; acest loc îmi place foarte mult."

"Aşteaptă puţin, Maestre!" îl imploram din priviri. "Revin imediat cu sucuri." 36-50

Când am revenit, câteva minute mai târziu, umbra copacului nu mai adăpostea grupul ceresc. Am fost rănit profund de acest fapt. "Chiar dacă îl voi vedea din nou, nu-i voi mai vorbi!" m-am jurat eu. "Nu este deloc plăcut să mă părăsească aşa deodată." Evident această decizie îmi era dictată de dragoste, nu de altceva.

După câteva luni l-am vizitat pe Lahiri Mahasaya la Benares. În timp ce intram în micul salon, gurul meu îmi surâse afectuos.

"Bună ziua, Yukteswar!" zise el. "L-ai întâlnit pe Babaji în pragul camerei mele?"

"Nu", am răspuns eu uimit.

"Vino." Lahiri Mahasaya îmi atinse uşor fruntea; în acel moment l-am văzut în uşă pe Babaji, înfloritor precum un lotus perfect.

Amintindu-mi de vechea ofensă, nu m-am înclinat. Lahiri Mahasaya mă privea uluit.

Gurul divin se uita la mine cu un ochi insondabil. "Eşti supărat pe mine?"

"Cum să nu fiu, Maestre? Ai apărut, pentru a dispare imediat!"

"Îţi spusesem că te voi revedea, dar nu şi cât timp voi rămâne." Babaji surâse blând: "Erai prea agitat. Te asigur că asta m-a făcut să dispar în eter."

Această explicaţie prea puţin măgulitoare m-a mulţumit imediat. Am îngenuncheat în faţa divinului guru, care m-a bătut afectuos pe umăr.

"Copile, trebuie să meditezi mai mult, zise el. Ochiul tău spiritual nu este încă infailibil; tu nu mă vezi dacă eu mă ascund în spatele unei raze de soare."La aceste cuvinte care au sunat precum un flaut celest, Babaji a dispărut în raza lui secretă.

"Aceasta a fost una din ultimele mele vizite la gurul meu", a conchis Sri Yukteswar. "Aşa cum prezisese Babaji la Kumbha Mela, încarnarea lui Lahiri Mahasaya ca şef de familie se apropia de sfârşit. În vara lui 1895 i-a apărut un mic furuncul pe spate. El a refuzat să fie operat, luând astfel asupra sa karma nefastă a vreunuia din discipolii săi. În fine, întrucât discipolii insistau din ce în ce mai mult, Maestrul răspunse enigmatic:

"Corpul trebuie să aibă un motiv pentru a dispare; mă voi supune tuturor dorinţelor voastre."

După puţin timp, incomparabilul guru şi-a părăsit corpul la Benares. Nici nu mai am nevoie să merg să-l văd la Benares; toată viaţa mea este binecuvântată cu îndrumarea sa permanentă."

Mulţi ani mai târziu, Swami Keshabananda 36-6, un discipol avansat al lui Lahiri Mahasaya, mi-a comunicat detalii minunate referitoare la moartea guru-lui său:

"Cu puţin timp înainte de a-şi părăsi corpul, povestea Keshabananda, Maestrul s-a materializat în faţa ochilor mei, la ashramul meu de la Hardwar:

'Grăbeşte-te să vii la Benares!' Cu aceste cuvinte, Lahiri Mahasaya a dispărut.

Fără să întârzii, am luat trenul spre Benares. La locuinţa lui Lahiri Mahasaya, am văzut mulţimea discipolilor ascultându-l de ore întregi pe Maestrul care comenta Gita 36-7. Apoi el ne spuse simplu:

'Mă duc acasă.'

S-au auzit suspine de disperare asemenea unui torent irezistibil.

'Consolaţi-vă, voi reînvia.' La aceste cuvinte, Lahiri Mahasaya se ridică, se răsuci de trei ori în jurul lui, apoi se întoarse spre nord şi, în postura lotus, intră glorios în maha- samadhi. 36-8

Corpul lui Lahiri Mahasaya a fost incinerat conform ritualurilor rezervate laicilor la ghat-ul de la Manikarnika, pe malul apelor Gangelui, a continuat Keshabananda. A doua zi, la ora 10 dimineaţa, mă găseam în camera mea din Benares şi mi-a apărut o lumină orbitoare; în faţa mea a răsărit Lahiri Mahasaya în carne şi oase! Identic cu cel care era înainte de moarte, el părea totuşi mai luminos şi mai tânăr. Guru mi se adresă:

'Keshabananda, iată-mă! Cu atomii dezintegraţi ai cărnii mele am reînviat un corp asemănător cu cel vechi. De acum înainte, rolul meu de cap de familie s-a terminat pe această lume; totuşi eu nu părăsesc pământul; voi petrece un timp alături de Babaji în Himalaya şi în cosmos.'

După ce m-a binecuvântat, Maestrul a dispărut. O beţie de nedescris m-a cuprins; am fost înălţat în Spirit aşa cum au fost discipolii lui Iisus şi ai lui Kabir 36-9, atunci când l-au văzut viu pe guru-l lor după moartea lui fizică.

M-am reîntors la ashramul meu solitar de la Hardwar, aducând o parte din cenuşa sacră a gurului meu. Ştiam că se eliberase din cuşca sa spaţio-temporală, pasărea omniprezenţei era liberă. Totuşi îmi simţeam inima uşurată să-i păstrez resturile sfinte."

Un alt discipol care a avut graţia de a-l vedea pe guru reînviat a fost Panchanon Bhattacharya, fomdatorul Instituţiei Misiunii Arya din Calcutta 36-10 . L-am vizitat acasă la el la Calcutta şi l-am auzit relatând îndelungata lui viaţă petrecută alături de Maestru. În încheiere mi-a relatat evenimentul cel mai minunat al vieţii sale.

"Aici la Calcutta, povestea Panchanon, la ora 10 în dimineaţa care a urmat ritualurilor de incinerare, Lahiri Mahasaya s-a manifestat în faţa mea în toată slava sa."

Swami Pranabananda, "Sfântul cu două corpuri" mi-a povestit şi el experienţa lui divină:

"Cu câteva zile înainte de moartea lui Lahiri Mahasaya", îmi povestea Pranabananda, în cursul unei vizite de-a sa la Ranchi, "am primit o scrisoare de la Maestru în care mă chema de urgenţă la Benares. Nu am putut pleca imediat. Tocmai îmi făceam pregătirile de plecare, spre ora 10 dimineaţa, când mi-a fost dat să contemplu forma radioasă a guru-lui meu.

'De ce să te grăbeşti, zise Lahiri Mahasaya surâzând. Tot nu mă vei găsi la Benares.'

Înţelegând adevărata seminificaţie a acestei fraze, am început să plâng gândindu-mă că nu-l văd decât într-o viziune.

Maestrul s-a apropiat pentru a mă consola.

'Iată mâna mea, zise el. Sunt viu ca întotdeauna, încetează să plângi. Nu sunt eu veşnic cu tine?' "

Deci, acelaşi miracol este relatat de trei discipoli: la ora 10 dimineaţa în ziua următoare celei în care corpul lui Lahiri Mahasaya a fost ars în focul funerar, Maestrul, reînviat într-un corp transfigurat dar real, a apărut la trei discipoli, fiecare din ei locuind în oraşe diferite.

"Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: « Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, mormântule? Unde îţi este spinul, moarte?»" 36-11.

Poza mea de pe paşaport, 1920

36-1: Sri Yukteswar a fost mai târziu iniţiat formal în Ordinul Swami de către Mahant (conducătorul mănăstirii) al Buddh Gaya din Bengal.  Înapoi la text

36-2: "Rege Măreţ" - un titlu de respect.  Înapoi la text

36-3: Un guru se referă la un discipol al său prin numele său. omiţând orice titlu. Astfel, Babaji a spus "Lahiri," nu "Lahiri Mahasaya".  Înapoi la text

36-4: Literal "religie eternă", numele dat conţinutului învăţăturilor Vedice. Sanatan Dharma se numeşte Hinduism deoarece grecii, când au invadat nord-estul Indiei sub conducerea lui Alexandru cel Mare, i-au denumit pe locuitorii de pe valea Indusului cu numele de Indoos sau Hindus. Cuvântul Hindus, în sensul său corect, se referă doar la cei care urmează Sanatan Dharma sau Hinduismul. Termenul de indieni se aplică în mod egal hinduşilor, musulmanilor şi celorlalţi locuitori de pe tărâmul Indiei (şi de asemenea, prin confuzia geografică a lui Columb, şi aborigenilor mongoloizi din America).

Numele antic al Indiei este Aryavarta, literal "ţinutul aryenilor". Rădăcina sanscrită arya înseamnă "preţios, sfânt, nobil". Mai târziu utilizarea etnologică greşită a cuvântului aryan, ce nu mai desemnează o caracteristică spirituală, ci anumite atribute legate de aspectul fizic al unei persoane, l-au condus pe marele orientalist Max Muller să afirme: "Pentru mine, un etnolog care vorbeşte despre rasa aryană, sângele aryan, ochi şi păr aryan, face un păcat la fel de mare cu al unui lingvist care ar vorbi de un dicţionar dolicocefalic sau o gramatică brahicefalică".  Înapoi la text

36-5: Cuvântul param-guru înseamnă literal "guru suprem" sau "guru de dincolo" şi se referă la o linie sau  succesiune de învăţători. Astfel Babaji, guru-l lui Lahiri Mahasaya este paramguru-l lui Sri Yukteswar.

Mahavatarul Babaji este Supremul guru pe linia indiană a maeştrilor care-şi asumă responsabilitatea pentru bunăstarea spirituală a tuturor membrilor ce, plini de credinţă, practică Kriya Yoga.  Înapoi la text

36-50: În India, se consideră că a nu oferi de băut sau de mâncare gurului este un semn de lipsă de respect.  Înapoi la text

36-6: Vezi capitolul 42. Acolo este descrisă vizita mea la Keshabananda.  Înapoi la text

36-7: La câteva zile după aceasta, el şi-ar fi aniversat a 68-a zi de naştere.  Înapoi la text

36-8: A se răsuci de trei ori şi a privi spre nord sunt părţi din ritualul vedic, folosite de Maestrul care ştie dinainte ora când îşi va părăsi definitiv corpul fizic. Ultima meditaţie, prin care Maestrul se uneşte cu Cosmicul AUM se numeşte maha, adică mare, samadhiÎnapoi la text

36-9: Kabir, marele sfânt din secolul XVI avea printre adepţii lui şi hinduşi şi musulmani. La moartea sa, discipolii s-au certat cu privire la ritualurile funerare. Exasperat, Maestrul s-a trezit din ultimul său somn pentru a exclama: "O jumătate din corpul meu să fie înhumată după obiceiul musulman, cealaltă arsă conform ritualurilor hinduse." Acestea fiind zise a dispărut. Când discipolii au deschis coşciugul, au găsit în locul corpului o ghirlandă de flori, din care jumătate a fost înhumată la Maghar de către musulmanii care venerează acest templu până în zilele noastre şi cealaltă jumătate a fost arsă după obiceiul hindus la Benares, unde a fost construit un templu, Kabir Cheura, ce atrage o mulţime de pelerini.

În tinereţea sa, Kabir a fost abordat de doi discipoli care voiau să fie ghidaţi într-un mod detaliat pe cărarea mistică. Kabir le-a răspuns simplu:

"Cărarea presupune distanţa; Dacă Dumnezeu ar fi aproape, n-aţi mai avea nevoie de cărare deloc. De fapt, mă face să râd când aud de peştii care, fiind în apă, totuşi sunt însetaţi!"  Înapoi la text

36-10: Panchanon a contruit într-o grădină de 70 de acri de la Deogarh, în regiunea Bihar, un templu cu o statuie de piatră a lui Lahiri Mahasaya. O altă statuie a marelui maestru a fost pusă de discipoli în mica sa cameră de primire din casa lui din Benares. Înapoi la text

36-11: I Corinteni 15:54-55.  "Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?" - FAPTELE APOSTOLILOR, 26:8.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >