Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 37

Plecarea mea în America

"America! Desigur, aceşti oameni sunt americani!" Acesta a fost primul meu gând când viziunea unor chipuri occidentale s-a derulat în faţa ochilor spiritului meu. Cufundat în meditaţie, stăteam în spatele unui pupitru prăfuit dintr-o rezervă de la şcoala de la Ranchi. În aceşti ani îmi era dificil să mă izolez, căci mă consacram în întregime elevilor.

Viziunea continua pe scena conştiinţei mele; o mulţime 37-1 mă privea intens, la fel cum sunt studiaţi actorii.

Uşa se deschise! Desigur vreunul dintre elevi reuşise să afle unde eram ascuns!

"Vino, Bimal", am strigat vesel, "am noutăţi pentru tine. Domnul mă cheamă în America!"

"În America?" Băiatul repetă aceste cuvinte cu aceeaşi uimire ca şi cum aş fi spus" în Lună".

"Desigur! Mă voi duce să descopăr America, ca şi Cristofor Columb care credea că a descoperit India; desigur, trebuie să existe o legătură karma-ică între cele două ţări!"

Bimal a plecat în fugă şi în curând toată şcoala ştia noutatea 37-2. Fără să mai întârzii, i-am reunit pe profesorii uimiţi şi le-am încredinţat şcoala.

"Ştiu că veţi păstra idealul yoghin de educaţie al lui Lahiri Mahasaya", le-am zis eu. "Vă voi scrie des. Dacă Dumnezeu vrea, mă voi reîntoarce într-o zi."

Mi-au dat lacrimile când i-am îmbrăţişat dintr-o privire pe elevi şi terenurile însorite de la Ranchi. Se terminase o întreagă epocă din viaţa mea. Trebuia să trăiesc departe de patrie. La câteva ore după viziunea mea, eram deja în trenul de Calcutta. A doua zi, am primit invitaţia de a reprezenta India la Congresul Internaţional al Religiilor, care se ţinea în acel an la Boston, sub auspiciile Asociaţiei Universitare Americane.

Cu capul vâjâind, m-am dus la Serampore să mă consult cu Sri Yukteswar.

"Guruji, am fost invitat să iau cuvântul la un Congres al Religiilor în America. Să mă duc?"

"Toate uşile îţi vor fi deschise", a replicat simplu Maestrul. "Acum sau niciodată!"

"Totuşi, Maestre", am zis eu cu teamă, "nu ştiu să vorbesc în public! N-am ţinut decât rareori conferinţe şi niciodată în engleză!"

"În engleză sau nu, cuvintele tale despre yoga vor fi binevenite în Occident."

Am râs. "Ei bine, Maestre, nu cred că americanii vor învăţa limba bengali! Acordă-mi binecuvântarea pentru a învinge piedicile limbii engleze". 37-3

Când i-am comunicat tatălui meu proiectele mele, a rămas împietrit. America îi părea foarte îndepărtată şi se temea că nu mă va mai vedea niciodată.

"Cum vrei să mergi acolo?" s-a neliniştit el cu o voce stinsă. "Cine îţi va plăti cheltuielile?" Cum el se însărcinase cu educaţia şi cu întreţinerea mea, spera că această problemă mă va pune în încurcătură.

"Dumnezeu va avea grijă!" Aceasta mi-a amintit un răspuns analog dat, cu mulţi ani în urmă, fratelui meu Ananta la Agra. Am adăugat fără prea multă fineţe: "Tată, poate că Dumnezeu îţi va da ideea să mă ajuţi!"

"Nu! Niciodată!" Se uita la mine cu jale.

Totuşi, a doua zi, am fost surprins când mi-a întins un cec pentru o sumă însemnată.

"Îţi dau aceşti bani", zise el, "nu în calitatea mea de tată, ci de discipol fidel al lui Lahiri Mahasaya. Du-te în acel Occident îndepărtat, pentru a răspândi acolo gloria binecuvântată a Kriya-ei Yoga!"

Această abnegaţie de care a făcut dovadă tatăl meu, renunţând rapid la dorinţele lui personale, m-a înduioşat nespus. El înţelesese în cursul nopţii că plecarea mea nu era dictată de dorinţa banală de a călători.

"S-ar putea să nu ne mai revedem în această viaţă. Tatăl meu, care avea 67 de ani la acea dată, vorbea cu amărăciune.

O intuiţie m-a împins să răspund: "Mulţumită lui Dumnezeu ne vom reîntâlni."

În cursul pregătirilor de plecare eram cuprins de îngrijorare. Auzisem adesea vorbindu-se de "materialismul occidental", atmosferă diferită de cea a Indiei, pătrunsă de spiritul sfinţilor. "A merge să respiri aerul Occidentului", mă gândeam eu, "cere mai mult curaj din partea unui oriental, decât de a înfrunta frigurile cele mai aspre din Himalaya!"

Într-o dimineaţă devreme, am început să mă rog, cu hotărârea de nestrămutat de a continua până ce voi auzi vocea lui Dumnezeu. Voiam să am binecuvântarea şi asigurarea divină că nu mă voi rătăci în ceaţa utilitarismului modern. Eram dispus să merg în America, dar eram hotărât să-L aud pe Dumnezeu dându-mi permisiunea.

Mă rugam fierbinte. Răspunsul întârzia să vină. Implorarea mea mută s-a făcut atât de intensă încât, spre prânz, creierul meu nu mai era capabil să-i suporte tensiunea: aveam impresia că va exploda dacă mai lansam încă un apel. În acest moment, am auzit bătăi în uşa vestibulului casei mele de pe strada Gurpar. Am deschis şi am văzut un tânăr purtând haine de pustnic. El intră, închise uşa după el şi, refuzând invitaţia de a se aşeza, indică cu un gest că doreşte să îmi vorbească din picioare.

"Trebuie să fie Babaji", mă gândeam surprins, căci vizitatorul semăna cu Lahiri Mahasaya când era tânăr.

El răspunse direct gândului meu: "Da, sunt Babaji." Vorbea în hindi, pe un ton cald şi plăcut. "Tatăl ceresc a auzit ruga ta. El îmi porunceşte să îţi spun aceasta: execută ordinele guru-lui tău şi du-te în America. Nu te teme, vei fi protejat."

După o pauză emoţionantă, Babaji continuă: "Tu eşti cel pe care l-am ales pentru a răspândi în Occident mesajul Kriya-ei Yoga. Cu mulţi ani în urmă, l-am întâlnit pe guru-l tău Sri Yukteswar la Kumbha Mela. Atunci l-am anunţat că te voi conduce la el pentru a te instrui."

Îmi pierise graiul, respiraţia îmi era tăiată de uimirea religioasă pe care mi-o impunea prezenţa sa şi eram emoţionat să aud din propria sa gură că îmi condusese paşii spre Sri Yukteswar. Am îngenuncheat la picioarele nemuritorului guru. El m-a ridicat cu bunătate şi dragoste. După ce mi-a revelat multe lucruri asupra vieţii mele, mi-a dat câteva instrucţiuni şi a pronunţat câteva profeţii secrete.

"Kriya Yoga, tehnică ştiinţifică de realizare a lui Dumnezeu", a zis el cu o voce melodioasă, "se va răspândi până la urmă în toate ţările şi va ajuta la stabilirea armoniei între naţiuni, datorită posibilităţii pe care ea o oferă fiinţei umane de a-L percepe direct şi transcendent pe Tatăl ceresc."

Cu o privire maiestuoasă, Maestrul îmi dărui o scurtă viziune a conştiinţei sale cosmice. În curând, el fu gata de plecare.

"Nu încerca să mă urmezi", m-a sfătuit el. "De altfel, nici n-ai putea să o faci!"

"Ai milă, Babaji, nu pleca!" am exclamat eu de mai multe ori. "Ia-mă cu tine!"

El se întoarse, zicând: "Nu acum, altă dată."

Copleşit de emoţie, am neglijat acest avertisment. Cum eu încercam să-l urmez, am observat că picioarele îmi erau ţintuite solid de podea. Din uşă, Babaji îmi aruncă o ultimă privire plină de afecţiune. El ridică mâna într-un gest de binecuvântare, în timp ce spre disperarea mea îl vedeam îndepărtându-se.

După câteva minute, picioarele mele au fost din nou libere. M-am aşezat şi m-am cufundat într-o meditaţie profundă, mulţumindu-i lui Dumnezeu nu numai pentru că mi-a răspuns la ruga mea, ci şi pentru că l-am întâlnit pe Babaji. Întregul meu corp părea sfinţit de contactul cu Maestrul veşnic tânăr. Cât de mult îmi dorisem să-l pot întâlni!"

Până acum n-am pomenit nimănui de această întâlnire, evenimentul cel mai sacru din existenţa mea, ascuns în colţul cel mai secret al inimii mele. Dar mă gândesc că cititorul va crede mai uşor în existenţa lui Babaji, în preocupările lui referitoare la destinul lumii, dacă eu afirm că l-am văzut cu proprii mei ochi. Am ajutat un pictor să deseneze pentru această carte portretul marelui Yoghin Cristic al Indiei Moderne.

Seara dinaintea plecării mele în Statele Unite m-a găsit în prezenţa sfântă a lui Sri Yukteswar.

"Uită că te-ai născut printre hinduşi, dar nu adopta toate obiceiurile americanilor; ia ce este mai bun la cele două popoare", mă instruia calm şi cu înţelepciune Sri Yukteswar. "Rămâi ceea ce eşti: un copil al lui Dumnezeu. Încearcă să înglobezi în tine ceea ce este mai bun la aproapele tău, indiferent de ce rasă ar fi el."

Apoi mă binecuvânta. "Toţi cei care vor veni la tine cu credinţă, în căutarea lui Dumnezeu, vor fi ajutaţi. Curentul spiritual care emană din ochii tăi va pătrunde în creierul lor, transformându-le obişnuinţele materiale şi făcându-i mai conştienţi de Dumnezeu."

Continuă zâmbind: "Puterea ta asupra sufletelor sincere va fi foarte mare. Oriunde te vei duce, chiar în pustiuri, îţi vei găsi prieteni."

Aceste două binecuvântări ale lui Sri Yukteswar s-au realizat. Sosit singur în America, fără un prieten, am găsit mii de suflete gata să primească învăţătura milenară.

Am părăsit India în august 1920, la bordul lui The City of Sparta, primul vapor care pleca în America după primul război mondial. Am obţinut biletul cu destule dificultăţi, aproape în mod miraculos.

În cursul celor două luni de traversare, un pasager a descoperit că eu eram delegatul Indiei la Congresul de la Boston.

"Swami Yogananda", zise el pronunţându-mi greşit numele - cu aceasta m-am obişnuit în America - "aveţi amabilitatea să ţineţi o conferinţă pasagerilor în următoarea seară de joi, să zicem despre "Lupta pentru existenţă şi cum să trăim mai bine".

Vai! trebuia să dau bătălia vieţii mele în vederea conferinţei, aşa cum n-am întârziat să o constat miercuri. După câteva tentative zadarnice de a-mi redacta conferinţa în limba engleză, am sfârşit prin a renunţa, deoarece gândurile mele refuzau încăpăţânate să se muleze pe gramatica engleză. Joi seara, încrezător în cuvintele Maestrului, am apărut în salonul pachebotului. Dar nu am putut scoate nici un cuvânt, am rămas cu gura închisă cam zece minute, după care ascultătorii şi-au dat seama de situaţia mea penibilă şi au izbucnit în râs.

congress

Un grup de delegaţi la Congresul Internaţional al Liberalilor Religioşi, în Boston în anul 1920, unde am ţinut primul meu discurs în America. De la stânga la dreapta: Rev. Clay MacCauley, Rev. T. Rhondda Williams, Prof. S. Ushigasaki, Rev. Jabez T. Sunderland, eu, Rev. Chas. W. Wendte, Rev. Samuel A. Eliot, Rev. Basil Martin, Rev. Christopher J. Street, Rev. Samuel M. Crothers.

dc

Aici stau în picioare pe o platformă la unul din cursurile mele din America, în Washington D.C., la care asistau 1000 de cursanţi de yoga.

dc

Studiind, în drum spre Alaska

Lângă dl. John Balfour, părăsind CASA ALBĂ după o întrevedere cu preşedintele Calvin Coolidge.

Washington Herald, 25 ian 1927 scria: "Swami Yogananda a fost... întâmpinat cu o plăcere evidentă de către dl. Coolidge, care i-a declarat că a citit foarte multe despre el. Este pentru prima dată în istoria Indiei când un Swami a fost primit oficial de Preşedinte."

Din partea mea, neavând nici un motiv de râs şi indignat, am început să-l rog pe Maestru în tăcere.

"Poţi! Vorbeşte!" Vocea sa răsună îndată în conştiinţa mea.

Imediat, gândurile mele s-au împăcat cu gramatica engleză. Trei sferturi de oră mai târziu, ascultătorii erau încă atenţi. Acest discurs mi-a adus mai târziu un număr de invitaţii din partea diferitelor asociaţii americane.

Totuşi, nu-mi mai amintesc nici măcar un cuvânt din ceea ce am spus. O anchetă discretă făcută printre pasageri mi-a revelat că ţinusem un discurs inspirat, într-o engleză corectă şi emoţionantă. La această veste liniştitoare, i-am mulţumit umil guru-lui meu pentru ajutorul oportun, convins încă odată că barierele timpului şi spaţiului nu există pentru el, că se găsea mereu alături de mine.

Uneori în cursul traversării, m-am mai simţit cuprins de teamă la ideea de a înfrunta un auditoriu englez la Congresul de la Boston.

"Doamne", mă rugam eu, "fie ca subiectul inspiraţiei mele să fii numai Tu şi nu iarăşi râsetele ascultătorilor!"

Vaporul The City of Sparta a sosit la Boston la sfârşitul lui septembrie. Pe 6 octombrie 1920 am ţinut prima mea conferinţă în America, la Congres. Ea a fost bine primită şi am răsuflat uşurat. Secretarul Asociaţiei Unitariene Americane a scris următorul raport 37-4 despre discursul meu:

"Swami Yogananda, delegat al ashramului Brahmacharya de la Ranchi, India, a prezentat la Congres salutul Asociaţiei sale. Într-o engleză excelentă, a făcut o expunere plină de forţă şi cu un caracter filosofic a lucrării "Ştiinţa religiei" care a fost tipărită separat, pentru o difuzare mai largă. Religia, a susţinut el, este unică, universală. Dacă este imposibil să generalizăm obiceiuri şi credinţe particulare, putem universaliza fondul comun al religiilor, să cerem ca el să fie urmat şi să ne conformăm lui".

Datorită cecurilor generoase ale tatălui meu, am putut rămâne în America după închiderea Congresului. Am petrecut astfel patru ani la Boston, ţinând conferinţe, deschizând cursuri de yoga şi publicând o culegere de poezii "Cântecele Sunetului" cu o prefaţă de Dr. Fredenck B. Robinson, preşedintele Colegiului din New York. 37-5

În 1924, am traversat America ţinând conferinţe în faţa a mii de oameni, în principalele oraşe, turneu care s-a încheiat cu o vacanţă în nord, în frumoasa Alaska.

Cu ajutorul unor discipoli generoşi, mi-am stabilit la sfârşitul anului 1925 reşedinţa pe Domeniul Muntelui Washington, Los Angeles. Clădirea este cea care îmi apăruse într-o viziune cu mulţi ani înainte, în Caşmir. M-am grăbit să-i trimit lui Sri Yukteswar o serie de fotografii şi el mi-a răspuns printr-o carte poştală în bengali, a cărei traducere este:

11 august 1926

O Yogananda, copil al inimii mele!

Contemplând fotografiile şcolii şi elevilor tăi, inima mea s-a umplut de o bucurie de nedescris. Am fost fericit să văd acolo studenţi în yoga din diferite oraşe. Văzând metodele promovate de tine: intonarea unor afirmaţii pozitive, vibraţiile binefăcătoare şi rugăciunile de vindecare, nu mă pot abţine să-ţi mulţumesc din inimă. Văzând intrarea, drumul pe versantul colinei şi panorama magnifică a domeniului Muntelui Washington, tânjesc să pot contempla toate acestea cu proprii mei ochi.

La noi totul este bine. Prin Graţia lui Dumnezeu, fii veşnic binecuvântat.

SRI YUKTESWAR GIRI

Anii au trecut repede. Am ţinut conferinţe în toate colţurile ţării, în sute de cluburi, colegii, biserici sau diverse grupări. În toată decada 1920-1930, americanii, cu zecile de mii, au urmat cursurile mele de yoga. Lor le-am dedicat în 1929 o nouă carte de rugăciuni: "Şoaptele Eternităţii", cu o prefaţă a d-nei Amelita Galli-Curci. 37-6  Iată, din această carte, un poem intitulat "Doamne! Doamne! Doamne!", compus într-o noapte, pe când stăteam la tribuna unei conferinţe.

Din adâncimile somnului profund,
Pe când urc pe scara în spirală spre trezire,
Şoptesc:
Doamne! Doamne! Doamne!
Tu eşti hrana, iar când îmi întrerup postul
Separării nocturne de Tine,
Gust din Tine şi îmi spun:
Doamne! Doamne! Doamne!
Indiferent unde mă duc, farul minţii mele
Se întoarce mereu spre Tine;
Şi în bătălia gălăgioasă a activităţii
Strigătul meu de război este întotdeauna: Doamne! Doamne! Doamne!
Când furtunile încercărilor vieţii ţipă violent,
Şi grijile urlă ca lupii la mine,
Le acopăr stridenţa cântând cu voce tare:
Doamne! Doamne! Doamne!
Când mintea-mi ţese vise
Din firele amintirilor,
Pe acea ţesătură magică găsesc brodat:
Doamne! Doamne! Doamne!
În fiecare noapte, în somnul cel mai adânc,
Pacea mea visează şi cheamă, Bucurie! Bucurie! Bucurie!
Iar bucuria mea vine cântând neîncetat:
Doamne! Doamne! Doamne!
Fiind treaz, mâncând, muncind, visând, dormind,
Slujind, meditând, incantând, iubind divin,
Sufletul meu murmură tot timpul, neauzit:
Doamne! Doamne! Doamne!

Alături de doamna Amelia Galli-Curci

Uneori, în general la începutul lunilor (când se onorau facturile pentru întreţinerea Centrului de la Muntele Washington, cartierul general al S.R.F.), aveam nostalgia Indiei, a calmului ei milenar. Dar, din zi în zi, vedeam că se stabileşte o mai bună înţelegere între Occident şi Orient şi sufletul meu se bucura de aceasta.

George Washington, "tatăl ţării sale", care în multe ocazii a fost condus în mod divin, a pronunţat în discursul său de adio cuvintele următoare, pline de inspiraţie spirituală pentru America:

"Este o naţiune liberă, iluminată şi, într-un viitor apropiat, mare şi demnă. Ea trebuie să dea umanităţii exemplul unui popor condus mereu de o justiţie dreaptă şi de o bunăvoinţă plină de înţelegere. Cine se poate îndoi că, în decursul timpului, fructele unui asemenea plan vor răsplăti din plin orice alt avantaj temporar care ar fi putut fi pierdut prin aderarea la ele? Ar fi oare posibil ca Provindenţa să nu fi conectat fericirea permanentă a unei naţiuni cu virtutea sa?"

37-1: Multe din aceste chipuri le-am văzut după aceea în Occident şi le-am recunoscut instantaneu.  Înapoi la text

37-2: Swami Premananda, acum conducătorul Bisericii Realizării Sinelui a Tuturor Religiilor, din Washington D.C., era unul din elevii de la şcoala din Ranchi în momentul când eu am plecat spre America. (Atunci se numea Brahmachari Jotin.)  Înapoi la text

37-3: Sri Yukteswar şi cu mine conversam în mod curent în limba bengali. Înapoi la text

37-4: New Pilgrimages Of The Spirit (Noile pelerinaje ale Spiritului) (Boston: Beacon Press, 1921).  Înapoi la text

37-5: Dl. şi d-na Robinson au vizitat India în 1939 şi au fost oaspeţii de onoare la şcoala de la Ranchi.  Înapoi la text

37-6: Doamna Galli-Curci şi soţul său, Homer Samuels, pianistul, au fost studenţi Kriya Yoga timp de 20 de ani. Povestea inspiratoare a faimoasei primadone a fost recent publicată (Galli-Curci's Life Of Song, de C. E. LeMassena, Paebar Co., New York, 1945).  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >