Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 42

Ultimele zile cu Guru-l meu

"Guruji, ce bine îmi pare că eşti singur în această dimineaţă!" Tocmai sosisem la ashramul de la Serampore, încărcat cu fructe şi trandafiri. Sri Yukteswar mă privea cu blândeţe.

"Ce întrebare vrei să-mi pui?" Ochii lui priveau împrejur ca şi cum ar fi căutat o scăpare.

"Guruji, am sosit la tine pe când eram un şcolar; acum sunt un bărbat matur cu câteva şuviţe de păr alb! De la început m-ai copleşit cu afecţiunea ta tăcută dar, doar o singură dată, chiar în ziua întâlnirii noastre mi-ai spus că mă iubeşti!" Privirea mea a devenit rugătoare.

Maestrul a plecat capul. "Yogananda, trebuie să acopăr cu o expresie verbală rece caldul şi tăcutul sentiment, cel mai bine păzit de inimă?"

"Maestre, ştiu că mă iubeşti, dar urechile mele muritoare doresc să o audă din propria ta gură."

"Fie după dorinţa ta! Cât am fost căsătorit am dorit foarte mult să am un fiu pe care să-l instruiesc în yoga. Când tu ai intrat în viaţa mea, dorinţa mi-a fost îndeplinită; în tine eu îmi găsisem un fiu!" Două lacrimi au apărut în ochii lui Sri Yukteswar: "Yogananda, eu te iubesc întotdeauna!"

"Răspunsul tău îmi deschide uşa raiului!" am exclamat eu uşurat. Adesea tăcerea lui mă uimea. Ştiind că e un caracter flegmatic şi stăpân pe sine, mă temeam totuşi să nu fi greşit cu ceva. Natura lui ciudată, indescifrabilă în ochii lumii, ale cărei valori nu mai au sens pentru el, nu se lăsa niciodată uşor de ghicit.

Câteva zile mai târziu, am luat cuvântul în faţa unui auditoriu numeros la Albert Hall din Calcutta şi Sri Yukteswar a consimţit să fie alături de mine la tribună cu Maharajahul din Santosh şi cu primarul din Calcutta. Maestrul n-a făcut nici o remarcă dar, observându-l din timp în timp, am văzut satisfacţie în ochii săi.

Apoi am ţinut un discurs la Colegiul din Serampore. Mi-am revăzut vechii colegi; la revederea bătrânului lor "Călugăr Nebun", ochii lor s-au umplut de lacrimi de fericire. Profesorul de filosofic, Dr. Ghoshal m-a salutat plin de căldură, toate vechile noastre neînţelegeri fiind şterse de magicianul Timp.

La sfârşitul lui decembrie a fost celebrat solstiţiul de iarnă la colegiul de la Serampore. Ca întotdeauna, discipolii lui Sri Yukteswar au sosit din toate colţurile Indiei. Pioasele sankirtans şi-au făcut din nou auzite accentele melodioase şi, ca în trecut, Maestrul a ţinut discursul la lumina stelelor în curtea ashramului. Amintirile se îngrămădeau în mintea mea. De această dată, sărbătoarea s-a terminat altfel decât de obicei.

"Yogananda, vrei să ţii un discurs în engleză în faţa acestei adunări?" Ochii lui Sri Yukteswar străluceau atunci când a făcut această propunere neobişnuită. Se gândea oare la prezicerile sale, care au precedat primul meu discurs în engleză la bordul navei care mă ducea în America? Am povestit acea întâmplare şi, pentru a încheia, am adus un fierbinte omagiu gurului nostru.

"Protecţia lui nu s-a limitat doar la această traversare. În fiecare zi, în fiecare oră, în toţi cei 15 ani de şedere a mea în America, nu am încetat să-i simt binecuvântarea sacră."

După plecarea invitaţilor, Sri Yukteswar m-a chemat la el. În această seară era aşezat cu discipolii formând un semicerc în jurul lui. Surâdea în timp ce eu intram în cameră.

"Yogananda, pleci acum la Calcutta? Te rog să revii mâine. Am ceva să-ţi spun."

A doua zi, odată cu cuvintele de binecuvântare, Sri Yukteswar mi-a conferit titlul monastic superior de Paramhansa. 42-1

"Din punct de vedere formal, aceasta depăşeşte titlul tău precedent de Swami", mi-a zis el când am îngenuncheat în faţa lui. Am râs tăcut la gândul dificultăţilor de pronunţie de care se vor lovi discipolii mei americani pentru a zice Paramhansaji. 42-2

"De acum înainte, opera mea pe pământ s-a terminat. Este rândul tău să o continui." Maestrul vorbea liniştit, ochii săi rămânând paşnici şi blânzi. A început să mă cuprindă teama.

"Desemnează un succesor pentru ashramul de la Puri", a continuat Sri Yukteswar. "Îţi dau totul pe mână. E rândul tău să pilotezi barca vieţii tale şi a organizaţiei noastre spre ţărmurile divine."

Plângând, i-am sărutat picioarele sfinte; el se ridică şi mă binecuvântă cu dragoste.

Chiar a doua zi, l-am chemat de la Ranchi pe un discipol, Swami Sebananda şi l-am trimis la Puri pentru a se ocupa de ashram. 42-3 Acolo el a condus mulţi ani la rând o mică şcoală de băieţi şi câteva grupe de meditaţie pentru adulţi. Apoi am discutat cu gurul meu formalităţile legale ce trebuiau îndeplinite pentru a evita eventualitatea unui litigiu cu rudele sale cu privire la moştenire, compusă din două ashramuri şi din alte bunuri, de care el dorea să se dispună doar în scopuri de binefacere.

"Maestrul se hotărâse să meargă la Kidderpore, dar nu s-a mai putut duce 42-4 "; mi-a spus Amulaya Babu, un discipol. M-am simţit cuprins de o transpiraţie rece. La întrebarea mea, Sri Yukteswar răspunse simplu: "Nu mă voi mai duce la Kidderpore." O clipă el tremură ca un copil speriat.

("Ataşamentul faţă de viaţă [instinctul de conservare - abhinivesha] este dorinţa de a trăi susţinută din propria sa forţă, care-i domină chiar şi pe cei învăţaţi" 42-5, scria Patanjali. Într-una din discuţiile asupra morţii, gurul meu adăugase: "Astfel, o pasăre obişnuită să trăiască în cuşcă, evită să zboare atunci când i se deschide uşa.")

"Maestre! l-am implorat eu suspinând, nu spune asta! Nu-mi mai vorbi de asta niciodată!"

Faţa lui Sri Yukteswar se destinse într-un surâs liniştit. Deşi se apropia de 81 de ani, el arăta robust şi sănătos.

Trăind zilnic în atmosfera de dragoste care-l înconjura pe gurul meu, am uitat aluziile pe care le făcuse cu privire la moartea sa.

"Maestre, Kumbha Mela are loc în această lună la Allahabad." I-am arătat lui Sri Yukteswar data sărbătorii într-un calendar bengali. 42-6

"Doreşti cu adevărat să asişti la ea?"

Fără să înţeleg că Maestrul îmi sugera astfel să nu-l părăsesc, eu continuai: "Odată l-ai întâlnit pe Babaji la o Kumbha Mela, la Allahabad. Cine ştie, poate-mi va fi dat să-l văd şi eu acolo!?"

"Nu cred că îl vei întzâlni acolo." La aceste cuvinte gurul meu se refugie în tăcere, nevoind să-mi contrazică proiectele.

Când, a doua zi dimineaţa, am plecat la Allahabad cu un mic grup, Maestrul m-a binecuvântat liniştit, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Desigur, uitasem avertismentele lui Sri Yukteswar, pentru că Dumnezeu voia să mă ferească de durerea de a asista neputincios la moartea gurului meu. Astfel Domnul, înţelegător, mă ţinuse departe de patul de agonie al celor pe care îi iubeam. 42-7

Micul nostru grup a ajuns la Allahabad pe 23 ianuarie 1936. O mulţime impunătoare, de aproape două milioane de credincioşi, se îngrămădea în oraş. Religia este hrana poporului hindus, de la cel mai umil ţăran la călugăr şi la pustnicul care a rupt toate ataşamentele terestre pentru a căuta uşa preafericită a Spiritului. Desigur, există şi impostori, falşi devoţi, dar India îi respectă pe toţi de dragul celor puţini care luminează ţara prin binecuvântările lor. Occidentalii au acolo o ocazie unică de a se convinge de ardoarea spirituală căreia poporul hindus îi datorează uimitoarea sa vitalitate, ce l-a ferit de acţiunea distrugătoare a timpului.

festival

Ultimul Festival al Solstiţiului sărbătorit de Sri Yukteswar, în decembrie 1935. Guru-l meu este aşezat în centru; eu sunt la dreapta sa, în marea curte a ashram-ului său din Serampore.

majiew

Femeia yoghină, Shankari Mai Jiew, singurul discipol în viaţă al marelui Trailanga Swami. Omul cu turban, aşezat chiar lângă ea, este un director al şcolii noastre de yoga pentru băieţi de la Ranchi, în Bihar. Fotografia a fost luată la Kumbha Mela de la Hardwar, în 1938; femeia sfântă avea atunci 112 ani.

lion

Krishnananda, la Kumbha Mela din Allahabad, în 1936, alături de leoaica sa dresată vegetariană.

keshaba

Dl. Wright şi cu mine alături de venerabilul Swami Keshabananda şi un discipol al său, la ashramul de stat din Brindaban

Prima zi am petrecut-o admirând spectacolul. Nenumăraţi inşi se scufundau în apele sfinte ale Gangelui pentru a se spăla de păcate; preoţi Brahmini îndeplineau ritualuri solemne; mai departe, nişte fideli îşi depuneau ofrandele la picioarele prăfuite ale sannyasinilor (oamenilor sfinţi); elefanţi, cai cu harnaşament bogat, cămile de Rajputana cu mersul lent, defilau prin faţa noastră urmate de o procesiune de pustnici goi care agitau sceptre de aur şi de argint sau drapele de mătase.

Anahoreţii care n-aveau decât o pânză în jurul coapselor, cu corpul murdar de cenuşa care-i apăra de frig şi de căldură, formau grupuri mari dar liniştite. Pe frunte aveau pictat cu pastă de lemn de santal ochiul spiritual. Swami cu capul ras îmbrăcaţi în robe de culoare ocru treceau având bastoane de bambus şi vasul pentru pomeni. Seninătatea sau renunţarea le ilumina feţele, în timp ce ei se plimbau sau discutau subiecte spirituale sau filosofice cu discipolii.

Ici şi colo, la umbra copacilor, în jurul focurilor, se găseau sadhu 42-8 pitoreşti cu părul făcut coc în creştetul capului, unii dintre ei aveau bărbi lungi de aproape un metru, ondulate şi înnodate. Ei meditau liniştiţi sau întindeau mâinile pentru a-i binecuvânta pe trecători. Fachiri cu braţele scheletice realizau contorsiuni groteşti. Brahmachari purtând reazeme pentru meditaţie, păreau nişte înţelepţi umili, al căror aer solemn trăda starea lor de graţie. Sunetul clopotelor din temple domina tumultul lumii.

A doua zi, am vizitat diferite ashramuri şi corturi improvizate, aplecându-ne la picioarele sfintelor personaje. Am primit binecuvântarea şefului ramurii Giri a Ordinului Swami, un călugăr slab, ascetic, cu o privire de foc. Următoarea vizită a fost la un ashram al cărui guru respecta de 9 ani o tăcere totală şi un regim frugal. În holul ashramului era un sadhu orb, Prajna Chakshu (titlu însemnând "cel ce vede cu inteligenţa"), cunoscător profund al Scripturilor şi stimat de toţi.

După ce am terminat un discurs în hindi asupra Vedantei, grupul nostru a părăsit ashramul pentru a-l saluta pe Swami Krishnananda, care locuia în vecinătate. Era un călugăr frumos, cu obrajii roşii, lat în spate. O leoaică îmblânzită stătea culcată la picioarele sale. Supusă de charisma călugărului şi nu de forţa sa, animalul refuza orice mâncare cu carne, hrănindu-se cu orez şi lapte. Swami o învăţase să pronunţe AUM printr-un mârâit profund şi blând: o pisică credincioasă!

Jurnalul domnului Wright relatează minunat următoarea noastră întâlnire cu un tânăr sadhu literat:

"Fordul nostru traversă Gangele pe un pod de bărci instabile şi se strecură prin mulţime pe nişte străzi pietroase. Am depăşit hanul în care Sri Yukteswar l-a întâlnit pe Babaji. După ce am coborât din maşină, am mers prin fumul focurilor aprinse de către sadhu pe nisipul alunecos şi am ajuns curând la adăposturile de lemn şi frunze. Una din aceste locuinţe provizorii, a cărei uşă părea a fi pentru un pitic, era reşedinţa lui Kara Patri, un tânăr sadhu pelerin renumit pentru inteligenţa sa. El era aşezat cu picioarele încrucişate pe o rogojină de paie, fiind îmbrăcat cu o robă de culoare ocru, fără să posede nici un alt lucru.

O faţă cu adevărat divină ne surâse când am intrat, în patru labe, şi ne-am prezentat ofrandele la picioarele iluminatului. Faţa gazdei era senină, ochii şi dinţii îi străluceau. Expresia feţei sale denota iubire, entuziasm şi spiritualitate; în această privinţă nu te puteai înşela.

Să ne imaginăm viaţa ideală a celui care a rupt toate ataşamentele terestre, care nu-şi face griji nici de îmbrăcăminte, nici de hrană, nici nu cerşeşte niciodată, nu mănâncă niciodată alimente prăjite, fără nici o excepţie, care nu are vas de pomeni, care nu-şi face griji de bani, care nu face nimic pentru a-i câştiga, care n-are nimic de vândut şi se încrede în Dumnezeu în orice ocazie, pe care nu-l interesează problema transportului, nu urcă niciodată în maşină, ci merge pe jos de-a lungul fluviilor sfinte, în fine, care nu rămâne niciodată mai mult de o săptămână în acelaşi loc pentru a nu-şi crea ataşamente.

Ce suflet modest! Neobişnuit de instruit în Vede, posedând o diplomă de doctor în litere şi titlul de Shastri (maestru în scripturi) al Universităţii din Benares, acesta era Kara Patri. Cuprins de o admiraţie nelimitată, m-am aşezat la picioarele sale; simţeam că dorinţa mea de a cunoaşte adevărata Indie, anonimă şi venerabilă, era îndeplinită, Kara Patri fiind demnul reprezentant al acestei rase de giganţi spirituali."

L-am întrebat pe Kara Patri despre viaţa sa rătăcitoare:

- Ai şi alte haine pentru iarnă?

- Nu, aceasta îmi ajunge.

- Duci cărţi cu tine?

- Nu, îi instruiesc din memorie pe cei care doresc să mă asculte.

- Ce alte ocupaţii mai ai?

- Bântui pe malul Gangelui.

Aceste cuvinte m-au făcut să regret că nu pot duce o viaţă atât de simplă. Îmi aminteam de America, de grelele responsabilităţi ce mă asaltau. "Nu, Yogananda, mă gândeam eu melancolic, în această viaţă destinul tău nu e să te plimbi pe malul Gangelui!"

Când sadhu mi-a vorbit despre realizările lui spirituale; i-am pus o întrebare decisivă:

- Îmi spui toate astea din Scripturi sau din propria ta experienţă interioară?

- Jumătate după cărţi, jumătate după experienţa mea, mi-a spus el sincer.

Ne-am refugiat în tăcerea meditaţiei. După ce l-am părăsit pe sfânt, i-am spus domnului Wright: "E un rege care stă pe un tron de paie aurii!"

Seara am luat masa direct pe sol, sub cerul înstelat, mâncând pe frunze cu ajutorul unor beţişoare; nu e prea complicat să speli vasele în India!

Am rămas la Kumbha încă două zile, apoi am plecat spre Agra de-a lungul râului Yamuna. Acolo am contemplat din nou palatul Taj Mahal; amintirea lui Jitendra a reînviat în faţa ochilor mei. În fine, am ajuns la ashramul din Brindaban, condus de Swami Keshabananda.

Vizita mea la Keshabananda era în legătură cu cartea de faţă. Nu uitasem nici un moment cererea lui Sri Yukteswar, aceea de a scrie viaţa lui Lahiri Mahasaya. Tot timpul cât am stat în India am profitat de cea mai mică ocazie pentru a intra în legătură cu discipolii săi direcţi. Reunindu-le mărturiile în nişte note voluminoase, eu verificam faptele, datele şi colecţionam fotografii, scrisori şi diverse alte documente. Dosarul meu era plin şi vedeam cu teamă apropiindu-se greaua muncă de redactare, rugându-mă fierbinte să fiu la înălţimea rolului meu de biograf al marelui guru. Mulţi discipoli se temeau că, încercând să-l descriu prin cuvinte, marea figură a Maestrului să nu apară micşorată sau deformată.

"Cuvintele nu pot să descrie viaţa unei încarnări divine", a zis într-o zi Panchanon Bhattacharya.

Alţi discipoli apropiaţi voiau să ascundă în inimă amintirea Yogavatarului. Totuşi, credincios prezicerii lui Lahiri Mahasaya cu privire la biografia sa, eu n-am precupeţit nici un efort pentru a aduna cele mai mici detalii ale vieţii sale.

La Brindaban, Swami Keshabananda ne-a primit călduros în ashramul Katayani Peeth, o construcţie impunătoare de cărămidă, cu coloane negre şi masive, înconjurată de o grădină minunată. Ne-a condus în salon unde se găsea o fotografie a lui Lahiri Mahasaya. Swami, în vârstă de peste 90 de ani, radia vigoare şi sănătate. Cu părul lung, cu barba albă ca neaua, cu ochii strălucind de bucurie, el părea un patriarh. I-am comunicat intenţia mea de a-i cita numele în cartea consacrată maeştrilor Indiei, adăugând:

"Povestiţi-mi câte ceva despre viaţa dumneavoastră din tinereţe." Am zâmbit rugător, căci marii yoghini rareori deseori necomunicativi.

Swami Keshabananda a făcut un gest plin de umilinţă. "Sunt puţine evenimente importante. Eu am petrecut cea mai mare parte din viaţă în singurătăţile Himalayei, deplasându-mă pe jos de la o grotă la alta. Un timp am condus un ashram în apropiere de Hardwar. Era o aşezare ideală, puţin frecventată de vizitatori pentru că erau foarte multe cobre prin împrejurimi." Keshabananda râse: "Apoi, o revărsare a Gangelui a luat ashramul, odată cu cobrele. Discipolii mei m-au ajutat să construiesc ashramul de la Brindaban."

Un membru al grupului nostru l-a întrebat pe Swami cum s-a apărat de tigri în Himalaya. 42-9

Keshabananda clătină capul: "Există înălţimi spirituale unde tigrul îl atacă rareori pe yoghin. Odată, în junglă, m-am întâlnit faţă în faţă cu un tigru; la strigătul meu de surpriză, animalul a înţepenit ca pietrificat!" Keshabananda râse din nou la această amintire.

"Uneori, ieşeam din izolarea mea pentru a-mi vizita gurul la Benares. El obişnuia să râdă de peregrinările mele neîncetate în sălbăticia himalayană.

'Tu ai pe picioare semnul vagabondajului, mi-a zis el odată. Sunt fericit că Himalaya e destul de mare pentru tine.'

De multe ori, a continuat Keshabananda, Lahiri Mahasaya mi-a apărut în carne şi oase înainte şi după moartea sa. Pentru el nici o înălţime a Himalayei nu era inaccesibilă!"

Două ore mai târziu, Keshabananda mă conduse în sala de mese. Am suspinat abătut: ne aştepta încă un dejun pantagruelic cu 15 feluri de mâncare! Într-un an de şedere în India mă îngrăşasem cu 25 de kilograme! Şi ar fi fost o grosolănie să refuz vreun fel de mâncare pregătit în onoarea mea. Numai în India, vai! nicăieri în altă parte, un Swami bine făcut este considerat o privelişte încântătoare. 42-10

După masă, Keshabananda m-a luat de-o parte:

"Sosirea ta", mi-a zis el, "n-a fost neaşteptată. Am un mesaj pentru tine."

Am fost surprins. Nimeni nu cunoştea hotărârea mea de a-l vizita pe Keshabananda.

"Anul trecut mă găseam în Himalaya, în apropiere de Badrinarayan", a continuat Swami. "M-am rătăcit. Am intrat într-o grotă mare; era goală, dar jarul mocnea sub cenuşă într-o groapă din solul pietros. Întrebându-mă cine era ocupantul acestui loc, m-am aşezat aproape de foc cu privirea aţintită pe intrarea însorită a grotei.

'Keshabananda, sunt fericit că ai venit', zise o voce din spatele meu. M-am răsucit şi am fost uimit să-l văd pe Babaji! Marele guru se materializase în fundul grotei. Bucuros să-l văd după atâţia ani, am îngenuncheat la picioarele sale sfinte.

'Eu te-am chemat', mi-a explicat Babaji. 'De aceea ai intrat tu în acesta grotă, locuinţa mea provizorie. S-a scurs mult timp de la ultima noastră întâlnire şi sunt fericit să te salut din nou.'

Maestrul nemuritor mă binecuvânta adăugând: 'Iată un mesaj pentru Yogananda, care te va vedea la reîntoarcerea sa în India. El va fi preocupat de gurul său şi de discipolii încă în viaţă ai lui Lahiri Mahasaya; de asemenea spune-i că nu-l voi revedea cu această ocazie, aşa cum doreşte el cu ardoare, ci cu altă ocazie.' "

Am fost profund emoţionat primind din gura lui Keshabananda această asigurare consolatoare a lui Babaji. Decepţia mea a dispărut; nu mai sufeream că nu l-am întâlnit pe Babaji la Kumbha Mela, aşa cum prevăzuse de fapt Sri Yukteswar.

Am petrecut noaptea la ashram şi am plecat la Calcutta a doua zi dimineaţă. Traversând în zori râul Yamuna, în momentul în care soarele răsărind incendia cerul, panorama magnifică a Brindabanului s-a etalat în faţa ochilor noştri.

Ţărmul râului Yamuna este sfinţit de amintirea copilului Sri Krisha. Aici el s-a angajat cu dulceaţă inocentă în al său lila (joc) cu gopi (fecioare), exemplificând iubirea supremă care există între o încarnare divină şi discipolii săi. Mulţi comentatori occidentali au interpretat greşit viaţa Domnului Krishna; alegoriile Scripturilor îi încurcă pe cei care urmează litera şi nu spiritul lor. Eroarea comică a unui traducător este ilustrativă. Un sfânt medieval, cârpaciul Ravidas, cânta cu cuvintele simple ale meseriei sale slava spirituală ascunsă în întreaga omenire:

  Sub vasta boltă azurie
  Trăiesc divinităţi îmbrăcate în piei

Eşti tentat să surâzi citind interpretarea dată, de un scriitor occidental, poemului lui Ravidas:

"Apoi el construi o colibă, plasă aici un idol de piele şi începu să-l adore".

Ravidas l-a avut ca frate-discipol pe marele Kabir. Unul din discipolii avansaţi ai lui Ravidas era Rani din Chitor. Ea a chemat un mare număr de brahmini la o sărbătoare în onoarea maestrului ei ,dar aceştia au refuzat să ia loc alături de un umil cârpaci. În timp ce ei se aşezau plini de demnitate la o masă separată, fiecare brahmin a găsit alături de el o replică materializată a lui Ravidas. Această uimitoare multiplicare a Maestrului a reînviat mişcarea spirituală în provincia Chitor.

În câteva zile am ajuns la Calcutta. Grăbit să-l revăd pe Sri Yukteswar, am fost dezolat să aflu că el a părăsit Serampore şi a plecat la Puri, la circa 500 kilometri spre sud.

"Vino urgent la Puri". Această telegramă a fost expediată pe 8 martie de un frate-discipol lui Atul Chandra Roy Chowdhry, care locuia la Calcutta. Când am văzut mesajul, m-a cuprins teama şi am îngenuncheat, rugându-l pe Dumnezeu să apere viaţa gurului meu. Eram pe punctul de a părăsi casa părintească pentru a merge la gară, când am auzit foarte clar o voce divină:

"Nu veni la Puri în această seară. Ruga ta nu poate fi îndeplinită."

"Doamne", am zis eu în durerea mea, "Tu nu vrei ca eu să mă duc la Puri, pentru că Tu ai respins ruga mea. În acest caz, trebuie Maestrul meu să-şi părăsească corpul pentru a urma un destin mai înalt, în serviciul Tău?"

Ascultând ordinul Sinelui meu lăuntric, n-am plecat la Puri în acea seară. A doua zi, spre seară, am plecat la gară; pe drum am văzut un nor astral negru acoperind brusc cerul 42-11. Mai târziu, în timp ce trenul rula spre Puri, am avut o viziune a lui Sri Yukteswar. El era aşezat, cu o expresie de gravitate excepţională zugrăvită pe faţa sa.

"Totul s-a sfârşit deci? " Întindeam braţele într-un gest de implorare.

El încuviinţă, apoi dispăru încet.

A doua zi, am coborât la Puri. Un necunoscut m-a abordat:

"Ştiţi că Maestrul este mort?" După aceea m-a părăsit fără să mai zică nimic. Niciodată n-am ştiut cine a fost, nici cum m-a găsit.

Împietrit, am înţeles că gurul meu voia prin toate mijloacele să-mi anunţe înspăimântătoarea noutate, împotriva căreia se revolta întreaga mea fiinţă. Când am sosit la ashram, abia mai puteam să mă ţin pe propriile picioare. Vocea interioară repeta mereu: "Linişteşte-te, calmează-te!".

Am intrat în camera în care corpul deja rece al Maestrului, aşezat în lotus, părea încă plin de viaţă şi de iubire. Cu puţin timp înaintea morţii, gurul meu avusese puţină febră, dar în ziua precedentă evadării lui spre Absolut părea complet restabilit. Nu-mi puteam lua ochii de la corpul său drag, neputând realiza că sufletul lui nu mai era acolo. Pielea era netedă şi moale, trăsăturile feţei prezentau o expresie beatifică de pace. Pe deplin conştient, el îşi părăsise corpul fizic pentru că Dumnezeu l-a chemat la El.

"Leul Bengalului nu mai este!" am exclamat eu disperat.

Alături de trupul fără de viaţă al Guru-lui meu, în postură de meditaţie

Pe 10 martie, am coordonat ritualul funerar. Sri Yukteswar a fost îngropat 42-12, conform ritualurilor antice ale ordinului Swami, în grădina ashramului de la Puri. Mai târziu, discipolii au sosit din toate colţurile Indiei pentru a onora memoria gurului lor la solemnităţile echinocţiului. Amrita Bazar Patrika, principalul cotidian din Calcutta, a scris, prezentând şi o fotografie a Maestrului:

"Ceremonia funebră Bhandara, în memoria lui Srimat Swami Sri Yukteswar Giri Maharaj, în vârstă de 81 de ani, a avut loc pe 21 martie la Puri, unde s-au adunat un mare număr de discipoli.

Unul dintre eminenţii comentatori ai lui Bhagavad Gita, Swami Maharaj a fost un mare discipol al lui Yogiraj Sri Shyama Charan Lahiri Mahasaya din Benares. Swami Maharaj a fondat mai multe centre Yogoda Sat-Sanga (Self-Realization Fellowship), inspirând mişcarea yoga pe care Swami Yogananda, principalul său discipol, a dus-o în Occident. Spiritul profetic, înalta spiritualitate a lui Sri Yukteswarji l-au inspirat pe Swami Yogananda să traverseze oceanele şi să răspândească în America mesajul Maeştrilor Indiei.

Comentariile sale despre Bhagavad Gita şi alte Cărţi Sfinte certifică înalta autoritate a lui Sri Yukteswar în filosofia orientală şi occidentală şi constituie o punte de unire între Orient şi Occident. Convins de unitatea fundamentală a tuturor religiilor, Sri Yukteswar Maharaj a creat Sadhu Sabha (Societatea Sfinţilor), cu cooperarea liderilor diferitelor secte şi credinţe, cu scopul de a introduce spiritul ştiinţific în religie. Cu puţin timp înainte de moartea sa, l-a desemnat pe Swami Yogananda pentru a-l înlocui la conducerea organizaţiei Sadhu Sabha.

Întreaga Indie resimte dureros pierderea acestui mare om. Fie ca cei care l-au cunoscut şi i-au fost apropiaţi să facă să dăinuie spiritul adevărat al culturii Indiei şi sadhana personificate în el."

M-am întors la Calcutta. Neavând puterea de a reînnoi amintirile la ashramul de la Serampore, l-am chemat pe Prafulla, tânărul discipol al lui Sri Yukteswar, şi am aranjat cu el ca să conducă şcoala de la Ranchi.

"În dimineaţa în care ai plecat la Allahabad", mi-a povestit el, "Maestrul a căzut la pat:

'Yogananda a plecat!' exclamă el. 'Yogananda a plecat!' El adăugă o frază enigmatică:

'Atunci va trebui să-i comunic în alt mod.' Apoi s-a cufundat în tăcere."

Îmi umpleam zilele cu diverse activităţi: conferinţe, ore, interviuri, vizite la vechii prieteni. În spatele unui zâmbet şi activităţii febrile, un curent morbid îmi polua râul binecuvântărilor care, timp de atâţia ani, şerpuise pe sub nisipurile tuturor percepţiilor mele.

"Unde s-a dus acel înţelept divin?", exclamam eu în sinea mea.

Dar nici un răspuns nu venea.

"Maestrul a desăvârşit uniunea lui cu Creatorul Cosmic şi este mai bine pentru el", îmi şoptea raţiunea. "El trăieşte etern în Regatul în care moartea nu mai este de temut."

"Nu-l vei mai vedea niciodată în vechea clădire de la Serampore", se plângea inima. "Niciodată nu-ţi vei mai conduce prietenii la Maestru zicând cu mândrie: "Priviţi-l pe Jnanavatarul Indiei!".

Domnul Wright fixase pentru începutul lui iunie plecarea noastră în America. La Calcutta am petrecut ultimele 15 zile din luna mai în banchete de adio; apoi doamna Bletsch, domnul Wright şi cu mine am luat loc în Ford şi am mers la Bombay. La sosirea noastră, autorităţile maritime ne-au solicitat să ne anulăm biletele, fiindcă Fordul nostru, de care am fi avut nevoie iarăşi în Europa, nu putea fi îmbarcat.

"N-are importanţă", i-am zis eu trist domnului Wright. "Vreau să mai merg încă o dată la Puri."  Îmi ziceam: "Fie ca lacrimile mele să mai ude încă o dată mormântul gurului meu."

42-1: Literal, param = superior, hansa = lebădă. Conform Scripturilor, lebăda mitologică este vehicolul lui Brahma, Creatorul. Ca simbol al discernământului, lebăda albă, hansa, e considerată ca fiind capabilă să separe adevăratul lapte dintr-un amestec de lapte cu apă. Ahan-sa sau han-sa (pronunţat hong-sau) literal înseamnă "Eu sunt El". Aceste silabe sanscrite incantate posedă o legătură vibratorie cu inspiraţia şi expiraţia. Astfel, cu fiecare respiraţie, omul afirmă în mod inconştient adevărul fiinţei sale: Eu sunt El.  Înapoi la text

42-2: De altfel, ei au ocolit aceasta dificultate spunându-mi simplu "domnule". Înapoi la text

42-3: At the Puri ashram, Swami Sebananda is still conducting a small, flourishing yoga school for boys, and meditation groups for adults. Meetings of saints and pundits convene there periodically.  Înapoi la text

42-4: A section of Calcutta. Înapoi la text

42-5: Aceasta izvorăşte din rădăcini imemoriale, din experienţele trecute ale morţii. Aforismele lui Patanjali: II:9. Înapoi la text

42-6: Mela religioase sunt menţionate în străvechea Mahabharata. Călătorul chinez Hieuen Tsiang a lăsat o relatare amplă despre Kumbha Mela ce a avut loc în anul 644 D.C. la Allahabad. Kumbha Mela se ţine în fiecare al treilea an succesiv în Hardwar, Allahabad, Nasik şi Ujjain, reîntorcându-se în Hardwar pentru a completa ciclul de 12 ani. Fiecare oraş serbează Ardha (jumătate) Kumbha în fiecare al şaselea an după Kumbha din oraşul respectiv; astfel Kumbha şi Ardha Kumbha au loc în diferite oraşe la fiecare trei ani.

Hieuen Tsiang ne spune că Harsha, regele Indiei de nord a împărţit călugărilor şi pelerinilor la Kumbha Mela întreaga bogăţie (acumulată timp de 5 ani) a visteriei regale. Când Hieuen Tsiang a plecat spre China, el a refuzat partea sa de daruri, constând din bijuterii şi aur, dar a luat cu el ceva de valoare mult mai mare, 657 manuscrise religioase. Fa-Hsien ne spune că indienii erau fericiţi şi cinstiţi; pedeapsa capitală nu era cunoscută. Înapoi la text

42-7: Nu eram de faţă când au murit: mama, fratele mai mare Ananta, sora mea Roma, Maestrul, tatăl meu şi mulţi discipoli care-mi erau dragi.

(Tatăl meu a murit la Calcutta, în 1942, în vârstă de 89 de ani.) Înapoi la text

42-8: Sadhu hinduşi, care se numără cu sutele de mii, sunt conduşi de un comitet executiv format din 7 şefi, reprezentând câte una din cele 7 secţiuni mai importante din India. Actualul Mahamandaleshwar, sau preşedinte, este Joyendra Puri. Acest om este puţin vorbăreţ şi se limitează, cel mai adesea, să repete trei cuvinte: Adevăr, Iubire, Muncă. O conversaţie suficientă! Înapoi la text

42-9: După cum se ştie, exista mai multe metode pentru a fi superior unui tigru. Un explorator australian, Francis Birtles, a relatat că el a găsit jungla indiană "variată, minunată şi oferind siguranţă". Farmecul siguranţei sale a fost dat de hârtia de muşte. "În fiecare noapte împrăştiam o cantitate de hârtii în jurul cortului şi nu am fost niciodată tulburat" explica el. "Motivul este psihologic. Tigrul este un animal cu o mare demnitate conştientă. El dă târcoale şi provoacă omul până când ajunge la hârtia de muşte, apoi el pleacă pe furiş. Nici un tigru demn nu ar îndrăzni să înfrunte o fiinţă umană după ce a călcat pe hârtiile de muşte lipicioase!". Înapoi la text

42-10: La reîntoarcerea în America, am dat jos multe kilograme.  Înapoi la text

42-11: Sri Yukteswar murise tocmai atunci, la ora 7 seara, în 9 martie 1936. Înapoi la text

42-12: Obiceiurile funerare hinduse cer incinerarea pentru şefii de familie; Swami şi călugării altor ordine nu sunt incineraţi, ci îngropaţi. (Există excepţii ocazionale.) Se consideră simbolic că trupurile călugărilor au ispăşit incinerarea în focul înţelepciunii în momentul depunerii jurământului monastic. Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >