Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 41

O poveste de dragoste în India meridională

"Dick, eşti primul occidental care a reuşit să pătrundă în acest sanctuar. Mulţi alţii au încercat zadarnic."

După ce mi-am terminat fraza, Dl. Wright a părut şocat, apoi flatat. Tocmai părăsisem superbul templu de la Chamundi, ridicat pe înălţimile care domină Mysore, în India de sud. Ne închinasem în faţa altarului de aur şi de argint al zeiţei Chamundi, divinitatea tutelară a familiei Maharajahului care domnea în prezent.

"În amintirea onoarei pe care mi-aţi făcut-o, zise Dl. Wright aranjând cu grijă nişte petale de trandafir, voi păstra veşnic aceste petale stropite cu apă sfinţită."

Amândoi 41-1 eram oaspeţi ai districtului Mysore, în acel noiembrie 1935. Maharajahul, M.S. Sri Krishnaraja Wadiyar IV, este un model de prinţ cu dăruire inteligentă faţă de poporul său. Un hindus pios, Maharajahul a împuternicit un mahomedan, abilul Mirza Ismail, ca prim ministru. Reprezentanţii populari ai celor 7 milioane de locuitori din Mysore sunt convocaţi în două Camere legislative.

Moştenitorul Maharajahului, M.S. Yuvaraja Sri Kantheerava Narasimharaja Wadiyar, ne invitase, pe secretarul meu şi pe mine, să petrecem o vacanţă în ţinutul său progresist. În cursul ultimelor 15 zile vorbisem în faţa a mii de cetăţeni din Mysore. Conferinţele au avut loc la: Primărie, colegiul Maharajahului şi Şcoala de medicină a Universităţii din Mysore; trei alte discursuri au fost pronunţate la Bangalore, la Liceul Naţional, la Colegiul intermediar şi la Primăria din Chetty. Peste tot am fost salutat cu aplauze, mai ales când am vorbit despre beneficiile care ar putea rezulta dintr-un schimb cultural între Orient şi Occident.

Spre sfârşitul şederii noastre, ne-am putut bucura de pacea şi liniştea tropicelor. Iată un extras din jurnalul secretarului meu asupra frumuseţilor din Mysore:

"Orezării de un verde strălucitor, întrerupte de plantaţii de trestie de zahăr, erau cuibărite la poalele înălţimilor stâncoase împodobite de smaraldul pietrelor negre: toată această feerie de culori este amplificată la amurg de dispariţia subită a soarelui în spatele colinelor.

Eşti răpit de extaz în faţa tabloului, strălucind de culori roşu-aprins mereu schimbătoare, pe care îl poţi vedea la crepuscul. Numai Dumnezeu oate crea culori atât de vii, vibrând de viaţă, inimitabile de pictorul cel mai abil. Căci Dumnezeu îşi înmoaie pensula în lumină; el pune aici o tuşă roşie, alta colo şi fondul trece gradat în portocaliu. Deodată, cu o rază împurpurată el însângerează norii, răspândind un firişor de sânge care-şi face progresiv apariţia. Şi acest joc sublim se repetă etern, dimineaţa şi seara. Splendoarea crepusculului Indiei este inegalabilă; ai crede că Dumnezeu a luat toate culorile paletei sale pentru a le proiecta pe cer într-un caleidoscop strălucitor.

Trebuie să povestesc minunata vizită la marele baraj hidroenergetic Krishnaraja Sagar Dam 41-2, ridicat la 20 de kilometri de oraşul Mysore. Yoganandaji şi cu mine am luat un microbuz şi am plecat pe drumul prăfuit în momentul în care soarele, semănând cu o roşie prea coaptă, atinsese linia orizontului.

Drumul nostru trecea prin orezării, prin plantaţii de cocotieri cu frunzele de două ori mai stufoase decât în junglă. În fine, după o colină, am văzut un imens lac artificial în care se oglindeau stele şi palmieri, înconjurat de grădini în terase; deasupra barajului strălucesc lămpi electrice; în jos, razele multicolore se joacă cu apele, pictându-le în culori vii: albastru, verde, roşu sau galben. Spectacolul este cu atât mai uimitor întrucât această minune a tehnicii se ridică în mijlocul orezăriilor cultivate după metode străvechi. De altfel, ţăranii din acele sate ne-au făcut o primire atât de călduroasă, încât mă temeam că Yogananda va renunţa să se întoarcă în America.

Mai târziu, Yuvaraja ne-a invitat la palatul său de vară şi eu am avut pentru prima dată prilejul de a călări un elefant. M-am urcat pe o scară până la howdah, un fel de cuşcă semănând cu o cutie umplută cu perne de mătase. A fost o călătorie cu peripeţii; mă ţineam cât puteam de bine pentru a nu cădea."

India meridională este bogată în vestigii istorice şi are un farmec particular greu de descris. La nord de statul Mysore se află cea mai mare provincie a Indiei, Hyderabad, platou pitoresc erodat de puternicul râu Godavari. Istoria provinciei Hyderabad este lungă şi importantă; începută acum aproximativ 3000 de ani sub dinastia Andhra, ea se continuă până la dinastiile hinduse, spre 1294 D.C., dată la care provincia a căzut sub stăpânirea prinţilor musulmani, care domnesc acolo până în zilele noastre.

În provincia Hyderabad se află unele dintre cele mai frumoase monumente de artă hindusă: grotele de la Ellora şi de la Ajanta. Kailasa din Ellora, mare templu monolit, are basoreliefuri cu oameni, zei şi animale de proporţii colosale, demne de un Michelangelo. Ţinutul Ajanta are cinci catedrale şi douăzeci şi cinci mănăstiri tăiate direct în stâncă, îmbodobite cu fresce.

Oraşul Hyderabad are Universitatea Osmania şi importanta moschee Mecca Masjid unde se pot ruga până la zece mii de musulmani.

Statul Mysore este şi el foarte pitoresc; situat la altitudinea de 900 m, abundă în păduri tropicale dese în care trăiesc elefanţi, bizoni, urşi, tigri şi pantere. Cele două oraşe principale, Bangalore şi Mysore sunt curate, primitoare, dotate cu parcuri şi grădini publice.

Arhitectura şi sculptura Indiei au atins perfecţiunea în sec. XI-XV, sub regii hinduşi. Templul de la Belur, capodoperă a sec. XI, terminat sub regele Vishnuvardhana, este o minune atât prin delicateţea detaliilor, cât şi prin exuberanţa concepţiei.

Ruinele scoase la lumină în Mysore, datând din sec. III î.C. perpetuează memoria regelui Asoka, care s-a urcat pe tronul dinastiei Maurya care domnea atunci; imperiul lui conţinea aproape toată India actuală, Afganistanul şi Balucistanul. Ilustrul împărat, despre care istoricii occidentali cred că a fost un suveran incomparabil, a construit un monument comemorativ purtând maxima următoare: "Această inscripţie religioasă a fost gravată pentru ca urmaşii mei să nu creadă în necesitatea unor noi cuceriri; ei să ştie că ceea ce este cucerit cu sabia nu merită numele de cucerire, ci este doar distrugere şi violenţă; ei ar trebui să considere drept cucerire adevărată cea spirituală. Asemenea cuceriri au valoare atât în lumea aceasta cât şi în cealaltă".

taj

Împreună cu companionii mei, am pozat în faţa "visului din marmură", Taj Mahal din Agra.

Swami Sri Yukteshwar şi cu mine,
la o procesiune religioasă, Calcutta 1935

Asoka era copilul cel mai mare al lui Chandragupta Maurya (cunoscut de greci sub numele de Sandrocottus) care, în tinereţea sa, l-a întâlnit pe Alexandru cel Mare. Mai târziu, Chandragupta a distrus garnizoanele macedonene din India, a înfruntat în Punjab armata greacă de invazie comandată de Seleucus şi l-a primit apoi la curtea sa de la Pataliputra, pe ambasadorul grec, Megastenes.

În anul 298 î.C. victoriosul Chandragupta a renunţat la domnia asupra Indiei în favoarea fiului său. Călătorind spre sudul Indiei, Chandragupta şi-a petrecut ultimii 12 ani din viaţă ca ascet, în căutarea realizării Sinelui într-o peşteră din Sravanabelagola, astăzi un sanctuar în Mysore. Aceeaşi regiune adăposteşte cea mai mare statuie din lume, sculptată într-o stâncă imensă de către jainişti în anul 983 d.C. în onoarea înţeleptului Gomateswara.

Istoricii greci sau de alte naţionalităţi care l-au însoţit pe Alexandru în expediţia sa în India, ne-au lăsat poveşti curioase. Naraţiunile lui Arrian, Diodor, Plutarh şi Strabon, care au fost traduse în engleză de Dr. J. W. McCrindle 41-3 aruncă o nouă lumină asupra Indiei antice. Latura cea mai admirabilă a nenorocitei expediţii a lui Alexandru în India constă în interesul marelui cuceritor faţa de filosofii, yoghinii şi oamenii sfinţi care îl primeau uneori în societatea lor. La puţin timp după intrarea lui în Taxila, în nordul Indiei, Alexandru a trimis un mesager, Onesikritos (discipol al şcolii lui Diogene), la locuinţa înţeleptului hindus Dandamis, un mare sannyasin din Taxila.

"Ascultă, o Maestru al Brahminilor!", spuse Onesikritos, după ce Dandamis şi-a făcut apariţia. "Fiul lui Zeus cel atotputernic, Alexandru, Domn suveran al tuturor oamenilor, îţi cere să vii la el. Dacă accepţi, vei fi recompensat cu mărinimie, dar dacă refuzi, ţi se va tăia capul!"

Primind cu calm această invitaţie forţată, yoghinul nici măcar n-a catadixit să-şi ridice capul de pe culcuşul lui de frunze.

"Şi eu sunt fiu al lui Zeus, presupunând că Alexandru este", a răspuns înţeleptul. "Eu n-am nevoie de nimic din ce-i aparţine lui Alexandru, căci eu sunt satisfăcut cu ceea ce posed, în timp ce el parcurge pământul şi marea fără nici un profit şi nu pune niciodată capăt peregrinărilor sale.

Du-te şi spune-i lui Alexandru că Dumnezeu, Regele Suprem, nu face niciodată rău nimănui şi că el a creat lumina, pacea, viaţa, apa, corpul şi sufletele umane. El primeşte la sine pe orice om pe care moartea îl eliberează şi nu este niciodată supus bolilor. Doar El este Dumnezeul pe care îl ador şi Lui îi sunt străine războaiele. Alexandru nu este zeu pentru că el trebuie să moară", a urmat înţeleptul cu seninătate; "Cum ar putea el să fie stăpânul lumii cât timp nu şi-a găsit un loc pe tronul stăpânirii de sine? El nici n-a pătruns viu în Hades şi nici nu cunoaşte drumul Soarelui după ce apune, iar naţiunile de la graniţe nici nu au auzit de numele său!"

Niciodată o insultă atât de sângeroasă nu mai ofensase urechile "stăpânului lumii"! După ce a spus cele de mai sus, înţeleptul a adăugat ironic: "Dacă cuceririle lui Alexandru nu-i ajung, atunci el să traverseze Gangele; va găsi aici o provincie capabilă să-i hrănească pe toţi oamenii lui, dacă ţara situată pe această parte a râului i se pare prea pietroasă. 41-4

Află, de asemenea, că tot ceea ce îmi oferă Alexandru, toate recompensele pe care mi le promite el, nu-mi sunt de nici un folos", continuă Dandamis. "Lucrurile pe care eu le apreciez şi găsesc că au cu adevărat valoare, sunt aceste frunze din care este făcută locuinţa mea, aceste plante care îmi dau hrana zilnică, această apă de care am nevoie pentru a-mi potoli setea. Toate celelalte lucruri pe care le doresc oamenii sunt nefaste şi nu le aduc celor care le acumulează decât ruine şi dezolare şi, în plus, existenţa devine mult prea încărcată. Cât despre mine, culcat direct pe frunzele pădurii, mă pot bucura de un somn liniştit, neavând nimic la care să ţin. Pământul hrănitor îmi acoperă trebuinţele. Eu merg unde îmi place şi nimic nu mă poate supăra.

Chiar dacă Alexandru îmi taie capul, el nu-mi va putea distruge spiritul. Gura mea va tace şi corpul meu, ca o îmbrăcăminte uzată, se va odihni pe acest pământ din care a fost făcut. Eu însumi, redevenit Spirit, mă voi ridica spre Dumnezeu care ne-a închis într-un corp fizic pentru a ne supune ordinelor Sale şi noi toţi va trebui să dăm seama în faţa lui Dumnezeu de faptele noastre din această viaţă, pentru că el este Judecătorul nostru Suprem şi strigătele oprimatului constituie pedeapsa opresorului.

Alexandru va continua să-i sperie cu ameninţările lui pe cei care sunt mânaţi de setea de aur sau de frica morţii. Împotriva brahminilor armele lui nu au nici o putere; noi nu iubim aurul şi nici nu ne temem să murim. Du-te şi spune-i lui Alexandru: Dandamis nu are nevoie de nimic din ceea ce îţi aparţine; de aceea el nu vine la tine şi dacă tu vrei ceva de la Dandamis, vino la el tu însuţi."

Alexandru a ascultat cu atenţie mesajul yoghinului transmis de Onesikritos şi s-a simţit mai mult ca oricând dispus să-l contemple pe Dandamis care, deşi bătrân şi fără haine, era singurul potrivnic pe care marele cuceritor nu l-a putut învinge.

Alexandru a invitat la Taxila numeroşi asceţi şi brahmini renumiţi pentru priceperea lor în controversele filosofice. Plutarh povesteşte aceste discuţii; Alexandru însuşi este cel care pune întrebările:

-Care sunt mai numeroşi, cei vii sau cei morţi?

-Cei vii, pentru că cei morţi nu există.

-Cele mai mari animale trăiesc în mare sau pe pământ?

-Pe pământ, pentru că marea nu este decât o parte a pământului.

-Care animal este cel mai primejdios?

- Cel cu care omul nu s-a familiarizat încă (omul se teme de necunoscut).

-Noaptea a precedat ziua sau invers?

-Ziua a fost anterioară cu o zi nopţii. Aceasta l-a surprins pe Alexandru şi brahminul adăugă: - La aşa întrebare imposibilă, aşa răspuns imposibil.

-Ce trebuie să faci pentru ca toată lumea să te iubească?

-Un om se face iubit dacă el are o mare putere şi totuşi nu se face temut, a fost unul din răspunsuri. Al doilea a fost mai simplu: -Să iubeşti la rândul tău.

-Cum poate un om să devină zeu? 41-5

-Făcând ceea ce îi este imposibil oricărui alt om să facă.

-Dintre viaţă şi moarte, care este mai puternică?

-Viaţa, pentru că ea suportă atâtea rele.

Alexandru a reuşit să aducă din India, ca învăţător al său, pe un adevărat yoghin Kalyana, Swami Sphines, pe care grecii l-au numit Kalanos deoarece sfântul, care îl adora pe Dumnezeu sub aspectul zeiţei Kali, primea pe oricine se apropia de el pronunţând numele zeiţei.

Kalanos l-a urmat pe Alexandru în Persia. Într-o zi, la Susa în Persia, Kalanos, care era deja foarte bătrân, şi-a dat sufletul urcându-se pe un rug funebru în faţa întregii armate macedonene. Istoricii relatează uimirea soldaţilor la vederea yoghinului care, în ciuda suferinţei şi a morţii, a rămas absolut nemişcat în mijlocul flăcărilor care îi consumau trupul. Înainte de incinerare, Kalanos îşi îmbrăţişase toţi prietenii, dar s-a abţinut să-şi ia adio de la Alexandru, căruia i-a spus pur şi simplu:

"Te voi revedea în curând la Babilon."

Alexandru a părăsit Persia şi a murit în curând la Babilon. Cuvintele gurului său însemnau deci că el va fi prezent lângă Alexandru în viaţă şi în moarte.

Istoricii greci au zugrăvit în culori vii societatea indiană din timpurile lor. "Legile Indiei, spune Arrian, protejează poporul şi ordonă ca nimeni să nu fie sclavul altuia, ci să se bucure el însuşi de libertate şi să o respecte pe a celorlalţi căci, gândesc ei, cei care au învăţat să nu-şi asuprească aproapele, îşi ameliorează propria lor soartă şi vor fi feriţi de vicisitudinile sociale obişnuite" 41-6 .

"Hinduşii, afirmă un alt text, nu cunosc camătă, nici nu ştiu cum să împrumute. Este contrar practicii stabilite de a nu face rău altuia; de aceea hinduşii nu stabilesc contracte, nici nu cer garanţii." Bolnavii sunt îngrijiţi prin mijloace simple şi naturale. Vindecările se realizează "mai degrabă printr-un regim alimentar corespunzător decât prin medicamente, printre care cele mai apreciate sunt unguentele şi plasturii. Toate celelalte remedii au reputaţia că sunt nefaste într-o mare măsură". Numai Kshatriyas sau războinicii participă la război. "Nici un duşman nu-l va ataca pe un cap de familie aflat la muncă pe pământul său, căci oamenii din această clasă sunt consideraţi de utilitate publică şi protejaţi. Pământul astfel protejat de ravagii dă recolte bogate şi furnizează locuitorilor tot ceea ce este necesar pentru a face viaţa plăcută." 41-7

Nenumăratele sanctuare religioase de la Mysore perpetuează memoria marilor sfinţi ai Indiei meridionale. Unul din aceşti maeştri, Thayumanavar, ne-a lăsat un poem instructiv:

Tu poţi stăpâni un elefant turbat;
Tu poţi închide gura ursului şi tigrului;
Tu poţi încăleca un leu;
Te poţi juca cu o cobră;
Alchimia îţi permite să-ţi prelungeşti viaţa;
Tu poţi parcurge lumea incognito;
Tu poţi să faci supuşi din zei;
Tu îţi poţi păstra veşnic tinereţea;
Tu poţi merge pe ape, supravieţui în foc;
Dar controlul minţii este mult mai valoros şi mai dificil de obţinut!

În Travancore, o bogată şi fertilă provincie din sudul extrem al Indiei, unde tot traficul se face pe râuri şi pe canale, Maharajahul îşi asumă în fiecare an obligaţia strămoşească de a ispăşi răul făcut într-un trecut îndepărtat prin anexiunea armată a micilor state vecine. Anual, timp de 56 de zile, se duce la templu de 3 ori pe zi pentru a asculta slujbele vedice; iluminarea templului sau lakshadipam cu mii de focuri încoronează ceremonia.

Marele legislator hindus Manu 41-8 a subliniat datoriile unui rege: "Să ofere din abundenţă posibilităţi de confort, precum Indra (domnul zeilor); să colecteze taxele blând şi imperceptibil precum soarele obţine vapori din apă; să intre în viaţa supuşilor săi precum vântul care merge oriunde; să împartă dreptatea tuturor precum Yama (zeul morţii); să prindă răufăcătorii în laţ precum Varuna (zeitatea vedică a cerului şi vântului); să-i mulţumească pe toţi precum Luna; să-i ajute pe toţi precum zeiţa mamă a Pământului."

"În război, un rege să nu lupte cu arme otrăvite sau cu foc, nici să ucidă luptători slabi sau nepregătiţi sau fără arme, nici oameni ce se tem sau care se roagă pentru protecţie sau care fug. Războiul nu trebuie folosit decât în ultimă instanţă, căci întotdeauna rezultatele războiului sunt îndoilenice."

Prezidenţa (împărţire administrativă în India) de Madras, pe coasta de sud-est a Indiei, conţine marele oraş martir Madras şi Conjeeveram, "Oraşul de Aur", vechea capitală a dinastiei Pallava care a domnit la începutul erei Creştine. În moderna Prezidenţa a Madrasului, ideea nonviolenţei lui Mahatma Gandhi a făcut mari progrese; "pălăriile Gandhi" albe sunt văzute peste tot. În sud, Mahatma a realizat importante reforme în favoarea săracilor ca şi a tuturor castelor în general.

La origine, sistemul castelor definit de Manu, marele legislator, era admirabil. A văzut că, prin funcţiile lor, oamenii se divid în patru grupe principale: - cei care servesc societatea prin munca fizică (Sudras); -  cei care o servesc prin minte, agricultură, comerţ, viaţă de afaceri în general (Vaisyas); -  cei care au talente administrative, executive şi care protejează - conducători şi războinici (Kshatriyas); - cei a căror natură este contemplativă, inspirată spiritual şi inspiratoare (Brahmini). "Nici naşterea, nici căsătoria, nici erudiţia, nici nobleţea nu dovedesc că un om este născut de două ori (adică brahmin), afirmă Mahabharata - numai caracterul şi comportarea pot decide aceasta." 41-9 Manu instruieşte societatea să-i onoreze pe membrii săi care posedă înţelepciune, virtute, blândeţe, vârstă şi în ultimul rând, bogăţie. În India vedică, bogaţii cu inima de piatră sunt obiect de dispreţ. Oamenii care au o mare bogăţie şi sunt lipsiţi de generozitate li se dă un statut inferior în societate.

Dar, în decursul secolelor, sistemul castelor a luat forme ereditare care nu au mai corespuns concepţiei originale şi a dat naştere la abuzuri. De aceea, reforme sociale ca cea din 1947 aparţinând lui Ghandi câştigă adepţi din ce în ce mai mulţi în India modernă, restabilind vechea concepţie de castă bazată pe valoarea individuală şi nu pe naştere. Fiecare naţiune are propria ei karma de nedreptate socială pe care trebuie să o ardă; India, cu spiritul ei suplu şi în acelaşi timp stabil, s-a arătat demnă de reforma castelor.

Excursia noastră în India meridională era atât de fascinantă, dar din păcate nu mai aveam timp. Trebuia să ţin un discurs la şedinţa de închidere a Congresului indian de filosofie, la Universitatea din Calcutta. Înainte de a-mi termina vizita în provincia Mysore, am avut o disuţie cu Sir C. V. Raman, preşedintele Academiei Indiene de Ştiinţe. Eminentul fizician a primit în 1930 premiul Nobel pentru descoperirile sale din domeniul fenomenelor de difuzie a luminii, cunoscute sub numele de "Efectul Raman".

După ce, cu regret, ne-am luat rămas bun de la prietenii din Madras, am plecat din nou spre nord. Pe drum ne-am oprit la micul sanctuar dedicat memoriei brahmanului Sadasiva 41-10, care a trăit în sec. XVIII şi a cărui viaţă a fost plină de miracole. Sanctuarul cel mai important de la Nerur, ridicat de Raja de Pudukkottai, este un loc de pelerinaj, martor a numeroase vindecări miraculoase. Conducătorii Pudukkottai au tezaurizat ca sacre instrucţiunile religioase pe care Sadasiva le-a scris în 1750 pentru a-l îndruma pe prinţul domnitor.

Ţăranii din India meridională conservă până în zilele noastre tradiţiile uimitoarelor minuni făcute de Sadasiva. Odată, cufundat în samadhi pe malul râului Kaveri, Sadasiva a fost luat de o revărsare bruscă. Câteva săptămâni mai târziu, i-au descoperit corpul cufundat într-un strat de pământ. De îndată ce lopata unui ţăran i-a lovit corpul, sfântul s-a ridicat şi a plecat.

Sadasiva a devenit un muni (sfânt ce nu vorbea niciodată) după ce gurul său i-a reproşat o discuţie reprobatoare cu un învăţat Vedanta mai în vârstă. "Când vei învăţa tu, un tânăr, să-ţi ţii gura?", a remarcat gurul său. "Cu binecuvântarea ta, chiar din această clipă."

Gurul lui Sadasiva era Swami Sri Paramasivendra Saraswati, autorul lui Daharavidya Prakasika şi a unui comentariu profund despre Uttara Gita. Anumiţi oameni l-au reprobat căci Sadasiva, cel "intoxicat" de Dumnezeu, a fost adesea văzut dansând "fără decor" pe străzi; au mers cu plângerile lor la învăţatul său guru. "Maestre" declarau ei, "Sadasiva nu este mai bun ca un nebun!". Dar Paramasivendra a zâmbit plin de bucurie: "Oh!" exclamă el, "numai de-ar fi şi toţi ceilalţi la fel de nebuni!"

Viaţa lui Sadasiva a fost marcată de multe manifestări stranii şi minunate ale Mâinii Dreptăţii. Atât de multă nedreptate pare să existe în lume; dar credincioşii, cei dăruiţi lui Dumnezeu pot certifica nenumărate ocazii ale dreptăţii Lui imediate. Într-o noapte, Sadasiva aflat în samadhi se opri în apropierea grânarului unui gospodar bogat. Trei servitori, crezând că este un hoţ, au ridicat ciomegele pentru a-l lovi pe sfânt, dar braţele lor au fost imobilizate. Asemenea statuilor, ei au rămas cu braţele ridicate până în zori, când Sadasiva a plecat.

Cu o altă ocazie, marele Maestru pe când trecea pe stradă a fost obligat cu asprime de către un şef de echipă să-i ajute să care, împreună cu alţi lucrători, combustibil. În tăcere, Sfântul a cărat cu umilinţă povara sa până la destinaţia cerută şi acolo a aşezat încărcătura pe un pilon uriaş. Întregul vas cu combustibil a izbucnit în flăcări.

Sadasiva, asemeni lui Swami Trailanga, umbla dezbrăcat. Într-o dimineaţă, yoghinul intră gol în cortul unui şef musulman. Femeile au ţipat alarmate, războinicul musulman şi-a scos sabia şi l-a lovit pe Sadasiva tăindu-i un braţ. Maestrul s-a îndepărtat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cuprins de remuşcări, musulmanul a luat braţul şi a alergat după sfânt; acesta luă liniştit braţul şi-l puse pe ciotul care sângera, rana dispărând imediat fără să lase nici o cicatrice. Când războinicul i-a cerut umil să-i fie conducător spiritual, Sadasiva a scris cu degetul pe nisip:

"Dacă nu vei face numai ce vrei, vei putea face ceea ce-ţi place".

Musulmanul, cuprins de extaz, a înţeles că acest precept paradoxal înseamnă că trebuie să-ţi câştigi libertatea spirituală reuşind să-ţi controlezi egoul. Atât de mare a fost impactul spiritual al acestor cuvinte, încât războinicul a devenit un discipol devotat; el nu a mai cunoscut obsesiile de dinainte.

Nişte copii din sat şi-au exprimat într-o zi, în prezenţa lui Sadasiva, dorinţa de a asista la un festival religios la Madura, un oraş aflat la circa 240 km distanţă. Yoghinul le-a făcut semn copiilor să-l atingă. Într-o clipă, întregul grup era la Madura, entuziasmat să se amestece printre miile de pelerini. După câteva ore yoghinul i-a dus din nou acasă prin acelaşi procedeu miraculos de transport. Părinţii uimiţi ascultau descrirea procesiunilor, a imaginilor sfinte, remarcând faptul că mai mulţi copii aveau pachete cu dulciuri de la Madura.

Un tânăr sceptic a râs de această poveste. A doua zi el l-a abordat pe Sadasiva:

"Maestre, zise el prefăcându-se mâhnit, aş fi vrut atât de mult să asist la festival, împreună cu ceilalţi copii."

Sfântul a fost de acord; tânărul se găsi în mulţimea oamenilor din acel oraş îndepărtat. Cât despre aducerea înapoi, sfântul nu mai fu de găsit; a trebuit deci ca neîncrezătorul să se întoarcă pe jos cei 240 km.

Înainte de a părăsi India de Sud, dl. Wright şi cu mine am fost în pelerinaj la Arunachala, în apropiere de Tiruvannmalai pentru a-l întâlni pe Sri Ramana Maharishi. La ashramul său, înţeleptul ne-a întâmpinat cu afecţiune şi ne-a arătat un teanc de reviste East-West. În timpul petrecut acolo împreună cu el şi discipolii săi, Maestrul a fost în cea mai mare parte tăcut, faţa sa blândă radiind iubire divină şi înţelepciune.

Alături de Ramana Maharishi

Pentru a ajuta omenirea să-şi regăsească starea uitată a Perfecţiunii, Sri Ramana ne învaţă să ne întrebăm constant: "Cine sunt eu?" - Marea întrebare. Respingând cu severitate toate celelalte gânduri, discipolul pătrunde tot mai profund şi mai profund în adevăratul Sine, celelalte gânduri rătăcitoare încetând treptat să mai apară. Acest Rishi iluminat din Sudul Indiei a scris:

Dualităţile şi trinităţile, faţă de ceva, ne leagă.
Fără suport, ele nu apar nicicând;
Acel suport fiind căutat, ele pier şi cad.
Căci este Adevărul. Care nu se clatină niciodată.

41-1: Domnişoara Bletch rămăsese în Calcutta împreună cu rudele mele.  Înapoi la text

41-2: Baraj de irigaţie construit în 1930 pentru a servi ţinutul din jurul oraşului Mysore, care este recunoscut pentru mătăsurile, săpunurile şi uleiul de lemn de santal.  Înapoi la text

41-3: Şase volume despre Ancient India (Calcutta, 1879, retipărită în 1927).  Înapoi la text

41-4: Nici Alexandru, nici vreunul din generalii săi nu au traversat vreodată Gangele. Găsind o rezistenţă hotărâtă în nord-est, armata macedoneană a refuzat să pătrundă mai departe; Alexandru a fost forţat să părăsescă India. Au urmat alte cuceriri în Persia.  Înapoi la text

41-5: Din această întrebare putem presupune că "fiul lui Zeus" se îndoia din când în când că ar fi atins deja perfecţiunea.  Înapoi la text

41-6: Toţi observatorii greci menţionează absenţa sclaviei în India, obicei absolut contrar celor existente în Grecia.  Înapoi la text

41-7: Creative India de prof. Benoy Kumar Sarkar ne prezintă un tablou cuprinzător al achiziţiilor moderne şi antice ale Indiei şi al valorilor distinctive din economie, ştiinţă, politică, literatură, artă şi filosofie socială. (Lahore: Motilal Banarsi Dass, Publishers, 1937). Alt volum recomandat este Indian Culture Through the Ages (Cultura indiană de-a lungul secolelor), de S. V. Venatesvara (New York: Longmans, Green & Co.)  Înapoi la text

41-8: Manu este legiuitorul universal; nu doar pentru societatea hindusă, ci pentru întreaga lume. Toate sistemele care ordonează viaţa socială şi chiar justiţia sunt modelate după Manu. Nietzsche l-a omagiat astfel: "Nu cunosc nici o altă carte în care să se spună atâtea lucruri delicate şi amabile unei femei, ca în Cartea Legii a lui Manu; acei sfinţi antici au un fel de a fi galanţi cu femeile care probabil nu poate fi egalat... o muncă intelectuală superioară incomparabilă... umplută cu valori nobile, cu un sentiment al perfecţiunii, cu o afirmare a vieţii, şi un sentiment triumfător de bună-dispoziţie legat de sine şi de viaţă; asupra întregii cărţi tronează soarele."  Înapoi la text

41-9: "Includerea într-una din cele patru caste nu depinde de naşterea omului, ci doar de capacităţile sale native, demonstrate prin scopul pe care şi-a propus să-l atingă în viaţă.", scrie Tara Mata în East-West din ianuarie 1935. "Acest scop poate fi: (1) kama, dorinţă, activitatea vieţii simţurilor (stadiul Sudra), (2) artha, câştig, reuşită dar controlându-şi dorinţele (stadiul Vaisya), (3) dharma, autodisciplină, viaţa responsabilităţii şi a acţiunilor corecte (stadiul Kshatriya), (4) moksha, eliberarea, viaţa spirituală şi învăţătura religioasă (stadiul Brahmin). Aceste patru caste oferă servicii umanităţii prin (1) corp, (2) minte, (3) voinţă, (4) Spirit

"Aceste patru stadii îşi au corespondenţa în gunas-urile eterne sau calităţile naturii, tamas, rajas şi sattva: obstrucţie, activitate şi expansiune; sau masă, energie şi inteligenţă. Cele patru caste naturale sunt marcate de gunas astfel (1) tamas (ignoranţă), (2) tamas-rajas (amestecul ignoranţei şi activităţii), (3) rajas-sattva (amestecul activităţii corecte şi iluminării), (4) sattva (iluminarea). Astfel, natura fiecărui bărbat dintr-o castă este marcată de predominanţa în el însuşi a unuia sau două gunas. Desigur, toate fiinţele umane posedă toate cele trei gunas în proporţii diferite. Voinţa gurului va fi capabilă să determine casta unui om sau stadiul său de evoluţie."

"Într-o anumită măsură, toate rasele şi naţiile observă în practică, daca nu în teorie, trăsăturile castelor. Acolo unde se face mare caz de aşa-numita libertate, mai ales în căsătoriile dintre extremele castelor naturale, rasa se slăbeşte, având tendinţe spre dispariţie. Purana Samhita compara odraslele unor asemenea uniuni cu hibrizii sterili, cum ar fi catârul, cel ce este incapabil să-şi propage specia sa pe mai departe. Speciile artificiale sunt eventual eliminate. Istoria ne oferă numeroase dovezi a unor mari rase care nu mai au reprezentanţi în viaţă. Sistemul castelor din India este garantat de către cei mai profunzi gânditori ai ei cu păstrarea purităţii rasei şi cu parcurgerea certă a mileniilor de vicisitudini, în timp ce multe alte rase antice au dispărut în uitare."  Înapoi la text

41-10: Titlul său anterior era Swami Sri Sadasivendra Saraswati, sub care şi-a scris cărţile (comentarii la Brahma Sutras şi Yoga Sutras ale lui Patanjali). El este foarte apreciat de către filosofii moderni ai Indiei. Ultimul Shankaracharya din Sringeri Math, Mysore, Sfinţia Sa Sri Chandrasekhara Swaminah Bharati, a scris o Odă dedicată lui Sadasiva.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >