Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 40

Întoarcerea mea în India

Respiram din nou aerul binecuvântat al Indiei. Vaporul nostru, Rajputana, acostase pe 22 aug. 1935 în marele port Bombay. De îndată ce am debarcat, am presimţit ce-mi va rezerva şederea mea în patrie: 12 luni de activitate neobosită. Prietenii m-au primit pe chei cu ghirlande de flori; în curând, în apartamentul nostru de la hotelul Taj Mahal, am fost asaltaţi de reporteri şi de fotografi.

Oraşul Bombay era un oraş nou pentru mine; mi s-a părut un oraş modern, cu înfăţişare occidentală. Bulevarde largi plantate cu palmieri şi cu clădiri magnifice se învecinau cu temple antice. N-aveam decât puţin timp să vizitez oraşul, fiind nerăbdător să-mi revăd gurul şi familia. După ce am dus Fordul la garaj ne-am grăbit să luăm trenul pentru Calcutta. 40-1

La gara Howrah, ne aştepta o mulţime atât de mare încât de abia am putut coborî din vagon! Tânărul Maharaj de Kasimbazar şi fratele meu Bishnu dirijau comitetul de primire; nu mă aşteptasem niciodată la o primire atât de călduroasă şi fastuoasă.

Precedaţi de un şir de maşini şi de motociclete, acoperiţi de flori din cap până în picioare, doamna Bletch, dl. Wright şi cu mine am fost conduşi la casa mea părintească.

father2

Venerabilul meu tată, aşezat liniştit în postura lotus, Calcutta, 1936

sisters

Eu, împreună cu cele două surori ale mele, Roma (la stânga) şi Nalini

Tatăl meu m-a îmbrăţişat ca şi cum aş fi înviat din morţi! Ne-am privit îndelung, muţi de bucurie. Fraţi şi surori, unchi, mătuşi, verişori, elevi şi prieteni de altădată mă înconjurau cu ochii în lacrimi. Acum, când nu mai este decât o amintire, această scenă a fericitei mele întoarceri acasă îmi luminează inima.

Nu mă simt în stare să descriu întâlnirea mea cu Sri Yukteswar. Îi dau cuvântul secretarului meu:

"Astăzi, cuprins de cele mai plăcute presimţiri, l-am condus cu maşina pe Yoganandaji de la Calcutta la Serampore, scrie dl. Wright în jurnalul său de călătorie. Am trecut prin faţa unor dughene curioase (în unele dintre Yogananda lua masa în timpul anilor de facultate) şi am pătruns în sfârşit pe o alee pietruită, îngustă. Un viraj la stânga şi iată ashramul, o clădire simplă, dar primitoare cu două nivele, cu un balcon acoperit în stil spaniol la etajul superior. Impresia generală era de singurătate liniştită.

Plin de umilinţă, l-am urmat pe Yoganandaji în mica curte interioară a ashramului. Cu inima bătând iute, am urcat vechile trepte, care erau deja călcate de mii de aspiranţi. Fiecare pas mă făcea din ce în ce mai emoţionat. Deodată, la capătul de sus al scării, apăru Măreţul Swami Sri Yukteswar, în nobila atitudine a înţeleptului.

Tremurând de emoţie, am simţit binecuvântarea acestei prezenţe sublime. Lacrimile înceţoşau privirea mea când Yoganandaji a îngenunchiat şi, înclinând capul, şi-a oferit imensa recunoştinţă a sufletului său la picioarele Maestrului, pe care le-a atins mai întâi cu mâinile apoi cu capul, în semn de supunere umilă. Apoi se ridică şi Sri Yukteswar îl îmbrăţişă cu căldură.

La început a domnit tăcerea, dar ea exprima toate nuanţele sufletelor lor. Cât de tare le străluceau ochii de căldura reîntâlnirii! O vibraţie tandră emana din îmbrăţişarea lor şi chiar soarele ieşi dintre nori ca să adauge o strălucire de glorie.

La rândul meu, am îngenuncheat în faţa Maestrului, exprimându-i toată dragostea şi recunoştinţa mea, atingându-i picioarele şi primind binecuvântarea sa. M-am ridicat privindu-i ochii minunaţi, profunzi, pătrunzători, iluminaţi de bucurie. Ne-am întors în salon. Maestrul s-a sprijinit de un pat vechi şi s-a aşezat pe un culcuş întins direct pe ciment. Yogananda şi cu mine ne-am instalat la picioarele gurului, pe o rogojină de paie pe care se aflau nişte perne portocalii.

Făceam eforturi zadarnice de a urmări conversaţia în bengali dintre cei doi Swamiji (căci ei neglijau complet engleza când erau împreună, deşi Swami Maharajah, cum mai era numit marele guru, o cunoştea şi o vorbea în mod curent). Dar sanctitatea Maestrului transpărea din zâmbetul său cald şi din strălucirea ochilor săi. O trăsătură remarcabilă a caracterului său era precizia judecăţilor, indiciu al unui om înţelept, sigur pe ştiinţa sa, pentru că el îl cunoştea pe Dumnezeu. Înţelepciunea sa profundă se manifesta în fiecare moment în fermitatea şi hotărârea sa.

Îl observam respectuos, din timp în timp, remarcând că era voinic, lat în spate şi părea călit de încercările şi sacrificiile renunţării. Ţinuta sa era maiestuoasă. Pasul său era demn şi postura semeaţă. Un râs jovial şi vesel izvora din profunzimile pieptului, făcând să se cutremure întregul trup. Înfăţişarea lui austeră lăsa să se vadă expresia puterii divine. Părul lui, împărţit în două printr-o cărare, alb cu reflexe argintii, îi cădea în bucle mici pe umeri. Barba mai degrabă rară, mustăţile lui fine îi subliniau maiestatea feţei. Fruntea înaltă, ce părea că vrea să atingă, cerul îi domina întreaga personalitate. Avea nasul mare şi, ca un copil, se amuza din când în când ciupindu-se şi trăgându-se de el. Ochii de culoare închisă aveau o nuanţă eterată albăstruie.

Era îmbrăcat cu un simplu dhoti şi o robă, care ar fi trebuit să fie de culoarea ocru, dar era acum portocaliu deschis.

Aruncând o privire de jur împrejur prin cameră, am remarcat deteriorarea ei, fapt ce sugera puţinul ataşament al Maestrului faţă de bunurile materiale. Zidurile albe, decolorate de timp, erau acoperite de dâre albastre de tencuială. Pe un perete era suspendat un portret al lui Lahiri Mahasaya. De asemenea, se găsea şi o fotografie de-a lui Yoganandaji la Congresul Religiilor de la Boston printre ceilalţi delegaţi.

Am remarcat şi un amestec ciudat de vechi şi modern: un candelabru mare, acoperit de pânze de păianjen datorită neutilizării; pe perete, un calendar care nu era la zi. O atmosferă de calm şi seninătate emana din toate acestea. Dincolo de balcon, cocotierii îşi revărsau umbra protectoare asupra ashramului.

Este interesant să adaug că era suficient ca Maestrul să bată din palme pentru ca imediat să fie servit de vreun discipol tânăr. Mie mi-a plăcut un tânăr numit Prafulla 40-2, cu părul negru lung, căzându-i pe umeri, cu ochii negri lucioşi şi pătrunzători, cu surâs blând; pupilele îi străluceau când colţurile gurii sale se ridicau surâzând.

Bucuria lui Swami Sri Yukteswar era evident intensă la reîntoarcerea <creaţiei> sale (şi pare oarecum curios în legătură cu mine, <produsul produsului>). Oricât de intensă ar fi fost buna dispoziţie a lui Sri Yukteswarji, înţelepciunea divină predomina în el, împiedicându-l să-şi exteriorizeze sentimentele.

Yogananda i-a adus cadouri, aşa cum este obiceiul când un discipol vine la Maestrul său. Mai târziu, ne-a fost servită o masă simplă, dar bine pregătită. Toate felurile de mâncare erau preparate din orez şi legume; Sri Yukteswar a fost fericit să mă vadă respectând obiceiurile indiene, între altele pe cel de a mânca cu degetele.

După câteva ore petrecute schimbînd fraze în bengali sau surâsuri şi priviri încărcate de bună dispoziţie, ne-am luat respectuos rămas bun de la Maestru cu un pranam 40-3 şi am plecat la Calcutta, ducând cu noi amintiri de neuitat. Deşi impresia mea a fost mai ales influenţată de factori exteriori, eram conştient de aura spirituală a sfântului. Îi simţeam puterea, sentiment pe care îl voi duce cu mine ca pe o binecuvântare divină."

Adusesem din America, din Europa şi din Palestina numeroase cadouri pentru Sri Yukteswar. Le-a primit surâzând, fără să spună nici un cuvânt. Cumpărasem pentru mine însumi din Germania un baston umbrelă. În India m-am hotărât să-l dăruiesc Maestrului.

"Apreciez mult acest cadou!" a zis el. Ochii gurului meu mă priveau cu afecţiune, căci făcuse un comentariu neobişnuit. Din toate cadourile, doar pe acela l-a arătat mai târziu vizitatorilor.

"Maestre, permite-mi să-ţi ofer un covor nou pentru salon." Observasem că pielea de tigru era aşezată pe un covor foarte uzat.

"Dacă-ţi face plăcere." Gurul meu nu se arăta deloc entuziasmat. "Priveşte, pielea mea de tigru este curată şi bună; eu sunt rege în regatul meu. Mai departe se întinde lumea vastă care nu se interesează decât de lucrurile superficiale."

La aceste cuvinte, m-am simţit din nou ca un tânăr discipol, purificat de focul criticilor sale zilnice.

Sri Yukteswar şi cu mine în Calcutta, 1935. El se sprijină pe umbrela primită cadou de la mine.

serampore

Curtea interioară de la etajul doi al ashramului lui Sri Yukteswar din Serampore. Eu sunt cel aşezat (în centru) la picioarele guru-lui meu.

bishnu

Fratele meu Bishnu; Motilal Mukherji din Serampore, un discipol foarte avansat al lui Sri Yukteswar; tatăl meu; dl. Wright; eu; Tulsi Narayan Bose; Swami Satyananda din Ranchi

De îndată ce am avut puterea de a mă smulge din atmosfera afectuoasă de la Serampore şi de la Calcutta, m-am dus la Ranchi cu dl. Wright. Ce primire mi-au făcut! Cu lacrimi în ochi, i-am îmbrăţişat pe maeştrii devotaţi care ţinuseră sus steagul şcolii pe timpul celor 15 ani ai absenţei mele. Feţele radioase şi surâsurile fericite ale elevilor dovedeau, mai mult decât cuvintele, valoarea unei educaţii multiple şi a învăţăturii yoga.

Totuşi stabilimentul de la Ranchi trecea prin dificultăţi financiare. Manindra Chandra Nundy, bătrânul Maharajah al cărui palat din Kasimbazar devenise principala construcţie a şcolii şi care făcuse multe donaţii din fondurile princiare, murise. Existenţa şcolii era periclitată de insuficienţa donaţiilor publice.

Eu nu petrecusem atâţia ani în America fără să asimilez ceva din spiritul lor practic. Am rămas o săptămână la Ranchi, luptându-mă cu problemele cele mai critice. Apoi am vizitat la Calcutta pe educatorii şi pe conducătorii de bază, apoi pe Maharajahul de Kasimbazar; am solicitat sprijinul financiar al tatălui meu şi edificiul de la Ranchi, al cărui buget se clătina, a fost din nou asigurat. Elevii mei americani mi-au trimis multe donaţii şi un cec pentru o sumă importantă.

La câteva luni după întoarcerea mea în India, am avut bucuria să văd şcoala de la Ranchi recunoscută de către stat. Visul meu, al unui centru de educaţie yoga, a fost realizat! Acestă viziune mă ghidase la începuturile modeste din 1917, când era doar un grup de 7 băieţi. În cei 10 ani din 1935, Ranchi îşi lărgise obiectul de activitate. Acum se desfăşoară activităţi manitare de către Misiunea Shyama Charan Lahiri Mahasaya .

Şcoala, sau Yogoda Sat-Sanga Brahmacharya Vidyalaya, are cursuri elementare şi secundare. Interni sau externi, copiii primesc aici învăţătura la alegerea lor. Comitete autonome de elevi se ocupă de diferite activităţi; eu descoperisem, de la începutul carierei mele de educator, că un elev încântat să-l înşele pe profesor se supune bucuros regulilor de disciplină elaborate de colegii lui. Întrucât eu n-am fost niciodată un elev model, simpatizam fanteziile lor.

Sporturile şi jocurile, hocheiul şi fotbalul erau bine cunoscute şi încurajate. Elevii de la Ranchi cucereau adesea cupa în competiţiile sportive, ceea ce le-a asigurat un mare renume. Sistemul Yogoda permite încărcarea muşchilor cu energie vitală printr-un simplu act de voinţă. Elevii învaţă de asemenea asanas (posturi corporale), scrimă, lathi (jocul cu bastoane) şi jujitsu. Întrecerile sportive atrag mii de spectatori la Vidyalaya de la Kanchi. Educaţi să acorde primul ajutor, elevii de la Ranchi au oferit servicii preţioase în provincia lor în timpul foametei şi a inundaţiilor. Elevii lucrează în grădină şi îngrijesc singuri de propriile lor plante.

Instruirea în hindi în şcoala primară este asigurată doar pentru Kols, Santals şi Mundas, triburile aborigene ale provinciei. Clasele pentru fete sunt conduse în satele din apropiere.

Gloria şcolii de la Ranchi constă în iniţierea în Kriya Yoga. Băieţii practică zilnic exerciţiile spirituale; ei sunt învăţaţi, prin cuvânt şi prin exemplu, modestia, abnegaţia, onoarea, sinceritatea, explicându-li-se că acţiunile rele nu aduc decât suferinţă, pe când cele bune, o fericire durabilă. Răul poate fi comparat cu mierea otrăvită, tentantă, dar mortală.

Arta de a învinge agitaţia fizică şi mentală datorită tehnicilor de concentrare produce rezultate uimitoare; adesea, la Ranchi, poţi vedea un băiat de 9-10 ani cufundat într-o imobilitate totală timp de o oră sau mai mult, cu privirea fixată pe ochiul spiritual. Imaginea acestor elevi de la Ranchi îmi vine în minte ori de câte ori văd elevi incapabili să stea liniştiţi în timpul orelor de curs.40-4

Ranchi se găseşte la 600 de metri deasupra nivelului mării: climatul este blând. Cele 10 ha fertile, cu un iaz, conţin una din cele mai frumoase livezi private din India: 500 de arbori fructiferi - de mango, guava, litchi, grape-fruit, curmali. Băieţii îşi cresc propriile legume.

Biblioteca de la Ranchi conţine numeroase reviste şi aproape 1.000 de volume în engleză şi bengali, daruri ale Orientului şi Occidentului. Ea are o colecţie din toate Scripturile din lume. Muzeul are secţiuni de arheologie, geologie, antropologie; eşantioanele provin, în cea mai mare parte, din călătoriile mele prin lumea atât de diversă, creată de Dumnezeu.

Spitalul şi dispensarul Misiunii Lahiri Mahasaya, cu sucursalele sale din oraşe îndepărtate, a dat deja asistenţă medicală gratuită la mai mult de 150.000 de oameni. Elevii de la Ranchi urmează cursuri de infirmerie, aducând servicii imense în timpul inundaţiilor sau al foametei.

În livadă se găseşte un templu închinat lui Shiva, cu o statuie a binecuvântatului Maestru Lahiri Mahasaya. Zilnic, sub bolta de mangotieri se ţin orele de studiu a Scripturilor şi se fac rugăciunile.

Există aproape peste tot sucursale ale învăţământului secundar şi yoghin de la Ranchi. Acestea sunt: Yogoda Sat-Sanga Vidyapith (Şcoală) pentru băieţi la Lakhanpur, în Bihar (Bengalul de vest), Yogoda Sat-Sanga School (Şcoală secundară) şi ashram, la Ejmalichak, în Midnapore, Bengal.

Un important Yogoda Math (ashram), dând spre Gange, a fost deschis în 1939 la Dakshineswar. La câţiva kilometri nord de Calcutta, acest nou ashram oferă un adăpost plin de linişte orăşenilor. Aici sunt primiţi şi vizitatorii occidentali, mai ales cei care aspiră să se dedice vieţii spirituale. Societatea Yogoda Satsanga din India este în mod legal afiliată la centrul internaţional, Self-Realization Fellowship din Los Angeies, California, S.U.A. Activităţile Yogoda Satsanga din India 40-5 includ şi publicarea unui trimestrial Yogoda Magazine şi lecţii bilunare prin corespondenţă. Lecţiile dau instrucţiuni detaliate asupra tehnicilor de energizare, concentrare şi meditaţie ale Societăţii pentru Realizarea Sinelui. Practicile evlavioase constituie principalul domeniu al înaltelor practici de Kriya Yoga, care sunt predatee în cursurile studenţilor avansaţi.

Este inutil să adaug că aceste activităţi educative, religioase şi umanitare cer munca devotată a numeroşi mentori şi a diverşi lucrători. Trec sub tăcere numele lor, prea numeroşi pentru a fi citaţi, dar sunt din toată inima alături de ei. Inspiraţi de idealurile lui Lahiri Mahasaya, aceşti profesori au abandonat ţelurile promise de lume, pentru a servi cu smerenie şi a dărui mult.

Dl. Wright s-a împrietenit cu elevii de la Ranchi: îmbrăcat cu un simplu dhoti, el a trăit un timp în mijlocul lor. La Ranchi, la Calcutta, la Serampore, la Bombay şi peste tot, el a rămas fidelul meu secretar. Posedând un dar real de scriitor, a zugrăvit în culori vii în jurnalul său povestea călătoriei noastre. Într-o zi l-am întrebat:

"Dick, ce impresie ţi-a făcut India?"

"O impresie de pace, a răspuns el gânditor. Aura ei caracteristică este pacea."

40-1: Ne-am întrerupt călătoria în Provinciile Centrale, la jumătatea traversării continentului, pentru a-l vedea pe Mahatma Gandhi la Wardha. Aceste zile sunt descrise în cap. 44.  Înapoi la text

40-2: Prafulla, cel care se găsea în apropierea Maestrului atunci când a apărut cobra (vezi cap. 12). Înapoi la text

40-3: Literal "salutare completă", din rădăcina sanscrită nam, a saluta sau a te înclina în faţa cuiva; şi prefixul pra, complet. Un salut pranam sa face în primul rând în faţa călugărilor, prin ridicarea palmelor unite din dreptul inimii către frunte. Înapoi la text

40-4: Antrenamentul mental prin tehnici de concentrare a produs în India, în fiecare generaţie, oameni cu o memorie fantastică. Domnul T. Vijayaraghavachari, în Hindustan Times, a descris testele la care sunt supuşi "oamenii-memorie" profesionişti în Madras. "Aceşti oameni sunt neobişnuit de erudiţi în literatura sanscrită. Şezând în mijlocul unui public numeros, ei sunt evaluaţi după testul la care îi supun câţiva membri ai audienţei, simultan.

Testul este aşa: prima persoană sună dintr-un clopoţel, iar "omul-memorie" trebuie să reţină de câte ori a sunat. A doua persoană dictează de pe o hârtie un exerciţiu lung de aritmetică, incluzând adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri. A treia recită din Ramayana sau Mahabharata mai multe poeme lungi, care trebuie reţinute; a patra îi cere să compună versuri în metru impus pe un subiect dat, fiecare vers trebuind să se termine cu un anumit cuvânt. A cincea şi a şasea persoană vor avea o dispută teologică, al cărei conţinut trebuie citat exact în ordinea în care cei doi au vorbit, iar a şaptea persoană va răsuci o roată ale cărei rotaţii trebuie numărate. Expertul în tainele memoriei trebuie să realizeze toate aceste sarcini simultan, doar mental, fără hârtie sau creion. Solicitarea este teribilă. Oamenii invidioşi ar putea desconsidera aceste eforturi, presupunând fără temei că este doar un exerciţiu al funcţiilor inferioare ale creierului. Totuşi, nu este doar o chestiune de memorie, ci factorul cel mai important este intensa concentrare a minţii." Înapoi la text

40-5: "Yogoda" este derivat din yoga, uniune, armonie, echilibru; şi da, cel care împarte. "Satsanga" este compus din sat, adevăr şi sanga, prietenie. "Yogoda" este un cuvânt inventat de Paramahansa Yogananda în 1916, când a descoperit principiile reîncărcării corpului uman cu energie de la sursa cosmică.

Sri Yukteswar a numit organizaţia sa Satsanga (prietenia cu Adevărul); discipolul său Paramahansaji evident a dorit să păstreze acest nume.

Societatea  de  Yoga  Satsanga  din  India  este  o  instituţie  non-profit, proiectată să existe perpetuu. Sub acest nume Yoganandaji a încorporat munca şi fundaţiile sale în India, care acum sunt administrate de un Consiliu Directorial la Yogoda Math, în Dakshineswar, Bengalul de vest. Multe centre de meditaţie YSS apar acum în numeroase părţi ale Indiei.

În Occident,  Yoganandaji a transformat numele societăţii în engleză, încorporând munca sa acolo ca Self-Realization Fellowship. Sri Daya Mata a fost preşedinte din 1955 al ambelor societăţi: Y.S.S. din India şi al S.R.F. din S.U.A.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >