Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 39

Therese Neumann, stigmatizata catolică

"Revino în India. Te-am aşteptat cu răbdare timp de 15 ani. În curând trebuie să-mi părăsesc corpul şi să plutesc pe apele Spiritului. Yogananda, revino!"

Vocea lui Sri Yukteswar răsuna în străfundurile fiinţei mele, în timp ce meditam la cartierul general de la Muntele Washington. Într-o clipă, mesajul său parcursese 6.000 kilometri pentru a ajunge la mine.

Cincisprezece ani! Eram în 1935 şi trăisem într-adevăr 15 ani în America, răspândind aici învăţătura gurului meu. Acum mă chema la el.

După puţin timp, i-am comunicat experienţa mea unui bun prieten, domnul James J. Lynn, a cărui dezvoltare spirituală, prin practica zilnică Kriya Yoga, atinsese un asemenea grad, încât eu îl numeam "Sfântul Lynn". În el, ca şi în mulţi alţi occidentali, vedeam bucuros realizându-se profeţia lui Babaji că şi Occidentul va produce sfinţi de o reală realizare divină, pe calea străvechii ştiinţe yoga.

Domnul Lynn a insistat cu generozitate să-mi facă o donaţie pentru călătorie. Problema financiară fiind astfel rezolvată, am început să dau dispoziţii pentru a mă întoarce în India trecând prin Europa. Pregătirile au durat săptămâni. În martie 1935 am instituit cu acte, conform legilor Statului California, Self-Realization Fellowship, ca o corporaţie fără scop productiv, nesectară şi destinată să existe continuu. Am dăruit Societăţii toate proprietăţile mele din America, inclusiv drepturile de autor asupra tuturor cărţilor pe care le scrisesem. S.R.F. se întreţine din vânzarea scrierilor mele şi, ca majoritatea instituţiilor de educaţie şi de religie, din donaţiile membrilor săi ca şi din donaţii publice.

"Voi reveni, le-am spus eu elevilor. Nu voi uita niciodată America."

La banchetul de adio care a fost dat la Los Angeles, contemplam recunoscător feţele prietenoase gândind: "Doamne, celui care recunoaşte în Tine pe cel care dă toate bunurile, nu-i va lipsi dulceaţa prieteniei muritorilor".

Am părăsit New York-ul la 9 iunie 1935  39-1 la bordul vaporului Europa, în compania a doi elevi: secretarul meu, domnul C. Richard Wright şi o doamnă în vârstă din Cinncinati, domnişoara Ettie Bletsch. Traversarea ne-a odihnit după ultimele săptămâni atât de agitate, dar răgazul nostru a durat puţin; viteza vapoarelor moderne are uneori şi aspecte neplăcute.

Am vizitat Londra ca turişti. Acolo am fost invitat să ţin un discurs la Caxton HalL, unde Sir Francis Younghusband m-a prezentat publicului englez. Micul nostru grup a petrecut o zi plăcută în calitate de oaspeţi la proprietatea lui Sir Harry Lauder, în Scoţia. Apoi am traversat Canalul Mânecii, căci doream să efectuăm un pelerinaj la Konnersreuth, în Bavaria, la mistica catolică Therese Neumann.

Cu ani în urmă citisem un reportaj uimitor despre ea care se poate rezuma astfel:

1.    Therese, născută în 1892 şi rănită într-un accident, la vârsta de 20 de ani a orbit şi a paralizat.

2.   Şi-a recăpătat vederea în mod miraculos în 1923, rugând-o pe sfânta Therese de Lisieux, "Mica floare". Mai târziu, picioarele Theresei Neumann s-au vindecat instantaneu, datorită credinţei ei în Dumnezeu.

3.   Începând din 1923, Therese se abţine să bea şi să mănânce, cu excepţia unei cuminecături pe care o ia zilnic.

4.   În 1926, i-au apărut cicatricile sacre ale lui Isus pe cap, pe piept, la mâini şi la picioare. În fiecare vineri 39-11, ea trece prin suferinţele Patimilor lui Isus.

5.  Deşi nu vorbeşte decât germana incultă din satul ei natal, în timpul transelor de vineri, Therese pronunţă fraze într-o limbă necunoscută, în care erudiţii au recunoscut vechea aramaică. În anumite perioade ale viziunilor , ea vorbeşte greaca sau ebraica.

6. Cu autorizarea bisericii, Therese a fost supusă de mai multe ori unui control ştiinţific riguros. Dr. Fritz Gerlick, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a "demasca frauda catolică", dar la întoarcerea sa, el a descris cu devotament viaţa sfintei. 39-2

Ca întotdeauna în Orient sau în Occident, eu aspiram să văd sfinţi. M-am bucurat când, pe 16 iulie, trioul nostru a ajuns la Konnersreuth. Fordul nostru (pe care îl adusesem din America) ca şi micul nostru grup, a atras curiozitatea ţăranilor bavarezi: un tânăr american, o doamnă în vârstă şi un oriental cu pielea măslinie şi părul lung.

Căsuţa Theresei, curată şi ordonată, cu muşcate înflorite la ferestre, era închisă. Nici vecinii şi nici chiar poştaşul satului, care tocmai trecea, nu au ştiut să ne spună unde putem să o găsim pe sfântă. A început să plouă şi tovarăşii mei mi-au sugerat să plecăm.

"Nu! am zis eu cu încăpăţânare. Voi rămâne până când voi avea ştiri despre Therese!"

Două ore mai târziu eram încă în maşină, în ploaie. "Doamne, mă rugam eu, de ce m-ai adus aici dacă ea nu este de găsit?"

În acel moment, un trecător care vorbea engleza s-a oferit să ne ajute.

"Nu ştiu exact unde se găseşte Therese, zise el, dar de obicei ea se duce în vizită la profesorul Franz Wurz, maestru la seminarul de la Eichstatt, la 130 km de aici."

A doua zi, grupul nostru rula spre Eichstatt, un mic sat cu străzi pietroase şi prost pavate. Dr. Wutz ne-a primit cordial: "Desigur, Therese este la mine". El i-a anunţat vizitatorii. Un mesager ne-a adus răspunsul ei:

"Deşi preotul m-a rugat să nu văd pe nimeni fără permisiunea sa, îl voi primi pe omul lui Dumnezeu venit din India."

Emoţionat profund de aceste cuvinte, am urcat cu Dr. Wutz într-un mic salon, în care Therese a intrat curând. Era scăldată într-o aură de bucurie şi seninătate, îmbrăcată în negru cu părul de un alb imaculat. În vârstă de 37 de ani, părea mult mai tânără, având o prospeţime  şi un farmec tineresc. Era bine făcută, cu obrajii roşii, veselă şi respirând sănătate, aşa arăta această sfântă care nu mânca niciodată!

Therese îmi strânse uşor mâna. Ne-am privit în tăcere, conştienţi de a fi amândoi nişte credincioşi ai lui Dumnezeu.

Dr. Wutz s-a oferit amabil să ne fie interpret. Ne-am aşezat şi Therese a început să mă studieze cu o curiozitate nevinovată; hinduşii sunt destul de rari în Bavaria!

"Nu mâncaţi absolut nimic?" Voiam să aud răspunsul din propria ei  gură.

"Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă."

"Ce dimensiuni are?"

"Subţire ca o foaie de hârtie şi de mărimea unei monezi mici." Ea adăugă: "O iau din motive confesionale: dacă ea nu este binecuvântată, nu o pot înghiţi!"

"Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!"

"Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu." Cât de simplu şi cât de einsteinian era răspunsul ei!

"Văd că dvs. ştiţi că energia eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp."

Faţa ei fu iluminată de un surâs: "Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc."

"Viaţa dvs. sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Isus: 'Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu'. 39-3

Din nou, explicaţia mea a umplut-o de bucurie: "Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ, este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumină divină şi nu numai cu hrană."

"Aţi putea să-i învăţaţi pe alţii cum să se lipsească de hrană?"

Ea a părut puţin tulburată. "Nu pot; Dumnezeu nu vrea."

Cum privirea mea căzu pe mâinile ei robuste, dar graţioase, Therese îmi arătă urma unei mici răni pătrate, recent cicatrizată, pe dosul fiecăreia dintre ele. Pe palma fiecărei mâini ea avea o cicatrice în formă de semilună care tocmai se închisese. Fiecare rană traversa mâinile dintr-o parte într-alta. Aceasta îmi aduse în memorie cuiele pătrate cu capul în formă de semilună, utilizate în Orient până în zilele noastre, dar pe care nu-mi amintesc să le fi întâlnit în Occident.

Sfânta îmi vorbea de transele ei săptămânale. "Neputincioasă asist la Patimile lui Isus". În fiecare săptămână, de joi la miezul nopţii până vineri la ora 13, rănile se deschid şi sângerează; pierde 5 kg din greutatea totală de 55 kg. Suferind intens în iubirea ei, Therese aşteaptă totuşi cu bucurie aceste viziuni săptămânale în care îi apare Isus.

Am înţeles imediat că viaţa ei ciudată a fost destinată de Dumnezeu să-i convingă pe toţi creştinii de autenticitatea istorică a vieţii şi Patimilor lui Isus aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament şi să constituie o legătură vie între Maestrul Galilean şi credincioşii săi.

Profesorul Wutz îmi relată câteva din experienţele sale alături de sfântă.

"Mulţi dintre noi, inclusiv Therese, străbatem adesea Germania, povestea el. Contrast frapant, în timp ce noi mâncăm de trei ori pe zi, Therese nu mănâncă nimic. Ea rămâne la fel de proaspătă ca un trandafir, neatinsă de oboseala călătoriei. Când, înfometaţi, noi căutăm un han, ea râde veselă."

Profesorul îmi mai comunică interesante detalii fiziologice: "Întrucât Therese nu mănâncă, stomacul ei s-a micşorat. Ea nu are excreţii, dar glandele sudoripare funcţionează şi pielea ei este permanent moale şi catifelată."

Mi-am exprimat dorinţa de a asista la una din transele Theresei.

"Desigur, veniţi vinerea viitoare la Konnersreuth, zise ea cu bunăvoinţă. Preotul vă va da autorizaţia necesară. Sunt fericită că aţi venit să mă găsiţi la Eichstatt."

Therese ne-a strâns mâna de mai multe ori şi ne-a condus la uşă. Domnul Wright a pornit radioul din automobil: sfânta îl examina chicotind. Întrucât copiii satului se adunau grămadă, Therese a trebuit să se refugieze în casă. Am zărit-o la fereastră privindu-ne şi făcându-ne cu mâna.

O discuţie purtată a doua zi cu cei doi fraţi ai Theresei mi-a relevat că ea nu dormea decât una-două ore pe noapte şi că era o fiinţă activă şi plină de energie, în ciuda faptului că nu mânca niciodată. Iubea păsările şi îşi petrecea mult timp lucrând în grădină. Corespondenţa ei era numeroasă; credincioşii catolici devotaţi îi cereau să se roage pentru însănătoşirea lor. Ea a vindecat un număr de boli grave.

Fratele ei Ferdinand, în vârstă de 23 de ani, mi-a explicat că Therese are puterea ca prin rugăciune să poată prelua bolile altora. Ea a încetat să mai mănânce din ziua în care s-a rugat să-i fie transferată boala de gât de care suferea un tânăr din parohia ei ce urma să se călugărească.

În cursul zilei de joi, micul nostru grup s-a dus la preot, care m-a studiat surprins şi a redactat bucuros permisul; fără el nu aveam dreptul să intrăm, regula având unicul scop de a o proteja pe Therese de turiştii care, în anii trecuţi, veneau vinerea cu miile.

Am sosit la Konnersreuth spre ora 9,30 dimineaţa. Am observat că o parte a casei avea un acoperiş de sticlă, pentru ca Therese să aibă mai multă lumină. Am fost fericiţi că, de această dată, uşile erau larg deschise pentru a ne primi. Vreo 20 de vizitatori îşi aşteptau rândul. Mulţi dintre ei veniseră de foarte departe pentru a asista la transa mistică.

În ochii mei Therese trecuse deja prima probă, ea simţind intuitiv că vreau să o văd nu din curiozitate, ci pentru motive de ordin spiritual.

A doua probă a constat în faptul că, înainte de a intra în cameră, eu mă pusesem în starea de transă yoghină pentru a intra în contact telepatic cu ea. Camera era plină de vizitatori. Therese, în rochie albă, era întinsă pe pat. Urmat de domnul Wright, m-am oprit în prag, izbit de spectacolul neobişnuit şi teribil.

neumann

THERESE NEUMANN

Faimoasa stigmatizată catolică, cea care mi-a inspirat pelerinajul la Konnersreuth, Bavaria, în anul 1935 

nbrothers

DOI FRAŢI AI THERESEI NEUMANN
Alături de ei, la Konnersreuth, Bavaria.

Therese Neumann, C. Richard Wright şi eu,
Eichstatt, Bavaria, 17 iulie 1935.

Un fîr de sânge curgea fără întrerupere de sub pleoapele Theresei. Privirea ei era fixată pe ochiul spiritual din mijlocul frunţii. Pânza care-i acoperea capul era roşie de sângele care curgea din rănile coroanei de spini. Rochia albă avea o pată roşie într-o latură, unde soldatul roman îl lovise pe Isus cu lancea.

Therese întindea mâinile într-un gest matern de rugă, expresia feţei ei era în acelaşi timp îndurerată şi divină. Ea părea mai slăbită, transformată atât în interior cât şi în exterior. Murmurând cuvinte într-o limbă necunoscută, ea părea că se adresează unei mulţimi vizibile ochilor supraconştiinţei sale.

Întrucât empatizam cu ea, am început să disting scene din viziunea sa. Ea îl contempla pe Isus ducându-şi crucea în mijlocul mulţimii dezlănţuite. 39-4 Deodată ea a ridicat capul consternată: Isus căzuse sub greutatea poverii Sale. Viziunea se ştersese pentru moment. Epuizată de milă şi durere, Therese căzu pe pernă.

Atunci am auzit în spatele meu un zgomot surd. Întorcând capul pentru o secundă, am văzut doi bărbaţi ridicând un corp căzut jos. Dar cum eu tocmai ieşeam din starea profund supraconştientă, nu l-am recunoscut imediat pe cel care căzuse. Din nou mi-am fixat privirea pe faţa Theresei, palidă ca o moartă, dar de această dată senină, radiind sfinţenie şi puritate. Puţin mai târziu, m-am întors din nou şi l-am zărit pe domnul Wright în picioare, cu mâna pe obrazul care-i sângera.

"Dick, am întrebat, tu ai căzut?"

"Da, am leşinat în faţa ororii spectacolului."

"Ei bine, am zis eu pentru a-l consola, cel puţin ai avut curajul să revii!"

Amintindu-ne de pelerinii care-şi aşteptau răbdători rândul să intre, ne-am luat în tăcere rămas bun de la prezenţa sfântă a Theresei. 39-5

A doua zi, micul nostru grup rula deja spre sud, bucuroşi că nu depindeam de orarele trenurilor şi că puteam să ne oprim unde ne place. Ne-am bucurat astfel de fiecare minut al călătoriei noastre prin Germania, Olanda, Franţa şi Alpii elveţieni. În Italia am efectuat un pelerinaj la Assisi, pentru a-l onora pe sfântul Francisc, apostol al umilinţei. Excursia noastră prin Europa s-a terminat în Grecia. Acolo am vizitat templele Atenei şi închisoarea lui Socrate 39-6, unde el a băut paharul cu otrava.

După traversarea Mediteranei, am debarcat în Palestina. Rătăcind prin Ţinuturile Sfinte, m-am convins o dată mai mult de valoarea pelerinajelor. Pentru inimile sensibile, spiritul lui Isus este prezent peste tot în Palestina. M-am dus cu veneraţie la Bethleem, la Ghetsimani, la locul Patimilor, la Muntele Măslinilor, la râul Iordanului şi la Marea Galileii.

Micul nostru grup a vizitat Ieslea, casa lui Iosif, mormântul lui Lazăr, locuinţa Martei şi a Mariei, sala Cinei cea de Taină. Pas cu pas, reînviau în faţa ochilor mei scene din Noul Testament, dramă divină pe care Isus a jucat-o în această lume.

După o vizită în Egipt, în modernul Cairo şi la bătrânele piramide, am luat un vapor care, străbătând Marea Roşie şi Marea Arabiei, ne-a dus direct în India.

camel

Dl. Wright, eu, Domnişoara Bletch -- în Egipt

39-1: Includerea datei complete se datorează faptului că secretarul meu, dl. Wright, a ţinut un jurnal de călătorie. Înapoi la text

39-11: Din timpul celui de-al doilea război mondial, Therese nu a experimentat patimile în fiecare vineri, ci doar în anumite zile sfinte ale anului.  Înapoi la text

39-2: Cărţi despre viaţa sa sunt: Therese Neumann: o stigmatizată a zilelor noastre şi Alte cronici despre Therese Neumann, amândouă de Friedrich Ritter von Lama şi Povestea lui Therese Neumann, de A. P. Schimberg(1947); şi Therese Neumann, de J. Steiner.  Înapoi la text

39-3: MATEI 4:4. Motorul corporal uman este întreţinut nu numai de hrana grosieră (pâine), ci şi prin energia cosmică vibratorie (Cuvântul sau AUM - forţa invizibilă care pătrunde în corpul uman prin medulla oblongata. Corpul se aprovizionează cu energie vitală universală (AUM) în principal prin bulbul rahidian. Bulbul este conectat direct cu Centrul Mental de Comandă (Kutastha) sau Ochiul Unic situat între sprâncene, centrul voinţei umane. Energia cosmică este apoi înmagazinată în cel de-al şaptelea centru, cel de deasupra creştetului capului, ca rezervor al potenţialităţilor infinite (menţionat în Vede ca "lotusul cu 1.000 de petale de lumină"). Biblia se referă la AUM ca Sfântul Duh, forţa vitală invizibilă care susţine toată creaţia. "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?" (I CORINTENI, 6.19)  Înapoi la text

39-4: În orele precedente sosirii mele, Therese trecuse deja prin viziunile din ultimele zile ale lui Isus. Transa ei începea de obicei după Cina cea de taină şi se termina cu crucificarea sau înmormântarea.  Înapoi la text

39-5: Un reporter INS din Germania transmite în 26 martie 1948: "O ţărancă germană zace în căsuţa ei în această Vinere Mare; părul ei, mâinile şi umerii sunt marcaţi cu sânge în locurile unde corpul lui Isus a sângerat în timpul Patimilor. Mii de germani şi americani plini de uimire şi de teamă treceau în tăcere pe lângă patul Theresei Neumann."

Marea stigmatizată a murit în Konnersreuth în 18 septembrie 1962.  Înapoi la text

39-6: Un pasaj al lui Eusebiu relatează o curioasă întâlnire între Socrate şi un înţelept hindus: "Aristoxene muzicianul, povesteşte întâmplarea următoare despre indieni: "Unul din aceşti oameni l-a întâlnit pe Socrate la Atena şi l-a întrebat care este obiectul filosofiei sale. <Observarea fenomenelor umane>, a răspuns Socrate. La aceste cuvinte indianul a izbucnit în râs. <Cum poţi să observi fenomenele umane, a zis el, când le ignori pe cele divine?>" Aristoxenus cel menţionat era un elev de-al lui Aristotel şi un autor despre armonicile muzicale. Data: 330 î.C.

Idealul grec, tipic pentru gândirea occidentală este: "Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi". Un hindus ar spune: "Omule, cunoaşte-ti Sinele". Acel "Eu gândesc, deci exist" al lui Descartes nu este valabil din punct de vedere filosofic. Facultăţile gândirii nu pot arunca lumină asupra naturii ultime a omului. Mintea umană, ca şi lumea fenomenală pe care el o percepe, este un flux continuu şi deci nu poate conţine nici o finalitate. Satisfacţia intelectuală nu poate fi ţelul suprem. Doar cel care-l caută pe Dumnezeu este prieten real al cunoaşterii (vidya); tot restul este ignoranţă, cunoaştere relativă (avidya).  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >