Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 44

Cu Mahatma Gandhi la Wardha

"Fii binevenit la Wardha!" Cu aceste cuvinte cordiale ne-a primit - pe doamna Bletsch, domnul Wright şi pe mine - Mahadev Desai, secretarul lui Mahatma Gandhi. Micul nostru grup tocmai coborâse în gara de la Wardha, într-o frumoasă dimineaţă de august. Am luat loc într-o maşină descoperită alături de Mahadev Desai şi de tovarăşii săi, Babasaheb Deshmukh şi Dr. Pingale şi, după o călătorie scurtă pe străzile locale pline de noroi, am ajuns la "Maganvadi", ashramul sfântului politic al Indiei.

Dl. Desai ne-a introdus în biroul în care Mahatma Gandhi era aşezat, cu picioarele încrucişate, cu stiloul în mână, cu un carnet în cealaltă şi cu un surâs plăcut pe faţă, care mergea drept la inimă.

"Bine aţi venit!" a scris el în hindi. Era luni, ziua lui de tăcere săptămânală.

Deşi aceasta era prima noastră întrevedere, ne-am privit cu afecţiune. În 1925, Mahatma Gandhi ne-a făcut onoarea de a ne vizita la şcoala de la Ranchi.

Micul sfânt (cântărea 50 kg) radia sănătate fizică, morală şi spirituală. Inteligenţa, sinceritatea şi discernământul luceau în ochii săi blânzi; acest om de Stat câştigase victoria în mii de bătălii sociale, legislative sau politice. Nici un alt şef politic n-a fost atât de apreciat de partizanii săi, cum a fost Gandhi de milioanele de locuitori ai Indiei, care i-au acordat titlul de Mahatma ("suflet mare") 44-1. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, Gandhi s-a mulţumit cu o simplă pânză tradiţională cu care indienii îşi înfăşoară coapsele, simbol al unităţii lui cu masele de săraci ale Indiei.

gandhi

Mahatma Gandhi

Am savurat o cină tăcută alături de sfântul politic al Indiei la ashramul său din din Wardha, în august 1935.

"Membrii ashramului vă vor pune la dispoziţie tot ce doriţi". Mahatma mi-a întins acest bilet scris în grabă, în timp ce dl. Desai se pregătea să ne conducă la casa de oaspeţi.

Ghidul nostru ne-a condus prin livezi, prin pajişti înflorite, spre o construcţie cu acoperişul de ţiglă şi cu ferestre cu gratii. Fântâna din curtea din faţă, cu diametrul de 8 metri, furniza apa rece necesară întregii case. Alături era o dală de ciment pentru treieratul orezului. Ni se rezervase fiecăruia dintre noi o cămăruţă cu mobilierul strict necesar: un pat făcut din frânghii împletite. Bucătăria, curată şi albă, avea o sobă într-un colţ şi un robinet în celălalt.

Observând jurnalul de călătorie al d-lui Wright, dl. Desai l-a deschis şi a scris o listă cu obligaţiile Satyagraha 44-2, pe care le respectau cu stricteţe adepţii lui Gandhi (satyagrahi):

"Non-violenţă; Sinceritate; Non-furt; Celibat; Non-avariţie; Muncă fizică; Controlul vorbei; Lipsa fricii; Respect egal acordat tuturor credinţelor; Swadeshi (munca manuală la domiciliu); Libertate pentru cei săraci. Aceste 11 cerinţe trebuie respectate într-un spirit de umlinţă."

(A doua zi, însuşi Gandhi a semnat în josul acestor cuvinte, punând data de 27 august 1935).

La două ore după sosirea noastră, am fost chemaţi la masă. Mahatma era deja aşezat sub arcada şopronului, vizavi de biroul său de studiu. Circa 25 de satyagrahi, cu picioarele goale, erau aşezaţi în faţa farfuriilor. După o rugăciune comună, am fost serviţi cu chapati (pâine de grâu fără drojdie), ghee (unt topit), talsari (legume fierte şi tăiate cuburi) şi dulceaţă de lămâie:

Gandhi a mâncat chapati, sfeclă fiartă, legume crude şi portocale. Pe o farfurie era o grămadă de frunze de neem amare, un purgativ puternic. El a luat un pic cu lingura şi a pus în farfuria sa. Eu le-am înghiţit cu apă, amintindu-mi de copilăria mea, când mama mă forţa să iau acest remediu neplăcut. Totuşi, Gandhi îl consuma cu aceeaşi poftă ca şi bunătăţile alese.

Acest fapt neînsemnat mi-a arătat cât de mult putea Gandhi să-şi controleze simţurile. Mi-am amintit că, în timpul unei operaţii de apendicită, el refuzase anestezicul, flecărind cu discipolii săi pe toată durata acesteia, dezvăluind astfel că îşi putea controla durerea.

În timpul zilei, am avut ocazia să discut cu o distinsă discipolă, dra. Madeleine Slade, fiica unui amiral englez, numită acum Mirabai (sau Mira Behn) 44-3. Faţa ei calmă şi energică luă o expresie entuziastă în timp ce îmi vorbea, într-o hindi excelentă, despre treburile ei zilnice:

"Munca rurală de reconstrucţie este plină de satisfacţii! Grupul nostru se duce în fiecare dimineaţă, de la ora 5, pentru a-i ajuta pe sătenii din vecinătate şi a-i învăţa elemente de igienă. Ţinem să le spălăm noi înşine closetele şi colibele de noroi. Ţăranii sunt inculţi: nu-i poţi educa decât prin exemplu personal!" Râse cu o veselie sinceră.

Am privit-o cu admiraţie pe această englezoaică de familie bună, pe care umilinţa creştină o împingea spre munci rezervate celor mai umili membrii ai societăţii ("cei de neatins", paria).

"Am sosit în India în 1925", îmi povestea ea. "De îndată ce am debarcat, m-am simţit ca şi cum m-aş fi întors acasă. Pentru nimic în lume n-aş reveni la viaţa şi la preocupările mele anterioare."

Am adus vorba despre America. "Am fost plăcut surprinsă să observ interesul profund pentru viaţa spirituală la majoritatea americanilor care vizitează India." 44-4

După aceea, Mirabai se reîntoarse la charka (vârtelniţa) ei, prezentă în toate camerele ashramului şi răspândită în toată India, datorită lui Mahatma.

Gandhi avea motive economice şi culturale puternice pentru a reînvia mica industrie, dar el nu dispreţuia progresul modern. Trenurile, maşinile, telegraful jucaseră un rol important în munca sa titanică! 50 de ani de devotament pentru binele public, în închisoare sau în libertate, cu grijile zilnice, cu realităţile aspre ale lumii politice, n-au făcut decât să-i amplifice personalitatea, care totuşi se apleca cu solicitudine la slăbiciunile omeneşti.

Trioul nostru a luat masa de seară la ora 6 după amiaza la Babasaheb Deshmukh. La 7 - ora rugăciunii de seară - eram întorşi la ashram şi ne-am urcat pe acoperiş, unde circa 30 de satyagrahi formau un semicerc în jurul lui Gandhi. Acesta era aşezat pe o rogojină de paie, cu un ceas vechi în faţa sa. Soarele care apunea îşi arunca razele asupra copacilor. Briza de seară şi ţârâitul greierilor vibrau în aerul liniştit; treptat simţeam cum întreaga mea fiinţă este inundată de o stare de bucurie beatifică.

A urmat un imn solemn, dirijat de dl. Desai, cântat în cor, apoi lecturi din Gita. Mahatma mi-a făcut semn să recit rugăciunea finală. Între noi se stabilise o asemenea comuniune de gândire şi aspiraţii! Niciodată nu voi uita acoperişul de la Wardha şi meditaţia la lumina stelelor.

La ora 8 seara fix, Gandhi a întrerupt tăcerea. Munca lui gigantică de o viaţă îl obliga la o punctualitate extremă.

"Bine ai venit, Swamiji!" De această dată, cuvintele n-aveau nevoie de intermediul hârtiei. Am coborât de pe acoperiş şi ne-am dus în biroul mobilat simplu al lui Gandhi: rogojini pătrate ţinând loc de fotolii, un birou jos cu cărţi, hârtie, toc cu peniţă (nu stilou), un ceas rustic; o ambianţă de seninătate, de devoţiune. Faţa lui Mahatma s-a iluminat de un surâs al gurii sale aproape fără dinţi.

"Cu mulţi ani în urmă, am început să păstrez o zi de tăcere pe săptămână, pentru a avea mai mult timp pentru corespondenţă. Apoi, cele 24 de ore de tăcere au devenit pentru mine o necesitate vitală; aceasta nu mai este o impunere, ci o binecuvântare."

Am aprobat bucuros, din toată inima 44-5. Mahatma s-a interesat de Europa, de America. Am vorbit despre India, despre situaţia mondială.

"Mahadev", zise Gandhi îndată ce dl. Desai a intrat în cameră, "aranjează ca Swami să poată ţine un discurs despre yoga mâine seară, la Primărie".

În timp ce-i uram noapte bună, Mahatma îmi întinse o sticluţă cu ulei (esenţă) de lămâiţă.

"Ţânţarii din Wardha nu vor să ştie nimic despre ahimsa 44-6, Swaniiji!" zise el, râzând.

A doua zi dimineţa, am luat un mic dejun plăcut, compus din budincă de grâu cu lapte şi melasă. La ora 10,30 am fost chemaţi din nou la masă, de data aceasta cu Gandhi şi satyagrahi. Meniul se compunea din orez cu legume şi seminţe de cardanom (specie de plantă din India).

Miezul zilei m-a găsit pe câmpurile ashramului, unde păşteau nişte vaci; a le proteja era una din pasiunile lui Gandhi.

"Pentru mine, vaca este simbolul lumii inferioare omului, prin care acesta îşi întinde simpatia dincolo de propria sa specie", a zis Mahatma. "Prin intermediul vacii omul este în măsură să simtă identitatea sa cu tot ceea ce este viu. Motivul pentru care înţelepţii antici au hotărât să sfinţească acest animal este evident pentru mine. În India, vaca este cel mai bun exemplu; ea este simbolul abundenţei. Nu numai că ea dă lapte, dar face posibilă agricultura. Este un poem adus umilinţei; totul este umilinţă în acest animal blând. Ea este a doua mamă a omenirii. A proteja vacile înseamnă a proteja făpturile lui Dumnezeu care n-au grai." 44-60

Hindusul ortodox îndeplineşte zilnic trei ritualuri. Primul este Bhuta Yajna, ofrandă de alimente regnului animal, însemnând că omul îşi recunoaşte îndatoririle sale faţă de formele inferioare ale creaţiei, supuse aceleaşi identificări cu corpul, dar lipsindu-le posibilităţile de eliberare specifice omului. Bhuta Yajna reînvie astfel în om tendinţa de a-i proteja pe cei slabi, după cum şi el este mângâiat de afecţiunea nenumăratelor fiinţe invizibile. Omul însuşi este tributar naturii, care-şi răspândeşte binefacerile pe pământ, în aer şi în apă. Astfel, dragostea tăcută înlătură barierele care-l separă pe om de animale şi de îngerii din lumea astrală.

Celelalte două yajnas zilnice se numesc Pitri şi Nri. Pitri Yajna este o jertfă pentru strămoşi, simbol al recunoaşterii de către om a îndatoririlor faţă de trecut, a cărui moştenire de înţelepciune iluminează omenirea actuală. Nri Yajna reprezintă o jertfă de alimente pentru străini şi săraci, simbol al responsabilităţilor omului faţă de semenii săi.

Dimineaţa devreme, am îndeplinit un Nri Yajna vizitând ashramul lui Gandhi rezervat fetiţelor. Dl. Wright m-a condus cu maşina timp de 10 min. Am văzut o mulţime de fetiţe, ale căror feţe răsăreau ca nişte flori deasupra sari-urilor multicolore. După ce am ţinut o scurtă cuvântare în hindi 44-7 în aer liber, a început să plouă torenţial. Râzând, dl. Wright şi cu mine, am sărit în maşină pentru a ne întoarce la Maganvadi, ashramul principal al lui Gandhi.

Reîntors la casa de oaspeţi, am fost izbit din nou de modestia, de spiritul de sacrificiu al lui Gandhi, care se făcea resimţit peste tot. În tinereţe, la începutul vieţii sale conjugale, Gandhi a făcut jurământ de sărăcie. Renunţând la meseria bănoasă de avocat, care-i aducea un venit anual de 20.000 $, Mahatma şi-a dăruit toată averea săracilor.

Lui Sri Yukteswar îi plăcea să râdă de ciudata concepţie a renunţării, comună la majoritatea oamenilor.

"Un cerşetor nu poate renunţa la avere", zicea Maestrul. "Dacă un om se lamentează: 'Am dat faliment în afaceri, soţia m-a părăsit, renunţ la toate şi mă duc la mănăstire!', despre ce sacrificiu este vorba? El n-a renunţat nici la bogăţie, nici la dragoste; acestea au renunţat la el!"

Din contră, sfinţii precum Gandhi au făcut mai mult decât nişte simple sacrificii materiale; ei au renunţat la toate motivele egoiste, la toate ţelurile personale, angajându-se cu trup şi suflet în serviciul umanităţii.

Kasturabai, remarcabila soţie a lui Gandhi, n-a obiectat când acesta a omis să rezerve o parte din avere pentru ea şi pentru copii. Căsătoriţi din tinereţe, Gandhi şi soţia sa au făcut jurământ de celibat după ce li s-au născut câţiva copii 44-8. Eroină a vieţii lor conjugale, Kasturabai şi-a urmat soţul în închisoare, a împărţit cu el pósturile alimentare de câte 3 săptămâni şi toate nenumăratele lui responsabilităţi. Ea s-a exprimat astfel faţă de Gandhi:

"Îţi sunt recunoscătoare pentru că am avut privilegiul să-ţi fiu soţie şi colaboratoare de o viaţă. Îţi mulţumesc pentru cea mai perfectă căsătorie din lume, bazată pe brahmacharya (auto-control) şi nu pe sexualitate. Îţi mulţumesc că m-ai considerat egala ta în munca de o viaţă dedicată Indiei. Îţi mulţumesc că n-ai fost unul din acei soţi care-şi petrec timpul cu jocuri de noroc, cu băutura, la curse sau curtând femeile, săturându-se de soţie şi copiii precum se plictiseşte un copil de jucăriile sale. Cât de recunoscătoare îţi sunt că n-ai fost unul din acei soţi care caută se se îmbogăţească pe seama muncii altora.

Îţi sunt recunoscătoare că ai pus pe Dumnezeu şi patria înaintea mitei, că ai avut curajul opiniilor şi o încredere neţărmurită în Dumnezeu. Cât de fericită sunt că am avut un soţ care a pus înaintea mea pe Dumnezeu şi patria. Îţi mulţumesc pentru îngăduinţa faţă de orbirea mea din tinereţe, când m-am împotrivit schimbărilor progresive pe care le introduceai în modul nostru de viaţă.

În copilărie am trăit în casa părinţilor tăi: mama ta a fost o femeie nobilă, bună, care m-a educat şi m-a învăţat să fiu o soţie curajoasă şi să-l iubesc şi să-l respect pe fiul său, viitorul meu soţ. După ce au trecut anii şi tu ai devenit conducătorul cel mai iubit al Indiei, eu n-am simţit niciodată acea teamă a soţiilor susceptibile de a fi îndepărtate când soţii lor au cucerit puterea, ceea ce se întâmplă adesea în alte ţări. Eu ştiu că moartea ne va găsi tot soţ şi soţie."

Kasturbai a îndeplinit ani de zile funcţia de trezorier, administrând fondurile publice pe care Mahatma, idolatrizat de mulţime, le aduna din belşug. Un număr de anecdote circulau în India cu privire la această popularitate: se spune că soţii erau foarte neliniştiţi când soţiile lor îşi puneau bijuterii pentru a merge să-l asculte pe Gandhi; la vocea magică a lui Mahatma, pledând în favoarea celor săraci, brăţările şi colierele de diamante treceau de la braţele sau de la gâtul doamnelor bogate în cutia binefacerilor!

Într-o zi, Kasturbai n-a putut justifica o cheltuială de 4 rupii. Gandhi a denunţat-o pentru delapidarea acestei sume.

Am povestit adesea această istorie elevilor mei americani. Într-o seară, o auditoare revoltată, exclamă:

"Mahatma sau nu, dacă el ar fi fost soţul meu, l-aş fi făcut să vadă stele verzi pentru această insultă publică!"

După un schimb de păreri presărate cu glume referitoare la soţiile americane şi hinduse, i-am explicat interlocutoarei mele:

"Doamna Gandhi îl considera pe Mahatma nu ca pe soţul ei, ci ca pe un guru şi-i recunoştea dreptul de a o critica pentru cea mai mică greşeală. La puţin timp după reproşul public, Gandhi a fost condamnat la închisoare pentru un delict politic. În timp ce-şi lua adio de la soţia sa, aceasta a căzut umilă la picioarele lui spunând: 'Maestre, dacă te-am supărat vreodată te rog să mă ierţi'." 44-9

La ora 3 după amiază m-am dus la biroul lui Gandhi, cel care reuşise să-şi transforme soţia în discipol. La vederea mea, Gandhi avea pe faţă surâsul său de neuitat.

"Mahatmaji", am întrebat eu aşezându-mă lângă el pe rogojină, "cum defineşti tu ahimsa (non-violenţa)?"

"Acţiunea de a evita să faci rău în faptă, în cuvânt sau în gând oricărei creaturi vii."

"Aceasta este o idee nobilă şi minunată. Dar oamenii sunt tentaţi să întrebe: trebuie să ucizi o cobră pentru a apăra un copil, sau să-l laşi să se apere singur?"

"Eu n-aş putea să ucid cobra fără să încalc două din jurămintele mele: lipsa fricii şi interdicţia de a ucide. Aş încerca mai degrabă să-l îmblânzesc pe şarpe prin forţa iubirii. Nu aş putea să-mi cobor standardele." Cu o candoarea sa dezarmantă, Gandhi continuă: "Trebuie să adaug totuşi că poate n-aş vorbi aşa în faţa unei cobre!"

Am văzut pe biroul său câteva cărţi recent apărute în Occident, despre regimurile alimentare.

"Da, regimul alimentar este foarte important în mişcarea Satyagraha, ca pretutindeni în altă parte", a răspuns el, chicotind, la întrebarea mea. "Întrucât eu recomand abstinenţa absolută pentru adepţii mei, urmăresc să găsesc cel mai bun regim alimentar pentru un celibatar. Trebuie să-ţi domini gura înainte de a-ţi putea controla instinctul sexual. Postul de înfometare sau dietele dezechilibrate nu aduc nici o soluţie. După ce a învins lăcomia interioară, adeptul trebuie să urmeze un regim vegetarian raţional, conţinând toate vitaminele, mineralele, sau caloriile necesare. Înţelepciunea în alegerea regimului alimentar îi va permite adeptului să transforme fluidul sexual într-o energie vitală utilă pentru întregul corp."

Mahatma şi cu mine am confruntat cunoştinţele pe care le deţineam în materie de alimente ce pot înlocui carnea. "Fructul de avocado este excelent", am zis eu. "Aceştia cresc din abundenţă în apropierea centrului meu din California."

Gandhi păru interesat. "Mă întreb dacă ar creşte şi la Wardha! Adepţii mei ar aprecia un aliment nou."

"Voi trimite câteva plante de la Los Angeles" 44-10, am zis eu. "Ouăle sunt de asemenea foarte bogate în proteine. Sunt ele interzise adepţilor dumneavoastră?"

"Cu excepţia ouălelor nefecundate de găină." O amintire îl făcu pe Gandhi să surâdă. "Ani de zile eu le interzisesem consumul de ouă; nici acum eu nu le mănânc. Una din nurorile mele murea de inaniţie, doctorul insista să-i dau ouă să mănânce. Eu am refuzat, rugându-l pe doctor să găsească alt aliment.

'Gandhiji', zise doctorul, 'ouăle de găină nefecundate nu conţin germeni de viaţă, deci nu ucizi pe nimeni, dacă le mănânci.'

Convins de spusele doctorului, i-am dat voie surorii mele să mănânce ouă şi în curând s-a însănătoşit.

În seara următoare, Gandhi şi-a exprimat dorinţa de a fi iniţiat în Kriya Yoga a lui Lahiri Mahasaya. Am fost uimit de lărgimea vederilor sale, de spiritul curios pe care îl manifesta în orice ocazie. În căutarea Divinului el era plin de acea spontaneitate pură pe care Isus o aprecia la copii "care vor moşteni împărăţia cerurilor".

A venit şi ora la care trebuia să-mi îndeplinesc acesta promisiune; mai mulţi satyagrahi doritori să înveţe tehnica Kriya, au intrat în cameră.

Mai întâi, i-am învăţat exerciţiile fizice Yogoda. Corpul este vizualizat mental în 20 de părţi şi la voinţă se trimite energie în fiecare din ele pe rând. Îndată, toţi cei prezenţi au început să vibreze în faţa mea, asemeni unor motoare umane. Privind corpul gol al lui Gandhi, era foarte uşor să observi efectele benefice ale tehnicilor Yogoda. Deşi excesiv de slab, el nu avea o înfăţişare neplăcută; pielea sa era netedă şi fără riduri. 44-101

Mai târziu, am iniţiat micul grup în tehnica eliberatoare Kriya Yoga.

Mahatma studiase cu multă veneraţie principalele religii de pe glob. Scrierile Jainiste, Noul Testament şi operele sociologice ale lui Tolstoi 44-11 sunt principalele surse ale tezei non-violenţei susţinută de Gandhi, care şi-a definit astfel credo-ul:

"Cred că Biblia, Coranul şi Zend-Avesta 44-12 sunt de inspiraţie divină, ca şi Vedele. Cred în instituţia guru-lui, dar în secolul nostru milioane de oameni trebuie să rămână fără guru, pentru că este greu de găsit un amestec de puritate perfectă şi de erudiţie profundă. Dar nu trebuie să disperăm că nu vom cunoaşte niciodată adevărul asupra religiei, pentru că bazele acesteia sunt neschimbate şi uşor accesibile.

Ca orice hindus, eu cred într-un Dumnezeu nic, în reîncarnare, în eliberare... Nu pot exprima întreaga profunzime a sentimentelor mele faţă de hinduism ca şi faţă de soţia mea: ea mă mişcă şi mă impresionează mai mult decât orice altă femeie din lume; nu pentru că ea este fără defecte, are desigur mai multe decât ştiu eu. Dar aici există un sentiment de legătură indisolubilă. Acelaşi sentiment îl am faţă de hinduism, cu toate defectele şi limitările lui. Nimic nu mă încântă mai mult decât Gita sau Ramayana de Tulsidas. Atunci când m-am crezut pe moarte, Gita a fost consolarea mea.

Hinduismul nu este o religie exclusivă. În el este loc pentru adorarea tuturor profeţilor din lume.44-13 El nu este o religie misionară, în accepţiunea obişnuită a acestui termen. El a absobit multe credinţe mărunte, dar această asimilare a avut caracterul unei evoluţii insesizabile. Hinduismul îi învaţă pe oameni să Îl adore pe Dumnezeu conform propriei lor credinţe sau dharma 44-14, trăind astfel în pace cu toate celelalte religii."

Cu privire la Isus, Gandhi a scris următoarele: "Sunt sigur că dacă El ar trăi acum printre oameni, ar fi sfinţit viaţa unui mare număr dintre cei care poate că nici nu-I ştiu numele. Aşa cum este scris: 'Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri' 44-15. Prin exemplul vieţii sale, Isus a prezentat omenirii un ţel splendid, un obiectiv unic la care­ar trebui să aspire toţi. Eu cred că El nu aparţine doar Creştinătăţii, ci întregii omeniri, tuturor popoarelor, tuturor raselor."

În cursul ultimei seri petrecute la Wardha, am ţinut un discurs la o reuniune organizată de dl. Desai la Primăria oraşului. Sala era arhiplină, 400 de persoane veniseră să-mi asculte expunerea despre yoga. Am vorbit mai întâi în hindi, apoi în engleză. Micul nostru grup s-a reîntors la timp în ashram pentru a-l vedea pe Gandhi înainte de culcare, cufundat în corespondenţa sa şi aureolat de pace.

La ora 5 dimineaţa, când m-am trezit, era încă întuneric. Satul era deja plin de viaţă: mai întâi un car cu boi la poarta ashramului, apoi un ţăran ducându-şi povara pe cap. După micul dejun, l-am reîntâlnit pe Gandhi pentru a ne lua adio. Sfântul se trezise la ora 4, pentru rugăciunea sa de dimineaţă.

"Adio, Mahatmaji!" Am îngenuncheat, atingându-i picioarele. "Sub conducerea ta, India este salvată!"

Au trecut ani de la idilica mea şedere la Wardha. Pământul, marea şi cerul au fost umbrite de război. Singur printre marii şefi de stat, Gandhi oferă exemplul non-violenţei opusă forţei armate. Pentru a îndrepta greşelile, nedreptăţile, Mahatma foloseşte non-violenţa, care s-a dovedit a fi o armă eficace. El defineşte astfel doctrina sa:

"Am constatat că viaţa persistă chiar şi în sânul distrugerii. În consecinţă, trebuie să existe o lege superioară celei a distrugerii. Numai sub această lege poate fi concepută o societate bine organizată şi viaţa este demnă de a fi trăită.

Dacă aceasta este legea vieţii, trebuie să o facem să treacă în existenţa noastră zilnică. Oriunde există răboi, oriunde suntem în faţa unui adversar, să-l cucerim prin iubire. Am descoperit că în propria mea viaţă legea iubirii a fost mult mai eficace decât cea a distrugerii.

India oferă un exemplu indiscutabil al funcţionării acestei legi pe scară largă. Eu nu pretind că non-violenţa este acceptată de toţi cei 360.000.000 de locuitori ai Indiei, ci că ea a pătruns în mase mai profund decât oricare altă doctrină şi într-un timp incomparabil mai scurt.

Este nevoie de un antrenament riguros pentru a obţine starea mentală de non-violenţă. Este nevoie de o viaţă la fel de disciplinată ca cea a soldatului. Starea perfectă nu este atinsă decât dacă corpul, mintea şi vorbele sunt în concordanţă reciprocă. A decide că legea adevărului şi a non-violenţei este cea a vieţii, înseamnă a găsi soluţia oricărei probleme.

Aşa cum un savant face minuni datorită numeroaselor aplicaţii ale legilor naturii, un om care aplică legile iubirii cu o precizie ştiinţifică poate face unele încă şi mai mari. Non-violenţa este mult mai minunată şi mai subtilă decât forţele obişnuite din natură, ca de exemplu electricitatea. Ştiinţa iubirii este o ştiinţă mult mai mare decât oricare altă ştiinţă modernă."

Revăzând istoria omenirii, putem constata că utilizarea forţei brutale n-a rezolvat niciodată nici o problemă. Karma rea a primului război mondial a germinat şi am asistat la al doilea război mondial; numai razele binefăcătoare ale fraternităţii umane vor putea distruge acest germene uriaş, cel al karma-ei războinice care ar putea produce un al treilea conflict mondial. Aceasta ar elimina definitiv posibilitatea unui al patrulea război mondial, prin angrenarea bombelor atomice! A pune în aplicaţie "legea junglei" în locul raţiunii umane este la urma urmelor a face din pământ o junglă. Omenirea se găseşte astfel pusă în faţa a două alternative: dacă nu fraţi în viaţă, atunci înfrăţiţi în moarte violentă.

Războiul, crimele nu aduc profituri. Bugetele militare uriaşe ar fi fost suficiente pentru a construi o lume nouă, aproape complet eliberată de boli sau în orice caz de mizerie. Nu un pământ pe care domnesc frica, haosul, foametea, corupţia şi conflictele, ci o lume de pace, de sinceritate, de cunoaştere neîncetat elevată.

Vocea lui Gandhi, cea a non-violenţei, face apel la conştiinţa superioară a omului. Fie ca naţiunile să semneze un pact cu viaţa, nu cu moartea; cu construcţia, nu cu distrugerea; cu Creatorul, nu cu Distrugătorul!

"Trebuie să iertăm orice ofensă, oricare ar fi ea", declară Mahabharata. "Continuitatea speciei rezultă din faptul că omul are puterea de a ierta. Iertarea este sfântă; ea păstrează lumea în întregul ei. Iertarea este puterea celui tare; iertarea este sacrificiu sufletesc; iertarea este liniştea minţii. Iertarea şi blândeţea sunt calităţile celor care au dobândit stăpânirea de sine. Ele reprezintă virtutea eternă."

Non-violenţa decurge în mod natural din legea iubirii şi a iertării. "Dacă într-un război just", proclamă Gandhi, "pierderea de vieţi omeneşti este necesară, trebuie să ne pregătim, ca Isus, să ne vărsăm propriul nostru sânge şi nu pe al aproapelui. Astfel va fi mai puţin sânge vărsat".

Va veni o zi când poemele epice vor cânta gloria satyagrahi-lor Indiei, care opun iubirea urii, blândeţea violenţei, lăsându-se mai degrabă masacraţi fără milă decât să utilizeze represaliile. Rezultatul istoric este că uneori duşmanii aruncă armele şi fug ruşinaţi şi emoţionaţi până în adâncurile fiinţei lor la vederea oamenilor care pun viaţa celorlalţi mai presus de a lor.

"Aş aştepta secole dacă ar trebui, zicea Gandhi, decât să cuceresc libertatea patriei mele prin vărsare de sânge." Niciodată Mahatma n-a uitat avertismentul sublim: "... Puneţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri." 44-16 Gandhi a scris:

"Eu îmi atribui calitatea de naţionalist, dar naţionalismul meu se întinde la tot universul, la toate naţiunile lumii. 44-17 Naţionalismul meu are în vedere bunăstarea întregii lumi. Eu nu vreau ca India să crească pe seama altor naţiuni. Eu vreau ca India să nu exploateze nici măcar o fiinţă umană. Eu vreau ca India să fie puternică pentru a împărţi această putere cu alte naţiuni; nu se întâmplă acelaşi lucru cu naţiunile Europei, care nu şi-o împart pe a lor.

Preşedintele Wilson, după ce şi-a definit cele 14 teze minunate, a adăugat totuşi : 'La urma urmelor, dacă tentativele noastre de a instaura pacea vor eşua, ne va rămâne mereu posibilitatea recurgerii la forţa armată.' Eu vreau să inversez această poziţie şi spun: 'Recurgerea la forţa armată a eşuat deja. Să urmărim acum ceva nou: să încercăm forţa iubirii, pe cea a lui Dumnezeu care este adevăr.' Dacă vom reuşi în aceasta, nu va mai fi necesar nimic altceva."

Mahatma a ilustrat în mod dramatic natura practică a non-violenţei şi autoritatea solemnă a acesteia în materie de arbitraj paşnic al conflictelor, formând mii de satyagrahi autentici (cei care au făcut cele 11 jurăminte menţionate la începutul acestui capitol), care la rândul lor răspândesc mesajul său, educând cu răbdare masele de indieni pentru a-i face să înţeleagă beneficiile spirituale şi, eventual, materiale ale non-violenţei, dotând poporul cu armele non-violenţei: lipsa tendinţei răzbunării, hotărârea de a suporta toate insultele, închisoarea şi moartea mai degrabă decât de a recurge la armă. Satyagrahi au câştigat astfel simpatia lumii întregi, prin nenumăratele exemple de martiraj eroic.

Datorită utilizării non-violenţei, Gandhi a cucerit deja pentru patria sa un număr mai mare de libertăţi decât oricare alt şef politic care a utilizat armele. Blândeţea în îndreptarea greşelilor a dat nu numai în plan politic rezultate uimitoare, ci şi în planul reformelor sociale. Gandhi şi adepţii săi au aplanat multe din vechile certuri între hinduşi şi musulmani; dintre aceştia din urmă, sute de mii îl consideră pe Mahatma drept şeful lor. Săracii au găsit în el cavalerul fără de prihană. "Dacă ar trebui să mă renasc", scria Gandhi, "ar trebui să mă nasc paria între paria, pentru că aşa le-aş aduce cele mai mari servicii."

Mahatma a fost, într-adevăr, un "suflet mare" şi milioanele de analfabeţi au avut dreptate acordându-i acest titlu. Cel mai incult ţăran a recunoscut astfel măreţia lui Gandhi. Mahatma crede cu fiecare atom al fiinţei sale în nobleţea înnăscută a omului; excepţiile inevitabile nu l-au decepţionat niciodată. "Chiar dacă adversarul ar fi neloial de 20 de ori," scrie el, "satyagrahi trebuie să fie gata să-i acorde încrederea a 21-a oară, căci încrederea necondiţionată în omenire este esenţa însăşi a doctrinei noastre."44-18

"Eşti un om excepţional, Mahatmaji, şi nu poţi avea pretenţia ca toată lumea să acţioneze ca tine", a zis cândva unul din adversarii săi.

"Este curios cât de mult ne putem înşela gândind despre corp că poate fi îmbunătăţit, în timp ce suntem convinşi că ne este imposibil să trezim facultăţile ascunse în suflet", a replicat Gandhi. "Eu încerc să demonstrez că dacă posed unele din aceste calităţi, sunt totuşi cel mai umil dintre muritori şi n-am avut niciodată nimic extraordinar. Sunt un om ca toţi ceilalţi, supus erorii asemenea oricăruia dintre ei. Am totuşi destulă umilinţa pentru a-mi recunoaşte erorile şi a le corecta. Am o încredere neţărmurita în Dumnezeu şi în bunătatea Sa, o pasiune pentru adevăr şi dragoste. Dar oare nu orice muritor are în sufletul lui aceste lucruri? Dacă vrem să progresăm, nu trebuie să repetăm istoria, ci s-o refacem. Trebuie să creştem moştenirea strămoşilor. Dacă sunt necesare noi descoperiri, noi invenţii în lumea fenomenelor, trebuie oare să ne recunoaştem falimentul în domeniul spiritual? Este oare posibil să multiplicăm excepţiile pană la a face din ele o regulă? Trebuie ca fiinţa umană să fie mai întâi un animal şi abia apoi un om, eventual?"44-19

Americanii îşi pot aminti cu mândrie de experienţa non-violenţei încununată de succes întreprinsă de William Penn, care a înfiinţat în sec.XVII colonia sa din Pennsylvania. Acolo nu erau "nici forturi, nici soldaţi, nici poliţie, nici măcar arme". În mijlocul masacrelor sălbatice, la frontierele coloniei, în războiul dintre pieile roşii şi colonişti, numai quakerii din Pennsylvania n-au avut de suferit. "Nici o femeie quacker nu a fost violată, nici un copil quacker nu a fost omorât, nici un bărbat quacker nu a fost torturat." Când quakerii au trebuit să se supună guvernului federal, "a izbucnit războiul şi unii dintre cei din Pennsylvania au avut de suferit. Dar numai trei quakeri au fost ucişi, cei care renunţaseră la credinţa lor şi purtau arme defensive."

"Recurgerea la forţă în Marele Război (I) n-a putut asigura liniştea", constata Franklin Delano Roosevelt. "Victoria şi înfrângerea au fost la fel de sterile. Lumea ar trebui să profite de pe urma acestei lecţii".

"Cu cât sunt mai multe arme, cu atât este mai multă mizerie în sânul omenirii", ne învăţa Lao-Tzu. "Triumful violenţei se încheie într-o sărbătoare funebră".

"Eu nu lupt decât pentru pacea lumii", declara Gandhi. "Dacă mişcarea indiană este încununată de succes, pe baza non-violenţei mişcării Satyagraha, aceasta va da un nou sens patriotismului şi vieţii însăşi".

Occidentul a respins programul lui Gandhi, catalogându-l pe acesta ca fiind un visător fără simţul realităţii; să reflectăm încă odată asupra definiţiei non-violenţei dată de către Maestrul din Galilea:

"Aţi auzit că s-a zis:«Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt" 44-20.

Printr-o admirabilă prevedere a legii cosmice, Gandhi a apărut tocmai într-un secol care a suferit distrugerile incalculabile a două războaie mondiale. Mâna divină a înscris un avertisment sublim pe zidurile destinului nostru: cel de a evita cu orice preţ să vărsăm sângele aproapelui.

SCRISUL LUI MAHATMA GANDHI ÎN HINDI

Cuvintele de mai sus au fost scrise de Mahatma Gandhi a în cartea de onoare a şcolii de la Ranchi. Ele înseamnă: "Această instituţie m-a impresionat profund. Nutresc cele mai mari speranţe că, pe viitor, această şcoală va încuraja folosirea vârtelniţei".

Semnat: Mohandas Gandhi, 17 sept. 1925.

Gandhi a imaginat un steag naţional al Indiei în 1921. Liniile sunt de culoare galben-portocaliu, alb şi verde; charka (vârtelniţa) din centru este de culoare albastru închis. "Charka simbolizează energia", scria el, "şi ne aminteşte că în timpul erelor prospere trecute ale Indiei, predominau ţesutul şi alte meşteşuguri."

 

MAHATMA GANDHI - IN MEMORIAM .

"El a fost cu adevărat părintele naţiunii şi un dement l-a asasinat. Milioane şi milioane de oameni sunt în doliu, pentru că lumina s-a stins... Lumina care strălucea pe acest pământ nu era o lumină obişnuită. O mie de ani această ţară şi lumea întreagă vor vedea această lumină". Astfel a vorbit Primul Ministru al Indiei, la puţin timp după ce Gandhi a fost asasinat la New Delhi, la 30 ianuarie 1948.

Cu cinci luni mai devreme, India îşi cucerise în mod paşnic independenţa naţionala. Opera lui Gandhi, în vârstă de 78 de ani, se împlinise şi el înţelesese că-i sosise ceasul. "Abh, adu-mi toate hârtiile importante", a zis el nepoatei sale în dimineaţa tragediei, "Trebuie să muncesc azi, căci mâine s-ar putea să nu mai vină niciodată". În numeroase pasaje din scrierile sale, el revelase presentimentul destinului său fatal.

În timp ce Mahatma, muribund, se prăbuşea încet cu trei gloanţe în corpul său fragil, a ridicat mâinile într-un gest de salut indian (pranam), acordând tăcut iertarea sa. Gandhi era un devot în modul său de viaţă şi tot ca un devot şi-a primit moartea. Toate sacrificiile vieţii sale altruiste făcuseră posibil acest gest de iertare finală şi iubire.

"S-ar putea ca generaţiile viitoare", scria Einstein în omagiul adus lui Gandhi, "să nu poată crede că o asemenea fiinţă în carne şi oase a putut trăi pe acest pământ". O telegramă de la Vatican proclamă: "Vestea asasinatului a produs aici o mare durere. Noi îl plângem pe Gandhi ca pe un apostol cu virtuţi creştine".

Vieţile tuturor marilor spirite venite pe pământ pentru realizarea Dreptăţii sunt încărcate de un sens simbolic profund. Moartea tragică a lui Gandhi pentru cauza unităţii Indiei este un mesaj suprem pentru lumea întreagă, sfâşiată de lipsa unităţii. Acest mesaj a fost exprimat de el în cuvinte profetice:

"Non-violenţa a sosit printre oameni şi ea va trăi. Ea este vestitoarea păcii mondiale".

44-1: Numele lui era Mohandas Karamchand Gandhi. El n-a folosit niciodată numele de "Mahatma".  Înapoi la text

44-2: Trancripţia literală din sansrită este "a te ţine de adevăr". Satyagraha este faimoasa mişcare de nonviolenţă condusă de Gandhi.  Înapoi la text

44-3: Miss Slade, discipolă Satyagraha a lui Mahatma timp de 20 de ani, a plecat, cu binecuvântarea lui Gandhi, în nord-estul Indiei, lângă Himalaya, pentru a fonda acolo Kisan Ashram (un centru medical şi agricol de ajutorare al ţăranilor). 

Ea a publicat numeroase scrisori scrise de Mahatma care prezintă antrenamentul auto-disciplinator care i-a fost propus de către gurul său (Gandhi's Letters to a Disciple, 1950).

Într-o altă carte (The Spirit's Pilgrimage, 1960) ea menţionează o listă numeroasă de persoane care l-au vizitat pe Gandhi la Wardha. Ea scria: "După atâta timp, nu mi-i pot aminti pe toţi, dar doi îmi rămân clar în minte: Halide Edib Hanum, celebra scriitoare a Turciei; şi Swami Yogananda, fondatorul lui Self-Realisation Fellowship din America." (nota editorului englez)  Înapoi la text

44-4: Mira Behn (Miss Slade) îmi aminteşte de o altă femeie distinsă a vestului, doamna Margaret Woodrow Wilson, fiica mai mare a marelui preşedinte american. Am cunoscut-o la New York; era foarte interesată de India. Mai târziu a plecat la Pondicherry, unde şi-a petrecut ultimii cinci ani din viaţă, urmând fericită calea de discipol la picioarele maestrului iluminat, Sri Aurobindo Ghosh. Acest înţelept nu vorbeşte; îşi salută discipolii doar în treio cazii anuale. Înapoi la text

44-5: În America am respectat ani de zile anumite perioade de tăcere, spre mirarea asistenţilor şi a vizitatorilor.  Înapoi la text

44-6: A nu face rău, nonviolenţa, stă la baza crezului lui Gandhi. El a fost puternic influenţat de către jainişti, care respectă ahimsa ca pe o virtute de bază. Jainismul, o ramură a hinduismului, a cunoscut o mare răspândire în sec. VI Î.C. prin Mahavira, un contemporan al lui Buddha. Fie ca Mahavira ("marele erou") să privească la fiul său eroic, Gandhi!  Înapoi la text

44-60: Gandhi scrie minunat despre mii de subiecte. Rugându-se, el spune: "Este un memento care ne aminteşte că noi suntem neputincioşi fără ajutorul lui Dumnezeu. Nici o realizare nu este completă fără rugăciune, fără o recunoaştere clară că cel mai mare efort uman este fără efect dacă nu are binecuvântarea lui Dumnezeu înapoia sa. Rugăciunea este o chemare la smerenie. Este o chemare la auto-purificare, la căutare lăuntrică."  Înapoi la text

44-7: Hindi este un dialect indo-arian care se bazează pe rădăcini din limba sanscrită; este dialectul de bază în India nordică. Principalul dialect al Indiei de vest este hindustani, care se scrie fie în Devanagari (sanscrită), fie cu caractere arabice. Un dialect derivat din acesta este urdu, vorbit de către musulmani.  Înapoi la text

44-8: Gandhi îşi descrie viaţa cu o candoare desăvârşită în The Story of My Experiments with Truth (Povestea experimentelor mele cu adevărul). Această autobiografie a fost rezumată în Mahatma Gandhi, His Own Story (Mahatma Gandhi, propria sa poveste).

Multe autobiografii bine documentate cu nume faimoase şi evenimente pline de culoare trec aproape complet sub tăcere orice analiză sau dezvoltare interioară. Te poţi alege după citirea acestor cărţi cu o anumită nemulţumire, ca şi cum ai spune: "Iată un om ce a cunoscut multe persoane notabile, dar care nu s-a cunoscut niciodată pe sine". Această reacţie este imposibilă vis-a-vis de autobiografia lui Gandhi; el îşi expune defectele şi subterfugiile cu o dăruire impersonală faţă de adevăr, rară în analele oricărei epoci.  Înapoi la text

44-9: Kasturabai Gandhi a murit în închisoare, în Poona, pe 22 februarie 1944. De obicei, Gandhi nu era emotiv, dar de data aceasta a plâns în linişte. După ce admiratorii ei au propus înfiinţarea unei fundaţii în memoria ei, aproape 4 milioane de dolari s-au strâns din toată India. Gandhi a aranjat ca fondurile să fie folosite pentru opere de binefacere pentru copii şi femei, în satele indiene.  Înapoi la text

44-10: Am trimis la Wardha un transport, după întoarcerea mea în America. Din păcate, plantele au murit pe drum, neputând suporta condiţile de transport din lunga călătorie peste ocean.  Înapoi la text

44-101: Gandhi a ţinut multe posturi, mai scurte sau mai lungi. Îi plăcea în mod deosebit să aibă o sănătate înfloritoare. Cărţile sale, Diet and Diet Reform; Nature Cure; şi Key to Health sunt publicate în Navajivan Publishing House, Ahmedabad, India.  Înapoi la text

44-11: Thoreau, Ruskin şi Mazzini sunt alţi scriitori sociologi vestici pe care Gandhi i-a studiat cu atenţie.  Înapoi la text

44-12: Scriptură sacră dată Persiei de către Zoroastru cam în perioada 1.000 Î.C.  Înapoi la text

44-13: Trăsătura unică a hinduismului printre celelalte religii ale lumii este aceea că ea nu are un fondator, ci se bazează pe Scripturile Vedice impersonale. Astfel hinduismul încorporează adorarea tuturor profeţilor din toate timpurile şi toate ţinuturile. Scripturile Vedice reglează nu numai practicile devoţionale, dar şi toate obiceiurile sociale importante, în efortul de a aduce fiecare acţiune a omului în armonie cu legea divină.  Înapoi la text

44-14: Cuvânt sanscrit cuprinzător desemnând legea; în conformitate cu legea sau dreptatea naturală; datoria inerentă omului, în orice circumstanţă s-ar găsi el la un moment dat. Scripturile definesc dharma ca fiind "legile naturale universale ale căror respectare îl face pe om să se elibereze de degradare şi suferinţă."  Înapoi la text

44-15: Matei 7:21.  Înapoi la text

44-16: Matei 26:52. Acesta este unul din numeroasele pasaje ale Bibliei care exprimă necesitatea recunoaşterii reîncarnării omului. Complexităţile vieţii pot fi explicate doar prin înţelegerea legii karma-ice a justiţiei.  Înapoi la text

44-17: "Să nu-i dăm omului gloria când îşi iubeşte ţara; Să-i dăm mai degrabă gloria când îşi iubeşte semenii" - Proverb persan  Înapoi la text

44-18: "Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: "Doamne, de câte ori sa iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?" Isus i-a zis: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la de şaptezeci de ori câte şapte." - Matei, 18.21-22.

M-am rugat mult ca să înţeleg acest sfat lipsit de compromis. "Doamne," am protestat, "este posibil?". Atunci Vocea Divină mi-a răspuns în sfârşit, inundându-mă cu lumină: "De câte ori, Omule, te iert Eu în fiecare zi?"  Înapoi la text

44-19: Charles P. Steinmetz, marele inginer electrotehnist, a fost odată întrebat de Roger W. Babson: "Care linie a cercetării va cunoaşte cea mai mare dezvoltare în următorii 50 de ani?" "Eu cred că cele mai mari descoperiri vor avea loc pe linie spirituală". Steinmetz continuă: "Aici este o forţă despre care istoria ne învaţă în mod clar că deţine cea mai mare putere în dezvoltarea omului. Până acum ne-am jucat mereu cu aceasta şi n-am studiat-o în mod serios, cum am studiat forţele fizice. Într-o zi, oamenii vor învăţa că lucrurile materiale nu aduc fericirea şi sunt de un mic folos în a-i face pe oameni mai creativi şi mai puternici. Atunci oamenii de ştiinţă vor îndrepta cercetările spre studiul lui Dumnezeu şi rugilor către forţele spirituale, pe care până acum abia le-au înţeles superficial. Când aceste zile vor veni, omenirea va avansa într-o generaţie mai mult decât acum în patru."  Înapoi la text

44-20: Adică, să nu răspunzi răului cu rău, ci altfel. (Matei 5:38-39)  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >